Secţia I civilă

II. 1. Examinând sentinţa nr. 1789/3.10.2011 prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoarea B.M., Curtea a constatat că recursul nu este fondat.

În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoz. art. 123 din Legea nr. 85/2006 pentru faptul că textul legal respectiv contravine art. 46 din Constituţia României, care garantează dreptul la moştenire, Curtea a dispus la termenul din data de 25.01.2012 respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Cât priveşte fondul recursului, se constată că în cursul falimentului s-a procedat la valorificarea bunurilor debitoarei SC Dancomar SRL, iar cu prilejul celei de-a doua distribuiri de sume a fost întocmit Planul de distribuire nr. 251/19.09.2011 în care la categoria „creanţe chirografare” au fost înscrise creanţele creditorilor BRD – Sucursala Rm.Vâlcea, I. T. SRL, B. M., G. I., Pr. SRL, P.r SRL, G. C, Asociaţia de Proprietari M.şi CEZ Vânzare Craiova, toate încadrate în dispoz. art. 123 pct. 8 din Legea nr. 85/2006, care reglementează categoria creanţelor chirografare de plătit în faliment, altele decât cele care se bucură de o reglementare specială şi se prioritate la distribuire.

Creanţa recurentei B. M. reprezintă contravaloarea părţilor sociale deţinute de soţul ei decedat, B. D., în societatea debitoare. Aşa cum a arătat în mod corect judecătorul sindic, această creanţă nu se încadrează în nici una din categoriile prevăzute de art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, astfel încât trebuia situată la punctul 8 din art. 123.

S-a constat că B. M. nu a contestat în faţa judecătorului sindic plasarea creanţei sale în poziţia pct. 8 din art. 123, astfel că schimbarea poziţiei acesteia nu ar putea surveni direct în urma recursului.

Creanţa BRD – Sucursala Rm.Vâlcea este o creanţă bancară, rezultată dintr-un credit bancar, ceea ce atrage încadrarea acesteia la poziţia 7 din cadrul art. 123, deci într-o poziţie superioară faţă de cea în care este aşezată creanţa recurentei B. M. şi cu prioritate la distribuirea de sume.

Faptul că BRD s-a înscris cu aceeaşi sumă şi la masa credală a SC Inter G. C. SRL nu este relevant în sine, fără dovezi şi explicaţii suplimentare din partea recurentei, pentru a constata că BRD nu era îndreptăţită să participe şi la distribuirile de sume din procedura deschisă faţă de SC D. SRL ori nu era îndreptăţită să beneficieze de repartizări conform art. 123 pct. 7.

SC IGC SRL este o altă persoană juridică decât debitoarea din procedura de faţă, iar raporturile BRD cu prima pot fi diferite de cele încheiate cu cea de-a doua.

Împrejurarea că unor creditori sau lichidatorului nu i se pare moral ca un creditor să participe la proceduri concursuale deosebite pentru recuperarea uneia şi aceleaşi creanţe nu este motiv de nelegalitate în absenţa unei norme legale care să fie astfel încălcate.

Nu poate fi reţinut nici argumentul că BRD a învestit cu formulă executorie două bilete la ordin, fără însă a începe executarea silită faţă de SC D. SRL, întrucât în cursul procedurii insolvenţei nu mai poate fi derulată în mod separat nicio acţiune judiciară sau extrajudiciară ori măsură de executare silită asupra debitorului sau bunurilor sale, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Concluzionând în sensul că în mod corect a dispus judecătorul sindic înscrierea creanţei BRD la pct. 7 din art. 123, iar a creanţei recurentei la pct. 8 – aşa cum a şi fost înscrisă de către lichidator – Curtea, văzând dispoz. art. 312 alin. 1 C.proc.civ., a respins recursul formulat de B. M. împotriva sentinţei nr. 1789/3.10.2011 ca nefondat.

