Ministerul educaţiei şi cercetării

Completează-ţi cunoştinţele

Alexăndrel-Vodă - fiul din prima căsătorie a domnitorului Ştefan cel Mare; consemnat în istorie pentru legătura dinastică realizată între Moldova şi Transilvania, în 1489, prin căsătoria cu fiica voievodului Bartolomeu Dragffy; nu domneşte în Moldova, deoarece moare în 1496, înaintea lui Ştefan.

Preasfinţitul Amfilohie Şendrea - sfetnicul lui Ştefan cel Mare.

Concepte operaţionale

Relaţia realitate istorică - ficţiune în literatură

• 
  textul literar se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţi­une şi prin viziunea autorului,
  
• 
  are ca temă evocarea artis­tică a unei perioade din istoria naţională, locul şi timpul acţiunii fiind precizate;
  

• 
  subiectul prezintă întâmplări care au ca punct de plecare eveni­mente consemnate de istorie (cronici, lucrări ştiinţifice);
  
• 
  unele personaje împrumută numele, unele trăsături şi acţiuni ale unor personalităţi istorice, dar elaborarea lor se realizează prin transfigurare artistică, în conformi­tate cu viziunea autorului;
  

• reconstituirea artistică a
epocii se realizează şi prin
culoarea locală (mentalităţi, com­
portamente, relaţii sociale, obi­
ceiuri, vestimentaţie, limbaj) în
naraţiune şi descriere.

Deoarece bătrânii sunt nevrednici, sunt nevrednici şi păcătoşi!

— Jupâne medelnicer, se mărturisi cu îndrăzneală Jder, înălţând

fruntea; cei tineri sunt şi ei păcătoşi, căci au fraţi monahi împotri­
va cărora au pus prefăcătorie şi minciună!

Străpuns de înfrângere, mezinul comisului se închină făcându-şi cruce şi îngenunche, având în toată fiinţa un cutremur de rugăciune tăcută. Cum se umili astfel, închizând ochii, i se arătă în întunericul pleoapei maică-sa comisoaia.

Deci va vedea pe jupâneasa Ilisafta şi-l va mustra pentru fărădelegile lui! Dintr-o dată se simţi alinat şi, săltând în picioare, îşi cercetă la coburi armele şi uneltele. Trase săgeţi din cucură şi cercă struna arcului. Găsi lemnuşe muiate în pucioasă topită, cu care avea el meşteşug să aprindă foc. Cercetă toate cu luare-aminte, pândind pieziş cătră partea de unde se auziseră vrăjmaşii.

- Măria ta, se răsuci el deodată către stăpânul său, cuprinzându-i
mâna şi ducând-o la fruntea sa, iartă-mă dacă ţi-am greşit cu ceva!

Alexăndrel-Vodă îl trase lângă sine îmbrăţişându-l. Jder sus­pină. Apoi se închină spre cocon.

— Măria ta, şopti el cu îndrăzneală, dă-ne poruncă. Să iasă

înainte cei şase arcaşi pe care-i avem. Aici e loc strâmt; nu se poate
căţăra nimeni la spatele nostru în pisc; nici pe laturi nu poate răzbi
nimeni spre noi. Din faţă, orice îmbulzeală ar fi cu suferinţă şi
pagubă. Dacă întârzie ei, ne vine nouă ajutor. Nu pot eu deocam­
dată înţelege ce au să facă; se cuvine să fim cu băgare de samă la
orice scornitură a lor. Dacă totuşi dau cumva năvală şi nu se
opresc la săgeţi, îi putem bate cu sabia.

Toate socotelile acestea murmurate ale lui Jder, medelnicerul le asculta cu mirare, aducându-şi aminte de vorbele şi pildele prea-sfinţitului Amfilohie Şendrea. In vremea asta deasupra oamenilor de jos, care se pândeau unii pe alţii în tăcere, începură a se mişca negurile, măturând luciul iezerului. Luna începu a se desluşi ca prin nişte perdele străvezii. Atunci coconul domnesc şi slujitorii lui văzură cea dintâi înaintare furişată a urmăritorilor lor. Erau zece ori doisprezece oameni care înaintau ghemuiţi pe brânci, prin fânaţ. In urma lor, înnegreau alte mogâldeţe, gata să sară şi să sprijine pe cei dinainte.

