Maria cobianu-băcanu

4. Unitate şi diversitate interetnică în perioada post-decembristă

(Sibiu şi Timiş)
Etniile ca actori ai structurării şi restructurării sociale au generat numeroase studii prin care se încearcă descifrarea problemelor legate de ele, pe plan naţional şi internaţional. Principalele teme pe care noi ne-am axat cercetarea ştiinţifică au vizat identităţile naţionale şi relaţiile interetnice, altfel spus, caracteristicile identitare şi comportamentele specifice minorităţilor naţionale, factorii socio-culturali ai păstrării identităţii etnice şi naţionale, evoluţia fenomenului etnic în perioada de tranziţie, cultura, identitatea naţională şi educaţia în dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti, dimensiunea identitar-naţională şi culturală a procesului de integrare a României în Uniunea europeană.

Menţionăm că în perioada de tranziţie de la totalitarism la democraţie în ţările sud est-europene, inclusiv în ţara noastră, problema etniilor şi a relaţiilor lor cu majoritatea a devenit o problemă social-politică majoră ce s-a cerut amplu studiată cu instrumentele cunoaşterii sociologice.

La acest dificil şi complex demers ne-am angajat şi noi prin cercetările de teren pe care le-am întreprins din perspectivă teoretică, dar şi practic-etno-politică. Teoretic, am încercat să rafinăm conceptele şi principiile ce stau la baza contactului dintre culturi şi să le conferim semnificaţii îmbogăţite, dobândite din investigarea vieţii sociale nemijlocite din ţara noastră, iar practic, am intenţionat să facem din studiu întâi un instrument de cunoaştere amplă şi profundă a realităţii socio-etnice şi pe baza ei un mijloc de acţiune asupra realităţii sociale pentru perfecţionarea ei. De pildă, prin studiul fenomenului de integrare socio-culturală a romilor în comunităţile de viaţă am oferit sugestii privind luarea în consideraţie a factorilor socio-culturali care diferenţiază pe romi de celelalte etnii în situaţiile de tensiuni şi conflicte. Studiul privind dimensiunea identitar-naţională şi culturală a dezvoltării durabile ne-a arătat că educaţia în spiritul enclavizării, al izolării şi separării pe criterii etnice promovată de liderii maghiari prin şcoală, biserică, familie, instituţii culturale este un factor de frână în dezvoltarea pe termen lung a societăţii româneşti. În plus, studiile au dus la înţelegerea procesului de maghiarizare a românilor, la descifrarea tensiunilor şi a climatului de neîncredere şi confruntare permanentă dintre maghiari şi români în judeţele Covasna şi Harghita, unde maghiarii sunt majoritari numeric şi, corespunzător cu această stare de lucruri, au oferit sugestii pentru formularea unei strategii coerente de păstrare a identităţii naţionale a românilor, în condiţiile unor puternice presiuni economice, sociale, politice, psiho-morale de deznaţionalizare din partea liderilor maghiari.

Ţin să fac o precizare fundamentală, esenţială cu privire la modul de raportare la etnia maghiară în studiile noastre. Maghiarii formează un grup uman apreciat, harnic, cinstit, curat, de cuvânt în relaţiile interpersonale etc., cu trăsături corect remarcate de români şi de celelalte grupuri etnice. Aspectele critice pe care le pune în relief cercetarea se referă nu la maghiari ca grup etnic, ci în mod deosebit la liderii maghiari care fac proiecte de autonomie a Ţinutului Secuiesc, la politica UDMR care nu reflectă interesele maghiarilor interesaţi în convieţuirea normală, armonioasă cu românii şi cu ceilalţi etnici, ci interesele sale de grup privilegiat şi ale celor de orientare revizionistă şi iredentistă. Aşa cum se va vedea în continuare, maghiarii cinstiţi, fie ei din Covasna şi Harghita, fie din celelalte judeţe, gândesc şi se comportă normal, apreciază onest modul de viaţă, drepturile, libertăţile, şcoala, prietenia de care s-au bucurat şi se bucură în România.