2. În ce priveşte recursul declarat de creditoarea BRD Groupe Societe Generale S.A. - Sucursala Rm. Vâlcea, Curtea a constatat, de asemenea, că acesta nu poate fi primit, în sensul că soluţia pronunţată de judecătorul sindic şi cuprinsă în dispozitivul sentinţei este corectă.

Curtea a avut în vedere faptul că recursul nu poate viza considerentele sentinţei, ci doar dispozitivul acesteia, întrucât doar acesta intră în autoritate de lucru judecat şi doar acesta este susceptibil de punere în executare.

Prin urmare, o dispoziţie care nu este cuprinsă în dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu poate fi cenzurată în recurs, în măsura în care calea de atac este declarată exclusiv pentru considerente.

Este adevărat că dispoziţia instanţei este reflectată în considerente, acestea fiind partea din hotărâre care explică în fapt şi drept soluţia şi care, astfel, o justifică. Însă cenzurarea lor în recurs nu poate duce la modificarea dispozitivului sentinţei, dacă soluţia conţinută de acesta este legală şi temeinică.

Ca atare, în speţă, Curtea a constatat că soluţia pronunţată de judecătorul sindic - aceea de admitere a contestaţiei formulate de creditoarea Banca Română de Dezvoltare (BRD) – Sucursala Rm.Vâlcea şi de anulare a planului de distribuţie nr. 251/19.09.2011 - este legală şi temeinică, însă pentru următoarele considerente, care urmează să substituie considerentele instanţei de fond:

Aşa cum s-a arătat mai sus, cu prilejul examinării recursului formulat de creditoarea B. M., este corectă încadrarea creanţei BRD în categoria prev. de pct. 7 al art. 123, astfel încât să nu suporte concurenţa creanţelor creditorilor B. M., SC P. SRL şi G. I., pe care BRD le-a contestat.

Însă şi creanţa SC IT SRL se înscrie în dispoz. art. 123 pct. 8, aşa cum a şi înscris-o lichidatorul, iar nu la pct. 7 – cum s-a reţinut în considerentele sentinţei.

Astfel, SC IT SRL nu a contestat, potrivit art. 122 alin. 3 din legea insolvenţei, înscrierea sa la pct. 8, iar în aceste condiţii situarea creanţei sale într-o altă poziţie nu poate fi realizată de judecătorul sindic din oficiu sau prin valorificarea unei apărări invocate de creditoarea respectivă împotriva contestaţiei altui creditor.

Obiectul cererii cu a cărei soluţionare a fost învestit judecătorul sindic a fost schimbarea poziţiei creanţei BRD de la pct. 8 la pct. 7 al art. 123 astfel încât această creditoare să nu suporte nelegal concursul creditorilor SC P. SRL, G. I., B. M., SC I. T. SRL. Ca atare, această solicitare a fost soluţionată prin dispozitivul sentinţei în sensul admiterii contestaţiei BRD şi anulării planului de distribuire nr. 251/19.09.2011.

Pentru cele expuse, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea a respins şi recursul formulat de BRD Groupe Societe Generale S.A. - Sucursala Rm. Vâlcea împotriva sentinţei nr. 1789/2011.

2. Procedura insolvenţei. Plan de distribuţie. Cheltuieli de conservare şi administrare a imobilelor. Situaţia impozitelor pe imobile.
Art.121 şi art.123 din Legea nr.85/2006
Dispoziţiile art.121 din Legea nr.85/2006 se aplică în cazul obţinerii fondurilor din vânzarea bunurilor grevate şi are înscrisă la poziţia 1 acoperirea cheltuielilor de conservare şi administrare, categorie ce se regăseşte şi la art.123, care priveşte însă celelalte bunuri.

