Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

SUFLET SI SPIRIT - UNIRE SI SEPARARE

 

„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17:21)

Este adevărat, absolut adevărat! Dar atunci de ce nu o simţim? Citind articolul de mai jos, poate că totul va deveni mai clar...

Cititorul de spiritualitate sau esoterism nu prea va găsi în scrieri* o clarificare a diferenţei dintre suflet şi Spirit, dintre ego şi Sine Superior. Deşi se vehiculează foarte des aceste noţiuni, ele se consideră a fi subînţelese sau intuite de căutătorul spiritual. De aceea, pot apare confuzii regretabile ce pot duce fie la gonflarea ego-ului (confundat cu Sinele Superior), fie la nerecunoaşterea acţiunii Spiritului în atitudinile şi comportamentul omului (ratând astfel o apropiere mai rapidă de El). Am abordat acest subiect delicat şi în alte scrieri.

* Din fericire, am găsit întâmplător o excepţie în imensul internet. Este un desen frumos care converge cu ideea pe care o repet aici. Mă refer la distincţia şi separaţia care există între om şi Spirit. Iată din link-ul respectiv¹⁹ un cuvânt cheie: „PARTENERIATUL dintre fiinţa umană şi Sufletul cosmic (Sinele Divin superior, adică Spiritul)”. Vorbind despre parteneriat / colaborare, implicit trebuie să înţelegem că e vorba despre o SEPARARE dintre cei doi. Desigur, în pagina respectivă se insistă doar pe conexiunea luminoasă ce uneşte Omul cu Spiritul, precum şi Spiritul cu Divinitatea Supremă.

Autorul site-ului mai scrie (priviţi desenul): „Lumina Cristică curge din inima Divinului Individualizat (adică din Spirit – n.n.) şi se ancorează în inima corpului fizic”. Eu interpretez aceasta ca fiind „divizarea Conştiinţei”, noţiune pe care am introdus-o cu alte ocazii când am explicat formarea sufletului, continuitatea conştiinţei după moarte, precum şi liberul arbitru pe care îl are omul.

În rândurile de faţă voi sublinia mai ales aspectele psihologice care marchează diferenţele dintre sufletul şi Spiritul omului. Această abordare vă poate oferi subiecte de meditaţie cu o mare forţă revelatorie. O recomand ca o completare la căutarea individuală a Adevărului, ce o puteţi realiza pe orice cale spirituală tradiţională sau spontană veţi dori... Atunci când capul este prea înfierbântat, ne prinde bine un duş rece (ţinându-ne inima caldă, folosind mai ales ceea ce ne leagă de Spirit şi Dumnezeu). Pentru păstrarea smereniei e nevoie să ne amintim mereu, cu luciditate, care ne sunt limitele. Surprinzător, această modestie ne va ridica pe scara spirituală mai sus decât am fi crezut.

În general, separarea dintre om şi Spirit încă nu este bine definită şi nici înţeleasă. Poate din teama că ar putea provoca grave neînţelegeri şi proteste. Consumatorii de literatură esoterică, ca şi discipolii unor tradiţii spirituale, nu sunt dispuşi să cedeze fără luptă la ideile lor. Este o luptă de idei, dar nu mai puţin eroică.

Amintirile din vieţile anterioare sau dintre ele nu aparţin omului, ci Spiritului. Faptul că ele ne pot ajunge la cuget este uneori o întâmplare, iar alteori urmarea voinţei Spiritului. Memoria singură nici nu ar fi de ajuns; e nevoie şi de înţelegerea amintirilor, ceea ce presupune o cunoaştere vastă, cosmică, specifică Minţii Spiritului. Or, dacă am avea această Minte, am înţelege totul instantaneu, fără a mai citi atâtea teorii... N-am mai învăţa totul de la zero, n-am mai face atâtea greşeli. Tocmai fiindcă nu ne amintim încarnările trecute este un argument că sufletul diferă de spirit.

Originea divină a omului nu rezidă în presupusele sale amintiri din lumea spiritelor. Divină este originea Conştiinţei sale. Iar Conştiinţa umană este diferită atât de minte, cât şi de memorie. Am detaliat aceste aspecte în cartea mea „CONŞTIINŢA UMANĂ, ÎNTRE MINTE ŞI SPIRIT”.

SPIRIT ŞI SUFLET ÎN BIBLIE

În scrisorile apostolice din Noul Testament apar următoarele referinţe privind distincţia netă dintre Spirit şi minte, respectiv Spirit şi suflet:

I Corinteni 14:15  Duh/minte (rom.) Espíritu/entendimiento (span.) Spirit/understanding (engl.) Geist/Sinn (germ.) Spirito/mente (ital.) Esprit/intelligence (fran.) Espírito/entendimento (port.)

