Georges Dumezil

Cât despre primul punct – _ distribuirea şi poate popularea diviziunile pământului – dacă istoria avestică a lui Yima nu-i oferă un echivalent, cor ţine poate un substitut al ei. Dar trebuie să observăm întâi, între Yayăti Yima din acest grup de legende, o nouă corespondenţă.

Ne amintim cum Yima ajunge să-şi expedieze cei patru fii mai ma; departe de 'mijloc', în ţinuturile 'de margine'62. S-ar putea imagina mult explicaţii şi, dacă aceste misiuni sunt exiluri de pedeapsă, multe păcate. Oi păcatul, în varianta din cântul întâi din Mahăbhărata, e foarte precis: condam nat întâi de blestemul lui Kăvya Us'anas la o îmbătrânire imediată, Yayăl obţine îndată după aceea, de la acelaşi Kăvya, un privilegiu care trebuia să asigure, dimpotrivă, o mie de ani de tinereţe: va fi deajuns să găsească printr fiii lui un voluntar care să schimbe tinereţea cu bătrâneţe; unul singur dintr fiii lui acceptă, ultimul; îl face moştenitorul său şi, timp de o mie de an; duce o viaţă de plăceri pe deplin fericit, de altfel pios până şi în zburdălni ciile cele mai tinereşti; cât despre cei patru feciori mai mari, îi trimite pe gra niţă să stăpânească nişte popoare barbare sau corupte. Episod de bună seami important, după cum am subliniat63, pentru că el face legătura, permite ajus tarea la romanul lui Kăvya Us'anas şi, prin urmare, lui îi datorăm posibilitate; de a citi acest roman inserat ca o lungă paranteză în istoria strămoşilor eroulu poemului: Kăvya Us'anas are putere asupra vârstelor, îmbătrânind, întinerinc oamenii, după plac; Yayăti, în schimb, n-are putere proprie; victimă şi pro tejat al lui Us'anas, îmbătrâneşte în mod prematur, dar primeşte îndată, sul forma unei amânări, o mie de ani de tinereţe. Pentru ca cele două istorii sa fi fost astfel sudate, trebuie să credem că ambele conţineau, în unele din vâri antele lor mai vechi, tema manipulării vârstelor, activă într-un caz, pasivă îr

59 Numai Yasna, 19, 16-17, menţionează drept al patrulea termen pe meşteşugari, huiţii.

60 J. Darmesteter, Le Zend Avesta, II, p. 27, n. 53; 13. Benveniste, I, es classes sociales dan; Ia tradition avestique', Journal Asiatique, CCXXI, 1932, p. 119-120; cf. Mit şi epopee, I, p- 368 ei 'Ia prehistoire indo-iranienne des castes', Journal Asiatique, CCXVI, 1930, p. 109-130 Benveniste, art. cât., p. 119. Cf. Marele Bundahun 18, 10, ediţia B. T. Anklesaria, p. 158; Yam fad totvxl în timpul domniei sale cu ajutorul celor trei focuri funcţionale; şi titulatura trifuncţională î lui Yima (Yast 13, 130): aiaono yimahe sdrahe pouru. Vaftwahe, 'a lui Yima cel după Rânduială puternic, bogat în turme'.

62 Mai sus, p. 633.

„ Mai sus, p. 624-625.

Lălăit şi mai precis tema bătrâneţii înlăturate. În fapt, am văzut64 că iraanul Kay Us (Kavi Usa (Sa) n) a păstrat această trăsătură, sub aspectul ictiv' aşteptat: dincolo de tăcerea Avestei, ea iese la suprafaţă în cărţile îhlevi din secolul al IX-lea şi în literatura posterioară: acest rege a montat ecanisme care-i transformă pe bătrâni în tineri. Oare nu cumva iranianul ima-jamsid, la care ne-a trimis pentru alte motive al doilea episod al romaului lui Yayăti, prezintă la rândul său, sub aspectul, pasiv', tema bătrâneţii ilăturate?

