Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Seria 7: DUHUL SFÂNT

Titlu: INVĂTĂTURA DESPRE DUHUL SFÂNT

Lecţia – 1
Citim din Efeseni 5.18: “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh” Crezul Apostolic conţine 10 articole despre Persoana şi lucrarea lui lHristos şi un singur articol referitor la Duhul Sfânt. Această proporţie de 10 la l reprezintă, se pare, interesul arătat cu privire la Duhul Sfânt. Nici o altă doctrină a credinţei creştine nu a fost atât de neglijată şi acest lucru este cu atât mai remarcabil atunci când ne amintim de faptul că Duhul Sfânt este revelaţia şi actul răscumpărător final.

Invățătura despre Duhul Sfânt este elementul prin care Biserica stă în picioare sau se prăbuşeşte - adică devine Biserica Lui Hristos sau Biserica Satanei – a noastră.

Dumnezeu se descopere acum poporului său prin Duhul Sfânt şi din acest motiv este de neiertat să vorbeşti împotriva Duhului Sfânt. Cel care nu cunoaşte pe Duhul Sfânt, nu-l poate cunoaşte pe Dumnezeu deloc. Duhul Sfânt este descoperitorul, revelatorul întregului adevăr iar Isus a spus că atunci când Duhul va veni, El ne va călăuzi în tot adevărul. Biserica este Trupul lui Hristos locuit şi controlat de Duhul Sfânt. Dacă noi funcţionăm şi facem ce Dumnezeu a intenţionat să facem pe pământ, totul se întâmplă prin şi cu ajutorul Duhului Sfânt. Pentru Biserică, Duhul Sfânt este sursa înţelepciunii şi a puterii. El conduce, dă putere şi controlează. Când Dumnezeu s-a dat pe Sine prin Persoana Duhului Sfânt, El ne-a dat tot ce aveam nevoie ca să împlinim cu succes voia lui Dumnezeu.

Pentru a duce Evanghelia în toată lumea, era nevoie de Duhul Sfânt Isus. După ce a poruncit ucenicilor să meargă în toată lumea să predice Evanghelia la orice făptură, le-a spus să “zăbovească”. El le-a zis: “înainte de a pleca, aşteptaţi până veţi primi o putere de sus " Marea însărcinare a fost dată într-un context “Penticostal” şi putea fi dusă la îndeplinire doar de o biserică penticostală prin puterea Revărsării Duhului Sfânt. Deci, de la început la sfârşit, aceasta este o dispensaţie a Duhului.

Crede Biserica cu adevărat în Duhul Sfânt? Scriitorii moderni susţin ideea că numele este doar o figură de stil pentru o atmosferă spirituală. Ei consideră o greşeală faptul că Duhului Sfânt îi este atribuită personalitate. Viaţa Bisericii contemporane arată aceeaşi atitudine. Lucrurile Duhului sunt ignorate de Biserica modernă. Cât de puţin se predică despre El. Unele biserici oferă timp pentru meditaţie care produce exaltare emoţională. Înaintaşii noştri, plini de focul Duhului Sfânt în suflete, au dat frâu liber zgomotului: au strigat şi au lăudat pe Dumnezeu iar aceasta a fost un produs al Duhului Sfânt. Strigătul a fost rezultatul vieţii din Dumnezeu trăită în templul trupului uman, iar ei nu au contribuit cu nimic la aceasta.

