Spitalul, coranul, talmudul, kahalul şi francmasoneria de Dr. Nicolae Paulescu În loc de introducere

b. Convertirea poate fi prefăcută, şi atunci, aşa - zişii convertiţi, nu sunt anchetaţi câtuşi de puţin de Sinagogă. Astfel, un anumit număr de ovrei portughezi, s-au botezat de formă, pentru ca să poată fi admişi în Franţa, ca Noi-creştini.

„Ei se conformau, în mod scrupulos, la toate practicile exterioare ale religiei catolice; naşterile, măritişurile, morţile lor erau înscrise în registrele Bisericii; contractele lor erau precedate de cuvintele: în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. După ce au trăit astfel aproape 150 de ani, se descoperi că aceşti jidovi rămăseseră tot aşa de fideli credinţelor lor, ca şi în ziua sosirii. Îndată ce ocazia fu priincioasă, - în 1686, după B. Francia, - ei se întoarseră pe faţă la iudaism, încetară să-şi mai prezinte copiii la botez şi să facă să se binecuvânteze măritişurile lor, de către preoţii catolici. Ovreii chiar, - ale căror familii practicau, în mod oficial, de 200 de ani, catolicismul în Spa­nia, - trecură fruntaria şi veniră să fie circum­cişi şi recăsătoriţi, după ritul israelit, la Bordeaux, îndată ce hahamii fură instalaţi acolo”. (Drumont I. cit, 1, p. 230).

152 Neofit, I. cit, p. 35.

153 Ibidem, p. 3.

154 Neofit, I. cit, p. 18.

„Este o faptă bună ca fiecare ovrei să caute, pe cât se poate, să distrugă sau să dea foc bisericilor nejidoveşti, sau lucrurilor ce se găsesc în ele; iar cenuşa lor să o împrăş­tie în vânt sau să o arunce în apă. În plus, fiecare iudeu trebuie să dea bisericilor un nume de ocară” (Karo, Şulhan-Aruh, Jore Deach, 143, 62).

„Bisericile creştinilor sunt case de pierzare şi locuri de idolatrie, pe care ovreii trebuie să le distrugă”. (Talmud Babli, 0. 1, t. 1, c. 2; după Sixte de Sienne, ovrei convertit din secolul al XVI-lea, în cartea sa Biblioteca Sancta, Paris, 1610).

155 Ibidem, I. cit, p. 18.

156 Ibidem, I. cit, p. 11.

157 Idem.

158 Neofit, I. cit, p. 13.

159 Neofit, I. cit., p. 23.

160 Ibidem, p. 24.

161 Ibidem, p. 23.

162 Comparaţi spusele lui Neofit, cu depoziţiile acuzaţilor din Damasc.

163 Neofit, I. cit., p. 24.

164 Ibidem, p. 26.

165 B. Lazare, L'Antisemitisme, p. 8.

166 Bernard Lazare, L'Antisemitisme, p. 376-381.

167 Iacob Brafmann, Livre du Cahal. Materiaux pour étudier le Judaisme en Russie et son influence sur les populations parmi les quelles il existe; 2 vol., St. Petersburg, 1870. O noua ediţie a apărut în 1888, la Petersburg, la tipografia C. Dobrodaev. Această carte este astăzi foarte rară. Am căutat-o în zadar în Biblioteca Acade­miei Române. Am cerut-o mai multor librari şi editori din Paris, dar cercetările lor au ră­mas fără rezultat. Vom fi deci nevoiţi să ne mulţumim cu citatele, raportate de cole­gul nostru A. C. Cuza, profesor la Universitatea din Iaşi, în „Neamul Romanesc”, octom­brie 1910, citate suficiente pentru ceea ce voim să arătam aici;

Dovezile lui Brafmann sunt cu adevărat ştiinţifice, fiind bazate pe documentele auten­tice care provin din diferite Cahale din Rusia.

„Am fost ajutat - zice el - de cunoştinţele mele întinse asupra stării ovreilor, pe care le datorez originii mele israelite şi întârzierii în judaism, până în al 34-lea an al vieţii mele”.