Ba da şi acesta chiar fiind cel mai caracteristic din 'lucrurile bune' care! Spun despre el. După unele texte, fără altă limită decât aceea a lungii sale Dmnii, după altele pentru o durată dinainte fixată, bătrâneţea şi moartea, pe nd Yima era rege, au fost suspendate. Natural, nu e efectul unei acţiuni aei puteri personale, ca în cazul lui Kay Us: Dumnezeu şi numai el, face; eastă minune în favoarea lui, împreună cu multe altele de acelaşi fel (lipsa olilor, hrană supraabundentă etc). Câteva exemple, luate din orice epocă, or fi suficiente pentru a arăta fermitatea tradiţiei.

Yasna, 9, 5, spune65: Sub domnia viteazului Yima nu erau nici ger nici arşiţă, nu erau nici bătrâneţe nici moarte, ici invidie stârnită de demoni. Cu înfăţişarea unor tineri de cincisprezece ani, tatăl şi fiul mergeau nândoi împreună atâta vreme cât a domnit omul cu turme bune, Yima, fiul lui Vâvanhat.

Rivăyata parsi tradusă de Christensen spune că, după ce s-a dus să pecetliască poarta infernului, Jimsed a făcut din acea zi o zi de sărbătoare, Anul îou, nawroz*6: Nu exista nici moarte nici bătrâneţe, nici durere, nici rău. Nimeni nu-l deosebea pe tată e fiu, căci amândoi erau la fel de tineri.

În Tabarî se citeşte că, în ziua de nawroz, jim a vestit oamenilor că ăsplata pe care i-a acordase Dumnezeu pentru purtarea lui exemplară era rmătoarea67: să-i facă scăpaţi de căldură şi de frig, de boli şi de bătrâneţe şi de invidie. Timp de trei sute e ani după cei trei sute şaisprezece care se scurseseră deja din domnia lui, oamenii au rămas în ceasta stare [.]. Într-adevăr, Dumnezeu ţinea toate acestea departe de ei. După această vreme, im a început să dispreţuiască darul lui Dumnezeu faţă de el, a adunat duhurile şi oamenii şi -a. Spus că el e domnul şi regele lor şi că el, prin puterea lui, ţinuse departe de ei bolile, bătrâne-; a şi moartea68.

Uneori, însă rar, beneficiul imunităţilor e concentrat asupra regelui însuşi; stfel în Bel'ămâ69: A stăpânit domnia o mie de ani şi, în aceşti o mie de ani, n-a fost nici o clipă amărât sau olnav.

Privilegiul pe care Yayăti îl datorează lui Us'anas nu este, desigur, exact. Celaşi. Întâi, prin definiţie, nu se referă decât la Yayăti şi la fiii lui, cu titlu ndividual: supuşii regelui nu participă la el şi ordinea lumii nu e alterată de iceastă excepţie. Pe de altă parte, nici vorbă ca, în cazul lui, tatăl şi fiul sa

64 Mai sus, p. 579-580.

85 Christensen, op. Cât., II, p. 12, unde se pot citi textele paralele.

68 Christensen, op. Cât., II, p. 69.

67 I, p. 179; Christensen, op. Cât., II, p. 86.

68 Cf. lăudăroşeniile lui Yam în Rivăyata pehlevi (Mole, La legende de Zoroastre, p. 248):?

I spus: „Eu am făcut apa, eu am făcut pământul. (etc, etc.) „. Minţea astfel, ştiind numai ca 1 era făcătorul, dar neavând habar cum le-a făcut'. 88 Christensen, op. Cât., II, p. 88.

Pară amândoi de cincisprezece ani şi să fie de uedeosebit, ci există o incomţ tibilitate între tinereţea lui Yayăti şi a lui Puru, fiul lui: unul dintre ei trebi să îmbătrânească, Yayăti neputându-şi anula bătrâneţea decât prin transferul agiipra lui Ptiru, iar Pââru fiind ţinut moralmente, pentru a fi un fiu pios ge despoaie de tinereţe în profitul tatălui său. Nu rămâne însă mai puţin îc vărat că, timp de o mie de ani, după ce şi-a înlăturat propria bătrâueţe, ' Yayi ge bucură, ca şi Yima, de o tinereţe fără bătrâneţe, deoarece pare evident c odată scurşi cei o mie de ani, o restituie intactă donatorului.

