Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Seria 7: DUHUL SFÂNT

RÂURILE DE APĂ VIE

Lecţia – 15
În Ioan capitolul 7:37-39, citim: “în ziua de pe urmă, care era ziua cea mare

a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: “Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura”. Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit”. Scopul lui Dumnezeu pentru oamenii Lui este ca râurile de apă vie să se reverse prin ei. Comentariul lui Ioan asupra acestor cuvinte, cu toată plenitudinea experienţei de apostol, era: “Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El”.

Prima parte a comentariului oferă semnificaţia cuvântului “râuri” în toată Scriptura. Acesta este Duhul Sfânt. Când Biblia vorbeşte despre “apă”, vorbeşte despre Duhul Sfânt, în afară de cazul când se face referire la Iordan sau Eufrat Dar, dacă luăm toate referinţele la ape, fântâni, izvoare şi ape curgătoare ca simboluri ale Duhului Sfânt, beneficiem de o definire certă, exactă şi clară a gândului lui Dumnezeu referitor la aceste lucruri. Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu pentru poporul Lui.

Intenţia lui Dumnezeu este ca Duhul Sfânt să locuiască în noi ca râuri de apă vie.

Orice altceva este ori un rebut ori ceva contrar gândului lui Dumnezeu. Dumnezeu rămâne neschimbat şi dă din abundenţă. Acesta este faptul fundamental pentru care Dumnezeu primeşte credinţa noastră. Credinţa vine în urma auzirii iar auzirea vine în urma Cuvântului lui Dumnezeu. Tot ce este din afara credinţei este păcat. Acesta este adevărul. Însăşi natura lui Dumnezeu este aceea de a dărui din belşug râuri de apă vie. Dumnezeu îşi face simţită lucrarea. Acesta este caracterul Lui. Dorinţa lui Dumnezeu pentru fiecare credincios este: “Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea”.

De asemenea, aceeaşi dorinţă a Lui este şi pentru biserică. Aceste adevăruri sunt la fel de valabile atât pentru Biserica universală, cât şi pentru fiecare biserică locală în parte. Biserica locală este o reprezentare absolută a Lui. Aşadar, tabloul acestor râuri de apă vie este gândul lui Dumnezeu pentru adunarea locală.

Dorinţa lui Dumnezeu pentru fiecare comunitate umană, indiferent unde ar fi ea, este ca prin aceasta să curgă râuri de apă vie. Secretul influxului acestui râu este refluxul. Aici avem un alt principiu. Influxul este guvernat întotdeauna de reflux. Acesta este motivul pentru care Isus a spus că este mai bine să dai decât să primeşti, deoarece poţi căpăta în măsura în care ai dat. Dacă vei permite râului să curgă nestânjenit, atunci revărsarea va fi din ce în ce mai intensă. Dacă noi, fie individual, fie colectiv, local sau universal irosim această revărsare, atunci pierdem justificarea existenţei noastre. Nu există absolut nici un motiv pentru a mai exista, dacă dispare această revărsare. Pericolul este din ce în ce mai iminent, dar nu numai pentru noi personal, ci şi pentru colectivitate. Voia lui Dumnezeu este: dă şi vei căpăta. Dacă vei dărui mult, totul se va întoarce la tine ca o revărsare de valuri

Permite-mi să te întreb: vrei să primeşti? Doreşti plinătate? Vrei să fi puternic? Vrei să beneficiezi dc tot ceea ce înseamnă râuri de apă vie? Vei primi numai dăruind. Dumnezeu nu este egoist. Aceasta este gândirea lui Dumnezeu, reala esenţă a slujirii. Dacă tragem totul spre noi, devenim noi înşine morţi. Începând cu revărsarea râului în Ierusalim la ziua Cincizecimii, dărnicia fiecărui creştin a devenit o caracteristică a Bisericii primare. Apa a izbucnit. Totuşi, nu izbucnirea în sine reprezenta totul ci, mai mult, acest fenomen este secretul real al vieţii “este mai ferice să dai decât să primeşti. Dăruieşte şi vei căpăta”. Dacă Dumnezeu găseşte vasul disponibil, va turna în el fară măsură. Dacă tu nu laşi să curgă din tine, atunci Dumnezeu nu te poate umple din nou.

