Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Astfel, noi trebuie să devenim adevărul. În ceea ce priveşte omul, lucrarea Duhului Sfânt este să facă din omul acela “Adevăr”.

Priviţi la Osea. El a fost chemat să fie un profet al lui Israel când Biblia numea acest popor ca fiind o prostituată. Din punct de vedere spiritual, Israel devenise o prostituată, o curvă. El a început să se joace cu ceea ce Dumnezeu interzisese. Când Dumnezeu l-a chemat pe Osea să fie profet în această naţiune, a trebuit să se căsătorească şi el, la rândul lui, cu o femeie stricată.

Puteţi să vă imaginaţi ce probleme ar apărea într-o biserică unde pastorul şi-ar lua soţia dintr-o casă de toleranţă? Cei mai mulţi i-ar spune: “Erau destule femei bune în biserică şi chiar dacă nu găseai aici puteai căuta şi în altă parte. Sigur ai fi găsit o soţie bună în biserică.” De ce s-a căsătorit cu ea? Fiindcă a iubit-o. De ce a iubit-o? Dumnezeu a pus în inima lui dragoste pentru acea femeie. Osea s-a căsătorit cu ea, ea i-a născut copii şi, într-una dintre zile pe când se întorcea acasă, a avut surpriza să constate că soţia lui s-a întors din nou la vechile obiceiuri. Ai fi crezut că acum omul lui Dumnezeu avea să zică. “Destul! Am făcut tot ce mi-a cerut Dumnezeu, dar asta mă depăşeşte.” Nu acesta a fost deznodământul. El s-a dus, a căutat-o şi a adus-o din nou acasă. De ce? Pentru că o iubea. Dumnezeu l-a făcut s-o iubească. De ce a făcut Dumnezeu asta cu el? Deoarece ceea ce acest om simţea, simţea şi Dumnezeu. Osea a devenit, de fapt, ceea ce predica. Israelul, nevasta lui Dumnezeu, era o prostituată. Din nou şi din nou ea se întoarce la vechile obiceiuri, iar Dumnezeu o aduce înapoi. Omul lui Dumnezeu trebuie să simtă ceea ce simte Dumnezeu. El trebuie să ştie ceea ce ştie Dumnezeu, trebuie să cunoască ce înseamnă să iubeşti pe cineva care nu-ţi răspunde cu aceeaşi măsură la dragostea ta, ba mai degrabă te înşeală.

Dumnezeu vrea să te tacă să cunoşti şi să simţi ca El. Nimic nu poate fi mai scriptural decât rugăciunea în Numele lui Isus, dar cel care se roagă astfel trebuie să şi trăiască aşa.

Dacă creştinismul nu reuşeşte să schimbe felul de viaţă al cuiva, atunci ce altceva poate face pentru el? Acesta este înţelesul cuvintelor: “căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s- au dus...” (2Cor 5:17) Nimic nu poate fi mai absurd decât să adaugi rugăciune şi dăruire la o viaţă plină de vanitate şi nechibzuinţă.

Orice religie ai avea, ară Duhul Sfânt ea nu este mai mult decât vanitate şi nechibzuinţă, deoarece numai umblarea prin Duhul este acceptată de Dumnezeu Fără Duhul Sfânt totul este o nechibzuinţă atât în ce priveşte teoria, cât şi în ce priveşte practica. Dacă vrem să fim vase ale Domnului atunci trebuie să învăţăm acest imens adevăr. Există biserici penticostale cu oameni care învaţă la şcoala duminicală, cântă, conduc cântările, fac tot felul de lucrări, dar care nu sunt plini de Duhul Sfânt.

Aceasta nu înseamnă altceva decât a lucra potrivit cu firea pământească.

Imediat după ce-i aducem pe oameni la cunoaşterea lui Hristos, trebuie să-i îndrumăm spre botezul cu Duhul Sfânt “Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul ” (Ef. 2: 22). Cu cât Evanghelia va fi mai puţin o unealtă a Duhului, cu atât mai mult vom avea o religie practicată doar de mintea naturală. Toată această schimonoseală deşartă şi formă de putere este o cursă pentru biserică. Firea încearcă să imite lucrurile spirituale şi diavolul ne face să credem că este închinare.

Evanghelia este o unealtă a Duhului.

Zelul legalist şi rece va conduce oamenii într-o lume a imitaţiei şi în final la pierzare.

Dar când oamenii predică această Evanghelie cu Duhul Sfânt trimis din ceruri, Dumnezeu va deveni ceva real în viaţa lor şi pentru cei din jur. Vieţile vor fi schimbate iar mireasa va fi pregătită pentru Nunta Mirelui.

