Georges Dumezil

Povestea lui Yayăti este desigur diferită în multe puncte. Ceea ce obţine regele indian nu e numai o prelungire a vieţii lăsând bătrâneţea să-şi continue în el, chiar în timpul acestei amânări, cursul inexorabil dincolo de limita obişnuită şi ajungând la o caricatură lamentabilă de existenţă; e vorba de o tinereţe nouă şi stabilă, un mileniu de tinereţe. În mod solidar cu această diferenţă, tehnica lui Yayăti nu e aceea a lui Aun: Aun caută viaţa; deci viaţa fiilor săi o ia sau mai degrabă o oferă ca jertfă lui 6dinn, stăpânul mecanismului; Yayăti caută tinereţea; deci tinereţea unuia dintre fiii lui – singurul care a acceptat, căci ceilalţi s-au scos din joc – o ia, graţie privilegiului dăruit de vrăjitorul stăpân al mecanismului, iar schimbul nu comportă, pentru tânărul donator, ucidere, ci decădere. În sfârşit, concluziile sunt divergente până la extrem: la capătul traficurilor sale repetate între viaţă şi moarte, necruţător şi neputincios, Aun trebuie să moară la rându-i la zece ani după ce şi-a jertfit penultimul fiu şi ar fi murit oricum la zece ani după ce l-ar fi jertfit pe ultimul; între Yayăti şi Pâlru, la termenul convenit al acestui unic schimb între tinereţe şi bătrâneţe, un troc invers reaşază lucrurile în starea anterioară, donatorul primind înapoi de la primitor o tinereţe care pare a fi fost în mod fericit oprită în loc de însuşi miracolul transformării sale, iar primitorul reluându-şi, prin compensaţie, bătrâneţea neschimbată.

În ciuda acestor diferenţe în aplicare, principiul celor două operaţiuni este acelaşi şi faptul că îmbătrânirea lui Yayăti e accelerată, artificială, pe când a lui Aun e naturală, nu schimbă nimic: psihologic şi un rege şi celălalt vor să scape de condiţia lor, moarte sau bătrâneţe şi socoteşte că are dreptul s-o facă; în mod mistic sau tehnic, nu de la un străin, de la un prizonier sau sclav, de pildă, pot să primească acest surplus de viaţă sau de vitalitate, ci numai din descendenţa lor: de la fii sau de la unul din fii.

4. FIII LIPSIŢI DE BESPEGT ŞI ÎMPĂRŢIREA LUMII, YAYĂTI ŞI NOE.

A doua temă nu e alta decât aceea prin care Cartea Genezei (IX, 18-29 explică multiplicitatea şi repartizarea marilor neamuri apărute pe pământ îndată după potop:

45 'Konig Aun în TJpsala und Kronos', Festskrift til Hjalmar Falh, 1927. P. 245-261.

*' O tradiţie norvegiană conţine, fără îndoială, sub o formă atenuată, urma aceleiaşi credinţe, ed. G. Vigfusson şi C. R. Unger, I, 1860, p. 24): 'Când Halfdan cel Bătrân luă domnia l* et hann tok konungdom), făcu la mijlocul iernii o jertfă mare, pentru a dobândi să trăiască trei

* de ani în domnia sa (til Pess at hann skyldi mega lifa. Cec. Vetra konongddmi sinum); i s-a aspuns că el însuşi nu va trăi mai mult decât o viaţă de om (ecki meirr enn einn mannzaldr), a că neamul lui va fi strălucit vreme de trei sute de ani'. Nu se ştie ce jertfă a adus cu acea azie, ţjar urmarea e echivalentă, în chip mistic cel puţin, cu 'sacrificiul' lui Aun: s-ar părea că seama primilor nouă fii ai săi şi-a obţinut Halfdan şansa colectivă a neamului. Într-adevăr Şti nouă fii, toţi la aceeaşi vârstă, au murit, zice-se, în lupte, fără a lăsa urmaşi (sud er sagt j enLi peirra oetti bum ok fellu allir senn i orrostu), iar profeţia s-a împlinit prin o a doua serie ţ. J^piă fii şi prin urmaşii lor. Nu e nici un motiv să credem că povestea lui Halfdan ar fi 'adap-

* după cea a lui Aun sau invers: ambele sunt istoricizări diferite ale aceleiaşi credinţe.

