Georges Dumezil

Această povestire, multă vreme considerată singura mărturie a tradiţiei fusese explicată în diferite feluri. Chiar şi atunci, interpretarea cea mai plan zibilâ era cea a lui James Darmesteter, care, întemeindu-se pe înrudirea dintrd farmah şi foc43 şi pe teoria celor trei focuri – al preoţilor, al războinicilor şi al crescătorilor-agricultori – propunea să interpretăm că trei xrargnah, îrl fond, după el, identice focurilor, îl părăsesc succesiv pe Yima şi că aceste xvarsnah sunt respectiv de prima funcţiune (cel luat de Migra), ' de a treia (cel luat de (c) raetaona) şi de a doua (cel luat de Karasăspa)44. Christensen a obiectat că 'dacă e de înţeles ca focul preoţilor să fie primit de zeul Mi0ra şi al războinicilor de eroul Karasăspa, e mai greu de înţeles de ce (c) raetaona, care a fost răzbunătorul lui Yima şi adevăratul moştenitor al x'ardnah-u, trebuia să se mulţumească cu focul plugarilor48'. Darmesteter prevăzuse obiecţia şi adunase argumente care făceau mai puţin stranie această distribuire; observare mai cu seamă că 'familia ĂGwya (a lui Graetaona) pare a fi fost în primul rând o familie de agricultori, căci majoritatea membrilor ei poartă nume compuse cu numele boului'46. Ulterior, un document zoroastrian, pe care Christensen nu-l luase în consideraţie, a rezolvat dificultatea47: o altă variantă a tripartiţiei Gloriei lui Yima, mai omogenă şi mai satisfăcătoare din diferite puncte de vedere, provenită dintr-o parte pierdută a compilaţiei avestice, se află păstrată în Denkart (VII, 1, 25-27, 32, 36-37) şi, de data aceasta, textul însuşi enunţă limpede interpretarea trifuncţională48.

— 27. În altă vreme, din zestrea funcţiunii religioase a agricultorului (vastryohh) la împărţeala (baxusn) xvarrah-ului lui Yam, ea (= 'Vorba') a fost partea lui Freton, din neamul Aswvanilor, care se afla încă în sânul mamei sale; şi a fost biruitor (peroikarihast) [.]. Prin agricultură, a treia funcţiune religioasă (den sitikar puak), i-a învăţat pe oameni medicina trupului (tanbiziskln) care îngăduie descoperirea ciumei şi alungarea bolii. Şi a făcut nenumărate fapte minunate şi folositoare lumii.

32. În altă vreme, ea a fost partea lui Sămăn Karsăsp, când s-a împărţit x'arrah al lui Yam stării războinice (arteltărih), a doua funcţiune religioasă (ditâkar den pesak). Datorită ei a putut să ucidă Dragonul încornorat care înghiţea cai şi oameni, pe devul Gandarw cu călciie de aur, precum şi alţi monştri creaţi de devi şi de druj-ile care răvăşeau făptura.

— 37. În aceeaşi vreme [= sub domnia lui Kai Us], ea a fost partea lui Oănar, care se afla încă în pântecele mamei sale, (el) care a fost preaînţelept (pur-zir) datorită xvarrah-abii lui

* Cf. h'eur et n. nlheur du guerrier, 1969, p. 119. Asupra relaţiilor esenţiale dintre xvarsnah şi Vsraoragua, duhul biruinţei, vezi 6. Benveniste [şi I,. Renou], Vrtra-Vroragna, 1934, p. 7, 31, 49- 50. Pasărea l'ămgna, adică şoimul (Benveniste, p. 34), e tocmai una din incarnările lui Wr^Gragna.

* Zend Avesia, II, 1892, p. 625, n. 52.

' Op. Cât., p. 53.

„Zend Avesta, II. P. 625, n. 55; pe lângă aceasta, celebra măciucă a lui Feridun e în forma ue cap de taur; cf. Ferâdun şi medicina în Tabarî, mai sus, p. 541.

' Aspects de la fonction guerriere, 1958, p. 30 [= Heur et malheur du guerrier, p. 24]; Marijan Mole făcuse în mod independent aceeaşi apropiere şi a dezvoltat-o în cărţile sale ulterioare.

