Nicolae bãnescu
Yüklə 1,84 Mb.
|
|
Aceasta provocã revolta boierilor. Boris îi exterminã pe rebeli. Zagorije, regiune situatã între Debeltos si Anchialos, fu cedatã bulgarilor. Dar Boris nu fu multumit ele aceastã vasalitate religioasã. El cãuta mijlocul de a stabili o ierarhie eclesiasticã indigenã si liberã de orice influentã strãinã. La Bizant, nimeni nu voia acest lucru. 249
NICOLAE BANESCU Photios îi scrie (mai 866) lui Boris etalând stiinta sa, covârsindu-1 pe neofit cu dezvoltãrile sale teologice asupra misterului Trinitãtii si a adevãrurilor fundamentale ale religiei crestine. Vorbeste despre cele sapte sinoade ecumenice si reprezentanti de seamã, îi dã lui Boris lectii asupra puterii ce trebuie sã o aibã un print, asupra modului de a vorbi cu supusii si a-i trata. Dorintele hanului erau altele, nu era o vorbã nici despre episcop, nici despre patriarhul pe care-1 cerea. Atunci se hotãrî a se îndrepta în altã parte, îsi aduse aminte ele vechile sale interventii, pe lângã Ludwig Germanicul. si atunci, o tentativã la Roma. Convertirea bulgarilor sub Boris-Michail a avut loc dupã marea biruintã a lui Petronas asupra emirului Omar din Melitene, deci dupã 3 septembrie 863. Anul 864, ca datã a convertirii bulgarilor136, este aproape sigur. Observatiile filologice ale lui A. Vaillant cu privire la faimoasa notitã paleoslavã a lui Tudor Doksov, care ne dã cea mai directã indicatie asupra faptului, pledeazã, ca si consideratiile istorice ale lui M. Lascaris, pentru aceastã datã13". Rãzboindu-se cu Michail al III-lea, Boris ceru pace si folosi prilejul pentru a primi botezul de la Bizant. Evenimentul acesta avu loc pe la 864/865, chiar pe locul tratativelor ele pace. Preoti greci venirã de la Bizant si Boris primi numele împãratului nas Michail. Odatã cu dânsul se botezarã si o multime dintre boieri. Ca un dar pentru aceastã faptã însemnatã, si ca o pecetluire a noii legãturi, în tratatul de pace li se cedeazã bulgarilor o regiune la picioarele Balcanilor, Zagora, de la pasul 136 V. Zlatarski, „Istoria statului bulgar", 1927 137 V. A. Vaillant et M. Lascaris, La date de la Conversion des Bulgares, extrait de la „Revue des etudes slaves", t. XIII, 1933. 250
Trecerea bulgarilor la crestinism a fost un fapt de cea mai mare însemnãtate pentru soarta Peninsulei Balcanice. El trebuia sã aibã si altã înrâurire, în politica Bizantului fatã de Roma, cãci contribui - cum vom vedea îndatã - la înãsprirea raporturilor dintre împãrãtie si papã. Barclas ajunsese, dupã uciderea lui Theoktistos si îndepãrtarea Theodorei, omul atotputernic al imperiului. Manuel pierise în luptele clin Asia. împãratul era un simplu instrument în mâinile sale. Pentru a-i avea încrederea, Bardas cultiva cu stãruintã toate pornirile sale rele. Michail ducea o viatã de orgii, împãrtitã între petreceri desfrânate si jocuri de circ. Tezaurul statului fu risipit în cheltuieli nebune pentru cai, în clãdirea unui grajd mãret, decorat ca un palat, cu cele mai pretioase marmure. Trãia în societatea vizitiilor, pe ca-re-i covârsea de daruri si nu se rusina de a îmbrãca tunica de vizitiu si a se da însusi în spectacol, ca în vremurile decãderii vechiului imperiu, alergând în Hippodrom. Am vãzut mai înainte usurinta cu care parodia înaltul cler al Bisericii. Mãgulind astfel toate aceste slãbiciuni ale nepotului sãu, Bardas fu ridicat la cele mai înalte onoruri. Rând pe rând magistros, domesticos scholarum, curopala-tes, el fu asociat în cele din urmã la imperiu, cu titlul de caesar (862), domnind ele fapt sub numele lui Michail al III-lea. Cu toate viciile sale, Bardas era un om superior. Ambitios, avid de putere, ele bogãtie, de lux, el era to- 251
