Mario Puzo

Pajiştea din faţa reşedinţei Clericuzio era ornată cu o gigantică coroană de flori de mărimea unui panou publicitar. Pe iarbă se vedeau mese cu bufet rece, iar ospătarii şi barmanul de la tejgheaua improvizată aşteptau să servească invitaţii. Era o zi de doliu, în care nu se discutau afaceri de Familie. Claudia plânse cu lacrimi amare pentru toţi anii cât fusese nevoită să trăiască fără tatăl ei, însă Cross primi condoleanţele cu o expresie demnă şi liniştită, fără să-şi trădeze în nici un fel durerea.

În seara următoare se aşeză pe balconul apartamentului său de la Xanadu, cu ochii la luminile multicolore şi la neonul care scălda întregul Strip. Chiar şi de aici, de sus, putea auzi sunetul muzicii, larma jucătorilor care se înbulzeau pe Strip în căutarea unui cazinou norocos. Totuşi, era îndeajuns de linişte ca să poată analiza cele întâmplate în decursul ultimei luni. Şi ca să reflecteze la moartea tatălui său.

Cross nu crezuse nici o clipă că Pipi fusese împuşcat de un tâlhar de drumul mare. Un profesionist nu putea să aibă un asemenea sfârşit. 345

Trecu în revistă tot ce aflase. Tatăl lui fusese împuşcat de un vagabond negru pe nume Hugh Marlowe. Individul avea douăzeci şi trei de ani şi figura jji evidenţa poliţiei pentru comerţ cu droguri. în timp ce fugea de la locul crimei, Marlowe fusese împuşcat de către detectivul Jim Losey, care-l urmărea într-un caz legat de droguri. Marlowe avusese în mână un pistol, pe care îl îndreptase spre Jim Losey, aşa că acesta fusese nevoit să-l împuşte, ţintind cu precizie chiar în osul nasului. Făcând unele cercetări, Losey îl descoperise pe pippi De Lena şi imediat îl anunţase pe Dante Clericuzio. înainte de a chema poliţia. De ce procedase astfel, chiar daca era pe statul de plata al Familiei? Ce ironie a sorţii – Pippi De Lena, omul cel mai competent, Ciocanul Numărul Unu al clanului Clericuzio vreme de peste treizeci de ani, asasinat de un vagabond zdrenţăros şi traficant de droguri!

Atunci de ce îi trimisese Don pe Vincent şi Peţie să-l aducă într-o limuzină blindata şi de ce-l păzise până la înmormântare? De ce luase Don asemenea masuri de precauţie? în timpul înmormântării, îi pusese bătrânului această întrebare. Dar Don se mărginise să-i răspundă că era mai înţelept să se arate prudenţi până când se lămureau lucrurile. Adăugase că şi el făcuse cercetări complete şi ca, după toate aparenţele, aşa se petrecuseră lucrurile în realitate. Un găinar oarecare făcuse o greşeală şi iată că se întâmplase o tragedie absurdă. De fapt, adăugase Don, cele mai multe tragedii erau absurde. Durerea lui Don nu putea fi pusă la îndoiala. întotdeauna îl tratase pe Pippi la fel ca pe cei trei fii ai lui, ba chiar manifestase o oarecare preferinţa pentru el.

— Tu vei deţine în Familie locul pe care l-a ocupat tatăl tău, îi spusese el lui Cross.

Acum însă, stând pe balconul cu vedere către Vegas, Cross chibzui la problema esenţială. Don nu credea niciodată în coincidenţe, or aici exista o coincidenţa bătătoare la ochi. Detectivul Jim Losey era în solda Familiei şi, dintre miile de detectivi şi poliţişti din Los Angeles, tocmai el fusese cel care descoperise crima. Care era probabilitatea? Dar chiar făcând abstracţie de acest amănunt, fapt şi mai important, Don Domenico Clericuzio ştia foarte bine că era cu neputinţă ca un vagabond de pe stradă să se apropie atât de mult de Pippi De Lena. Pe urmă, care vagabond ar fi tras şase gloanţe înainte de a 0 lua la fugă? Don Clericuzio n-ar fi crezut nici în ruptul capului o asemenea Poveste.