48 Reproduc traducerea din MoleI. A legende de Zoroastre., p. 9 şi 11 (text, p. 8 şi 10), cf. foidiul, p. 242-249; textul citat (p. 242) din Dătaslân i Denâk, 37, 35, presupune, prin apropierea pelor trei nume, o altă listă, cu alt titular al primei funcţiuni: între două locuri în care e menHO'iat xvarrah ca atare, complet, apar Freton, Manuscihr şi Karsăsp (OSnar vine abia mai târziu):

(Mai mulţi desăvârşiţi se vor naşte:) cel care va fi plin de xvarrah, Yam; cel care va fi vindecator (pur-besăz), Freton; cel care va fi înzestrat cu ambele înţelepciuni (har 2-xratJ, Manuscihr; M care va fi preaputernic (pur-oj), Karsăsp; cel care va fi dintr-un neam înzestrat cu xvarrah,

^ai Kav.lt.' Ordinea funcţiunilor în Denkart e cea mai satisfăcătoare: 3, 2, 1 (Yast 19: 1, 3, 2; „ăi. I Denâk: 3, 1,2).

[evident graţie pârtii din acest xvarrah corespunzătoare primei funcţiuni]. Vorbind în cţ e mamei sale, a învăţat-o mai multe minunăţii. La naştere, l-a lovit pe Duhul rău şi a Jj U' it vorbele lui mar Fracya, închinătorul la devi. A ajuns ministrul lui Kai Us şi a câr u' domnia lui, cele şapte continente. A descoperit _ (a învăţat pe oameni) arta de a orândui ^l^' îi mai multe alte ştiinţe folositoare oamenilor; şi neamurile neariene au fost învinse în dis H at din belşug sfaturile cele mai înţelepte (hu-frahaxt-tom) ţărilor arya. Uţie.

Astfel, ceea ce constituia pentru Yima, înainte de păcat, un 'total' făcut reunirea celor trei elemente necesare reuşitei unui rege, 'se fragmentează ă păcat şi fiecare fragment, caracterizat funcţional (agricultură/forţă răznică, înţelepciune şi religie), se transferă (aşteptând, s-ar părea, o nouă siui care să constituie., x%'armah-aX Kavilor') într-o personalitate a viitoruluinul va fi un vindecător (care, în acest stadiu al tradiţiei, nu e încă uri î); al doilea, un soi de Hercule; al treilea, înţeleptul ministru, justiţiar sj maturg, al unui rege mitic. Intuiţia lui Darmesteter a fost deci confirmată4” înzestraţi cu acest element de comparaţie, trebuie să ne întoarcem la Yayăti itru a constata că, dacă legenda despre impulsul lui de orgoliu şi despre lepsirea lui prin pierderea totală a meritelor are aceeaşi valoare şi aceeaşi îcţie ca aceea despre păcatul de orgoliu al lui Yima şi despre fuga celor. Treimi ale x'argnah-usău, concluzia este însă în acelaşi timp paralelă Ie sens invers: optimistă, idilică, pe cât de dramatic şi pesimist e sfârşitul -eştii lui Yima. Pierderea meritelor pe care Yayăti şi le dobândise pe pământ, după cum văzut, în cele trei zone funcţionale, cea mai înaltă fiind împărţită în două, e o fugă, ci o iremediabilă distrugere. Nici o fiinţă mai bună sau mai tânără: ît el nu le moşteneşte, nu le captează: au fost ca şi consumate în străfulgeea unui gând rău, nu mai există. Dar Yayăti are ceea ce Yima nu are,; ru nepoţi devotaţi şi la fel de merituoşi ca şi el, sub rezerva că fiecare i aşezat esenţialul meritelor în zona unei singure funcţiuni sau fragment de icţiune şi că e necesară adunarea celor patru comori parţiale pentru a recons-