Seria 7- DUHUL SFÂNT

LEGEA PUTERII

Lectia – 8

La Matei 28:18, scrie: ”Toata puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ”. În Faptele Apostolilor 1:8 găsim: “Dar voi veţi primi o putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi ...”. De asemenea în Luca 24 49 ni se spune: “Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus”

O mică defecţiune poate opri un motor, poate întrerupe funcţionarea a mii de angrenaje sau poate lăsa un oraş întreg în beznă. Puterea spirituală, asemenea exemplului de mai sus, este ceva condiţionat. Într-o împrejurare anume, această putere le-a fost dăruită apostolilor. Hristos i-a împuternicit şi i-a trimis, iar ei au fost in stare să scoată duhuri rele şi să vindece bolnavi. Altădată, mai exact în Matei 9, aceiaşi apostoli nu au mai putut face lucrarea aceasta. De ce?

Puterea lui Dumnezeu este condiţionată.

Puterea Duhului Sfânt este inseparabilă de persoana Sa. Noi învăţăm să fim religioşi şi uităm că El îşi face lucrarea prin noi. Neglijăm altarul când observăm că ce ni se întâmplase, nu se mai repetă.

Puterea spirituală este un lucru condiţional.

Dumnezeu nu se dezice niciodată de atributele Sale. Puterea Sa nu poate fi închiriată. Cine are pe Fiul are viaţa, iar de nu are pe Fiul este sub mânia lui Dumnezeu. Duhul lucrează, prin Duh, dar El nu este doar un simplu Dătător de putere, El mânuieşte puterea. Nimeni altul nu poate face asta. Puterea este o poziţie. Numai prin Duhul, Dumnezeu ne poate da din puterea Sa.

Aici greşim noi. Avem uneori o mai mare dorinţă de a avea putere decât de a-L avea pe El.

Trebuie să ne examinăm constant motivaţiile şi atitudinile inimilor noastre, pentru ca El să poată lucra în noi. Dacă suntem preocupaţi mai mult de obţinerea puterii decât de El, atunci înseamnă că o dorim din alte motive decât pentru lucrarea lui Dumnezeu. Suntem mai interesaţi de realizările puterii decât de Duhul puterii. Vrem rezultate vizibile, întâmplări dramatice, putere, semne, minuni, dar nu întotdeauna Duhul Stânt este destinat pentru aceasta. Puterea este necesară precum este şi pauza dintre cuvinte pentru vorbire. Duhul Stant vine să ne transforme în toate lucrurile după voia lui Dumnezeu, nu doar acolo unde vrem noi.

În Duhul există atât scop, cât şi manifestare. Lucrarea Duhului depinde de puterea Duhului. Energia firii pământeşti nu poate face lucrarea Duhului şi, când încercăm asta, aducem prejudicii direct lucrării lui Dumnezeu.

Aceasta se întâmplă datorită tendinţei noastre de a încerca să facem lucruri spirituale prin firea noastră şi de a face lucruri fireşti prin puterea Duhului.

Este blasfemie să încerci să pui pe Dumnezeu şi pe Duhul Stant să lucreze împreună cu firea ta pământească.

De multe ori, însă, facem exact aşa. Auzim spunându-se adesea: “Dumnezeu mi-a spus să construiesc acest spital, sau ceva de felul acesta. Construcţia nu s-a terminat niciodată dar el tot spune “Dumnezeu mi-a vorbit în privinţa aceasta”. Încercarea de a folosi pe Duhul Sfânt în lucrarea firii noastre, este indiscutabil o blasfemie.

La fel de rău este să încerci să faci lucrările Duhului prin firea pământească. Vedem acest lucru la Avraam. Dumnezeu i-a promis Sarei şi lui un fiu. După câţiva ani încă mai credea această promisiune, dar într-o bună zi, s-au gândit să-L ajute pe Dumnezeu. Sara i-a sugerat lui Avraam s-o ia pe slujnica ei, Agar, şi să-i facă un fiu. Avraam a încercat, prin firea lui, să producă un miracol al lui Dumnezeu.

Nu există înlocuitor pentru puterea Duhului Sfânt. Este imperios necesar să-L caut pe Dumnezeu pentru a şti voia Sa, dar tot la fel de necesar este să-L caut să ştiu cum trebuie făcută Voia Lui. Când poporul lui Dumnezeu râvneşte la aurul “Babilonului” la îmbrăcămintea babilonienilor, începe să copieze, să adopte “altarele” lor şi luptă cu armele Babilonului, atunci tăria lui piere pentru că pierde puterea Duhului.