Aceştia* sunt cei trei fii ai lui Noe şi din aceştia s-au înmulţit oamenii pe pământ. Atuncj nceput Noe să fie lucrător de pământ şi a sădit vie. A băut vin şi, îmbătându-se, s-a dezvelit cortul său. Iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi, ieşind afară, a spus or doi fraţi ai săi. Dar Sem şi Iafet au luat o haină şi, punând-o pe amândoi umerii lor a rat cu spatele înainte şi au acoperit goliciunea tatălui lor şi, feţele lor fiind întoarse inapoi u_a tut goliciunea tatălui lor. Trezându-se Noe din ameţeala de vin şi aflând ce i-a făcut feciori

1 cel mai tinăr, a zis: Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la fraţii săi!' Apoi

: 'Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem, iar Canaan să-i fie^rob. Să înmulţeasc' imnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sem', iar Canaan să-i fie slugă '^ a mai trăit Noe după potop trei sute cincizeci de ani. Iar de toate, zilele lui Noe au fost niU-; e cincizeci de ani şi apoi a murit.

Este vorba, după cum spune versetul 19, despre popularea, mai degrabă: repopularea pământului întreg, cel puţin în măsura în care îl cunoşteau sau iau să-l cunoască evreii. Capitolele următoare localizează descendenţii celor ei fraţi: Sem va produce, printre altele, poporul ales48; Iafet va popula, în are, nordul şi vestul; cât despre Ham, pare că a existat o variaţie: întâi rămoş al popoarelor la răsărit de Palestina, a fost apoi atribuit sudului arelui sud, ţinutul negrilor (Aâ0âo7te; * etc). Deci repartiţie topografică, fără mic funcţional49, destinând pur şi simplu sclaviei pe fiul vinovat.

E interesant să vedem în ce fel Tabarî şi, după el, Bel'amî, având grijă. Combine tradiţiile coranice şi biblice cu 'tradiţia naţională' a Iranului, au ticulat legenda lui Noe cu cele despre Jamsid (Yima) şi ucigaşul lui, izoik-Beyurasp (Azi Dahăka, zis Baevar-aşpa, 'cel cu zece mii de cai'); căci acest punct al 'istoriei' Iranului l-au inserat pe profetul Noe cu potopul. V cu cei trei fir ai săi, făcând din Beyurasp, ucigaşul lui Jamsid şi din ahăk, omul cu capete de şarpe, două personaje diferite, unul care-l precedă

2 Noe şi piere în potop, altul care se naşte mult mai târziu în descendenţa ului 'negru' al lui Noe. Momentul e bine ales: cei trei fii ai lui Noe îi îmislesc, în general, pe oamenii negri (Ham), galbeni (Iafet) şi albi (Sem), iică aproximativ omenirea pe care învingătorul lui Zohăk, Afridnn, o va pea, sau ar trebui să o aibă de împărţit între cei trei fii ai săi ca obiect al omniei lor. Numai că, de vreme ce Afrâdtân vine în linie dreaptă din tradiţia anică, geografia, etnografia lui nu vor fi cele ale Bibliei şi, când va face împărţirea lumii', cele trei părţi de care va dispune vor fi bizantinii, iranienii îzestraţi şi cu Hindustanul, turanienii având în prelungire China; spre norocul

* Am preluat traducerea ediţiei Institutului biblic şi de misiune ortodoxă al Bisericii ortodoxe jmâne, Bucureşti, 1968; am preferat însă, împreună cu G. DumLzil, forma Sem şi tot după textul îi am modificat punctuaţia la v. 23.

47 Germenii unei ierarhii în care domină Sem.

48 Cf. Ezechiel, 5, 5: Iată Ierusalimul, pe care l-am aşezat în mijlocul popoarelor şi toate irile în jurul lui' (citat de Schlerath, op. Cât. [mai sus, p. 619, n. 2], p. 32, care trimite la Wilhelm oscher, Omphalos, p. 24-25, asupra 'regatului din mijloc la evrei).,

* Aithi-opes, textual, feţe-arse', numele dat de vechii greci populaţiilor negre locuind la su e Egipt', i Acm ' E cu atât mai interesant să vedem cum povestirea biblică a fost încărcată în evul mediu valoare trifuncţională în relaţie cu cele, trei stări' (oratores, bellatores, laboratores [rugători, 1 V itori, truditori] etc). Jacques Xfi Goff a semnalat această utilizare în importantul său articol: N° ar la sociLtL tripartie: ideologie monarchique et renouveau economique de la chrLtiente du lX-e

: il-e siecle', L'Europe aux IXe-XJe siecles (Colloque de Varsovie, 1965), 1968, p. 63-71; Pj*jt

2, citim: 'D. Trestik a atras pe bună dreptate atenţia asupra importanţei textului Genezei ^'

— 27) în tratarea temei societăţii tripartite în literatura medievală (Ceskoslovensky Casopis H”.