49 Singura problemă constă în explicarea improprietăţilor – sunt trei – ale textului din t-ul 19, mai puţin satisfăcător decât cel din Denkart şi totuşi bazat pe aceeaşi tradiţie. Se întreâşte cauza primei şi celei de a doua, anume ştergerea totală a oricărui caracter al funcţiunii a treia icultură, medicină.) în prezentarea lui (c) raetaona, care nu reţine, fără nuanţă şi nu proclamă ît calitatea lui de 'biruitor' şi în acelaşi timp disparitatea produsă de punerea în simetrie, ca eficiari ai fugii x'arinah-nlm, a unui zeu, unul din cei mai mari şi a doi muritori. 1. Acest t este inserat într-un Yast care, nominal consacrat Pământului, e de fapt, YaLt despre xvargnah' când de la un erou la altul, x'aranah e socotit ceea ce este el în general, o chezăşie a alegerii ine pentru victorie (vezi, mai sus, p. 624, n. 24) şi nu se face nici o aluzie, în alte versete, ilte rezultate sau manifestări ale alegerii divine în afară de victorie! B de înţeles deci faptul (c) raetaona, pe care tradiţia îl impunea aici cu o justificare mai complexă, a fost simplificat şi us în fond dacă nu la tipul măcar la nivelul lui Karasâspa, unul fiind, cel mai biruitor dintre litori', celălalt, 'cel mai tare dintre oamenii tari. 2. E de înţeles, de asemenea, că 'fiinţa de na funcţiune', cerută de structură, a fost şi ea orientată către victorie şi nu aleasă, de pildă, tru înţelepciunea sau ştiinţa ei ori pentru instituţiile sale paşnice sau chiar birocratice; Mi0ra junde acestei nevoi: incontestabil 'suveran, chiar cel mai mare dintre Yazata şi încă înzestrat parte cu ceea ce constituia domeniul (justiţie, drept) al zeului suveran indo-iranic *Mitra, e în laşi timp, ca urmare a reformei zoroastriene, unul dintre moştenitorii, dintre înlocuitorii lui Indra s a fost eliminat: zeu al luptei (al luptei bune, al cruciadei), zeu înarmat cu vazra după cum ianul Indra mai este încă înarmat cu vajra [fulgerul], în sfârşit zeu căruia specialistul victoriei, asragna, îi este numai auxiliar. 3. În schimb nu se poate găsi o explicaţie pentru a treia impro-; tate şi anume, seria de expresii ordinale ('primul', 'al doilea', 'al treilea' x'mnak) iată de iunea mult mai satisfăcătoare de 'âmpărţeală' (baxşisn) a unui xvarrah unic, aflată în Denhartde o parte, e de neconceput ca Yima să fi posedat simultan mai mult decât un x'^arsnah, trei rjnah. Pe de altă parte, păcatul său fiind, în toate textele din orice epocă, unic şi exhaustiv, există nici un motiv să presupunem că, într-un stadiu mai vechi al tradiţiei, ar fi păcătuit de ori şi, iertat de două ori, nu ar fi fost pedepsit definitiv decât după a treia recidivă. Vezi, mai p. 356-358.

