Memoria exilului românesc marilena rotaru: Realizatoare de programe culturale de televiziune: Dialog cu Sergiu Celibi- dache

Vintilă Horia: Da…

Reporter: E lungă aşteptarea ?

Vintilă Horia: Nu… E ca de obicei…

Reporter: Aveţi obiceiul să aşteptaţi?

Vintilă Horia: Nu, am obiceiul să fac ceva…

Reporter: V-aţi trezit devreme?

Vintilă Horia: La opt şi jumătate…

Reporter: Aţi dormit bine?

Vintilă Horia: Foarte bine.

Reporter: V-aţi gândit la premiu?

Vintilă Horia: Nu, în somn te gândeşti, de obicei, la alte lucruri….

Reporter: Sunteţi neliniştit?

Vintilă Horia: Poftim?!

Reporter: Sunteţi neliniştit?

Vintilă Horia: Nu.

Reporter: Această aşteptare vă aminteşte de ceva?

Vintilă Horia: Am aşteptat multe lucruri în viaţă.

Reporter: Dar lucruri mai puţin plăcute decât un Premiu Goncourt. Când aţi început să vă gândiţi că aţi putea primi un “Goncourt”?

Vintilă Horia: De fapt nu m-am gândit niciodată la asta. Alţii s-au gândit…

Reporter: Dumneavoastră nu v-aţi gândit deloc…

Vintilă Horia: Am încercat să n-o fac…

Reporter: Veţi fi decepţionat dacă nu-l primiţi?

Vintilă Horia: Nu, deloc, verdictul juriului va fi just, ca de obicei.

Reporter: Nu aveţi ceas, domnule Thomas?

Henri Thomas: Ba da, dar…

Reporter: Nu purtaţi niciodată ceas?

Henri Thomas: Ba da, e-n buzunar…

Reporter: Ştiţi cât e ceasul?

Henri Thomas: Unsprezece şi jumătate…

Reporter: Credeţi că dezbaterile vor începe

curând?

Henri Thomas: Habar n-am.

Reporter: Vă e indiferent?

Henri Thomas: Dacă aş spune asta…

Reporter: N-aţi fi sincer?

Henri Thomas: Mă aflu într-o situaţie neprevă-

zută…

Reporter: Pentru că nu vă aşteptaţi să candidaţi la premiu?

Henri Thomas: Scriu de douăzeci de ani, dar nu m-am gândit niciodată la “Goncourt”.

Reporter: Nu credeţi că scrieţi ceva care să merite premiul Goncourt?

Henri Thomas: Nu la asta te gândeşti când începi să scrii… Am început să scriu gândindu-mă la cititori… Dar, sincer vorbind, nu ştiam când se acordă Premiul Goncourt, şi din principiu nu citeam cărţile care-l primeau. Acum sunt puţin neliniştit...

Reporter: De ce sunteţi neliniştit?

Henri Thomas: Că s-ar putea să existe cititori ca mine care, din principiu, nu se ating de cărţile care au primit Premiul Goncourt.

Reporter: Preferaţi să nu-l obţineţi?

Henri Thomas: Depinde de mine?…Asta nu depinde de mine. E…

Reporter: Vreţi să obţineţi premiul Goncourt?

Vintilă Horia: Vreau, dar n-aş fi decepţionat aflând că l-a obţinut celălalt…

Reporter: Îl vreţi datorită tirajului?

Vintilă Horia: Nu. Îl consider unul din cele mai importante lucruri care se pot întâmpla în viaţa unui scriitor. Pentru un scriitor este extraordinar să obţină acest premiu.

Reporter: Vă gândiţi că dacă obţineţi Premiul Goncourt veţi beneficia de un tiraj de circa 100.000 de exemplare?

Vintilă Horia: Mi se pare nefast să treci de la o mie de cititori la 100.000. E un salt primejdios.

Reporter: Pentru dumneavoastră sau pentru citi-tori?