Deci se punea întrebarea: hotărâse clanul Clericuzio ca cel mai important

°m al lor devenise un pericol pentru ei? Care era motivul? Oare puteau uita aşa uŞor fidelitatea şi devotamentul lui Pippi, afecţiunea pe care i-o purtau? Nu, familia nu avea nici un amestec. Cea mai puternica dovadă în favoarea lor era ca el, Cross, trăia. Don nu l-ar fi lăsat în viaţă dacă Pippi ar fi fost ucis de ej Insă Cross îşi dădea seama că şi el era, probabil, în pericol. Se gândi la tatăl lui. îşi iubise sincer părintele, iar Pippi suferise că Claudia refuzase să-i adreseze cuvântul cât timp fusese în viaţă, i-ar fi făcut plăcere sa se împace cu ea. Totuşi, Claudia hotărâse să asiste la înmormântare. De ce? Fiindcă era sora lui şi voia să-i fie alături? Nu putea fi unicul motiv. Purtase prea mult timp în suflet vrajba mamei, refuzase să aibă vreo legătură cu clanul Clericuzio. Oare pentru că-şi amintise cât de bun fusese Pippi cu amândoi înainte ca familia lor să se destrame?

Se gândi la ziua aceea îngrozitoare în care alesese să rămână lângă tatăl lui, înţelegând cine era el în realitate; ştia că, într-adevăr, ar fi putut-o ucide pe Nalene dacă îi lua amândoi copiii. Dar Cross făcuse un pas înainte şi-şi luase tatăl de mână, nu pentru că-l iubea, ci pentru că văzuse spaima din privirea Claudiei.

Cross îşi considerase întotdeauna tatăl o pavăză împotriva lumii în care trăiau, îl socotise mereu invulnerabil. Un om care aducea, nu primea moartea. Acum trebuia să se ferească singur de duşmani, poate chiar şi de Familia Clericuzio. La urma urmei, era bogat, deţinea jumătate de miliard din valoarea hotelului Xanadu, existau motive ca să-şi piardă viaţa.

În continuare, gândul îi zbură la existenţa pe care o ducea. în ce scop? Sa îmbătrânească la fel ca tatăl lui, să-şi asume toate riscurile, ca până la urmă să fie ucis? Fireşte, Pipi se bucurase de viaţa pe care o ducea, de putere, de bani, dar acest fel de viaţă îi părea acum lui Cross lipsit de sens. Tatăl lui nu cunoscuse niciodată bucuria de a fi iubit de o femeie ca Athena. Avea numai douăzeci şi opt de ani, îşi putea croi un nou drum în viaţă. Se gândi la Athena şi la faptul că a doua zi avea s-o vadă pentru prima oară la lucru, avea să-i vadă viaţa simulată şi toate măştile pe care le putea purta. Cât ar fi iubit-o Pippi, el iubea toate femeile frumoase. Apoi îşi aduse aminte de soţia lui Virginio Ballazzo. Pippi ţinuse mult la ea, mâncase la masa ei, o strânsese în braţe, dansase cu ea, jucase boccie cu bărbatul ei, ca pe urmă să pună la cale asasinarea ambilor soţi.

Oftă şi se ridică să intre în cameră. Se crăpa de ziuă şi zorii învăluiau în ceaţă luminile neonului, agăţate peste Strip ca o uriaşă cortină de teatru. Dacă privea în jos, putea vedea toate drapelele marilor hoteluri-cazinou, Sands, Caesars, Flamingo, Desert Inn şi vulcanul în erupţie de la Mirage. Xanadu era mai mare decât toate celelalte. Privi drapelele fluturând deasupra vilelor hotelU' lui Xanadu. Ce vis trăise aici şi acum totul se destrăma. Gronevelt murise, ia* tatăl lui fusese asasinat. 347

Se înapoie în cameră şi, ridicând receptorul, îl invită pe Lia Vazzi să ia jjjicul dejun cu el. După înmormântare, călătoriseră împreună de la Quogue ma Vegas. Apoi comandă micul dejun pentru două persoane. îşi aminti că lui Lia Vazzi îi plăceau grozav clătitele, deşi pentru Cross rămâneau un desert exotic chiar şi după atâţia ani petrecuţi în America. Omul de pază îl aduse pe Vazzi exact când sosea şi micul dejun. Mâncară în bucătăria apartamentului.

