Marea evanghelie după ioan

Cireniu îi spune însă lui Josoe: „Vezi, Josoe al meu, aceasta vrea să fi spus aşa de mult ca: să te aşezi dincolo la Jarah şi să vorbeşti cu ea. Mergi şi fă aceasta; pentru că eu însumi aş fi foarte curios să aud toate lucrurile despre care voi vă veţi sfătui unul cu celălalt!“

Spune Josoe: „Ah, despre faptul ca să mă aşez la ea, n-a lăsat nimic să se observe în vorba ei, buna şi cea mai dragă Jarah, într-adevăr însă despre faptul ca să vorbesc cu ea, dacă m-aş putea lăsa în jos aşa în adânc, fiind fiu de rege! Fireşte că nu pare Jarah deci totuşi să recunoască pe deplin, că eu nu sunt în primul rând absolut de loc un fiu de rege, şi, în al doilea rând, că acea anume înfumurarea de naştere se află caracterului meu încă cu mult mai îndepărtată decât cerul de acest pământ. Eu sunt numai pentru adevăr! Ce se află mai jos decât el, pe acelea le dispreţuiesc cel mai adânc; ceea ce se află însă peste el ca secrete ale lui Dumnezeu în sine, pe acelea le divinizez şi nu cer claritatea a ceea ce nu se cuvine pentru viermii şi praful acestui pământ!

În Dumnezeu este belşugul celei mai nemărginite înţelepciuni; în noi însă sălăşluieşte din acesta de-abia un fir de praf mare! Toate cele ce le ştim noi, este o lucrare slobodă neterminată şi noi nu mai găsim niciodată drumul de la Alfa până la Beta, cu atât mai puţin până la Omega (Alfa = a, Beta = b, Omega = o, aceasta este ultima literă al alfabetului grecesc). Pe cer strălucesc miliarde de lumini; cine le cunoaşte? Noi nu le cunoaştem pe cele două mari, cu atât mai puţin pe cele nenumărat de multe mici; înţelepciunea lui Dumnezeu este însă acolo pretutindeni astfel la ea acasă ca lumina ochiului în ochi!

Ceea ce Dumnezeu vrea să ne releveze, pe acelea le cunoaştem şi le ştim; mai departe de acestea însă domneşte pentru sufletul omului o noapte, ce-i drept, sfântă, dar totuşi nemărginită. Şi omul să nu îndrăznească niciodată de a dori să ilumineze sfântul întuneric al acestei nopţi nemărginite; pentru că această noapte l-ar înghiţi ca marea o pietricică, pe care un oarecare băiat zburdalnic o aruncă în aceeaşi.

Noi oamenii suntem vase, cărora deocamdată le este dată numai o anumită măsură. Dacă acesta este plin, atunci nu se poate face acelaşi încă mai plin; dacă i se va da însă omului în viitor o măsură mai mare, atunci va putea el să bage în acelaşi încă foarte mult şi totuşi nu se va da pe dinafară aşa de uşor, precum a fost acum cazul.

Au, ce-i drept, oamenii pe acest pământ într-adevăr o măsură deja diferit de mare; cea a mea aparţine însă evident de cele mai mici. Drăgălaşa Jarah a fost înzestrată evident mai înbelşugat cu aceasta decât mine şi nu pot să apar de aceea cu ea ca proporţional; dacă vrea ea însă să lase să ajungă la mine ceva din belşugul ei mare, atunci voi primi un asemenea lucru tot timpul într-un mod cel mai mulţumitor. Dar să mă aşez în jos la ea, nu pot totuşi; pentru că o dată este ea mai înţeleaptă decât mine şi pentru cealaltă dată nu s-ar potrivi aceasta într-adevăr absolut de loc pentru mine!?“

198. Ce este adevărul?
Ii spun în sfârşit iarăşi o dată Eu lui Josoe: „Ascultă tu, dragul Meu Josoe! Tu ai vorbit acum foarte înţelept şi se află în aceasta mult bine şi adevăr; dar Eu trebuie la aceasta să te fac totuşi atent asupra aşa unor lucruri! De aceea, fii tu acum foarte bine atent; pentru că uite, cu un înţelept, cum eşti tu unul, pot deja şi Eu să Mă exprim puţin mai adânc!

