Monografia poate fi folosită în procesul didactic de către profesori

§3. Particularităţile infracţiunilor la scară internaţională legate de furturile şi răpirile mijloacelor de transport auto

Situaţia criminogenă în domeniul cercetat de noi s-a schimbat radical în anul 1989, când în Europa s-au deschis hotarele de est şi a apărut o nouă piaţă de desfacere a automobilelor furate.

Analizele efectuate arată că multe autovehicule îşi găsesc cumpărătorii în Europa de Est, Asia şi America de Sud, precum şi în Africa de Sud şi în statele situate în bazinul Golfului Persic. Încă de prin anii ‘50 poliţia din diverse state europene a început a înregistra grupări organizate de infractori ce practicau comerţul ilicit cu mijloace de transport. Majorarea numărului de furturi cu caracter internaţional a fost facilitată de existenţa unei pieţe de desfacere în statele în care producţia proprie de autoturisme era neînsemnată sau lipsea cu desăvârşire.

Primele pieţe de desfacere a automobilelor furate au apărut în ţările Orientului Apropiat, mai târziu a venit rândul Africii de Nord şi unei serii de state europene, mai întâi de toate, Italia. Porturile amplasate pe coasta Mării Nordului, inclusiv porturile din Anglia, au devenit puncte de tranzit pentru transportarea autoturismelor în America de Nord. În anii ‘60 la pieţele de desfacere existente s-au adăugat cele din Turcia şi Iugoslavia⁶⁶.

În anii 70 autovehiculele furate erau comercializate în Franţa, Austria şi Suedia. Poliţia din diverse ţări dispune de date care confirmă participarea mafiei italiene la acest business profitabil. Căile de transportare spre Orientul Apropiat a mijloacelor auto treceau prin Austria, Iugoslavia, Bulgaria şi Turcia. Centrul activităţilor comercianţilor de autovehicule furate din Orientul Apropiat a devenit zona comerţului liber din apropierea Damascului, capitala Siriei. La preţuri avantajoase, aici puteau fi procurate şi revândute ulterior un număr destul de mare de automobile intrate ilicit în ţară.

Datele poliţiei din RFG atestă faptul că situaţia în ceea ce priveşte acest gen de infracţiuni s-a agravat simţitor în urma deschiderii hotarelor europene la începutul anilor ‘90. A sporit considerabil numărul etnicilor germani repatriaţi din Polonia. Specialiştii au remarcat stabilirea rapidă a legăturilor criminale dintre diverse structuri din ţările Europei de Est, Asiei Centrale, Caucaz cu grupările criminale din Europa Centrală şi de Vest. Grupările ce practicau comerţul ilicit de autoturisme s-au transformat într-un timp record în organizaţii criminale internaţionale cu metode eficiente de activitate. „Rezidenţi“ ai marilor oraşe organizau scoaterea din ţară a automobilelor livrate sistematic de către infractori calificaţi. Erau „curăţate“ străzi întregi.

Zonele principale de comercializare a autovehiculelor furate au devenit Ţările Baltice, Caucazul, marile oraşe ale Rusiei, Ucrainei şi Asiei Centrale. Se mai constată că autoturismele sunt trecute prin Mongolia în China. Desfacerea mijloacelor de transport furate are loc de asemenea în statele Balcanice, Orientul Apropiat şi Mijlociu, în Japonia, Africa de Nord şi de Vest, mai cu seamă în Maroc. Există date despre comercializarea în America de Sud a maşinilor furate.

Autovehiculele furate sunt transportate pe uscat în statele Europei Centrale şi de Est, Orientului Apropiat şi Mijlociu, deseori infractorii recurg la bacuri în Marea Mediterană şi Marea Baltică. Un rol important la transportarea maşinilor, atât spre Orientul Apropiat, cât şi spre regiunile de sud ale Rusiei şi Asiei Centrale, îl au căile de transport situate în Balcani. Din cauza haosului cauzat de războiul din fosta Iugoslavie, autoturismele sunt transportate pe căi ocolite – prin Ungaria şi România⁶⁷. Pentru transportarea ilicită a automobilelor spre Orientul Apropiat şi Mijlociu şi spre Japonia sunt folosite porturi cunoscute de pe litoralul Mării Nordului şi cel al Italiei.

Automobilele scumpe sunt transportate pe calea aerului. Iată una din scheme: maşinile furate ajung la Ujgorod (Ucraina), de unde, prin aeroportul situat la 1 km de frontiera slovacă şi 10 km de frontiera ungară, pornesc pe calea aerului spre sudul Rusiei şi Caucaz.