Biserica încă mai are o teologie a Duhului Sfânt, dar nu mai are conştiinţa trăirii prezenţei Lui. Este o tragedie că putem avea o teologie şi lotuşi să nu-l cunoaştem pe cel la care se referă această teologie. Teologia fără experienţă este precum credinţa fară fapte. Este moarte şi semnul morţii rămâne pentru că oamenii nu cred în Duhul Sfânt. Libertatea profeţiei a dispărut pentru că oamenii cred în investigaţie şi nu în inspiraţie. Există o moarte a convertirilor pentru că credinţa referitoare la naşterea din nou, ca act creativ al Duhului Sfânt şi-a pierdut influenţa asupra intelectului şi a inimii. Un procent de 85% din membrii bisericilor nu au o dorinţă reală pentru viaţa spirituală. Cu alte cuvinte, 85% din membrii bisericii nu sunt născuţi din Duhul Sfânt “Căci, dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi ” (2 Cor. 5.17) Aceasta înseamnă că într-o persoană născută din Duhul Sfânt ia fiinţă o dorinţă pentru lucrurile spirituale. Când această dorinţă nu există. Duhul Sfânt nu şi-a făcut lucrarea în inima acelei persoane.

Botezul Duhului Sfânt este predicat rar, pentru că oamenii cred că pot ajunge la desăvârşire prin înţelepciunea firii şi prin cultura şcolilor. Confuzia şi neputinţa sunt rezultatele inevitabile atunci când înţelepciunea şi resursele lumii înlocuiesc prezenta şi puterea Duhului Sfânt. Legătura cu materialismul este prezentă în aspecte precum Ştiinţa Creştină, Spiritualismul şi alte asemenea culte. Sursa puterii unor astfel de culte este elementul adevărului. Ele rezultă din reacţia spirituală a omului împotriva robiei cărnii şi a raţiunii. Oamenii ştiu că există şi alte lucruri în afara acestora, iar nevoia lor trebuie satisfăcută printr-o experienţă a umplerii cu Duhul Sfânt.

Modernismul şi misticismul sunt, de asemenea, produsele unei religii care ignoră botezul cu Duhul Sfânt. Aceste lucruri răsar pe un pământ sărac şi plin de gunoaie iar acestea sunt lucrări ale trupului şi duc la moarte spirituală. Remediul se găseşte în potopuri şi râuri, vânturi şi soare. Din fiinţa voastră vor curge râuri de apă vie. In Isaia 58:8, profetul ne arată că atunci când această viaţă spirituală curge “...lumina ta va răsări ca zorile, vindecarea ta va încolţi repede...'’ Profetul nu vorbeşte, în acest caz, despre sănătatea unei persoane, ci de sănătatea Bisericii. Oriunde acest Duh Sfânt este la lucru, El vindecă situaţiile cauzate de moarte.

Cu mulţi ani în urmă în Wichita Falls, Texas, o doamnă în vârstă a venit la una din întâlnirile pe care le aveam la adunare. Aflase de întâlnire din afişele pe care biserica le afişase în împrejurimi. Afişul avea poza mea şi ea a venit să mă caute pe mine. Nu venise să participe la program, dar venise pentru că Dumnezeu îi spusese că se va folosi de mine pentru vindecarea soţului ei. Am înlrebat-o despre bărbatul ei iar ea mi-a povestit că acesta este bolnav de Alzheimer şi era internat în cel mai mare azil de nebuni din Texas. A stat în azil 2 ani. Nici măcar nu-şi mai putea recunoaşte soţia. Nu ştia nimic. Era atât de bolnav încât nu-şi mai recunoştea nici soţia, iar pentru a sta jos era nevoie să i se lege genunchii. Aceasta s-a întâmplat duminică seara şi am amânat vizitarea bolnavului până joi dimineaţa. Am luat pe pastorul bisericii, pe soţia mea şi pe femeia aceea şi ne¬am dus să ne rugăm pentru bolnav. Când l-au scos afară, asistenta l-a dus într-o cameră unde am putut rămâne cu el. Plecând, aceasta ne-a spus: “când terminaţi, sunaţi-ne!" N-am ştiut ce să fac, decât să rog pe Dumnezeu să-l vindece, aşa ca mi-am pus mâinile peste el şi m-am rugat: “în Numele lui lsus fii vindecat''. Am sunat-o apoi pe asistentă. Soţia bolnavului s-a enervat. A spus: “Credeam că veţi face mai mult decât atât.'" Tot drumul spre casă a ţipat la mine, iar în seara aceea nu a venit la biserică, Dimineaţa următoare, în timp ce ne luam micul dejun, m-a sunat şi era la fel de supărată. Am crezut că va ţipa din nou la mine, dar de data aceasta mi-a zis: “Frate Clendennen, fiul meu l-a internat pe tatăl său cu 2 ani în urmă. El locuieşte în Fort Worth şi trebuie să semneze că-1 scoate de acolo. Chiar acum s-a dus să-l externeze. Când sora medicală a intrat în camera soţului meu, dis de dimineaţă, el stătea pe marginea patului îmbrăcat şi a cerut să vorbească cu mine. Dumnezeu îl vindecase. Aceasta este lucrarea biseticii care trăieşte prin Duhul Sfânt.

