Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Filip Arabul (238-249) a fost tolerant şi binevoitor cu creştinii, ca şi Alexandru Sever. Împreună cu soţia sa, întreţinea chiar o corespondenţă cu marele teolog alexandrin Origen. Este calificat de unii istorici drept primul împărat creştin. Eusebiu crede că împăratul însuşi era creştin. În timpul domniei lui a izbucnit totuşi, în Egipt, o prigoană împotriva creştinilor, la instigaţia unui mag şi poet păgân. Persecuţia a fost foarte violentă. Serbarea mileniului Romei (248), sub un împărat oriental, favorabil creştinilor provoacă izbucnirea fanatismului roman păgân.

Deciu (249-251) era un ilirian brav, activ, energic, iubit de trupe. A domnit într-un timp de pericol pentru Imperiu, care era ameninţat de barbari (goţi). Dorind să restaureze şi să consolideze Imperiul, el a întreprins o reformă internă, pentru înlăturarea abuzurilor şi a dus lupte contra invadatorilor. Pentru a supraveghea moravurile societăţii, el numeşte un cenzor. Din dorinţa lui de reformă, a ieşit ideea lui Deciu de a distruge creştinismul.

Biserica se întărise şi mai mult în anii de pace, păgânii patrioţi se nelinişteau. Însuşi, Origen avea presimţirea pericolului. Deciu voia de fapt, să înlăture creştinismul, prin urmare, el dezlănţuie o persecuţie generală, organizată prin lege de stat. Aplicând măsuri severe, Deciu credea că va reuşi să dezrădăcineze pe creştini.

Deciu, începe a treia perioadă a persecuţiilor contra creştinilor, care s-au executat prin edicte aplicate pe tot cuprinsul Imperiului roman.

Împăratul a dat edictul de persecuţie în toamna anului 249. Conform acestuia, toţi creştinii, de orice stare şi vârstă şi chiar doar cei bănuiţi a fi creştini, erau obligaţi să se prezinte înaintea unei comisii de stat şi să facă acte de adeziune la păgânism: sacrificii, libaţiuni, participare la ospeţele sacre. Creştinii au fost chemaţi nominal, după liste întocmite de autorităţi şi invitaţi să sacrifice zeilor, într-un anumit termen. Celor de făceau aceasta li se eliberau certificate, fugarilor li se confisca averea, iar la întoarcere erau ucişi. Cei care nu veneau singuri, erau aduşi cu forţa, iar funcţionarii indulgenţi erau ameninţaţi cu grave pedepse. Mărturisitorii credinţei creştine erau aruncaţi în închisori şi torturaţi. Unii erau chiar ucişi, spre a fi intimidaţi ceilalţi creştini. Autoritatea romană urmărea nu numai pedepsirea creştinilor, ci mai ales apostasierea lor de la credinţa creştină, negarea lui Hristos.

Edictul lui Deciu a provocat numeroase apostazii. Mulţi creştini au dovedit o slăbiciune deplorabilă, unii se ofereau singuri să sacrifice zeilor, pe alţii îi biruiau torturile. Lepădarea multora era doar de formă, ei dorind şi crezând că vor rămâne creştini, dar ea era tare dureroasă pentru Biserică.

Apostaţii au fost, de fapt, o grea problemă pentru Biserică. Ţinând cont de gravitatea actului de apostazie, au fost patru categorii de căzuţi:

• 
  sacrificati, adică cei ce au sacrificat zeilor;
  
• 
  thurificati, cei ce au adus sacrificiu numai arderea de tămâie;
  
• 
  libellatici, cei ce au obţinut un certificat din partea autorităţilor că au sacrificat;
  
• 
  acta facientes, cei ce au declarat la interogatoriu că nu sunt creştini.
  

Biserica i-a obligat pe toţi la penitenţă, potrivit gravităţii vinei lor. Nici o persecuţie nu tulburase atât de mult Biserica, mai ales că ea venea după o perioadă de linişte şi era o surpriză.

În multe părţi, episcopii- şi alţi creştini au reuşit să se refugieze, îndemnaţi şi ajutaţi de credincioşi: Ciprian al Cartaginei, Dionisie al Alexandriei, Grigore al Neocezareei. Astfel organizaţia Bisericii s-a dovedit a fi puternică, curazul creştinilor creştea iarăşi. În noiembrie 251, Deciu cădea, luptând contra goţilor, în Dobrogea, fiind primul împărat roman care cădea pe câmpul de luptă pentru apărarea Imperiului. Sub urmaşul lui Deciu, Trebonius Gallus (251-253), se reia persecuţia, fiind aplicată fie prin edictul lui Deciu, fie prin altul. Invazii barbare, ciuma, foametea au provocat probabil fanatismul păgân contra creştinilor.