Icky, 1964, p. 453). Blestemul aruncat de Noe asupra fiului său Ham în folosul fraţilor lui,.

I Iafet (Maledictus Chanaan, seruus seruorum erit fratribus suiş), a fost folosit de autorii niei) at aii pentru a defini relaţiile dintre cele două ordine superioare şi al treilea ordin, subordonat. V xploatarea acestui text pare relativ târzie'.

Î30 „au nenorocul lor, negrii vor fi uitaţi. Iată, în Bel'atnî, versiunea islamică păcatului, nu numai al lui Ham, ci a doi dintre cei trei fraţi50: Noe a mai trăit trei sute de ani după potop. Din cei optzeci de oameni care s-au salvi jmpreună cu Noe a făcut Dumnezeu să iasă toţi oamenii pe care-i vedem. Or, toate popoare] dia lume, evreii, creştinii, musulmanii, privesc potopul lui Noe ca pe un fapt adevărat. Numi magii nu-l cunosc nici pe Noe, nici potopul şi spun că, de când există lumea, a fost întotdeaun aşa cum e acum. Dar să ştii că toate făpturile au ieşit, după Noe, din Sem, din Ham şi din Iafet. Arabi perşii, oamenii albi la faţă, oamenii de vază, sfetnicii dreptăţii, învăţaţii şi înţelepţii5* sunt dil neamul lui Sem şi iată de ce. Într-o zi, Noe era adormit şi vântul i-a ridicat îmbrăcămintea ş l-a descoperit părţile ruşinoase fără ca el să-şi dea seama. Iafet a trecut pe lângă Noe şi i-a văzu' părţile ruşinoase; a început să râdă în hohote şi să-şi bată joc de tatăl său, fără să-l acopere venit apoi Ham; fratele lui Iafet; l-a privit pe Noe, a început să râdă în hohote şi să glumească şi a trecut mai departe fără să-l acopere pe tatăl său. Sem a venit după fraţii săi şi, văzândupe Noe într-o stare necuviincioasă şi-a întors privirea şi a ascuns goliciunea tatălui său. Noe s-s trezit apoi şi l-a întrebat pe Sem ce se întâmplase. Afllnd că Ham şi Iafet trecuseră pe lângă e. ti râseseră, i-a blestemat spunând: Dumnezeu să schimbe sămânţa rărunchilor voştri l'.

După aceea toţi oamenii şi toate roadele ţării lui Ham s-au făcut negre. Strugurii negri sânl printre acestea.

Turcii, slavii şi Gog şi Magog*, cu alte citeva popoare care ne sunt necunoscute, coboară din Iafet.

Ham şi Iafet au fost pedepsiţi în acest fer pentru că au râs văzând părţile ruşinoase ale tatălui lor.

Am vrea să ştim, dar e o dorinţă inutilă, din ce sursă au luat autorii Cărţii Genezei tema împărţirii lumii, cu numele celor trei interesaţi. Forma pe care i-au dat-o e în orice caz mai apropiată de cea indiană (Yayăti şi fiii săi) decât de cea iranică (Feridun şi fiii săi) şi, ca şi ea, are drept resort o triere nu numai între un fiu cuminte şi alţi fii uşuratici, ci între un fiu care-şi cinsteşte tatăl şi nişte fii lipsiţi de respectul cuvenit.

N-am luat în consideraţie până în prezent decât o singură povestire a aventurii lui Yayăti şi a fiilor săi: aceea care figurează în 'Cartea Regilor' care slujeşte drept introducere Mahăbhăratei, urmând, ca o prelungire firească, după aventura lui Yayăti şi a fiicei lui Kăvya Us'anas. Totuşi, nu e decât o variantă printre altele. În cântul al cincilea din acelaşi poem, se poate citi una destul de diferită care, eliminând îmbătrânirile şi transferurile miraculoase de vârstă, prezintă faptele într-un mod încă şi mai apropiat de povestirea despre Noe şi fiii lui.