Or, sub istorisiri diferite, în cazul lui Yima ca şi într-al lui Yayăti, un din rezultatele 'tinereţii prelungite' se referă la ocuparea şi organizarea iimai a suprafeţei terestre. Am subliniat mai înainte70 ambiguitatea expresiilor d cântul întâi din Mahabhărata, ambiguitate care duce la presupunerea existenl unei forme mai vechi a povestirii, în care, prin fiii lui exilaţi, Yayăti era re; mente strămoşul 'popoarelor de pe margine', dacă nu din centru. Odată inser în rangul al treilea în succesiunea canonică a regilor, Yima nu mai avea (făcut acest lucru: unul din predecesorii lui, primul deja, expediase trupe cele şase kisvar de altfel fabuloase, care-l înconjoară pe cel din centru, rezerv oamenilor71. Dar suspendarea bătrâneţii şi a morţii i-a impus o altă sarcii privitoare la acest centru: în trei rânduri şi de fiecare dată cu o treime din supr faţa primitivă, a trebuit să mărească pământul pentru a face loc excedentul anormal de populaţie – oameni şi animale. Evenimentul e povestit pe la: în Videvdât*, 2, 3-19, cu repetiţii formulare care garantează vechimea reda tării şi cu observaţii de detaliu care, din fericire, nu afectează sensul72. '. Mare, se reduce la aceasta: Ahura Mazdă îl însărcinează pe Yima să devii protectorul, paznicul şi supraveghetorul lumii sale; Yima acceptă şi, în virtuţi acestei misiuni73, vesteşte printre altele că, sub domnia lui, nu va exista ni vânt rece nici vânt cald, nici boală nici moarte. Prevăzând o criză de supr ap pulaţie, Ahura Mazdă îi dă lui Yima două instrumente de aur, asupra natui cărora exegeţii nu cad de acord, dar care, în orice caz, îi servesc la lărgiri pământului74. După şaizeci de ani, pământul fu plin de turme şi de cirezi, de oameni [.] şi nu mai aflau loc pe el nici turme nici cirezile, nici oamenii.

Avertizat de Ahura Mazdă, Yima 'ânaintează spre lumină, la ceasul amiez spre calea soarelui' şi, cu cele două instrumente, tratează pământul într-i anumit mod, poruncindu-i să se lărgească.

Şi Yima lărgi pământul cu o treime mai mult decât era dinţii. Turmele şi cirezile şi oame: îşi aflară lăcaş după voie.

Excesul continuu de sănătate şi de vitalitate nu putea decât să pună di nou problema: după şase sute de ani, apoi după nouă sute, Yima trebuie s reia operaţiunea, fără variantă, mereu 'spre lumină, la amiază, spre cale soarelui'; la sfârşit, suprafaţa locuibilă ajunge considerabil sporită. Ce s-ar întâmplat dacă Yima, într-o zi, n-ar fi păcătuit şi, prin aceasta, n-ar fi redî puterea regulatoare-foametei, bolii, bătrâneţii, morţii, invidiei create de demoni „ Mai sus, p. 648.

71 Christensen, op. Cât., I, p. 109-123; Mole, La legende de Zoroastre., p. 147. * Cf. p. 616, n. *.

72 Christensen, op. Cât., II, p. 14-36.

73 Yima nu acţionează din proprie putere, ci ca delegat al lui Dumnezeu: cf. Denkart, V pt, 21 – 23 (Mole, op. Cât., p. 6-8; trad., p. 7-9).

74 Interpretarea cea mai probabilă este cea a lui Harold W. Bailey, Zoroastrian Problem* the Ninth-Century Boohs, 1943, p. 219 – 224.

Nu există aici o distribuţie a părţilor pământului între oameni: oameni animale se extind parcă de la sine pe noile domenii care li se oferă. Dată id identitatea formulelor, nu pare nici că părţile adăugate pământului ar fi iduse pe toată circumferinţa: avem mai degrabă impresia unor prelungiri itinue în partea dinspre miazăzi. Această legendă despre Yima oprind bătrî-; ea şi moartea şi sporind mecanic suprafaţa pământului n-ar putea fi oare borarea savantă a unei tradiţii mai simple, prezoroastriene, asupra popularii gresive a pământurilor locuibile? La rândul ei, legenda despre Yayăti scăpat bătrâneţe, instalat pentru o mie de ani în tinereţea lui Puru şi trimiţând ată în unele 'ţinuturi din margine' pe ceilalţi tineri care n-au vrut să i-o l pe a lor, nu ar fi oare alterarea unei tradiţii mai simple despre utilizarea alităţii pământurilor pornind din centru, cu ocazia unei supraabundenţe ificiale de tineri? Oricât ar fi de diferite, ele asociază fiecare, pentru un soi uer sacrum*, doi termeni de acelaşi fel, extraşi din acelaşi fond de repretări: o manipulare a vârstelor creând incompatibilităţi în vechiul sălaş; o indere a pământurilor ocupate sau organizate75.