Resursele carnale nu constituie ceva valoros în lucrarea spirituală. Ba mai mult, ele degenerează închinarea, permiţând influenţa a tot felul de lucruri străine. Dacă dăm voie firescului din noi să opereze în vreun domeniu spiritual, dăm cale liberă duhurilor rele în “templul” nostru. Distrugem biserica folosind ceva ce nu are o provenienţă spirituală. Înclinaţiile fireşti reprezintă moarte. Numai aceia care sunt vii în Hristos pot să facă lucrarea.

Armele acestui război nu aparţin cărnii. Rugăciunea aduce putere pentru că Duhul Sfânt le este dat acelora care se roagă. Mai puţin de 10% din biserică participă la întâlnirile de rugăciune. Poţi să anunţi o întâlnire de rugăciune sau să nu spui nimănui despre aceasta, dar Hristos va fi cu siguranţă acolo. Rugăciunea este o armă. “Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti ...” (2Cor. 10:4). Rugăciunea este eficientă. Dumnezeu dă putere oamenilor care se roagă şi doar o astfel de rugăciune reprezintă o armă eficace împotriva întunericului.

Mărturia însearnnă a aledearma lui Dumnezeu care a fost dată de Duhul Sfânt pentru mărturisirea Împărăţiei Sale. “Voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi ti martori ...” (Fapte 1:8). Numai prin Duhul noi putem deveni martori ai lui Dumnezeu. Putem vorbi, putem sfătui, putem argumenta, dar Duhul Sfânt nu mântuieşte prin argumentele noastre, ci printr-o mărturie vie însoţită de puterea unei experienţe reale. Atunci când îi trimitem pe cei din biserică la închisori, pe străzi, sau în alte locuri nu este îndeajuns să-i învăţăm ce să spună. Ei trebuie să meargă acolo cu această experienţă reală a puterii Duhului Sfânt în viaţa lor.

Duhul Sfânt aduce convingere asupra păcatului, a neprihănirii şi a judecăţii şi de aceea Duhul Sfânt este o moştenire pentru fiecare credincios. Nu există nici o scuză pentru eşec şi absolut nici o justificare pentru inefteienţă în lucrare. Noi folosim toate metodele posibile pentru a ne scuza propria neascultare. Unii spun “dacă aş putea să predic asemenea unui evanghelist, aş fi şi eu eficient în lucrarea Domnului”. Eu nu ştiu ce reprezintă eficienţa pentru ei, dar ştiu că nu există nici o scuză. Poţi să ai o voce oribilă şi care să-i deranjeze pe oameni când vorbeşti, dar dacă îl ai pe Duhul Sfânt poţi deveni un martor deosebit pentru El. Nu există nici o scuză pentru eşec. "... cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor” (Zah. 12:8). Unde este puterea Duhului Stănt? “Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere” (Cor. 2:4). “Fie prin puterea semnelor şi a minunilor fie prin puterea Duhului Sfânt am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos’ (Rom. 15:19). Când am citit acest pasaj m-am întrebat dacă acest lucru este o realitate si in viaţa mea. Toţi avem nevoie sa ne punem această întrebare. Unde este puterea Duhului Sfânt?. Atmosfera bisericii apostolice era încărcată de putere. Duhurile rele cădeau în faţa cuvântului lor. Prezenta Duhului Sfânt echipează oamenii cu autoritate şi putere. Ei aveau gândul şi înţelepciunea lui Dumnezeu pentru că au fost atinşi de Duhul Sfânt. Făceau lucrările Lui pentru că erau mânaţi de Duhul. Viaţa normală a bisericii era plinătatea, inspiraţia şi împuternicirea Duhului Sfânt prin care ei puteau să slujească. Se întâmplă aceasta şi cu noi? Dumnezeu ne acordă acest dar pentru ca să se manifeste prin noi şi să ne reprezinte in faţa lumii.

Acest lucru se întâmplă numai dacă învăţăm lecţia Duhului Sfânt, lecţia legii puterii.

Unde este puterea Duhului Sfânt? Studiul rusaliilor scoate la iveală tot mai mult contrastul dintre puterea promisă şi absenţa ei în bisericile de azi. Judecând după standardul la care a ajuns puterea bisericii acum, nu putem afirma că ea este pregătită pentru marea lucrare. De ce? Unde este Domnul Dumnezeul lui llie? Unde este puterea Duhului Sfânt care învia morţii, curăţea leproşii, elibera pe cei demonizaţi şi-i transforma pe oameni în sfinţi şi în eroi ai lui Dumnezeu? Niciodată nu am avut condiţii mai favorabile pentru a face toate aceste lucruri.