De altfel, jidanii, - care de obicei sunt foarte neruşinaţi când este vorba să contrazică scrierile care dau pe faţă tainele existentei lor, - n-au avut îndrăzneala să tăgădu­iască afirmaţiile acestui autor, care dezvăluie, pentru prima oară, scopul organizaţiei Statului ovreiesc. Abia câţiva rari ovrei au încercat - unii să nege existenţa actuală a Cahalului în Rusia, unde, după dânşii, ar fi fost distrus de legea de la 1844, - alţii, să pretindă că această organizaţie nu reprezintă decât „complotul bogaţilor împotriva săracilor” în Israel.

Iată ce zice despre Cahal şi despre cartea lui Brafmann, un cunoscător al poporului ovreiesc, Richard Andrée (Zur Volkskunde der Juden, Leipzig, 181, p. 135): „Cartea ovreiului convertit Brafmann, din Vilna, ne procură cea mai interesantă privire asu­pra condiţiilor de existenţă ale ovreilor din Orient. El tratează despre Cahal, care este organizaţia naţiei ovreieşti şi descrie viaţa comunităţilor iudaice, - cum au fost şi cum sunt în acest moment, - rezemând aceste afirmaţii, pe documente. Vezi, asupra aceluiaşi subiect Kaliat de Wolski, La Russie juive, 1887. (A. C. Cuza, „Neamul Româ­nesc”, 11 oct 1910).

168 Brafmann, I. cit,T. I. cVII - Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1863-l866,4 oct. 1910.

169 În Polonia „prin decretul lui Sigismund I, dat în 1506, Mihel din Brest-Litovsc a fost numit şef al tuturor ovreilor din Litvania, cu deplină putere asupra vieţii lor şi cu drept ereditar asupra acestui titlu. Un alt reprezentant al ovreilor din toată Polonia a fost confirmat în 1549 de Sigismund August. Acelaşi rege în 1571 a sancţionat dreptul re­prezentantului ovreilor să pedepsească cu moartea pe cei ce calcă legea, iar îndepli­nirea acestui decret a fost încredinţată agenţilor regali şi celorlalte autorităţi poloneze. (Braf-mann, I. cit - Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1891, 8 oct. 1910.

Vom adăuga aici, ce scrie un autor foarte competent asupra materiei, D-nul H. Graetz, profesor la Universitatea din Breslau.

„Ovreii din Polonia constituiau un Stat în Stat în toată puterea cuvântului. Sinodul lor general, ce se reunea de două ori pe an, era un adevărat parlament care făcea legile şi ale cărui hotărâri nu erau supuse la nici o instanţă de apel superioară. Fiecare Co­munitate avea colegiile sale de judecători (Bet-Din), compuse dintr-un rabin şi doi asistenţi, înaintea cărora trebuia să fie depusă orice plângere şi care judecau după legile talmudice rabinice”. - Vezi Cuza, I. cit., p. 359, 22 febr. 1908).

170 Derjavin, Memoires, Moscova, 1860, p. 474-480. După Brafmann. - Vezi Cuza, „Nea­mul Românesc”, p. 1892, 11 oct. 1910.

