Georges Dumezil

— Cel decisiv. Sub o formă romanescă, acoperit de concepţii mai noi, întrezărim astfel un element dintr-o ideolog vtche a funcţiunii regale: înţelegem cât era de importantă, de eficace, pent1 a-î apăra pe rege de riscurile proprii regalităţii, fecioria păstrată fizic şi r*1 ales moral de o femeie apropiată de el – aici ruda lui cea mai apropiatăsă trecem acum cu gândul în celălalt capăt al lumii indo-europeue, la ac italici, la acei romani, al căror vocabular religios prezintă concordanţe atât c remarcabile cu cel al Indiei, una din aceste corespondenţe fiind tocmai un nuf* al regelui, reg-u. Am putea şi la Roma, sau mai degrabă la Alba, să folosi1 o legendă, un roman frumos, anume pe cel al copilăriei regelui fondator: Nutf? Tor, bunicul lui Romulus, a pierdut şi el domnia, nu pentru că a păcătti1 ci – ca un alt risc al funcţiunii regale – printr-o despuiere de tron pe cL* a înlesnit-o el însuşi prin cinstea lui naivă; şi el este în cele din urmă rep1- în drepturi de către fiul fiicei sale, fiul născut în mod excepţional şi miraculc din fiica lui fecioară şi chiar Virgo Vcstalis, [fecioară Vestală], ayaao; /7tap0lvoţ [nemăritată şi fecioară], precizează Plutarh (Romulus, 3, 4). Aici P există decât un nepot, dar este el singur la fel de desăvârşit, la fel de trifur^ ponal cât toţi nepoţii lui Yayăti la un loc: lucru arătat de toată domnia şi în primul rând, sub raport teologic, de relaţiile lui succesive cu cei trei ^1 ai triadei precapitoline: Marte îi este tată, Iuppiter îi este unicul şi statornic^ protector şi el însuşi, după moarte, devine Quirinus. Dar Roma ne oferă vaA anlt decât o legendă: o foarte limpede structură rituală.

Nu-l cunoaştem decât pe rex cel din vremea republicii, redus la un rol^ p1* pacerdotai. Dar conservatismul religios al romanilor este atât de mare, mcl tot ce se referă la rex înseamnă trecut înţepenit, fosilizat în forma pe care 1 jţyea înainte de republică. Îndeosebi, există regia, regia domus [palatul regal J Bn For. În epoca istorică, rex şi regina nu locuiesc acolo: regia este esenţialmen* biroul marelui pontif, care a luat asupră-şi partea cea mai activă din moşţ^ pirea religioasă a regelui. Dar ea rămâne totuşi, în numele ei, 'casa regeluiritualuri ca acela al Calului Idelor lui Octombrie*, petrecut la Idele acest^ prime luni de toamnă, n-au sens decât dacă regia, care deţine în el un IO Pnportant, e înţeleasă ca atare.

Or, cum am semnalat de multă vreme12, această casă a regelui pare a fac^ * însuşi planul clădirii ei, sinteza topografică a celor trei funcţiuni a căn?

' Despre implicaţiile acestei corespondente, vezi La religion romaine archaique, 1965, p. 31 – 30-551.

* Cf. voi. I. ' – ', Les cultes de la regia, Ies trois fonctions et la triade Juppiter Marş Quirinus', Latonm [rjp. 1954, p. 129-139; ta religion romaine archaâque, 1966, p- 177-179. La Regia a făcut săpg tnri Praiik Brovvii: The Regia', Memoirs of the American Academy în Rome, XII, 1935, p. 67 – 8^' fi9^

