După cum vedem, diferenţele dintre om şi Spirit par greu de conciliat. Totuşi, împăcarea este realizată prin existenţa unui „tampon” psihic între Spirit şi mintea fizică. Este vorba despre mintea astrală şi cea mentală (amănunte găsiţi în cartea mea „MODELUL UNIFICATOR AL PSIHICULUI UMAN NORMAL ŞI PARANORMAL”). Anatomic, ele ţin de alcătuirea globală a Minţii, dar funcţional sunt apropiate de Spirit. În acest fel, mintea fizică primeşte permanent influxuri spirituale moderate într-un mod confortabil şi inteligibil.
În schema de mai jos, am reprezentat dubla apartenenţă a minţii astrale şi a celei mentale.
IERTAREA DE SINE prin REVELAREA VIEŢILOR ANTERIOARE
”Trebuie să vă iertaţi pe voi înşivă!”, spun unii traineri sau îndrumători spirituali prin conferinţe sau cărţi. Oricine caută bine în trecutul său poate găsi o faptă personală de care să se ruşineze, să se înspăimânte, pe care să o critice. Adevărat! Totuşi, nu toţi avem un simţ acut al vinovăţiei sau al responsabilităţii neîndeplinite. „Sunt în pace cu mine însumi, n-am reproşuri majore să îmi fac, nu sunt un păcătos, nu am de ce să mă iert”. Dacă nu ne găsim nicio vină serioasă, atunci cum să aplicăm îndemnul „iertării de sine”?
E adevărat că, în creştinism, se spune că toţi greşim, cu voie sau fără de voie, şi că moştenim păcatul lui Adam, aşa că ar trebui să ne cerem continuu iertare de la Dumnezeu pentru imperfecţiunile noastre. Dar creştinismul este o religie care a devenit în timp greu de înţeles chiar şi pentru preoţi.
Accept că oricine poate greşi şi că „binele” lui Dumnezeu nu este întotdeauna „binele” văzut de noi. Dar sentimentul de „păcat” nu poate fi simţit corect decât de către cei deja purificaţi spiritual în bună măsură şi nu poate fi impus tuturor enoriaşilor. Culpabilitatea metafizică este o stare de smerenie adâncă însoţită de o speranţă nesfârşită. O adevărată stare de graţie...
Iată o metodă interesantă care ne poate apropia intelectul de inimă: să ne cunoaştem reîncarnările.
Aflându-ne vieţile anterioare ale Spiritului nostru (de la o persoană autorizată divin să ni le reveleze, nu din tabele astrologice sau de la esoterişti speculanţi), ne găsim într-o situaţie contradictorie.
De pe o parte, curiozitatea ne este satisfăcută. Cunoaştem lucrurile importante din viaţa unui alt om în care a fost încarnat spiritul nostru. Dar acel om nefiind perfect, evident, a avut greşelile sale, pe care, vrând-nevrând, le-am preluat noi – ca sensibilităţi nedorite sau ca pedepse venite „din senin”. Deci, pe de altă parte, am putea fi chiar foarte supăraţi pe acel om din trecutul nostru spiritual care nu a respectat regulile „elementare” ale vieţii armonioase (pe care abia acum le înţelegem bine).
Să nu uităm însă că înţelepciunea noastră actuală nu a apărut din senin, ci şi din observarea şi îndreptarea urmărilor rele ale acţiunilor anterioare ne-înţelepte. Deci, chiar dacă am preluat o anumită karmă neplăcută, totuşi ea va produce sau a produs deja un salt evolutiv pentru fiinţa noastră. FĂRĂ KARMĂ NU PUTEM EVOLUA! E adevărat, această explicaţie sună cam abstract, iar noi, oamenii, suntem fiinţe emoţionale şi cu dureri concrete...
Dacă ne deranjează sau chiar ne doare viaţa anterioară a spiritului nostru, avem o ocazie potrivită să apelăm la ceea ce mulţi îndrumători spirituali numesc „iertarea de sine”. Deseori, aspiranţii spirituali nu se simt deloc supăraţi pe ei înşişi. Dimpotrivă, se iubesc pe sine şi asta e normal. Dar acela este sinele uman, mic, egoist. Nu Sinele spiritual.