Titui comoara totală pe care bunicul a pierdut-o dintr-o dată. În plus, ace; patru nepoţi sunt nu numai strâns uniţi sufleteşte, dar, în ziua în care i întâmplă nenorocirea, ei se află materialmente adunaţi pe acelaşi teren sacj ficial, oferind acelaşi sacrificiu, astfel încât sinteza de care are nevoie el es gata, prefigurată în unicitatea acţiunii lor. Sinteza îi este propusă şi, după întrecere în delicateţe, se realizează: Yayăti e salvat şi-şi regăseşte' locul: cer, fără ca, după cât se pare, nepoţii lui să fie în fapt deposedaţi, eroii donaţie a fiecăruia producând la rândul ei alte merite care le asigura şi 3 cerul. Dacă ţinem să reducem lucrurile la formule scurte, vom spune: Yim datorită orgoliului său, vede cum fuge de la el Gloria totală, care se sfărân conform celor trei funcţiuni, în trei bucăţi, prinse de trei personaje dinviitc care, în consecinţă, vor fi eminente fiecare în funcţiunea corespunzătoare bucăt captate, iar el însuşi e pierdut fără apel: Yayăti, datorită orgoliului său, vec cum îi dispare totalitatea meritelor, care e îndată reconstruită prin adunare meritelor pe care patru personaje mai tinere, eminente fiecare într-una di funcţiuni sau fracţiuni de funcţiune, le transferă de bună voie şi solidar asupr lui, reaşezându-l în gloria sa anterioară. Mişcarea e de diviziune şi de îndepăi tare într-un caz, de apropiere şi de fuziune în celălalt. Beneficiarul în India omologul celui despuiat în Iran şi primitorii în Iran sunt omologii donatorilo din India. Dar liniile mişcării sunt aceleaşi, străbătute în sensuri inverse, ia structura materialului transferat prin pierdere însoţită de analiză ori prin da însoţit de sinteză este, în ambele cazuri, aceeaşi. Această similitudine şi aceast inversare apar limpede în scena decisivă a fiecărei istorisiri: în faţa demnitarilo adunaţi laolaltă – cele patru clase funcţionale pe care le-a întemeiat – m face jimsed declaraţia trufaşă care împrăştie şi expulzează din el component el'i funcţionale ale Gloriei sale50; în faţa celor patru nepoţi adunaţi – specialişti în meritele funcţionale – îşi face Yayăti mărturisirea păcatului de orgoliu, c; urmare a căreia cele patru tipuri de merite, adunate, sunt transferate asupra lui Similitudine şi inversare care se explică fără îndoială, în parte, prin natura; ceea ce am putea numi aici miza. X'argnah e un 'dar gratuit' al lui Dumnezeu, care poate fi pierdut de omul căruia i-a fost conferit, dar care nu poate f: dobândit de nici un om; care nu poate fi nimicit de păcatul nici unui om, oi numai retras de Dumnezeu şi transferat de el asupra altor oameni. Dimpotrivă drama indiană se dezvoltă în jurul meritelor omului, fihala, 'rodul' acţiunilor; acest rod poate fi, evident, distrus de păcatul omului, care fără intervenţia zeilor l-a dobândit, dar poate fi şi reconstituit de un nou efort al omului – acelaşi om dacă mai este în viaţă, sau alţii. Astfel, nepoţii lui Yayăti îl restabilesc pe bunicul lor în fericirea cerească virând în contul lui meritele pe care le-au dobândit ei înşişi.

4. ADEVĂRUL.

Odată observat paralelismul general dintre povestirea indiană şi cea iraflică, o trăsătură a celei dintâi pretinde o nouă examinare. Până acum am admis că cele patru tipuri de merite ale nepoţilor lui Yayăti, ca şi, în timpul domniei sale pământeşti, cele patru izvoare ale propriilor merite, erau omogene, doar ca meritele de prima funcţiune erau considerate sub două aspecte. Am notat totuşi că principiul acestei bipartiţii nu e acela al celorlalte bipartiţii, de altfel,

50 Aceasta e istorisirea în textele de epocă musulmană. Textele avestice, care păstrează tăcerea asupra scenei păcatului, nu le contrazic.

Vente, ale acestei funcţiuni; asiduitatea în cult echilibrează aici practicarea i virtuţi sociale51.

Dar care este această virtute? Satya, adevărul, adică respectul faţă de văr şi, foarte exact, după înseşi cuvintele lui Sibi, o existenţă în care nicioă nu e rostită nici o minciună, mică sau mare, cu sau fără circumstanţe iuante. Iar acestei virtuţi îi este dat, iterativ, emfatic, primatul asupra Liror celorlalte izvoare de merit, bogăţia cheltuită în daruri şi pomeni, rcitarea vitejiei, înmulţirea sacrificiilor: pe de o parte, specialistul ei, Sibi, îl care câştigă întrecerea spre paradis în care Aştaka, sacrificatorul, se credea naivitate cel mai bine situat52; pe de altă parte, în descrierea analitică care o face asupra meritelor proprii, satya e scos în evidenţă de Yayăti final, înălţând tonul, atribuindu-şi chiar, datorită respectului pe care-l are i de satya, un rol de creator, o putere cosmică83. Apare deci bănuiala că st al patrulea izvor de merite, care complică repartizarea ansamblului pe trei funcţiuni şi riscă să-i umbrească structura, nu e de aceeaşi natură cu; lalte trei, ci le domină sau le condiţionează: am avea în faţa noastră meri-: celor trei funcţiuni şi, deasupra lor, meritele mai însemnate ale veracităţii, lipsei minciunii.