NICOLAE BANESCU tusi un administrator energic si un judecãtor drept, foarte inteligent, având o deosebitã aplecare pentru litere si stiintã. El are onoarea de a fi reorganizat vestita Universitate din palatul Magnaurei, un institut de stiintã liber, care nu atârna de cler, si în care furã adusi cei mai învãtati profesori ai timpului, pentru filosofic, geometrie, astronomie, filologie si jurisprudentã. în fruntea acestei Academii îl puse pe vestitul Leon din Thessalonic, un matematician de seamã, filosof si medic, unul dintre cele mai mari spirite din acel timp, care, din pricina acestei superioritãti, avea, cum am vãzut, reputatia unui vrãjitor, a unui mag. Photios. Barclas, din pricina purtãrii sale scandaloase în viata privatã, fusese exclus de la împãrtãsanie, de cãtre Patriarhul Ignatios si el se rãzbunase pentru aceastã insultã, obtinând de la Michail înlãturarea patriarhului (23 oct. 858). în locul acestuia, el îl ridicã pe Photios, primul secretar al Imperiului, dintr-o familie înaltã, înruditã cu familia imperialã. Patriarhul Ignatios avea o situatie grea în mijlocul Curtii fãrã scrupule, conduse de Bardas. Imoralitatea acestuia îi atrase dese înfruntãri si în cele din urmã patriarhul îi refuzase împãrtãsania. Omul atotputernic al imperiului cãuta numai prilejul de a-1 îndepãrta. Ignatios avea dusmani. Cel mai însemnat era Gregonus Asbes-tas, arhiepiscop de Syracusa, în Sicilia (care fusese pusã de Leo Isauricul sub jurisdicatia Patriarhiei de Constantinopol). El fusese consacrat de Methodius, un concetãtean, si era socotit printre prelatii a cãror consacrare era necanonicã. Ignatios era poate din rândurile acestor opozanti. Asbestas cãzu si el în aceastã gre- 252
împreunã cu doi episcopi prieteni, Gregorius organizã o schismã formalã împotriva lui Ignatios si acesta, dupã ce încercã zadarnic a-i aduce la supunere, într-un sinod între 847-848, îi depuse ca vinovati de schismã, împotriva acestei judecãti, Gregorius apeleazã la papã, si Benedict al 111-lea (de la 855) îl socoti pe Asbestas si consortii sãi ca suspendati numai, fãrã a admite depunerea, care trebuia sã fie hotãrâtã. Acum, în conflictul ce se deschidea între Bardas si Patriarh, cel dintâi avu un aliat în Gregorios. Photios era prieten cu acesta. Michail al III-lea fu câstigat usor de partea lor. Când Theodora fusese înlãturatã de la Tron (856), împãratul, sub influenta lui Bardas, care-i punea înainte soarta fiului Irenei, ceru patriarhului s-o tundã cãlugãritã, împreunã cu fiicele sale. Ignatios refuzã acest lucru, sub cuvânt cã nu le stie vinovate de nici o crimã. Bardas instigã atunci cã patriarhul se gândeste a da un sot Theodorei spre a-1 înlãtura pe Michail al III-lea de la tron si astfel, sub influenta sa, patriarhul e acuzat de înaltã trãdare si depus, exilat în insula Terebinthos. Toate încercãrile de a-i lua demisia furã zadarnice. Ignatios socotea actul sãvârsit ca o violentã si rezistã. Trebuia sã i se dea un urmas. Bardas, în întelepciunea lui, se gândi cã pentru a linisti poporul - Ignatios era respectat si avea multi partizani -trebuia pus în fruntea Bisericii un om care sã nu fie adversar al fostului patriarh si care, prin înaltele sale calitãti, sã facã a se uita nedreptatea fãcutã lui Ignatios. Omul acesta era Photios. El nu