Nicolae bãnescu
Yüklə 1,84 Mb.
|
|
Ecoul acestor lupte e trecut în epopeea nationalã bizantinã Di-genis Akritas, cum a probat-o H. Gregoire, cu multã ingeniozitate, în studiul sãu intitulat Michel III et Basile le Macedonien dans Ies inscriptions d'Ancyre, publicat în „Byzantion", V (1929-1930), 327-346. Autorul lui Digenis s-a inspirat din cronicari. Inscriptiile aflate la Ankyra, pe pietre din citadelã, publicate de Jerphanion, în „Mei. de l'Univ. St. Joseph" (Beyrouth), 13 (1928), pãstreazã numele lui Michail al III-lea si al favoritului sãu Basilios, viitorul împãrat. Pe una dintre acestea stã scris: 224
Erau pe turnul sud-vest al fortãretei puternice, restaurat în 859 de acest împãrat. La 838, fusese distrusã, ca Amorion, de calif, iar Michail al IlI-lea o refãcu. Cât despre titlul de (xeyaq âaaiAe'oq pe care-1 poartã Michail al IlI-lea, singur între împãrati, cãci nu-1 mai aflãm, oficial, nici înainte de dânsul nici dupã el, H. Gregoire îl explicã foarte seducãtor, prin aceea cã, dupã pacea încheiatã de Michail I la 812 cu Carol cel Mare, titlul de âocai^etx; i s-a recunoscut împãratului roman din Apus si s-a respectat pânã la Basilios I, în anul 872, când s-a fãcut ruptura, în acest interval, se recunoscuse egalitatea celor doi Augusti, numai la 855, fatã de slabul Ludovic al II-lea, oficialitatea bizantinã a gãsit momentul de a revoca umilitoarea concesie fãcutã în 812. Pentru a însemna superioritatea incontestabilã a Bizantului asupra Romei agonizante, ca si a lui Michail al IH-lea asupra slabului Ludovic, ea a cãutat sã-1 distingã pe puternicul basileus din Orient de acela mai slab din Occident prin epitetul de ]aeyac;. Contra acestei opinii au fost Dolger, Os-trogorsky - rezultã din discutia purtatã cã titlul acesta e dat în genere împãratului principal, spre a-1 deosebi de asociatii sãi, sau si unui membru al colegiului imperial, devenit singur suveran prin disparitia colegilor sãi - asa e cazul lui Constantin al IlI-lea, în toamna anului 641. Reabilitarea lui se datoreazã mai ales cercetãrilor din urmã ale lui Gregoire (Etudes sur le neuvieme siecle, „Byzantion", 8 [1933D, Michel III et Basile le Macedonien dans Ies inscriptions d'Ancyre, „Byzantion", 5 (1929). 2. [Bizantul si începuturile Rusiei. Varegii rusi] în timpul domniei lui Michail al IlI-lea se întâm-plajã evenimente de cea mai mare însemnãtate. într-una din zilele lui iunie 860, apar înaintea capitalei, pentru întâia oarã, varegii rusi, în 200 de luntri, 225 NICOLAE BANESCU mânate de un vânt favorabil. Bizantinii fãceau astfel cunostintã cu alt neam slav, care trebuia sã aibã mai apoi un loc însemnat în istoria lor. Ei veneau din imensele stepe ale Rusiei, de unde, pe Nipru, coborau în Pontul Euxin. Am vãzut cã toate popoarele care nãvãliserã în Imperiul bizantin treceau, pustiind, prin pãrtile sudice ale Rusiei de azi; interiorul acestei tãri rãmânea însã neatins. Acolo locuiau popoare de origine indogermanicã, slavi si letoni. Patria primitivã a slavilor e nesigurã. Cea mai veche locuintã cunoscutã a lor e regiunea de la vestul Carpatilor, de la Vistula la Niprul mijlociu, de unde popoarele acestea se îm-prãstiarã în mai multe pãrti. La nord si în Rãsãritul depãrtat, ei se atingeau cu populatii ele origine finnicã, imigratã din Asia. Cãtre sfârsitul veacului al V-lea, slavii ajunseserã la Elba, se asezaserã în Boemia si Mora-via si pãtrunseserã la Dunãre, în Carinthia si Istria. Alte triburi umpluserã, cum am vãzut, Peninsula Balcanicã, rãzbãtând