Să analizăm câteva caracteristici ale apei vii. Definiţia funcţiei Duhului, a bisericii şi a individului prin care se poate ajunge la adevărata plinătate a lui Dumnezeu, este apa vie. Activitatea vieţii de creştin, a bisericii locale şi a lumii întregi este să creeze condiţii de viaţă. Aceasta este mereu un test de valoare Creăm noi condiţii de viaţă? Este biserica noastră ca o biserică adevărată? Creăm noi personal, oriunde ne-am afla, condiţii de viaţă? Ultima dovadă a adevărului nu este cea raţională; Ultima dovadă a adevărului este vitalitatea, puterea vieții în sine însăşi. Această dovadă rezidă în trăirea noastră în astfel de condiţii care să poată da rezultate şi, atunci când ar apărea oportunităţi în acest sens, aceste lucruri vor avea loc. Intenţia lui Dumnezeu atunci este ca prezenţa noastră, oriunde ne-am afla, să schimbe atât vieţi, cât şi condiţiile de viaţă.

1. Aceasta este prima caracteristică a apei vii Ea creează condiţii de viaţă;

Aici este dovada ei întâlnim biserici cu treizeci-patru zeci dc membri care au urmat calea de zece ani şi încă trăiesc ca înainte când n-au cunoscut calea Domnului. În aceste condiţii nu există productivitate, putere şi nici viaţă. Este o totală denaturare a lui Dumnezeu. Dacă suntem recipiente ale râului şi el se revarsă prin noi, puterea acestei ape vii creează viaţă şi condiţii de viaţă.

2.O altă caracteristică a apei este rodnicia.

Rodirea este o particularitate fundamentală şi este specifică apei vii. Apa vie înseamnă fertilitate, productivitate, înmulţire şi abundenţă. Fertilitatea înseamnă să cunoaştem viaţa. Există o reproducţie în ea însăşi. Acesta este mereu un test al valorii. Viaţa zămisleşte viaţă şi, dacă apa vie este acolo, atunci Biserica va continua să fie rodnică pentru alte vieţi. Ea este fertilă, vie, creează condiţii de viaţă. Reproductivitatea ei va fi evidentă în locul unde curge cu adevărat râul de apă vie. Mai mult de atât. Apa vie este proaspătă şi curată. Mediul acvatic al Mării Moarte este plin de impurităţi. Acesta este motivul pentru care au numit-o Marea Moartă. Există influx, dar nu şi reflux şi apa este sărată. Dar apa vie trebuie să fie proaspătă. Fructul pomului despre care am discutat în altă parte, care rodeşte în fiecare lună, oferă prospeţime, nu-i aşa? Biblia spune că în fiecare lună el aduce fructe noi. Tu nu trebuie să aştepţi până în septembrie să obţii acel fruct al pomului Cincizecimii. Dacă o biserică individuală sau colectivă este cu adevărat din acest râu care curge, acolo nu va fi niciodată lipsă de rod. Nimic nu este învechit. Va fi o activitate vie, un fruct nou întotdeauna. Nu un program religios plictisitor, ci o trăire dinamică produce mereu roadă. In Scriptură se găsesc alte ilustraţii şi metafore a principiului înnoirii şi renaşterii. Astfel, citim despre expresia: “purtat pe aripi ca de vultur”.