Tu ai spus: ‘Eu sunt numai pentru adevăr! Ce se află mai jos decât el, pe acelea le dispreţuiesc cel mai adânc; ceea ce se află însă peste el ca secrete ale lui Dumnezeu în sine, pe acelea le divinizez şi nu cer claritatea a ceea ce nu se cuvine pentru viermii şi praful acestui pământ! În Dumnezeu este belşugul celei mai nemărginite înţelepciuni; în noi însă sălăşluieşte din acesta de-abia un fir de praf mare!’

Da, asta este foarte bine, curat, drept şi echitabil, a fi numai pentru adevăr; dar acestui principiu i se pune o întrebare puternică drept ca lumânarea de-a curmezişul şi formează astfel înfăţişat o cruce desăvârşită cu principiul tău în sine foarte lăudabil! Dacă poţi tu sau un oarecare altul pentru tine să rezolve această întrebare pe care ţi-o voi da, atunci s-a eliberat umărul Meu de cruce.

Spune-MI tu de aceea: Ce este adevărul, pentru care eşti tu numai? Este un adevăr, ceea ce vezi tu? Iată, totul este o înfăţişare de aburi de astăzi până mâine şi nu mai poate fi deja de mult un adevăr pentru mâine, ceea ce este pentru astăzi încă un adevăr deplin! Uită-te acolo, acolo în ultima lumină slabă a soarelui deja de mult apus pluteşte un norişor cu înfăţişarea unui peştişor! Spune-Mi, pentru cât tâmp va rămâne un adevăr înfăţişarea de faţă a acestui norişor? Vezi, următoarea clipă va acuza deja de o minciună înfăţişarea de faţă a acestui norişor!

Dacă îţi pun în faţă trei pere, atunci spui tu, că acesta ar fi un adevăr, că aici în faţa ta se alfă trei pere; Eu însă îţi spun, că fiecare dintre cele trei pere are în sine mai multe grăunţe de sămânţă, de unde din fiecare se pot forma în viitor o grămadă nenumărată de pomi, care vor aduce la iveală la sfârşit perele cu totul astfel înfăţişate într-un număr infinit de mare! Sunt în consecinţă într-adevăr numai trei pere în faţa ta, care formează în sine deja o mărime desăvârşită de neschimbat, sau sunt ele doar trei mărimi aparente, în spatele cărora, asemenea războinicilor în stomacul calului de lemn troianic, se află ascunse însă un număr nemărginit de aceleaşi mărimi şi de asemenea încă cu totul alte mărimi?

Unde începe adevărul şi unde se termină el? Este omul un adevăr, aşa cum este el? Priveşte la un copil şi priveşte atunci în sfârşit la un moşneag! Priveşte la un oraş construit de mâini omeneşti! Este el un adevăr deplin? Vezi, astăzi se mai află el şi mâine poate să fie el deja distrus!

Vezi, pentru acela singur, care este în sine de la capăt la altul adevărul însuşi, este de asemenea totul adevăr; pentru acela însă, care nu este aceasta în sine, sunt doară şi prin necesitate toate celelalte numai ceea ce e el însuşi deocamdată.

Un adevăr însă, care e numai temporar adevărat, nu este deja de aceea vreun adevăr deplin, pentru că în el nu este nici o durabilitate acasă; adevărul deplin însă trebuie să fie de neschimbat pe veci din belşug a ceea ce este el pentru fiecare moment în parte. - Ce este prin urmare adevărul ca atare, deplin?“

199. Secretul motivul stramoşesc a toată înţelepciunea.
Josoe cască aici ochii mari, se gândeşte încoace şi încolo şi nu ştie ce răspuns să-Mi dea la acestea.

Cireniu spune însă: „Doamne, aceasta este însă şi o întrebare, la care toţi înţelepţii şi filozofii şi-ar fi rupt dinţii până la ultima rădăcină! Dă-mi voie, Tu prietenul meu cel mai dumnezeiesc, - după cuvintele Tale pentru mine tot timpul cele mai sfinte nu este atunci doară totul, ce recepţionăm noi cu simţurile noastre, nici un adevăr deplin, ci bine pe jumătate o minciună!? Cine poate atunci prin urmare să cuprindă pe deplin o oarecare încredere la un cuvânt dat? Această întrebare a Ta m-a făcut pe mine însumi cu adevărat puţin trist. Tu trebuie să fii de această dată într-adevăr deja aşa de bun şi să-ţi răspunzi singur la întrebarea Ta; pentru că pe pământul întreg nu-ţi rezolvă nici o fiinţă din sine acest mister!“

