Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Există două motive pentru care El face aceasta.

1. Primul, pentru că este o lucrare pe care numai Duhul o poate face. De aceea le-a spus lsus ucenicilor după învierea Sa, să nu plece din Ierusalim până nu voi primi o putere de sus. El n-a venit să ne aducă bucurie şi nici ca să ne aducă binecuvântare. lsus este TOT ce avem noi nevoie. El este toată binecuvântarea de care avem nevoie.

2. Iar, în al doilea rând, Duhul Sfânt a venit la noi pentru a ne duce la cruce, pentru ca El să trăiască în trupurile noastre din dragoste pentru această lume pierdută.

Încercările vor fi mari, iar atacurile lui Satan voi ti atât de puternice încât trupul nostru nu va putea rezista. Priviţi la momentele dinaintea răstignirii, atunci când încercarea a fost atât de puternică, când puterile întunericului s-au dezlănţuit: numai lsus a putut rezista, El a fost sigurul care “a rămas în picioare. în ciuda faptului că ucenicii spuneau că-i vor fi credincioşi până la capăt, toţi au căzut. Privind spre viitor, pentru a birui întunericul zilelor de pe urmă, o singură Persoană va fi suficientă - Duhul Sfânt.

Tebuie să fim plini de Duhul Stănt. El a venit ca să ne conformeze chipului lui Hristos, să reproducă in noi caracterul moral al lui lsus. Trebuie să credem in El până la capitularea totală în faţa Lui. Funcţia şi dorinţa lui este să umple universul acesta cu Hristos. EL trebuie să ne umple pe mine şi pe tine cu Hristos, NUMAI HRISTOS.

SERIA 7 - DUHUL SFÂNT

PĂRTĂŞIA DUHULUI SFÂNT

LECŢIA - 5
Să privim acum la teologia Duhului Sfânt şt la locul Lui în predicarea Evangheliei, după ce L-am studiat ca sfinţenie a lui Dumnezeu. De asemenea, am examinat şi relaţia dintre prima biserică şi Duhul Sfânt, putând astfel să concluzionăm că este posibil să atingem şi generaţia prezentă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, pentru a putea face acest lucru aşa cum trebuie, este nevoie să studiem din nou Biserica nou testamentală.

“Harul Domnului lsus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Stântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin” (2 Cor. 13.14). Aceasta este faza de căpătâi a experienţei creştine.

Pavel ne prezintă aici, prin binecuvântarea lui trinitară, două învăţături indispensabile.

1. Prima, că nu există părtăşie frăţească fară o reală părtăşie individuală cu Dumnezeu

2. A doua, că nu există părtăşie cu Dumnezeu care să nu producă, la rândul ei, o permanentă părtăşie cu ceilalţi.

Părtăşia creştină in Noul Testament este de-a dreptul impresionantă. Chiar mai mult decât impresionantă, ea este vitală. Numai în cadrul ei ai ocazia să-l întâlneşti pe Saul din Tars, arogantul fariseu de altădată împărţindu-şi elocinţa sa personală cu sclavii neliteraţi prin casele sărăcăcioase ale acestora. Înainte, el îi considera pe aceştia “câini”, dar acum erau “fraţi”. O doamnă romană, cu sânge imperial în venele sale, poate să ia paharul de la un copil anonim de pe stradă şi atât unul cât şi celălalt simt că acest lucru este foarte natural. Există o dragoste mult mai profundă chiar şi decât dragostea dintre două surori, şi explicaţia ei nu poate fi decât una singură: HRISTOS.

Această părtăşie a Bisericii Primare era un lucru cu adevărat uimitor şi, în special, faptul că fiecare a înţeles să o împărtăşească fără prejudecăţi. Tinerii convertiţi de la păgânism au descoperit că doar la câteva zile după întoarcerea la Domnul, când trecutul lor avea să se şteargă, părtăşia sinceră îi ridica şi-i ajuta să crească spiritual. Până atunci probabil că n-au vorbit prea multe despre părtăşie şi nici n-au încercat să o realizeze măcar “semi-profesional”, însă de acum înainte nu vor mai privi cu îndoială faptul că sunt înfrăţiţi cu ceilalţi.