171 Brafmann, I. cit - Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 1907, 11 oct. 1910.

172 Ibidem.

173 Cuza, I. cit, p. 1908.

174 Iată ce scrie despre hahami, un ovrei, Siniger, membru notabil al Consistoriului ovre­iesc din Paris:

Rabinii nu sunt, - ca preoţii sau ca pastorii comunităţilor creştine, - miniştrii nece­sari ai cultului nostru. Slujba rugăciunilor, în sânul templelor, nu este efectuată prin intermediul lor. Ei nu sunt confidenţii conştiinţei noastre. Puterea lor nu face nimic pentru mântuirea sufletelor. Funcţiile lor preoţeşti se mărginesc la serbarea nunţii (pe care un simplu laic poate tot aşa de bine s-o îndeplinească), iar atribuţiile lor se limitează la pronunţarea din anvon a unui mic număr de rugăciuni... Diploma de rabin se potriveşte cu toate profesiile... şi astfel numărăm printre noi, ha­hami în barou, hahami în prăvălii şi hahamii vânzători în bâlci­uri... Rabinii trec drept oameni care au o cunoştinţă adâncă despre Talmud... dar ei nu po­sedă elementele nici unei ştiinţe utile şi, cei mai mulţi, nu ştiu nici întrebuinţarea limbii naţionale. Alipirea lor fanatică la practici absurde, pe care timpul şi raţiunea le-au lepădat, este un titlu la consideraţia lor reciprocă şi la veneraţia ortodocşilor. Îngâmfarea lor este tot atât de excesivă cât le este de adâncă ignoranţa. Dacă invoci luminile lor religioase, ei opun misterele; dacă îi grăbeşti, ei strigă că eşti în contra religiei; dacă stăruieşti, se supără. Ei au fatuitatea puterii şi voinţa intoleranţei”. (Singer, Des consistoires en France, Paris, 1820, p. 32-33. Delamay. Edit. - Vezi Mousseaux, Le juif, Ch. III, p. 38).

Un alt ovrei, preşedintele Consistoriului central al jidovilor din Franţa, zice:

În ceea ce priveşte slujbele lor spirituale, „rabinii sunt slabi şi nuli... Cât timp israeliţii vor avea, ca interpreţii religiei nişte tăbăcari, nişte zarafi, nişte negustori ambu­lanţi şi chiar nişte cămătari, - căci mulţi dintre ei îndeplinesc aceste nobile şi liberale profesiuni, - nu se vor găsi niciodată la înălţimea epocii”. (A. Cerfbeer de Medelsheim, Les juifs, leur histoire, leurs auteurs, Paris, 1847, p. 557. - Vezi Mousseaux, Le juif, Ch. III, p. 40-41).

Un al treilea ovrei, - acesta haham convertit, - zice ironic „Trebuie să rectific greşeala, - atât de comună printre persoanele străine de cultul jidovesc, - că rabinii sunt preoţii ovreilor. Aceşti oameni n-au decât conducerea con­ştiinţei celor ce vor să se adreseze lor, în cazuri grave, - de pildă, când nenorocirea a vrut ca o lingură destinată pentru post, să cadă într-un vas care serveşte la gras, - sau când, din greşeală, a stins mucul unei lumânări, în sfânta zi a Sâmbetei...” (Drach, lére lettre d'un rabbin converti, Paris, 1825, p. 69. - Vezi Mousseaux, Le juif. Ch. III, p.49).

Totuşi, în localităţile unde vechiul cult talmudic şi-a păstrat toată puterea, hahamii au încă slujba de sacrificatori, în timpul omoruri­lor rituale. De altfel, ei păstrează vasul unde a fost cules sângele victimelor omeneşti, - sânge, care este destinat manducaţiei. (Mousseaux, Le juif, Ch. III, p. 46).

Se înţelege aversiunea pe care o resimt israeliţii civilizaţi, împo­triva hahamilor, când te gândeşti că aceştia nu sunt la drept vorbind, preoţi, ci mai curând, un fel de sub-prefecţi agramaţi şi foarte tiranici ai Statului jidovesc talmudic.

175 Astăzi, acest impozit este plătit, la noi, în România, nu numai de ovrei, dar chiar şi de creştini, şi într-adevăr, toate vitele sunt tăiate de hahami şi pentru toate, ei strâng o taxă în folosul Cahalului.

Astfel, la Iaşi, în 1891, tăierea rituală, fiind la un moment dat suspendată şi înlocuită cu puncţia cefalică, - s-a descoperit că venitul acestei tăieri rabinice, se suia la suma anuală de 165.025 lei.

Această sumă era împărţită în chipul următor:

53.664 lei, pentru leafa hahamilor,

22.439 lei, pentru întreţinerea spitalului ovreiesc.