pânã în Peloponez si întemeiaserã cu încetul stãpâniri mai statornice în Croatia si Serbia. Ungurii se asezarã mai târziu ca un cui între slavii de Nord si cei de Sud, pe care îi va despãrti încã si religia, cãci polonii trec în veacul al X-lea la religia catolicã si prin aceasta în cercul ele influentã al Occidentului european. în explicarea numelui de varegi, varangi (BcxpaYY°0, care ajunserã pânã în Bizant, servind în armata bizantinã, nationalismul exagerat al rusilor a vrut sã vadã în ei slavi sau lituanieni. Dar Thomsenm a dovedit cã ei erau scandinavi. Aceasta se con- 125 Ruska Rikets gnmdlaeggning genom Skandinaverna, Stoc-kholm 1883, ed. engl. 226
Rusii au fost întemeietorii celui mai puternic stat slav si este un fapt însemnat cã cele dintâi elemente ale acestui stat au venit de la un popor germanic. Se stie astãzi cã de la Marea Neagrã si de la Caspica o mare activitate de comert strãbãtea în susul apelor, prin tara Chazarilor. Asia mahomedanã, mai ales Tur-chestanul si Persia de Nord, fãcea încã din veacul al VUI-lea negot, în susul Volgãi, prin orasul chazar Itii (Atei, Astrachan). Mai departe, pe cursul ele sus al fluviului, negotul acesta îl primeau bulgarii de pe Volga, la care veneau caravane din Buchara si care se aflau în legãturi cu Nordul depãrtat, cu populatiile finnice de la gurile Dvinei si Peciorei. Acolo veneau adesea corãbii scandinave, dupã negot si piraterie. Dar legãturile comerciale cele mai înseninate se îndreptau de la Volga si afluentii sãi superiori cãtre Marea Balticã, trecând, prin insulele Gotland si Bornholm în Suedia si pe coastele de sud, slavice, ale Balticei. Comer- 126 v. L. Leger, Chronique dite de Nestor, Paris, 1884, index chronol., s.v. Varegues. 12" I. Brutzkus, Die „ Warjager" und „Kolbjager", SK, 7 (1935), 81-102. 227
Dar piata cea mare, care mijlocea comertul între Volga si Baltica, era Novgorod, situat la miazãnoapte de lacul Ilmen. Acolo ajungea un alt drum de comert, foarte însemnat si folosit mai cu seamã de bizantini. Acestia veneau din Marea Neagrã pe Nistru, în Polonia si de acolo mai departe, dar veneau mai cu seamã pe Nipru. Kievul, atunci supus chazarilor, ajunse un emporium mondial. Aici veneau negutãtorii greci. Ei cumpãrau blãnuri si sclavi, lânã, cearã, miere si aduceau obiecte de lux, tesãturi, vin, fructe, aur, argint. De la Kiev, drumul ducea în susul apei la Smolensk, de unde, dupã ce se strãbãtea o micã bucatã de tarã, ajungea la Dvina si apoi, pe cursul râului Lovat, la Novgorod. De aici, cursul râului Volchov ducea la lacul Ladoga, din care corãbiile treceau, pe apa largã a Ne vei, în Marea Balticã. Drumurile de comert se fãceau, desigur, si de la nord la sud, prin aceleasi puncte. Scandinavii erau cunoscuti în pãrtile acestea. Ei veneau la triburile slave de aici si mijloceau comertul cu bizantinii. Energia impetuoasã care-i împinse pe oamenii Nordului în afarã, cu începere din veacul al VUI-lea, se simti si în locurile acestea. Ei ajunserã în golfurile finnice, puserã piciorul si la lacul Ladoga. Suedezii de peste Mare trebuie sã fi trecut aici. Fiindcã în limba nordicã oamenii din suita conducãtorului, care se îndatorau a-i fi credinciosi, se chemau Waringi sau Waregi, slavii primirã aceastã denumire pentru acesti rãzboinici strãini. Ea fu cunos- 228
