Mario Puzo

Luă avionul spre Chicago. Amanta de aici era echivalentul sexual al acestui oraş al încăierărilor de stradă. Bea cam mult, se distra cam zgomotos, trăia la voia întâmplării şi era foarte amuzanta. în acelaşi timp, era puţin cam leneşă şi neglijentă. Lui Pippi îi plăcea să aibă casa curată. In plus, ea era prea în vârstă ca să întemeieze o familie; din câte spunea, avea cel puţin patruzeci de ani. Dar ce dracu'? Mai era el în stare să se zbenguie cu o fată tânără? După două zile petrecute la Chicago, Pippi o şterse şi pe aceasta de pe listă. In ambele cazuri ar fi avut probleme cu stabilirea lor în Vegas. Erau femei trăite la oraş, iar Vegas – în adâncul sufletului Pippi era silit să recunoască acest lucru – rămânea un oraş de cowboy mocofani, în care cazinourile înlocuiseră vitele. Iar Pippi n-ar fi putut locui în altă parte decât la Vegas, pentru că la Vegas nu exista noapte. Luminile de neon alungau toate vedeniile, noaptea oraşul strălucea ca un diamant trandafiriu în plin deşert, iar de îndată ce se iveau zorii, soarele fierbinte ardea toate duhurile care supravieţuiseră neonului.

Cea mai bună alegere era amanta din Los Angeles şi Pippi era încântat că fusese atât de inspirat din punct de vedere al amplasării geografice. Nu exista riscul unor întâlniri întâmplătoare, nu-şi frământa mintea sa aleagă între ele. Toate trei serveau unui anumit scop şi nu aveau cum să se interfereze cu alte legături amoroase ocazionale. într-adevăr, privind în urmă, Pippi era mulţumit de felul în care îşi organizase viaţa. îndrăzneţ, dar prudent, curajos, dar nu necugetat, loial faţă de membrii Familiei şi răsplătit de ei. Singura lui greşeală era că se însurase cu o femeie ca Nalene, dar chiar şi în acest caz, care altă femeie l-ar fi făcut mai fericit vreme de unsprezece ani? Şi care bărbat se putea lăuda că nu comisese decât o singură greşeală în viaţa lui? Cum spunea Don, în viaţă puteai greşi, cu condiţia sa nu comiţi o greşeală fatală. Hotărî să meargă direct la Los Angeles, fără să se mai oprească în Vegas. Telefona ca s-o anunţe pe Michelle că era în drum spre ea, dar îi refuza oferta de a-l aştepta la aeroport.

— Tu fii pregătită pentru când ajung, îi spuse Pippi. Mi-a fost dor de tineTrebuie să-ţi spun ceva important.

Michelle era destul de tânără, treizeci şi doi de ani, şi era mai tandră, mai generoasa, cu nervii mai stăpâniţi, poate pentru că se născuse şi crescuse în California. în acelaşi timp, era şi bună la pat, nu ca celelalte doua n-ar fi fost, aceasta fiind principala lor însuşire în ochii lui Pippi. Dar era o fire lipsită de 335 asperităţi, nu i-ar fi creat probleme. Era puţin bizară, credea în prostiile cu jsfoua Eră, în aşa-zisele canale de energie, în posibilitatea de a comunica cu spiritele, vorbea despre vieţile pe care le trăise, dar putea fi şi amuzanta. Ca multe frumuseţi californiene, visase să devină actriţa, însă ideea îi ieşise din minte. Acum era pasionata de yoga, de canalele de energie, de sănătatea trupului, motiv pentru care făcea jogging şi se ducea la sala de gimnastica. în plus, îl complimenta mereu pe Pippi pentru karma lui. Desigur, niciuna dintre cele trei femei nu-i cunoştea adevărata meserie. Pentru ele Pippi nu era decât un simplu funcţionar în administraţia hotelurilor din Vegas.

Da, cu Michelle ar fi putut rămâne la Vegas, ar fi putut locui împreuna într-un apartament din Los Angeles, iar când s-ar fi plictisit, ar fi putut lua avionul care făcea patruzeci de minute până la Los Angeles, unde ar fi rămas câteva săptămâni. Pentru a-i da o ocupaţie, poate i-ar fi cumpărat un magazin de suveniruri în cadrul hotelului Xanadu. Putea fi o căsnicie reuşită. Dar dacă ea spunea nu?

