Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Il camerlengo nu părea indignat, ci doar confuz:

— Şi ce sugerezi?

— Să nu le spunem nimic cardinalilor. Să sigilăm conclavul. Astfel vom avea timp pentru a încerca şi alte opţiuni.

Şambelanul îl privi cu un aer tulbure:

— Adică să încui întregul Colegiu al Cardinalilor deasupra unei bombe cu ceas?

— Da, signore. Deocamdată. Mai târziu, dacă va fi nevoie, ne vom ocupa de evacuare.

— Amânarea ceremoniei chiar înainte de a începe ar stârni numeroase întrebări, însă după ce uşile se vor închide, nimeni nu va mai putea inter­veni. Procedurile obişnuite obligă...

— Lumea reală, signore! În această seară ne aflăm în lumea reală! Ascul­taţi mă bine, îi ceru Olivetti, vorbind de această dată cu tonul autoritar al militarului. Ar fi o nesăbuinţă să deplasăm prin Roma o sută şaizeci şi cinci de cardinali nepregătiţi şi neprotejaţi. Am risca să provocăm temeri şi chiar panică în rândul unor oameni foarte bătrâni şi, sincer să fiu, un infarct fatal în această lună a fost suficient.

„Un infarct fatal”! Cuvintele comandantului îi reamintiră lui Langdon de titlurile pe care le citise în ziare împreună cu un grup de studenţi: „Papa a suferit un infarct şi a decedat în somn”.

— În plus, continuă Olivetti, Capela Sixtină este o fortăreaţă. Deşi nu ne lăudăm cu acest lucru, structura este puternic armată şi poate rezista la orice atac, cu excepţia celui cu rachete. În această după amiază am cercetat fiece colţişor al capelei, în căutarea mi­crofoanelor şi a altor dispozitive de ascultare. Capela este curată, sigură şi sunt convins că antimateria nu se află înăuntru. Pe mo­ment, nu există loc mai sigur pentru Colegiul Cardina­lilor. Dacă se va ajunge la aşa ceva, vom putea discuta mai târziu despre evacuarea de urgenţă.

Langdon era impresionat. Logica rece şi inteligentă a lui Olivetti îi amintea de Kohler.

— Domnule comandant, interveni Vittoria, cu vocea încor­dată, mai există şi alte probleme. Nimeni n a mai creat până acum o cantitate atât de mare de antimaterie. Nu pot decât să estimez raza ei de acţiune. Zona adiacentă a Romei poate fi şi ea în pericol. Dacă recipientul se află în subteran sau într una din­tre clădirile centrale, efectul în afara acestor ziduri ar putea fi minim, însă dacă a fost amplasat în apropiere... În această clă­dire, de exemplu...

Şi Vittoria nu şi mai sfârşi ideea, mulţumindu se să şi îndrepte privirile îngrijorate spre mulţimea adunată în Piazza San Pietro.

— Sunt perfect conştient de responsabilităţile mele faţă de lumea de afară, replică Olivetti. Protecţia acestui sanctuar a fost datoria mea timp de peste două decenii. Nu am nici cea mai vagă intenţie de a permite detonarea antimateriei.

Şambelanul ridică ochii spre el:

— Crezi că o poţi găsi?

— Daţi mi voie să discut posibilităţile de acţiune cu câţiva dintre specia­liştii mei. Dacă întrerupem alimentarea electrică în întregul Vatican, vom putea elimina zgomotul de fundal, obţinând un mediu de lucru suficient de clar pentru a recepta ceva din câmpul magnetic al conteinerului.

Vittoria îl privi mai întâi surprinsă, apoi chiar impresionată:

— Vreţi să stingeţi lumina în toată cetatea Vaticanului?

— Poate. Nu ştiu încă dacă este posibil, dar aş vrea să cercetez această opţiune.

— Cardinalii s ar întreba, fireşte, ce anume s a întâmplat.

Olivetti clătină din cap:

— Conclavul se desfăşoară la lumina luminărilor; cardinalii nici nu şi ar da seama. După încuierea uşilor, vom putea întrerupe energia electrică în întregul perimetru, cu câteva mici excepţii, şi vom începe căutarea. O sută de oameni pot acoperi o arie mare în cinci ore.