Oricum ar sta lucrurile cu originea nesigură a acestui punct anume, consăm, în romanul lui Yayăti şi în acest fragment al romanului lui Yima, trarea unor tradiţii mai structurate decât acelea care_ reieşeau din compararea sonajelor şi romanelor lui Kăvya Us'anas şi Kay Us. Aceia aveau în comun neroase trăsături particulare, dar aceste trăsături erau ilustrate în scene îi diferite care se succedau într-o ordine şi cu relaţii de cauzalitate diferite76.: ştia, dimpotrivă, prezintă în aceeaşi ordine mai multe episoade omoloage, tre care ultimul, în India şi în Iran, urmează chiar două cursuri paralele şi simplu inversate către sfârşit. Se întrezăreşte astfel, în trecutul indo-iranic, numai un tip de erou, ci o materie epică deja constituită. Desigur, difeţele sunt prea mari ca să fie utilă încercarea de a compune un model de totip; apare cel puţin un plan destul de ferm pentru o existenţă de 'prim

6. YIMA: PERSONAJ UNITAR SAU SINTETIC?

În acest punct se impune atenţiei o problemă. Am amintit în Introducere îaraţiunile referitoare la Yima şi cele referitpare la Yama se acoperă destul puţin77; şi iată că vedem că o parte însemnată a carierei pe care Iranul o buie lui Yima corespunde carierei altui rege indian, cu alt nume şi care avut legătură cu Yama în nici o epocă. Cum să interpretăm această consre? Prototipul indo-iranic *Yama, atestat de corespondenţa onomastică, i oare deja complexitatea continuatorului său iranic, care să se fi mulţumit

* Jurământ pe care vechile popoare italice îl făceau zeilor, în caz de mare primejdie, că le duce jertfă tot ce se va naşte în primăvara următoare.

75 într-o vreme în care diferitele popoare provenite din indo-europeni erau mai mobile, mai n timpul migraţiilor, va fi existat un folclor mai vast al deplasărilor de populaţie considerate consecinţa conflictelor între generaţii. Cf. legendele care povestesc abolirea obiceiului de a-i î pe bătrâni şi care se termină uneori prin emigrarea tinerilor: de exemplu, în Saxo GrammaVIII, 12-13, Aggo şi Ebbo hotărăsc, în cursul unei foamete, să nu-i masacreze pe senes dos [bătrânii fără putere] cum fusese hotărât (plebiscito prouisum est), ci să-i ducă pe robusti- [cel mai puternici] în alte locuri.

— De unde poporul Lombarzilor (Mythes et dieux des Ger-: 1939, cap. V, 'Conflits d'âges et migrations', p. 73-75). Cf. în Italia, Romulus şi Remus Jid să întemeieze Roma pentru a-l lăsa să domnească în Alba pe bunicul lor restabilit datorită irii date de ei. „ Ma i sus, p. 586. 'Mai sus, p. 613, 615-617.