Contrariu politicii promovate de liderii UDMR şi ai altor formaţiuni civice maghiare care s-au înmulţit în ultima vreme în efortul de autonomizare şi enclavizare, maghiarii de rând din Braşov, Sibiu, Timiş trăiesc în cel mai autentic multiculturalism şi promovează înţelegerea, buna convieţuire cu românii şi cu toţi cei de alte etnii. Ei au înţeles dreptul la diferenţă, la a te manifesta în felul tău, fără a leza vecinul de lângă tine. La fel, germanii, din aceste judeţe şi liderii lor au înţeles că diferenţa se exprimă în diversitate, iar diversitatea nu trebuie să se transforme în adversitate. De aceea, în aceste judeţe, înţelegerea, respectul reciproc şi armonia, constituie norma de bază şi trăsătura cea mai luminoasă a convieţuirii interetnice.

Se ştie că după ’90, pe întregul mapamond s-a manifestat o explozie fără precedent a identităţilor etnice şi naţionale, reflectată în tensiuni, conflicte şi chiar războaie, consecinţă a proliferării particularismelor de tot felul în pofida universalismului considerat demodat şi cu tentă iluministă.

Având în vedere că în perioada de tranziţie şi în ţara noastră a apărut evidentă nevoia de expresie etnică, socială, culturală şi, mai ales, politică a minorităţilor naţionale, am considerat necesară cercetarea amplă, multidimensională a acestora pentru a le dezvălui trăsăturile identitare specifice, comportamentul intra-etnic şi societal, modul de comunicare şi integrare în comunităţile de viaţă şi potenţialul de participare la realizarea programelor de dezvoltarea generală acolo unde este armonie sau potenţialul de conflict şi limitarea lui unde sunt tensiuni.

Cercetarea s-a impus din perspectivă teoretic-ştiinţifică şi practic-managerială. Dezvăluirea, pe baza investigării literaturii problemei, a documentelor istorice, a opiniilor subiecţilor, a trăsăturilor, conduitelor şi relaţiilor interetnice specifice fiecărei minorităţi naţionale cu membrii societăţii româneşti în ansamblu, este un câştig teoretic deosebit de valoros pentru dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice, ca şi în disputele politice, adesea partizane, despre convieţuirea interetnică. Antrenarea reprezentanţilor grupurilor etnice, a unor lideri de opinie, ca informatori cheie şi co-organizatori în realizarea cercetărilor conferă bogăţie, concreteţe şi un surplus de obiectivitate studiilor realizate. Studiul dobândeşte o considerabilă semnificaţie practică pentru că el poate servi drept ghid pentru o politică managerială echilibrată faţă de minorităţile naţionale la care nevoia de expresie culturală, religioasă, educaţională trebuie să se îmbine cu spiritul de solidaritate şi loialitate faţă de ţara în care trăiesc, destinul ei, care este totodată şi destinul lor.

În studiul relaţiilor interetnice conceptul cheie este identitatea, pentru că în funcţie de ea se deosebesc indivizii, grupurile şi comunităţile.

Ce este identitatea?

De-a lungul lucrării am mai definit-o, fie teoretic, fie empiric, prin descrierea trăsăturilor specifice ale grupurilor cercetate. Teoretic, identitatea este o construcţie, o consecinţă a interacţiunii dintre oameni şi dintre ei şi instituţii în practica lor nemijlocită. De aceea, se vorbeşte de identitatea unui individ, a unui grup, a unei instituţii sau organizaţii. Grupurile cu identitate fixează anumite frontiere sau puncte de referinţă de natură socială, politică, culturală, religioasă etc., la care trebuie să se raporteze ceilalţi când intră în relaţii cu ele.