In această repede luminare a locului, Ionuţ îşi încorda arcul şi trimese o săgeată. După întâia, urmă îndată a doua. La treizeci depăşi, oamenii loviţi se zvârcoliră, înăbuşindu-şi cu obrazul în pământ vaietele. Alte săgeţi vâjâiră de la arcaşi. Vrăjmaşii se tupilară înjugă îndărăpt.

Jder rânji cătră Crivăţ:

- Spune-le, jupâne medelnicer, să-şi cruţe vieţile, până ce vin
oameni din sat şi oşteni, în sprijinul nostru.

Dumitru Crivăţ strigă spre joimiri această veste, c-un glas gros, cu mult mai ameninţător decât al crainicului leah.

-Aşteptăm şi noi ajutor! răspunse dintr-acolo acelaşi crainic. Dacă nu poftiţi să vă supuneţi de bunăvoie, suntem nevoiţi să vă înşirăm în suliţi.

Ionuţ ascultă cu aţâţare tălmăcirea vorbelor. In acest timp Alexăndrel-Vodă lepăda dulama şi primea de la un slujitor sabia; se întorsese cătră ameninţări zâmbind cu nepăsare. Dintr-o dată în înfăţişare i se arătă semeţia şi-i sclipeau în aburul lunii ochii, pândind vânătoreşte şi pieziş.

Jder se ţinea cu mult mai umilit în faţa unei primejdii viitoare, îşi ferise calul în tufe, îşi descânta uneltele aplecându-se asupra lor. Ca şi oştenii de meserie, se dosise după un copac al dumbrăvii. Insă voievozii au altă rânduială în lume, se gândi el, şi trebuie să se ţie în orice împrejurare cu multă fală!

Completează-ţi cunoştinţele

lonuţ Păr-Negru zis Jder cel mic, fiu al unui comis din vremea lui Ştefan-vodă cel Mare, se îndrăgosteşte de o jupâniţă căreia îi dă târcoale, fără gân­duri adânci, însoţit de Alexandru, fiul domnului. Băiatul e fiul unui viteaz cu alţi feciori tot atât de aprigi în credinţa pentru domn. Tatăl are în paza lui caii lui vodă şi îndeosebi pe unul alb din seminţia căruia ies năzdrăvani pe care încalecă Ştefan şi fără de care n-ar fi ferit de soartă. Vin furi să ucidă acest cal şi toţi Jderii se apără cu multă chibzuinţă. Duşmani ai domniei chitesc să-l fure şi pe Alexandru, coconul domnesc, care bate impru­dent drumurile la jupâniţă. Jder cel mic se luptă vitejeşte şi scapă pe Alexandru. Apoi află că pe jupâniţă (pe nume Nasta) au luat-o în robie tătarii. Ca orice tânăr îndrăgostit, Jder cel mic nu-şi găseşte locul de dorinţa de a-şi scăpa iubita, şi în ciuda sfaturilor chibzuite, aleargă cu un slujitor credin­cios pe urmele ei. Nu mai puţin inimoşi, toţi ceilalţi Jderi îi vin în urmă, cu învoirea lui vodă. Din nefericire vite­jia desfăşurată este zadarnică, deoarece Nasta se aruncase în mare din corabia care o ducea.