— Tu ce părere ai? îl întrebă Cross pe Lia.

— Cred că ar trebui să-l lichidăm pe acest Losey, răspunse Lia. Ţi-am spus asta mai de mult.

— Deci nu crezi ce se spune? întrebă Cross. Lia îşi tăia clătitele fâşii.

— Povestea asta e o ruşine, declară el. Un profesionist ca tatăl tău nu putea lasă un netrebnic ca acela să se apropie atât de mult de el.

— Don crede că-i adevărat, spuse Cross. A făcut cercetări. Lia întinse mâna să-şi ia o havană şi paharul de coniac pregătite de Cross anume pentru el.

— Nu l-aş contrazice niciodată pe Don Clericuzio, spuse el. Totuşi, dă-mi voie să-l aranjez pe Losey, pentru orice eventualitate.

— Dar dacă în spatele lui e mâna Familiei Clericuzio? întrebă Cross.

— Don e un om de onoare, declară Lia. Un om de modă veche. Dacă l-ar fi ucis pe Pippi, te-ar fi ucis şi pe tine. Te cunoaşte. înţelege că-ţi vei răzbuna părintele şi el e un om prudent.

— La o adică, insista Cross, tu de partea cui ai alege să lupţi? A mea sau a Familiei Clericuzio?

— Nu-i nevoie să aleg, răspunse Lia. Am fost prea apropiat de tatăl tau şi sunt prea apropiat de tine. Dacă tu cazi, nu mă vor lăsa în viaţă nici pe mine. Pentru prima oară Cross bău şi el coniac la micul dejun împreună cu Lia.

— Poate că-i numai o întâmplare absurdă, spuse el.

— Nu, îl contrazise Lia. A fost Losey.

— Dar nu are nici un motiv, insistă Cross. Cu toate acestea, va trebui să ne lămurim. Vreau să alcătuieşti o echipă de şase oameni, cei mai devotaţi faţă de tine, niciunul din Enclava Bronx. Pregăteşte-i şi aşteaptă ordinul meu. Lia era neobişnuit de rezervat.

— Iartă-mă, spuse el. Niciodată nu ţi-am discutat ordinele. Dar, de astă data, te rog mult să te sfătuieşti cu mine pentru planul de ansamblu.

— Bine, încuviinţa Cross. în week-end-ul următor am de gând sa plec în franţa doua zile. între timp află tot ce poţi despre Losey. Lia îi zâmbi lui Cross.

— Pleci cu logodnica ta?

Pe Cross îl amuză politeţea lui.

— Cu ea şi cu fetiţa ei.

— Cea căreia îi lipseşte un sfert din creier? întrebă Lia.

Nu avusese intenţia să fie jignitor. Folosise o expresie din limba italiana care se referea chiar şi la oameni foarte inteligenţi, dar uituci.

— Da, răspunse Cross. în Franţa e un doctor care ar putea s-o ajute.

— Bravo, exclamă Lia. Vă doresc tuturor mult noroc. Femeia aceea e la curent cu treburile Familiei?

— Ferească Dumnezeu! răspunse Cross şi amândoi râseră.

Dar Cross se întreba cum de cunoştea Lia atât de multe amănunte despre viaţa lui particulară.

Capitolul 17

Pentru prima oara, Cross urma s-o vadă pe Athena lucrând pe platoul de filmare, interpretând emoţii care nu erau ale ei, devenind o cu totul altă persoană. 0 întâlni pe Caudia în biroul ei de la Studioul LoddStone; stabiliseră să asiste împreuna la filmare. In birou mai erau doua femei, pe care Claudia i le prezenta.

— Fratele meu Cross. Regizoarea filmului, Dita Tommey. Şi Falene Fante, care participă la filmarea de astăzi.

Tommey îl măsura cu o privire scrutătoare, spunându-şi că tânărul era îndeajuns de frumos ca să lucreze în cinematografie, numai că nu avea flacără, pasiune, pe ecran ar fi fost rece ca o stană de piatră. îşi pierdu orice interes.