În acest patetic cânt al cincilea, în care atâtea forţe, în ambele tabere, încearcă să împiedice conflictul iminent între cele două grupuri de veri şi, pentru aceasta, să obţină de la Duryodhana concesiile cu care fraţii Păndava au făcut cunoscut că s-ar mulţumi, soseşte un moment în care însuşi tatăl lui Duryodhana, Dhrtarăştra, orb la trup, lucid la minte, slab la caracter, îi explică fiului său că n-ar fi primul prinţ din familia sa care s-ar vedea înlăturat de ta tron în favoarea unui frate mezin. Îi citează mai multe exemple: în ultimele generaţii, printre fiii lui Pratâpa, cel de al doilea, anume strămoşul lor Sântanu, a fost acela care a luat domnia pentru că fratele cel mare dăduse

50 Cap. 41 (Povestirea despre profetul Noe) şi 42 (Povestirea despre regele Dho'hăk), traducere „emiann Zotenberg, I, 1867, p. 114-116.

(i 51 Germenul unei interpretări funcţionale, dar care se mărgineşte să stabilească pe copiii, fiului J*0} în prima funcţiune. E pitoresc de văzut că poporul evreu e uitat în această declaraţie de rmism, semitic'.

* Cele două nume apar în textul biblic: în Ezechiel, XXXVIII-XXXIX, Gog este regele ţării *agog – nume generic reprezentând tipul barbarului care va ataca poporul Israel, dar va fi înfrânt Ploălaurmă. În Apocalips, XX, Gog şi Magog apar ca două personaje distincte, reprezentări tipice P^tru duşmanii care vor ataca fără succes Cetatea în bătălia finală.

Cultare unei vocaţii religioase de nestăpânit; chiar la nivelul lui, fratele lui 2zin Păndu şi nu el, infirmul, a devenit rege. Dar întâi citează exemplul chi al lui PQru, nu fără o reamintire emfatică a primilor termeni ai ge npQ

? Iei Domnul făpturilor, Soma, a fost acela care la începuturi a zămislit neamul Kuru. Al şase^. la rând, după Soma, a fost Yayăti, fiul lui Nahusa. I s-au născut cinci fii, minunaţi printreiarsi. Primul era slăvitul Yadu, cel preavrednic, iar cel mai tânăr era Puru, din care se trape amul nostru şi care era fiu al ăarmişţhei, ea însăşi fiica lui Vrşaparvan, în timp ce Yadu o, cel mai bun din neamul Bharata, o avea de mamă pe Devayănî şi, prin ea, îl avea drept bunic Sukra, zis şi Kăvya, cu nemăsurată vrednicie. Acest strămoş al neamului Yădava [= Yadul ternic şi cinstit pentru puterea lui, a fost cuprins de trufie şi a dispreţuit (avamene) prosteşte itra, cinul războinicilor. Rătăcit de trufia puterii sale, n-a păzit învăţăturile tatălui său; dimtrivă, acest prinţ neînvins l-a dispreţuit (avamene) pe tatăl său şi, deopotrivă, pe fraţii săi: pământul cu patru hotare, Yadu a ajuns puternic şi, după ce i-a supus pe prinţi, a locuit în asul care-şi trage numele de la elefanţi [= Hastinâpura, care va mai fi capitala lui Păndu încă după victorie, a fraţilor Păndava]63. Tatăl său Yayăti, fiul lui Nahusa, în culmea mâniei, i-a estemat pe acest fiu, o fiu al lui Găndhârî şi l-a izgonit din regat54. Pe lângă aceasta şi pe fraţii re se dăduseră de partea acestui Yadu mândru de puterea lui, Yayăti mânios i-a blestemat: fiii săi55. Apoi acest prinţ slăvit l-a aşezat în domnie pe cel mai tânăr, pe Puru, pe acela din- 8 fii care, supus, îi împlinise întocmai voia56. Astfel, chiar şi fiul cel mare poate fi lipsit de demtatea regească, pe când cel mai tânăr o dobândeşte prin respectul pe care-l arată (tatălui său) rstnic (vrddhopasevaya).