(G. Călinescu, Istoria litera­turii române de la origini până în prezent)

După o aşteptare neclintită de jumătate de ceas, oamenii podgheazului îşi dovediră iar hotărârea de a-şi lua prada de care aveau nevoie înainte de revărsarea zorilor. Mult nu mai puteau întârzia. Fiinţa lor nu se mai vedea în noaptea limpezită. Veneau totuşi mişcându-se domol în dosul unui car încărcat cu snopi, pe care-l întorseseră şi îl împingeau din oişte. Astfel se adăposteau de săgeţi, şi puteau înainta până în ruptura malului. De-acolo nu le rămânea decât să deie un iurăş grabnic cu suliţile. Fiind astfel în putere, nădăjduiau să audă cu mult înainte de a ieşi la năvală strigătele de supunere ale oştenilor domneşti. Căci lotrii podgheazurilor, ca şi tătarii, nu mai cruţau după aceea nici un suflet de om. Crainicul mai porunci o dată supunere din depărtare, pe când căruţa încărcată cu snopi îşi făcea încet, pas cu pas, înaintarea.

Atunci Jder îşi trase scăpărătorile şi zbătu oţelul în cremene, aprinzând iasca. De la cărbunaşul de iască aprinse un lemnuş cu pucioasă. Legă de săgeată acest lemnuş de pucioasă c-unfir uscat de iarbă. Trimise din arc în snopi acea flacără albăstrie, care trecu abia văzută, ca un licurici zburător. Aceeaşi lucrare o săvârşi cu al doilea lemnuş. Aşteptă câteva clipe să vadă aprinzându-se snopii.

- Treaba asta, jupâne lonuţ, îi dădu sfat râzând şi crişcând de mânie cel mai umilit medelnicer, e mai bună pe vreme uscată decât pe ploaie. Dacă nu s-aprind snopii a treia oară, atuncea să ştii că blăstămaţii ne răzbesc. Binevoieşte, te rog, a-mi da mie aceste beţe cu pucioasă, căci am şi eu un meşteşug mai bun decât arcul. Se cuvine să-mi plătesc pe loc datoriile mele pentru păcatul ce am săvârşit împotriva stăpânului meu.

Jupan Dumitru Crivăţ medelnicerul prinse liniştit între degetele mânii stângi un mănunchi de lemnuşe aprinse. îşi lepădă de pe plete cuşma. îşi cumpăni în dreapta sabia şi-şi făcu cu ea cruce. Păşi repede în linie dreaptă şi în salturi asupra căruţii mişcătoare şi înfundă adânc în snopi, la uscăciune, seminţele focului.

Lotrii podgheazului simţiră zguduitura carului. Ieşiră dindărăt şi cunoscură că le-a venit duşman. îşi sclipiră asupra lui penele săbiilor. Când izbucni dintr-o dată focul în vâlvătăi, glasurile lor se înălţară şi ele cu mânie. Băteau în medelnicer, care se retrăgea pas cu pas apărându-se. Pătrunsese între ei săgeţi de la Jder şi de la arcaşi. Pojarul se risipea în sus şi în laturi ca o cunună uriaşă. Cei care înaintau adăpostiţi se risipiră retrăgându-se cu grăbire. Cel mai umilit medelnicer rămase rănit de moarte lângă foc. Un timp pojarul fu o oprelişte cu limbi şi şfichiuiri vii, prin care lotrii nu mai puteau pătrunde.

La răsărit începu a creşte geană de ziuă.

1. 
   Copil fiind, lonuţ se speriase pe întuneric de un măgar pe care îl crezuse, din cauza urechilor lungi, un iepure de o sută de ani.
   
2. 
   Aluzia biblică, în exprimare metaforică, se referă la faptul că, la Suceava, medelnicerul Dumitru Crivăţ cedase ispitei exercitate de fru­moasa polonă Mina. Mai ales el, dar şi lonuţ dăduse informaţii preţioase celor doi spioni polonezi, pan Iohan şi pana Mina, despre vizitele lui Alexandrei-Vodă la Ionăşeni.
   

