Noi perspective de abordare a sinonimiei

Nădăjduiesc să se întoarcă acasă.

(9’) Sper să se întoarcă acasă.

9. 
   Nădăjduiesc că se va întoarce acasă.
   

(10’) Sper că se va întoarce acasă.
Cele două verbe, a nădăjdui şi a spera, sunt sinonime în frazele de mai sus: au câte două argumente, un argument subiect cu rolul tematic Experimentator şi un argument propoziţie conjuncţională. Conectorul conjuncţional introduce în (9) şi (9’), respectiv, în (10) şi (10’), acelaşi tip de subordonată şi participă la exprimarea opoziţiei modale posibil/real.

Dicţionarele de sinonime actuale nu exemplifică, în general, seriile sinonimice înregistrate prin contexte. Dacă încadrăm unitatea lexicală într-un context (sintagmă sau propoziţie), se întâmplă adesea ca simpla substituire a acesteia cu o unitate lexicală din seria sa sinonimică să nu ducă la stabilirea unei relaţii de sinonimie între cele două unităţi atât la nivel lexico-semantic, cât şi la nivel sintactic. În această situaţie, seria sinonimică înregistrată în dicţionar poate conţine şi unităţi lexicale cu comportament sintactic diferit.

Spre exemplu, unul dintre sinonimele verbului a ieşi, înregistrat de Liliana Agache şi Nicoleta Petuhov în Dicţionar esenţial de sinonime al limbii române (DES) şi de Gheorghe Bulgăr în Dicţionar de sinonime (DS), este a părăsi (care face parte din seria sinonimică: „a merge, a pleca, a se duce, a părăsi”). Deşi nu ni se oferă niciun context, probabil autorii celor două dicţionare au avut în vedere contexte de tipul:

9. 
   Ion iese din sală.
   

(11’) Ion părăseşte sala.
În această situaţie, însă, nu se produce o simplă substituţie între două unităţi lexicale. Prepoziţia din din construcţia (11) este o prepoziţie lexicală. Prin urmare, este purtătoare de sens şi generatoare de grup sintactic (GPrep) şi atribuie rolul tematic Sursă complementului său, sală. În grupul verbal (GV), grupul prepoziţional din sală îndeplineşte funcţia unui adjunct, fiind un circumstanţial de loc. În construcţia (11’), însă, verbul este cel care atribuie rolul tematic Locativ argumentului sala, care îndeplineşte funcţia de complement direct. În opinia noastră, verbele a ieşi şi a părăsi nu satisfac condiţiile necesare pentru a fi considerate sinonime: construcţiile (11) şi (11’) sunt diferite atât din punct de vedere sintactic, cât şi semantic.

În cazul altor verbe, substituţia propriu-zisă nu este suficientă pentru a le considera sinonime, deoarece verbele puse în relaţie prezintă trăsături sintactice diferite. Astfel, în construcţiile:

(12) Copiii se zbenguie pe pajişte.

(12’) Copiii zburdă pe pajişte.

(13) Ion s-a folosit de ceilalţi pentru a-şi atinge scopul.

(13’) Ion a profitat de ceilalţi pentru a-şi atinge scopul.,

unul dintre verbe este la diateza activă, iar celălalt, la diateza reflexivă. Prepoziţia de, impusă de verb, şi caracteristicile sintactico-semantice ale argumentelor nu se schimbă odată cu înlocuirea verbului. În alte situaţii, însă, verbele considerate sinonime au regim prepoziţional diferit: Cf. a se bizui pe / a miza pe / a se încrede în.

Alte perechi de verbe (cf. a obiecta – a contesta, a asigura – a garanta, a lăsa – a permite, a obliga – a impune, a opri – a interzice etc.) prezintă diferenţe de regim sintactic, dar nu şi diferenţe în ceea ce priveşte rolul tematic atribuit argumentelor lor.

14. 
    Acuzatul a obiectat la decizia judecătorului de a nu-l elibera.
    

complement prepoziţional (Temă)

(14’) Acuzatul a contestat decizia judecătorului de a nu-l elibera.

complement direct (Temă)
(15) Ion îl asigură pe Mircea că totul va fi bine.

complement direct (Ţintă)

(15’) Ion îi garantează lui Mircea că totul va fi bine.

complement indirect (Ţintă)

Dicţionarele de sinonime ale limbii române nu ţin seamă de diferenţele de construcţie sintactică sau semantică ale verbelor incluse într-o serie sinonimică. Chiar dacă dicţionarul indică uneori şi câteva contexte, procedeul substituţiei nu este suficient pentru a obţine contexte sinonimice corecte. De aceea un astfel de dicţionar nu poate fi utilizat de străinii care învaţă limba română, dar care nu cunosc bine nici regimul sintactic al verbelor, nici restricţiile impuse argumentelor.

Pentru a demonstra aceste afirmaţii, vom lua ca exemplu verbul a se bizui. În DSR, Mircea şi Luiza Seche înregistrează două serii sinonimice, fiecare serie fiind ilustrată printr-un context:

a) “a se baza, a conta, a fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, a se încredinţa, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeţi, a se stărui, (înv.) a se aşeza, (înv. şi reg.) a se nădăi, (fig.) a miza, a se rezema: Teoria lui se bizuie pe…”

b) „a se baza, a conta, a se încrede, a se lăsa, a se sprijini: Pot să mă bizui pe tine?”

Verbele a se încredinţa, a se încumeta, a se semeţi, a se stărui, a se aşeza şi a se nădăi din prima serie sinonimică nu pot substitui verbul a se bizui în contextul utilizat ca exemplu.

În DES, Liliana Agache şi Nicoleta Petuhov înregistrează, pentru verbul a se bizui, o singură serie sinonimică: „a se baza, a conta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, (fig.) a miza”. Pentru această serie sinonimică nu se indică niciun context. Pentru a verifica unităţile lexicale incluse în seria sinonimică, putem utiliza două contexte similare celor din DSR:

16. 
    Ion se bizuie pe prietenii săi.
    

(17) Teoria lui se bizuie pe experienţa înaintaşilor.
Folosind metoda substituţiei, se observă că în construcţia (16) nu e posibilă substituţia cu a se întemeia, iar în exemplul (17), a se bizui nu poate fi înlocuit cu a se încrede.

Date fiind neconcordanţele înregistrate în cele două dicţionare, ne întrebăm ce criterii au avut autorii pentru a stabili seriile sinonimice ale unei unităţi lexicale. Chiar dacă sunt ignorate caracteristicile verbelor, nu se verifică nici măcar metoda substituţiei pentru realizarea unei serii sinonimice.

Analiza pe care am întreprins-o pune în evidenţă importanţa pe care un criteriu semantico-sintactic ar trebui să o aibă în analiza contextuală a sinonimiei adjectivului şi a verbului. Sinonimia nu este un fapt de lexic propriu-zis, ea oscilează între lexic şi semantică, între lexic şi sintaxă, între lexic şi stilistică. Sinonimia este, de fapt, o relaţie de echivalenţă care se defineşte la intersecţia tuturor nivelurilor limbii.