era, ca Asbestas, dintr-o provincie îndepãrtatã, nu era sef de partidã. Era bogat si respectat, avea un mare prestigiu prin înaltele lui calitãti intelectuale si înrudirea cu casa imperialã. Studiile sale, care se întindeau si în domeniul teologiei, talentul lui de orator, adâncimea geniului sãu, viziunea spiritului, energia surprinzãtoare, pasiunea de glorie si gustul lui de litere, la care se unea un exterior plãcut, o atitudine gravã si maniere plãcute, toate acestea îi dãdeau un mare ascendent între contemporani. Era un simplu laic. 253
N1COLAE BÃNESCU în sase zile fu trecut prin toate gradele ierarhice: pe 20 decembrie tuns monah, pe 21 lector, pe 22 subdiacon, în 23 diacon, în 24 preot, la 25 decembrie 858 fu uns patriarh: se alese aceastã zi pentru cã unchiul sãu, Tarasios, fusese consacrat, cu 73 de ani mai înainte, în aceeasi zi. Alegerea aceasta era, fireste, atacabilã. Mai întâi, consacrarea fusese fãcutã de arhiepiscopul Syracusei, care nu era competent, îndreptãtit era arhiepiscopul de Herakleia; el fusese depus si n-a-vea canonic puterea de a consacra. Apoi Photios fusese laic si canoanele prevedeau, în cazul ridicãrii unui laic, un termen de cel putin trei luni. Scaunul, apoi, nu era vacant de jure, cum ar fi fost dacã Ignatios ar fi renuntat la el sau ar fi fost depus canonic. Partizanii lui Ignatios nu-1 recunoscurã. Toate mijloacele lui Bardas de a-i face sã-1 recunoascã furã zadarnice. Ei se adunarã în 858 în biserica Sf. Irene si îl proclamarã pe uzurpatorul Photios depus. Photios, în întelegere cu Bardas, adunã un contrasi-nod la Sf. Apostoli (martie 859), unde partizanii lor îl depun pe Ignatios si-1 anatemizeazã. Partizanii lui Ignatios sunt închisi, bãtuti, fostul patriarh, de asemenea, suferã toate maltratãrile. Photios era o mare personalitate, omul cel mai învãtat al vremii sale. Fiindcã era laic, pentru a putea fi ridicat în fruntea Bisericii, trebui sã treacã, în câteva zile numai, prin toate treptele ierarhiei religioase, în ziua de 20 decembrie 858 el se tunse si se cãlugãri, a doua zi fu hirotonit lector (avayvcbcn;r|<;), a treia zi hy-podiacon, a patra diacon si în ziua a cincea preot. Toate aceste hirotonisiri i le dãdu arhiepiscopul Syracusei, Gregorios Asbestas, un vechi prieten al sãu, unul dintre oamenii cei mai instruiti ai acelei vremi, în seara de 24 decembrie, aclunându-se la Palat toti arhiereii care se aflau în Constantinopol, furã siliti a-1 primi pe candidatul lui Barclas si a-1 proclama patriarh. 254
Ca profesor, a predat disciplinele filologice, filosofice si teologice. El a înteles sã trezeascã dorinta pentru stiintã la elevii sãi. Casa sa ajunse un loc de adunare pentru toti cei pe care-i pasiona iubirea stiintei, o academie în care se adunau tineri învãtati. Se citeau cãrti de tot felul, pe care el, dupã formã si cuprins, le judeca. Dãdea ocazie la tratarea celor mai grele probleme de matematicã, filosofic, teologie. El instruia, încuraja, lãuda, osândea pe ascultãtori, cu o rãbdare si grijã corespunzãtoare necesitãtilor lor. El însusi descrie cum i se oferea acasã cea mai mare plãcere de a vedea silinta scolarilor, zelul ce puneau în întrebãri, exercitiul în dispute si expuneri. în aceastã activitate ele învãtãtor a lui Photios stã cel mai mare temei al iubirii entuziaste cu care a fost înconjurat de tineri talentati, explicatia influentei adânci pe care o avu în imperiu. Admiratia aceasta îi mãri ambitia si mândria. Cinstit de toti, ei avea cu atât mai mult o consideratie deosebitã în clasa înaltã a imperiului, cu cât s-a înrudit cu familia imperialã Ceea mai micã dintre surorile împãrãtesei Theodora era cãsãtoritã cu fratele lui Photios, patriciul Sergios138). Ignatios si partizanii sãi protestarã împotriva alegerii lui Photios, se adunarã la Sf. Irene si pronuntarã excomunicarea. Photios cu ai sãi se adunarã la rândul '}B V. Hergenrother J., Photius, Patriarch v. Konstantinopel. Sein Leben, seine Se h riften und das griechische Schisma, Regens-burg, 1867-69. >. ; .