De atunci să o păstreze într-o formă zoroastriană, pe când vedicul şi postvedici yama reducea această mare moştenire la un grup limitat de trăsături lăsân du-le pe celelalte disponibile pentru un roman separat, care să se fi a'coper cU un nume nou, Yayăti? Sau, dimpotrivă, Yima să fi adăugat, la grupul trăsături pe care le are în comun cu vedicul Yama şi care ar fi aparţinut numa ele indo-iranicului *Yama, tradiţii primitiv independente şi acoperite întâi ci alt nume eroic? Faptele adunate până acum nu îngăduie, evident, o hotărâre în favoarea primei teze, se poate scoate în evidenţă faptul că'numele Iu yayăti, nefiind indo-iranic, e suspect de a fi secundar şi, de asemenea că evo Jutia indiană care se observă de la Rgveda la hinduism a constat în 'sărăcirea şi 'mai mare a dotării lui Yama, în ciuda asigurării lui în poziţia divină (tatăl fui, Vivasvat, dispare, devenind unul din numeroasele nume ale soarelui el însuşi nu mai este 'primul mort' etc.) şi, prin urmare, e normal să credem că deja, între vremurile indo-iranice şi Rgveda, tendinţa va fi fost de acelaşi sens. În favoarea celei de a doua teze, se poate observa că tradiţiile iranice asupra lui Yima nu sunt în întregime coerente, ci conţin chiar urma unei con-i tradicţii; şi că această contradicţie se situează tocmai între grupul de trăsăturii prin care Yima îi corespunde lui Yama şi grupul de trăsături prin care îii corespunde lui Yayăti: lără a fi ca şi Yama rege al morţilor într-o lume de dincolo, Yima este totuşi, din porunca lui Dumnezeu şi în prevederea unui 'sfârşit al lumii', constructorul, deci fără îndoială la origine regentul durabil, al acelui vara subteran în care sunt păstrate specimenele de oameni şi în general de fiinţe vii şi care este realmente o 'lume de dincolo'; cum să ajustăm această concepţie cu aceea despre sfârşitul tragic al domniei lui Yima, învins, decăzut, chinuit şi ucis pe pământ ca urmare a păcatului (minciună, orgoliu) care l-a făcut să-şi piardă definitiv x'argnah, Gloria, în trei părţi funcţionale? Această incoerenţă, evitată cu stângăcie, nu e oare indiciul că Yima şi-a anexat, în această a doua parte, o tradiţie preexistentă distinctă, puţin compatibilă cu prima?

O nouă observaţie trebuie adăugată aici dezbaterii: Yama şi Yayăti nu sunt singurii corespondenţi indieni ai 'fragmentelor lui Yima'; un alt strămoş ai eroilor Mahăbhăratei, Vasu Uparicara, îşi găseşte locul şi-şi justifică numele în acest bogat material comparativ.

Capitolul III VASU UPARICARA

1. VASU UPARICARA ÎN GENEALOGIA FRAŢILOR PANDAVA.

Yayăti, strămoşul după tată al neamului Paurava, adică al eroilor Mahâlăratei, astfel numiţi după fiul şi urmaşul său PTiru, n-are, desigur, o domnie mala şi nici tatăl său, Nahuşa, nici străbunicul lui, Purqravas, iubitul 'ninvi' Urvas'î şi rival al geniilor Gandharva. După el, marile nume ale dinastiei i sunt nici ele foarte lipsite de ciudăţenii: unul din urmaşii lui va reuşi să ia de nevastă pe fiica Soarelui şi această pereche ciudată va da naştere timului eponim al stirpei, Kuru. Dar, în ansamblu, aceasta e mai mult sau ai puţin omenească. Cel puţin, până la Păndu, taţii sau substituţii lor legali i zămislesc fiii în mod destul de normal. Ascendenţa maternă a fraţilor Păniva e mai fantastică.

Ea provine dintr-un personaj, ieşit şi el, de altfel, din tulpina neamului iurava şi care, în terminologia lui Arthur Christensen, ar merita ca şi Yayăti tlul de 'prim rege', cu unica diferenţă că nu porunceşte întregii lumi locuite, fericitului regat al neamului Cedi. Este civilizatorul, binefăcătorul acestui por, domnia lui e un fel de vârstă de aur şi trăieşte într-o mare familiarite cu zeii, mai ales cu Indra. El are două nume: unul, Vasu, face aluzie la area lui bogăţie; celălalt, Ufiaricara, 'cel care umblă pe deasupra', îi vine la unul din privilegiile sale. De el ne vom ocupa în acest capitol. Dar să dem, întâi, pe scurt, cum a ajuns sângele lui să curgă în vinele regelui Păndu ale fraţilor lui1.