Ziua Cincizecimii nu a fost o zi extraordinară, ea trebuia să fie o acţiune normală a bisericii care lucrează prin Duhul. Biserica trebuia să funcţioneze pe aceste baze întotdeauna. Trebuie ca pasajul din loan 7: 37-39 să se împlinească din nou: “în ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a Praznicului, lsus a stătut în picioare şi a strigat: “Dacă însetează cineva, să vină la mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea lucrurile aceste despre Duhul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă lsus nu fusese încă proslăvit.”

Aceasta era Sărbătoarea Corturilor. A durat 7 zile. La templu se aduceau jertfe deosebite şi se făceau ritualuri deosebite. în fiecare dimineaţă, timp de 7 zile, un preot aducea apă şi o turna peste altar. Textul din loan se referă la o adunare de 8 zile şi este, în acelaşi timp şi o celebrare dar şi o profeţie. întâi de toate, sărbătoarea comemorează api ovizionarea miraculoasă cu apă în pustie. Stânca din care curseseră atunci aproximativ 27 milioane de galoane de apă pe zi. în al doilea rând, era o mărturie a promisiunii venirii Duhului Sfânt. în a şaptea zi a sărbătorii, apa a încetat să mai curgă. A opta zi a fost o zi tară apă. în cea de-a opta zi, lsus a stat în picioare şi a strigat: “Dacă însetează cineva, să vină la mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie. (Ionn 7 : 37, 38) Apostolul loan a adăugat în v. 39: “spunea aceste cuvinte…,. Aceia care credeau aveau să primească Duhul Sfânt. Aceasta este voia lui Dumnezeu. Nu exista alte opţiuni. Aceste râuri trebuie să curgă din noi, vindecând rănile oamenilor. Orice este atins de acest râu este vindecat. Noi trebuie să-i dăm voie acestui râu să curgă întotdeauna. Răspunsul la ce trebuie să fie şi să facă biserica se află în acest râu. Motivul pentru care am fost creaţi, motivul pentru care suntem în viaţă este acest râu, care trebuie să curgă prin noi, atingând şi vindecând.

O femeie a venit odată la biserica din Beaumont pe care am păstorit-o timp de 35 de ani. Doctorii îi spuseseră că mai are de trăit numai 30 de zile. Ea i-a spus soţului său: '‘Vreau să mă duci într-o duminică la Beaumont, Texas. Obişnuiesc să privesc la televizor ce se întâmplă acolo şi cred că dacă ajung acolo, Dumnezeu mă va vindeca.” Eu nu-i cunoşteam pe aceşti oameni, nu -i văzusem niciodată. Dar în acea duminică dimineaţă, în timp ce predicam, aceşti doi oameni s-au aşezat pe bancă chiar la margine. De obicei, bărbatul stă la margine, dar în dimineaţa aceea a fost invers. In timp ce treceam printre rânduri predicând, m-atn apropiat de locul unde se aflau cei doi. Nu ştiam nimic despre discuţia lor de vineri M-am oprit şi i-am spus: “Vei trăi şi nu vei muri!” A început să plângă. Nu ştiu de ce i-am spus aceasta, dar la sfârşitul serviciului când dădeam mâna cu fraţii, ea mi-a relatat cum Dumnezeu a convins-o că dacă vine la biserică va fi vindecată. În acea dimineaţă, râul a curs şi astfel am putut să fac acestei femei o profeţie. N-am mai văzut-o câteva luni de zile, dar în dimineaţa aceea a fost vindecată complet. În acest râu se află răspuns la orice problemă. În orice lucrare la care ne-a chemat Dumnezeu, Duhul Sfânt este cel care ne-a dat putere. Acesta a fost motivul pentru care Isus a spus primilor ucenici: “...rămâneţi în cetate (în Ierusalim) până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24.49) Tu şi eu suntem produse ale firii (cărnii). Putem face activităţi religioase, dar toată activitatea noastră, fără Duhul Sfânt nu este nimic şi nu produce nimic valoros în faţa lui Dumnezeu.