Orase mici comerciale existau de mult timp în Rusia, si atâta timp când ungurii nu erau între Don si Nipru, ele puturã face comertul cu Bizantul nesupãrati, favorizat de chazari, care avurã un stat puternic organizat. Când venirã ungurii, orasele începurã a se îngriji de apãrarea lor. Atunci se întãrirã cu ziduri si de la adãpostul întãriturilor se fãcea comertul, apãrat în contra oricãrui atac. La începutul veacului al IX-lea începurã a veni pe apele Rusiei companii de suedezi întreprinzãtori, asa-numitii waringi, cãlãtorind în bande armate la Bizant pentru comert. Ei ajunserã în serviciul oraselor rusesti, gãrzi mercenare pentru caravanele comerciale. Orasele fortificate rusesti care dispuneau de o asemenea fortã armatã se dezvoltarã cu timpul în mici state. Locuitorii oraselor mici vecine si satelor gravitarã cãtre aceste centre si asa se ridicã întâiul stat-oras rusesc, vo-losti. La început au fost republici, apoi multe principate. Aceste cetãti-state nu erau întemeiate pe bazã de rasã. Majoritatea lor erau compuse din diferite triburi sau pãrti de triburi. Vo-losta Kievului juca în curând rolul cel mai însemnat dintre toate aceste voloste. Ea ajunse centrul comertului rus. Germenii statului de Kiev sunt foarte vechi. Hrusevsky asazã organizarea unei armate si a puterii granitelor de Kiev mai vechi decât începutul veacului al VUI-lea. E o exagerare. Dar nu ne putem îndoi cã statul independent de Kiev exista la începutul veacului al IX-lea. Ei fãceau acum incursiuni de piraterie pe 229
NICOLAE BANF.SCU coastele Mãrii Negre (izvoarele timpului îi mentioneazã). Numele de Rusia a fost dat prima oarã tãrii Kievului, si apoi tuturor tinuturilor (volostf), unite sub sceptrul Printului de Kiev. Relatiile scandinavilor cu Europa Orientalã erau vechi, ele dateazã clin epoca preistoricã. Slãbite în epoca migratiilor, aceste relatii devin iarãsi active în secolele VIII-IX, datoritã comertului Europei Orientale cu califatul (noilor conditii economice create de comertul califatului cu pãrtile acestea ale Europei). Colonizarea normandã se rãspândi în aceste pãrti, ea fondeazã orase-cetãti pe fluvii. în veacul al IX-lea, scandinavii ajung la Marea Neagrã si întemeiazã un principat la Tmutorokan, „insula rusã" ele care vorbesc izvoarele orientale. în prima jumãtate a secolului al IX-lea, în regiunea Ilmen începe fuziunea centrelor varege, înconjurate de regiunile tributare lor, într-un mare principat. Acest proces se terminã prin fundarea principatului lui Rurik la Novgorod, cãtre anul 860. La începutul jumãtãtii a doua a secolului al IX-lea, trupele Rusiei septentrionale nãvãlirã în regiunea Niprului, îi împinserã pe chazari cãtre Orient si se stabilirã la Kiev, începând a organiza triburile vecine într-o nouã unitate politicã, cea mai însemnatã. Mai târziu, aceastã Rusie meridionalã îsi întinse puterea sa asupra Rusiei de nord din Novgorod si a celei din Tmutorokan. Unitatea politicã a tuturor regiunilor ruse o fãcea la finele secolului al X-lea, probabil, Vladimir cel Sfânt. V.A. Mosin numeste epoca de dinaintea acestui moment „perioada normandã a istoriei ruse"lls. ™ V.A. Mosin, Normanzii în Europa Orientalã si originea Ru-szez(sârb.), BS1, III (193D, p. 285-307. 230
