Ucenicul harului divin

Uzurpatorul avea să fie nimicit, deşi cutezanţa lui se apropie până şi de Fiul lui Dumnezeu !

Când s’a întrupat Mântuitorul, atunci satana, prin regi plăcuţi lui, ca Irod, a căutat să distrugă încă din faşă pe “Stăpânul Cerului şi al pământului”, prigonind cu ucidere groaznică şi pe pruncii nevinovaţi din toată împrejmuirea Bethlehemului.

Nu a izbutit. De aceea, L-a aşteptat până la “vârsta de bărbat”, când Iisus avea să înceapă activitatea publică şi să pecetluiască eliberarea omenirii de sub păcat. Îndată după “Botezul Domnului”, în pustie, unde Iisus postise patruzeci de zile, satan s-a apropiat de Domnul, ca să ispitească şi pe Omul Învierii.

Mântuitorul, ca Om, a permis aceasta : a) pentru ca să iea asupra Lui toate condiţiile firii influienţabile şi slabe ale omului morţii-Adam ; b) pentru ca să ne dea pildă de replică şi reacţiune a omului învierii Iisus Hristos. Şi, dacă la început, omul morţii, a ascultat de ispită şi a căzut – acum, omul învierii, în ispită, a Apostrofat pe cel rău, zicând: “Pieri satano, căci este scris : Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur şi să-l slujeşti !” (Matei 4,10).

Deci, însuşi Fiul lui Dumnezeu, în ispitirea din pustiul muntelui, a fixat poziţia Imperativului evidenţii, prin care Omul este dator să apostrofeze şi să alunge pe satana şi al lui problematic “dacă”, oridecâteori satana vrea să-i zădărnicească Ascultarea numai de Dumnezeu !
Când şi când este “Matur” să recunoască Evidenţa şi să se conformeze ei ?

Pe plan lăuntric, prin moştenirea păcatului originar, toţi suntem oameni ai morţii, dar prin botezul în Hristos, toţi putem deveni oameni ai învierii. Diavolul se apropie de fiecare Om, ca să-l facă rob al minciunii, dar, nu fiecare om se apropie de Dumnezeu, ca să fie Ucenic al Adevărului. Această Luptă, care se dă chiar pe arena sufletului fiecărui muritor, o arată Sfântul Apostol Pavel prin cuvintele :

“Ştim cu adevărat că Legea e duhovnicească, dar eu sunt de carne, vândut sub păcat, pentru că nu ştiu ce fac ; căci nu ceeace voiesc îndeplinesc, dar ceeace urăsc tocmai aceea săvârşesc. Iar dacă fac ceeace nu mi-e voia : mă potrivesc cu legea şi zic că este bună. Ci acum nu mai săvârşesc eu aceasta, ci păcatul care locueşte în mine. Fiindcă ştiu că în mine, adică în trupul meu, nu locueşte ce e bun. Căci de voit voiesc, dar de lucrat binele nu-l lucrez ; căci nu binele, pe care îl vreau, îl fac, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acesta îl săvârşesc. Şi atunci, dacă fac ceea ce nu-mi este voia, nu mai sunt eu făptuitorul, ci păcatul care locuieşte întru mine. Găsesc, deci, această lege, în mine, care vreau să fac bine, că anume răul se ţine de mine. Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva minţii mele şi mă face rob legii păcatului, cea din mădularele mele. Om nenorocit ce sunt ! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia ? Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru ! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul : legii păcatului. Drept aceea, asupra celor ce sunt în Hristos Iisus nu este acum nici o osândă. De vreme ce legea duhului vieţii în Iisus Hristos m’a liberat de legea păcatului şi a morţii, căci – lucru peste putinţă legii, întrucât era neputincioasă din pricina cărnii – Dumnezeu a trimis pentru păcat, pe Însuşi Fiul Său, în trup asemănător trupului păcatului şi, în trup, a osândit păcatul, pentruca hotărârea legii să se împlinească întru noi cei ce nu umblăm potrivit trupului, ci potrivit duhului. Căci cei ce se ţin de trup poftesc cele trupeşti, Iar cei ce se ţin de Duh : Cele Duhovniceşti” – (Romani 7,14-8,5).

Cuvintele acestea ale dumnezeescului Pavel, privesc starea Omului în general.

Dar, să vedem, acum, starea de Spiritualitate a omului şi în raport cu vârsta, de care fac atâta caz totdeauna Acuzatorii.