Iertându-l pe omul păcătos din vechime (antecesorul nostru spiritual), declanşăm un proces de înţelegere a condiţiei umane în general (înţelepciune). Acum avem un „obiect viu” asupra căruia să ne îndreptăm „iertarea de sine”. Deşi NU suntem „noi înşine”, totuşi el face parte din „Sinele nostru profund”, din moştenirea spirituală.
Iertându-l pe acel om al trecutului, ne absolvim de fapt Spiritul, căci sub ochii Lui s-au petrecut acele fapte dubioase. Absolvindu-ne Spiritul, ne apropiem sufleteşte de El, dezvoltăm o relaţie de iubire specială cu El. Aceasta este adevărata „iubire de Sine”, cea în care nu-I purtăm nicio ranchiună pentru karma care ne apasă astăzi. Căci noi nu avem nicio vină pentru karma ce ne-a venit de peste secole!!! De vină a fost, în principal, acel om păcătos, precum şi Spiritul nostru, care nu l-a putut împiedica să greşească...
Dacă reuşim să iertăm făptuitorul din trecut responsabil de durerea noastră de azi, atunci realizăm un miracol. Ne eliberăm de o parte din acea karmă. Prin IERTARE DE SINE (sau IERTAREA SINELUI) ne ridicăm vibraţia fiinţei şi devenim mai imuni la dureri. O vibraţie înaltă ne aduce nenumărate beneficii...
Iată deci cum cunoaşterea vieţilor anterioare ne poate ajuta să punem în aplicare îndemnul sapienţial de a ne ierta pe noi înşine.
Cuvioşii înţelepţi creştini ne îndeamnă, la rândul lor, să ne rugăm pentru iertarea strămoşilor noştri genetici. Fiecare dintre noi poate purta şi karma negativă creată de aceia (perpetuată sub numele popular şi cam ambiguu de „blestem de neam”). A ne ruga pentru iertarea lor presupune, în primul rând, că noi i-am iertat pentru răul ce ni l-au transmis. Restul e treaba Divinităţii. Noi deja ne-am pregătit sufletul pentru mântuire...
REVOLTA ÎMPOTRIVA SINELUI
şi ÎMPĂCAREA CU EL
Avem şi alte ocazii de a ne ierta Sinele, învăţând astfel să-L iubim.
Spiritul nu este defel o fiinţă umană, ci una eternă. Pentru Spirit, omul este un COBAI. Un prilej, din multe, de a-şi realiza anumite interese legate de acumularea unor experienţe într-un corp omenesc. Iar fiecare cobai are norocul lui. Dar ce opţiuni are un şoricel de laborator? Să stea pe loc, să meargă în stânga sau în dreapta şi să ajungă la capătul labirintului. Alegerile noastre sunt mereu limitate la câteva opţiuni posibile. Însă ce spun acum nu este fatalism! Căci şoricelul e lăsat să se descurce singur, cu adevărat. De fapt, experimentatorul chiar mizează pe libertatea cobaiului de a găsi singur ieşirea din labirint...
Dacă vom medita profund la acest adevăr – că noi, toţi oamenii, suntem nişte cobai – vom putea simţi imediat compasiune pentru semeni. Unii cobai au parte de experimente simpatice, unele obositoare, iar altele chiar dramatice. Dar nu există privilegiaţi. Pentru experimente, cobaii se aleg la întâmplare şi tura viitoare poţi nimeri într-o altă tulumbă.
Ne putem revolta împotriva acestei situaţii. Nu putem însă schimba legile naturii şi, în plus, absolut fiecare fiinţă biologică o suportă. Dar poate că revoltându-ne, conştientizăm acut realitatea, că nu suntem „de capul nostru” pe lume. Şi ne putem schimba poziţia: din cobai, să devenim „voluntar”, din manipulat, să devenim „servitorul” Stăpânului interior. Nu e doar o nuanţă, ci o transformare fundamentală şi o temelie fermă pentru nişte realizări spirituale ulterioare. Şi, de ce nu, este reconfortant să ştim că nu suntem niciodată singuri, că avem cu cine ne sfătui în chestiuni delicate, că avem un refugiu de pace şi seninătate oricând la dispoziţie!...
Dacă mă gândesc bine, mai există o altă alternativă: să nu crezi aceste lucruri, să le consideri invenţii mincinoase. Şi să le uiţi cât mai repede...