; ză activă trebuia să o facă rex din timpurile regalităţii. Căci nu numai luI rege legendar, Romulus, este trifuncţional, legat direct deopotrivă de uter, de Marte şi de Quirinus, dar şi oricine deţine regnum trebuie să fie lis. Ba chiar aceasta justifică juxtapunerea lui cu cei trei flamines maiores* în ceea ce-i priveşte, sunt riguros specializaţi: flaminul lui Iuppiter, al Vlarte şi al lui Quirinus menţin fiecare în mod pasiv şi separat, în folosul iei (şi înainte de republică, în folosul lui rex), un contact strâns şi perina-; cu 'funcţiunea' cosmică acoperită de numele zeului corespunzător: suvebatea magicoşi juridico-religioasă pentru Dialis, [al lui Iuppiter], forţa oinică pentru Martialis, iar pentru Quirinalis, abundenţa organizată, abun-; a paşnică de oameni şi de mijloace de trai. Rex se află la 'tabloul de andă' al maşinăriei Statului şi acolo foloseşte, după nevoie, unul sau altul aceste contacte pe care flamines i le asigură cu cele trei forţe care sunt sare pentru viaţa societăţii ca şi pentru cea a lumii. Trebuie deci să repre-; sinteza lor, nu în el însuşi, ci în faţa lui, la dispoziţia lui. Şi acest lucru exprimat într-adevăr de planul pe care a fost construită regia în valea ilui, în secolul al V-lea, reproducând cu siguranţă în singularitatea ei o ijare tradiţională, fără îndoială forma primei regia de pe Palatin, anterioară aderii oraşului. Principalul corp de clădire, în faţa curţii, are forma unui ez foarte alungit, aproape dreptunghiular, împărţit în trei încăperi juxta-!

— Una mare în care se află un cămin şi alte două mai mici alăturate – din mijloc părând, dacă judecăm după urmele simetrice de praguri pe latulungi ale trapezului, a fi fost un loc de trecere între exterior şi curte. Se; e discuta despre întrebuinţarea fiecărei încăperi, dar numărul corespunde: eea ce ştim din texte. Regia era în ansamblul ei deschisă, slujea adminisiei pontificale şi unor acte de cult public săvârşite de personajele aşteptate, regina şi flaminica dialis; dar mai conţinea şi două sacraria, două capele, potrivă închise, secrete, accesibile numai unor persoane anumite şi în împreri precise: un sacrarium Martis şi un sacrarium Opis Consiuae.

În primul erau păstrate hastae Martis [lăncile lui Marte] al căror freamăt itan era o prevestire ameninţătoare. Marte nu putea avea templu în inteil pomerium-văui* şi această capelă nu era un templu. Nu făcea decât să postească, în casa regelui, simboluri puternice ale modului de acţiune al Marte. Prezenţa lui exprima faptul că rex, pe lângă administrarea politieligioasă curentă, de primă funcţiune, pe care o asigura în mod constant, i la dispoziţie esenţa şi mijloacele funcţiunii a doua.

Iar o posesie similară era exprimată, pentru a treia funcţiune, de prezenţa îlei ferecate cu grijă a lui Ops, Abundenţa personificată – mai ales AbunV-VIII (cf. Giuseppe Lugli, Roma antica, îi centro monumentale, 1946, p. 212-215: Reg'* ificis'). Săpături mai recente au scos la lumină construcţii din secolul al VH-lea (urmele unui şi al Vl-lea (urmele unui mic templu); regia a fost construită la începutul secolului al V-lea. Rank Brown, 'New soundings în the Regia, the evidence from early Republic', Les origwes i republique romaine, entretiens sur l'antiquite classique de la fondation Hardt, XIII, 1967, P' 84 şi 3 planuri. Datorez un comentariu precis al acestor planuri amabilităţii D-nei Susan Daw- (U. C. Iy. A.), care a participat la ultimele săpături şi care crede că clădirea din secolul al V-lea irodus un plan arhaic (după cum arhaică este şi lucrătura puţului, adăugat mai târziu în curte).

13 'Ie rex et les flamines maiores', Studies în the History of Religions (Supplement to 'Numen. The Sacred Kingship (al VUI-lea Congres internaţional de istoria religiilor, Roma, aprilie-), 1959, p. 407-417; rezumat în La religion romaine archa'ique, p. 557-558.

* Cf. voi. I.

* Teritoriul cuprins între zidurile de incintă ale cetăţii.

Denţa rezultând din seceriş – sub numele acesta de Ops Consiua, care înseamnă cu siguranţă Abundenţa încă nefolosită, pusă în rezervă, în hambare14.