Există o permanentă revoltă împotriva materialismului şi, în acelaşi timp, o credinţă puternică in lumea spirituală. Priviţi mişcarea Noua Eră. Eu sunt convins ca este rea, dar în acelaşi timp ea îmi spune că oamenii sunt flămânzi după realitatea spirituală. Toate aceste lucruri au deschis o mare uşă mărturiei Duhului Sfânt, deşi Biserica are mai puţină putere decât in zilele antagonismelor agresive. Răspunsul este simplu - nu există substituent pentru Duhul Sfânt. Nu există înlocuitor pentru puterea Sa.

Prosperitatea bisericii nu aparţine oamenilor, ci lui Dumnezeu. Mi-e teamă că vom ajunge peste câtva timp asemenea descrierii din Rom. 1:22-32. În versetul 16 Pavel spunea: “Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului”. Noi, ca penticostali, vorbim mult despre această putere, dar avem aşa de puţin din ea. Suntem prea mult pământeşti şi prea puţin duhovnicești. Una dintre principalele cauze ale eşecului în biserică este lipsa de spiritualitate a credincioşilor. Duhul Sfânt este limitat în trupurile omeneşti, intr-o slujire firească. El este de asemenea împiedicat în biserică. Cuvintele lui Hristos nu ar fi putut spuse dacă nu ar ti existat şi un trup uman, şi lucrările Lui de asemenea nu ar fi putut avea loc.

Numai că diferenţa categorică o reprezintă faptul că în Hristos nu a existat nici o limitare a necredinţei sau a neascultării, ceea ce carcaterizează biserica generală sau mai bine spus adunările noastre. El a fost limitat geografic, neputând fi în acelaşi timp în mai multe locuri diferite. Dar, din nefericire, în biserica modernă, care, aceste condiţionări fac de multe ori lucrarea Lui adesea imposibilă. Toate aceste raţiuni ale eşecului ne conduc înapoi la aceeaşi cauză!

Credem noi în Duhul Sfânt? Cu gura zicem da iar cu fapta ba.

Majoritatea dintre noi nu credem cu adevărat în El. Am fost botezaţi în Duhul Sfânt şi avem un mare respect pentru El. Putem să strigăm, să vorbim în limbi, să profeţim şi să ne bucurăm de manifestările Lui şi, când se termină programul spunem entuziasmaţi: “Nu-i aşa că a fost un serviciu minunat? Darurile şi-au tăcut simţită prezenţa”. Dar când ne întrebăm ce profeţii au fost, nu ştim. Toate acestea au un singur mesaj: noi realmente nu credem în Duhul Sfânt. Când El vine, ne călăuzeşte în tot adevărul “Voi veţi primi o putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi”. Biserica trebuie să creadă aceasta. Avem nevoie să venim la altar şi să ne adâncim experienţa spirituală prin rugăciune.

Plinătatea Duhului Sfânt este ceva continuu. Ei erau plini atât în Faptele Apostolilor 2, cât şi în Faptele Apostolilor 4. Nu ai voie să fi căldicel, ci trebuie să fii în clocot. Pe măsură ce suntem tot mai puţin timp plini de Duh, biserica începe să devină o simplă operaţiune a firii pământeşti.

Trebuie să rămânem plini de Duhul Sfânt şi să credem ceea ce Dumnezeu a spus despre El. Roagă- te pentru această experienţă şi când El este din plin în tine, ai putere. Atunci prin credinţă eşti în Dumnezeu.

Când profetul llie a trecut Iordanul el spunea în 2 Împăraţi 2:9-14, tânărului Elisei care se ţinea de poala lui “Cere ce vrei să-ţi fac ...”, la care Elisei a răspuns: “... O îndoită măsură din duhul tău” Atunci llie i-a zis: “Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa ţi se va întâmpla ...”. După această conversaţie, bătrânul om nu a mai fost văzut. Într-una din zile, carele lui Dumnezeu au venit şi l-au ridicat pe llie. Tânărul şi-a ridicat mantaua şi a strigat: “Părinte, părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui”. Aşa cum bătrânul profet a spus, mantaua avea să-i revină tânărului. Acum că acesta din urmă deţinea preţioasa mantie, ceea ce avea să realizeze cu ea urma să-i determine viitorul. El nu s-a apucat să sară şi să strige în gura mare: “Am obţinut-o! Am obţinut-o!”, ci a mers şi a lovit apele cu ea spunând: “Unde este acum Domnul Dumnezeul lui llie?” A avut credinţă în ceea ce primise.