Vintilă Horia: Pentru mine ca scriitor. E o primejdie să te supraestimezi.

Reporter: Credeţi că vor fi mulţi cititori decepţionaţi dacă veţi obţine premiul?

Henri Thomas: Oameni care nu m-au citit niciodată şi vor începe s-o facă?

Reporter: Da.

Henri Thomas: Sigur vor fi. Sper să fie.

Reporter: Sincer vorbind, vă simţiţi străin de această aventură?

Henri Thomas: Sincer vorbind, da.

Reporter: Aţi observat că a plouat?

Vintilă Horia: Da.

Reporter: Sunteţi superstiţios?

Vintilă Horia: Nu. La noi se spune că ploaia este aducătoare de noroc. Fiind o ţară agricolă, la noi ploaia poartă noroc.

Reporter: Deci v-aţi spus asta…

Vintilă Horia: Da, din reflex.

Reporter: Domnilor, vom afla rezultatul… Mă scuz pentru rolul meu, care este foarte important. Am primit o hârtie… Iată rezultatul deliberărilor pentru acordarea Premiului Goncourt pe 1960: cu şase voturi, domnul Vintilă Horia a obţinut Premiul Goncourt. Domnule Thomas, dumneavoastră aţi avut trei voturi, Albert Simonin, un vot. Ce ne puteţi spune, domnule Horia?

Vintilă Horia: Sunt atât de emoţionat încât nu îndrăznesc să-mi exprim sentimentele…

Reporter: Încercaţi, totuşi… Unde este soţia dumneavoastră?

Vintilă Horia: Cu nişte prieteni. Trebuie s-o sun să-i dau această fericită veste.

Reporter: Domnule Thomas, suferiţi?

Henri Thomas: Deloc. Vă amintiţi ce v-am spus… Aceată decizie nu mă ia pe nepregătite. Îl felicit pe domnul Horia.

Reporter: Aţi citit cartea domnului Horia?

Henri Thomas: Nu, dar o voi citi.

Reporter: Dumneavoastră, domnule Horia, aţi citit cartea domnului Thomas?

Vintilă Horia: Nu, dar aş dori să-i citesc întreaga operă…

Reporter: Domnul Thomas s-a întors la opera dumnealui pe care n-ar fi trebuit, poate, s-o părăsească niciodată. În acest timp domnul Horia îi telefona soţiei sale…

Vintilă Horia: Alo? E gata, da… Premiul, da… Am avut şase voturi…

A doua înregistrare conţine un interviu cu scriitorul şi, ceva mai târziu, preotul Const. Virgil Gheorghiu (autorul cărţii “Ora 25”), care trăia la Paris, şi o minianchetă cu câţiva academicieni. Interviul şi miniancheta au fost înregistrate şi difuzate la o săptămână după acordarea premiului, în plin “scandal Goncourt”.

Reporter: Cred că, citind “Dumnezeu s-a născut în exil”, v-aţi dat seama că semăna mult cu un roman, un eseu, mai curând, pe care l-aţi publicat acum cinci ani. Cartea dumneavoastră se numeşte “Poporul nemuritorilor.”

Const. Virgil Gheorghiu: Exact.

Reporter: Totuşi îl admiraţi pe Vintilă Horia ca scriitor.

Const. Virgil Gheorghiu: Am o mare stimă pentru poetul Vintilă Horia.

Reporter: Dar, în planul poziţiei pe care a luat-o la 20 de ani, în România, când a scris articole politice? Din ele reiese că a fost un admirator al lui Hitler, al Italiei fasciste…

Const. Virgil Gheorghiu: Nu se poate nega acest lucru. Nu se poate nega, dar e inexact. De fapt, e complet fals. Vintilă Horia făcea parte din înalta burghezie. Era poet, dorea să scrie… Familia l-a recomandat celor mai distinse reviste şi ziare. A scris la “Timpul”. Maestrul său era un profesor de filozofie, de teologie, un mare poet… Desigur urma linia mentorilor săi, ca orice băiat bine crescut… Nu cred că are vreo vină, şi-a urmat mentorii…

Reporter: Deci nu-i reproşaţi nimic în afara faptului că, din raţiuni comerciale, poate, a ascuns adevărul asupra vieţii sale.