Care sunt personajele despre care se spune că sunt autorizate să pătrundă în aceste două capele? Întâi, negativ, să constatăm că niciunul din cei trei naynines maiores, despre care am amintit adineaori că asigurau în mod distributiv contactul mistic permanent între Roma şi Iuppiter, între Roma şi Marte între Roma şi Quirinus. Nici un text nu-l arată pe niciunul dintre ei în regia ka primul nivel, nu flamen Dialis, ci soţia lui, flaminica, vine să jertfească lui Iuppiter un berbec la fiecare nundinae – zile de târg, odinioară zile de activitate politică, de contact între rege şi popor (Macrobius, Saturnalia, I, 16, 30)- Flamen Martialis nu e semnalat în sacrarium Martis. Şi expresia'lui Varro care vorbeşte despre capela lui Ops Consiua exclude intrarea acolo a lui flamen Quirinalis. Această excludere e cu atât mai remarcabilă cu cât el e cel care asigură cultul lui Consus, zeul îngemănat din punct de vedere teologic cu Ops Consiua (Tertullian, De spectaculis, 5). Se ştie că Ops e cinstită de două ori în timpul anului, vara, la 25 august şi în pragul iernii, la 19 decembrie şi că, în ambele daţi, o sărbătoare a lui Consus o precedă pe a ei cu trei zile' fa 20. August şi la 15 decembrie, interval care e suficient pentru a atesta o legătură între cele două sărbători şi cele două divinităţi, zeul punerii în hambare, adică la păstrare, a recoltei şi zeiţa Abundenţei puse în hambar. Or, la 21 august, la altarul subteran al lui Consus de pe Câmpul lui Marte, oficiază împreună flamen Quirinalis şi fecioarele vestale, pe când fecioarele vestale oficiază singure după intervalul de trei zile în capela lui Ops în regia, aşa cum se poate deduce din textul lui Varro (De lingua latina, 6, 21 j.

Astfel, flaminii majori par străini de administrarea celor trei funcţiuni aşa cum e practicată în regia. Chiar şi cel dinţii, Dialis, se mulţumeşte să-şi delege pentru sacrificii periodice nevasta, ce-i drept aproape la fel de sacră ca şi el. Dar atunci, cine pătrunde în cele două capele secrete ale lui Marte şi Ops?

Pentru capela lui Ops, fraza lui Varro la care am făcut aluzie spune exact: 'Se afla în regia o capelă atât de sfântă a lui Ops Consiua, încât nu puteau pătrunde în ea decât virgines Vestales şi sacerdos publicus', adică pe de o parte fecioarele vestale, pe de altă parte 'preotul statului', Marele Pontif. Dreptul de intrare al acestuia se justifică de bună seamă prin faptul că, în epoca republicană, era stăpânul casei, cel care ocupă regia, în locul lui rex. Cât despre fecioarele vestale, e normal să credem că vizita lor la această capelă, sau cel puţin una din vizitele lor, avea loc în ziua sărbătorii zeiţei care îşi avea acolo reşedinţa, la Opeconsiuia din 25 august şi fără îndoială că veneau acolo pentru un sacrificiu, de vreme ce Festus (p. 354 I, 2) vorbeşte despre un vas de un tip deosebit specific sacrificiilor oferite în sacrario Opis Consiuae [în capela lui Ops Consiua].

Pentru capela lui Marte ştim doar două lucruri. Servius [Ai Aen., 8, 3; A 603) spune că, o dată războiul declarat şi înainte de a merge să-şi ia în primire comanda, generalul suprem desemnat intra în sacrarium Martis şi clătina scuturile, apoi lancea pe care o ţinea statuia zeului, spunând 'Marş, uigila!'. Marte, veghează!]. Acest general imperaturus [care urma să preia comanda] eşte şi el, ca şi marele pontif în alte probleme, moştenitorul lui rex din preistorie„ singurul comandant al armatelor după toate legendele, fără excepţie, de *a Romulus până la al doilea Tarquinius; vizita lui la 'Marte al regelui' este leci firească. Dar ştim, de asemenea, de la Festus (p. 419 1?) că un sacrificiu „Asupra lui Ops (dualitatea sărbătorilor, epitet, relaţiile cu Quirinus; relaţiile dintre a treia ' Prima funcţiune), vezi ultimul studiu din Idees romaines, 1969.