DICȚIONAR

strajă, s.f. (înv.) - fiecare dintre cele patru unităţi de timp în care se împărţea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de strajă un ostaş

pan, pani, s.m. (din pol. pan) - denumire dată (în evul mediu) nobililor polonezi; aici, domn, doamnă

medelnicer s.m. - titlu dat în evul mediu, în Ţara Românească şi Moldova, boierului care turna domnului apă ca să se spele pe mâini, punea sarea şi servea bucatele; boier care avea acest titlu rediu, rediuri, s.n. (reg.) - pădure mică şi tânără a oblici, vb. (înv. şi pop.) - 1. a dibui, a descoperi, a găsi; 2. a afla, a prinde de veste, a auzi

a vădi, vb. - 1. a face să fie evident, a dovedi, a demonstra, a arăta; 2. a da pe faţă, a denunţa, a demasca

văleat/ veleat, veleaturi, s.m. (înv. şi pop.) - 1. timp fixat, hotărât pen­tru realizarea a ceva; dată, termen; expr. a-i trece/a i se încheia (cuiva) veleatul - a-i trece (cuiva) vremea, timpul; 2. durată a vieţii, trai crainic - s.m. (înv.) persoană care anunţa mulţimii poruncile suver­anului sau ale autorităţilor, vestitor leah, Ieşi, s.m. şi f. (înv.) - polonez

leşeşte adv. (înv.) - ca polonezii, ca leşii, în felul polonezilor cobur, s.m. (pop.) - toc de piele atârnat de şa, în care se purta de obicei pistolul

cucură, s.f. (înv.) - tolbă de săgeţi

scornitură, s.f. - 2. (pop.) ceea ce plăsmuieşte, inventează, con­cepe cineva

joimir, s.m. (înv.) - mercenar polonez

podgheaz/ podghiaz, poghiaz, poghiazuri, s.n. (înv. şi reg.) - unitate militară trimisă într-o ţară străină ca să prade; ceată de jefuitori lotru, s.m. (înv. şi pop.) - hoţ, tâlhar a crâşca, vb. (reg.) - a scrâşni din dinţi de ciudă, de mânie etc.

EXPLORAREA TEXTULUI


Concepte operaţionale

în textele narative, adverbele de timp şi de loc, timpurile verbale, verbele de mişcare sunt modali­tăţile lingvistice prin care se sta­bilesc relaţiile spaţiale şi tempo­rale, semnificative în realizarea cadrului şi a succesiunii întâm­plărilor.

Despre ce se povesteşte?

1. Drumul pe care îl parcurge Ionuţ are drept scop salvarea

coconului domnesc din capcana întinsă de polonezi (Ieşi). Alege
din listă elementele care configurează rolul popasului:

• 
  odihna călătorilor;
  
• 
  probarea virtuţilor războinice;
  
• 
  atacarea adversarilor;
  
• 
  adoptarea unei tactici militare;
  
• 
  întâlnirea cu prietenii;
  
• 
  schimbarea cailor;
  
• 
  apărarea stăpânului;
  
• 
  lupta cu atacatorii.
  

2. 
   Reciteşte prima pagină a naraţiunii pentru a selecta cuvintele care desemnează locul şi timpul derulării evenimentelor. Consideri că elementele cadrului natural sunt favorabile celor atacaţi sau atacatorilor?
   
3. 
   Selectează, din întregul fragment, cuvintele (adverbe sau locuţiuni adver­biale) cu valoare temporală, care marchează trecerea de la un moment la altul al naraţiunii. Explică efectul utilizării lor asupra cititorului.
   
4. 
   Delimitează secvenţele „aventurii" celor doi adolescenţi.
   

2. 
   Asociază fiecărei secvenţe narative un titlu potrivit.
   
3. 
   Rezumă în scris scena de luptă, respectând ordinea evenimentelor.
   

Completează-ţi cunoştinţele

Pentru fiii nobililor, un centru de educaţie îl constituia curtea regelui (sau a principelui); dar nu de edu­caţie intelectuală, ci de instruire mi­litară cavalerească, de iniţiere în practicile administrative şi de con­duită mondenă. Când li se dădea, totuşi, şi o instrucţie (elementară), textele după care învăţau să citească erau - la fel ca pentru clerici şi călugări - cartea de rugă­ciuni sau o culegere de psalmi.

(Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi a civilizaţiei, 3)

Concepte operaţionale

♦ Mijloace de caracterizare a

unui personaj:

• 
  caracterizare directă
  
• 
  caracterizare indirectă
  

♦ Procedee de caracterizare a
unui personaj:

- de către narator, de alte per­
sonaje, autocaracterizarea;

- prin: fapte, limbaj, atitudini,

comportament, relaţii cu alte
personaje, gesturi, atitudine,
vestimentaţie, statut social,
nume.

Despre cine se povesteşte?

1. 
   Naraţiunea este construită în jurul conflictului dintre două grupuri de personaje. Precizează cele două grupuri implicate şi natura conflictului.
   
2. 
   Transcrie termenii care desemnează statutul social pe care îl au personajele individuale sau colective. Observă ponderea arhais­melor sau a regionalismelor şi rolul lor în evocarea istorică.
   
3. 
   Precizează care dintre personaje, fiul domnitorului sau tânărul oştean însărcinat cu misiunea de a-1 apăra, are rolul principal în fragmentul citit. Motivează-ţi opţiunea.
   
4. 
   Numeşte modul de formare a substantivelor proprii Ionuţ şi Alexandrei. Dă o explicaţie pentru utilizarea acestor forme în context, şi nu a formelor de bază.
   
5. 
   în basm, lupta eroului cu adversarii are rolul unei probe, iar tre­cerea acesteia constituie o etapă în metamorfoza interioară a protagonistului.
   

Alcătuiţi grupe de patru-cinci colegi, pentru a căuta asemănări, respectiv, deosebiri între modul în care eroul unui basm studiat în gimnaziu şi Ionuţ Jder trec proba de curaj şi de îndemânare în folosirea armelor. Veţi avea în vedere: scopul luptei, participanţi direcţi, ajutoare, calităţi dovedite. /"Oleciteşte paragraful în care Jder înţelege că întâia oară se află într-o primejdie adevărată. Discutaţi în perechi despre faptul că acesta marchează începutul maturizării personajului, argumen­tând sub două aspecte:

• 
  maturizarea ca despărţire de copilărie;
  
• 
  maturizarea ca transformare a tânărului într-un oştean responsabil. 7. Selectează, din fragmentul citat, cuvinte şi sintagme care exprimă
  

evoluţia stărilor sufleteşti ale lui Ionuţ în situaţia-limită prezentată.

8 Formaţi şase grupe, în care să discutaţi unul dintre elementele necesare pentru caracterizarea personajului Ionuţ Jder:

• 
  încadrarea personajului într-o tipologie (vârstă, statut social, importanţa în acţiune);
  
• 
  calităţile care ies în evidenţă în situaţia prezentată;
  
• 
  diversitatea trăirilor sufleteşti încercate în diferite momente ale naraţiunii;
  
• 
  mijloace şi procedee de caracterizare - exemplificarea lor prin citate sau prin referire la întâmplări care evidenţiază trăsăturile personajului;
  
• 
  evoluţia personajului de la naivitate la asumarea responsa­bilităţii (maturizarea într-o situaţie-limită).
  

Prezentaţi concluziile discuţiilor (oral sau pe tablă). Realizează în scris, pe baza fragmentului citit, caracterizarea persona­jului Ionuţ Jder, având în vedere elementele de la exerciţiul anterior. 10. Reciteşte paragrafele de mai jos:

In acest timp Alexăndrel-Vodă lepăda dulama şi primea de la un slujitor sabia; se întorsese cătră ameninţări zâmbind cu nepăsare. Dintrodată în înfăţişare i se arătă semeţia şi-i scli­peau în aburul lunii ochii, pândind vânătoreşte şi pieziş.

Jder se ţinea cu mult mai umilit în faţa unei primejdii viitoare. îşi ferise calul în tufe, îşi descânta uneltele aplecându-se asupra lor. Ca şi oştenii de meserie se dosise după un copac al dumbrăvii. Insă voievozii au altă rânduială în lume, se gândi el, şi trebuie să se ţie în orice împrejurare cu multă fală!