Iată, se apropia momentul când Mântuitorul avea să nimicească păcatul în trup, prin chinurile de pe Sfânta Cruce şi să desfiinţeze moartea, prin moartea de de Om răstignit. Pentru aceasta, a intrat Triumfal în Ierusalim.

Nu erau deloc vârstnici cei ce I-au dat slavă Mântuitorului, în Templu, când izgonise pe vânzătorii cari făcuseră Casa Domnului “peşteră de tâlhari” şi când vindecase mulţimile de nenorociţi care se aflau acolo ! Dar, erau vârstnici foarte, cei ce s’au supărat de toate acestea, neputând sesiza evidenţa !

“Atunci mai marii preoţilor şi cărturarii, văzând lucrurile minunate pe care le făcuse şi pe copiii cari strigau în templu şi ziceau : Osana Fiului lui David, se supărară foarte. Deci, grăiră către El : Auzi aceştia ce zic? Ci Iisus răspunde : Adevărat. Au niciodată n-aţi citit din gura copiilor şi a celor ce sug întocmi-vei laudă ?” (Matei 21, 15-16).

Mântuitorul face aluzie la Psalmul 8, în care se cuprinde o splendidă descriere a celor făcute de Creator şi a raportului omului, în sânul creaţiunii, faţă de Cel ce dă dar de slavă şi pruncilor, pentru minunile care trebue să cutremure sufletele pline de bucurie şi entuziasm :

“Doamne, Dumnezeule nostru, cât de minunat este Numele Tău în tot pământul ! Şi strălucirea slavei tale se înalţă tot mai presus de ceruri. Din gura copilaşilor şi a celor ce sug Ţi se aduce laudă pentru înfruntarea vrăjmaşilor Tăi, ca să amuţească protivnicul şi cel răzbunător.

“Când privesc cerurile – lucrul degetelor Tale – şi luna şi stelele, pe care le-ai întemeeat Tu, atunci îmi zic: Ce este omul ca să-ţi aduci aminte de el, şi fiul omului ca să-l cercetezi ?! Micşoratu-l-ai numai cu puţin faţă de îngeri : cu slavă şi cu cinste l-ai încununat; şi l-ai pus stăpân peste lucrurile mâinilor Tale. Toate le-ai supus sub picioarele lui : oile şi boii, precum şi toate fiarele câmpului, păsările cerului, peştii adâncului şi cele ce străbat cărările mărilor…

“Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău în tot pământul !”

Întrupându-se Cuvântul, venind şi la Ierusalim pentru biruinţa Adevărului asupra minciunii şi “cercetând” pe oameni – aceştia s-au dovedit : neînţelegători şi duşmănoşi cei bătrâni, plini de entuziasm şi de slavă cei tineri.

De ce ?

Pe omul care se laudă mai mult cu experienţa lui, îl pedepseşte chiar natura, printr-un refuz, tainic dar cvategoric, de a se lăsa ca auxiliară în explorarea Adevărului altfel decât pe calea Legii lui Dumnezeu. Un asemenea om “are ochi şi nu vede, are urechei şi nu aude” (Matei 13, 14).

Pe omul care se smereşte în faţa Legii lui Dumnezeu şi, admirând minunăţiile cosmice, le socoteşte ca o manifestare “a însuşirile nevăzute şi a puterii vecinice a lui Dumnezeu” (Romani 1,20) – îl binecuvântează Însuşi Creatorul, cu acel Dar al Harului Divin care dă Maturitate, indiferent de vârsta anilor trăiţi pe pământ.

De aceea, se poate constata că sunt oameni bătrâni, cari încă nu ştiu să lupte cu bărbăţie împotriva răului, pe când, pe mulţi tineri, cu vârsta încă fragedă, îi poţi admira cum îşi despică trecere vitejească pe Calea ce duce la bine.

Aşadar, Maturitatea este o “chemare” a Celui de Sus, la lucrarea Ascultării de Harul Divin şi nu o experienţă a vârstei, care duce adeseori la rătăcirea fantastică a “cărturarilor şi fariseilor” de pe vremea Mântuitorului. Acest adevăr l-a statornicit Însuşi Domnul, în Parabola despre lucrătorii tocmiţi la vie :

“Căci împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a eşit disdedimineaţă, ca să tocmească lucrători în via sa. Învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis pe ei ca să lucreze în vie. Dar eşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în târg, fără de lucru. Şi le-a zis acelora : Mergeţi şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul vă voi da. Iar ei s-au dus. Eşind iarăşi pe la ceasul la şaselea şi al nouălea, a făcut tot aşa. Pe la ceasul al unsprezecelea, eşind încă odată găsi alţii stând fără lucru şi le zise : De ce aţi stat aici toată ziua nemuncind ? Ei îi spun : Fiindcă nimenea nu ne-a tocmit. El le zice : Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua.