Spun Eu: „Fii tu din această cauză cu totul fără grijă! Aici la această masă sunt aşezaţi câţiva, care ar fi în stare să-i dea lui Josoe despre aceasta un răspuns cu totul îndeajuns ca soluţie (rezolvare) a întrebării Mele, cu siguranţă fără adăugarea Mea deosebită; pentru că ei ştiu deja aproximativ, de unde bate vântul. Dar Eu vreau, ca în răspunsul de lămurire a întrebării într-adevăr puţin mai sus puse, să-i vină Jarah a Mea lui Josoe în ajutor! Şi aşa (întorcându-Mă la Jarah) încearcă tu, Jarah Mea cea mai dragă, dacă găseşti în inima ta un răspuns potrivit la întrebarea Mea!“

Grăieşte fetiţa, zâmbind puţin: „Cu adevărat, pe mine mă surpinde foarte mult, că Josoe de altfel aşa de înţelept nu a găsit de îndată în sine un răspuns plauzibil şi pe deplin lămuritor la această întrebare foarte uşoară! - Ce poate fi altfel adevărul deplin, veşnic decât Dumnezeu Insuşi, care, cuprinzând în Sine din veşnicie toată desăvârşirea, este în Duh mereu Unul şi Acelaşi, deci pe veci în şi pentru Sine de neschimbat, pentru că în El ca desăvârşirea cea mai nemărginită în Sine însuşi nu este nici o altă schimbare imaginabilă. Dumnezeu este singurul şi veşnicul motiv strămoşesc a toată existenţa. Tot ce este aici, nu este nimic altceva decât numai ideiile Sale fixate; existenţa lor este prin urmare şi o existenţă a lui Dumnezeu şi viaţa lor este viaţa lui Dumnezeu.

În Dumnezeu este de aceea tot adevărul deplin, veşnic, pentru că în afară de Dumnezeu nu poate fi niciunde nimic, - în noi oamenii însă numai într-atât, cât suntem una cu Duhul Lui cel mai sfânt, prin dragostea curată faţă de El. Dragostea curată faţă de Dumnezeu ne leagă cu Dumnezeu şi face ca să devenim una cu El; dacă suntem însă aceasta, atunci devine totul cea mai curată lumină, încotro am vrea numai să ne şi întoarcem. Şi această lumină din începuturi în cea mai înaltă curăţie a Duhului, este atunci tocmai adevărul veşnic, de neschimbat. - Aceasta, îmi pare mie, este singurul răspuns corect de lămurire la întrebarea Domnului către dragul Josoe.“

Spun Eu către Cireniu: „Deci, ce spui tu de răspunsul acestei întrebări, pe care Eu i-am pus-o lui Josoe? Dar să nu cumva să crezi, că Eu i-aş fi aşezat un astfel de răspuns minunat în inimă; ci ea l-a găsit pe propriul ei spaţiu şi teren. Şi Eu îţi spun ţie şi tuturor care sunteţi prezenţi aici la această masă: la acest răspuns nu este în plus nici un cuvânt şi nici unul nu este în minus şi totul este adevărat pe veci.

Dar cum s-a întâmplat că ea a spus adevărul şi nu Josoe, cu toate că el şi-a propus să fie pentru adevărul deplin? Vedeţi, acest lucru l-a pricinuit dragostea ei pură şi nemărginită pentru Mine; o astfel de dragostea leagă inima ei cu cea a Mea şi prin acesta ea poate pe cel mai scurt drum să primească întregul adevăr de la izvorul de veci a întregii lumini, aşa cum l-a descris ea, a întregii existenţe şi a adevărului, care este pe veci tot acela şi de neschimbat în Mine.

Şi tu, dragul Meu Josoe, care eşti doar pentru adevăr, ce spui tu acum despre Jarah, care într-o anumită formă este doar pentru dragoste?“

Spune Josoe, puţin jenat: „O Doamne, eu văd acum pata cea întunecată din mine; dar eu nu pot găsi calea cum s-o scot afară! Eu i-am pricinuit mare nedreptate lui Jareih şi acest lucru trebuie îndreptat şi dacă Tu, o Doamne, nu ai nimic împotrivă, atunci voi merge imediat sus şi mă voi aşeza lângă ea!“

