Nicolae bãnescu
Yüklə 1,84 Mb.
|
|
Theophilos proteja si stiintele. El 1-a covârsit ele favoruri pe matematicianul Leon din Thessalonic, insta-lându-i scoala în Biserica Celor 40 de Martiri. Constructiile lui Theophilos. Theophilos a fost un mare iubitor ele lux si mãretie, a avut în mare grad sentimentul demnitãtii imperiale. 210
Se povesteste cã luând odatã masa cu mai multi dintre arabii de frunte, porunci servitorilor sã aducã bazinul în care obisnuia sã-si spele mâinile. Acest bazin, numit în limba comunã xepvi66^eoTov, era de aur, împodobit cu pietre pretioase. Comesenii arabi îl vãzuserã adesea si-1 admiraserã pentru frumusetea si marele lui pret. Servitorii, întorcânclu-se, spuserã cã a dispãrut. Oaspetii se tulburarã foarte mult si se agitarã sã-1 afle pe fur, dar ambasadorul îi rugã sã se linisteascã si dãdu poruncã sã aducã alt bazin, tot atât de pretios, adãugând cã trebuie, la urma urmei, sã se întrebuinteze si acesta. Ceea ce e mai comic, dacã-1 credem pe cronicar, este faptul cã însusi ambasadorul dãduse ordin servitorilor sã-i anunte furtul pretiosului vas, ca sã facã impresie asupra arabilor. Altãdatã, Mamun, pentru a rãspunde darurilor solului, îi trimise si dânsul lucruri de pret, si pe lângã acestea 100 de crestini dintre prizonieri, pe care avu grijã sã-i îmbrace foarte bine. Dar loan nu primi acest dar pânã nu primi de la Constantinopol tot atâtia musulmani, pe care-i oferi în schimb califului. Pe lângã aceastã dãrnicie fãrã mãsurã, loan îi uimi pe arabi si prin cunostintele sale, cãci avu prilej sã discute filosofic si mate- 119 Fr. Dcilger, Regesten, Abt. l Munchen 1924, p. 51 (sub nr. 425). 211 NICOLAE BANESCU maticã, discipline califul pe care le pretuia. Ambasada nu reusi sã încheie pacea, dar pe Manuel îl readuse în imperiu, unde fu tratat cu cinste. loan fusese la rândul sãu puternic impresionat de frumusetea clãdirilor arabe si, întors din ambasadã, fãcu împãratului descrieri atât de entuziaste ale palatului califilor din Bagdad, încât împãratul clãdi pe malul asiatic al Bosforului, la Btyas, un palat mãret, în stilul arab. în ce priveste palatul imperial, el adãugã la vechile constructii (Daphne si Chrysotriclinium) una nouã, un corp întreg de clãdiri, împodobite cu toate strãlucirile artei. Mai întâi o salã a tronului Trikoncbos, pentru cã se termina în trei abside; zidurile erau îmbrãcate în marmure de toate culorile, bolta auritã, înaintea acestei sãli se închidea (spre apus) o terasã deforma semicircularã Sigma, acoperitã cu un tavan aurit sprijinit pe 14 coloane de marmurã frigianã. înaintea acestei terase se întindea un peristil, de unde coborai în Phiale, o vastã curte sub cerul liber, în mijlocul cãreia era o fântânã ele bronz, cu marginile de argint, în pãrti erau trepte de marmurã, într-un loc un dom de aur pe patru coloane de marmurã verde, sub care se aseza tronul împãratului, cãci aici obisnuia sã se desfãsoare unele serbãri care înconjurau viata imperialã. Aici prezentau suveranului caii lor îmbrãcati în aur factiunile Hippodromului, aici se dãntuia solemnul dans al fãcliilor, care însotea receptia la Brumalia. De jur împrejurul acestei pãrti centrale a palatului veneau o serie de sãli si pavilioane splendid decorate. Sala „Amorului" servea de cabinet de arme, Triclinium, pe opt coloane marmurã trandafirie, cu peretii împodobiti de mozaicuri reprezentând animale, camera de culcare a împãrãtesei, triclinii si cubicula cu acelasi mare lux de ornamentatie. Adãugã la acestea diferite minuni de argintãrie si mecanicã, pentru a mãri pompa receptiilor, în sala Magnaurei: Pentapyr-gion, orgile ele aur, platanul, leii, grifonii de aur120. La Curtea lui Theophilos se distinse Leo Matematicul (mai târziu episcop de Thessalonic), cel mai învãtat om al epocii, mare v. Diehl, Manuel d'art byz. 212