3.Apoi este această caracteristică: persistenţa. Cuvântul spune “râuri" de apă vie. Există o fantastică tenacitate a fluviului. Acum când trecem de la simbol la semnificaţiile simbolului, putem înţelege Duhul Sfânt ca fiind acelaşi, precum râurile de apă vie care continuă să curgă în permanenţă. Persistenţa. In cartea lui Ezechiel ni se dau toate simbolurile persistenţei prin acea creatură cu patru feţe de om, de taur, de leu. Faţa de ieu simbolizează ceea ce Solomon spunea despre leu că, atunci când porneşte, nu mai dă înapoi. Acesta este Duhul Sfânt care este persistent. Amintiţi-vă chemarea noastră care este aceea ca Duhul Slănt să fie în noi şi apoi să fie răspândit prin intermediul nostru. Acesta este scopul pentru care existăm. Ţinta noastră este, ca copii ai lui Dumnezeu, să creăm o biserică unde Duhul să trăiască cu adevărat. Nu este îndeajuns să avem doar o doctrină dreaptă. Desigur, trebuie să avem o doctrină, dar nu este destul. Litera legii aduce doar moarte. Noi suntem chemaţi de Dumnezeu să întocmim o biserică unde râul să poată curge. El creează condiţiile, pentru o revărsare persistentă. Nu numai o mică schimbare, ci o revărsare continuă. Mulţumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea continuă a Duhului Sfânt care ne păstrează treji şi gata de acţiune.

Observaţi un alt lucru, prezenţa roadelor sănătoase date de râu. Aici găsim atât apa vie, cât şi vindecarea. În lucrarea Sa, Duhul Sfânt va oferi condiţii prospere. În cartea lui lsaia 58:1-5, poporul vorbeşte cu proorocii şi aici se găseşte explicaţia a ceea ce înseamnă, “noi am căutat pe Domnul, am postit şi El nu ne-a auzit”. Proorocul le-a răspuns: “Motivul este acela că voi căutaţi în direcţia greşită şi încercaţi să vă auziţi propriul glas”. Apoi le spune: “Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug”. Apoi, în versetul şapte el vorbeşte despre împărţirea pâinii cu cel flămând. Totul se reduce aici la conceptul: “Nu ţine doar la interesul tău”. Postul adevărat constă în sfărâmarea oricărui jug, acest teribil lucru al firii, aşa că omul spiritual poate fi liber şi râul se poate revărsa.

Postul real rezidă în înlăturarea tuturor obstacolelor din calea râului, deoarece fără revărsarea lui suntem total inutili lui Dumnezeu.

Deci noi trebuie să ştim că lucrurile acestea împiedică revărsarea râului şi despre asta vorbeşte lsaia, sau mai bine zis Dumnezeu prin lsaia. Când renunţăm la tot ce este neplăcut înaintea lui Dumnezeu şi rupem jugul, putem vorbi despre aceste ape vii, ca despre nişte râuri vindecătoare. Ele tămăduiesc. În versetul 8 proorocul spune: “Atunci”, după ce prin post am îndepărtat toate obstacolele creând un culoar binecuvântat pentru ca râul divin să poată curge asemenea luminii ce se revarsă dimineaţa în zori. Abia atunci lumina înseamnă viaţă. Aceasta este Duhul Sfânt, râul. Odată ce ai înlăturat toate obstacolele, râul va curge nestânjenit. Lumina ta se va revărsa ca zorile pentru că lumina este viaţă, loan 1:4 spune: „în El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor”. Acea viaţă este viaţa lui Dumnezeu.

Viaţa lui Dumnezeu în noi este Duhul Sfânt, adică râul de apă vie.

Când îndepărtăm piedicile, el ne spune că lumina, râul, se va revărsa mai departe aşa cum spune lsaia: “lumina ta va răsări ca zorile”.

Vindecarea divină, asupra trupului este un mare adevăr al Bibliei. În această circumstanţă nu este însă vorba despre vindecarea individuală, ci de cea a Bisericii. Biserica se vindecă prin credinţă şi prin urmare ea va vindeca tot ceea ce este bolnav. Isus a tămăduit pe oricine. Biserica se vindecă prin intermediul proprietăţilor vindecătoare ale apei vii care curge. Toate maladiile şi bolile păcătoase ale caracterului care lovesc Biserica, vor fi zdrobite prin lucrarea Duhului Sfânt. Condiţiile nesănătoase pot fi împiedicate numai prin Duhul.