Duhul i-a învăţat lucrul acesta pe ucenici. Vă amintiţi istorisirea din Cap. 9 al Evangheliei după Matei, relatată şi în Matei 17. Un om a adus la ucenici pe fiul său care era lunatic. Demonii îl aruncau când în foc când în apă. Omul acesta l-a adus pe băiat la apostoli şi aceştia nu au putut face nimic. Când a venit Isus, omul a alergat la el şi a zis: “...Dacă poţi face ceva fie-ţi milă de noi şi ajută-ne!” (Marcu 9 :22). Isus i-a răspuns: “...toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede'” (Matei 9 : 3). Şi omul, cu lacrimi în ochi îi răspunde: “Doamne, cred! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9 : 24)

Gândiţi-vă la aceasta. Iată un om care va spune: “Doamne, cred, ajută-mi necredinţei mele.” Pentru a înţelege cu adevărat acest pasaj, am postit şi m-am rugat. Când am citit versetul 24, cel rău mi-a şoptit: “Este aici o contradicţie, nu poţi scoate şi apă amară şi apă dulce din aceeaşi fântână ”. Şi totuşi, avem aici un om care spune Domnului “cred, ajută necredinţei mele” şi Isus nu îl mustră. Aşteptând să înţeleg rostul celor spuse. Duhul Sfânt mi-a răspuns: “Nu este nici o contradicţie aici. In om există două fântâni. Este omul cel vechi şi cel nou; carnea şi Duhul. Necredinţa este rodul omului cel vechi.

Isus a scos demonul, a vindecat pe băiat, iar când a rămas singur cu ucenicii, aceştia l-au întrebat: “Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” (Marcu 9:28). O întrebare bună, dar în întregul context, apostolii încercau parcă să dea vina pe Hristos pentru greşeala lor. Ei L-au întrebat pe Isus: “Noi de ce n-am putut să scoatem duhul necurat ?” Cu alte cuvinte, de ce nu a ieşit acel demon singur? Şi noi facem la fel de multe ori: ne punem mâinile, îi vorbim, chemăm Numele lui Isus. Facem aceleaşi lucruri pe care le-am mai făcut şi alte dăţi când am scos duhuri. Isus le-a spus: “Din cauza necredinţei voastre ” Toată necredinţa este produsul cărnii. Deci, ce a spus Isus a fost: “Voi aţi învăţat ce trebuie făcut.” Dar nu aţi menţinut plinătatea Duhului. Aţi învăţat cum să fiţi religioşi şi acum lucraţi în numele vostru, în firea voastră, iar demonii nu mai ies în urma lucrării voastre”. Demonii nu mai răspund. Aceasta vrea să spună Domnul prin răspunsul Său: “Acest soi de draci nu poate ieşi decât cu post şi cu rugăciune.”

Postul are de-a face cu natura cea veche. Rugăciunea, cu cea nouă. Putem învăţa bine ce să facem, putem memora vorbirea în limbi, dar numai lucrarea Duhului Sfânt aduce realitatea. Nu este de ajuns să fi fost umpluţi de Duhul. Textul spune: “Fiţi plini!”: la timpul prezent, întotdeauna, în orice loc şi în orice circumstanţă a vieţii. Dacă suntem plini de Duhul, noi, Biserica Dumnezeului celui viu, avem resursele funcţionării, putem să fim şi să facem tot ce suntem chemaţi să facem.