Tu şi eu trebuie să ne rugăm şi să apucăm din puterea lui Dumnezeu. Trebuie să împlinim ceea ce predicăm. Atunci vom pune mâinile peste cei neputincioşi şi demonii vor ieşi afară. Unde este Dumnezeul lui llie? Este în puterea Duhului Sfânt. Trebuie să avem încredere în Duhul Sfânt. Fără călăuzirea Lui, cu toată înţelepciunea noastră, bâjbâim prin întuneric. Sunt mulţi oameni care vor să salveze pe alţii prin puterea lumii. Hristos a fost un mare doctor, dar El a vindecat prin Duhul Sfânt. Noi adeseori procedăm altfel. Salvatorul modern este un inginer care are nevoie de organizare şi acomodare, numai că salvarea lumii nu se face prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul.

Acest adevăr să pătrundă în fiecare fibră a fiinţei noastre. În fiecare zi trebuie să ne rugăm prin această putere a Duhului Sfânt. Apostolul luda spunea în versetul 20: "... zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt”. Există multe interpretări ale acestei expresii a lui luda, dar înţelegerea cea mai simplă este aceea că noi trebuie să fim în permanenţă plini de Duhul şi să ne adâncim credinţa prin El. Credinţa în El va face prin tine ceea ce Dumnezeu a spus despre Duhul că va face. Nu există nici o nevoie de îndreptare în ceea ce-L priveşte pe El. Nevoia de îndreptare este la noi, atunci când încercăm să-L limităm. Pot să mă rog aici şi rugăciunea mea să afecteze oameni din orice altă parte a pământului. Gândeşte-le la asta! Duhul Sfânt nu cunoaşte limite. El este în mine, dar în acelaşi timp este pretutindeni.

Este El marginalizal în tine? Este El marginalizat în mine? Este mai mare efortul uman în lucrarea mea decât puterea Lui? Ce lucru josnic. Ne facem atâtea metodologii care, la urmă, devin capcane pentru noi. Ceea ce trebuie să facem este să avem credinţă în Duhul Sfânt şi să înlocuim toate artificiile noastre cu puterea Lui.

Puterea este o poziţie. Cufundaţi în adevărul acesta, prin Duhul Sfânt, am ajuns şi la încheierea acestei lecţii. Daniel a avut multă putere în Babilon, ca şi în Ierusalim, dar acest lucru a fost posibil pentru că n-a permis Babilonului să intre în el. Noi suntem în lume, dar nu din lume. Dacă am permite lumii să intre în noi puterea ne-ar slăbi şi, în final, am pierde-o. Trebuie să rămânem la locul sfinţeniei, separaţi pentru Domnul. Tot ceea ce face Duhul Sfânt are legătură cu noi, ca să creştem în El, ca să nu pierdem această putere şi ca din ea să curgă binecuvântările şi slăvile Lui. Aceasta este sfinţenie.

Noi trebuie să acceptăm experienţa sfinţirii mai presus de orice şi astfel să atingem şi experienţa justificării. Trebuie să cunoaştem valoarea sângelui lui Hristos, deoarece acesta este sângele care ne salvează şi ne pune în Hristos. Sfinţirea este atunci când noi îi dăm voie lui Dumnezeu să intervină în situaţii unde El poate să ne descopere acele lucruri pe care noi nu le ştim.

Aceasta se întâmplă doar pentru ca noi să creştem. Când s-au născut copiii noştri, noi i-am hrănit cu biberonul, dar când s-au făcut mari s-au hrănit cu lingura şi dacă suntem părinţi buni punem biberonul deoparte. Ne ocupăm de ei ca de nişte copii, dar ei deja au crescut iar noi trebuie să punem deoparte lucrurile copilăreşti. Cam aşa este şi în cele spirituale. Acele lucruri care distrug puterea Duhului, Dumnezeu vrea să le îndepărteze, astfel încât Hristos, căruia l-a fost dată toată puterea, să poată ocupa cea mai mare parte a fiinţei noastre.


SERIA -7: DUHUL SFÂNT

PROMISIUNEA DUHULUI

Lecția - 9
În Luca 24:47-49 citim, “şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri. Şi iată că voi trimete peste voi făgăduinţă Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus”.