Oamenii îşi făuresc identitatea în procesul de socializare sau educaţie şi presupune identificarea sau asemănarea cu un tip uman sau cu un grup prin asimilarea valorilor, trăsăturilor şi modelelor specifice acestuia. Identitatea nu este niciodată finită, se construieşte în timp şi în spaţiu sub imperiul constrângerilor sociale. Este un proces continuu. În orice împrejurare, „identitate”, „identic” se opune la „diferenţă” şi „diferit”. Identitatea forjează unitatea, semnifică omogenitate, asemănare, solidaritate, pe când diferenţa semnifică diversitatea care face din fiecare entitate un unicat

Ceea ce a pus în evidenţă cu deosebită forţă perioada post-totalitară a fost dreptul la diferenţă al grupurilor etnice şi al minorităţilor naţionale. Grupurile etnice mai mari sau mai mici care au suferit traumatismul imposibilităţii de a se afirma îşi cer acum, pe drept cuvânt, dreptul la recunoaşterea identităţii lor. De pildă, românii din Banatul Sârbesc care militează de decenii pentru recunoaşterea lor ca „români”, ei fiind numiţi „vlahi” în statisticile oficiale sârbeşti, denumire care nu are un corespondent naţional, abia în anul 2005 reuşesc să se unească între ei într-o singură organizaţie pentru a-şi susţine identitatea de minoritate naţională românească în Serbia.

Ca o regulă generală însă, dreptul la diferenţă al minorităţilor naţionale, oricare ar fi ele, nu trebuie să fie extins până la dezvoltare separată şi segregare totală de ţara în care trăiesc, punând în pericol funcţionarea întregului, a statului naţional.

Cu acest preambul teoretic, vom încerca să redăm aspectele concrete, reale ale relaţiilor interetnice din judeţul Sibiu, investigate în lunile iulie-august 1993 pentru a înregistra starea socio-etnică şi climatul psiho-moral al locuitorilor din acest judeţ

JUDEŢUL SIBIU

Oraşul Sibiu. Aici, din perspectivă etnică, istorică şi socială, se impune prezenţa saşilor, nu prim ponderea lor numerică, ci prin forţa lor calitativă, întrucât în momentul cercetării ponderea lor era în scădere, de la 25.022 în 1977 la 16.163 în 1992. Personalităţi marcante ale etniei germane au răspuns cu amabilitate solicitării noastre de a ne descrie situaţia germanilor din judeţ: Directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane, Preşedintele Forumului German. Au început cu istoria şi au continuat cu situaţia actuală.

Pe teritoriul României, germanii au existat în două grupuri: saşii şi şvabii.

Saşii

Şi-au păstrat totdeauna graiul, limba datorită privilegiilor ce le aveau. Au dus o politică proprie de alianţă cu românii, fără a consulta pe maghiari. Având privilegii nu au fost expuşi maghiarizării, pe când şvabii din Banat şi din Satu Mare, fiind în cea mai mare parte alături de unguri şi având aceeaşi religie cu ei, au fost maghiarizaţi. În Banat, au fost şcoli în limba germană, dar în Satu Mare nu. În februarie1919, într-o dietă separată, saşii au decis cu majoritate de voturi unirea cu România. Şvabii din Banat au cerut unitatea Banatului indiferent cui ar aparţine: Ungariei, Iugoslaviei sau României.

În ianuarie 1945, germanii au fost deportaţi în URSS, pe principiul apartenenţei etnice, şi li s-au luat casele şi pământul. După ’89, liderii germani au rugat luarea unor măsuri de retrocedare a fabricilor, uzinelor urmaşilor familiilor deposedate, dar au rămas fără răspuns.