Noi suntem templul Duhului Sfânt. El a venit în noi, să trăiască prin noi viaţa pe care Isus ar fi trăit-o personal astăzi. Ce-ar face Isus? Ar vindeca bolnavii, ar scoate afară demonii şi ar curăţa pe leproşi. Toate acestea, Duhul Sfânt a venit să le facă prin mine, trăind viaţa lui Isus prin noi.

Pavel spune: “Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce vreţi.” (Galateni 5:17) Ce să facem atunci? Ce ar fi făcut şi Isus dacă ar fi fost aici. Vom distruge lucrările celui rău. Ce ne împiedică să facem aşa? Faptul că suntem religioşi în firea noastră. Religia fără Duhul nu este nimic mai mult decât religia fariseică pe care a întâlnit-o şi Isus pe pământ.

Cel care nu-1 cunoaşte pe Duhul Sfânt, nu-1 cunoaşte pe Dumnezeu. De acum vom începe seria referitoare la Duhul Sfânt. Vom investiga fiecare aspect al acestui mare adevăr. Vom descoperi că ceea ce a dat Dumnezeu în Duhul este tot ce avem nevoie pentru a face voia Sa. Nu avem nevoie de grupuri muzicale, avioane, presă sau televiziune. Putem face lucrarea lui Dumnezeu în orice circumstanţă, dacă vom continua în ascultare şi supunere faţă de Scriptură. “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5.18)

Seria 7 : DUHUL SFÂNT

DUHUL SFÂNT ȘI SFINȚII

Lecţia – 2
Citim din Ioan 7 : 38, 39: “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri dc apă vie, cum zice Scriptura Spunea lucrurile aceste despre Duhul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” Ioan 14:26 “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate ) lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus eu.” 2 Tesaloniceni 2 13: ”Noi însă (...) trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi Căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului ‘

Vorbim despre Duhul Sfânt şi trebuie să stabilim acest adevăr. Duhul este Dumnezeu. “Sfânt” este numele potrivit pentru Duhul. Acest nume ne învaţă că sfinţenia lui Dumnezeu a ajuns foarte aproape de noi. El este revelat ca puterea care sfinţeşte. În Duhul Sfânt, Tatăl şi Fiul deopotrivă, vin aproape pentru împlinirea promisiunii: “Eu sunt Domnul care te sfinţeşte.”

Vedem că sfinţenia lui Dumnezeu a fost revelată în viaţa lui Isus. Tot ce împiedica participarea noastră la sfinţenia Lui a fost îndepărtat prin moartea lui Isus. Este lucrarea Duhului acum să aducă sfinţenia în vieţile noastre. Epitetul, care de-a lungul Vechiului Testament a aparţinut Dumnezeului Sfânt este acum al Duhului care este în voi. Sfinţenia lui Dumnezeu, în Hristos, a devenit sfinţenie în voi. “Fiţi sfinţi pentru că şi eu sunt sfânt.” Aceeaşi sfinţenie care era în Hristos a devenit sfinţenie în voi şi în mine prin botezul Duhului.

Cuvintele “Sfânt” şi “Duh” sunt acum inseparabile şi unite pentru veşnicie Puteţi avea doar atât de mult din Duh cât sunteţi gata să aveţi din sfinţenie şi atât de mult din sfinţenie cât aveţi din Duhul care locuieşte în voi. Milioane de oameni doresc Duhul pentru bucurie şi putere, dar vieţile lor arată că au foarte puţin din acestea. De ce? Pentru că nu doresc să-L cunoască pe El ca pe Duhul Sfânt. Nu-L cunosc în puritatea şi în lumina Sa convingătoare. Nu-L cunosc "omorând faptele trupului şi ale firii cu voia şi puterea Lui. Nu ştiu că El a venit pentru aceste lucruri