Îl fulgeră o amintire: Nalene citind Cârlionţi-de-Aur şi cei trei ursuleţi când copiii erau mici. El semăna cu Cârlionţi-de-Aur. Amanta din New York era prea dura, cea din Chicago prea îngăduitoare, însă cea din Los Angeles era exact ce-i trebuia. Gândul îi făcu plăcere. Desigur, în viaţa reala nimic nu era „exact ce trebuie”.

Coborând din avion la Los Angeles, îşi umplu plămânii cu aerul înmiresmat al Californiei, fără să ia în seama smogul. închine o maşină şi se duse mai întâi pe Rodeo Drive. îi plăcea să-i ducă lui Michelle mici cadouri, îi plăcea să se plimbe pe strada cu magazine selecte, în care se vindeau cele mai luxoase mărfuri din lume. Cumpără un ceas extravagant din magazinul Gucci; o poşetă de la Fendi, deşi i se păru urâta; o eşarfa Hermes şi un parfum într-un flacon scump, care arata ca o sculptură. Când cumpără o cutie cu lenjerie de lux, se simţi atât de bine dispus, încât glumi cu vânzătoarea, o blondă tânără, spunându-i că lenjeria era pentru el. Fata îi aruncă o singură privire şi răspunse „Bine.”

Se înapoie la maşină uşurat de trei mii de dolari şi porni către Santa

Monica, după ce pusese cumpărăturile pe scaunul din dreapta, înghesuite într-o pungă Gucci în culori vesele. La Brentwood opri la Brentwood Mart, unul dintre locurile lui preferate. îi plăceau magazinele alimentare în care se găsea un locşor în aer liber, cu mese de picnic, la care puteai mânca şi bea ceva răcoritor. Mâncarea din avion fusese îngrozitoare şi lui Pippi îi era foame. Michelle nu avea niciodată mâncare în frigider, pentru ca, în permanenţa, ţinea cură de slăbire.

într-unui din magazine cumpără doi pui la cuptor, o duzină de antricoate la grătar şi patru hot dogs cu garniturile respective. în alt magazin luă o franzelă proaspătă şi pâine de secară. La un alt stand cumpără un pahar uriaş de Coca şi se aşeză la una dintre mesele de picnic, savurând o clipă de singurătate. Mânca doi hot dogs, jumătate de pui la cuptor şi câţiva cartofi pai. în viaţa lui nu gustase ceva atât de bun. Şedea în lumina aurie a după-amiezii târzii de California, cu obrazul răcorit de aerul parfumat. Nu se îndura să plece, dar îl aştepta Michelle. O va găsi îmbăiată, parfumată şi puţin ameţită, iar ea îl va conduce imediat în pat, fără ca el să apuce măcar să-şi spele dinţii. înainte de a face dragoste, el o va cere în căsătorie.

Punga în care se găsea mâncarea era decorată cu un text care povestea ceva despre mâncare, o pungă pentru intelectuali, potrivita cu clientela de la Mart. Când o puse în maşină, citi doar primul rând: „Fructele sunt cele mai vechi produse consumate de om. în Grădina Edenului…” „Iisuse”, gândi Pippi. Porni către Santa Monica şi opri în faţa complexului de vile în care locuia Michelle, o serie de clădiri cu două etaje, în stil spaniol. Coborî din maşină ducând din obişnuinţă amândouă pungile cu mâna stânga, ca să aibă dreapta libera. Tot din obişnuinţă cercetă strada în sus şi în jos. Era foarte frumoasă, fără maşini parcate, iar stilul spaniol oferea alei confortabile şi o seninătate aproape religioasă. Cei care făceau jogging pe alei erau ascunşi privirii de flori şi de iarbă, în timp ce ramurile dese ale copacilor formau un paravan în calea soarelui care cobora spre asfinţit.

Acum Pippi trebuia să parcurgă o alee ale cărei garduri de lemn vopsite în verde erau îmbrăcate în tufe de trandafiri. Apartamentul lui Michelle era în spate, reminiscenţă a vechiului oraş Santa Monica, la fel de bucolic ca odinioară. Vilele erau construite din imitaţie de lemn vechi şi fiecare piscină era înconjurată de banchete albe.