Spun Eu: „Nu am nimic împotrivă; deoarece iată, toţi aceşti oameni se bucură de convorbirea dintre voi doi! Eu îţi spun: alături de ea tu vei găsi ceea, ce doreşti tu să fii!“ - Doar după aceste cuvinte ale Mele se ridică Josoe repede şi se aşează lângă Jarah şi îngerul ei Rafael.
200. Discuţia între Jarah şi Josoe.
Când Josoe a ajuns lângă ea, îi întinde el mâna şi spune aceste cuvinte: „Să nu fii supărată pe mine, tu dragă Jarah! Deoarece iată, eu nu aveam de unde să ştiu, că tu, ca fiind un copil de nici cincisprăzece ani eşti în posesia unei înţelepciuni mari, da, chiar mai mari decât a tuturor înţelepţilor de pe acest pământ, care au trăit înaintea noastră; dar pe lângă aceasta eu te rog, ca tu să-mi dezvălui cât se poaste de multe lucruri din înţelepciunea ta adâncă!“

Spune Jarah: „şi tu trebuie să-mi dezvălui din a ta; căci şi tu ştii foarte multe, ce pentru mine sunt încă un mister!“

Spune Josoe: „Acest lucru trebuie să fie foarte slab; căci vasul meu al înţelepciunii pare să fie în primul rând prea mic şi, în al doilea rând, pare să fie ca o sită, plin de găuri! Pe scurt, la mine nu vor ieşi prea multe, pentru că nu sunt prea multe înăuntru; aşa începe tu! Intr-adevăr sunt cât se poate de jenat, că nu ştiu să apuc undeva ceva, ce s-ar cădea aici, ca eu să rostesc. În faţa înţelepciunii înalte şi dumnezeieşti, nu are omul prea multe de vorbit, - dar, în schimb, are de ascultat şi de tăcut. Dar tu, minunată Jarah, ai un pod spre înţelepciunea dumnezeiască; prin aceasta tu poţi să-ţi iei, ceea ce doreşti! De aceea fă tu începutul şi eu te voi asculta, aşa cum am mai menţionat o dată!“

Spune Jarah: „Dar iată, dragă Josoe, acest lucru nu s-ar cădea deloc! Căci o fată nu trebuie să fie indiscretă!? Tu poţi să mă întrebi şi eu îţi voi răspunde; şi dacă eu te voi întreba, atunci îmi vei răspunde tu!“

Vorbeşte Josoe: „Da, da, întrebatul nu poate fi greu, dacă aş ştii despre ce să întreb! Atâta timp cât un om este un copil neformat, este inima sa bineînţeles plină de întrebări; dar când acele întrebări au fost deja de nenumărate ori răspunse în sine, este o nouă întrebare cu mult mai grea decât un răspuns la orice fel şi soi de întrebare. De aceea te-aş ruga eu pe tine ca tu să-mi pui o întrebare; căci tu ştii multe şi din această pricină tu poţi întreba multe.“

Spune minunata Jarah: „ Deci, în numele Domnului, pentru că tu nu vrei altfel, vreau eu să-ţi pun acum o întrebare şi tu să-mi răspunzi, de ce Dumnezeu, Domnul, ca fiind cea mai înaltă dragoste şi înţelepciune îngăduie, că mai ales în aceste vremuri aşa zişii slujitori şi acei privilegeaţi predicatori ai cuvântului lui Dumnezeu sunt oamenii cei mai neconştiincioşi şi mai dornici de putere şi fără vreo tragere de inimă înfăptuiesc cele mai odioase fapte în secret şi pentru aceasta ei nu sunt totuşi pedepsiţi. De ce nu au ei teamă faţă de Dumnezeu, cu toate că predică cu voci mult prea ascuţite puterea şi minunăţiile Sale? - Iată, aceasta este o întrebare cât se poate de importantă pentru timpurile noastre!“

Spune Josoe: „Da, cu siguranţă că această întrebare este cât se poate de importantă; dar în adâncurile mele nu se poate găsi vreun răspuns şi prin urmare trebuie ca tu însuţi să răspunzi la aceasta!“

Spune Cireniu: „Dar dragul meu fiu Josoe, ceva poţi tu să spui!? Într-adevăr, această scuză permanentă devine pentru mine deja puţin cam plictisitoare! ştiu foarte bine şi am aflat acum, că Jarah te întrece cu mult în înţelepciune; dar chiar aşa de neştiutor nu eşti tu, după cunoştiinţele mele, că tu nu poţi găsi vreun răspuns la această întrebare. Spune de aceea ceva! Dacă greşeşti, - deci, sunt suficienţi înţelepţi în jurul acestei mese, care te vor putea conduce până la sfârşit pe drumul cel bun!“

Spune Josoe: „Drag, înalt tată şi stăpân! Este foarte uşor să porunceşti; dar ascultarea este cu mult mai amară, - mai ales atunci, aşa cum sunt eu acum, nu sunt nici pe departe capabil să urmez porunca ta!