Vântul suflă şi vrea să schimbe aceste condiţii potrivnice, sau mai degrabă să rezolve problema acelor lucruri care împiedică revărsarea deoarece, atunci când râul începe să curgă (spune Ezechiel), vindecă tot ce atinge. Aşadar, ne luptăm cu aceste aspecte in viaţă prin post, înlăturând tot ceea ce blochează curgerea acestui râu, atunci când acesta este gata să tămăduiască tot ce apare. Nu putem merge să vindecăm o biserică cu un nou program. Nu poate un păstor să vindece o biserică, daca nu lasă să curgă răul de apă vie. Păcatul, deşertăciunea lumească, necredinţa şi iadul, sunt prezente oriunde, dar nu şi in focul divin. Lasă râul să curgă şi el va vindeca toate aspectele păcătoase.

Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu şi aceasta face El atunci când lucrează voia Sa. Ne referim la propriile cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă cineva crede în Mine”. Pecetea constă în faptul că noi credem în acest râu care este în noi şi, dacă nu curge, atunci înseamnă că am greşit cu ceva. Dumnezeu nu face nimic incorect. Nu este nevoie să strigăm la El să facă ceva. Este nevoie să să ne plecăm în noi înșine. Dorinţa Lui este de a permite Duhului să descopere acele piedici din a căror cauză nu poate lucra. Acesta este sigiliul credinţei. Când Israel a mers în ţara făgăduită i s-a spus: “Ţara în care intraţi nu este ca aceea din care v-am adus, nu este ca Egiptul”. El le-a spus, că merg într-o ţară cu văi şi munţi care este udată de ploaia din ceruri. Ascultaţi ceea ce vorbeşte Domnul: “Dacă veţi păzi poruncile Mele şi veţi fi supuşi, vă voi da ploaie la timpul potrivit”. Apoi le-a mai spus: “Când va veni vremea pentru ploaie şi nu va ploua să nu mă învinovăţiţi pe Mine”. Noi suntem problema, vinovaţii. Orice om care mai devreme sau mai târziu, studiază revărsarea ploilor în Israel, ştie că are de-a face pe plan spiritual cu Duhul Sfânt. Şi dacă acel râu nu curge, atunci trebuie să privim mai bine în noi înşine, în biserică. Când îndepărtăm orice obstacol, râul va curge nestânjenit.

Mai mult de atât, dacă râul nu se revarsă peste poporul lui Dumnezeu, atât individual cât şi colectiv, atunci nu putem spune că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Ştiu că este o afirmaţie aspră. Chiar eu sunt autorul ei. Dacă râul nu se revarsă, nu atinge, nu slujeşte poporului şi condiţiilor de viaţă, atunci nu există nici o logică ca noi să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu. In lucrarea Sa, El doreşte să se reverse peste popor. Creatorul a arătat că este un Dumnezeu al tămăduirii şi vrea să se reverse prin noi. Vreau ca inimile noastre să fie umplute de acest adevăr. Râul de apă vie este Dumnezeu, este caracterul lui Dumnezeu. El vrea să-l dea din abundenţă. El este Dumnezeu şi doreşte să se reverse prin noi. Dumnezeu dăruieşte din belşug şi vrea să facă aceasta prin mine.