Reguli de transformare a vor­birii directe în vorbire indirectă

• 
  păstrarea sensului fiecărui enunţ;
  
• 
  utilizarea exclusivă a persoanei a lll-a;
  
• 
  utilizarea propoziţiilor subordo­nate, urmând verbelor dicendi (a spune, a răspunde, a întreba);
  
• 
  absenţa citatelor, a cuvintelor specifice adresării directe (vocative, interjecţii, pronume şi verbe la persoana I şi a ll-a), a semnelor de punctuaţie (linie de dialog, două puncte, semnul întrebării şi al exclamării).
  

Compară atitudinea lui Alexandrei-Vodă, respectiv, a lui Ionuţ în faţa primejdiei, referindu-te la unul dintre următoarele aspecte:

• 
  statutul social pe care îl reflectă fiecare portret
  
• 
  trăsătura morală evidenţiată (pentru fiecare personaj)
  
• 
  procedeele de caracterizare (gesturile şi mimica fiecăruia)
  
• 
  figuri de stil utilizate pentru fiecare portret
  
• 
  semnificaţia reflecţiei lui Ionuţ (monologul interior)
  

11. în următorul capitol al romanului (XII), un lotru/ un adversar îi
caracterizează în mod direct pe cei doi adolescenţi:

...nici n-am crezut noi vreodată să avem asemenea năcaz cu nişte fecioraşi nebuni. Este mai cu samă unul la care am stat şi ne-am uitat ca la Belzebut. Vrednic şi cu semeţie se ţine coconul, iar noi nu-i putem face nici o stricăciune. Insă tovarăşul său are într-insul jăratic şi piper.

Având în vedere această mărturie, precizează trăsătura domi­nantă a fiecăruia dintre cei doi adolescenţi. Cine crezi că a învins în luptă: tinerii moldoveni sau adversarii lor?

12. Plasaţi-vă în două tabere şi căutaţi argumente pentru una din­
tre cele două ipostaze implicate de comportamentul medel-
nicerului în evenimentele la care ia parte: trădător sau erou.
Veţi avea în vedere explicaţiile date pe marginea textului şi afir­
maţia personajului: Se cuvine să plătesc pe loc datoriile mele
pentru păcatul ce am săvârşit împotriva stăpânului meu. Găsiţi
o concluzie comună.

13Selectează dintre elementele de mai jos, prezente în textul ficţional citit (text literar de inspiraţie istorică), numai pe acelea

care ar putea să figureze într-un text nonficţional (text ştiinţific

din domeniul istorie):

• 
  Alexandrei, fiul lui Ştefan cel Mare;
  
• 
  dialogurile din text;
  
• 
  conflictul dintre domnitor şi boierii moldoveni refugiaţi în Polonia;
  
• 
  încercarea de răpire a moştenitorului tronului;
  
• 
  acţiuni ale unor spioni polonezi (Ieşi) în Moldova, în secolul al XV-lea;
  
• 
  Ionuţ Jder, Coman, Botezatu, pana Mina, jupâneasa Ilisafta.
  

Cum se povesteşte?

1. 
   Naraţiunea se îmbină cu dialogul şi descrierea, în fragmentul citit. Exprimă-ţi opinia despre rolul fiecărui mod de expunere în prezentarea acţiunii din acest fragment.
   
2. 
   Ritmul alert al naraţiunii este susţinut de timpul verbal predominant. Care este acesta: imperfect, perfect simplu sau perfect compus?
   
3. 
   Transcrie, dintr-un fragment descriptiv (tablou), pe trei coloane, comparaţii, epitete, metafore.
   
4. 
   Transformă vorbirea directă, din schimbul de replici dintre Ionuţ Jder şi Alexăndrel-Vodă, în vorbire indirectă, respectând regulile specifice.
   