•::•,,• • . •. v . - 255
Ambasada sosi la Roma în vara lui 860. Aducea douã scrisori: a împãratului si a lui Photios. Michail dãdea ca pretext înlãturarea ultimelor resturi ale iconoclasmului si necesitatea unui sinod. Despre Ignatios spunea cã din cauza bãtrânetii si a sãnãtãtii slabe s-a retras din Scaun, într-o mãnãstire, adãugând cã s-a dedat apoi la acte de înaltã trãdare, pentru care a fost condamnat de un sinod si înãltat în locu-i Photios. Scrisoarea lui Photios face profesiunea de credintã si spune cum predecesorul sãu, depunând demnitatea, clerul în unanimitate si împãratul 1-au silit a primi acest înalt loc de pãstor al Bisericii. Dar Nicolae, un om luminat si onest, pãstrã toatã rezerva în aceastã privintã. Papa hotãrî a trimite doi legati, care sã examineze situatia. El trimitea cu ei rãspunsul sãu: în cea adresatã împãratului, spunea neted cã nu poate cla aprobarea pentru Photios, întrucât Ignatios pe nedrept a fost depus, iar un laic nu poate 1 V. Grumel, Regestes, nr. 459, p. 73. 256
Dar Bardas si Photios stiurã sã lucreze cu viclenie si sinodul care se adunã în aprilie 861 în Biserica Apostolilor fu câstigat în favoarea lor. Ei stiurã încã a atrage, prin tot felul de mijloace, de partea lor si pe legatii papei, care, împotriva prescriptiilor acestuia, consimtirã la depunerea lui Ignatios. Când venirã legatii si raportarã, papa se indignã. El contestã alegerea lui Photios. în prezenta ambasadorului imperial Leo îsi adunã Presbiterium si-i dezavua. La 18 martie 862, papa dãdu enciclica sa cãtre patriarhii de Alexandria, Antiochia si Ierusalim, în care face cunoscut cã Ignatios a fost depus pe nedrept si Photios, un vicios, a ocupat locul sãu, primul în viatã fiind. Cel dintâi e adevãratul patriarh legitim, al doilea, un intrus. Legatii sãi fuseserã trimisi numai pentru o inquisitio si examinatio, rezervându-si sie deffinitio. Dar când papa Nicolae I fu încunostintat despre aceasta, dupã ce încercã zadarnic pe lângã Michail sã 257 NICOLAE BANESCU restabileascã lucrurile, el strânse la rândul sãu un Sinod la Lateran în Roma, în aprilie 863, care-1 depuse pe Photios, declarându-i nule toate hirotonirile si re-cunoscându-1 pe Ignatios ca adevãrat Patriarh, legal. Crimele lui Photios erau urmãtoarele: 1) el fusese de mai înainte între schismatici; 2) din starea de laic a ajuns deodatã la episcopat; 3) a lãsat sã fie consacrat de un episcop depus (Asbestas); 4) a uzurpat în mod criminal tronul lui Ignatios, acesta fiind încã în viatã; 5) a exercitat violentã contra legatilor papali si i-a fãcut sã-si calce datoriile; 6) a prigonit, exilat multi epis-copi care nu voiau sã aibã cu el comuniune, 1-a maltratat pe Ignatios s.a. Cu aceasta, se deschise lupta între Biserica papalã si cea de Rãsãrit, începutul crizei celebre care va duce, mai târziu, Ia despãrtirea lor definitivã. Dezbinarea între Roma si Constantinopol se accentueazã îndatã si mai mult. Pe de o parte, fiindcã Photios stiu sã amestece