Gândeşte-te la cea mai înaltă milă, dragoste şi nemărginita înţelepciune a lui Dumnezeu pe o parte şi pe de altă parte gândeşte-te la faptele odioase, care cu siguranţă se comit în fiecare zi şi oră din noapte împotriva omenirii sărace, fără vreo pedeapsă anume! Ţine aceste relaţii controvresate cât se poate de aproape de chipul sufletului şi tu vei simţi la fel ca mine, că răspunsul la o astfel de întrebare este cu mult mai greu decât rezultatul de la trei plus trei! Să încerce altcineva şi acela cu siguranţă se va convinge, că întrebarea pusă de Jarah nu este o nimica toată!“

Spune Cireniu: „Deci, deci, eu recunosc că este nevoie de un grad înalt de înţelepciune, pentru a răspunde în mare la întrebare pusă de Jarah; dar mi-ar plăce foarte mult, dacă s-ar lumina aceasta doar puţin. Căci eu de multe ori m-am gândit la această problemă, - dar niciodată nu am găsit măcar un motiv pe jumătate acceptabil. Eu cred că, dacă în afară de Tine, Domnul şi Învăţătorul nostru şi în afară de Jarah nu poate să răspundă nimeni la această întrebare, atunci ne vom adresa cu toţi la Tine, Domnul nostru; Tu cu siguranţă că ne vei spune motivul cel drept, cum Tu - dacă nu mă înşeală memoria mea - ne-ai vestit aceasta.“

Spun Eu: „Cu siguranţă, dacă Jarah nu se va descurca; dar Eu sunt de părerea, că ea, dacă este mai atentă, va nimeri cuiul din prima lovitură! Încearcă, draga Mea Jarah şi arată, că în Ghenizaret nu ţi-am plantat pe degeaba o grădinuţă!“

201. Observaţiile Jareih în grădinuţa ei.
Când a auzit Jarah aceasta , se ridică ca şi un vorbitor şi începe să vorbească: „Foarte bine! Grădinuţa este plină de binecuvântări de sus şi eu vreau să vă spun despre hărnicia mea copilărească, de care, bineînţeles, că doar câteva zile m-am folosit de aceasta! Un câştig material nu am avut încă de la acea grădinuţă - dar bineînţeles nici nu s-ar putea cere din cauza vremii scurte de când există -; dar lăsând aceasta deoparte mi-a adus această grădinuţă mică câştiguri mult mai mari pe plan spiritual!

Da, pentru mine este acea grădinuţă o adevărată carte a înţelepciunii profunde şi din aceasta eu am învăţat în câteva zile mai multe, decât mi-ar fi putut releva Solomon cu întreaga sa înţelepciune; şi aşa a apărut răspunsul în acea mică grădinuţă, la întrebarea pe care eu i-am pus-o mai înainte lui Josoe şi prin urmare este proprietatea mea întru totul îngăduită de Domnul! Căci dacă răspunsul întreg nu ar fi fost în mine, - într-adevăr, niciodată nu aş fi pus o astfel de întrebare la nimereală ca să găsească poate din greşeală cineva un răspuns ca şi eu să-l pot înţelege!

Oh, eu cu siguranţă că am întreg răspunsul în mine şi acesta nu este valabil doar acum, ci va fi valabil pentru toate timpurile, atâtat timp cât se vor ocupa preoţii de cuvântul lui Dumnezeu pe acest pământ drag! Dar acesta este răspunsul întreg la întrebarea pe care eu i-am pus-o lui Josoe:

Acasă, eu am semănat mai multe feluri de sămânţuri nobile în pământul gras. Unele au început deja să răsară în următoarea zi şi în a doua zi a fost planta deja la patru degete înălţime de la pământ.