“Noi toţi privim cu fața descoprită, ca într-o oglindă slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui din slava în slavă prin Duhul Domnului” spunea Pavel în 2 Corinteni 3.18.

Duhul Sfânt este dovada cea mai clară a moştenirii noastre. Scopul final al lui Dumnezeu este ca să devenim asemenea chipului lui Hristos. Fără de Duhul Sfânt acest lucru nu s-ar putea întâmpla niciodată. Darul Cincizecimii este împlinirea măreţei promisiuni a Tatălui ceresc - “El va fi în voi”.

Apostolul Petru explica provenienţa Duhului în Fapte 2 prin cuvintele: “Aceasta este ceea ce a fost spus de proorocul...”. Astfel rusaliile erau sigiliul lui Dumnezeu asupra mesianităţii lui Isus şi împlinirea promisiunii Lui faţă de Israel. Când vântul a suflat prin camera de sus, ucenicii care aşteptau au ştiut că El avea să vină direct din mâna Tatălui şi promisiunea chiar a venit. Duhul a venit peste ucenicii care credeau în supremaţia moştenirii şi în promisiunea învierii lor. Cei care se îndoiau s-au convins acum deoarece au văzut minunea lui Dumnezeu. El, lsus Hristos, se aşezase la dreapta Tatălui şi dovada acestui fapt era că Duhul Sfânt a venit peste ei.

Duhul Sfânt reprezintă garanţia moştenirii oricărei promisiuni. El este Cel care va duce toate promisiunile lui Dumnezeu la îndeplinire. El este promisiunea Duhului manifestată prin siguranţa personală pe care o oferă credinţa. Noi privim la El ca la o promisiune din partea Tatălui. În Vechiul Testament promisiunea Duhului Sfânt era întotdeauna identificată cu persoana şi lucrarea lui Mesia. În primele etape El era perceput ca o putere, mai mult decât ca o persoană, dar în El ni se revelează din totdeauna o persoană - care este un agent activ - nu doar o simplă influenţă. În Vechiul Testament Duhul Sfânt era puţin cunoscut ca o persoană care ar putea comunica personal cu omul. Dar în următoarele etape, El s-a manifestat în trăirea personală unde era înţelepciune şi putere divină - gândul lui Dumnezeu. Tot ce este Dumnezeu şi tot ce El intenţionează să facă prin şi cu noi, este în Duhul Sfânt. EL este înţelepciunea lui Dumnezeu. În noi, EL ne îndeplineşte orice nevoie de a putea îndeplini toate poruncile Lui.

Domnul spunea că aceste promisiuni referitoare la Duhul Sfânt erau împlinite in El. loan Botezătorul a botezat cu apă, dar Hristos a botezat cu Duhul Slănt şi cu foc. Există câteva întâmplări mult mai edificatoare decât simpla referire la ultima zi a sărbătorii din loan 7:37-39. În acea zi, Isus a luat cuvântul spunând: “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (v. 38), iar apostolul loan adaugă: "spunea cuvintele acestea despre Duhul” Acesta este unul dintre punctele pivotante ale Scripturii Aceasta promisiune, spunea Isus, avea să-şi găsească împlinirea în El.

Astfel, de la promisiunea Tatălui am ajuns la promisiunea Fiului. Promisiunea Tatălui devine mai clară, mai explicită în promisiunea Fiului care clarifică toate aparenţele. In cea mai mare parte a lucrării Lui, Hristos a vorbit foarte rar despre Duhul, dar în ajunul morţii Sale, a vorbit despre El foarte apăsat. Când se apropia timpul ca El să se reîntoarcă la Tatăl, aceasta reprezenta o necesitate pentru El, pentru ucenicii peste care urma să-L trimită pe Mângâietorul. Promisiunea este completă. Ea însumează în mod desăvârşit toate profeţiile care au anticipat tot ceea ce acum se dovedea a fi o experienţă reală.

Există şapte caracteristici fundamentale ale Duhului Sfânt în promisiunea Fiului. Dacă vreţi să faceţi lucrarea lui Dumnezeu, aş dori să urmăriţi aceste caracteristici. Prin credinţa în Duhul Sfânt, vine ca promisiune a Duhului, ca putere a Duhului, ca unul care ne va călăuzi în tot adevărul. Privind la aceste şapte caracteristici ale Duhului Sfânt, cred că propria noastră credinţă va creşte şi vom înţelege mai bine că ceea ce avem de făcut este să răspundem în mod favorabil tuturor intenţiilor Sale.