În vremurile de trezire, El vine într-adevăr cu darurile şi puterea Lui, deşi puterea Lui sancrificatoare este foarte limitată. Dacă această putere nu este recunoscută şi acceptată, darurile Lui vor fi pierdute. A fi plin de Duhul trebuie să însemne a fi Sfânt pe deplin. Inversul este de asemenea adevărat. Putem avea doar atâta sfinţenie cât suntem dispuşi să avem din Duhul Sfânt. Mulţi vor să fie sfinţi, dar încearcă să facă aceasta prin puterea lor şi, de aceea, fac fapte care în faţa lui Dumnezeu sunt ca nişte cârpe murdare. Pentru că, în ciuda efortului, le lipseşte odihna, bucuria şi puterea rămânerii în Hristos pentru a fi sfinţi în El. Ei caută sfinţenia mai mult decât Duhul. Ce trebuie să înveţe ei este că sfinţenia vine doar dacă Duhul locuieşte în ei şi dă EL sfinţenia.

Pentru a fi sfinţi, trebuie să învăţăm mai întâi să ne rugăm pentru Duhul Sfânt şi puterea Lui. (Efeseni 3.16) Apoi, trebuie să credem, (loan 4.14; 7.37) în al treilea rând, trebuie ca, prin credinţă, să ne supunem Duhului Sfânt care locuieşte în noi.(ICorinteni 3 14,6.19). Dacă vrem să fim sfinţi, trebuie să renunţăm la auto-efort. Să ne punem nădejdea în Dumnezeu şi să aşteptăm cu răbdare. El ne va face, prin Duhul, sfinţi. A fi sfânt înseamnă a fi umplut cu Duhul.

Cum ne sfinţeşte Duhul? Scriptura spune că; “Hristos a fost făcut pentru noi sfinţenie.” (I Corinleni 1:30) Sfinţenie înseamnă punere deoparte, a fi conformat cu chipul lui lsus, înseamnă că Duhul sfinţeşte, descoperind şi împărţind sfinţirea lui lsus. Lucrarea pentru care El poartă acest nume sfânt este să glorifice pe lsus în noi pentru a ne face părtaşi la sfinţenia Lui

Apoi, El ne arată necurătia firii noastre.

În primul rând, Duhul Sfânt ne descoperă sfinţenia lui Hristos. Când vedem sfinţenia lui Hristos, avem parte de o a doua revelaţie: a nesfinţeniei noastre. Duhul aduce harul lui Hristos în Duhul nostru. În felul acesta, din adâncul fiinţei noastre, sfinţenia va curge şi va inunda viaţa de afară. Acesta este înţelesul conformării cu imaginea lui Hristos. Este reproducerea caracterului Lui sfânt în noi, prin Duhul. Duhul comunică prin noi natura lui Dumnezeu. Nu există sfinţenie fără aceasta.

Textele de la loan 7:39 şi 15:26 vorbesc despre aceasta. La fel II Tesaloniceni 2 :13 “Noi însă (...) trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentiu voi Căci de la început Dumnezeu, v- a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.”

Pavel nu lasă nici o îndoială cu privire la faptul că Duhul Sfânt este Dumnezeu. Când el alege epitetul “sfânt”, este pentru că vrea să ne înveţe că atunci când îl primim pe El, primim singura sfinţenie care există. În Persoana Duhului Sfânt, Dumnezeu împlineşte promisiunea: “Eu sunt Cel care te sfinţeşte.” Sfinţenia nevăzută şi nepătrunsă a lui Dumnezeu a fost revelată şi arătată nouă în viaţa lui lsus şi ceea ce ne împiedica pe noi să fim părtaşi la această sfinţenie a fost îndepărtat prin moartea lui Hristos. Numele “Duhului Slânt” ne arată că Duhul este cel care aduce sfinţenia lui Dumnezeu şi face ca această sfinţenie să fie a noastră.