În cauză, imobilele vândute erau grevate şi se aflau pe raza unei alte localităţi decât municipiul Turda, astfel încât şi în măsura în care s-ar aprecia că taxele şi impozitele locale aferente bunurilor intră în categoria cheltuielilor de conservare şi administrare a acestora, se au în vedere astfel de cheltuieli pentru terenurile vândute, adică, sumele datorate Primăriei Budeşti cu titlu de taxă şi impozit

Creditoarea-recurentă se poate situa la poziţia 1 în art.123, pentru bunurile negrevate (sau pentru sumele rămase în urma distribuirii tuturor creanţelor de la art.121), sau, la aceeaşi poziţie, în art.121, în măsura în care s-ar fi înstrăinat bunuri grevate, aflate pe raza municipiului Turda

.

(Decizie nr. 181/R-COM/25.01.2012)
Prin cererea formulată de 23 mai 2011, creditorul Municipiul Turda a contestat planul de distribuire a creanţelor din dosarul de insolvenţă privind pe debitoarea S.C. PD S.R.L.

În motivare s-a arătat că, în condiţiile art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, creanţele născute după deschiderea procedurii sunt plătite în temeiul documentelor din care rezultă, fără a se înscrie la masa credală, în ordinea la care se referă art.123 din Legea nr.85/2006, cu observarea dacă acestea sunt cheltuieli aferente procedurii.

În aceste condiţii, creanţa de 52.411,51 lei, născută ulterior intrării debitoarei în procedura falimentului (19.10.2007), trebuia plătită cu ocazia distribuţiei realizate.

Prin sentinţa nr.1890/2011 Tribunalul Vâlcea a respins contestaţia, reţinând că în cauză sunt incidente disp.art.121 din Legea nr.85/2006, dispoziţii respectate cu ocazia distribuţiei, conform planului 4, prin aceea că suma obţinută din vânzarea imobilelor aflate pe raza comunei Budeşti au fost împărţite prin acoperirea cheltuielilor de procedură, iar diferenţa a fost virată în favoarea creditorului garantat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru motive încadrabile în dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora a susţinut că, în mod greşit instanţa a reţinut că-i sunt aplicabile dispoziţiile art.121 şi nu cele ale art.123 pct.1 din Legea nr.85/2006, în temeiul cărora se plătesc, cu prioritate, cheltuielile aferente procedurii, categorie în care se înscrie şi creanţa recurentei.

Această creanţă este reprezentată de taxe şi impozite datorate după deschiderea procedurii, categorie ce este înscrisă la pct.1 din art.123 al Legii nr.85/2006.

Examinând critica formulată se constată că ea este nefondată pentru cele ce se vor arăta mai jos.

În cadrul procedurii de insolvenţă a debitoarei s-au vândut, cu suma de 182.770 lei, la 4 mai 2011, mai multe imobile aparţinând acesteia (f.46-50), imobile situate pe raza comunei Budeşti, judeţul Vâlcea.

Suma astfel obţinută a fost distribuită conform planului nr.4/12.05.2011 (f.31), în condiţiile art.121 din Legea nr.85/2006, în sensul că, pentru creanţa de la pct.1 s-a alocat suma de 99.497,87 lei, pentru cea de la pct.4 s-a alocat suma de 1.000 lei (sumă regularizată din distribuţia anterioară), iar în favoarea creditorului garantat s-a plătit suma de 75.078,63 lei.

Un prim aspect care se impune a fi reţinut şi care, de altfel, este esenţial în cauză este acela că bunurile din a căror vânzare s-a obţinut valoarea distribuită sunt bunuri ce fuseseră afectate unor garanţii şi ele se află situate pe raza comunei Budeşti, judeţul Vâlcea.

Distribuirea sumelor obţinute cu ocazia lichidării patrimoniului unei debitoare-falite se face potrivit ordinii la care se referă art.121 şi 123 din Legea nr.85/2006, diferenţa dintre cele două fiind însă esenţială şi determinată de existenţa sau nu a unor garanţi asupra bunurilor supuse vânzării.

Dacă art.121 reglementează distribuţia fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor grevate, art.123 priveşte distribuţia fondurilor obţinute din înstrăinarea celorlalte active din patrimoniul falitei.