Părtăşia lor consta în faptul că împărtăşeau împreună viaţa Domnului Isus Hristos. Nenorocirea de astăzi este însă aceea că se încearcă realizarea unei părtăşii supranaturale, dar pe baze umane.

Teologia noastră îi face pe oameni să creadă că ei sunt, de fapt, manipulaţi de Dumnezeu. Noi o organizăm, o mecanizăm, şi apoi, spre stupefacţia noastră, avem neplăcerea să vedem că ea va ajunge intr-un timp relativ scurt la limită şi chiar distructivă, la fel ca toate celelalte părtăşii ale lumii, pentru că adevărata părtăşie se bazează pe experienţa supranaturală a lui lsus.

Dându-te pe tine însuşi lui Dumnezeu pentru slujire, trebuie să tratezi cu multă atenţie acest aspect. În plantarea şi construirea Bisericii lui Dumnezeu pe pământ, avem nevoie să ştim că trăirea într-o părtăşie autentică cu Dumnezeu va produce în noi o părtăşie deosebită cu cei din jurul nostru. Aceasta din urmă este rezultatul natural al vieţii noastre trăite împreună cu Hristos.

Există un lucru deosebit care trebuie observat despre părtăşia Duhului Stănt în Noul Testament. Cei de atunci niciodată nu şi-au irosit timpul cu admiraţii reciproce, pentru ca astfel părtăşia să se sufoce în ea însăşi. Ea nu a devenit niciodată ezoterică(doctrine, ritualuri care pot fi înțelese numai de către cei inițiați – ascuns, secret). Ea era trupul lui Hristos, existând pentru a îndeplinii planurile Lui în lume. Tocmai acest adevăr l-a formalizat biserica, adică l-a părăsit pe Hristos, a părăsit adevărul. Noi trebuie să recâştigăm aceasta aici, în şcoală, pentru a putea zidi ulterior Biserica pe acest adevăr suprem.

Părtăşia creştină întotdeauna îi adună şi pe alţii în ea. Încă de la început, fiecare membru al ei a ştiut să fie un vestitor al lui Dumnezeu. Chiar dacă nu este chemat să slujească la amvon, dar toţi ştiu că sunt propovăduitorii lui Dumnezeu şi că Duhul Sfânt nu s-a răcit în interiorul fiinţei lor, unde sălăşluieşte o credinţă autentică. Noi trebuie să fim împuterniciţi pentru a duce lumii lumina – lsus. Dumnezeu nu vrea să facem argumentare apologetică pentru El. El doreşte vestitori care să-L proclame. La început, “părtăşia” a cunoscut acest lucru din plin.

Acum trebuie să adâncim mai mult aceste lucruri. Am spus la început că părtăşia Duhului Sfânt a însemnat două lucruri - acum, însă, ne vom întoarce la o altă faţă a problemei.

Dincolo de impresionanta părtăşie a Noului Testament, părtăşia era o relaţie directă, personală cu Dumnezeu, un penticostalism individual.

Peste tot astăzi creştinii luptă pentru ca biserica să-şi recapete penticostalismul. Milioane de creştini care se numesc penticostali au doar în Noul Testament relatarea despre foc, limbi şi vânt şi acest lucru este foarte ciudat. Marea întrebare care se pune în multe minţi este. “Ce s-a întâmplat acolo de fapt?”. Este foarte clar că ceva s-a întâmplat.

Nici un istoric, fie el creştin sau păgân, studiind Noul Testament, n-ar recunoaşte prompt că pe paginile care i stau în faţă se prefigurează imensa sărbătoare care are loc în vieţile acelora care au început să-L urmeze pe Hristos, sărbătoare pe care n-au avut-o niciodată înainte. Aici, într-un singur moment, umanul îndoielnic şi şovăitor ia sfârşit. Începând din această stare poţi să lucrezi cu oamenii pentru că ei sunt în totalitate ai lui Dumnezeu. Insă toţi care încearcă să înţeleagă originea creştinismului, se opresc doar la faptul că există un moment bine definit, că tot ceea ce s-a întâmplat trebuie să aibă o dată în istorie şi că trebuie să fi existat ceva ce a salvat creştinismul. Dar nici un cititor onest care citeşte Faptele Apostolilor, atât capitolul 2 cât şi în continuare, nu poate să nu devină conştient că ceea ce s-a întâmplat atunci a schimbat cursul istoriei.