Acum, haideţi să încercăm să pătrundem înţelesul acestui adevăr. Epitetul care aparține lui Dumnezeu este acum al Duhului care este în voi. Vreau să înţelegeţi lucrul acesta pentru că vom vedea că Evanghelia este o lucrare a Duhului. Dacă sunteţi ceva pentru Dumnezeu, atunci sunteţi roade ale Duhului. Regulile religioase şi tradiţiile nu fac pe nimeni sfânt. Sfinţenia este sfinţenia lui Dumnezeu în Hristos care devine sfinţenie în voi datorită Duhului Sfânt. Aceasta este sfinţenia.

Cuvintele şi realitatea divină a acestor cuvinte “Sfânt” şi “Duh” sunt inseparabile şi unite pentru eternitate. Din nou, poţi avea atât de mult din Duhul cât vrei să ai din sfinţenie. Nu sunt prea insistent când repet acest lucru. Pe măsură ce vom continua acest studiu despre Duhul Sfânt, care este răspunsul la tot ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem, trebuie să înţelegeţi că nu puteţi fi ceea ce vrea Dumnezeu să fiţi, dacă Duhul Sfânt nu locuieşte în voi. Cu siguranţă, nu putem face ceea ce Dumnezeu ne-a chemat să facem fără Duhul Său cel Sfânt.

Sunt unii care se roagă pentru Duhul pentru că vor lumina, bucuria şi puterea Sa. Totuşi, rugăciunile lor aduc destul de puţină putere, din cauza faptului că nu îl doresc pe El ca pe Duhul Sfânt. Această comoară se află în vase de pământ. Trebuie să-L dorim ca pe Duhul Sfânt, Cel care ne sfinţeşte. “Fără sfinţenie este cu neputinţă să-L vedem pe Dumnezeu.” Puritatea, puterea de convingere şi voia Lui - pe acestea mulţi nu le caută. Duhul nu poate lucra cu putere în aceşti oameni pentru că ei nu îl primesc ca pe cel care sfinţeşte Duhul uman.

Uneori, în momente de trezire, aşa cum au fost în Corint şi Galiţia, Duhul poate veni cu puterea şi cu lucrările Lui miraculoase, chiar dacă puterea Lui sancrificatoare se manifestă puţin. Dar dacă aceasta nu este recunoscută şi acceptată, darurile Lui se pierd. Nu se poate altfel. Duhul nu poate şi nu va curge prin vase carnale numite trup.

Apostolii ştiau că această comoară era în vase pământeşti şi că, pentru ca Duhul să lucreze prin ele, trebuie păstrate sfinte şi această sfinţenie se primeşte prin Duhul. Dacă umblaţi în Duhul nu veţi împlini dorinţele şi poftele firii. Darurile Duhului care lucrează printre noi sunt modul prin care Dumnezeu ne arată o lume în care putem umbla, dacă dăm voie puterii de sfinţire a Duhului să-şi facă lucrarea. Fiecare manifestare a darurilor ne proiectează pe tărâmul lui Dumnezeu. Dacă aceste daruri sunt reale în manifestare, noi mărturisim prezenţa lui Dumnezeu. Dacă dăm voie Duhului să- şi facă întreaga lucrare de sfinţire, putem trăi în acea lume.

A fi plin de Duhul trebuie să însemne a fi sfânt în întregime. Şi viceversa. Mulţi dintre voi căutaţi sfinţenia, dar o căutaţi mai mult decât Duhul. Trebuie să învăţăm să încetăm a depune efort în a gândi, a crede, a voi, a alerga. Să sperăm şi să aşteptăm în Dumnezeu. El ne va face sfinţi prin Duhul.