Chiar rămânând la interpretarea uniformă a celor patru tipuri de merite cadrul celor trei funcţiuni, cum să nu ne gândim aici la păcatul propriu al Yima, în singurul text avestic care vorbeşte despre el, Yast-vl 19, 33-34? Mnia acestui rege fusese excepţional de reuşită, după cum am văzut54, 'până d a minţit, a început să se gândească la cuvântul mincinos, potrivnic adeului'. S-ar putea ca orgoliul, lectio facilior [versiune mai simplă] pentru taţiile regale în societăţile sedentare şi opulente, să se fi substituit printr-o linare naturală, în India ca şi în Iran după Avesta, minciunii: nu există nume indo-european al orgoliului, pe când vocabularul adevărului şi al itrariului lui, cu atributele şi derivatele lor, cu articulările lor conceptuale rezonanţele lor religioase, era deja bine constituit înainte de separarea celor lă grupuri de popoare. S-ar putea şi ca aceste variaţii în specificarea păca- 3i să fie mai degrabă nominale decât reale. În ideologia iranică, ba încă din l indo-iranică, noţiunea de 'adevăr' este exprimată printr-unul din cele ia. Cuvinte care sunt în vedică? Ta şi satya. După etimologie, cu siguranţă ră încă pentru vorbitori, cel de al doilea (derivat de la participiul prezent verbului as- 'a fi') exprimă că adevăratul e ceea ce există, ceea ce e litiv şi nu iluzoriu; primul (participiu trecut pasiv al verbului ar-a orâni, a potrivi') exprimă că adevăratul e ceea ce este conform cu ordinea, linea lumii sau a societăţii. În această a doua perspectivă, minciuna constă a nu recunoaşte sau a altera ordinea: acesta e resortul de articulare al iicului? Tă ~ druh, al avesticului aşa (arta) ~druj. Atât de adevărat, încât limba inscripţiilor lui Darius, drauga, 'minciună', este esenţialmente atituâea revoltaţilor, a uzurpatorilor sau a candidaţilor la uzurpare, care înşeală porul, pretinzând că ei sunt 'regele' în locul lui, al lui Darius65. Este pro-

61 Vezi, mai sus, p. 639.

02 Vezi, mai sus, p. 640. Irlanda veche prezintă o corespondenţă remarcabilă cu India (şi indolienii) în privinţa exaltării Adevărului şi în privinţa efectelor miraculoase ale 'adevărului rege- ', Myles Dillon, The archaism of Irish Tradition, Reprints în Irish Studies, from the American nmittee for Irish Studies (University of Chicago), 5, 1969 (reimprimat din Proceedings of the Br*' i Academy, 33, 1947), p. 4-5.

53 Mai sus, p. 640, n. 31.

54 Mai sus, p. 641.

5j Mythe et epope'e, I, 1984, p. 430-431, citându-l pe Kaj Barr, Avesta, 1954, p. 35 – 36; vezi, m”1, p. 659-660.

Fratâl că încă din Ya§t-ul 19 minciuna, cuvântul mincinos la care 'âncepu s se gândească' Yima, era de acest tip: nu putem imagina o alterare mai gra

& ordinii lumii, deci a adevărului întemeiat pe conformitatea cu această ordini decât uitarea sau negarea lui Dumnezeu, uzurparea cinstirilor datorate zeilo în funcţie de punctul de vedere pe care ne situăm, psihologic sau metafizic păcatul lui Yima este realmente, cum a fost întotdeauna, deopotrivă orgoli şi minciună, orgoliu în taina sufletului, minciună în faţa oamenilor şi a li Dumnezeu56.

După ce am observat aceste concordanţe, trebuie, bineînţeles, să clan atenţie diferenţelor care există între povestirea indiană şi cea iranică. Dar s-a părea că mai multe dintre aceste diferenţe se explică îndeajuns prin orientării religioase ale celor două societăţi.

Unul din cele mai importante dezacorduri priveşte momentul în care păcatul cu urmările sale, se află plasat în existenţa regelui; în ambele cazuri, el consti tuie episodul final, dar, pentru regele indian, are loc în aer, în cursul vieţipost mortem, iar consecinţele sale – pierderi şi restituiri – privesc destinu vieţii de apoi; pentru regele iranian.