Este o provocare pentru mine să caut pe Dumnezeu, să-i permit să mă cerceteze profund. Dacă există ceva care împiedică sau care limitează curgerea râului, atunci vreau ca Dumnezeu să cerceteze duhul meu. Vreau să fiu purificat şi curăţit. Am fost într-o biserică cu mulţi ani în urmă, unde pe vremuri, a avut loc o mare trezire, dar în care nu mai erau atunci decât 40 de suflete. Niciodată nu am predicat aşa ferm. Eram acolo, într-o biserică de 40 de membri, şi nu puteam nici eu să cred că spun lucrurile pe care le spuneam. Am predicat foarte mult în acea săptămână, dar ei nu s-au clintit. Doar veneau şi plecau. Dar duminică dimineaţa, după o săptămână, am predicat că judecata va începe de la Casa Domnului. Din nou nu puteam crede ceea ce spuneam. Părea ca şi cum aş fi stat de o parte şi mă priveam proclamând acest adevăr. A avut loc întrunirea de dimineaţă. Am predicat o oră şi 50, de minute. Pastorul mi-a spus: “Nu mă solicita pe mine, cheamă-i doar la părtăşie”. I-am chemat. Ei nu au acţionat. I-am întrebat încă o dată şi ei nu s-au clintit. Nu am ştiut ce să fac. M-am întors la pastor şi el era pe podea, plângând. I-am spus: “Ce sa întâmplat cu aceşti oameni?” Mi-a spus: “ne-ai răpus pe fiecare dintre noi”. Acestea au fost exact cuvintele lui. “Ce vei face?” l-am întrebat. El mi-a răspuns: “nu fac nimic”. M-am ridicat şi m-am gândit să mai încep încă o dată să-i invit la părtăşie şi, dacă nu vor veni, să-mi iau soţia şi copiii şi să plec. Am spus: “este timpul pentru comuniune”. Nimeni nu s-a clintit. Aşadar, am ieşit de la amvon să-mi iau soţia când, în spate, s-a auzit un ţipăt al unui om bătrân. Cred că numai în iad se aude aşa ceva. A venit alergând ca o săgeată şi a aruncat o mână plină cu o bancnote de 10 dolari. “Doamne, iartă-mă!” spunea el. A căzut la podea şi a început să se zvârcolească, să plângă, să geamă. Au pus cu toţii sute de dolari pe altar. S-au căit de toate păcatele. Toate lucrurile pe care le-am predicat au stârnit în ei regrete. Au venit la mine şi la păstor şi am stat acolo până la ora două, privind o copleşitoare scenă de căinţă şi remuşcare. Am plecat şi când ne-am întors pentru strângerea de seară casa era plină. Nu a fost nici un anunţ la radio sau în ziar, ci această viaţă de păcat a fost purificată. Totul a fost renăscut şi oamenii au venit. Am început să cântăm. In timp ce lăudam pe Dumnezeu, un nor s-a coborât pe acoperiş. Nu ştiu, dacă şi altcineva l-a văzut. Oricum, el s-a oprit pentru un scurt timp peste cei ce se închinau,, umplându-i pe deplin. Natura lui Dumnezeu nu doreşte să se dea într-o mică sau sărăcăcioasă măsură, ci să se reverse prin noi. Să lăsăm Duhul Sfânt să ne elibereze de orice piedici, de natura pacătoasă, căci nimeni altcinava nu o poate face afară de EL.

Seria 7: DUHUL SFÂNT

RÂUL Şl TRONUL

Lecţia – 16
Citim în Ezechiel 1:1: “în al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinşii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile şi am avut vedenii dumnezeieşti ”

Citind versetele de la 5 la 8 aflăm: “Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească (v.5). Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi (v.6). Picioarele lor erau drepte şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel şi scânteiau ca nişte aramă lustruită (v.7). Supt aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini de om: şi toate patru aveau feţe şi aripi (v.8)”.

Trecând la versetele 15-20: “Mă uitam la aceste făpturi vii şi iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor (v. 15). înfăţişarea acestor roate şi materialul din care erau făcute păreau de hrisolit şi fiecare patru aveau aceeaşi întocmire. înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate (v.16). Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor şi nu se întorceau deloc în mersul lor (v. 17). Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimântătoare şi pe obezile lor cele patru roate erau pline cu ochi de jur împrejur (v. 18). Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele pe lângă ele: şi când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau şi roatele (v. 19). Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro se voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roatele, căci duhul făpturilor vii era în roate (v.20).” '

“Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el (v.26).”

Ne întoarcem la Ezechiel 47:1: “M-a adus înapoi la uşa casei. Şi iată că ieşea apă de supt pragul casei, dinspre răsărit. Apa se pogora de supt partea dreaptă a casei înspre partea de miazăzi a altarului”. Amintiţi-vă, când am vorbit de casă, am vorbit de Biserică, şi când am vorbit de Biserică, am vorbit despre Hristos. “Apoi m-a adus înapoi la uşa casei şi iată că ieşea apă de sub pragul casei, dinspre răsărit; căci faţa casei era spre răsărit; apa se pogora de sub partea dreaptă a casei înspre partea de sud a altarului.” Ne-am uitat la acest râu al apei vii ca la voia lui Dumnezeu pentru fiecare credincios şi pentru fiecare biserică locală în mod colectiv. Am ajuns acum să luăm în considerare legătura dintre “râul apei vieţii” cu tronul (scaunul de domnie) şi acest mediu simbolic-heruvim, roadele administrării tronului cu omul ce tronează. Mă rog ca Dumnezeu să păstreze minţile voastre limpezi şi atente deoarece cred că aceasta înseamnă mult pentru voi şi pentru creşterea voastră în Dumnezeu.