•T" """ matematician. Nãscut la Constantinopol, el învãtase primele elemente acolo, apoi trecuse la Andros, ca sã asculte filosofia, retorica si matematica de la un dascãl vestit, Psellos. Dar curiozitatea lui de a învãta nu o putu multumi numai aceasta. Leo cãlãtori mult, cutreierã mãnãstirile, cercetând bibliotecile lor si copiind din ele cãrtile ce-1 interesau. Asa-si adunã cunostintele, devenind cel mai bun geometru si astronom al epocii. Se întoarse la Constantinopol si deschise o scoalã. Unul dintre elevii sãi se afla printre captivi la Mamun; acesta întreprinse, cãtre sfârsitul domniei, a determina suprafata pãmântului, prin mãsurarea unei pãrti a ecuatorului si vru sã se foloseascã si dintre acei prizonieri care stiau matematicã. Tânãrul acela fãcu mare impresie prin cunostintele sale si, întrebat unde învãtase, el spuse cã a fost elev al lui Leo. Mamun îl trimise cu scrisoare la dânsul, invitându-1 sã vinã la Bagdad, dar Theoktistos, cãruia i se destãinui, îi atrase atentia împãratului, care-i interzise si-1 opri, punându-i scoala în biserica Celor 40 de Mucenici. Califul Mamun îl invitase la dânsul, prin scrisoare, dar el o arãtã lui Theophilos si acesta îl retinu, poruncindu-i a învãta matematica. Pentru stiinta sa, Theophilos îl numi mai târziu episcop de Thessalonic. El inventã o telegramã de semnale luminoase pentru a sti repede ce se petrecea la hotarele Siriei, amenintate de arabi. Kedrenos mentioneazã cunostintele sale astrologice, prin care, la Thessalonic, luã mãsurã sã împiedice foametea. El fu depus de patriarhul Methodius, dar învãtã la Constantinopol mai departe. Elevii sãi: vestitul Constantin (Kyril) si Photios. în politica religioasã, Theophilos a fost imprudent si a redeschis mult dezbãtutã chestiune a icoanelor. Se stie cã tatãl sãu avusese o atitudine tolerantã si vechile patimi trezite în Bisericã se potoliserã în mare parte. Iconoclastii obtinuserã rezultate mediocre. Theophilos era un spirit irascibil si autoritar. Avea o aplecare cãtre discutiile teologice si adesea aducea înaintea sa pe apãrãtorii icoanelor pentru a-si expune argumentele. 213 NICOLAF. HANF.SCU El interzise energic cultul icoanelor si, pe lângã aceasta, interzise de a se mai pune cuvântul de „sfânt" înaintea numelor sfintilor, împotrivirea pe care o aflã mai ales printre cãlugãri, ele multe ori chiar în familia sa, îl fãcu sã recurgã adesea la mãsuri violente. Continuatorul lui Theophanes ne-a lãsat, în aceastã privintã, amãnunte interesante, care ne aratã cât de înrãdãcinat era cultul icoanelor si cât de mult intrase acest cult în viata credinciosilor, cu toate persecutiile dezlãntuite, în timp de 100 ele ani. împãrãteasa Teodora era clin Paphlagonia, crescutã în cultul icoanelor. Când ajunse pe tron, mama sa Theoktista fu ridicatã la rangul de patricianã cu centurã Cn ^coorn Ttatpiida). Fetele împãratului se duceau adesea s-o vadã, si atunci bãtrâna scotea dintr-un cufãr icoanele si le punea pe fete sã le sãrute, chemând binecuvântarea sfintelor icoane asupra lor. împãratul le întreba de obicei pe fete ce au primit ele la bunicã si ele se fereau a destãinui amãnuntul acesta. Dar cea mai micã îi povesti odatã cu naivitate cum bãtrâna scosese clintr-un cufãr niste pãpusi si le pusese pe capetele lor si pe fatã, îndemnându-le sã le sãrute, împãratul se mânie foarte mult si numai interventia sotiei sale îl potoli; el dãdu ordin ca fetele sale sã meargã mai rar la bunica lor. Theodora însãsi avea ascunse icoane în camera sa. si, odatã, bufonul palatului dãdu peste dânsa tocmai când le scosese si le sãruta, închinându-se. El o întrebã atunci ce sunt acestea si împãrãteasa rãspunsese: „Sunt pãpusile mele frumoase si le iubesc foarte mult" (toc KaXoc (iot) vivia KCU ayanco taina 7toA,X,6c). 214