Dacă sunt plin de Duhul, sunt plin de sfinţenia lui Dumnezeu, învăţând să umblu în Duhul, învăţ să umblu în sfinţenie. Sunt un om sfânt, dacă învăţ să umblu în Duhul. Una dintre marile tragedii ale vieţii este posibilitatea de a avea un lucru fără să ştii aceasta. Dacă nu este adevărat, de ce ar fi spus Isus: “Lăsaţi lumina să strălucească...” (Matei 5.16). Lumina este viaţă. Viaţa este Duh. Duhul Sfânt este viaţa lui Dumnezeu. Lăsaţi acea lumină să strălucească. Se poate să-l aveţi înăuntru, dar să nu se vadă în afară.

Din nou întrebarea: cum ne sfinţeşte Duhul? Răspunsul: descoperind şi aducând pe Hristos. Isus este făcut sfinţenie pentru noi. El s-a sfinţit pe sine pentru noi, ca şi noi să fim sfinţi în El. Duhul Sfânt ne pune în Hristos şi, rămânând acolo, alegându-l pe Dumnezeu tot timpul, suntem sfinţi; sfinţiţi în Hristos. Totul este deasupra puterilor noastre, fără ajutorul Duhului Sfânt. Aceasta este lucrarea pentru care El poartă numele divin, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.

Mai întâi, ni-L revelează pe Hristos. Prima lucrare a Duhului este să facă obiectul cunoscut. Îl revelează pe Isus ca noi să vedem cât de diferit este faţă de noi. Duhul ne sfinţeşte, împuternicindu- ne să credem să-L primim pe Isus în viaţa noastră. Pe cât înaintăm pe această cale a sfinţeniei suntem conformaţi constant imaginii sale. Pavel ne încurajează în Evrei 6:1. Revelând sfinţenia lui Hristos, Duhul descoperă de asemenea necurăţia vieţii noastre. Aceasta duce la o supunere faţă de Isus omul. Duhul sfinţeşte apoi aducând harul lui Hristos astfel încât în centrul vieţii noastre sfinţenia să curgă în toată fiinţa.

Acest trup al morţii este natura cea veche, şi, în acelaşi timp, trupul lui Satan. La fel cum biserica este trupul lui Hristos, natura cea veche reprezintă trupul lui Satan. Când l-a scos pe Adam din prezenţa sa, Dumnezeu a pus un heruvim cu sabia la poarta raiului spunând: “nu vă mai puteţi întoarce în prezenţa Mea”. Acea natură respinsă de Dumnezeu a devenit copilul celui rău. Isus a spus: Tatăl vostru este Satan”. Când o persoană este născută din Dumnezeu există două personalităţi distincte în trup, una năsută din Dumnezeu iar cealaltă copil al lui Satan. Să nu pierdem niciodată din vedere acest adevăr. Între cele două există un război continuu: “Căci firea pământească pofteşteîmpotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi tace tot ce vreţi” (Galateni 5.17)

Războiul nostru nu este împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva puterilor şi răutăţii din locurile cerești. Singura apropiere de aceste puteri se face prin trup Sfinţenia şi necurăţia sunt atunci spirituale. Dacă nu înţelegeţi acest adevăr nu puteţi înţelege lucrarea deplină a Duhului. Trebuie să învăţăm despre Hristos şi, învăţând despre Hristos, să realizăm că aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Sfinţenia este Duhul Sfânt, revelându-L pe Hristos prin creaţia cea nouă. Acesta este mesajul Cincizecimii Necurăţia este duhul lui Satan revelându-1 pe Satan prin carne. Lucrarea Duhului nu este exorcizarea şi vindecarea bolnavilor, ci sfinţirea noastră.

Trebuie să subliniem acest adevăr: Există două persoane în trup, omul vechi şi omul nou. Cel vechi a fost respins de Dumnezeu şi trebuie crucificat. Noua creaţie este cea prin care Duhul Sfânt îl face cunoscut pe Hristos . Apostolul Pavel scrie: “Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti ” (Galateni 5 :16). Duhul Sfânt este în noi ca să ne sfinţească şi, în măsura în care el îşi împlineşte această lucrare noi, putem face voia lui Dumnezeu