— Tocmai plecam, anunţa ea, strângând mâna lui Cross. îmi pare foarte râu de tatăl dumitale. Apropo, eşti binevenit pe platou. Claudia şi Athena garantează pentru dumneata, deşi eşti unul dintre producători.

Cross îşi îndreptă atenţia către cealaltă femeie. Avea o piele ciocolatie, o expresie extrem de îndrăzneaţă şi un corp magnific, pus în valoare de costum. Falene se arătă mai puţin oficiala decât Tommey.

— N-am ştiut că Claudia are un frate aşa frumos… şi bogat, din câte se aude. Daca ai nevoie de cineva care să-ţi ţină de urât la cina, dă-mi un semn, spuse Falene.

— Aşa am să fac, răspunse Cross.

Nu-l surprindea invitaţia. Multe cântăreţe şi dansatoare de la Xanadu fuseseră la fel de directe. Falene era o fată înclinată către flirturi, conştienta de frumuseţea ei şi deloc dispusă să renunţe la un bărbat care-i plăcea, numai de dragul convenienţelor.

— Tocmai îi dădeam Falenei ceva mai mult de făcut în film, explica Claudia. Dita crede că fata e talentată, iar eu sunt de aceeaşi părere. Falene zâmbi larg spre Cross. su convingi sa mă lase sa dau * încerca sa ascuna ' ^ fteb

Fata*.emarca react* te rjartre ^^ *

Martowa, tipul despie^J foafle bir.e. S hf» u,al vostru. D» „aca din OOP» ţ1 C»0he, care, chipurde.farfi J^ M,e diac| i • i ui Marlowe n era o us d î akunge iu sCOase\u187?

cunoşteam pe Mărio*, mâna şl ieşl, apo

CU^ 2SiSSU.-i crosscuzimbetunmcelmatconvmgato,

^iw^^ŞŞŞ ^ ^eeraunbaiatta* latpovesteata,oncunv^ _m.descarcsufletul. M

1 Pur şi srmpK a ttebu ^ draculul * cumsecade, expltca ea i1Pttebă Qga^ pe Cross. _ Ce părere ai.

^^dinun*,. apiinUe^.^n*detaniP6”, T*8 – tgS^5 *. n *gg*-<* sufle, h» he* orice. Totuşi, e o ironie

Cross o privi cu chipul împietrit.

— Fiecare are ghinion o dată în viaţa.

Tot restul după-amiezii urmări scenele care se filmau. Una îl înfăţişa pe eroul principal luptând cu mâna goală şi învingând trei bărbaţi înarmaţi. Se simţi jignit, era ridicol. Un erou nu trebuia niciodată pus într-o situaţie atât de disperată. Nu dovedea decât că era prea prost pentru a fi erou. Apoi o urmări pe Athena interpretând o scenă de dragoste şi una de scandal. Ramase oarecum dezamăgit, ea nu părea să facă prea multa actorie, ceilalţi actori o depăşeau. Cross era prea lipsit de experienţă ca să ştie că jocul Athenei urma să apară mult mai convingător pe pelicula şi că aparatul de filmat avea sa împlinească miracolul.

Dar n-o descoperi pe Athena cea adevărată. Ea filma doar pentru intervale foarte scurte, după care urmau pauze lungi. Nu vedeai nimic din scânteia pe care o aprindea ecranul. Athena părea mai puţin frumoasă când juca înaintea camerei de filmat.

Nu-i pomeni nimic din toate acestea în noaptea pe care o petrecură împreună la Malibu. După ce făcură dragoste şi ea se apucă să pregătească cina de la miezul nopţii, Athena îi spuse:

— Azi n-am fost prea grozavă, nu-i aşa? îi adresă zâmbetul ei alintat, care-l făcea pe Cross să simtă un fior de plăcere în tot trupul. N-am vrut să-ţi arăt de ce sunt în stare, adăugă ea. Ştiam că vei sta acolo, încercând să-ţi faci o părere despre mine.

El rtse. întotdeauna îl amuza felul în care ea îi ghicea caracterul.

— Nu, n-ai fost prea grozavă, încuviinţa el. Vrei să vin cu tine vineri la Paris? Athena fu surprinsă. Cross îşi dădu seama după ochii ei. Expresia feţei nu se schimbase deloc, reuşise să se stăpânească. Athena chibzui asupra propunerii.