împãratul simtea ce mult era rãspândit în jurul sãu cultul icoanelor si ghicitorii, pe care avea obiceiul a-i consulta, îi preziseserã ruina apropiatã a operei sale. De aceea el ceru, pe patul de moarte, sotiei sale si lo-gothetului Theoktistos, omul puternic al domniei, jurãmânt solemn cã nu vor schimba politica sa dupã ce va muri si cã nu se vor atinge de Patriarhul loan, prietenul si inspiratorul sãu în opera iconoclastã, pe care, în 837, îl ridicase în fruntea Bisericii. Mãsurile sale riguroase împotriva recalcitrantilor re-înviarã aproape timpurile lui Constantin al V-lea. închisorile se umplurã de cãlugãri si episcopi, mãnãstirile furã prefãcute în edificii publice civile. Zugravii de Theoph. Cont. 91, 19-20 , ,,. 215
NICOLAE BANESCU icoane furã mai cu seamã prigoniti cu înversunare. Ei erau obligati, sub cele mai grele pedepse, a trata subiecte profane. Unul dintre dânsii, Lazãr, nu voi sã se supunã. Bãtut cu vergi, pus la închisoare, cum scãpã, se apucã a zugrãvi iarãsi icoane. Theophilos porunci sã i se ardã mâinile cu fierul înrosit; el suferi chinul si îndatã ce-si vindecã rãnile, fãcu icoana Sfântului loan Botezãtorul. Doi frati, Theodor si Theophanes, au fost de asemenea chinuiti: li s-a înscris pe frunte, cu fierul rosu (în iulie 836), pânã la 12 versuri iambice insultãtoare. Cu toatã aceastã atitudine religioasã, Theophilos lãsã la Bizant o amintire de glorie si mãretie, iubirea lui de justitie 1-a fãcut celebru, încât un Tratat din veacul al XH-lea 1-a asezat în Hades alãturi de Eac si Minos, judecãtorii mortilor122. 4. [Restabilirea cultului icoanelor si a ortodoxiei] Theophilos muri la 20 ianuarie 842, lãsând un fiu, pe Michail al III-lea {Betivul, 842-867), care era atunci numai de vreo patru ani. în aceastã situatie, Theodora îsi asumã regenta, avându-i ca sfãtuitori pe logothetul Theoctistos, pe magistrul Manuel, unchiul împãrãtesei, pe fratele ei Bardas si pe magistros Sergios Niketiates, un unchi al împãrãtesei. Theodora si restaurarea cultului icoanelor. Triumful ortodoxiei. Am vãzut cã Theodora îmbrãtisase cauza icoanelor. Toti cei clin jurul ei erau de asemenea adepti ai cultului icoanelor, aplecati, prin 122 Ch. Diehl, La legende de l'empereur T/yeopbile, SK, IV, 1931. 216
Partidul iconoclast era încã puternic, în fruntea Bisericii, Hylilas, multi episcopi în dieceze, armata încã era legatã de dânsul. Theodora trebui sã procedeze cu prudentã. Ea îsi iubise sotul si se temea ca amintirea lui sã nu fie condamnatã; un an se petrecu în pregãtiri. Prelatii condamnati ca iconoclasi furã iertati. Theodora se hotãrî, asadar, îndatã dupã moartea sotului sãu, a se întoarce la politica religioasã a Irenei. Pentru aceasta, trebuia mai întâi înlãturat loan Hylilas de pe Scaunul patriarhal, în care fusese ridicat de împãratul Theophilos. El era foarte urât de adversarii partidului iconoclast, care îl socoteau vrãjitor, supra-numindu-1 Lecanomantis. Era un om inteligent si energic, putea, prin urmare, fi o piedicã la restabilirea cultului pe care îl prigonise. Atunci e ridicat si surghiunit într-o mãnãstire, iar în locul sãu instalat ca patriarh un cãlugãr, Methodius (4 martie 843), care suferise pe timpul lui Michail Bâlbâitul. Un sinod fu adunat dupã aceea, ale cãrui acte s-au pierdut si care confirmã canoanele sinodului de la Ni-ceea din 787 si restabili cultul icoanelor. Lucrul acesta se fãcu fãrã nici o împotrivire si fãrã nici o violentã. Lumea pãrea obositã de o ceartã care sfâsiase societatea 100 de ani si mai bine. Proscrisii furã rechemati, cei închisi eliberati si cinstiti ca martiri. Pe