Acest text din cântul al cincilea nu prezintă, după cum se vede, decât na din cele două teme pe care le reuneşte textul din cântul întâi: vina fiilor, i excepţia lui PQru, este aceea de a nu se fi conformat voinţei tatălui lor, e a-l fi 'dispreţuit', Yadu prin orgoliul forţei proprii, primii trei fraţi prin rea mare sensibilitate la prestigiul celui mai mare; meritul lui Puru, dimporivă, este acela de a-şi fi respectat şi ascultat tatăl. Nu e cazul, desigur, să vem pretenţia de a reduce la unitate cele două variante, nici să aşezăm între le o perspectivă cronologică57. Coexistenţa lor dovedeşte că legenda lui Yayăti i a lui Puru era destul de răspândită pentru a fi povestită în moduri diferite.ar echivelente. Ea arată şi că elementul ei esenţial nu era o anume specificare larticulară şi pitorească s lipsei de respect faţă de tată, ci însuşi faptul acestei ipse.

52 Mbh., V, 148, 5042-5052.

53 Mbh., 5046-5048: yădavănăm kulakaro balavăn vâryasammatah avamene sa tu kşatram darpapărnah sumandadhâh.

Na cătisthat pituh săstre baladarpavimohitah avamene ca pitaram bhrătrms căpy aparăjitah.

Prthivyăm caturantăyăm yadur evăbhavad balî vase krtvă sa nrpatân avasan năgasăhbvaye. „MWj., *V, 5049': tam pită paramakruddho yayătir nahusătmajah s'as'ăpa putram găndhăre răjyăc ca vyapăropayat. 66 Ibid., 5050: ye căinam anvavartanta bhrătaro baladarpitam sasăpa ian api kr ddho yayătis tanayăn atha. 66 Ibid., 5052: yavâyămsam tatah purum putram svavasavartinam răjye nivesayăm ăsa vidheyam nrpasattamah.

(răjya este în acelaşi timp 'regalitate' şi 'regat).

' Putem observa pur şi simplu că varianta din cartea a cincea nu creează, în privinţa date o le timp, dificultatea (teoretică I) pe care o creează cea din cartea întâi: în aceasta, fiii SarmişW ca şi fraţii lor vitregi, desigur) sunt încă nişte copii atunci când neatenţia lor atrage asupra tata. &j destemul bunicului lor; dar îndată ce blestemul şi-a produs efectul (imediat), ei discută cu ta or ca nişte tineri experimentaţi.

Cât despre concluzie, adică distribuirea părţilor pământului între fraţ: textul din cântul al^ cincilea nu vorbeşte despre ea, nu precizează în ce alt ţari îşi trimite Yayăti primii fii; de altfel, nici nu avea a o face, pentru c singurul lucru important pentru argumentarea lui Dhrtarăştra este că Yadu fost lipsit de domnie iar Ptâru dăruit cu domnia în singura parte a pământuk care-l interesează pe Duryodhana, 'ţinutul central' a cărui capitală est Hastinăpura. Cel puţin, pentru Yadu, blestemul (sasăpa) este în mod expre şi imediat urmat de o expulzare din regat (răjyăc ca vyapăropayat) şi e norma să credem, în ciuda scurtimii textului, că aceeaşi soartă îi loveşte şi pe ceilalţ trei fii, blestemaţi (din nou sasăpa) în aceleaşi condiţii. Dimpotrivă, varianti din cântul întâi, povestind întâmplarea pentru ea însăşi şi nu în slujba une teze într-o dezbatere morală, se simte în largul său ca să numească ţinuturili împărţite: aşa a şi făcut. Dar formula cea mai importantă va fi dată ma târziu, nu în acest prim episod al romanului lui Yayăti, ci în al doilea, pi care-l vom examina acum. Să reţinem formula în care Yayăti însuşi va rezuma pentru interlocutorul său Indra, hotărârile pe care le-a luat cu'privire la fii săi şi ce i-a spus lui POru58: gangăyamunayor madhye krtsno 'yam vişayas tava madhye prthivyăs tvam răjă bhrătaro 'ntyădhipăs tava 'Tot ţinutul dintre Gange şi Yamună e al tău: vei fi rege, tu, asupra mijlocului pământti lui; fraţii tăi vor fi mai-mari în ţinuturile lăturalnice.

58 Mbh., I, 87, 3555. Variantă cu acelaşi sens în loc de antya- ('ceea ce e la capăt, la margui priferic): anta- ('capăt, margine, limită'), Poona, I, 82, 4. De fapt, în ciuda acestei frumoa: eclaraţii care opune centrul periferiei, ţinuturile în care sunt expediaţi cei patru fii răi par a!