— Mi-ai fi de mare ajutor, mărturisi ea. în plus, am putea vizita Parisul împreună.

— Ne întoarcem luni? întreba Cross.

— Da, răspunse Athena. Marţi dimineaţă am filmare. Nu mai sunt decât;îteva săptămâni până la încheierea filmărilor.

— Şi pe urmă? întrebă Cross.

— Pe urma mă voi retrage să mă ocup de fetiţa mea, răspunse Athena. ^ticum, nu vreau să mai păstrez mult timp secretul asupra ei.

— Doctorul de la Paris va avea ultimul cuvânt? întreba Cross. Nimeni nu are ultimul cuvânt, replică Athena. Nu în astfel de probleme „'„ snecial închiriat. Athena s

— ^- ultimul cuvum ^vn

_ Nimeni nu are ultimul ^^ se

W seara ~^ZSff3g~*' deghizase, punându-şi o peruca,i înfăţişare obişnuita. Purta haine largi, care-i ascundeau silueta, făcând-o sa p^, chiar corpolenta. Cross era uimit. îşi schimbase până şi mersul. în avion Bethany era fascinată de priveliştea pământului de sub ea. Colin^ tot avionul, vrând să privească pe toate hublourile. Părea puţin uimită, iar figu, ra ei inexpresiva devenise aproape normală.

De la aeroport se duseră la un mic hotel în apropiere de Georges Mandek Avenue. închiriară un apartament cu doua dormitoare separate, unul pentru Cross şi unul pentru Athena şi Bethany, între ele fiind sufrageria. Era ora zece dimineaţa. Athena îşi scoase peruca, se demachie şi-şi schimbă hainele. Nu suporta ideea de a nu fi frumoasă la Paris.

La amiaza toţi trei se prezentară la clinica doctorului, un mic castel aflat pe un domeniu particular, împrejmuit cu gard de fier. La poarta era un paznic, care le verifică numele, apoi îi lăsă să intre.

La uşă îi întâmpină o menajera, care îi conduse într-un salon uriaş, încărcat de mobilă. Aici îi aştepta doctorul.

Doctorul Ocell Gerard era un om voinic, îmbrăcat elegant într-un costum frumos croit, cu dunguliţe cafenii, cămaşă albă şi cravată de mătase asortată.

Avea o faţă rotundă, la care ar fi trebuit să poarte barbă, ca să-şi ascundă fălcile proeminente. Buzele groase erau de un roşu întunecat. Medicul se prezentă în faţa Athenei şi a lui Cross, fără a da nici o atenţie copilului. Atât Cross cât şi Athena simţiră o aversiune instinctivă faţă de el. înfăţişarea lui nu se potrivea defel cu meseria delicată pe care o profesa.

Pe o măsuţă se găseau ceai şi prăjituri. O servitoare se ocupă de ei. Veniră şi două asistente, fete tinere, îmbrăcate în uniforma profesiei lor, cu bonete albe, bluze şi fuste de culoarea fildeşului. Cât timp baura ceaiul, cele două asistente o studiară cu atenţie pe Bethany.

Doctorul Gerard i se adresă Athenei.

— Doamna, ţin să vă mulţumesc pentru extrem de generoasa dumneavoastră contribuţie la Institutul Medical pentru Copiii Bolnavi de Autism. V-am respectat dorinţa ca vizita să rămână confidenţiala, de aceea voi face consultaţia aici, la clinica mea particulară. Acum spuneţi-mi exact ce doriţi de la mine.

Vocea lui profundă de bas era hipnotică. Sunetul ei atrase atenţia fetiţei, care îl fixa cu privirea, dar doctorul nu-i acorda nici o atenţie. Athena era agitată, omul îi era de-a dreptul antipatic.

— Aş dori să faceţi o apreciere. Dacă e posibil, aş vrea ca fiica mea să poată duce o existenţa cât de cât normala. Pentru aceasta sunt gata de orice sacrificiu' Aş dori s-o primiţi la institutul dumneavoastră. Sunt dispusă să mă stabilesc în Franţa şi să contribui la educarea ei. 353

Vorbise cu un amestec încântător de tristeţe şi speranţa, cu asemenea spirit ^ sacrificiu, încât cele două asistente o priviră aproape cu adoraţie. Cross îşi dădea seama că Athena se folosea de tot talentul ei actoricesc ca să-l convingă pe doctor s-o accepte pe Bethany în institutul lui. O văzu cum întinde braţul şi cUm prinde mâna fetiţei cu un gest plin de tandreţe.