Lepreciz at) era oferit în regia de Saliae uirgines, 'fecioare saliene', îmbrăcate a şi preoţii războinici Sălii, cum apicibus paludatae [în mantii şi (cu căciulile) a vărguţe (în vârf)]; e mai mult decât probabil, de vreme ce Sălii sunt preoţi î lui Marş, că virgines Saliae care aduceau jertfe în regia o făceau în partea îgiei rezervată lui Marte.

Astfel, în afară de imperator într-un caz şi de sacerdos publicus în celălalt are sunt înlocuitorii republicani ai regelui pentru conducerea războiului şi pentru ontrolul religiei, cultele de funcţiunea a doua şi a treia sunt asigurate, în casa egală, de către uirgines: fecioare saliene, fecioare vestale. De ce? Învăţătura îgendei indiene a lui Yayăti ne ajută să înţelegem.

A fi fecioară, a rămâne fecioară, nu înseamnă numai a fi castă. Castitatea ste de ordinul purităţii, fecioria este pe lângă aceasta şi în primul rând de rdinul plenitudinii. O femeie care rămâne fecioară păstrează în sine, neutiliată, dar nedistrusă, intactă şi parcă întărită de voinţă, puterea creatoare pe are o deţine din fire. Utilizat religios, femeia fecioară este în cel mai înalt rad aptă să simbolizeze, deci să asigure, funcţiunea de punere la păstrare, ezervarea pentru momentul oportun a diverselor puteri de care are nevoie:”cietatea şi în primul rând conducătorul societăţii, regele. Prin aceasta, preoesele fecioare corespund exact în personalul sacerdotal la ceea ce reprezintă e asemenea, în casa regelui, sacrarium Martis şi sacrarium Opis Consiuae: arta războinică în rezervă, Abundenţa strânsă în hambare. În legenda indiană, ata fecioară a lui Yayăti îi asigura tatălui său 'punerea la păstrare' a avanajelor diferitelor funcţiuni, dar nu printr-un cult, în capele: ci în primul rând rin trupul ei, prin fiii pe care în mod excepţional îi plăsmuise în sine şi îi Lscuse fără a înceta de fapt să fie fecioară şi dintre care fiecare era specializat rtr-una din funcţiuni; iar apoi, prin meritele dobândite, stocate de ea însăşi, a cariera ei definitivă de fecioară devenită ascetă. În ziua în care regele, ăzând victimă unui risc inerent funcţiunii regale, a avut nevoie de aceste tzerve, ele erau pregătite: deţinătorii şi deţinătoarea n-au avut decât să i le ransmită. Dar structura rituală a Romei, structura legendară a Indiei dau iceeaşi învăţătură, cea de a doua cu libertăţi de imaginaţie ca 'fecioara mamă', fiii unei fecioare', pe care nu şi le putea îngădui un ritual ca ritualul roman, onstrâns să respecte legile naturii.

Există totuşi o diferenţă remarcabilă între legenda indiană şi ritualul oman. Toate funcţiunile sunt prezente în mod diferenţiat în fiii fiicei lui Yayăti, nclusiv prima funcţiune, care are chiar o reprezentare deosebit de importantă, nb două aspecte: veracitate fără pată, practică asiduă a sacrificiilor. În regia, iimpotrivă, nu există omogenitate între prima funcţiune şi celelalte două, nici îi întinderea sau în statutul lăcaşurilor, nici în personalul oficiant. Marte şi) ps nu sunt decât adăpostiţi în regia, în capele speciale, pe când ansamblu' lădirilor slujeşte actelor de prima funcţiune, mai ales sacrificiilor pe care 1*) rimesc Iuppiter, Iunona, adică mai precis, după câte ştim, la trei sacrificii. Icelea pe care le primesc: 1. Iuppiter la toate nundinae [tot a 8-a zi: zid* îrg], 2. Iunona la toate calendele, 3. Ianus la începutul fiecărui an. Tot astfel” ecioarele nu asigură cultul decât în cele două capele, pentru Marte şi pentru) ps, pe când, pentru cultele divinităţilor 'suverane' de prima funcţiune,} l iară de rex însuşi care aduce jertfă lui Ianus la Agonalia din 9 ianuarie (Ovid1* ^aste, I, 318; Varro, De lingua latina, 3, 12), cele care oficiază sunt tot feme.