zidurile ba-silicelor apãrurã iarãsi picturile pioase si din nou se ridicã icoana lui Christos deasupra intrãrii palatului Chalke, mãrturie a pietãtii familiei imperiale, în sfârsit, în ziua primei Duminici a Postului, la 11 martie 843, Curtea, clerul, orasul întreg se adunarã la o ceremonie religioasã, care sãrbãtorea, cu o deosebitã mãretie, re- 217 NICOLAK BANESCU aducerea pãcii în Bisericã. Dupã ce toatã noaptea se rugase, cu preotii, în biserica din Blachernae, Theodo-ra, în mijlocul episcopilor si cãlugãrilor, înconjurati de multimea entuziastã, merse într-o procesiune solemnã, de la Blachernae pânã la Sfânta Sofia, unde aduse multumiri lui Dumnezeu. Seara, împãrãteasa dãdu, în Palatul Sacru, un banchet prelatilor. De atunci, în amintirea acestui mare eveniment si a împãrãtesei, Biserica ortodoxã sãrbãtoreste în fiecare an prima Duminicã a Postului Mare K^piaicfi ir\c, 'Op'&odo^ia.q, ziua. restabilirii icoanelor. Se fãcu atunci cireptate si mortilor, se aduserã în Capitalã rãmãsitele lui Theodor din Studios si ale Patriarhului Nikephoros, care suferiserã pentru credintã si muriserã departe, în exil. împãratul, toatã curtea, cu lumânãri în mâini, urmarã moastele venerabile, însotiti de toatã populatia orasului, pânã la Biserica Sfintilor Apostoli, unde furã depuse. Iertarea lui Theophilos a fost certificatã de Methodius si sinodul sãu. Ostilitatea lui contra icoanelor a fost iertatã de Dumnezeu. (Symeon Magister, Theophanes Continuatus, Cedrenus). Aceastã iertare a sa e cunoscutã din trei izvoare principale, analizate de pãrintele Grumel]Ti: 1. O Aif)yr|al?, cunoscutã în trei redactãri diferite, una publicatã de Combefis (Graeco-latinaepatrum bibliothecae novum auctarium, t. II, Paris, 1648), care a fost scrisã înainte de 1111, data manuscrisului clin Londra (una dintre variante), cãci mai e una într-un manuscris din Madrid. 2. Cronicile lui Symeon Magister si neophanes Continuatus, care se urcã la un singur izvor în privinta povestirii ce ne preocupã. Ele atribuie Theodorei un discurs asupra convertirii in ex-tremis a lui Theophilos. Regestes des actes du pat r. byz., p. 43-44. 218
ISTOKIA IMPERIULUI BIZANTIN 3. Vita SS. Davidis, Simeonis et Georgii, care clã o poveste foarte circumstantialã. si aici se relateazã o convertire a împãratului, care a putut fi presupusã de hagiograf pentru a face acceptabilã indulgenta cu care a fost tratat persecutorul decedat. Aceste trei izvoare prezintã diferit ordinea faptelor. Dupã Vita, cererea Theodorei fu adresatã cãlugãrilor confesori înainte de alegerea lui Methodius si depunerea lui loan, dupã cronicari, cererea se fãcu clupã alegerea lui Methodius. AvfiYT|oi<; nu precizeazã, dar îl prezintã pe Methodius ca patriarh. Oricare ar fi divergentele, fondul e de retinut, adicã Theodora a vrut sã garanteze memoria sotului sãu împotriva anathemei printr-o promisiune formalã a iconofililor si acestia aufãcut-o din „economie". Este probabil cã ea a trebuit sã-si ia mãsurile ele sigurantã înainte de scoaterea din demnitate a lui loan si promovarea lui Methodius si, de asemenea, probabil cã dupã alegerea noului patriarh ea a luat din nou promisiunea sinodului si a sefului sãu, înainte de a le pune la dispozitie Sfânta Sofia12'1. Sinodul a avut loc între 4 si 11 martie 843. Izvoarele nu concordã în privinta datei. Zonaras e mai precis în cronologia faptelor si el pune sinodul dupã alegerea lui Methodius. S-a restabilit al VH-lea Sinod ecumenic si cultul icoanelor, anatemizând vechii eretici (Simon, Manes, Arius, Maceclonius, Nestorius, Eutyches, Dioscor etc.) si iconoclastii (Grumel, Reges-tes, sub nr. 416 p. 44 urm). Episcopii iconomahi furã depusi pentru totdeauna, câtva timp dupã sinod (Grumel, Regestes, sub nr. 422 si 423). Leo de Thesalonic, iconomah, fu depus în virtutea aceleiasi mãsuri generale. în martie 843, un decret comun al împãratului, patriarhului si sinodului instituia sãrbãtorirea restabilirii icoanelor, care avea sã fie celebratã în fiecare an în prima duminicã a Postului, în biserica Sfânta Sofia (Grumel, Regestes, sub nr. 418). Grumel, op. cit., p. 43-44. 219