Numai doctorul Gerard nu părea deloc impresionat. Nici nu se uită la 3ethany. Se adresă direct Athenei:

— Oricâtă dragoste i-aţi oferi copilului, tot nu-l puteţi ajuta. I-am studiat fişa şi pot să afirm cu certitudine ca suferă de autism total. Nu este capabilă sa va răspundă la iubire. Nu trăieşte în lumea noastră. Nici măcar în lumea animalelor. Trăieşte pe cu totul altă planeta, pe care se găseşte absolut singură. Nu-i vina dumneavoastră, continuă medicul. Şi cred că nici a tatălui. E una dintre acele taine inexplicabile ale condiţiei umane. lata ce pot face eu. O pot consulta şi testa în amănunt. Apoi vă voi spune ce putem şi ce nu putem realiza aici la institut. Dacă nu vă putem ajuta, va trebui s-o luaţi acasă. Dacă putem, o veţi lasă cu mine în Franţa vreme de cinci ani. îi spuse ceva în franţuzeşte uneia din asistente şi femeia ieşi, apoi se înapoie aducând un album uriaş cu reproduceri după picturi celebre. Asistenta îi dădu albumul lui Bethany, dar era prea mare ca fetiţa să-l poată ţine pe genunchi. Pentru prima oară doctorul Gerard i se adresă direct. îi vorbi în franţuzeşte. Bethany puse imediat cartea pe masă şi începu să întoarcă paginile. Curând se cufunda în studiul picturilor. Doctorul părea stânjenit. Nu vreau să vă jignesc, spuse el. Dar e în interesul fetiţei. Ştiu că domnul De Lena nu este soţul dumneavoastră, dar ar putea fi cumva tatăl copilului? în acest caz, aş dori să-l examinez şi pe dumnealui.

— Nici nu-l cunoşteam la vremea când s-a născut fetiţa mea, răspunse Athena.

— Bon, încuviinţă doctorul. Ridică din umeri. Astfel de lucruri sunt oricând posibile.

— Poate că domnul doctor a remarcat simptomele la mine, râse Cross. Doctorul îşi ţuguie buzele roşii şi surise politicos.

— într-adevăr, prezentaţi unele simptome. Exista în fiecare dintre noi. Cine

Ştie? Un centimetru mai la dreapta sau mai la stânga şi toţi am putea suferi de autism. Acum trebuie să consult cu atenţie fetiţa şi s-o supun unor teste. Totul va dura cel puţin patru ore. Ce-ar fi ca dumneavoastră să faceţi o plimbare în doi prin frumosul nostru Paris? Sunteţi aici pentru prima oară, domnule

De Lena?

— Da, răspunse Cross.

— Eu vreau sa rămân cu fiica mea, declara Athena.

— Cum doriţi, doamnă, încuviinţă doctorul, apoi se întoarse către Cross'

Plimbare plăcută. Eu detest Parisul. Dacă ar exista un oraş de autişti, atunci acela ar fi Parisul.

Chemă un taxi şi Cross se înapoie în camera de la hotel. Nu simţea nici un îndemn să viziteze Parisul fără Athena şi avea nevoie de odihnă. în plus, venise la Paris ca să-şi limpezească mintea, să cugete la anumite lucruri. Se gândi la cele dezvăluite de Falene. îşi aminti cum Losey venise la Malibu singur, de regula poliţiştii lucrau în echipă. înainte de a pleca la Paris, îl rugase pe Vazzi să facă unele investigaţii.

La ora patru, Cross se întoarse în sala de aşteptare a clinicii. Ceilalţi îl aşteptau. Bethany privea concentrată albumul cu picturi. Athena era palidă, singura expresie pe care Cross ştia că ea nu avea cum s-o simuleze. Bethany se îndopa cu prăjituri de pe o farfurioară, dar medicul i-o luă din faţă şi-i spuse ceva în franţuzeşte. Bethany nu protestă. Apoi veni o asistenta care o duse în camera de joacă.