„Noi, germanii, nu am cerut şcoli separate ca maghiarii. În Europa Centrală şi Răsăriteană, cele mai mari pretenţii le au ungurii. În Sibiu, ei au fost supraprivilegiaţi în toate regimurile. Saşii nu au avut oameni remarcabili comunişti sau fascişti. Maghiarii au o atitudine absolut distantă etnic. Este o greşeală formarea partidelor politice pe principii etnice. Acum, între români şi germani au loc căsătorii mixte. Mă înţeleg bine cu românii. În Ungaria nu există nici o şcoală germană pentru minorităţi”.

Ca şi cei din Feldioara, saşii din Sibiu spun că „noi murim aici ca etnie”. Nici în Germania nu sunt fericiţi, dar măcar acolo au condiţii mai bune. „Ai noştri ” nu erau „ai lor” în Germania. Cei ce emigrează de aici în Germania au trăsături comune care nu se regăsesc acolo. Forumul German încearcă să-i ajute pe germani să se stabilizeze aici prin crearea unor condiţii mai bune: asociaţii în agricultură la iniţiativa saşilor, şcoli în limba germană. Noi nu pretindem Universitate ca maghiarii. Şcoli pentru învăţarea limbii germane sunt necesare că „dacă li se ia şcoala, li se ia şi identitatea”. Ardealul a fost câmpul unor competiţii culturale între germani, maghiari şi români. Cuvinte împrumutate de la germani: şurub, foraibăr, ciocan.

Cercetările privind raporturile interetnice cu subiecţi din etnia maghiarilor au întregit imaginea despre mozaicul interetnic din Sibiu.

Maghiarii din Sibiu afirmă că bănăţenii şi ardelenii sunt mai cultivaţi. Ştiu limbi străine şi fac împrumuturi culturale frecvent. Leagă prietenii mai repede, sunt mai pregătiţi în a se ajuta unii pe alţii. Nu au prejudecăţi etnice.

În judeţul Sibiu sunt 17.000 de maghiari, iar în Sibiu 5.000 maghiari. În Harghita şi Covasna, tinerii sunt mai interesaţi de portul popular. Îşi afirmă identitatea şi în acest fel. Aici, în Sibiu, au loc împrumuturi între maghiari şi germani în arta culinară, în bucătăria maghiară gătindu-se şi mâncăruri specifice saşilor.

Maghiară

Nici pe vremea lui Ceauşescu n-am dus-o rău. Relaţiile dintre români şi maghiari sunt bune. Vecinii se ajută între ei, se îngrijesc de înmormântarea celor fără rude. Mie îmi lasă cheia casei vecina românca dacă pleacă în Franţa. Sibiul era un oraş liniştit. Toţi copiii ştiau trei limbi: germana, maghiara şi româna.

Acum totul s-a schimbat. Cel puţin, pe vremea „odiosului” aveai unde să te mai plângi, cui mai reclama, acum nu mai ai cui să te adresezi. Nu mai cred că se va îndrepta viitorul sau noi nu mai apucăm. În regimul trecut, relaţiile interetnice erau la fel de bune, eram bine trataţi. Cei ce şi-au văzut de treabă şi-au obţinut drepturile. Dihonia dintre oameni vine de . Ei îi învrăjbesc pe oameni fără motiv. Situaţia economică determină nemulţumire. În ţară sunt atâtea lucruri lipsă şi, totuşi, avem şomeri.

Român (Sibiu)