Concentra la nord-vest. Aceasta depinde probabil de deplasările de popoare şi de schimbarea c orizont. Dintre epoca imnurilor şi cea a epopeii (Kosambi, art. cât. [mai sus, p. 619, n. 21, p. 38-39 test sloka continuă deci vechea doctrină, pe când sloka 3533 (mai sus, p. 626, n. 39) 'realizează peograLic doctrina în mod neadecvat, degenerat.

Capitolul II YAYATI ŞI FIII FIICEI SALE

1. CEI PATRU NEPOŢI AI LUI YAYATI ŞI CELE TIIEI FUNCŢIUNI.

Decorul se schimbă şi personajele care sunt în scenă de asemenea, afară: Yayăti, care îşi păstrează rolul principal. De fapt, nu e actul al doilea ci altă piesă, a cărei intrigă nu se poate potrivi exact cu prima. La ridicarea rtinei, Yayăti a terminat de îmbătrânit şi nu e vorba, nici măcar ca amintire i incomoda sa nevastă, fiica vrăjitorului. Nu i se cunosc decât doi fii, Pnm' ccesorul lui şi Yadu, care apar de două ori, simpli figuranţi, menţionaţi în eastă ordine şi trăind, pare-se, în bună înţelegere. În plus, Yayăti are o că devotată, a cărei mamă nu e numită şi prin ea e bunicul a patru tineri celenţi, deja regi. Pe scurt, pozitiv şi negativ, toitul e gata pentru a-i alcătui i sfârşit idilic.

Ca să spunem adevărul, cei patru fii ai fiicei sale s-au născut în chip îdat. Cântul al cincilea din Mahăbhărata oferă despre aceasta o povestire rmecătoare asupra căreia vom reflecta mai târziu1, căci constituie un alt isod, o altă dramă, intermediară, într-o viaţă care pare a se dezvolta astfel tr-o trilogie ale cărei titluri ar putea fi: Tatăl şi fiii', 'Tatăl şi fiica', îunicul şi nepoţii'. Primul cânt al poemului a reţinut numai fiii şi nepoţii, ră însă a face între ei o legătură prea strânsă, pe când cântul al cincilea, treidu-i cu vederea pe fii, face în chip armonios din a treia dramă consecinţa lei de a doua.

Îmbătrânit df-a binelea, Yaj'ăti îşi lasă regatul moştenitorului său Plâru, ntru a se folosi din plin, între viaţă şi moarte, de preţiosul interval care te o vreme lungă de reculegere în sensul indian al cuvântului: o perioadă de cetism în pădure în mijlocul unor sfinţi pustnici. Acolo, printr-o profuziune noi merite, le completează pe cele dobândite prin domnia lui exemplară de uveran universal', după cum îl numeşte uneori poemul. În consecinţă, la oarte, el urcă la cer fără greutate.

Cât despre nepoţi, pe care nu pare a-i fi cunoscut prea mult, ei trăiesc şi osperă discret în regate care nu sunt toate ale părinţilor respectivi, plini de ărite şi i, dar diferenţiate după cele patru definiţii foarte interesante pe re alt înţelept, Gălava, le-a dat despre ei adresându-se mamei lor Mădhavi, pă ce a vegheat asupra naşterii lor2:

1 Vezi, mai jos, partea a treia, cap. IV.

2 Mbh., V, 118, 4023.

Jăto îănapatih putras tavyă suras tathă parah satyadharmaratas cănyo yajvă capi tathă parah, S-a născut din tine un fiu stăpân peste daruri, altul care e un erou, altu! Care e devot dreptăţii şi adevărului şi altul, în sfârşit, sacrificator'.

'Stăpânul peste daruri' sau pomeni este de fapt, în esenţa lui, altcev; sau mai degrabă pomenile sale sunt doar buna folosire a esenţei sale: e putre de bogat; purtând în numele Iu' numele bunurilor materiale, vasu, se numeşl chiar Vasumanas3. În clipa venirii lui pe lume, poetul cântului al cincilea 1- prezentat limpede4: tato vasumană năma vasubhyo vasumattarah vasuprabho narapatih sa babhuva vasupradah 'Numit Vasumanas, mai bogat decât bogaţii, asemenea cu înşişi Vasu (Bogaţii), ajunse v. iege dăruitor de bogăţii'.