Făcându-se seară, stăpânul viei zise către îngrijitorul lui : Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând dela cel din urmă, până la cei dintâi. Venind cei de la ceasul al unsprezecelea, luară câte un dinar. Venind şi cei dintâi socoteau că vor lua mai mult, dar luară şi ei câte un dinar. Ci luând dinarul, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând : aceştia de pe urmă au făcut un ceas şi i-ai pus deopotrivă cu noi care am dus greutatea zilei şi arşiţa.

“Atunci el răspunzând zise unuia dintre ei : Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine cu un dinar ? Ia ce este al tău şi pleacă. Voesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. Au nu mi se cade mie să fac ce voesc cu ale mele ? Sau ochiul tău, este rău, pentru că eu sunt bun ? Astfel vor fi şi cei din urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”. (Matei 20, 1-16).
Parabola este o Icoană vie, care se potriveşte tuturor oamenilor, pretutindeni şi totdeauna, atât fiecăruia în parte, Ca individ, cât şi mulţimilor în general, Ca naţiuni. Din ea reese că Omul, nu este Matur după “experienţa” vârstei, ci după cum ascultă de Chemarea Harului Divin. De aceea, Maturitatea este Conştiinţa harică a omului care lucrează şi luptă ca să devină Duhovnicesc, spre deosebire de conştiinţa satanică a omului care rămâne rob al minciunii şi faptelor trupeşti. Omul matur săvârşeşte Faptele luminii – omul rob săvârşeşte faptele întunericului.

Dintre cei maturi, unul este chemat dis de dimineaţă, din copilărie ; altul pe la ceasul al treilea, din tinereţe ; altul chiar în ceasul al unsprezecelea, la bătrâneţe. Ziua, în parabolă, simbolizează şi o epocă din istoria unui Neam ; simbolizează chiar şi evii sau şi erele din istoria întregii omeniri. În felul acesta, se întâlnesc în aceeaşi lucrare, toate generaţiile unei Epoci, sau toate generaţiile unui întreg Ev, precum şi toate generaţiile lumii, de la Adam şi până la Judecata din urmă.

Mântuitorul a rostit parabolele ca principiu universal, dar le-a aplicat şi în special “Poporului ales”, în sânul căruia S’a născut Om. Acest popor a fost Chemat încă dela Avraam, la lucrarea viei, la pregătirea către “Plinirea vremii”. În diferite epoci, au aflat şi alte popoare de această “Plinire”, pe care o aştepta toată lumea moştenitoare a omului morţii. Când a venit Messia, a Chemat, ca în al unsprezecelea ceas pe Toate Neamurile, la lucrarea voei lui Dumnezeu, în Împărăţia Sa. Drept răsplată, le-a promis Viaţa vecinică. Tocmai acest lucru, nu a plăcut “poporului ales”, care suportase “greutatea şi arşiţa” întregului timp profetic ! Gura, prin care şi-a dat glas cârtirea aceasta, în numele lucrătorilor “celor dintâi”, împotriva binecuvântării hărăzite şi “celor din urmă”, au fost “cărturarii şi fariseii” jidovi !

În mijlocul neamului jidovesc, am văzut cum “cărturarii şi fariseii” urmăreau neîncetat pe Domnul cârtindu-l şi, în loc să fi devenit ei, cei dintâi, Ucenici ai Harului, ca unii “cunoscători ai Legii”, s-au arătat cei mai îndărădnici vrăjmaşi ai Lui, în timp ce Şi copiii au recunoscut în “Fiul Omului” pe Fiul lui Dumnezeu.

De ce ? – Pentru că erau două Generaţii deosebite. Ca vârstă ? Nu ! – Ca ascultare de un anumit Principiu din care s-a Născut Conştiinţa lor!

Despre acest lucru vorbeşte Mântuitorul, înainte de Răstignire, când explică anume cine şi de ce urmează Lui cu credinţă şi de ce se scandalizează împotriva Lui :

“Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci dela Dumnezeu am ieşit şi sunt venit. Pentru că n-am venit dela mine, ci Dumnezeu M’a trimis. De ce nu înţelegeţi graiul Meu ? Fiindcă nu puteţi auzi cuvântul Meu.