Conflictele interetnice au la bază învrăjbirea politică şi economică, dar în primul rând, sunt de natură politică, legate de putere şi de interese. Ungurii vor să domine Ardealul. O mare masă de unguri de acolo nu ştiu limba română. Conflictele interetnice sunt provocate, întreţinute politic, economic şi de cercurile mari din afară. Românii au fost catolicizaţi forţat. În familie, la copiii din familii mixte, apare fenomenul de biculturalitate. Românul este foarte tolerant, mult prea tolerant. Maghiarii sunt mult prea perseverenţi., insistenţi. Ei nu cred sau nu concep că situaţia ar putea rămâne cum este acum. Ei vor să fie deasupra, să-şi obţină aşa-zisele „drepturi” istorice. Românii nu sunt total liberi şi nu total conştienţi de ceea ce se întâmplă cu ei. Problema etnică depăşeşte nivelul individual. Este de nivel grupal, regional, societal. În decembrie ’89, eram toţi, români, maghiari, germani la unison şi voiam o schimbare radicală. Ulterior, ne-am dat seama că „revoluţia” a fost dirijată. Politica se face la nivel înalt şi se aplică la nivelele inferioare. După decembrie, ne-am dat seama că a fost o mişcare mult mai mare şi dincolo de noi. Noi am fost ultima mutare pe o tablă de şah. Conturile fuseseră făcute de „sus”. Noi, ca simpli locuitori, nu ne putem înrăi decât dacă suntem aţâţaţi de cei din afară. Dacă ungurii vor încerca să facă ceva, noi vom sări toţi. Atúul economic din Ungaria le permite maghiarilor de aici să se bată în piept faţă de noi. Ungurii nu vor să plece în Budapesta, vor să rămână aici, dar stăpâni.

Sas (Cristian)

Satul nostru este mai tradiţional, conservă obiceiuri, sărbători şi obiecte: vecinătatea, armindenii de Rusalii, stropitul a doua zi de Paşte. Probleme etnice nu există. Sunt construcţii false, artificiale. Drepturile românilor sunt şi ale etnicilor. „Chiar dacă este mai multă bunăstare în Germania, soarele parcă este mai albastru, aici, în România”. Românii, saşii şi ungurii au ridicat prin munca lor satele româneşti.

Sas (Tălmaciu)

M-am născut în Tălmaciu şi aici vreau să mor. Patria este numai una. A cui pâine o mănânc al acelui cântec cânt. Eu şi cei ca mine nu mai plecăm. Un pom bătrân să nu-l mai plantezi în altă parte că nu mai prinde.

Filosofia de viaţă a subiectului nostru este comună oricărui bătrân german care nu se mai desprinde de glia pe care s-a născut, a crescut şi a trăit până la adânci bătrâneţi. Mirajul bunei stări din Germania nu-l mai tentează, chiar dacă îşi dă seama că va fi înmormântat de vecinii români, cu care nu s-a certat şi cu care s-a ajutat.

Român (Tălmaciu)

Noi am pierdut mult cu plecarea saşilor. Din 1.000 de suflete în 1969, acum, în 1993, mai sunt 150.

JUDEŢUL TIMIŞ

Ne întorceam în judeţ la 14 ani (fusesem în 1980), pentru a-i lua din nou pulsul climatului interetnic, de această dată, după răsturnarea politică, social-economică şi psiho-morală din decembrie 1989.

Despre schimbările pe care le-au produs evenimentele din decembrie 1989 ne-au vorbit autorităţile din Timişoara şi Făget unde am efectuat investigaţii de teren. Subliniem că cercetarea a avut caracter calitativ şi ne-a oferit şansa obţinerii unor informaţii ample şi nuanţate. Schimbările începeau să se simtă, la nivel local şi naţional.

Timişoara îşi continuă tradiţia de a trăi după regula bunei cuviinţe, a respectului şi solidarităţii colective. Limba română a rămas limba de comunicare dintre etnii. Românii sunt la fel de concilianţi şi de buni. Ţiganii însă trebuie puşi la muncă serios. Unii s-au mai civilizat după ce au lucrat în străinătate şi şi-au construit vile-cetăţi. Germanii emigrează în Germania, deşi sunt trataţi ca ţigani din Balcani. Mirajul capitalismului, totuşi, îi atrage, mai ales pe tineri. Maghiarii se comportă normal, îşi văd de treaba lor.