Acest aspect rezultă în mod expres din textele enunţate, inclusiv din menţiunile de la pct.1 pentru fiecare din cele două planuri de distribuţie. Astfel, potrivit art.121 „(1) Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1) taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24;”, iar potrivit art.123 „Creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine: 1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 şi ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4).”

În concluzie, dispoziţiile art.121 din Legea nr.85/2006 se aplică în cazul obţinerii fondurilor din vânzarea bunurilor grevate şi are înscrisă la poziţia 1 acoperirea cheltuielilor de conservare şi administrare, categorie ce se regăseşte şi la art.123, care priveşte însă celelalte bunuri.

În cauză, imobilele vândute erau grevate şi se aflau pe raza unei alte localităţi decât municipiul Turda, astfel încât şi în măsura în care s-ar aprecia că taxele şi impozitele locale aferente bunurilor intră în categoria cheltuielilor de conservare şi administrare a acestora, se au în vedere astfel de cheltuieli pentru terenurile vândute, adică, sumele datorate Primăriei Budeşti cu titlu de taxă şi impozite.

Creditoarea-recurentă se poate situa la poziţia 1 în art.123, pentru bunurile negrevate (sau pentru sumele rămase în urma distribuirii tuturor creanţelor de la art.121), sau, la aceeaşi poziţie, în art.121, în măsura în care s-ar fi înstrăinat bunuri grevate, aflate pe raza municipiului Turda.

Pentru toate aceste considerente s-a apreciază că este nefondat recursul contestatoarei şi, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, a fost respins.
3. Procedura insolvenţei. Propunere de intrare în faliment. Procedură generală. Procedură simplificată. Distincţie. Aprobarea propunerii privind intrarea în faliment a debitorului, în procedura generală
Art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3) şi art.107 din Legea nr.85/2006
Ipoteza prevăzută la art.107 lit.D nu presupune doar depunerea de către administratorul judiciar a raportului prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, ci aprobarea acestui raport, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3) din Legea 85/2006.

Din interpretarea sistematică a celor două ipoteze alternative ale art.107 lit.D din Legea 85/2006, rezultă că acest text se referă fie la aprobarea raportului cuprinzând propunerea de intrare în faliment de către judecătorul sindic, în procedura simplificată, în situaţia în care debitorul se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 alin. (2) şi, în consecinţă, trebuie supus procedurii simplificate prevăzute de lege, fie la aprobarea propunerii privind intrarea în faliment a debitorului, în procedura generală prevăzută la alin.2 al aceluiaşi text, în cazul în care debitorul nu se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 alin. (2).

(Decizie nr. 310/R-COM/08.02.2012)
Deliberând, asupra recursului de faţă, constată următoarele:

În cadrul procedurii insolvenţei deschisă împotriva debitoarei SC KP SRL Rm.Vâlcea, prin sentinţa nr.865 din 18 iunie 2009, a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care s-a propus intrarea debitoarei în faliment, potrivit art.54 alin.3 sau art.60 alin.3 din Legea privind procedura insolvenţei şi că desfăşurarea activităţii aduce pierderi averii debitoarei.

Prin sentinţa nr.2402 din 24 noiembrie 2011, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea a admis cererea privind procedura insolvenţei, a dispus trecerea la procedura falimentului debitoarei, a desemnat lichidator judiciar BNP C. SPRL Craiova, care va îndeplini dispoziţiile art.25 şi urm. din Legea nr.85/2006, cu un onorariu de 400 lei lunar, în temeiul art.107 alin.2 din Legea insolvenţei a dispus dizolvarea societăţii debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, fixat termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, la 12 ianuarie 2012, a dispus notificarea deschiderii procedurii, a fixat termen limită pentru depunerea cererilor de creanţă născute în timpul procedurii, a fixat termen limită pentru verificarea acestora, termen limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv, iar în temeiul art.113 din aceeaşi lege s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că, potrivit art.107, sunt îndeplinite condiţiile deschiderii procedurii falimentului, ca unică soluţie pentru satisfacerea creanţelor creditorilor.