Const. Virgil Gheorghiu: De fapt, nu el a făcu-

t-o… Daniel Rops a scris altceva. Dumneavoastră credeţi că un scriitor nu e complet dacă nu a făcut parte din rezistenţă. E foarte frumos, dar nu ţine întotdeauna.

Reporter: Credeţi că acordarea acestui premiu va avea repercusiuni asupra Academiei Goncourt?

Const. Virgil Gheorghiu: Da, este o catastrofă. Academia Goncourt este o instituţie naţională franceză, care se bucură de un mare prestigiu în toată lumea.

Reporter: Domnule Dorlin, sunteţi decanul Academiei Goncourt. Am impresia că acest interviu nu vă face plăcere…

Dorlin: Îmi face plăcere când cineva mă vizitează, prietene…

Reporter: Depinde de moment.

Dorlin: Uneori sunt bine dispus, alteori sunt prost dispus. Uneori sunt scriitor, alteori sunt altceva… Sunt, mai ales, un om care se odihneşte.

Reporter: Am venit în vizită la academician. Vrem să vă întrebăm ce părere aveţi: această ultimă decernare a Premiului Goncourt ar trebui să fie pusă sub semnul întrebării, drept urmare a scandalului care a izbucnit?

Dorlin: Cu siguranţă, nu. Nu sunt foarte la curent cu scandalul. Fiind bolnav, de ceva vreme n-am mai citit ziarele. Nu ştiu multe despre asta, nu

m-am documentat asupra acestui subiect, mai ales pentru că nu am chef s-o fac. Aş fi vrut să votez pentru Simonin. Restul nu mă interesează. S-a terminat!

Reporter: Domnule Hervé Bazin, credeţi că alegerea lui Vintilă Horia trebuie să fie pusă sub semnul întrebării?

Hervé Bazin: Nu cred că e posibil. Cred că este imposibil. Un vot dat este un vot dat. În rest, preşedintele nostru, Dorgelès, şi secretarul nostru, Boher, au publicat un comunicat cu care sunt perfect de acord.

Reporter: Dar nu credeţi că asta prejudiciază Premiul Goncourt?

Hervé Bazin: Desigur, această poveste este neplăcută. Dar; în măsura în care dovedeşte că Academia Goncourt e independentă de orice presiuni exterioare, mai ales de cele politice, axându-se exclusiv pe valoarea literară, acest incident nu e deloc neplăcut.

Reporter: O ultimă întrebare: aţi votat pentru el?

Hervé Bazin: Am votat la început pentru Lartéguy şi Gotrot, apoi am votat pentru Vintilă Horia.

Reporter: Domnule Armand Salacrou, v-am oprit în faţa gării Saint Lazare. Aţi avut amabilitatea să ne acordaţi un interviu. Trenul dumneavoastră pleacă peste zece minute.

Armand Salacrou: Nu ştiu ce s-a întâmplat. Am petrecut toată ziua de joi cu fiica mea cea mare şi cu cei trei copii ai ei.

Reporter: Vă voi pune o întrebare foarte simplă: credeţi că ar trebui să se voteze încă o dată?

Armand Salacrou: E foarte simplu. Eu n-am votat pentru Horia. Ştiu ce-aţi fi spus dacă aş fi votat pentru el. Dar nu-i voi spune pe cei care au votat pentru el. E o poziţie dementă. Ei spun: ne-am informat. Informaţiile erau bune. Aşadar s-a votat pentru el. Dacă informaţiile erau altele, s-ar fi votat altfel. Dar s-a votat pentru el. La naiba cu informaţiile! Repet, mi se pare o atitudine dementă.