Pe margine, tocmai în celălalt capăt al aleii, Pippi auzi motorul unei maşini care staţiona. Zgomotul îl puse în alerta, Pippi era întotdeauna în alerta. In aceeaşi clipă, văzu un bărbat ridicându-se de pe o banca. Fu atât de surprins, încât exclamă:

— Ce dracu' faci acolo?

Omul nu-i întinse mâna şi, în aceeaşi fracţiune de secunda, Pippi înţelese.

Ştia ce avea să se întâmple. Creierul lui prelucra atât de multe informaţii, încât nu putu să reacţioneze. Văzu cum omul scoate arma, extrem de mică şi inofensivă, văzu încordarea de pe chipul ucigaşului. Pentru prima oară înţelese expresia de pe feţele celor pe care-i omorâse, acea uimire supremă ca viaţa lor se încheia. înţelese că, în sfârşit, trebuia să plătească pentru existenţa pe care o 337 duSese. Ba chiar îi trecu prin minte ca planul asasinului nu era bun, el ar fi procedat altfel.

Făcu ceea ce-i mai stătea în putinţă, ştiind că nu va exista îndurare. Arunca cele două pungi şi se aplecă în faţă, ducând mâna la pistol. Bărbatul veni în întâmpinarea lui, iar Pippi se îndreptă cu un aer triumfător. Şase gloanţe îi proiectară trupul în aer, azvârlindu-l într-un strat de flori de lingă gardul verde. Simţi în nări parfumul lor. Ridică privirea către bărbatul aplecat deasupra lui şi spuse:

— Santadio blestemat!

Ultimul glonţ îi zdrobi craniul. Pippi De Lena încetă să mai existe.

T

Capitolul 16 în dimineaţa zilei în care lui Pippi De Lena îi era sortit să moară, Cross veni s-o ia pe Athena de la locuinţa ei din Malibu şi amândoi plecară la Sau Diego s-o viziteze pe fiica Athenei, Bethany.

Bethany fusese pregătită de infirmiere şi îmbrăcată pentru plimbare. Cross observă că fetiţa era copia palidă a mamei şi destul de înaltă pentru vârsta ei. Figura şi privirea erau la fel de inexpresive, iar trupul părea inert. Avea trăsăturile oarecum nedefinite, parcă diluate, ca o bucata de săpun folosit. Purta şi acum şorţul roşu de plastic cu care îşi proteja îmbrăcămintea atunci când picta. Picta peretele încă din zorii zilei. Nu dădu nici un semn că le-ar fi remarcat prezenţa şi primi îmbrăţişarea şi sărutările mamei cu o crispare a trupului şi a feţei.

Athena nu ţinu seamă de reacţia ei şi o strânse mai puternic.

În ziua aceea urma să meargă la picnic lângă un lac din apropiere, în mijlocul pădurii. Athena pregătise un coş cu gustarea de prânz. în scurtul răstimp cât dura călătoria cu maşina, Bethany şezu între ei, Athena fiind la volan. Athena îi atingea mereu parul şi-i mângâia obrazul, dar Bethany rămânea cu privirea aţintită drept înainte.

Cross se gândi că, la sfârşitul zilei, el şi Athena se vor întoarce la Malibu şi vor face dragoste. îşi imagina trupul ei gol, întins pe pat şi trupul lui deasupra. Deodată Bethany vorbi, adresându-i-se lui. Până în clipa aceea îl ignorase cu desăvârşire. îl privi fix cu ochii ei verzi şi goi, apoi întreba:

— Tu cine eşti?

Răspunse Athena, perfect sigură pe ea, ca şi cum întrebarea fetiţei ar fi fost lucrul cel mai firesc din lume.

— îl cheamă Cross şi este cel mai bun prieten al meu.

Bethany păru sa n-o audă şi se refugie din nou în lumea ei.