O fată şi mai ales eu, este tot timpul curioasă şi aşa m-a împins o curiozitate însetată, să văd cel puţin la o sămânţă care a început să răsară, ce se întâmplă la sfârşit cu acel bob de sămânţă, când peste pământ deja se vede planta în sine. Eu am scos de aceea câteva din pământ şi m-am uitat cât se poate de atent la acest lucru. Şi vedeţi - cum se spune pe romană: celui înţelept nu îi este nimic suficient! -, am văzut eu că acea sămânţă a început să se mucegăiască şi pământul din împrejurimi a prins mucegai! Din acest mormânt au răsărit plante fine şi din acel bob de sămânţă, cum am mai spus, nu a mai rămas nimic decât carcasa tare şi interiorul acesteia care deja a început să se mucegăiască cât se poate de tare.

Da, pe lângă această apariţie cât se poate de gânditoare, am găsit eu din păcate mai multe boabe de sămânţă, care nu au răsărit şi care au fost devorate de mucegai, din care ar fi trebuit sau ar fi putut să crească plante; dar ochii mei ascuţiţi au văzut cum peste acele boabe mucegăite se puteau vedea plante mici şi fine, care nu aveau nici o asemănare cu plantele bune şi nobile. Aha, m-am gândit eu în sinea mea, acum ştii! Plantele rele sunt cu siguranţă şi ele un rezultat al boabelor de sămânţă aşezate în pământului bun şi gras; dar pământul înfometat s-a săturat doar şi nu a dat voie ca să crească planta cea dreaptă şi cea bună. Dar, la sfârşit, cu ce poate să ajute? În locul acelei plante nobile răsar zece plante rele şi se hrănesc din pământul gras, poate de zece ori mai mult, decât ar fi făcut acea plantă fină şi nobilă; căci tot ce este bun şi nobil, este suficient în toate privinţele, fie ce o vrea.

Aurul nu trebuie şters ca şi plumbul, ca să strălucească; se şterge o dată şi bine şi după aceea străluceşte secole de-a rândul. O vie creşte şi dă roade în cel mai rău pământ; dar scaieţii şi spinii caută de obicei cel mai bun pământ. Animalele bune şi de casă rareori mânânca mult, în vreme ce un lup, o hienă şi astfel de bestii ar mânca zi şi noapte. Tot aşa se mulţumeşte şi omul bun şi nobil, în timp ce omul lumesc întunecat este rău şi nu se mulţumeşte cu nimic. Se poate să i se dea acestuia o sută de mii de livre de aur şi el cu siguranţă nu va cere nimic altceva, decât ca el să primească încă o dată atât şi lui îi va fi tot una, dacă restul oamenilor mor de foame din pricina sărăciei! Dar o astfel de ambiţie este dezvoltată tot timpul de alta!

Vedeţi, pământul din grădinuţa mea a fost într-o parte zgârcit şi nenobil şi a vrut să se sature de boabele mele de sămânţă nobile! Dar care a fost urmarea cea tragică? Vedeţi, în loc să hrănească o plantă nobilă, hrăneşte o sută care nu se satură vreodată!

Şi vedeţi, aşa cum s-a întâmplat cu pământul prost şi zgârcit, aşa se întâmplă şi cu oamenii acestui pământ, care, aici, vor deja să-şi procure un cer plin de minunăţii! Dar la sfârşit trebuie totuşi să-şi părăsească proviziile strânse cu mare chin şi de multe ori sute de alţi oameni le folosesc fără vreun anumit scop - Aceasta este doar o imagine de dinainte a răspunsului meu deplin care va urma. Reţineţi această imagine cât se poate de adânc în inimile voastre şi voi veţi găsi răspunsul de la sine!“ - Aici se gândesc cu toţii şi nu se pot mira îndeajuns de mult de înţelepciunea înaltă a fetei.
202. Folosirea imaginii corespunzătoare a Jareih.
Fata i se adresează însă lui Josoe între timp şi îl întreabă într-un mod foarte drăgălaş prietenos, spunând: „şi ţie, vecinul meu plin de dragoste şi înalt, nu-ţi cade încă nici o lumină potrivită în inima ta?“

Spune Josoe: „Cea mai drăgălaşă şi minunat înţeleaptă Jarah! Mie îmi este într-adevăr, de parcă aş vedea ceva ca printr-o batistă ţinută în faţa chipului; dar de o oarecare claritate nu este aici încă nici pe departe vorba. De aceea continuă tu numai de a ilumina treaba; pentru că în persoana mea ai tu cu siguranţă cel mai atent ascultător al tău! Treaba e prea importantă, încât să fi putut lăsa aici chiar numai un cuvânt neluat în seamă; şi aceasta par s-o simtă cel mai adânc şi toţi care se află aşezaţi la masă şi toţi care se află în jurul mesei noastre, din care cauză ei poftesc vizibil înfricoşaţi continuarea. Incepe tu de aceea numai iarăşi să continui răspunsul tău până la sfârşit!“