Comuna Făget (pe cale de a se urbaniza)

Maghiară

Sunt unguroaică, soţul e român. Sunt prietenă cu românii. Fetele mele sunt catolice, dar se consideră românce. În casă se vorbeşte româneşte. Fetele vorbesc greu ungureşte. Limba maghiară este grea. Românii învaţă şi ei maghiara din familie, deşi cultura română este dominantă. În Făget, nu au existat probleme etnice. În ultima vreme, copiii ungurilor au plecat la oraş şi locurile lor le-au luat moldovenii. În familiile mixte, fiecare soţ rămâne la religia lui, dar sărbătorile religioase sunt sărbătorite de către ambele etnii. Există la un anumit nivel de cultură, o anumită râcă. Datinile au caracter religios. Serbările copiilor îi unesc pe oameni. Înmormântările sunt respectate de toţi. Părinţii maghiari îşi orientează copiii spre propria etnie. Ca trăsături etnice, maghiarii sunt buni vecini, curaţi, ordonaţi, cu o anumită răutate, cu familii bine închegate, cu dorinţa de a fi intelectuali, harnici în muncă, înţelegători cu vecinii, religioşi. Românii s-au lansat în afaceri. Se înţeleg cu vecinii, sunt curaţi.

Maghiar

Între etnii nu există neînţelegeri. Maghiarii sunt ţărani, cismari. Şvabii - meseriaşi, speculanţi, iar românii, ţărani, intelectuali etc. Fiecare familie este mixtă. Limba în biserică este română. Religia nu e o problemă. Copiii sunt botezaţi cum vor părinţii. Ca etnic maghiar nu am simţit nici o restricţie. Politica şi liderii etnici înrăutăţesc relaţiile dintre etnii. Să se pună accent pe ceea ce este comun şi nu deranjează pe ceilalţi. Cei din Ardeal sunt mai răi. Îi incită cei din UDMR. „Acolo umblă gura fără rost”. Ziarele lor sunt arţăgoase. Maghiarii au avut bai cu toţi vecinii: sârbi, croaţi, slovaci. Ceva nu e în regulă cu ei. Maghiarii sunt cel mai amestecat popor.

Românii sunt mai toleranţi, mai blânzi, au atracţie pentru religie, ajută pe alţii, preţuiesc preoţii, nu sunt chiar naţionalişti, nu sunt aşa lacomi.

După cum se poate observa, descrierea trăsăturilor identitare se face prin comparaţie permanentă cu ai lor, cu maghiarii.

Maghiară

Sunt unguroaică. Mama este unguroaică, tata ungur. Sunt de religie catolică. Familia noastră este ţara asta. Românii s-au întrecut cu ceilalţi. Au fost mai înfrăţiţi mai înainte. S-au învrăjbit de când s-a schimbat politica. La noi, nu poate fi ca în Iugoslavia. Laszló Tökes este prea aşa. Ar trebui să se retragă ungurii din parlament că fiecare vine cu dreptatea sa şi iese baiul. Eu am profesat la liceul maghiar, dar n-am avut probleme. Părinţii copiilor au desfiinţat şcoala maghiară pentru că copiii se simt români... Fiecare grup etnic este un buchet de flori frumos. În occident, religia e mai rea. În comunism, la noi, a fost mai bine tratată religia. Maghiarii care erau şefi pe vremea lui Ceauşescu şi s-au bucurat de privilegii au devenit acum naţionalişti. M-am mirat când am auzit că cei 13 martiri din 1940 au devenit dintr-odată sfinţi. Nu este un lucru bun. Este urât. Politicienii au dezamăgit întotdeauna. Acum e mare divergenţă în loc să pună mâna la lucru, să se unească oamenii la treabă. Înainte a fost mai bine că s-a muncit.

