Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

VIEŢI NĂRUITE ŞI SFINŢI

- 72­ -

La o zi după Schimbarea la Faţă în munte, jos, la poale, Îl aştepta contrastul: gloata, din care s-a desprins tragedia unui tată: singurul lui copil era muncit de crize epileptice.

Iacov, Petru şi Ioan văzuseră în munte Omul, în slava veacului viitor, iar la poalele muntelui îi aştepta un exemplar din tragedia veacului de acum. Contrastele au însuşirea să strige realităţile mai tare; au însuşirea să provoace ieşirea din contrast. Totuşi ucenicii    n-au putut stinge stridenţa tragediei; n-au putut redresa o viaţă năruită. Omul singur nu poate ieşi din contrast şi nici pe altul nu-1 poate scoate.

Limitele omului sunt limitele sfinţeniei sale.

Iar Sfânt e numai Dumnezeu. Focul şi lumina nu sunt în natura fierului, dar uneori sunt nedespărţit unite. De altfel singurul leac al vieţii, care s-o scape de năruire, numai sfinţenia rămâne. Sfinţenia e refacere şi efectivă şi preventivă. Datori de-a-o câştiga sunt toţi oamenii care vor să se mântuiască.

Sfinţenia tare seamănă a sănătate originară, a strălucire lină a spiritului. Unde sunt acestea şi Dumnezeu se odihneşte, unde lipsesc şi Iisus îşi pierde răbdarea.

Iisus a tămăduit epilepticul prin atotputernicia Sa asupra făpturii. Dar ceea ce vrea Iisus e să năzuiască omul a trăi în modul credinţei şi al sfinţeniei, care previn viaţa să nu ajungă o ruină.

Putregaiul nu există prin sine: e o negaţie întâmplată în ceva sănătos. Boala nu există prin sine însăşi, există numai bolnavi. Dacă oamenii ar urmări din neam în neam sfinţenia vieţii, negativele acestea ar putea să dispară ca accidente ale vieţii. Dar cel mai greu lucru cu putinţă e să îndupleci omul să urmărească statornic realizarea sfinţeniei. E de neînţeles faptul că vede omul câte năpaste îndură fără rezemarea vieţii sale în Dumnezeu şi totuşi nu se reazemă pe El. În faţa acestei tragedii a neputinţei; ne resemnăm cu puţini fraţi    de-ai noştri, oameni, care au ajuns, încă din veacul acesta, urgisit de păcate, până la strălucirile Schimbării la Faţă.

Covasna, Sâmbătă XXV

11.XI.949  Luca 9,37-43