Pe lângă oraşul lui trecea o gârlă frumoasă, prea frumoasă, pentru că un ante din vecini, Kolăhala, s-a îndrăgostit nebuneşte de ea, i-a tăiat calea a luat-o prizonieră. Regele Vasu a pus capăt acestei răpiri: bătând din picior, ieschis o trecere în coasta muntelui şi gârla a luat-o la fugă. Era însărcinată, i lucrarea 'abruptului' său răpitor. Când a născut doi gemeni, recunoscătoare.

— A dat regelui care o salvase. Regele l-a numit pe băiat generalisimul său ş* t căsătorit cu fata, Girikă, adică 'Munteanca', ce moştenise frumuseţea unei sale.

Vasu era un mare vânător şi un om evlavios. Într-o zi, nevasta lui, Girikă, pă ce se scăldase, i-a trimis vorbă că se afla într-o vreme prielnică îmbra^ arilor rodnice şi că-l aştepta. Dar tocmai în acea clipă, regele văzu că-i ar în faţă strămoşii lui, înfometaţi şi doritori de ofrande şi-i spun: 'Mergi ucide vânat, jahi mfgăn”. Ne închipuim tulburarea tânărului rege: cU

1Mbh., I, 63, 2334-2419.

Totul pătruns de pe acum de dorinţa după femeia sa şi ţinut să-şi slujea ni&i întâi strămoşii! N-a stat pe gânduri şi a plecat la vânătoare. Dar o m parte din fiinţa lui rămânea la ordinele demonului puternic căruia farme pădurilor, moliciunea ierbii la popasuri i-a adus întăriri. Pe scurt, a ajuns înt asemenea stare, încât a trebuit să rupă repede o frunză ca să-şi culeagă prop sămâdţă. N-a vrut să lase să se piardă acest omagiu adus Ideii femeii jj absente. A chemat un şoim, care a apucat frunza în gheare şi a primit misiur să o ducă în grabă reginei. Şoimul şi-a luat zborul, dar unul din neamul]-a văzut şi l-a atacat, desigur crezând că ducea o pradă mai substanţial Cât se luptau, ei, frunza căzu.