— Iertaţi-mă, îi spuse doctorul lui Cross. Dar trebuie să vă pun câteva întrebări.

— Orice doriţi, încuviinţă Cross.

Doctorul se ridică de pe fotoliul lui şi începu să se plimbe prin încăpere.

— Am să vă spun exact ce i-am spus şi doamnei, continuă el. în astfel de cazuri, nu există miracole, pur şi simplu, nu există. în unele situaţii, cu un tratament îndelungat s-ar putea obţine o ameliorare considerabila, dar sunt cazuri rare. însă la fetiţă există anumite limite. Trebuie să rămână în Institutul meu de la Nisa cel puţin cinci ani. Acolo avem profesori care pot explora toate posibilităţile. în acest interval ne vom da seama dacă va fi capabila să ducă o viaţă apropiată de normal. Sau dacă trebuie internata pentru totdeauna într-o clinica. La aceste vorbe, Athena începu să plângă. Ţinea la ochi o batista mica de mătase albastră şi Cross îi simţi parfumul. Doctorul o privi impasibil. Doamna a fost de acord. Va veni şi dumneaei la Institut ca profesoară… Asta este. Se aşeză faţă în faţă cu Cross. Exista câteva semne foarte îmbucurătoare. Are un real talent la pictură. Anumite simţuri sunt treze, nu amorţite. A reacţionat când i-am vorbit în franţuzeşte, limbă pe care nu o înţelege, dar o intuieşte. Un semn foarte bun. In aceasta după-amiază a dat semne că îi era dor de dumneavoastră, deci are sentimente faţă de altă fiinţă omenească, sentimente ce pot fi dezvoltate. Se întâmplă foarte rar, dar explicaţia nu-i câtuşi de puţin un mister. Când am deschis discuţia, mi-a spus că eşti frumos. Nu trebuie să vă simţiţi jignit, domnule De Lena. I-am pus întrebarea numai din motive medicale, ca s-o ajut, nu ca să vă acuz. Aţi stimulat sexual fetiţa în vreun fel, fie şi neintenţionat?

Cross fu atât de surprins, încât izbucni în râs. 355

— Nici n-am ştiut că reacţionează faţă de mine. Şi nu i-am oferit nimic la care să reacţioneze.

Athena era roşie la faţă de mânie.

— E ridicol, protestă ea. Cross n-a rămas niciodată singur cu fetiţa. Doctorul insistă.

— Aţi mângâiat-o vreodată? Nu mă refer la o strângere de mână, o mângâiere pe păr sau o sărutare pe obraz. Fetiţa e în pragul adolescenţei, ar putea avea o reacţie pur fizică. N-aţi fi primul bărbat tentat de asemenea inocenţă.

— Poate ştie despre relaţia mea cu mama ei, sugeră Cross.

— Nu-i pasa de mama ei, răspunse doctorul. Iertaţi-mă, doamnă, e un lucru pe care trebuie să-l acceptaţi. N-o interesează nici frumuseţea, nici celebritatea mamei. Pentru ea, mama, pur şi simplu, nu exista. Dumneavoastră sunteţi cel spre care se deschide. Gândiţi-vă. Poate aţi avut vreun gest de tandreţe nevinovată, neintenţionata.

Cross îl privi cu răceală.

— Dacă aş fi avut, v-aş spune. Dacă acest lucru ar ajuta-o.

— Simţiţi afecţiune pentru acest copil? întrebă docotrul. Cross se gândi o clipă.

— Da, răspunse el.

Doctorul Gerard se rezemă de spătarul fotoliului, împreunându-şi mâinile.

— Vă cred, spuse el. Şi asta îmi dă mari speranţe. Dacă fetiţa reacţionează faţă de dumneavoastră, atunci poate fi ajutată să reacţioneze şi faţă de alţii, într-o bună zi, şi-ar putea tolera mama, ceea ce ar fi suficient pentru dumneavoastră, adevărat, doamna?

— Oh, Cross! exclamă Athena. Sper că nu eşti supărat.

— Câtuşi de puţin, o asigură Cross.

Doctorul Gerard îl studie cu aenţie.