Athena parca maşina la câţiva metri de lacul din pădure, care scânteia orbitor, ca un mic safir pe o nesfârşită pânză verde. Cross luă coşul cu mâncare 339 şi Athena îl despacheta pe o faţa de masă roşie, pe care o aşternuse pe iarbă.

puse pentru fiecare şerveţele apretate, furculiţe şi linguri. Faţa de masa era broşata cu instrumente muzicale, care reţinură atenţia fetiţei. Apoi Athena puse pe faţa de masă un vraf de sandvişuri diferite, învelite în foiţa. Adusese castronele de sticlă cu salata de cartofi şi fructe tăiate felii. O farfurie cu prăjituri cu frişca. Un platou cu pui prăjit. Pregătise totul cu priceperea unui furnizor profesionist, ştiind că fetiţei îi plăcea să mănânce.

Cross se înapoie la maşină şi aduse din portbagaj o lada cu apă minerală. In coş se găseau pahare, şi Cross turnă apă minerala pentru toţi trei. Athena îi oferi un pahar lui Bethany, dar fetiţa îi împinse mâna deoparte. Nu se uita decât la Cross. El o privi în ochi. Chipul fetiţei era atât de împietrit, încât părea mai curând o masca, nu carne omenească, dar ochii ei prinseseră viaţă. Ca şi cum ar fi rămas prizoniera într-o peşteră ascunsă, în care se sufoca, fără sa poată striga după ajutor, ca şi cum ar fi avut pielea plină de băşici şi nu ar fi suportat să fie atinsă. Mâncară, iar Athena îşi juca rolul, susţinând o conversaţie lipsita de emoţii şi încercând s-o facă pe Bethany să râdă. Cross se minuna de arta ei actoricească, de purtarea ei voit agasantă şi plictisitoare, ca şi cum comportamentul autist al fetiţei ar fi fost perfect normal; o trata pe Bethany ca pe un interlocutor, deşi fetiţa nu-i răspundea niciodată. Era un monolog de mare talent, pe care Athena îl crease ca să-şi mai aline suferinţa.

În cele din urma, veni rândul desertului. Athena desfăcu foiţa de pe o prăjitura cu frişca şi i-o oferi fetiţei, dar ea refuză. îi întinse una lui Cross, care clatină din cap. Devenea din ce în ce mai neliniştit întrucât, deşi Bethany mâncase cât şapte, se vedea limpede că era foarte supărata pe mama ei. Ştia că şi Athena sesizase acest lucru.

Athena mânca prăjitura şi exclamă entuziasmata cât era de bună. Despacheta alte două şi le puse în faţa lui Bethany. De regulă, fetiţei îi plăceau mult dulciurile. Bethany le lua de pe faţa de masa şi le puse în iarba. în câteva minute fură acoperite de insecte. Atunci Bethany le luă pe amândouă şi vârî una în gura. Pe cealaltă i-o întinse lui Cross. Fără să şovăie nici o clipa, Cross vârî prăjitura în gură. Simţi furnicături în cerul gurii şi pe gingii. Luă repede câteva înghiţituri de sifon, ca să-şi clătească gura. Bethany se uita la Athena.

Athena avea încruntătura studiata a actriţei care se pregăteşte să joace o scena dificila. Apoi izbucni în râs, un râs minunat şi molipsitor, şi bătu din palme.

— Ţi-am spus eu că-i delicioasa, spuse ea.

Despacheta încă o prăjitură, dar Bethany o refuza, la fel şi Cross. Athena arunca prăjitura în iarbă şi, luând şerveţelul, şterse la gura fetiţa, apoi pe Cross. | Se pare că se amuza copios.

La întoarcere, pe drumul spre spital, îi vorbi lui Cross cu aceleaşi inflexiu* ale vocii pe care le folosea cu Bethany. Ca şi cum ar fi suferit şi el de autism. Bethany o cerceta cu atenţie, apoi întoarse capul, privindu-l ţintă pe Cross. 1 Când coborâră din maşină la spital, Bethany apucă mâna lui Cross pentru o clipă.

— Eşti frumos, murmură ea, dar când Cross vru s-o sărute de despărţire, fetiţa îşi feri capul.

Apoi o luă la fugă.

În drum spre Malibu Athena exclamă entuziasmată:

— A reacţionat faţă de tine, e un semn foarte bun.

— Pentru că sunt frumos, răspunse Cross.