De aici ar fi plecat campaniile rusesti din 912, 943/944 si chiar expeditia din 860. Dar pãrerea aceasta schwebt in der Luft, chiar autorul scrie cã nici un izvor nu atestã existenta acestui cnezat, el se întemeiazã doar pe expansiunea normandã, care, în acea epocã, a colonizat Rãsãritul european. Originea Rusiei™. Nici un critic competent nu se îndoieste acum cã rusii, care au întemeiat statele la Novgorod si Kiev, au supus triburile slave si le-au organizat într-o putere politicã - care, în scurt timp, au fãcut Rusia - au fost de origine scandinavã sau norvegianã. Deci, nu mai e necesar sã tratãm aceastã materie pe larg, ca pe o chestiune disputatã: e de ajuns a constata pe scurt cea mai importantã probã. Proba este ele fapt de nebiruit130. (1) Scriitorii timpurii care-i mentioneazã pe nisî atestã identitatea lor cu scandinavii sau normanzii. Prima stire în Annales Bertiniani la anul 839 (Pertz, MGH, I, 484), Rhos vocari dicebant... comperit eos gentis esse Sueonum. Liutprand (Antapodosiss, V 19) 129 „Vladimirskij Sbornik" (988-1938), Beograd 1938, p. 7-8. 130 Buiy, ed. Gibbon, Decline and Fãli, voi. VI Appendix n. 14. 231 NICOLAE BANESCU spune cã ei erau normanzi (nos vero a positione loci nominamus Nordmannos). Cronica lui „Nestor" îi identificã cu varangii sau îi socoteste ca apartinând semintiei varege; si varegii în sensul propriu si original al cuvântului înseamnã scandinavi131. Continuarea lui Georgios Monachos (Symeon Ma-gister) stabileste mai mult general si mai putin exact originea lor germanã (= Theophanes Continuatus, p. 423, Bonn, LK Opctyycov yevotx;). (2) Rusii vorbeau norvegiana, nu slavona. Aceasta e probatã de cap. 9 din De adm. imp., unde limbile rusã si slavonã sunt distinse OPcocncrd si ZKA,a6ivicm), si numele ruse ale cataractei sunt învederat scandinave (v. n. 15). (3) Numele primilor principi rusi si numele semnatarilor primelor tratate rusesti sunt norvegiene. Riurik e vechiul norvegian Hruerikr; Oleg e Helgi; Olga, Hel- 131 V. nota 58 a lui Bury, la p. 155, din Gibbon, Decline and Fãli, v. VI: în sensul initial al cuvântului, varegi înseamnã scandinavi, în cronica lui Nestor Marea Balticã e marea variazi-lor. încercãri fãrã sfârsit au fost fãcute, mai cu seamã de învãtatii rusi sã gãseascã altã identificare (astfel cu khazari, slavi, finni); dar toate aceste încercãri au fost în mod eminent fãrã succes, întelesul geografic al Varangiei a fost în mod clar exprimat într-un pasaj din cartea de sfaturi anexatã la Strategicon al lui Kekaume-nos. în § 246 (ed. Vasilievskij-Jernstedt), Harald-Hardrada e numit „fiu al regelui Varangiei", adicã al Norvegiei. Formarea gãrzii varegilor la Constantinopol si includerea în ea a altor teutoni (danezi, englezi etc.), duce la o extensie a întelesului cuvântului varegi de la limitarea lui originalã la norvegieni sau scandinavi. Schaffarik derivã numele de la vara, vaere. întelesul ar fi foederati. 232
(4) Numele finnic pentru Suedia e Ruotsi, estonian e Rots. si greu am evita sã identificãm acest nume cu numele de Russia, vechiul slavon Rous, greceste 'Fox;. Numele (nici finnic, nici slavon) e derivat de Thom-sen din scandinavul rods (rods-menn = vagabond, pirat, vâslas). Astfel, opinia curentã care a prevalat când rusii apãreau întâia oarã pe scena istoriei, evidenta limbilor, evidenta numelor lor si supravietuirea vechiului sens al numelui rus în finnicã concurã în a stabili originea scandinavã a rusilor1". Cataractele Niprului. în cap. 9 al tratatului sãu De adm. imp., Const. Porphyrogennetos1571 dã o interesantã descriere a drumului negustorilor rusi din Nov-gorod (Ne6oYocp5d<;) la Constantinopol, prin Kiev si pe Nipru, si enumera cataractele fluviului, dând în fiecare caz atât numele sãu rus, cât si slavon. Pasajul e foarte important, pentru cã el aratã cã limba pe care Constantin o întelege prin rusã OPcocncm) era scandinavã, si nu slavã. Vilhelm Thomsen din Copenhaga, în ale sale „Ilchester Lectures" asupra „Relatiilor dintre 132 Izvor însemnat: V. Thomsen, The Relations between An-cient Russia and Scandinavia, and the Origin ofthe Russian State, (Ilchester Lectures), 1877; apoi E. Kunik, Die Berufung der swedischen Rodsen durch die Finnen und Slaven, 1844. 