Român

Structura pe etnii a comunei Făget este următoarea: români, maghiari, ţigani, germani, cehi, slovaci, sârbi, evrei. Înainte, vatra satului sau cetatea era românească. Românii erau liberi. La sfârşitul secolului al 19-lea au fost colonizaţi maghiarii de către habsburgi. Dumbrava este sat compact de maghiari reformaţi. Evreii au venit singuri. Tipul de locuinţe este tradiţional românesc sau tradiţional maghiar. În modelele de casă au fost împrumuturi. Satul Făget are 3.400 locuitori, iar întreaga comună 8.000. Germanii au plecat întâi în ţară şi, apoi, în Germania. Maghiarii au rămas în mare parte, dar s-au mai împuţinat şi ei. Şcolile lor s-au desfiinţat că au refuzat părinţii să mai înveţe în limba maghiară. S-au adaptat la situaţie prin căsătoriile mixte. În comportament, grupurile etnice au o conlucrare ideală. Tinerii români şi maghiari se căsătoresc între ei fără restricţii. Mai nou, a apărut o anumită răceală între generaţiile de vârstnici. Ţiganii se mai bat, deşi aici sunt mai civilizaţi. Muzicanţii au case mari. S-au căsătorit cu românce mai bogate, iar românii cu ţigănci frumoase şi bogate. Se simte mişcarea naţionalistă printre unguri. Pretenţiile Ungariei fac ca ungurii să fie mai uniţi, pe plan religios, mai ales. Ei nu se arată deschis, dar se observă. La Fiii satului au venit numai ungurii. La evenimentele din decembrie, maghiarii, ţiganii şi puşcăriaşii au fost primii pe stradă. Ei au dat foc la biblioteca cu cărţile lui Ceauşescu. Ungurii şi ţiganii au făcut rug în sat. În privinţa gradului de interes faţă de problemele satului, au avut loc răsturnări valorice. Dacă înainte maghiarii răspundeau ca gospodari faţă de problemele comunităţii, acum, nu-i mai interesează. Ei s-au aranjat făcând bişniţă în Iugoslavia, Ungaria, Turcia. Toate etniile şi categoriile sociale au folosit momentul. Intelectuali, profesori, doctori s-au căpătuit vânzând tot din magazine. Conflictul de la sârbi se simte aici că nu mai pot să-şi facă afacerile. Primarul „Da, se poate!”, care încearcă să rezolve problemele oamenilor (de unde şi supra-numele de „Da, se poate”), a potolit spiritele şi a creat o atmosferă bună. Primăria este locul unde oamenii se adresează cu toate problemele, iar el, fiind şi jurist, încearcă să se implice în toate. Acţiunile obşteşti sunt evitate să nu li se pună eticheta de „comunişti”, care funcţionează foarte puternic. Nu sunt discriminări între etnii. Limba oficială este limba română. Copiii din căsătoriile mixte, dintre români şi maghiare, care după 1989 sunt mai rare, sunt trecuţi la catolicism. Interesul bisericii catolice de a-i catoliciza este mare.

Românii sunt toleranţi, dar după 1989 se observă indiferenţă la ce se întâmplă în jur, acceptă orice, sunt dezbinaţi şi individualişti şi au goana după avere. Nu mai au interes faţă de cultură şi tradiţie. Nesusţinerea materială a culturii ne duce la pierderea tradiţiei. Căminele culturale sunt praf. În ele se fac ore de prozelitism. Au fost furate garduri, ferestre, ca la CAP. Patriotismul mai persistă doar la oamenii mai în vârstă. Tinerilor le este indiferent unde este graniţa, la Budapesta, Berlin sau Bucureşti. Nu se mai face educaţie. Cei 45 de ani au fost ai noştri, noi am făcut educaţie. În sufletul românului este o răceală faţă de unguri. La alegerile din 1992, făgeţenii nu au dorit primar maghiar. În marea lor majoritate, maghiarii sunt oameni cumsecade. După 1989, se observă o mai mare unitate a lor. În viitor, se vor centra mai mult pe grupul lor etnic. „Acasă” pentru maghiari este România. Germanii sunt mai gospodari, mai buni meseriaşi. Maghiarii au predilecţie pentru a se distra. Intelectualii unguri se ocupă de viaţa culturală.