— Nu, îl contrazise Athena, pentru că poţi mânca gângănii. Eu sunt cel puţin la fel de frumoasă ca tine, şi totuşi mă urăşte… Zâmbea veselă şi, ca de fiecare dată, frumuseţea ei îl ameţea şi-l neliniştea pe Cross. Te crede la fel ca ea, spuse Athena. Crede că eşti autist.

Cross râse, îi plăcea ideea.

— Poate că are dreptate, încuviinţa el. Poate ar trebui să mă internezi împreună cu ea.

— Nu, răspunse, zâmbind, Athena. Atunci n-aş mai dispune de trupul tău oricând doresc. Oricum, după ce termin Messalina o iau la mine. Când ajunseră la casa ei din Malibu, Cross o urma înăuntru. Aranjaseră să petreacă noaptea împreună. între timp, tânărul învăţase s-o cunoască pe Athena: cu cât era mai volubilă, cu atât era mai tulburată.

— Dacă eşti trista, mă pot întoarce la Las Vegas, spuse el.

Ea se întrista de-a binelea. Cross se întreba când o iubea mai mult: când era de o veselie firească, atunci când era serioasă şi neînduplecată sau când era melancolică. Chipul ei îşi schimba frumuseţea într-un mod atât de miraculos, încât Cross constata de fiecare dată ca sentimentele lui le oglindeau pe ale ei.

— Ai avut o zi îngrozitoare, îi spuse ea cu tandreţe, acum trebuie să-ţi primeşti răsplata.

În tonul ei se ghicea o unda de ironie, dar Cross înţelese că ironia se adresa propriei ei frumuseţi. Athena ştia că farmecul ei era doar de suprafaţă.

— N-am avut o zi îngrozitoare, răspunse Cross.

Era adevărat. Bucuria pe care o simţise în ziua aceea, când şezuseră toţi trei lângă lacul din pădurea cea deasa, îi amintea de copilărie. – îţi plac prăjiturile cu furnici… spuse cu tristeţe Athena.

— N-au fost chiar rele, răspunse Cross. Există şansa ca Bethany să-şi mai revină? 341

— Nu ştiu, dar voi continua să încerc până în momentul în care voi afla răspunsul, spuse Athena. Voi avea un week-end liber, când nu se va filma la fvlessalina. Voi pleca în Franţa cu Bethany. La Paris există un doctor renumit, vreau să-i cer şi lui părerea.

— Şi daca îţi spune că nu există nici o speranţa? întrebă Cross.

— Poate n-am să-l cred. Nu contează, răspunse Athena. O iubesc. Voi avea grija de ea.

— O veşnicie? întreba Cross.

— Da, răspunse Athena. Bătu din palme şi ochii ei verzi sclipiră. Până atunci, hai să ne distram. Să ne ocupam şi de noi. Mergem sus, facem un duş şi ne urcam în pat. Facem dragoste cu o patimă nebună vreo câteva ore. Iar la miezul nopţii pregătesc cina.

Cross se simţea din nou ca pe vremea când era copil şi se trezea ştiind că-l aşteaptă o zi plină de bucurii. Micul dejun pregătit de mama lui, jocurile cu prietenii, partidele de vânătoare cu tatăl său, apoi cina în familie, Claudia, Nalene şi Pippi. Urma jocul de cărţi. La fel de inocent era şi sentimentul de acum. Avea să facă dragoste cu Athena în lumina asfinţitului, să privească de pe terasa soarele cufundându-se în Pacific şi cerul în nuanţe minunate de roşu şi trandafiriu. Avea să atingă pielea ei caldă şi mătăsoasă. îi va săruta buzele şi obrazul frumos. Zâmbi şi o trase în sus pe scări.

Telefonul din dormitor începu să sune şi Athena o luă înainte pe scări ca să răspundă. Acoperi receptorul cu palma şi spuse cu uimire în glas:

— E pentru tine. Un bărbat pe nume Giorgio. Până atunci Cross nu primise nici un telefon în casa ei. Nu putea fi decât ceva rău, îşi spuse Cross, aşa că făcu un lucru de care nu se crezuse niciodată în stare. Clătina din cap. Nu-i aici… vorbi Athena în receptor. Da, am să-i spun sa sune de îndată ce soseşte, închise telefonul şi întrebă: Cine-i Giorgio?

— O rudă, răspunse Cross.