propriile sale interese cu interesele generale ale Bisericii si el apãru atunci ca adevãratul reprezentant si luptãtor al drepturilor Bisericii rãsãritene; pe de altã parte, fiindcã atitudinea Curiei din Roma fatã de bulgarii de curând crestinati rãni simtul national al grecilor. Hanul Boris-Michail începuse a se nelinisti cu privire la neatârnarea sa religioasã, grecii vrând sã-i impunã un episcop al lor. El se hotãrî atunci a se întoarce spre Roma. In august 866, soli bulgari se prezentarã papei Nicolae I, adu-cându-i dorintele lor în 106 întrebãri, în noiembrie, doi episcopi latini veneau în Bulgaria, Paulus din Po-pulonia si Formosus din Porto, cu rãspunsurile la întrebãrile lor privitoare la credinta crestinã. Odatã cu ei 258
Când acest rezultat i se aduse la Roma, în vara anului 867, Papa pãstrã însã toatã rezerva fatã de aceastã cerere, el rãspunse cã Formosus trebuie sã rãmânã pe lângã turma lui si trimise alti doi episcopi, Dominicus si Grimoald, cu preoti, ca sã sprijine actiunea misionarilor în Bulgaria. Dintre acestia doi avea Boris sã-si aleagã episcopul, care avea sã primeascã apoi la Roma consacrarea. Amestecul acesta al Curiei în Bulgaria, trimiterea misionarilor sãi, izgonirea clericilor greci furã privite la Bizant ca o insultã adusã Bisericii si imperiului. Photios luã atunci cu energie lupta care nu mai era a sa personalã contra papei, ci o luptã nationalã. Photios ridica o acuzatie împotriva întregului Occident, chemã nationalitatea în ajutor împotriva catolicismului si dãdu separatiei între Biserica de Rãsãrit si cea ele Apus nu numai impulsul exterior, ci în acelasi timp temeiul teologic. Latinii au anulat hirotonirile fãcute de preotii greci, respingând sfântul mir binecuvântat de Photios, si aceasta era o nerecunoastere a calitãtii lui de patriarh. Dacã ar fi respectat chrisma, mirul sãu, cu aceasta 1-ar fi recunoscut de patriarh. Acest lucru, precum si pier- 259
N1COLAE BÃNRSCU derea jurisdictiei în Bulgaria, rãni adânc mândria bizantinilor. Photios, hotãrât a rupe cu biserica occidentalã, trimite o circularã patriarhilor din Orient, spre a-i invita la un Sinod în Constantinopol; în aceastã scrisoare enciclicã îi acuzã pe latini de atâtea rãtãciri, atacându-i si în chestiunea punctului dogmatic al purcederii Sf. Duh si din Fiul, clauza Filioque. Amestecul acesta al Curiei în domeniile de influentã bizantine pricinui o mare indignare la Constantinopol. Photios convocã atunci în Capitalã un Sinod, în 867, vara, si în enciclica sa — âyK'UK^ioq eîUCTToXfi — trimisã, în acest scop, patriarhilor din Rãsãrit, spre a-i invita la Sinod, pe lângã alte „erezii" disciplinare imputate Latinilor, el combãtea teoria romanã si în punctul dogmatic cu privire la „Purcederea Duhului Sfânt", socotind ca o falsificare a Sfântului Simbol formularea dupã care Sfântul Duh purcede nu numai din Tatãl, ci si din Fiul. Sinodul acesta, ale cãrui acte nu s-au pãstrat, proclamã depunerea papei Nicolae si excomunicarea partizanilor sãi. Ignatios însã si adeptii sãi se opuserã, bineînteles, acestor hotãrâri, invocând protectia papei. Astfel, lupta ajunse foarte aprinsã. în timpul acesta, la Constantinopol a survenit o loviturã politicã, unul dintre acele comploturi atât de obisnuite în cercurile Curtii; aceastã loviturã a adus în fruntea Imperiului un aventurier, pe Basilios, care va 260