“Voi aveţi pe diavolul de tată şi ţineţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost omorâtor de oameni şi cu adevărul nu stă laolaltă, pentru că nu este adevăr într’însul. Când spune minciuna, grăeşte dintru ale sale, căci este mincinos şi părintele minciunii.

“Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine dintre voi poate să mă dovedească de păcat ? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeţi ? Cine este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi pentru aceea nu mă ascultaţi, pentru că nu sunteţi dela Dumnezeu”. – (Ioan 8, 42-47).

În sânul fiecărui popor, se află întotdeauna două generaţii în luptă, nu atât ca deosebire de vârsta lor, cât mai ales ca Izvor dela care îşi iau directivele călăuzitoare ale vieţii.

De oarece, Unii ascultă de Adevăr, care le-a născut conştiinţa harică, aceştia sunt Generaţia harică a acelui Popor, în epoca respectivă. Iar cei ce ascultă de minciună, care le-a născut conştiinţa satanică, aceia sunt generaţia satanică a acelui Popor.

Ce Trebue să facă Generaţia harică ? Să urmeze şi acest punct Calea deschisă de Fiul lui Dumnezeu !

Aşa cum fiecare creştin, în viaţa personală, este hăituit de diavol cu tot felul de ispite, pentru ca să-i zădărnicească Lupta pentru Virtute, la fel şi fiecare Neam, în viaţa lui naţională, este prigonit pe această cale a Mântuirii de către generaţia satanică, în fiecare epocă Nouă din istoria lui.

Cum a apostrofat Iisus pe satan, înainte de a-l fi nimicit pe Cruce, am văzut din atitudinea ce ne-a dat-o pildă ca om al învierii, în ispita din pustiul muntelui. Tot pe Cruce avea să nimicească şi generaţia satanică a “cărturarilor şi fariseilor”. Înainte de a fi mers la Răstignire, însă, le-a aplicat şi lor Apostrofa, din care, Generaţia harică a fiecărei epoci, Trebue să identifice pe generaţia satanică a Vremii lor :

“Vai vouă cărturarilor, şi fariseilor făţarnici ! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor ; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.

“Vai vouă cărturarilor şi fariseilor, făţarnici ! Că mâncaţi casele văduvelor şi de ochii lumii vă rugaţi rugăciuni lungi ; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.

“Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor, făţarnici ! că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit şi când a ajuns : îl faceţi fiul Gheenei încă odată cât voi.

“Vai vouă, povăţuitorilor orbi ! Cari ziceţi : cel ce va jura pe templu, nu e nimic dator, dar cel ce se va jura pe aurul templului este dator. Nebuni şi orbi ! Ce este mai mare aurul sau templul care sfinţeşte aurul ? Ziceţi iar : Cel ce se va jura pe altar, nimic nu este dator, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este dator. Nebuni şi orbi ! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul ? Deci, cel ce se jură pe altar, se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui. Şi cel ce se jură pe templu se jură şi pe el şi pe cel ce sălăşluieşte într’însul. Şi cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe cel ce şade pe tron.

“Vai vouă cărturarilor şi fariseilor, făţarnici ! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale legii : judecata, mila şi credinţa ; pe aceasta trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. Povăţuitori orbi ! cari strecuraţi tânţarul şi înghiţiţi cămila.

Vai vouă cărturarilor şi fariseilor, făţarnici ! Că voi curăţiţi partea dinafară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de nedreptate. Fariseule orb ! curăţă întâi lăuntrul paharului şi al blidului, ca să fie curat şi pe dinafară.

“Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor, făţarnici ! că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, înăuntru, însă, sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi oamenilor drepţi, înăuntru, însă, sunteţi plini de făţărie şi de fără de lege.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor, făţarnici ! că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pietrele dela căpătâiul drepţilor. Şi ziceţi : De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n’am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. Astfel dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au omorât pe prooroci. Ci umpleţi voi măsura părinţilor voştri ! Şerpi, pui de vipere ! Cum veţi scăpa de osânda Gheenei ?

“De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi omorî şi veţi răstigni ; dintre ei veţi biciui în sinagoge şi veţi urmări din oraş în oraş. Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor, răspândit pe pământ, dela sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. Adevăr grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam”. (Matei 23,13-36).

Toate Neamurile vor avea generaţia satanică a “cărturarilor şi fariseilor”. Către toţi “cărturarii şi fariseii”, tuturor Neamurilor, de ieri, de azi şi de mâine, se adresează cuvintele Mântuitorului !

X
3.Replica naturii !

“Dacă” - vom tăcea ? – se vor răscula şi vor striga pietrele şi se va revolta întreaga Natură !