— Se situează în lumea aceasta, pune capal vieţii pământeşti şi domniei regelui şi – după Denkart – trei personaje pământeşti, în vederea unor acţiuni pământeşti, beneficiază de consecinţele lui. La fel, în legenda iranică, ascensiunea-recompensă, înainte de păcat, e situată în timpul domniei şi nu e decât o călătorie, fără drept permanent de rezidenţă cerească, acordată de favoarea divină lui Yima viu, în timp ce, în India, este ascensiunea normală, în vederea unei stabiliri în cer fără sfârşit în mod normal, a omului care moare având provizie suficientă de merite. Ca urmare, păcatul lui Yayăti are drept prim efect acela de a-l face să se prăbuşească din cer către pământ în timp ce al lui Yima, săvârşit pe pământ, n-are efect asupra unei puteri de ascensiune care n-a angajat niciodată viitorul şi care nu pare să se fi exercitat decât o dată. Acest fascicul de diferenţe solidare devine limpede dacă ţinem seama de divergenţa dintre teologii – monoteism, politeism – şi de asemenea dintre eshatologiile individuale şi în general dintre concepţiile asupra relaţiilor dintre uman şi divin. Conform mazdeismului, după moarte, nici un om, oricâte merite ar avea, nu merge să se instaleze atât de familiar 'la Dumnezeu'; de asemenea, nici un om, după moarte, nu poate câştiga sau pierde merite, schimba de bună voie sau din greşeală bilanţul bun sau rău al acţiunilor sale trecute, modifica verdictul pe care funcţionarii divini l-au dat pe baza acestui bilanţ: un mântuit, un osândit au parte de fericirea sau de nenorocirea lor pe veşnicie. Concepţiile indiene, aşa cum e firesc într-un politeism, sunt mai suple iar cerul, numeroasele ceruri, găzduiesc, alături de zei şi la zei, o grămadă de oameni eminenţi care au scăpat de moarte sau pentru care moartea n-a fost decât ocazia acestei emigrări fericite şi, pe de altă parte, această fericire rămâne întotdeauna la discreţia unui incident.

Această reducere esenţială la minciună a celorlalte forme ale păcatului lui Yima (orgoliu, pvoltă împotriva lui Dumnezeu, la care se adaugă chiar, dorinţa de a şti mai mult' decât îi reverse Dumnezeu) e bine marcată în pasajul din Rivăyata pehlevi tradusă de Molii, La legende de Zoroastre., 1967, p. 248-249; acolo se adaugă: Pe oricine se laudă cu însuşiri pe care nu le *re, cele pe care le are îl părăsesc cum l-au părăsit pe Yam'; cf. p. 256, Dătastăn i Denzk, 39,16-17 (. Minciună', druhsn).

5. YIMA, YAYÂTI, MANIPULAREA VÂRSTELOR ŞI OCUPAREA LUMII.

Începând acest studiu, am sublimat că relaţia dintre cele două episoade re, în cântul întâi din Mahăbhărata, constituie romanul lui Yayăti este destul laxă, că cele două materiale, cu cele două echipe de personaje nu se leagă ie între ele57. E adevărat în privinţa intrigii. Dar, de-a lungul analizelor ecedente, cititorul a descoperit uşor principiul de unitate care justifică aso-: rea lor. În primul episod, prin fiii lui, Yayăti se află în situaţia de a fi dat aducători, dacă nu regi, pentru cinci părţi ale lumii locuite; în al doilea – a fi dat nepoţilor săi ocazia de a ilustra în mod diferenţial cele trei funcini a căror armonie e necesară vieţii oricărei grupări de oameni; adică roape că a realizat cele două lucrări fundamentale care sunt aşteptate de la prim rege: organizarea pământului în diviziunile lui etnice; organizarea: ietăţii în diviziunile ei funcţionale.