Era şocat de ceea ce făcuse şi de motivaţia gestului sau: nu putea renunţa la o noapte cu Athena. Era o greşeala gravă. Apoi se întreba de unde ştiuse

Giorgio ca el va fi acolo şi ce dorea de la el. „Trebuie să fie ceva important, se gândi el. Indiferent ce-ar fi, poate aştepta până mâine dimineaţa.” Mai mult decât orice pe lume îşi dorea ceasurile de dragoste cu Athena. Sosise momentul pe care-l aşteptaseră amândoi toată ziua, toată săptămâna: îşi scoaseră hainele, apoi făcură duş împreună şi Cross nu rezistă tentaţiei de a 0 îmbrăţişa, cu trupurile încă transpirate după picnic. Apoi ea îl luă de mână şi-l frase sub jetul duşului.

Se şterseră unul pe altul cu prosoape mari şi portocalii, după care înfăşuraţi în ele, rămaseră pe terasă să privească soarele dispărând încet la orizont. După aceea intrară în dormitor şi se urcară în pat.

În timp ce făcea dragoste cu ea, Cross avu senzaţia că toate celulele din trupul şi din creierul lui se dispersează, lăsându-l într-o stare de visare febrilă; era un duh al cărui abur se umplea de extaz, un duh care pătrundea în carnea ei. îşi pierdu orice urmă de prudenţa sau de judecata, nici măcar nu-i cercetă expresia, să vadă daca juca teatru sau dacă îl iubea cu adevărat. Acele clipe părură să dureze o veşnicie, până adormiră unul în braţele celuilalt. Se treziră tot îmbrăţişaţi, sub raze de lună mai strălucitoare decât soarele. Athena îl sărută şi-l întrebă:

— Chiar ţi-a plăcut Bethany?

— Da, răspunse Cross. E o parte din fiinţa ta.

— Crezi că starea ei se poate ameliora? Crezi că o pot ajuta să-şi mai revină? în clipa aceea Cross se gândi ca şi-ar fi dat şi viaţa ca s-o însănătoşească pe fetiţă. Simţea pornirea de a se sacrifica pentru femeia pe care o iubea, sentiment pe care-l încercau mulţi bărbaţi, dar care până atunci fusese străin de el.

— Cred că amândoi putem încerca s-o ajutăm, spuse Cross.

— Nu, refuza Athena. Trebuie s-o fac eu singură.

Adormiră din nou. Când sună telefonul, aerul era înceţoşat de zorii zilei care se năştea. Athena ridică receptorul, asculta, apoi îi spuse lui Cross:

— E paznicul de la poartă. Spune că te caută patru bărbaţi într-o maşina. Pe Cross îl săgeta un fior de spaimă. Luă receptorul şi vorbi cu paznicul.

— Dă-mi la telefon pe unul dintre ei.

Vocea pe care o auzi era cea a lui Vincent.

— Cross, e şi Peţie cu mine. Avem veşti proaste.

— Bine, dă-mi-l pe paznic, ceru Cross, apoi îi spuse acestuia: Lasă-i să intre. Uitase cu desăvârşire de telefonul lui Giorgio. „Iată ce face iubirea din om, gândi cu dispreţ. Dacă o ţin tot aşa, nu mai apuc sa trăiesc nici măcar un an.” Se îmbrăca în grabă şi coborî în fugă scările. Maşina deja trăgea în faţa casei. Soarele, încă pe jumătate ascuns la orizont, arunca primele raze de lumina.

Vincent şi Peţie coborâră dintr-o limuzină lungă. Cross văzu că înăuntru mai erau şoferul şi încă un bărbat în dreapta lui. Peţie şi Vincent veniră p6 lunga alee până la uşă, unde le deschise Cross.

Deodată Athena îşi făcu apariţia lângă el, îmbrăcata în pantaloni de casă şi pulover, fără nimic altceva pe dedesubt. Peţie şi Vincent râmaseră cu ochii la ea. Niciodată nu arătase mai frumoasă. 343

Athena îi pofti pe toţi în bucătărie şi puse cafeaua la fiert. Cross îi prezentă pe cei doi bărbaţi ca fiind verii lui.

— Cum aţi ajuns aici? întrebă Cross. Azi-noapte eraţi la New York.