Acum subliniez două lucruri decisive despre oamenii care au experimentat aceasta.

1. Primul, că ei aşteptau cu răbdare. lsus le-a spus: “Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi ti îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24:49). Ei au intrat în camera de sus la porunca Lui. El nu le-a vorbit special despre camera de sus, ci mesajul era doar să aştepte şi să nu plece din oraş. Ei aleg odaia de sus şi stau cu inimile în aşteptare. Au avut de aşteptat 10 zile în rugăciune, până ce avea să vină făgăduinţa de care li s-a spus. Rugăciunile lor nu au produs pe moment revărsarea Duhului Sfânt. El le-a promis şi ei au mers să aştepte şi să stea astfel in expectativă. Ei ştiau că ceva trebuie să se întâmple şi au recunoscut prezenţa Duhului Sfânt de îndată ce ea s-a produs. Nici unul nu a spus celuilalt: “Trebuie să vorbeşti tu mai întâi în alte limbi şi atunci vom fi siguri ce se petrece” Acesta este stilul pe care îl practicam noi astăzi, dar la primii ucenici nu s-a pomenit aşa ceva. Acolo era o asemenea putere transformatoare care i-a surprins fară ca ei să ştie mai dinainte cum va veni şi se va manifesta ea. Doar atâta ştiau: să stea cu inimile deschise.

2. Al doilea lucru, este că revărsarea nu s-a pogorât intr-un vid spiritual, formal. Ea a avut loc într-o atmosferă unde credinţa şi dăruirea au fost deja pregătite din vreme. Ei aşteptau. Priveau. Ea a venit pentru oameni care şi-au luat timp ca să-L asculte pe Domnul. Nu va fi niciodată o altă Cincizecime fară aceasta, nici în ceea ce priveşte Biserica, nici în ceea ce priveşte individul. Nu va fi niciodată vreo revărsare a Duhului Sfânt fără aşteptare, dăruire şi dorinţă. în locul acestora, găsim însă neatenţie, plictiseală, apatie, atitudine lipsită de răbdare, care, toate la un loc, îl împiedică pe Dumnezeu să-şi facă lucrarea. Orice nu este credinţă, este păcat. Şi credinţa este încredere neclintită în lucrurile nădăjduite a unei inimi care aşteaptă în răbdare. Dacă eu cred în Dumnezeu, atunci sunt tot timpul în aşteptarea unui lucru care aștept să se întâmple. Dacă tu crezi in Dumnezeu, iei rugăciunea ca pe o urgenţă şi o practici cât mai des. Dacă, însă, îmi rostesc rugăciunea ca pe o datorie şi nimic mai mult am întrerupt canalul de legătură realizat de Hristos între Dumnezeu şi mine însumi, l-am blocat.

Dar, dacă îi pot oferi lui Dumnezeu o rugăciune plină de credinţă, aşteptare şi dacă înăuntrul duhului meu sunt convins că Dumnezeu mi-a vorbit, atunci El se va ocupa de mine cu adevărat. Aceasta a fost atmosfera din camera de sus.

Un alt lucru extraordinar care se poate spune despre aceşti oameni care au beneficiat de experienţa cincizecimii este că ei erau copleşiţi, ei capitulaseră în faţa lui Hristos. Fiecare dintre ei se dăruise în totalitate Lui. Pavel spunea: “dragostea lui Hristos ne strânge”. Erau în aşa fel dăruiţi că puteau să se ducă oriunde şi să facă orice la comanda Lui. Am o întrebare în această privinţă. Putem folosi această forţă divină in toate dificultăţile noastre? Noi avem propriile idealuri şi în acelaşi timp şi Dumnezeu are propriile Lui scopuri cu vieţile noastre. Noi avem planurile noastre, în timp ce şi Dumnezeu vrea să-şi implementeze planurile Sale în vieţile noastre. In camera de sus nu era aşa. “ îl voi urma oriunde mă conduce” poate că nu s-a mai intonat de multă vreme, dar pot să te asigur că aceasta era nota dominantă din camera de sus.