233 NJCOLAE HÂNF.SCU vechea Rusie si Scandinavia si originea statului rus" (1877), a dat un excelent comentariu. a. Prima cataractã e numitã Essupe CEa b. A doua cataractã e în ruseste (a) Ulvorsi (Oi)A,6opoi) si în slavã (b) Ostrovuniprach COaTpo6ox>-viîipa%), cu sensul: insulita cãderii, (a) = holm-fors, (b) = ostrov'niiprag (cãderea insulitei). c. A treia cãdere de apã e numitã Gelandri (Fe-/Uxv5pi), care în slavã înseamnã zgomotul cãderii. Numai un nume e dat si se zice a fi slav. Dar el reprezintã evident participiul norvegian gellandi, „rãsunãtorul", încât numele slav (probabil aproape acelasi cu numele modern zvonets cu acelasi înteles) e omis. Formula uzualã a lui Constantin este: pcocncm |iLv...aK?ia6ivioTi 5e; dar aici ea se schimbã. Bury sugereazã cã t^tvitq ori a$iviT<; sau ceva cam la fel, a fost lãsat afarã dupã 0K/>ia6ivicrd. d. A patra cãdere de apã & Aeifor ('Aeupop) în rusã si Neasit (NEaafit) în slavonã, numitã asa, spune Constantin, fiindcã pelicanii îsi fac cuibul lor în piatrã. Vechiul slav pentru pelican seamãnã cu NeaofiT, dar cãderea nu poate fi numitã pelican. Aceasta trebuie sã fie o interpretare gresitã. Thomsen sugereazã foarte ingenios cã adevãratul nume corespunde modernului nenasitets si înseamnã nesãtiosul, un nume potrivit 234
e. A cincea cataractã e Varuforos (Bapoi^opoc;) în rusã, Vulneprach (Boi)/Wri7i:p6cx) în slavã; „pentru cã formeazã un mare lac", sau, clacã citim 8ivr|v în loc ele >d|avnv, „pentru cã formeazã un mare vârtej". f. A sasea e Leanti (Aedvn) ruseste, Verutze (Be-pccut^ri) în limba slavã, însemnând „clocotul apei" (6pdajj,a vepou). Verutze este evident din v'rieti, a fierbe. Thomsen explicã Leanti ca participiul lui hlae-jandi, râsete, în acest caz, sensul celor douã nume nu e identic, zice Bury. Noi credem cã da, cãci clacã hlaejandi înseamnã: hohotind de râs, în cazul nostru Leanti poate sã însemne hohotindul, cel în hohote. g. A saptea e Strukun (lTpo\)KO\)v) ruseste, Napre-ze (Na7cpe^f|) în slavã, însemnând o cãdere micã. Thomsen identificã Strukun cu norveg. strok, suedezul struk, un curent repede (în special unde e strâmt, cum e cazul acestei cãderi) si sugereazã cã numele slav poate fi în legãturã cu brz, viu, iute. Bury bãnuieste cã (Na-)7tpe^f| reprezintã un diminutiv din porog, prag (cãdere ele apã). In chipul acesta ajung varegii de la Kiev, în iunie 860, pânã în Propontis si dinaintea Constantinopolu-lui. S-a crezut multã vreme cã aceastã expeditie a avut loc în 865-866. Dar în 1894, Fr. Cumont a tipãrit o scurtã cronicã anonimã, care ne dã data exactã a expeditiei, 18 iunie 860"3. C. de Boor^5'1, confruntând 133 A publicat-o în Anecdota Bruxellemia, I Croniques byz. du Ms. 11376, Gând, 1894. 134 Der Angriff der Rhos auf Byzanz, BZ IV (1895) 445-466. 235 NICOLAE 13ANESCU aceastã stire cu datele altor izvoare, probeazã exactitatea ei. Michail al III-lea se afla într-o expeditie împotriva arabilor când fu înstiintat de cãtre Oryphas, amiralul cãruia îi încredintase apãrarea Capitalei, cã 200 de corãbii rusesti pãtrunseserã în Propontis, dupã ce prãdaserã coastele Pontului Euxin si amenintau Capitala. Michail al III-lea se întoarse atunci înapoi, în Constantinopol, dar rusii nu îndrãznirã sã atace si se retraserã, înclreptându-se cãtre locurile lor, distrusi în parte de o furtunã. Urmasul lui Ruric, Oleg, va veni si el în anul 907 dinaintea Constantinopolului (chiar dacã H. Gregoire neagã acest lucru), încheind un tratat de comert. Igor va conduce apoi iarãsi o flotã la Constantinopol, în 941, dar ea va fi nimicitã ele focul grecesc. Mereu vom întâlni de acum înainte acest popor în destinele Imperiului bizantin, ele la care va lua credinta, cultura si organizarea politicã. 