5. 
   G. Călinescu consideră că savoarea limbajului sadovenian con­stă în ceremonia şi ingenuitatea arhaică. Selectează formulele de adresare ceremonioasă folosite în dialog de Alexandrei, Ionuţ şi Dumitru Crivăţ, prin care se evidenţiază relaţiile dintre per­sonaje şi statutul lor social.
   
6. 
   Explică diferenţa de sens dintre expresiile a lua capul şi a-şi pune capul, din răspunsul dat de Ionuţ coconului domnesc. Dă exemple alte două perechi de expresii/ locuţiuni care presupun un joc de cuvinte asemănător.
   

^{LIMBĂ ȘI COMUNICARE}

Arhaismele sunt cuvinte vechi, ieşite din uzul limbii literare actuale fie pentru că noţiunile, insti­tuţiile, funcţiile denumite au dispărut (de exemplu: agă, arnăut, medelnicer, hatman), fie pentru că au fost înlăturate de sinonimele lor mai noi (de exemplu: din seria făcaş, lotru, hoţ se păstrează numai ultimul; buche a fost înlocuit prin literă, iscoadă cu spion, slobozenie cu libertate).

Categorii de arhaisme

1. 
   fonetice: a îmbla (a umbla), părete (perete), samă (seamă)
   
2. 
   lexicale: argat, bir, grămătie, stolnic
   
3. 
   sematice: a tăbărî- sensul vechi - a-şi instala tabăra; sensul actual: a da năvală asupra cuiva
   

mândru - sensul vechi - înţelept, sensul actual: trufaş, falnic

4. gramaticale: inime (inimi), ruinuri (ruine), văzum (văzurăm);

dativ cu valoare atributivă - „preot deşteptării noastre" (M. Eminescu)

Regionalismele sunt cuvinte cu o răspândire geografică limitată, specifice graiului dintr-o anu­mită zonă. în limba română există cinci graiuri corespunzătoare unor regiuni ale ţării: muntenesc, moldovenesc, maramureşean, crişean, bănăţean.

Categorii de regionalisme

1. 
   fonetice -frunce (frunte), stânge (stinge), cătră (către);
   
2. 
   lexicale - curechi (varză), păpuşoi (porumb), ai (usturoi);
   
3. 
   semantice - gazdă (gospodar, om bogat);
   
4. 
   gramaticale - o fost (a îo$£),fusei (am fost).
   

1. În textul citit, naraţiunea se realizează la persoana a IlI-a. Limbajul naratorului nu se diferenţiază de
al personajelor, fiind caracterizat de acelaşi amestec de limbă cronicărească şi bisericească, de pre­
dominarea registrului arhaic şi popular, cu elemente regionale, ceea ce conferă culoarea locală,
atmosfera de epocă în romanul de inspiraţie istorică.

a. Precizează registrele stilistice valorificate în textul sadovenian, pornind de la lista de cuvinte

explicate la dicţionar.

b. Extrage din ultima pagină de text (ultimele cinci paragrafe), pe coloane, cuvinte arhaice şi, respec­

tiv, regionale, grupându-le după nivelul lingvistic: fonetic, gramatical, lexico-semantic.

c. Comentează observaţiile asupra categoriilor care predomină.

2. Transcrie, din secvenţa luptei:

a. termenii prin care sunt desemnaţi adversarii moldovenilor;

b. termenii care aparţin câmpului semantic al cuvântului arme.

3. Alege una dintre variantele de mai jos despre rolul arhaismelor în text şi motivează-ţi alegerea:

• 
  arhaismele îngreunează înţelegerea mesajului;
  
• 
  arhaismele contribuie la reconstituirea atmosferei de epocă.
  

4. 
   Scrie forma literară a cuvintelor din următoarea listă, consultând DOOM: cel dintâi, cătră, ai să dai samă, cercă, trimese, îndărăpt, să deie, iurăş, (asupra) căruţii.
   
5. 
   La alegere:
   

a. Alcătuieşte trei propoziţii pentru a ilustra polisemantismul cuvântului strună, în urma consultării DEX.

b. Scrie trei locuţiuni care au în componenţa lor cuvântul strună.