NICOLAE 13ANESCU Astfel se încheia definitiv cearta pentru icoane, care tulburase imperiul mai bine de o sutã de ani. Pentru marea sa operã, Theodorafu canonizatã de Biserica orientalã. Ea obtinuse din partea Pãrintilor Bisericii si iertarea lui Theophilos, declarând cã în ultimele sale momente ar fi sãrutat icoanele, încredintându-si astfel, ca bun crestin, sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Timp de o sãptãmânã, în toate bisericile Capitalei se fãcuserã rugãciuni pentru mântuirea sufletului împãratului iconoclast. Din punctul de vedere al dogmelor, Biserica repurtase, desigur, o victorie desãvârsitã; clar din punctul de vedere al libertãtii sale, pe care am vãzut cum o sustinuse Theodor Studitul si altii, ea fusese biruitã-. Biserica a trebuit sã renunte la veleitãtile sale de neatârnare, pe care le manifestase în acest timp, si rãmase, fatã de stat, într-o supunere absolutã. Autoritatea imperialã se exercita de acum deplin în materie religioasã si acesta a fost rodul politicii împãratilor iconoclasti. c. [OFENSIVA EXTERNÃ sI MISIONARÃ] 1. Michail allll-lea Pentru domnia noului împãrat, minor la moartea tatãlui sãu, se deschideau noi orizonturi politice si misionare. Sã aruncãm acum o privire asupra politicii externe a imperiului, în timpul acesta. In Sicilia, situatia se agrava. Sub marele aglabit Abu'l Abbas Mohammed I (841-856), africanii luarã definitiv Messina (842); Leontinoi cãzu în mâinile lor la 847, apoi Butera, Enna (Castrogiovanni), Netos în anii urmãtori. Crestinii din Sicilia îsi gãsirã de acum refugiul în Calabria si Peloponez. împotriva tinuturilor slavizate sie Peloponezului, imperiul interveni cu multã energie. Triburile slave cele mai sãlbatice si mai rãzboinice, milingii si ezeritii - oi MiA.r|yyoi, oi 'E^epîrai - care locuiau pe coastele Taygetului, sau, cum i se zicea atunci, rievTa5cxKTuA,o<;, care se lasã prãpãstios spre mare, nu furã adusi la completã supunere, ca celelalte, dar constrânsi la plata unui tribut. Theoktistos Biyennios fusese numit strateg al Peloponezului, si în 849 el izbuti, cu ajutorul unei armate puternice, a-i aduce la ascultare. împotriva califatului de Bagdad, imperiul fu mai fericit decât fatã de arabii din Apus. încercarea urmasului lui Mutassim - Watiq - de a ataca pe mare cu 221
NICOLAE BANESCU o flotã puternicã dãdu gres, flota fiindu-i nimicitã ele o furtunã. Pe uscat, luptele de frontierã, în Cilicia, nu avurã niciodatã un caracter hotãrâtor. Dupã restabilirea icoanelor, Theoktistos, logothetul, conduse o flotã contra Cretei, clar n-avu succes, în 844 fu bãtut si pe uscat, la Mauropotamos, o apã care se varsã în Bosfor. Totusi, dificultãtile interne ale urmasilor lui Mutasim îi silesc la pace (845-846). în 853 o flotã bizantinã atacã Egiptul, ia cu asalt Damietta la gurile Nilului, o arcle si se retrage. Era un mare act de curaj. Din nefericire, vederile înguste ale împãrãtesei zeloase de crestinism aduserã în propriile sale provincii din Asia noi partizani arabilor, în tinuturile .de frontierã ale Asiei, cãtre Muntii Taurus si cãtre Eufrat, locuiau paulichianii, o sectã ereticã fatã de crestinismul oficial. Ei admiteau Treimea, dar nu credeau în natura umanã a lui Christos si respingeau, prin urmare, Patimile si Rãstignirea ca o simplã aparentã, învãtãtura lor teologicã se mãrginea la cele