3. [Misiunea kyrillo-methodianã] Dar faptul cel mai însemnat în aceastã epocã e actiunea misionarilor crestini, prin care Bizantul se despãgubeste de pierderile suferite pe urmele Islamului în Asia si Africa si câstigã pentru crestinism popoare slavice si din regiunile nordice ale Pontului. Cei mai de seamã dintre misionarii greci din acea vreme sunt fratii Methodius si Constantin „Filosoful" (mai târziu Kyrillos, când, înaintea mortii, fãcu fãgãduinta solemnã a cãlugãrului). Ei erau fiii unui grec din Thessalonic, Leon, un ofiter ele rang înalt (drungarios). Constantin, cel mai tânãr, aplecat spre 236
Misiunile religioase au fost de multã vreme o armã a influentei Bizantului asupra popoarelor barbare. Am vãzut ce actiune vastã a întreprins lustinian I în aceastã directie. Urmasii sãi au continuat aceastã politicã. Asezat între cele douã lumi, Bizantul a fost punctul de atractie al barbarilor din Orient si Occident; pentru a-i domina, el a cãutat sã-i atragã la crestinism; prin ierarhia religioasã, intrau în sfera influentei imperiului; acesta putea sã trateze cu dânsii mai usor fiind crestini. Cu popoarele slave din sud, imperiul a avut, cum am vãzut, de mult timp astfel de legãturi. O traditie veche istoricã a fãcut sã se creadã cã în a doua jumãtate a veacului al IX-lea s-a exercitat influenta religioasã a Bizantului asupra slavilor, cu convertirea lor prin fratii Constantin si Methodius. în realitate, aceastã influentã se exercita ele multi ani printre slavi. Kuvrat fusese botezat de Heraclius. în populatia târâtã captivã de Kuvrat se aflau crestini care rãspândeau credinta printre bulgari. Omurtag ucisese din 237
N1COLAE BANF.SCU aceastã cauzã patru episcopi, printre care pe Manuel, episcopul Adrianopolului. Fiul lui Omurtag, Enravota, fu convertit la crestinism si pieri ucis de Malamir. Heraclius ceruse papei preoti si misionari pentru a-i crestina pe slavii Dalmatiei si Croatiei. Printul lor, Vojnomir, se boteazã la începutul veacului al IX-lea. Narentanii, cei mai refractari ideilor crestine, suferiserã totusi influente crestine în acea epocã. Ambasadori ai lor se botezaserã cãtre 830 la Venetia. Bizantinii aveau si alte mijloace ca instrument ele propagandã. Ei se servirã mai ales de armatã. Sistemul asa-zisilor foederati, inventat de Roma si adoptat de Bizant, era un mijloc de prozelitism, în armatã, barbarii gãseau un mediu crestin si sufereau influenta lui. La slavii din Asia, propaganda se rãspândi de asemenea, în veacul al VH-lea gãsim în eparhia Bithyniei un episcopat pentru slavii acestei regiuni, legat de mitropolia Niceei. si pentru convertirea slavilor din Peloponez se întrebuintarã aceleasi mijloace. Dupã expeditia neizbutitã a slavilor contra orasului Patras, împãratul Ni-kephoros supuse triburile slave bisericii Sf. Andrei din acest oras. Patras deveni o mitropolie, avându-i sufragani pe episcopii de Me-thone, Lacedemonia si Corone. Ea fãcu, ajutând si colonizãrile, ca aceste populatii slave sã-si piardã caracterul national. Yüklə 1,84 Mb. Dostları ilə paylaş:
|