Totuşi, sursa acestei viziuni spirituale nu este una speculativă, ci provine din revelaţiile cercetătorului spiritist Nina Petre. Colaborând cu lumea spiritelor, doamna Nina a înţeles că Spiritul dezîncarnat este cu totul altceva decât persoana decedată. Mai mult, SPIRITUL A FOST MEREU ALTCEVA DECÂT OMUL în care era încarnat. Este un adevăr nou şi, totodată, vechi de când lumea, care poate fi greu de digerat pentru unii. Poate că au mai realizat şi alţii acelaşi adevăr, dar nu l-au spus suficient de răspicat. Câteva dintre revelaţiile lui Jakob Lorber din cartea „Pământul şi Luna” conduc la aceeaşi concluzie.
Deseori, nu suntem mulţumiţi de ceea ce ne oferă viaţă, din cauza alegerilor făcute de Spiritul nostru înainte de naştere. Omul zice: „Nu ştiu de ce m-am născut, nu am cerut-o şi nici nu pot şti când voi muri”. Dar Spiritul le ştie pe toate acestea şi multe altele pe care nu le vom afla niciodată. Omul este curios şi ar vrea să afle mai multe despre încarnările precedente. Totuşi, întâmpinăm o barieră către această cunoaştere atunci când nu suntem pregătiţi psihologic să aflăm lucruri prea dure şi care fac parte din „bucătăria” Spiritului. Doar privilegiaţii au acces la aflarea vieţilor Lui anterioare. Ce poate fi mai captivant decât să descoperi în tine bucăţelele de istorie a omenirii care ţi-au construit personalitatea prezentă, ca într-un puzzle cu piese de timp, nu din carton?! S-ar putea ca în viaţa următoare să nu mai ai ocazia să meditezi la chestiunile acestea...
Când păţim un necaz, de obicei dăm vina pe alţii, pe soartă, pe întâmplare sau pe noi înşine. Cei mai încrâncenaţi dau vina chiar pe Dumnezeu, deşi El nu are niciodată nicio vină!!!
S-ar putea totuşi ca motivul să fie altul, şi anume că Spiritul nostru a pus la cale cu abilitate şi bună-ştiinţă acel eveniment dramatic, aceasta pentru ca să dobândim anumite calităţi sau să căpătăm un gen de experienţă pe care Spiritul îl doreşte... Oricum, nimeni nu poate obţine detaliile gândirii Spiritului, căci sunt ţinute secrete, mai ales pentru ca planurile Sale să nu fie dejucate.
Dacă însă ne dovedim ascultători şi dornici de a colabora conştient cu Spiritul nostru, El ne va strecura „la ureche” unele informaţii despre viitor (aşa cum îl proiectează El). Asta s-ar numi predicţie împlinită, intuiţie inefabilă, reading (citire clarvizionară) etc. Şi împăcare cu soarta...
Însă, cum oamenii vor de obicei să îşi ducă viaţa de capul lor, fără nicio disciplină sau ascultare, nici Spiritul nu prea le dezvăluie planurile încarnării sale. Viaţa devine atunci un fel de joacă de-a şoarecele şi pisica... Cine pe cine păcăleşte? Omul fentează provocările şi încercările dorite de Spirit sau Spiritul manipulează întâmplările şi alegerile omului? La această întrebare trebuie să vă răspundeţi pe cont propriu!...
SPIRITUL (GINGAŞUL) şi OMUL (BĂDĂRANUL).
DISOCIEREA CARE ÎNSTRĂINEAZĂ
Salutul oriental NAMASTE (NAMASKAR) s-ar traduce liber prin „Spiritul meu salută Spiritul tău”.
Veţi fi auzit, cu siguranţă, mulţi îndrumători spirituali (aproape toţi) afirmând că, Spiritul aflându-se în om, înseamnă că omul este chiar Spiritul. Este o eroare prea des întâlnită. Afirmaţia este (aproape) adevărată doar în cazul rar al sfinţilor. În privinţa celorlalţi, o prăpastie uriaşă este trasată între om şi Spiritul său... Acceptând această stare deplorabilă, dar reală, putem evolua rapid pe calea spiritualităţii. Altfel, dând frâu liber imaginaţiei spirituale şi autosugestiilor pozitive, s-ar putea să avem la un moment dat eşecuri inexplicabile pe calea spirituală şi chiar să ne depărtăm de El. N-aş spune asta dacă nu aş cunoaşte exemple concrete dramatice şi triste...