— I numai femei, dar preotese căsătorite şi chiar preotese pentru care căsăţor ste o condiţie şi un element important al statutului lor sacerdotal: flatnif110 r) ialis (insist: ea, nu soţul ei) este acea care sacrifică lui Iuppiter tot la opta zi (Macrobius, I, 16, 30), regina sacrorum îi sacrifică Iunonei în prin zi din fiecare lună (Macrobius, I, 15, 18). Descoperim aiei aşadar o structui remarcabilă:

1. Singurii bărbaţi care oficiază în regia sunt rcx şi reprezentanţii lui repi folicani (imperator, sacerdos publicus);

2. În afara lor, activităţile religioase din regia sunt asigurate de femei;

3. De preotese căsătorite, pentru divinităţile de prima funcţiune;

4. De două tipuri de preotese fecioare pentru divinităţile de a doua şi treia funcţiune.

Ceea ce înseamnă că, la nivelul primei funcţiuni, aceea a lui rcx ceresc juppiter şi, de asemenea, prin esenţă, la nivelul propriu lui rex terestru li unde relaţiile lui speciale, printre cei trei flamini majori, cu flaminul lui lup piter), nu este vorba de vreo punere la păstrare. Viaţa religioasă, politico-re ligioasă, este o actualitate, un neîncetat do ut des [îţi dau ca să-mi dai]. Pentrt război, care din fericire nu este permanent şi care a fost la început sezonieri şi pentru Abundenţa strânsă în hambare, care e în mod firesc sezonieră, punerei la păstrare a puterilor lui Marte şi ale lui Ops este dimpotrivă singurul mijlo de a asigura ţinerea lor continuă la dispoziţia regelui.

Poate că trebuie să adăugăm la această identitate de statut un paraielistr formular, de acelaşi sens, între riturile celor două sacraria. Când generalul supretr vine să atingă lăncile lui Marte înainte de a-şi lua comanda, spune: Marş, uigila! Şi ştim (tot din Servius, ibid., 10, 228) că o dată pe an, fecioarele vestale i se adresează lui rex, spunându-i: Vigilasne rex? Vigila! Servius nu precizează în ce împrejurare are loc acest demers, dar nu suntem lipsiţi de un mijloc de interpretare. Glosa e legată de un vers din Eneida şi semnalează că Vergilius foloseşte în acest pasaj, abia modificată, o expresie rituală. Or, în Vergiliu împrejurările sunt clare: este urmarea episodului vaselor troiene incendiate şi preschimbate în nimfe. În timp ce Aeneas s-a îmbarcat pentru a căuta întăriri, Turnus şi latinii au reuşit să dea foc flotei pe care el a lăsat-o ancorată în faţa taberei sale, aproape de gurile Tibrului. Dar Cybele a metamorfozat îndată carenele în nimfe şi principala dintre aceste nimfe, înotând în înrimpinarea lui Aeneas, se agaţă de corabia lui şi-i spune: Vigilasne, demn gens Aenea? Vigila 1 [Veghezi, neam de zei, Aeneas? Veghează!]. Or, e uşor de văzut că, în acest episod al incendierii corăbiilor, lui Vergilius i-a plăcut să adune echivalentele diferitelor divinităţi cărora li se aduce un cult la Volcanalia, sărbătoarea lui Vulcan împotriva incendiilor şi întâi, foarte probabil, dat fiind anotimpul, împotriva incendiului recoltelor, al secerişului adunat în hambare15. Aceste divinităţi sunt Vulcan în ipostaza de foc, Ops, Nimfele, în frunte cu lutuma*. Fără îndoială şi Quirinus: numai că în episodul din Eneida, 'Ops' s tradusă în greceşte prin, Cybele' (ceea ce este uzual începând cu epoca lui Vergiliu16); nimfa principală primeşte alt nume (Cymodocea) – Iutuma fiind ocrotitoarea fântânilor pământene şi de altfel, din punctul de vedere al lui Ver- §Uius, duşmană a troienilor; iar Quirinus, imposibil de vreme ce pentru Vergiku 'nu e decât Romulus divinizat, este înlocuit de Aeneas însuşi, prefigurare „işnuită a lui Romulus în poem17. Or Volcanalia sunt celebrate la 23 august.