— Patru ore! îl corectă Vittoria. Trebuie să duc conteinerul înapoi la CERN. Detonarea nu poate fi evitată dacă nu reîncarc bateriile.

— Nu le puteţi reîncărc a aici?

— Interfaţa e prea complexă. Dacă aş fi putut, aş fi adus o cu mine.

— Atunci, patru ore, spuse Olivetti încruntat. Suficient timp. Panica nu ajută la nimic. Signore, aveţi la dispoziţie zece minute. Duceţi vă în capelă şi sigilaţi conclavul. Lăsaţi le oamenilor mei timpul necesar pentru a şi face trea­ba. Când ne vom apropia de ora critică, vom lua şi deciziile care se cuvin.

Langdon se întrebă cât de aproape de „ora critică” intenţiona coman­dantul să ajungă.

Şambelanul nu părea convins:

— Dar colegiul va întreba despre i preferiti... mai cu seamă despre Baggia... va vrea să ştie unde sunt.

— Va trebui să născociţi ceva, signore. Spuneţi le că le aţi oferit celor patru un ceai care nu le a priit.

Preotul îl privi, oripilat:

— Să stau la altarul Capelei Sixtine şi să mint în faţa Colegiului Cardina­lilor?!!

— Pentru siguranţa lor. Una bugia veniale. O minciună nevino­vată. Datoria dumneavoastră este aceea de a menţine calmul. Iar acum vă rog să mă scuzaţi, fiindcă trebuie să începem.

Olivetti pornise deja spre uşă, dar il camerlengo interveni:

— Comandante, nu putem pur şi simplu să le întoarcem spatele celor patru cardinali dispăruţi.

Ofiţerul se opri în pragul uşii.

— Baggia şi ceilalţi trei se află în prezent în afara sferei noastre de influ­enţă. Trebuie să renunţăm la ei... pentru binele general. Militarii numesc acest lucru triere.

— Vrei să spui abandonare!

Vocea lui Olivetti deveni din nou ca de oţel:

— Dacă ar exista vreo posibilitate, signore, una cât de mică, pen­tru a i găsi pe cei patru cardinali, mi aş da viaţa în acest scop. Totuşi... continuă el arătând cu mâna spre fereastra prin care ultimele raze ale soarelui aureau marea de acoperişuri a Romei, căutarea a patru oameni într un oraş cu cinci milioane de locuitori este peste puterile mele. Nu voi irosi un timp preţios pentru a mi linişti conştiinţa cu o acţiune inutilă.îmi pare rău.

Vittoria interveni, pe neaşteptate:

— Dar dacă l am prinde pe asasin, nu l aţi putea determina să vor­bească?

Olivetti o privi încruntat:

— Soldaţii nu şi pot permite să fie sfinţi, doamnă Vetra. Credeţi mă, înţeleg foarte bine dorinţa dumneavoastră de a l prinde pe acest individ.

— Nu este doar o dorinţă personală. Ucigaşul ştie unde se află anti materia... şi cei patru cardinali. Dacă l am putea găsi într un fel...

— Să cădem de bună voie în plasa lui? Credeţi mă, dacă aş lăsa Vaticanul neprotejat pentru a supraveghea sutele de biserici din Roma aş proceda exact aşa cum speră Illuminati că voi face... irosind timp şi forţe preţioase sau, mai rău, lăsând Banca Vaticanu­lui complet neapărată. Fără a i mai menţiona pe ceilalţi cardinali.

Omul avea dreptate.

— Dar poliţia din Roma? întrebă şambelanul. Am putea alerta forţele civile. Să apelăm la ajutorul lor pentru a l găsi pe răpitor.

— O altă greşeală, ripostă Olivetti. Ştiţi ce părere au despre noi carabinierii romani. N am obţine decât ajutorul şovăitor al câtorva Oameni, care ar „vinde” imediat ştirea presei internaţionale. Exact ceea ce vor duşma­nii noştri. Oricum, vom fi nevoiţi în curând să tratăm cu mass media.

„Voi face din cardinalii voştri stele ale presei, îşi aminti Langdon cuvintele asasinului. Trupul primului cardinal va apă­rea la ora opt. Apoi, câte unul în fiecare oră. Presa se va delecta.”