Am văzut echivalentul acesteia în Noul Testament, cum Isus s-a înălţat din morţi şi a lăsat în urmă, departe, toate regulile şi toată autoritatea, domnia, stăpânirea, puterea, orice nume în veacul acesta şi în cel viitor. Din El, în zilele Sale de slăvire şi glorie, râul va curge, prin Casă (Biserică) către naţiuni. Isus este pe scaunul de domnie, râul se revarsă din tron către Biserică şi prin Biserică către lume. Aceasta este întotdeauna calea lui Dumnezeu.

Întorcându-ne acum la râu şi relaţiile lui cu simbolicul, ceea ce eu numesc aici ambianţa tronului şi a conducerii, sunt cei vii, roadele, cerurile, Duhul vieţii, luminile strălucitoare şi puterea. Noi trebuie să înţelegem clar ceea ce au acestea să ne spună astăzi. Natura Bisericii afectează întreaga creaţie. Ceea ce se întâmplă afară, condiţiile groaznice reflectă doar condiţia spirituală a Bisericii. Acesta este adevărul pe care nu ne place să-l recunoaştem. Apocalipsa a fost scrisă în special în relaţie cu depărtarea spirituală si decăderea Bisericii.

Totul este legat de ea, chiar şi naţiunile, chiar şi împărăţia lui Satan. Aceasta aduce o lumină aparte asupra cărţii Ezechiel, pentru că această carte a fost scrisă din acelaşi motiv. Din punct de vedere istoric, Ezechiel are legătură cu îndepărtarea şi decăderea lui Israel, apostazia poporului lui Dumnezeu.

Ceea ce s-a întâmplat a afectat întreaga creaţie, care este ca un întreg colectiv şi ceea ce Dumnezeu a aşezat în centru sunt oamenii Lui, iar aceasta contează pentru toată creaţia. Noi îi putem vorbi de rău pe politicieni, îi putem învinui pe comunişti, dar problema nu este la ei. Starea bolnăvicioasă din Biserică afectează totul. Condiţiile de afară reflectă condiţiile din Biserică. Poporul lui Dumnezeu nu este centrat doar pe ceea ce Il interesează pe Domnul. Ei afectează totul în jur.

Nu este posibil să exagerăm importanţa Bisericii de a fi în poziţia corectă. Râul Apei Vieţii, pe care îl descrie Ioan, nu este nimic altceva decât însuşi Duhul Sfânt, exprimat în plinătatea Sa prin Biserica Dumnezeului Celui Viu.

Râul Apei Vieţii este, în primul rând, legat de poporul lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu şi apoi prin ei către naţiune. Dacă Biserica nu se manifestă, atunci lumea nu îl poate cunoaşte pe Dumnezeu. Dorinţa Domnului este ca poporul Lui să primească de la El prin Duhul Sfânt lucruri care apoi se vor revărsa din el către alţii.

Ceea ce voi aţi văzut în Ezechiel este consiliul lui Dumnezeu în mişcare. Nu voi spune ce sunt heruvimii. Au fost date tot felul de interpretări. Ultima şi cred eu, cea mai bună, este că ei sunt simbol al Bisericii. Dar orice ar fi, ei sunt, în orice caz, întruchiparea domnilor tronului, omul în împlinirea scopului său etern. Consiliul lui Dumnezeu în mişcare. Ar trebui să fim mulţumiţi cu recunoaşterea acestora. Uitaţi-vă la toate caracteristicile din primul capitol al profeţiei lui Ezechiel.