I Tesaloniceni 5:23  Duh-suflet-trup (rom.)  Espíritu-alma-cuerpo (span.) Spirit-soul-body (engl.) Geist-Seele-Leib (germ.) Spirito-anima-corpo (ital.) Esprit-âme-corps (fran.) Espírito-alma-corpo (port.)

 

EGO şi SINE versus SUFLET şi SPIRIT

În multe dintre scrierile spirituale contemporane se folosesc expresii de genul „Ego-ul trebuie anihilat”, „Ego-ul este un Eu fals”, „lasă-te în grija Sinelui tău superior” etc. Cred că se ivesc unele confuzii prin utilizarea termenilor „Ego” şi „Sine”. Iată de ce:

- Cuvântul Ego este sinonim cu sufletul omului. Ego-ul va dăinui până la moarte. Nu se pune problema distrugerii voite a ego-ului, care ar fi precum tăierea crăcii de sub picioare – o sinucidere fizică sau psihologică. În spiritualitatea autentică putem vorbi doar de purificarea impulsurilor şi stărilor Ego-ului, astfel ca ele să nu mai fie maculate de diverse influenţe inconştiente sau venite de aiurea şi care ne provoacă regrete ulterioare.

Ba chiar, în psihologie, se vorbeşte despre „dezvoltarea şi întărirea ego-ului” sau de a dobândi un „ego sănătos”, iar asta poate aduce şi mai multă confuzie în lecturile spirituale.

- Când vorbim despre Sine, s-ar putea înţelege că vorbim tot de Ego, unul ceva mai „aristocrat”, dar în esenţă acelaşi. Dacă spunem Sine superior, sensul rămâne vag: poate fi un ideal abstract sau o credinţă de tip religios în ceva exterior. Nu prea găsim specificat faptul că Sinele are o voinţă separată de a omului, uneori chiar intenţii diferite. Sinele poate fi acel „alter-ego” pomenit în psihologie.

De aceea, considerăm că sintagma „Spiritul încarnat” defineşte neechivoc o entitate cu care sufletul convieţuieşte. Nu este o entitate ocazională şi străină, ci însăşi sursa divină care îl animă, îi dă pofta de viaţă, îi oferă mare parte din personalitate şi îi împiedică trupul să se descompună.

În general, vom prefera denumirile conjugate de suflet şi Spirit, fiindcă au un sens mai precis definit.

 

    Ego şi Alter-ego

 

SUFLET FĂRĂ SPIRIT, SPIRIT FĂRĂ SUFLET

Învăţătura tradiţională creştin ortodoxă susţine că Isus Cristos avea atât o natură divină (Spiritul nemuritor), cât şi una umană (sufletul). Totuşi, conform aceleiaşi dogme, oamenii nu ar avea decât o natură umană (sufletul creat la concepţie). Concluzia logică este că oamenii ar fi lipsiţi de Spirit...

Desigur, această concluzie născoceşte o prăpastie artificială între Isus şi noi, ceilalţi oameni. Astfel, nu-l mai putem privi ca pe un frate spiritual mai mare. Rămâne doar un prilej de uimire şi o speranţă de ajutor, dar NU mai poate fi şi un model de urmat!... Isus-omul devine chiar mai straniu decât un extraterestru. De fapt, de mult timp preoţii l-au suspendat pe Isus undeva, sus, ca să nu-L putem ajunge decât cu aprobarea şi metodele lor.

Concepţiile new-age, pe de altă parte, consideră că omul este doar un Spirit dotat cu trup. Omul ar fi, după aceştia, un Spirit adormit, obnubilat de mirajul lumii materiale. Toate caracteristicile sufleteşti ar aparţine deci Spiritului, sufletul şi Spiritul fiind acelaşi lucru.

Budismul nu clarifică subiectul. Vorbeşte despre minte la modul general, care ar corespunde termenului de suflet, dar combinat şi cu caracteristici ale Spiritului (ex: „conştiinţă fără început şi fără sfârşit”). Unii îi spun minţii, spirit, dar neavând acelaşi înţeles cu Spiritul distinct care animă omul.

Pe scurt:

Omul, în creştinism:     Trup ----- Suflet ------ ?

Omul, în new-age:        Trup ------- ? -------- Spirit

După cum se vede, ambele concepţii au lacune.