Ei erau predaţi lui Hristos, şi nu aveau vreun alt interes decât El. Nu i-au sugerat Lui ce ar fi vrut ei să facă, sau unde ar fi vrut ei să se ducă ci pur şi simplu au aşteptat instrucţiunile de sus. Nici unul dintre noi nu are dreptul să reproşeze că Dumnezeu nu ne-a dat şi nouă experienţa pe care le-a dat-o lor, după ce şi noi la rândul nostru, am făcut ceea ce au făcut ei. Când citim cartea Faptele Apostolilor şi observăm plinătatea Duhului Sfânt şi felul cum aceasta producea adevărate treziri spirituale spunem: “Mai mult ca sigur noi nu am primit ceea ce au primit ei”. Dacă într-adevăr nu am primit, aceasta se datorează doar faptului că nu ne-am lăsat copleşiţi de Hristos aşa cum au făcut-o ei.

"Cincizecimea” este răspunsul lui Dumnezeu pentru sufletul care capitulează în faţa lui Hristos. El vine după ce am capitulat noi, niciodată înainte. Focul nu cade niciodată pe un altar străin şi prin urmare nici sacrificiul divin care se face pentru tine personal nu poate să vină oricum “Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Rom. 12:1). Când sacrificiul este pe altar, când ne lăsăm copleşiţi şi noi asemenea lor, Dumnezeu va vorbi cu siguranţă.

Problema noastră specifică este că noi vrem Duhul lui Dumnezeu, dar fără condiţii. Este cu mult mai uşor să dedici un număr considerabil de ore discuţiilor despre religie, dar cu mult mai greu este să dedici măcar o oră şi jumătate ascultării concrete de Dumnezeu. Purtăm înăuntrul nostru doar un soi de prietenie şi amiciţie cu lsus, în schimbul puterii, domniei şi a poruncilor Lui concrete. Bisericile de astăzi au o Evanghelie a bunei înţelegeri, în locul unei Evanghelii a supunerii şi ascultării. Aici constau o mare parte din necazurile secolului douăzeci şi douăzeci şi unu. La cei din Noul Testament, răbdători şi în totalitate ancoraţi în Hristos, Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât intr-un mod deosebit. Punctul culminant sau centrul experienţei, însă, nu a fost vântul, nici focul şi nici limbile. Acestea au fost doar accesoriile, ceva auxiliar.

Inima experienţei era PUTEREA, putere care avea menirea să zguduie întreaga fiinţă şi apoi, cu ea, să-i trimită să zguduie şi ei lumea.

În umblarea mea cu Dumnezeu, El mi-a oferit privilegiul şi plăcerea totodată de a ajunge în diferite locuri pe acest pământ. In 1968 eram în India, în locul unde apostolul Toma a murit de-a lungul misiunii sale pentru Hristos. Acesta a aşteptat ancorându-se în El, pogorârea Duhului Sfânt şi Dumnezeu l-a trimis in puterea Duhului să ducă mesajul Lui într-o lume păgână. Astfel, el a fost martirizat acolo, în India, pentru că predica Evanghelia. Într-un orăşel undeva în centrul Rusiei, am vorbit cu o deosebită autoritate cum Matei a murit acolo. In Kiev, Ucraina, am vorbit despre martirajul apostolului Andrei.