Despre Volcanus şi Volcanalia, vezi La religinn romaine archaique, p. 315 – 317.

* Sora eroului rutul Turnus, transformată în divinitate.

18 Tibul, I, 4, 68; Ovidiu, Triste, 2, 24, etc. C ' Volcanus (ignis): Eneida, V, 662 (cf. 660) şi IX, 76; deum genetrix Berecynthia, Mater, Wele, IX, 92, 94, 108, 117 şi X, 220; aequoris deae, pelagi nymphae; IX, 102-103 şi X, jW- 22] r 231; Cymodocea, X, 225; Aeneas, 219-261; asupra lui Aeneas ca prefigurare a lui RoP^us, vezi Mit şi epopee, I, p. 237-314.

7m dică în mijlocul celor trei zile intercalate între sărbătorile Consualia din 21 şi) piconsiuia din 25 şi formează cu siguranţă, cu aceste două sărbători, un nsamblu structurat. Este deci probabil că, dacă Vergiliu atribuie nimfei, în ontinuarea unei scene inspirate din Volcanalia, cuvintele, chemarea pe care Vestalele o adresează lui rex într-o împrejurare rituală neprecizată, e pentru că vorba de o chemare care se făcea în continuarea Volcanaliilor, adică fie hiar la Opiconsiuia, fie exact înainte. E interesant deoarece chemarea imperaorului în sacrarium Martis şi chemarea Vestalelor faţă de rex în zona cultuală. Lui Ops Consiua folosesc acelaşi cuvânt: uigila. Împotriva duşmanului cu are Roma se va lupta în curând şi fără îndoială împotriva focului care amerinţă abundenţa strânsă în hambare, ceea ce se cere în regia, la al doilea şi a al treilea nivel funcţional, este 'vegherea', fie din partea zeului Marş, fie lin partea regelui. Vegherea care precedă acţiunea, care aşteaptă şi suprave-; hează, dar nu se manifestă, este într-adevăr atitudinea care se potriveşte cu oiul de bunuri mistice pe care se presupune că le conţin cele două capele din egia: avantaje, şanse, mijloace puse la păstrare, încă înainte de utilizarea lor, Iar gata pentru această utilizare.

Va fi cazul să investigăm celelalte societăţi indo-europene vechi ale căror necanisme regale sunt mai mult sau mai puţin bine cunoscute. Dacă Irlanda,: ţl Medb şi Clothru, încredinţează funcţiunea regală sau salvarea regelui, ri sau irdri, unor femei care nu sunt nicidecum fecioare, celţii din Marea Britanie,; alezii, se întâlnesc cu romanii printr-o indicaţie legendară, unică şi scurtă, dar mportantă: la începutul celei de a patra ramuri din Mabinogion se spune că -egele-magician Math, în afara timpului de război, trebuia să-şi ţină mereu picioarele în poala unei fecioare18. Reflecţiile pe care le-am făcut asupra relaţiilor dintre fecioare şi rex explică principiul, chiar dacă nu forma, acestei stranii condiţii.

Cât despre scandinavi, ei se conformează atât modelului roman cât şi celui indian: ca şi la Roma, suveranul şi suverana au auxiliare fecioare, dar, ca şi în India, prima funcţiune este, din acest punct de vedere, omogenă cu celelalte, servită ca şi celelalte. În plus, mărturia nu e nici rituală ca la Roma, nici romatiescă, aşa cum e în India, ci teologică şi mitologică. Iat-o.