Este o viaţă din abundenţă, vânturi năprasnice, roţi zgomotoase, mulţi ochi, picioare ce aleargă. Este o prezenţă fără cale de întors, fară nici o abatere a progresului. Este vorba despre o lumină strălucitoare, despre aramă lustruită. Sunt cerurile şi vânturile, acţiune fără întrerupere. Ce înseamnă toate acestea? Ele sugerează o energie enormă. Trebuie să ne redobândim siguranţa, încrederea, convingerea că, oricum ar părea lucrurile, Dumnezeu este acelaşi şi în zilele noastre. Prin toate lucrurile, în spatele tuturor lucrurilor Dumnezeu îşi duce la îndeplinire planul. El merge înainte. Aceasta te va încuraja în credinţa ta. Crede! Generalul Booth, fondatorul Armatei Salvării, i-a scris fetei lui, care conducea o lucrare misionară undeva în Londra. Lucrurile mergeau foarte prost, şi ea îi scrisese anterior iatălui ei, descriindu-i condiţiile. El i-a scris înapoi: “Draga mea, ridică-ţi ochii de pe valuri, de pe mare și îndreaptă-ţi ochii către Dumnezeu, nu către lucrurile legate de tine.

Necazuri sunt peste tot, se ivesc războaie, cutremure, inundaţii, foamete, dar Dumnezeu rămâne acelaşi. Dumnezeu este la lucru. El conduce toate lucrurile după propria Lui voie. Crede! Când suntem luaţi din propria noastră muncă, când nu ne putem zbate să facem tot felul de lucruri, atunci când poate nu suntem în stare de nimic din punct de vedere fizic, Dumnezeu continuă să lucreze.

Aceasta este ceea ce întâlnim şi în cartea lui Ezechiel. Avem mai întâi această ambianţă, patru făpturi vii, patru aspecte. Păstraţi în gând aceasta. Patru este întotdeauna numărul pentru ceea ce este universal. Sistemul material care este tridimensional, plus cea de-a patra dimensiune care este cerul. Dumnezeu este în mişcare, dar nu pe o scală atât de mică. Noi ne uităm la mica noastră lume şi considerăm că nu se întâmplă nimic. Nu-l limita pe Dumnezeu la lumea mică ce îţi aparţine. Dumnezeu niciodată nu a renunţat. Dumnezeu nu aţipeşte niciodată, după cum îl acuză unii. El nu va putea fi legat de un mic colţişor, al tău sau al meu. El nu va putea fi închis într-o cutiuţă mică. Dumnezeu e interesat pe plan universal, şi trebuie să fim deschişi. Duhul Sfânt este factorul predominant. El guvernează peste toate lucrurile.

În continuare, noi avem aspectul uman. Pe tron se află un om, şi apoi apare aspectul uman al heruvimului. Aţi observat afirmaţia: “Cele patru făpturi aveau înfăţişare omenească”, pe lângă alte asemănări care sunt făcute. Una este cea a unui leu, alta a unui bou, şi alta a unui vultur. Aceste asemănări omeneşti reprezintă caracteristica predominantă a acestei ambianţe a consiliului divin.

Ele sunt cu privire la om, prin ajutorul omului şi cu privire la concepţia omului despre imaginea lui Dumnezeu. Pe scaunul de domnie se află un om pentru că Dumnezeu l-a înălţat pe om atunci când l-a creat. Adam a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului (natura sa firească, pământească, păcătoasă), a murit spiritual (a pierdut planul și scopul lui dumnezeu cu el - omul), care este scopul creației, existenței.

Dumnezeu are un om înălţat în glorie şi gândurile Sale sunt să aducă acest om în conformitate cu imaginea acelui om care şede la dreapta Tatălui. Tot ce se întâmplă sunt acţiuni ale lui Dumnezeu, care ţin de un scop, un număr de oameni ce corespund acelui om care este acolo glorificat. Cât este de important? Viaţa ta, a mea şi puterea lui Dumnezeu! Haideţi să acceptăm adevărurile şi realitatea Lui Dumnezeu aşa cum sunt.