Prin urmare, primul pas pe calea spiritualităţii ar fi să disociem personalitatea umană de cea a Spiritului. Poate părea dificil la început să ne gândim la existenţa a doi poli de voinţă în fiinţa noastră. Dar, la o analiză atentă, asta explică foarte multe lucruri, deci, măcar ca ipoteză, este acceptabilă. Însă odată ce continuăm cu practica spirituală, vom primi tot mai multe semne că suntem pe calea adevărului şi că, într-adevăr, este corect să diferenţiem clar între cele două instanţe de decizie ale omului. Ba, mai mult, ar fi bine să ne amintim cât mai des acest adevăr!
Totuşi, la început, când încă mai păstrăm impurităţi mentale, am putea privi Spiritul ca pe un rival, cu care avem o luptă permanentă pentru supremaţie. Dar asta-i o capcană. Spiritul este extrem de gingaş, tolerant până la un punct cu slăbiciunile omului în care este încarnat, dispus să aştepte răbdător ocaziile oportune pentru a mişca individul spre o direcţie secretă. Nu e cazul ca omul să încerce să se opună Spiritului, fiindcă va avea mult de pierdut şi de suferit. Desigur, individul nici nu prea îşi dă seama care sunt dorinţele Spiritului său (sunt aceleaşi cu ale lui Dumnezeu!), confundându-le cu diverse influenţe exterioare străine, care încearcă să îl deturneze cu viclenie. Totuşi, odată ce omul primeşte nişte informaţii spirituale certe (în măsura în care le merită, le cere şi le suportă), mintea sa impură ar putea exagera cu disocierea faţă de Spirit. Atunci trebuie ca omul să se redreseze şi să ia aminte la faptul că, totuşi, Acela îi dă viaţă, îi modelează mintea în multe privinţe (nu în toate) şi îi împrumută Conştiinţa. Şi această faţetă este la fel de adevărată, ba chiar primordială!
Gândind egotic, este uşor să cădem în păcatul desconsiderării sau acuzării Spiritului nostru. Putem să îl luăm în derâdere fiindcă a animat, în vieţile sale anterioare, oameni prea mărunţi sau cu prea multe patimi. Sau, şi mai tentant, putem să-l acuzăm de toate necazurile şi „ghinioanele” noastre actuale, pe care nu ne învaţă să le ocolim sau chiar ni le provoacă. Dacă am ajuns până acolo, înseamnă că procesul psihologic de disociere a mers prea departe, îndepărtându-ne de Stăpânul fiinţei noastre! Viziunea noastră omenească este prea îngustă pentru a înţelege şi punctul Său de vedere.
Spiritul nostru provine şi el – de unde altundeva? – din lumea spiritelor... Diverse explicaţii despre lumea spiritelor şi modul lor de gândire am dat cu alte ocazii şi se găsesc în cărţile spiritismului. Foarte importantă este însă starea în care ne aflăm pentru a le înţelege corect. Căci nu este suficient să le citim „la rece” ca să fim de acord cu ele sau, pur şi simplu, să le pricepem!
Ca să rezonăm cu Spiritul trebuie să ne aflăm într-o stare „sentimentală”, de sensibilitate accentuată la tot ce ne înconjoară, dublată însă de un sentiment că suntem protejaţi şi că şi noi am vrea să protejăm pe oricine şi orice ar avea nevoie de ajutor. Cam aceasta ar fi, de fapt, definirea „iubirii fără un anumit obiect sau subiect” sau compasiunii. Desigur că iubirea nu poate fi raţionalizată decât în mod stângace, căci ea trebuie simţită direct în suflet.
Putem ajunge în această stare „sentimentală” ascultând o muzică foarte frumoasă, urmărind o scenă de film romantic, îndrăgostindu-ne de cineva, emoţionându-ne în faţa unui dezastru, contemplând un peisaj splendid etc. Din păcate, omul modern are tot mai puţine astfel de momente de generozitate şi nobleţe sufletească, în care să-şi simtă „pieptul plin”. Precumpănesc socotelile meschine, analizele la rece, interesele materiale, poziţiile defensive împotriva atacurilor de tot felul. Dar ca să ne apropiem de Spirit, trebuie neapărat să ne ridicăm vibraţiile şi să gândim superior pe un fond emoţional elevat.
Dostları ilə paylaş: |