Aceasta este ceea ce lipseşte religiei noastre: nu organizarea, nici echiparea intelectuală, ci PUTEREA - avem nevoie de putere. Nu există nici un secret al ei în afară de profunzimea propriei noastre spiritualităţi. Pentru tine trebuie să existe o permanentă foame după voia lui Dumnezeu. Poţi fi pastorul unei biserici şi să vrei ca ea să devină întru totul ca Biserica Noului Testament; poţi să plantezi biserici sau să fi un evanghelist folosit de Dumnezeu pentru a-i aduce pe oameni la El, dar toate acestea trebuie să te conducă la aceeaşi dorinţă: să ai experienţe adânci cu Dumnezeu. Dacă doar “am avut” , înseamnă că nu putem ce să predicăm cu adevărat, noi trebuie “să avem” acum, la prezent. Din nefericire, de cele mai multe ori noi îl punem în faţă pe marele “DACĂ” şi nu mai suntem în stare să plătim preţul pentru a fi contopiţi cu Hristos.

Cheia tuturor lucrurilor este revărsarea Duhului Sfânt. Adevărata Cincizecime produce, asemenea pârtăşii din paginile Noului Testament, o legătură similară şi constantă.

Părtăşia Duhului Sfânt înseamnă putere şi acest fapt se manifestă pe diferite nivele.

1. Primul dintre ele este dat de o putere la nivelul fizic, trupesc. Aceasta ne face în stare să realizăm ceea ce El vrea să facem. Eu am experimentat acest adevăr. Dumnezeu prin Duhul Sfânt se ocupă de absolut toate nevoile noastre pentru ca noi să facem lucrarea la care ne-a chemat.

2. În al doilea rând, această putere se manifestă la nivel mental. Dumnezeu ne-a eliberat de lucrurile nefolositoare şi care nu ne ajută să ne apropiem de El. Vorbeam, cu câţiva ani în urmă, unor oameni la un program religios. Ei se arătau tare plictisiţi înainte de a-mi începe predica. Intre aceştia sc afla o femeie care a luat cuvântul prima şi care trebuia să fie în Las Vegas în noaptea următoare ca să cânte în cele mai mari cazinouri. Atunci i-am zis unuia dintre oamenii care erau cu mine; “Ce are femeia aceasta de spus la un program religios?” “Are să ne spună despre naşterea din nou”, mi-a răspuns el. Când am auzit acest lucru am zis: “Niciodată nu am auzit ca o persoană născută din nou să continue să cânte în cluburi de noapte şi cazinouri.” La auzul acestor cuvinte cei din jurul meu au devenit destul de iritaţi.

După program eram singur în camera de hotel şi mă rugam spunându-i Domnului despre toate cele întâmplate. La un moment dat i-am pus Domnului o întrebare: “Cum ai vrea Tu să curăţeşti această biserică?” Răspunsul Lui a venit imediat: “În nici un caz nu l-aş folosi pe Saul pentru a-1 ucide pe Goliat”. El niciodată nu se foloseşte de genii, ci El atinge şi cheamă păstori simpli, nemânjiţi de lume şi se foloseşte de ei. Puterea are, aşadar, o influenţă decisivă şi la nivel mental. Dumnezeu poate ca din nimic să facă ceva. Prin putere El nu se uită !a performanţa sau la locuinţa cuiva, ci dacă vom accepta prezenţa Duhului Sfânt în noi, facându-L pe Hristos real prin vieţile noastre, vom descoperi puterea ca pe ceva realmente necesar. O vom înţelege şi sub aspectul ei mental.

2. Există putere la nivel fizic, mental, dar există putere şi la nivel moral. În aceste vremuri când se întâmplă aşa de multe lucruri, unii dintre cei mai mari predicatori au tot felul de căderi din punct de vedere moral. La unii dintre aceştia căderea se produce chiar în ultimii ani ai vieţii. Ei au predicat la mulţimi de oameni ca şi cum ar fi unşi pentru aceasta. Nu există absolut nici o scuză pentru tine sau mine în ceea ce priveşte o eventuală abatere morală, dacă suntem plini de Duhul Sfânt. Am văzut în alte lecţii că Duhul Sfânt este sfinţenia lui Dumnezeu şi dacă cineva umblă prin Duhul “nu va împlini poftele firii pământeşti” (Gal. 5.16).