Cel mai înalt nivel al panteonului scandinav este ocupat de o pereche regală, Odinn şi Frigg, în care soţia cel puţin are o purtare fără şovăială, demnă de matroanele romane: nevastă serioasă, mamă bună. Odinn şi Frigg sunt, de altfel, modelul căsniciilor omeneşti, care se alcătuiesc cu îngăduinţa [or; există şi o zeiţă minoră specială, o abstracţie personificată, Iyofn, a cărei slujbă e definită astfel de Snorri (Gylfaginning, 3619): 'Este atât de binevoitoare şi bine dispusă faţă de cei care o invocă, încât obţine îngăduinţa (leyfi) Părintelui Universal [Odinn] sau a Friggei pentru încheierea căsătoriilor lor, bărbaţi şi femei, chiar dacă unirea lor fusese mai întâi oprită sau neîngăduită'. Aşa arată perechea în care tovarăşa regelui zeilor, ca şi regina romană, particip* modest dar activ la funcţiunea suverană a soţului ei. Care sunt colaboratori cunoscuţi ai lui Odinn şi ai Friggei?

18 Ymlyc croth morwyn, William John Gruffydd, Math vab Mathonwy, 1928, p. 2. Despre strtt^ tura primei părţi a acestei ramuri din Mabinogi (fiii lui Don), vezi lieur et malheur du SuerrL^ 1969, p. 130-132; despre structura celei de a doua (copilăria lui Lleu), Mit şi epopee, I, Pn. 14.

18 Snorra Edda Sturlusonar, ed. Finnur Jonsson, 1931, p. 39.

~L, a. al treilea nivel, al abundenţei, au la dispoziţie pe zeiţa Fulla, sinonirr cu romana Ops, Abundenţa personificată. Fulla nu e o divinitate Vană cu ne-am putea aştepta, ci face parte dintre zeii, Asi'*. E legată în special c persoana Friggei. Snorri (Gylfaginning, 2220) o defineşte astfel: 'âşi poarl pârul desfăcut, slobod (laushâr), cu o panglică de aur (gullband) în jur capului; poartă sipetul de lemn al Friggei (eski Friggjar), are grijă de încă ţările ei (gcetir skâklceda hennar) şi zeiţa îi destăinuie hotărârile ei de tair (launrăd) '. Strânsa ei legătură cu perechea suverană e confirmată de o întân plare din mitul lui Baldr: din fundul Infernului, din regatul lui Hei, Baldr: nevasta lui nu trimit daruri decât la trei Asi: inelul magic Draupnir lui Odini o bluză frumoasă şi alte obiecte nespecificate Friggei, un inel de aur Fulli, 34 sfârşit21). Fecioarele nu sunt numeroase la Asi: aceasta, Abur denţa în slujba perechii regale, este fecioară: hon er mcer.

I^a al doilea nivel, războinic, printr-o evoluţie proprie germanilor, zei suveran Odinn este mai direct angajat decât zeii suverani ai Indiei şi chiar decât cei ai Romei: ca dovadă, relaţiile lui cu luptătorii, în bătălia însăşi ş dincolo de ea, în Valholl unde îi întâmpină pe morţii eroici. Or, auxiliarii li în aceasta funcţiune nu sunt personaje masculine, ci Valkyrjur, care asigur serviciul la ospeţele perpetue din Valholl şi, mai întâi, recrutează mesenii pentr ele. 'Odinn, spune Snorri {Gylfaginning, 22 sf îrşit22), le trimite în orice bătălii ele aleg oamenii care vor cădea (ţoer kjosa feigd î menn) şi hotărăsc asupr biruinţei (rada sigri) '. Or, Valkiriile, în afara vreunui accident romanes sunt şi rămân fecioare. Într-o povestire a lui Saxo Grammaticus23, se prezint ele însele unui erou spunându-i că 'soarta războaielor, fortuna beilorum, est orânduită mai ales prin intervenţiile lor, suiş ductibus auspiciisque, că particip deseori la lupte, praeliis interesse, fără a se lăsa văzute de nimeni şi, pri ajutoare clandestine, le asigură prietenilor lor succesul'. Dar istoricul le prezint întâi cu un cuvânt nu mai puţin important în semnalmentele lor: uirgines.