— Giorgio ne-a închiriat un avion, explică Peţie.

În timp ce făcea cafeaua, Athena îi studie pe cei doi bărbaţi. Niciunul din ei nu trăda vreo emoţie. Păreau fraţi, amândoi bine clădiţi, însă Vincent era cenuşiu la faţă ca granitul, în timp ce chipul mai supt al lui Peţie era îmbujorat de aer sau de băutură.

— Aşadar, care-i vestea cea proastă? întreba Cross.

Se aştepta să afle că murise Don sau că Rose Mărie îşi pierduse minţile de-a binelea sau că Dante făcuse ceva atât de îngrozitor, încât Familia dăduse de necaz.

Vincent îi răspunse laconic ca de obicei.

— Trebuie să vorbim între patru ochi. Athena le turnă cafea.

— Eu îţi spun ţie toate veştile mele rele, zise ea. Ar trebui s-o aud şi eu pe a ta.

— Va trebui să plec cu ei, îi spuse Cross.

— Nu te purta ca un străin, îl dojeni Athena. îndrăzneşte numai să pleci.

La aceste vorbe, Vincent şi Peţie reacţionară imediat. Chipul de granit al lui Vincent se înroşi stânjenit, iar Peţie îi zâmbi Athenei cu un aer meditativ, ca şi cum ar fi gândit că nu trebuia scăpată din ochi. Remarcând scena, Cross râse şi spuse:

— Bine, să auzim.

Peţie încerca să atenueze şocul.

— S-a întâmplat ceva cu tatăl tău, spuse el. Vincent interveni necruţător.

— Pippi a fost împuşcat de un vagabond şi tâlhar de drumul mare. E mort.

La fel şi vagabondul. Un poliţist pe nume Losey a tras în el când a fugit de la locul faptei. E nevoie de tine la Los Angeles, ca să identifici cadavrul şi să rezolvi formalităţile. Tata vrea să-l înmormântezi la Quogue. Lui Cross i se taie răsuflarea. Se clatină o clipa, tremurând sub o vijelie nevăzuta, apoi simţi cum Athena îi strânge mâna cu amândouă palmele.

— Când s-a întâmplat? întrebă Cross.

— Aseară pe la opt, răspunse Peţie. Giorgio te-a căutat la telefon.

„în timp ce eu făceam dragoste, tata zăcea la morgă”, gândi Cross. îl năpădi

Un dispreţ copleşitor pentru momentul lui de slăbiciune, o ruşine fără margini.

— Trebuie să plec, îi spuse el Athenei.

Ea îi privi chipul răvăşit. Niciodată nu-l văzuse aşa.

m

— îmi pare râu, murmură. Telefonează-mi.

Aşezându-se pe bancheta din spate a limuzinei, Cross îi auzi pe ceilalţi doi bărbaţi adresându-i condoleanţe. îşi dădu seama că erau soldaţi din Enclava Bronx. în timp ce ieşeau pe poarta Coloniei Malibu şi se angajau pe Pacific Ocean Highway, Cross simţi o oarecare încetineală în viteza de deplasare a maşinii. Limuzina în care se aflau era blindata. Cinci zile mai târziu, la Quogue, avu loc înmormântarea lui Pippi. Pe domeniul lui Don se afla un cimitir particular, la fel cum vila avea şi o capelă particulară. Pippi fu îngropat chiar lângă Silvio, ca semn de respect din partea lui Don.

Erau de faţa numai clanul Clericuzio şi cei mai preţuiţi oameni din Enclava Bronx. La rugămintea lui Cross, Lia Vazzi venise şi el de la cabana de vânătoare din munţii Sierra. Rose Mărie nu participa. Aflând despre moartea lui Pippi, făcuse iar o criză şi fusese internată la clinica de psihiatrie.

Însă venise Claudia De Lena. Luase avionul, ca să-l poată consola pe Cross şi ca să-şi ia rămas-bun de la tatăl ei. Ceea ce nu făcuse atâta timp cât trăise Pippi simţea că trebuia să facă după moartea lui. Voia să-şi revendice şi ea o parte din acest om, să demonstreze clanului Clericuzio că Pippi nu era numai un membru al familiei lor, ci şi tatăl ei.