6. Miscarea intelectualã si artisticã în epoca iconoclastilor si a dinastiei frigiene ™ Aceastã epocã a istoriei Imperiului bizantin a fost caracterizatã drept epoca întunecoasã, veacurile obscure, când orice miscare intelectualã a încetat. S-a exagerat însã. în realitate, existã un gen literar care n-a încetat niciodatã, nici în aceastã epocã zbuciumatã: cronica. El a înflorit chiar. Apoi, în domeniul teologiei, s-au produs câteva opere de seamã si miscarea a fost mare, dar cea mai mare parte din aceastã literaturã iconoclastã a pierit, distrusã de iconoduli, dupã triumful lor. 1) Chronografia. Georgios Synkellos (sincel sub patriarhul Tarasios, dupã moartea cãruia s-a retras într-o mãnãstire si acolo si-a compus opera: 'EKXoyf) ^povo-ypacpiaq, de la Creatie la Diocletian - 284). Este mai mult o tabelã istoricã presãratã cu explicatii, decât o istorie universalã (Krumbacher). în ea stãpâneste spiritul teologic. Theophanes Confessor, nãscut sub Kopronymos, luptã contra lui Leon al V-lea Armeanul, fiind exilat în insula Samothrake, unde muri cãtre 817. îl continuã pe Georgios Synkellos pentru perioada cuprinsã între anii 284-813, adicã pânã la cãderea lui Michail Rhan-gabe. Intitulatã Xpovoypacpia, scrierea sa urmeazã principiul cronologic, înlocuieste multe izvoare pierdute, foarte importantã prin însemnãtatea materialu- 261 NICOLAF, BÃNF.SCU lui, ca si din punct de vedere al limbii. Traducãtorul ei latin e bibliotecarul papal Anastasius. Nikephoros Patriarches (806-815) a fost urmasul lui Tarasios în scaunul patriarhal, însemnãtatea lui constã si în scrieri teologice contra iconoclasmului. 1) în domeniul istoriei, a redactat IcTopioc auvcojicx;, cuprinzând perioada ele la moartea lui Maurikios pânã la cãsãtoria fiului mai mare al lui Kopronymos, Leon al IV-lea, adicã între anii 602-769- Este citatã ca Brevia-rium Nicephori. Photios laudã claritatea si simplicitatea lui. 2) A doua scriere istoricã, XpovoypcccpiKov cruv-TOJIOV, este o listã cronologicã seacã, ele la Adam pânã la moartea autorului (829): în tabele scurte, sunt cuprinsi regii iudeilor, persilor, ptolemeii, împãratii romani, episcopii de Constantinopol, Roma, Alexandria, Ierusalim si Antiochia. Georgios Monachos (Hamartolos) a scris sub Michail al III-lea o cronicã m 4 cãrti, de la Adam pânã la anul 842. Urmatã în cele mai multe manuscrise de o continuare (pânã la 948); ea vine din Cronica lui Symeon Magister (sfârsitul veacului al X-lea). Tradusã în limba slavã, a fost mult gustatã si în lumea postbizantinã. 2) Theologice. loan Damaschinul (6 Aap.aaKr|v6<;) este cel mai mare autor dogmatic al perioadei. Familia Mansur avea o functie la arabi, pe care Damaschinul a mostenit-o. Se retrase în mãnãstirea Sf. Sabbas din Pa-iestina, uncie a desfãsurat activitatea sa literarã. Mort înainte de 754. A scris trei cuvântãri contra iconoclastilor, tratate dogmatice si scurte scrieri liturgice si ascetice. Ca predicator, e foarte mare: homelii la diferite aniversãri ale sfi- 262
Theodor Studitul Cf826). Scrieri ascetice: douã culegeri de Catechese, Miicpâ si MeydXri K Kasia, cunoscuta poetã, compune o serie de poezii, remarcabile prin originalitate, Imnuri religioase, precum si Cântece religioase (idiomela): trei asupra nasterii lui Christos (comparã imperiul lui Augustus, care a curãtit lumea de multe stãpâniri, cu al lui Christos, care a înlãturat politeismul), unul asupra nasterii Botezãtorului, unul la Miercurea postului. Poezia ei profanã contine Sentinte si Epigrame. Editia Krumba-cher, „Sitzungsber. der. Bayer. Ak"., 1896. Hagiografia. Se scrie mult la mãnãstirea Studios.
|