Duhul Sfânt oferă putere şi la nivel moral. Vedem în Vechiul Testament că losif fusese vândut ca sclav şi a ajuns să lucreze în casa lui Potifar. Acesta avea o nevastă frumoasă care pusese ochii pe tânărul losif şi a încercat să-l seducă. El era un om tânăr şi singur pe atunci. Când femeia aceia s-a apropiat, el a fugit, dar nu a fugit realmente de ea, ci a fugit de losif. Aceea era cu adevărat integritate. Duhul Sfânt este putere la nivel moral. Dumnezeu nu poate eşua niciodată. Cât de dizgraţios ar fi pentru noi care suntem chemaţi să-i învăţăm pe oameni despre harul lui Dumnezeu, har care îi învaţă să o rupă cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi tocmai noi să fim prinşi în ele! Nu avem nici o scuză pentru asta. Oamenii încearcă să inventeze tot felul de subterfugii fară ca măcar unul să fie legitim.

4. Această experienţă aduce în vieţile oamenilor putere la nivel fizic la nivel mental, la nivel moral şi, în sfârşit, la nivel spiritual.

“Şi voi veţi primi o putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi...” (Fapte 1.8). Aceasta însemnă putere la nivel spiritual pentru a sluji şi a merge în numele Lui. In Numele Domnului este putere şi doar Duhul Sfânt poate produce aceasta în noi. In Numele Lui înseamnă că Hristos trăieşte în tine prin Duhul Sfânt şi tu eşti in slujba Sa. Când sunt în Duhul, diavolul şi influenţele lui îmi sunt supuse prin Numele Lui. Acest lucru se întâmplă numai datorită faptului că puterea influenţează nivelul fizic, mental, moral şi, nu în ultimul rând, spiritual.

Oamenii vorbesc despre succes, Dumnezeu vorbeşte despre aprobare. Dacă naşterea ta fizică a fost inclusă în voia Lui, ceea ce se întâmplă după aceasta va fi de asemenea inclus în marele Lui plan. Aici nu există excepţie, deoarece, prin Duhul Sfânt, Dumnezeu ne oferă orice lucru de care avem nevoie în viaţa aceasta, bunăvoinţă şi ajutor.

Seria 7 : DUHUL SEÂNT

GÂNDUL LUI DUMNEZEU

Lecţia – 6
In Filipeni 2:5 citim: “Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus”. Nu voi întâmpina absolut nici o problemă în încercarea de a vă arăta că gândul lui Hristos este Duhul Sfânt. Scriind bisericii din Corint, Pavel spunea: “In adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu” (ICor. 2:11). Capacitatea de a cunoaşte este o funcţie a minţii. În tot Noul Testament am observat în permanenţă călăuzirea Duhului Sfânt. Aşa cum toate funcţiile organismului sunt coordonate de creier, de minte, tot astfel şi Dumnezeu a spus credincioşilor: “acest gând să vă însufleţească” (Filip. 2:5).

Am afirmat deja că Duhul Sfânt în viaţa cuiva reprezintă gândul lui Dumnezeu în acea persoană. Pavel nu scrie Filipenilor: “Fiţi plini de Duh!” ci le spune: “Să aveţi în voi gândul acesta” ...Filipenii au fost deja umpluţi de Duhul Sfânt şi Pavel le-a spus: “Lăsaţi-L pe acest Duh Sfânt, care este in voi, să controleze modul vostru de gândire”. Credinciosul are de făcut o alegere. Este trist s- o recunoaştem, dar de cele mai multe ori el face o alegere greşită. Când o persoană este născută din nou, ea devine “un om nou”. “Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă” (2Cor. 5:17). Nu un om vechi cârpit, ci un “om nou”.

Prin urmare, în trupul unui credincios cu adevărat născut din nou, există două personalităţi distincte: omul vechi şi omul nou.

Pavel se adresa bisericii din Filipi, şi acum fiecăruia dintre noi, spunându-ne: “să aveţi şi voi gândul acesta”. Cu alte cuvinte, trebuie, ca prinţr-un act de voinţă, să respingem tot ce este firesc şi să acceptăm doar ceea ce este spiritual Duhul Sfânt nu te va forţa să nu alegi tot ce este rău. El nu te va forţa să-L alegi pe Dumnezeu.

Tu, printr-un act personal de voinţă, trebuie să iei o hotărâre după voia lui Dumnezeu.