patru Evanghelii, la cele 14 Epistole ale lui Pavel, la ale lui lacob, loan si Iuda si la Faptele Apostolilor, înlãturau, prin urmare, Vechiul Testament si cele douã Epistole catolice ale Apostolului Petru. Ei n-aveau o ierarhie a Bisericii, numai niste interpreti ai Scripturilor, care nu se deosebeau printr-un port special de restul oamenilor. Ei nu admiteau apoi nici un semn exterior al adoratiei religioase, nici icoane, nici cruce, nici moaste sfinte, nici botez, nici cuminecãturã. Prin aceasta, paulichianii erau prin urmare adversarii cultului icoanelor. Ei fuseserã prigoniti mai înainte si multi trecuserã la arabi. O parte dintr-însii fuseserã strãmutati de Constantin al V-lea în Thracia. Acum, sub Theodora, se dezlãntuirã iarãsi prigonirile împotriva acestor eretici care alcãtuiau ele fapt un puternic cordon de rezistentã împotriva arabilor. Comisari împãrãtesti furã trimisi în provinciile asiatice, pentru a-i supune la ortodoxie si acestia procedarã cu ultima energie împotriva recalcitrantilor, ceea ce avu drept urmare faptul cã cei mai multi cãutau un refugiu la arabii din Melitene. Ei îsi aflarã un sef în persoana lui Carbeas, un ofiter din armata anatolicã si, cu ajutorul arabilor, se întãresc în Tephrike, o cetate de granitã, la apus de Melitene, de unde vreme îndelungatã se vor arunca asupra provinciilor bizantine, prãdând si pustiind. Adevãratul stãpân al Imperiului era acum Bardas, fratele Theodorei, un om capabil, dar fãrã nici un scrupul. El stiuse sã scape de concurenta jenantã a lui Theoktistos, si ministrul atotputernic al Theodorei fu ucis prin intrigile lui Bardas, din ordinele lui Michail al III-lea. Curând dupã aceea, el stiu de asemenea sã-1 îndepãrteze pe împãrat de Theodora, care, în 856, fu silitã sã se retragã din viata publicã. De acum, în fruntea imperiului rãmâne Michail singur (857-867), o jucãrie în mâinile lui Bardas. Cronicile (Genesius, Theophanes Continuatus) ni-1 înfãtiseazã sub cele mai negre culori, lucru explicabil, în parte, prin caracterul oficial al acestor cronici. Ele trebuiau sã steargã amintirea crimei comise de întemeietorul dinastiei macedonene, mosul Porphyrogennetului. Bardas, pentru a-1 stãpâni, îi mãguli toate slãbiciunile si-i încuraja toate viciile. Capitala asistã acum la toate nebuniile tânãru- 223 NICOLAE BANESCU lui încoronat, care nu se sfia a înjosi demnitatea tronului prin actele cele mai respingãtoare. Odatã, pe stradã, îmbrãcat în hainele de patriarh si înconjurat de tovarãsii sãi de petrecere, care-i înfãtisau pe episcopi în odãjdii, întâlni cortegiul patriarhului Ignatios, pe care îl însoti cu cântece rusinoase, în public, parodiin-du-1. Bardas nu-1 putea suferi pe Patriarh, care îl ex-clusese din comunitatea Bisericii pentru imoralitatea sa. El unelti pe lângã Michail si, cãtre sfârsitul anului 857, Ignatios fu depus de pe scaunul sãu si surghiunit într-o insulã din Marmara (Terebinthon). Dar informatii de altã ordine ni-1 aratã ca pe un rãzboinic si administrator dintre cei mai buni. N-a fost un mare suveran, dar a avut însusiri de general, a condus armata personal si s-a ostenit pentru apãrarea imperiului1551. El obtinu mari succese contra arabilor în Asia. în anul 856, Petronas conduse o expeditie pânã la Amida, fiind biruitor, iar în 859, Bardas si împãratul întreprind o expeditie la Samosata. La 863, emirul de Melitene, Omar (Omar-ibn-Ubei'd-Allah-al-Akta), fãcuse o incursiune prãdalnicã si luase cetatea Amisos (Samsun). împãratul îl trimite atunci asupra lui pe Petronas, strategul themei Tharakesienilor. Acesta îl încercuieste pe emir în-tr-un loc, în câmpia Amisiakon si-i zdrobeste cu totul pe arabi, Omar însusi cãzând în luptã. Yüklə 1,84 Mb. Dostları ilə paylaş:
|