După aceste cuvinte începe Jarah din nou să ducă mai departe cuvântarea ei de răspuns şi spune: „Dacă voi aţi reflectat numai puţin asupra îmaginii de natură spusă de la început, pe care am pus-o în faţa voastră ca prima recoltă duhovnicească a grădinuţei mele, atunci ar trebui ca ceea ce urmează acum să vă fie foarte uşor clar într-un mod foarte luminos. Fiţi de aceea foarte bine atenţi şi priviţi şi vedeţi!

Oamenii acestui pământ sunt, privit duhovnicesc, asemenea pământului grădinuţei mele şi cuvântul lui Dumnezeu care venise între oameni din ceruri mai întâi prin strămoşi, începând de la Adam şi mai târziu prin patriarhi şi prin proorocii treziţi de Dumnezeu însuşi, este iarăşi asemenea boabelor de sămânţă alese şi bune, pe care le pusesem în pământul grădinuţei mele. Cum însă nici un bob de sămânţă nu devine de îndată, ce este pus în pamânt, deja un rod nou, înmulţit, copt, tot aşa este acesta cazul şi cu cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă cuvântul lui Dumnezeu ajunge în inima omului prin ascultarea acestuia, atunci trebuie el să fie însufleţit prin fapte, care sunt asemenea puterii de hrănire însufleţitoare a solului pământesc, - şi anume, aşa cum este rânduit prin cuvântul lui Dumnezeu, către fraţii noştri şi surorile noastre - şi prin aceasta să fie o înrodire potrivită, spre scopul rodului adevărat şi pe deplin puternic al vieţii duhovniceşti în Dumnezeu, spre rodul bogat în binecuvântare şi prin aceasta pe deplin copt! Dacă însă oamenii - printre care sunt de înţeles mai întâi aceia, care primesc mai întâi cuvântul, ca prooroci şi preoţi, pentru a semăna atunci acesta mai departe, dacă ar ajunge el la maturitate în ei, în cea mai deplină autenticitate pe ogorul mare al tuturor oamenilor acestui pământ pentru toate timpurile timpurilor - asemenea solului pământesc, pe care îl mănâncă însuşi boaba de sămânţă aleasă, pentru a se îngrăşa din acesta, folosesc acelaşi numai pentru sine ca un mijloc, prin care au doar nădejdea de a se face graşi, atunci nu este doară absolut de loc ceva prea nenatural minunat, dacă pe ogorul al astfel înfăţişaţilor prooroci şi preoţi evident mincinoşi pentru ogorul mare al omenirii mirene, răsar şi ajung la sfârşit la maturitatea rea nimic altceva decât mărăcini, spini şi scaieţi!

Cu toate că se întâmplă însă astfel, nu este acest lucru de aceea în general precum în caz specifiv totuşi împotriva ordinii dumnezeieşti şi împotriva înţelepciunii dumnezeieşti; pentru că vedeţi, când rodul ales se face copt, atunci toată paia şi rodul este adunat şi adus în jitniţe, mărăcinişul rămâne însă pe câmp şi îngraşă fără voie solul, care pentru o semănare următoare se face astfel tare şi plin de nesaţ de a prelua acuşi în sine un nou răsad de rod ales şi de a-l însufleţi.

Astfel este, deci şi într-adevăr cu noi oamenii. Dacă am fi deja de dinainte săturaţi cu înţelepciunea cea mai curată, cum vine ea din gura lui Dumnezeu, cu adevărat, atunci ne-ar tenta puţin un adevăr ulterior, nou!

Dumnezeu, Domnul, prevede însă un asemenea lucru dinainte şi permite de aceea, ca omenirea devenită nebună, să fie servită un timp cu mâncare de porci, ca solul ei să se facă prin mărăcini destul de puternic hrănitor; apoi de-abia îi place la gust omenirii, plină de dor după lumină, rodul curat şi ales al cuvântului curat al lui Dumnezeu, cum este acesta acum la şi între noi cazul cel mai evident şi cel mai fericit.“

203. Materialismul şi reprezentanţii lui.