Împotriva sentinţei a formulat recurs creditoarea SC D. I. SRL Piteşti, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii formulate de administratorul judiciar privind trecerea la procedura falimentului, pentru următoarele motive:

1. Nu este îndeplinită prima condiţie despre care instanţa face vorbire „aprobarea raportului administratorului judiciar prin care se propune intrarea în faliment”, deoarece cota deţinută din creanţele împotriva averii debitorului o plasează în poziţia majoritară, iar votul creditoarei a fost împotriva trecerii debitoarei la procedura falimentului.

2. Afirmaţia potrivit căreia continuarea activităţii debitoarei aduce pierderi averii acesteia este nemotivată, câtă vreme lipsesc cu desăvârşire de la dosarul cauzei datele care să contureze situaţia reală a patrimoniului acesteia, iar măsura trecerii la procedura falimentului poate fi dispusă numai când aceste date sunt cunoscute în totalitate.

3. Cererea în care s-a solicitat să se constate îndeplinite condiţiile art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006 şi să dispună înlocuirea administratorului judiciar nu a fost soluţionată anterior trecerii la procedura de faliment.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat.

Astfel, potrivit art.107 din Legea nr.85/2006:

„Judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment în următoarele cazuri:

A. a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în procedura simplificată;

b) debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvenţă, iar contestaţia a fost respinsă de judecătorul-sindic;

c) nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 94, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;

B. debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat;

C. obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;

D. a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3).”

Din considerentele sentinţei atacate nu rezultă care ipoteză a textului de lege a fost avută în vedere de judecătorul sindic la pronunţarea sentinţei de intrare în faliment.

Din invocarea în considerente a aprobării raportului administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3) se desprinde concluzia că ipoteza avută în vedere este cea prevăzută de art.107 lit.D din Legea nr.85/2006.

Or, Curtea reţine că, în cauză, la dosarul cauzei nu a fost depus un astfel de raport, ci doar o cerere a administratorului judiciar de intrare în procedura falimentului (fila 55 dosar fond), întemeiată pe o altă ipoteză a art.107, respectiv cea de la lit.A pct.b) şi c).

De altfel, ipoteza prevăzută la art.107 lit.D nu presupune doar depunerea de către administratorul judiciar a raportului prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment, ci aprobarea acestui raport, potrivit art. 54 alin. (5) sau art. 60 alin. (3) din Legea 85/2006.

Din interpretarea sistematică a celor două ipoteze alternative ale art.107 lit.D din Legea 85/2006, rezultă că acest text se referă fie la aprobarea raportului cuprinzând propunerea de intrare în faliment de către judecătorul sindic, în procedura simplificată, în situaţia în care debitorul se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 alin. (2) şi, în consecinţă, trebuie supus procedurii simplificate prevăzute de lege, fie la aprobarea propunerii privind intrarea în faliment a debitorului, în procedura generală prevăzută la alin.2 al aceluiaşi text, în cazul în care debitorul nu se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 alin. (2).

Astfel, potrivit art.54 din Legea 85/2006: „(1) Administratorul judiciar va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, care nu va putea depăşi 20 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală.

(2) Raportul va indica dacă debitorul se încadrează în criteriile prevăzute la art. 1 alin. (2) şi, în consecinţă, trebuie supus procedurii simplificate prevăzute de prezenta lege, caz în care va cuprinde documentele doveditoare şi propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată. Administratorul judiciar va notifica propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată creditorilor care au depus cerere introductivă şi debitorului, prin administratorul special, depunând la instanţă, odată cu cererea, dovada îndeplinirii procedurii de notificare.