'Aproape', căci, în forma legendei cunoscută de noi, Yayăti nu întemeiază: i una, nici cealaltă din aceste diziviuni: ele preexistă. El împarte între fiii, cel pios şi cei mai puţin pioşi, popoarele care trăiau înainte de el în cinnea centrală a pământului şi în patru ţinuturi periferice; şi nu poate decât constate ca şi noi, fără să aibă a interveni, fără să vrea, că fiii fiicei sale s-au ecializat conform celor trei funcţiuni sociale. Se poate oare presupune că,; r-un stadiu mai vechi al legendei, pe când nu era încă inserată într-o genea-; ie, acest tată al lui Pâiru acţiona într-adevăr ca un 'prim rege', civilizator întemeietor a toate: popoare şi nu numai distribuire politică a pământului; iine socială?

Asupra primului punct, expresiile din Mahăbhărata sunt ambigue: când ivăti, după cuvintele care-i sunt atribuite, s-a mulţumit să-şi trimită cei tru fii mai mari în ţinuturile excentrice ca să fie conducători acolo (unii: ă numele de rege), poetul conchide episodul prin acest distih, deja citat58: din Yadu s-au născut cei numiţi Yădava, din Turvasu numiţii Yavana s-au născut, din uhyu s-au născut cei numiţi Bhoja şi din Anu, jăti de Mleccha.

Pluralul, 'cei numiţi Yădava' poate desemna în mod limitativ un neam, 1 din care va face parte Krşna; e mai puţin probabil pentru 'Yavana' şi clus pentru mlecchajătayah, fie neamuri, soiuri de Mleccha, de 'barbari', fie adivizi barbari'; în spatele trimiterii conducătorilor neamului său, Yayăti.re, ca şi Noe, să fie strămoşul diferitelor părţi ale omenirii.

În cel de al doilea punct nu rămâne nici o ambiguitate de acest fel: lyăti îşi dobândeşte meritele, le pierde, le compensează într-o societate de tip ya pe deplin constituită. Nimic nu îngăduie persupunerea că ar fi vorba de: erarea unei tradiţii mai radicale în care cei patru nepoţi n-ar fi fost numai adelele perfecte ale funcţiunilor, ci instituitorii lor, sau mijloacele instituirii lor.) t ce suntem îndreptăţiţi să observăm este că cei răspunzători de textul pe re îl citim nu mai puteau, în orice caz, să accepte tema sub această formă: ce fel un rege, ksatriya, a cărui fată a avut patru soţi regi, ksatriya, ar iţea avea drept nepoţi, pe lângă un ksatriya, doi brahmani şi un vaisya i îţi sunt, ca şi el, regi şi ksatriya, numai °că sunt orientaţi conform celor trei ncţiuni în activităţile lor meritorii. Fără să dea naştere claselor funcţionale, putea rămâne întemeierea lor prin instituţie: dar în poziţia lui în dinastie, alt după Mânu, nu mai era cazul să o facă.

57 Mai sus, p. 615-617.

58 Mai sus, p. 626.

Yima a fost mai conservator în acest al doilea punct Una din trăsătui statornice ale domniei sale, despre care totuşi părţile din Avesta pe care putem citi încă nu vorbesc limpede, este că a stabilit diviziunea socială patru clase: a preoţilor, a războinicilor, a crescătorilor-agricultori şi a mesi sugarilor (aceasta este, într-adevăr, începând cu 'Avesta târzie', schema clasei! ^a a meşteşugarilor devenind omogenă cu celelalte trei59). Dar diferite trasati jjau a înţelege că relaţia sa cu clasele e anterioară acestei extinderi. Dezvoâtâi 0 indicaţie a lui James Darmesteter, Emile Benveniste a arătat că plan deosebit al acelui vara al lui Yima, 'rezerva' subterană în care Dumnezeu porunceşte lui Yima să aşeze seminţele tuturor lucrurilor şi în primul rând a omenirii, dovedeşte că era destinat pentru trei grupuri omeneşti de importau numerică inegală care nu pot fi decât preoţii, războinicii şi crescătorii-agriei] tori60- Pe de alta Parte şi Benveniste şi eu însumi am oferit motive pentru presupune că tradiţia care face din cei trei fii ai lui Zoroastru primul preo primul războinic şi primul crescător-agricultor (ultimul şi mai precis, 'conduc; tor al agricultorilor în vara lui Yima') constituie retuşarea, spre mai mare slavă a profetului, a unei tradiţii prezoroastriene în care Yima, prin fiii să era acela care instituia clasele61.