Astfel, în ordinea naşterilor, care e şi ordinea ascendentă a funcţiun lor, aceste patru personaje sunt caracterizate prin excelenţă în cea de a trei {vasu, bogăţii), într-a doua (sura, erou) şi în două aspecte ale edei dintâi: aspec moral, cu devotament total faţă de adevăr (satya); aspect religios, cu pra tica asiduă a sacrificiilor (yajna).

Ei pe pământ, bunicul lor în cer, nu prevăd evenimentele care vor prileji poate prima lor întâlnire.

2. PĂCATUL, CĂDEREA ŞI RĂSCUMPĂRAREA LUI YAYĂTI, TRANSFERUL MERITELOR.

Prin puterea unor merite care par inepuizabile, Yayăti trăieşte mult Teme, milioane de ani, în confortul ceresc, bine văzut de fiinţele foarte divers are pot fi întâlnite acolo. Circulă chiar între multiplele paradisuri, se preumbl înd într-unui, când într-altul. Dar. Într-o zi, în perfecţiunea lui apare o umbră ' gând şi din proprie iniţiativă, conform cântului V, în cuvinte şi în urma une revocări, conform cântului întâi. Povestirea din cântul al cincilea e deosebi e emoţionantă8.

După aceste nenumărate milenii petrecute în cea mai mare fericire, întri în care e aşezat în mijlocul celor mai distinşi ţsi, e străbătut de un stupi mpuls de orgoliu care produce un gând de dispreţ faţă de zei, faţă de fşi: aţă de oameni. Indra, care se află acolo, îi citeşte în suflet. Mai puţin luciz şt-i simt catastrofa spirituală fără a o înţelege: pe când până în clipa acee -au întâmpinat nici o greutate în a se purta cu el ca şi cu un vechi priete i confrate, deodată nu-l mai recunosc, le pare un străin, un intrus. De 1 „nii la alţii întrebările ţâşnesc: 'Cine e? Fiul cărui rege? De ce e în rai? C apte i-au adus această răsplată? Unde şi-a petrecut vremea de ascetism? C e ştie despre el? Cine-l cunoaşte?'. Iar imensa servitorime a cerului, vizitii: ortarii, plasatorii, toţi răspund: 'Nu-l cunoaştem.'. Pentru că regel ayăti e foarte schimbat. Prin păcat şi-a pierdut strălucirea. Şi dacă şi-ar: ierdut numai strălucirea! K în povestea din cântul întâi, ne pare mai degrabă uşuratic decât vinovat' Lntr-o zi, se duce să-i facă o vizită lui Indra şi, în cursul unei conversat

3 Iniţial, după o variantă, Vasumat: 'omul înzestrat cu bunuri materiale.

1 Mbh., V, 115, 3954.

6 Mbh., V, 119, 4037-4047.

'Mbh., I, 87-88, 3551-3566.

Ine de încredere, regele zeilor îi pune amabil câteva întrebări: 'Ce i-ai spuâlui tău PGru când a luat asupră-şi bătrâneţea ta iar tu i-ai dat domnia?'^: unci Yayăti îi dă răspunsul – un răspuns bun – pe care l-am citat m ' s7: 'l-am spus: Tot ţinutul între Gange şi Yamună e al tău; vei fi rege*., peste centrul pământului, fraţii tăi vor fi prinţi în ţinuturile de la margine' am mai spus şi.'. Şi Yayăti relatează, în treisprezece distihuri, excelentei ituri morale, lipsite de originalitate, pe care le-a dat moştenitorului său cu eastă ocazie. Zeul îi pune atunci o a doua întrebare şi Yayăti nu vede m {ejdia, capcana: 'Rege Yayăti, fiu al lui Nahuşa, după ce ţi-ai îndeplinit ate îndatoririle, ţi-ai părăsit palatul şi te-ai dus în pădure. Te întreb: cu ie te poţi asemăna în merite ascetice?' Răspuns: 'Nici printre oameni, nici intre zei, printre Gandharva, printre mahăr si, nu pot, o Indra, pomeni pe meni care să-mi fie deopotrivă în merite ascetice!'. Îndată, verdictul: 'Pentru îţi dispreţuieşti mai-marii, pe cei de seama ta, pe cei mai prejos de tine eritele tale se spulberă şi trebuie să te prăbuşeşti din cer!'.