Duelul acesta avea loc tocmai deasupra unui râu, a unuia de astă da ilustru intre afluenţii divinei Gangă: Yamună. În apele lui tocmai înota i peşte femelă care, evident, nu era de fapt peşte, ci o femeie cerească, o Aps ras, frumoasa Adrikă, pe care blestemul unui brahman o redusese la aceas formă şi o osândise să rămână astfel până va aduce pe lume doi copii gemei Cum a văzut frunza în cădere, s-a năpustit cu gura deschisă şi a înghiţitapoi şi-a dus veacul mai departe prin apă. După zece luni au prins-o niş pescari şi i-au deschis pântecele: djn el au ieşit, gemeni, un băiat şi o fat Puţin miraţi, pescarii i-au dus la regele Vasu – aceasta se petrecea tot regatul lui – şi nu i-au ascuns împrejurările naşterii. El a luat pruncii timp ce Adrikă, scăpată de blestem, îşi recăpăta forma divină şi se suia di nou la cer. Pe băiat îl făcu rege: regele Matsya, 'Peşte', strămoşul unui pope cu acest nume, care joacă un rol secundar în marea înfruntare din Mahâbhăratt Fata, foarte frumoasă, avea din păcate un cusur: răspândea în jur un puterni miros de baltă. Regele a fost deci silit să se despartă de ea şi a încredinţatunui pescar, spunând: 'Are să-ţi fie fiică, iyam tava bhavisyati'. Pe cât d virtuoasă, pe atât de frumoasă, ea îşi merita numele, Satyavâti, 'Adevărata' Dar mirosul matern nu o părăsea. Printre pescari lucrul nu era chiar atât d grav şi ea ducea o viaţă normală, vâslind într-o barcă pentru a-şi ajuta tată – sau pe acela pe care-l considera ca atare – şi pescuind în apele Yamunei într-o zi a trecut pe lângă râu un pelerin: un om foarte sfânt, regele Pa răsară, care dădea ocol sihăstriilor, numeroase pe acel ţărm. A văzut-o d departe pe frumoasa vâslaşă şi a fost cuprins de dorinţa puternică de a (cunoaşte mai bine. S-a apropiat şi şi-a spus fără ocolişuri dorinţa. Fata i-î dat un răspuns nostim; 'Nici să nu vă gândiţi, cu toţi aceşti pustnici car se uită la noi.'. Îndată, prin puterea ascezei sale, el a iscat o ceaţă deasî care i-a aşezat ca într-o cameră ferită. Văzând că se îngroaşă gluma, Satyavâti ridică obiecţia care se impunea: ea nu era liberă, avea un tată; daca ceda, cum va îndrăzni să mai apară în faţa lui? În astfel de cazuri, asceţii din poveştile indiene au un răspuns gata pregătit, fac o făgăduială pe care c onorează, de altfel, cu scrupulozitate: după îmbrăţişare, sau după naşterea care va decurge din ea, tânăra va redeveni fecioară, fără cea mai mică urmă a bunăvoinţei sale. Inteligenta Satyavâti a hotărât deci să cedeze, dar a avut prezenţa de spirit să ceară o indemnizaţie în modul cel mai cinstit din lume: a cerut o favoare la alegerea ei. Ascetul a făgăduit din nou şi ea a ales ca mirosul ei de peşte să se transforme într-un parfum minunat. N-a fost decât un joc pentru ascet şi când, satisfăcut şi-a părăsit tovarăşa de o clipă pentru a pleca spre cea mai apropiată sihăstrie, a lăsat-o însărcinată şi parfumată. Ba chiar foarte parfumată: era o adevărată desfătare pentru nări până la o distanţă care, în Apus, e rezervată calculelor astronomilor. De asemenea, însărcinată: purta în pântece pe unul din cei mai mari înţelepţi, unul din cei mai puternici rsi, Vyăsa, care şi-a luat rămas bun de la mama sa îndată ce i născut şi s-a dus în pădure să se dedea la o pocăinţă neşovăielnică I, a îcare, i-a spus că, dacă avea nevoie de el în orice împrejurare, n-avea decât -l strige pe nume şi el îi va apărea în faţă. Printre alte merite în faţa omerii, Vyăsa îl va avea pe acela de a orândui nu numai cele patru Vede, dar Mahăbhărata, care e a cincea dintre ele; va împărtăşi această ştiinţă mai altor discipoli, mai cu seama lui Vais'ampăyana care, la rândul lui, va recita Lensul poem cu ocazia 'sacrificiului de şerpi' celebrat de' unul din primii maşi ai fraţilor Păndava, strănepotul lui Arjuna, Janamejaya2.

Dar, înainte de a compune poemul, trebuia să i se procure materia şi i se nască eroii. În momentul cel mai dramatic, Satyavati şi fiul ei asce- 1 şi-au asumat împreună această sarcină. Iată cum3.

Datorită parfumului ei încântător, Satyavati a fost zărită, adulmecată irită de regele Săntanu, un descendent al lui Yayăti, deci Paurava şi Kauva. pe de-a-ntregul, pe care zeul suprem îl desemnase să fie bunicul lui indu şi străbunicul celor cinci Păndava. De la o primă soţie, zeiţa-râu Gangă, intanu avea deja un fiu de mare merit şi mai întâi el a rezistat pasiunii ntru frumoasa pescărită. Dar, văzându-l cum se topeşte, acest fiu a luat [ţiativa de a-l recăsători. S-a dus la pescar, 'regele pescarilor' se precizează, tăi adoptiv al fetei. A reuşit în misiunea sa, dar cu ce preţ! Pescarul n-â nsimţit la căsătorie, lăsând să se înţeleagă că Satyavati era de neam mare, cât cu condiţia ca pruncul care se va naşte din ea să fie recunoscut drept iic moştenitor şi, ca să asigure mai bine această convenţie, a mai cerut şi fiul din prima căsătorie să renunţe nu numai la afirmarea drepturilor la mi, ci şi la căsătorie, la faptul de a fi tată. Prinţul, peţitor pentru tatăl său, a luat în mod solemn aceste două angajamente şi a primit de la zei în această iprejurare noul nume de Bhlşma, 'Cumplitul', căci cumplită într-adevăr îi şese îndoita jertfă. A primit, de asemenea, de la tatăl său, un privilegiu re i-a adus rolul extraordinar pe care-l are în Mahăbhărata: acela de a nu uri, în ciuda tuturor rănilor, decât în ziua în care va hotărî el însuşi să sară.