Există multiple fapte ce demonstrează că, după eliminarea controlului de frontieră dintre statele europene semnatare ale convenţiei Schengen, grupările criminale organizate preferă trasee mai lungi, ocolind numeroasele puncte de frontieră. De exemplu, automobilele furate în Italia şi destinate ţărilor Europei de Est sunt transportate în Franţa, de unde iau calea, prin Germania, spre Polonia şi Cehia.

După 1990, începutul deschiderii politice, Europa de Est a devenit principalul spaţiu de efectuare a transporturilor de maşini furate, Polonia fiind locul de concentrare maximă a traseelor. De aici automobilele pornesc spre Ţările Baltice, Ucraina, Rusia, Caucaz sau Kazahstan⁶⁸.

Potrivit datelor pe anul 1993, locul întâi la furturile de maşini îl ocupau infractorii polonezi. Acestora le făceau concurenţă grupările din Rusia, România şi Bulgaria.

În lumea interlopă există aşa-numite „centre de perfecţionare“, unde sunt pregătiţi răpitorii de autovehicule. După „susţinerea examenelor“ de deschidere a lacătelor moderne şi de blocare a sistemelor de alarmă, „absolvenţii“ sunt trimişi la „lucru“ în statele din Europa şi în SUA. Poliţia mai multor ţări deţine informaţii despre existenţa unor „seminare“ speciale, organizate în oraşul polonez Gdynia, într-un hotel de pe litoral. După terminarea „studiilor“ care costă în jur de 2000$, fiecare participant primeşte nu numai un bagaj bogat de cunoştinţe în domeniul furturilor de automobile, dar şi câte un set de „instrumente de lucru“ şi câte o listă de adrese unde pot fi vândute, pe teritoriul Poloniei, maşinile furate.

Ca mostră de „disciplină“ ce se „preda“ la Gdynia vom aduce următorul exemplu. „Seminariştii“ învăţau modul de răpire supranumit „metoda capacului“. Participanţilor li se aducea la cunoştinţă că modelul cheii de la capacul rezervorului de benzină la autoturismele de marca „Golf“, „Audi 80“, „Porche“ corespunde întru totul modelului cheii de contact. Hoţilor li se propunea să fure capacul de la rezervor sau să-l schimbe cu unul similar. Proprietarul, de regulă, nu observă imediat substituirea, ceea ce le permite hoţilor să confecţioneze cu uşurinţă o cheie, să deschidă apoi maşina şi să plece liniştiţi. Multă vreme metoda a funcţionat perfect. Anume în acea perioadă poliţia germană a înregistrat o creştere bruscă a furturilor de maşini de mărcile susnumite.

TRASEELE DE TRANSPORTARE⁶⁹

Căile de transportare a maşinilor furate trec în mod obişnuit din Vest spre Est. Le vom enumera pe cele mai importante:

calea balcanică: din statele europene occidentale în ţările balcanice sau, prin ele, mai departe, spre ţările Orientului Apropiat;

calea italiană: din ţările europene occidentale, prin Slovenia, în Italia, de unde se ajunge în Europa de Est şi mai departe, pe calea balcanică;

calea central-europeană: din statele europene occidentale, prin Polonia, Cehia sau Ungaria, în ţările membre ale CSI;

calea maritimă: din statele europene occidentale, fie pe Marea Mediterană spre Orientul Apropiat, fie pe Oceanul Atlantic în Africa sau Extremul Orient şi în Australia;

calea spaniolă: din statele europene occidentale în Africa de Nord prin Spania;

calea nordică: pe calea mării, cu nave maritime, mai cu seamă din Statele Scandinave şi Germania, fie direct, fie prin Finlanda, spre Ţările Baltice şi Rusia.

Fostele ţări socialiste din Europa de Est, precum şi Africa, Orientul Apropiat şi Extremul Orient constituie principalele zone în care sunt transportate mijloacele de transport furate⁷⁰.

Multe probleme există şi în legătură cu furturile de maşini închiriate, majoritatea firmelor de închiriere nefiind asigurate pentru asemenea cazuri. Firmele de închirieri au de pătimit din cauza urmă­toa­relor acţiuni condamnabile:

• clienţii nu au grijă de securitatea maşinilor închiriate;

• unii clienţi, fiind în legătură cu structurile criminale organizate, fură ei înşişi automobilele şi apoi declară furturile;

• unele furturi au loc ca urmare a folosirii cheilor de rezervă aflate la foştii clienţi;

• automobilele sunt închiriate pe nume false;

• în unele cazuri închirierea se face pe baza unor registre false;

• uneori automobilele închiriate sunt confiscate de către autorităţile altor state;

• unii clienţi înlocuiesc piesele uzate din maşinile proprii cu piese mai noi de la automobilele închiriate;

• unii clienţi înfiinţează firme proprii, intră în relaţii contractuale cu firmele de închiriere, după care dispar cu tot cu „firmele“ proprii.