    (3) Judecătorul-sindic va supune propunerea prevăzută la alin. (2), privind intrarea în faliment a debitorului în procedura simplificată, dezbaterii părţilor într-o şedinţă publică, care va avea loc în maximum 15 zile de la primirea raportului administratorului judiciar.

(4) În cadrul şedinţei de judecată prevăzute la alin. (3), judecătorul-sindic, după ascultarea părţilor interesate, va da o sentinţă prin care va aproba sau va respinge, după caz, concluziile raportului supus dezbaterii.

    (5) În cazul aprobării raportului prevăzut la alin. (4), judecătorul-sindic va decide, prin aceeaşi sentinţă, intrarea în faliment a debitorului, în condiţiile art. 107 alin. (1) lit. D.”

În cauză, prin sentinţa nr.865/C/18.06.2009, Tribunalul Vâlcea a decis deschiderea procedurii generale de insolvenţă, astfel încât erau incidente dispoziţiile art.60 alin.3 din Legea 85/2006, iar nu cele ale art.54 alin.5 din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 60 alin. (3) din Legea 85/2006: „În cazul aprobării de către adunarea generală a creditorilor a propunerii administratorului judiciar prevăzute la art. 59 alin. (2), judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă, intrarea în faliment a debitorului, în condiţiile art. 107 alin. (1) lit. D.”

Propunerea la care face trimitere alineatul 3 este cea la care se referă art.60 alin.1 din acelaşi act normativ, respectiv propunerea de intrare în faliment a debitorului în procedură generală: „În cadrul şedinţei adunării generale a creditorilor prevăzute la art. 59 alin. (4), administratorul judiciar îi va informa pe creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris cu privire la propunerea de intrare în faliment a debitorului în procedură generală.”

Potrivit alineatului 2 al aceluiaşi text, „Adunarea generală a creditorilor va aproba propunerea administratorului judiciar, prevăzută la art. 59 alin. (2), prin votul titularilor a cel puţin două treimi din creanţele prezente la vot. Indiferent de rezultatul votului, propunerea nu va fi aprobată în cazul în care unul sau mai mulţi creditori, deţinând împreună peste 20% din creanţele cuprinse în tabelul preliminar de creanţe, îşi anunţă intenţia de a depune, în termenul legal, un plan de reorganizare a debitorului.” Or, în cauză, nu s-a făcut dovada convocării şi ţinerii Adunării generale a creditorilor în scopul aprobării propunerii administratorului judiciar de intrare în faliment a debitorului în procedură generală.

Pronunţându-se în lipsa atât a raportului administratorului judiciar, cât şi a convocării Adunării generale a creditorilor, instanţa de fond nu a cercetat însăşi fondul cauzei, ci a dispus intrarea în faliment a debitoarei fără a analiza îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul invocat, respectiv art. 107 alin. (1) lit. D din Legea 85/2006.

Or, aceste lipsuri nu pot fi suplinite de Curte în recurs, instanţa de control judiciar fiind lipsită de posibilitatea de a cenzura hotărârea instanţei de fond, atâta vreme cât această cenzură ar viza tocmai raportul administratorului judiciar şi hotărârea Adunării generale a creditorilor, care în cauză lipsesc.

Prin urmare, conform art.312 alin.5 C.proc.civ., întrucât judecătorul sindic nu a analizat fondul cauzei, ci a dispus intrarea debitoarei în faliment în temeiul art. 107 alin. (1) lit. D din Legea 85/2006, fără a verifica întrunirea condiţiilor prevăzute de art.60 din acelaşi act normativ, recursul a fost admis, iar sentinţa casată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, la judecător sindic, pentru ca acesta să pună în vedere administratorului judiciar întocmirea unei propuneri motivate şi convocarea Adunării generale a creditorilor în scopul aprobării acestei propuneri, aşa cum cere textul menţionat, urmând ca, potrivit art.60 alin.3 din acelaşi act normativ să se pronunţe asupra propunerii numai în măsura în care aceasta a fost aprobată de către Adunare.