Îngeri şi demoni Dan Brown Date

Il camerlengo ştia că acum ei nu înţelegeau, dar aveau să înţeleagă. Atunci când le va spune, vor pricepe. Sfinţia Sa fu­sese cel mai mârşav impostor pe care l văzuse Biserica vreo­dată. Îşi amintea şi acum de noaptea aceea îngrozitoare. Tocmai se întorsese de la CERN cu veşti despre „Geneza" lui Leonardo Vetra şi despre cutremurătoare forţă a antimateriei. Şambelanul fusese sigur că papa va înţelege ameninţarea, dar Sfântul Părinte vedea cu ochi foarte buni descoperirea lui Vetra. Ba sugerase chiar ca Vaticanul să i finanţeze cercetările, ca un gest de bunăvoinţă faţă de activitatea lui ştiinţifică ale cărei baze erau profund spirituale.

„Nebunie! Biserica să investească în nişte cercetări care ameninţă să azvârle religia în desuetudine?! într o activitate ce creează arme de distrugere în masă. Bomba aceea care îi ucisese mama..."

— Dar... nu poţi face una ca asta! exclamase atunci il camerlengo.

— Am o datorie faţă de ştiinţă, replicase papa. E ceva ce am ţinut ascuns întreaga mea viaţă. Ştiinţa mi a dat în tinereţe un dar nepreţuit. Un dar pe care nu I am uitat niciodată.

— Nu înţeleg. Ce i poate oferi ştiinţa unui om al lui Dumnezeu?

— E complicat... Aş avea nevoie de timp pentru a ţi explica, ast­fel încât să mă înţelegi. Dar, în primul rând, trebuie să ştii despre mine un lucru simplu. Pe care l am ţinut secret toţi aceşti ani. Cred însă că a venit vremea să ţi l dezvălui.

Şi papa îi povestise uluitorul adevăr.


132
II camerlengo zăcea încovrigat pe pământul rece, lângă mormântul Sfântului Petru. În necropolă era frig, dar aerul rece îi închegase sângele pe rănile deschise pe care şi le făcuse cu unghiile în carne. Sfinţia Sa n avea să l găsească aici. Nimeni n avea să l găsească aici...

— E complicat, răsuna vocea papei în mintea lui. Voi avea nevoie de timp pentru a ţi explica astfel încât să înţelegi...

Dar şambelanul ştia că nici o veşnicie nu l ar putea ajuta să înţeleagă.

„Mincinosule! Am crezut în tine! DUMNEZEU a crezut în tine!"

Cu o singură frază, papa năruise lumea întreagă din jurul lui. Tot ceea ce crezuse şi ştiuse vreodată despre mentorul lui fusese distrus acum, în faţa propriilor ochi. Adevărul îi sfredelea inima cu atâta forţă, încât se împleticise afară din biroul papei, cu spatele, şi vomitase pe coridor.

— Aşteaptă! strigase Sfântul Părinte, alergând după el. Te rog, lasă mă să ţi explic!

Dar il camerlengo fugise. Cum se putea aştepta papa ca el să mai suporte? Oh, ticăloasă depravare! Dacă mai afla cineva? Ce mânjire a Bisericii! Legămintele Sfinte chiar nu însemnau nimic pentru papă?

Demenţa se instalase rapid, urlându i în urechi, până ce se trezise lângă mormântul Sfântului Petru. Atunci îi vorbise Dum­nezeu cu o vehemenţă arzătoare.

DUMNEZEUL TĂU E UN DUMNEZEU RĂZBUNĂTOR!

Şi împreună ticluiserâ planul. Împreună aveau să redea credinţa lumii acesteia păcătoase. Răul era pretutindeni. Dar lumea devenise imună la el! Împreună aveau să demaşte întunericul, pentru ca toţi să vadă... şi Dumnezeu va învinge! Oroare şi speranţă. După aceea, lumea va crede din nou!

Prima încercare la care îl supusese Domnul fusese mai puţin oribilă decât îşi imaginase el. Se furişase în apartamentele pontifi­cale, în dormitor... umpluse seringa... şi i astupase infamului gura cu mâna, în vreme ce se zbătea în spasmele agoniei şi ale morţii. În lumina lunii, şambelanul văzuse în ochii sălbatici ai papei ceva... voia să i mai spună ceva.

Dar era prea târziu.

Spusese deja destule.


133
— Papa a avut un copil.

La altarul Capelei Sixtine, il camerlengo stătea drept, cu fruntea sus, atunci când le vorbi. Cinci cuvinte de cumplita demistificare. În faţa lui, toţi cardinalii icniră la unison. Privirile lor acuzatoare se evaporară, lăsând în loc priviri înmărmurite, de parcă fiecare suflet din sală se ruga ca şambelanul să fi greşit.

„Papa a avut un copil."

Langdon simţi cum unda de şoc îl loveşte. Mâna Vittoriei, strânsă într a lui, zvâcni, în vreme ce mintea profesorului, deja amorţită de avalanşa de întrebări fără răspuns, se zvârcolea cău­tându şi echilibrul.

Cuvintele şambelanului păreau că vor pluti în aer la infinit. În ochii sălbatici ai preotului, Langdon nu zărea decât convingere deplină. Poate că totuşi era prins într un coşmar grotesc, din care se va trezi imediat, într o lume normală.

— Asta trebuie să fie o minciună! strigă un cardinal.

— Nu cred aşa ceva! protestă altul. Sfinţia Sa a fost cel mai cucernic om din câţi au existat!

Vocea lui Mortati răsună între ei, abia şoptită, plină de durere:

— Prieteni, spusele şambelanului sunt adevărate.

Toţi prelaţii din sală săriră, de parcă bătrânul cardinal spusese cine ştie ce obscenitate.

— Papa a avut într adevăr un copil, adăugă Mortati.

Cardinalii se albiră, amuţiţi.