Pentru a face o alegere bună trebuie să ai o cunoaştere temeinică a Cuvântului lui Dumnezeu.

Cunoscând Cuvântul lui Dumnezeu, poţi ajunge să-l cunoşti pe Dumnezeu într-o asemenea măsură încât să ştii cum ar proceda El în orice situaţie. Pentru ca Duhul Stant să-ţi controleze cu adevărat gândirea ta, trebuie să alegi voia Sa. Aşa cum am mai precizat, El nu te va forţa la o astfel de alegere, dar dacă vrei s-o faci, Duhul Stant te va întări în mod special pentru realizarea ei. Prezenţa Duhului Stant în viaţa cuiva nu înseamnă că acea persoană nu-şi mai foloseşte în mod natural mintea. De fapt, peste 95% din activităţile curente ale bisericii sunt produsul minţii, în sensul ei firesc. Numai că noi nu am putea face nimic dacă n-ar fi Dumnezeu alături de noi. “Multe căi (căi care au la origine un gând) pot părea omului bune, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Prov. 14:12), şi din nou “umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte” (Rom. 8:6). Astfel, gândirea firească, care îşi are originea în omul carnal, trebuie respinsă şi în locul ei trebuie acceptată “calea (gândirea) pe care nici ochii vulturului nu pot s-o vadă”.

Când Biblia vorbeşte despre vedere, se referă în special la cunoaştere şi înţelegere.

Vulturul este o pasăre tumultuoasă care ucide pentru a-şi procura hrana. El simbolizează mintea noastră firească. Dumnezeu spune că omul firesc nu poate înţelege căile lui Dumnezeu. Numai Duhul Stant prezent în viaţa creştinului îl poate ajuta să le cunoască. Asemenea lui Hristos, şi noi trebuie să avem gândul lui Dumnezeu. Cu acest mare adevăr bine conturat vom putea privi îndeaproape ce înseamnă “gândul lui Dumnezeu” Fie ca Dumnezeu să întipărească în inima noastră acest adevăr suprem. Toate activităţile umane sunt controlate de creier. Se poate întâmpla ca o anumită parte a creierului să fie lovită şi omul nu mai poate vorbi, altă dată este lovită o altă parte a creierului şi omul nu poate merge, cu toate că organele respective sunt sănătoase.

Abilitatea unui atlet se datorează mult mai mult minţii decât corpului. Să luăm de exemplu, un jucător de baschet. Iţi trebuie o mare putere de concentrare să fi în stare să introduci mingea în coş. Fie că aruncă de la 10 m sau de la 30 m, mintea lui trebuie să calculeze în acelaşi timp distanţa, să determine înălţimea traiectoriei pe care s-o urmeze mingea şi, pe deasupra, să-şi stabilească poziţia necesară de a nimeri coşul. Astfel, abilitatea în baschet este dată mai mult de forţa mentală, decât de cea musculară. Eu pot să arunc mingea de baschet 30 m, dar nu pot să o introduc în coş deoarece capacitatea de a face asta nu aparţine în exclusivitate musculaturii, ci minţii.

Asemenea baschetbalistului, cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu un muzician. Am văzut un organist căruia îi fugeau mâinile pe clape cu o măiestrie deosebită şi, în acelaşi timp, apăsa pedalele de bas cu picioarele. In timpul acesta, când mâinile şi picioarele îi erau ocupate, ochii instrumentistului erau îndreptaţi spre dirijor. Abilitatea de a face toate acestea, nu era în degete sau în picioare. Şi eu am forţă în degete şi în picioare, dar asta nu înseamnă că pot să cânt la orgă. Abilitatea de a cânta la orgă stă mai mult în minte, decât în mâini. Dacă am face un transplant reuşit de creier de la un organist la mine, atunci degetele mele ar putea cânta la orgă.

Putem oare acum să nu vedem cât de important este să avem gândul lui Hristos în noi? Încercaţi să întipăriţii gândul lui Hristos în Biserică şi în fiecare credincios în parte, şi atunci Biserica va avea din plin abilităţile Sale.