Restul de 88.725 lei a fost păpat, fără ca întrebuinţarea-i să se găsească înscrisă în re­gistrele comunităţii, - şi profesorul Cuza crede că acest fond a fost cheltuit pentru a corupe pe funcţionari şi pe alţi demnitari români.

176 Volumul al II-lea al cărţii lui Brafmann cuprinde 1055 de documente ale Cahalului, începând din 1789 şi mergând până la 1869.

177 Actele de vânzare, făcute de Cahal, sunt învestite cu toate formele legale şi aprobate de şapte reprezentanţi ai Comunităţii. Iscăliturile sunt legalizate de doi notari şi în­registrate în arhivele Cahalului (Pinkes), pentru neschimbare.

178 Brafmann, I. cit, II. - Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 455, 7 martie 1908.

179 Ibidem, p. 1992, 22 octombrie 1910.

180 Cahalul posedă samsari, care sunt adevăraţi agenţi de poliţie şi care sunt de mai multe feluri. Astfel unii dintre ei sunt misiţi, la curent cu afacerile creştinilor, alţii sunt puşi pe lângă diferite autorităţi ale creştinilor (prefectură, primărie, tribunale, poliţie, ar­mată, etc.) pe care le spionează şi cărora le corupe funcţionarii, adesea prin lefuri fixe. Aceşti samsari, raportează isprăvile lor Cahalului, care le înregistrează.

181 Brafmann, I. cit.,T. II. - Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 456, 7 martie 1908.

182 Brafinann, I. cit, T. II. - Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p 456, 7 martie 1908.

183 Ibidem, p. 452, 7 martie 1908.

184 Karo, Şulhan-Aruk, Jore Deach, 334. - Vezi Rohling, I. cit, p. 99.

185 Rohling, I. cit, p. 99-100.

186 Cheremul poate să lovească chiar pe un goi.

Un proprietar nu mai poate să-şi închirieze casele, sau nu mai poate să îşi vândă grânele, când este afurisit în Sinagogă, de un haham; de asemenea, un avocat sau un medic nu mai are clienţi ovrei şi, prin calomnie, pierde şi clienţii creştini.

187 Buxtorf, Le talmud., n. 828. - Vezi Rohling, I. cit, p. 100-102.

188 Aceste Cheremuri se găsesc în facsimile în cartea lui Verax (La Roumanie et les Juifs. Bucureşti, 1903, p. 289), care le dă şi traducerea franţuzească.

189 Verax, I. cit. p. 4849. (Ed. prescurtată).

190 Ibidem, p. 51.

„Cuvântul Şarpe (Nahaş), - zice Dr. Octavian Isopescul, profesor la Universitatea din Cernăuţi, - este o sinteză cabalistică a trei cuvinte, ale căror iniţiale îl compun: Nidui: exil; Cherem: afurise­nie; Şanta: blestem; Astfel vorbele: „să fie muşcat de şarpe”, înseamnă în realitate: „să fie lovit de exil, de blestem şi de afurise­nie”.

191 Archives israélites XX, 1866, p. 885. - Vezi Mousseaux, Le Juif, p. 347.

192 Cremieux a fost şi Suveran, mare maestru al ritului scoţian al Francmasoneriei din Franţa.

193 Vezi Cnabauty, Les Juifs nos maîtres, 1882, p. 5 şi următoarele.

194 Alianţa ovreiască universală dispune de presa lunii întregi, de care se serveşte pentru a înşela şi a domina opinia publică.

În Sanhedrinul din 1840 din Cracovia, ovreiul Montefiore a zis: „Cât timp nu vom po­seda jurnalele lumii întregi, ca să zăpăcim şi să înşelăm popoarele, puterea noastră va fi o himeră”.

Astăzi, ovreii au ajuns să fie stăpânii presei universale. Astfel, ei deţin cele mai mari ziare:

La Londra: Times, Daily Telegraph etc.

La Paris: Le Matin, Le Temps, Le Figaro etc.

La Berlin: Berliner Tageblatt, Berliner Volkszeitung etc.

La Viena: N. Freie-Presse, Fremdemblatt etc.

La Budapesta: Pester Loyd, Magyar Hirlap etc.