VRANCEA MEDIA.ro – 15.11.2009 Biroul Electoral Judetean a anulat tragerea la sorti efectuata de Tribunalul Vrancea, pentru desemnarea presedintilor si loctiitorilor sectiilor de votare!
Filed under Eveniment, Justitie
Nov 15
Autor: Cristi IRIMIA
Eliza Tarba (dreapta) si Marin Stoica (PNG), in centru, au votat «pentru»
Biroul Electoral Judetean Vrancea a decis in aceasta seara sa anuleze tragerea la sorti facuta in urma cu trei zile la Tribunalul Vrancea, pentru desemnarea presedintilor sectiilor de votare. Totodata, BEJ a obligat Tribunalul sa reia procedura tragerii la sorti dupa ce lista prefectului Ion Oprea va fi luata in considerare. PSD a anuntat deja ca va contesta la Biroul Electoral Central decizia BEJ-ului, luata dupa o contestatie depusa de PD-L Vrancea.
Au votat impotriva admiterii contestatiei:
Mariela Dibus, Rodica Neagu (judecatoare), Constantin Guguianu (PSD+PC), Constantin Gavriloiu (PRM).
Au votat pentru admiterea contestatiei PD-L:
Viorel Voineag (judecator), Eliza Tarba (PD-L), Dana Tabacaru Nazarie (PNL), Ionelia Vulpescu (UDMR), Marin Stoica (PNG-CD) si Catalina Alexandra Filote (Partidul Ecoogist Roman)
Constantin Guguianu (PSD) ne-a declarat ca decizia BEC din aceasta seara este nula de drept: “A fost data cu incalcarea grosolana a legii si este nula de drept deoarece BEJ nu avea competenta sa judece o astfel de contestatie (n. r. – interesant este faptul ca inainte sa faca tragerea la sorti, presedintele Tribunalului, Adrian Toni Neacsu, a spus ca daca exista partide nemultumite de faptul ca lista lui Oprea nu a fost luata in considerare pentru tragerea la sorti, atunci poate face contestatie la… BEJ). PD-L a cerut anularea procesului verbal intocmit de Tribunalul Vrancea cu ocazia tragerii la sorti si a mai cerut reluarea tragerii cu includerea celei de-a doua liste, a prefectului Ion Oprea. Pe cale de exceptie vom invoca la BEC necompetenta BEJ”, a precizat Guguianu.
La aceasta ora, presedintele BEJ, Viorel Voineag, isi motiveaza decizia luata.
ZIARUL de VRANCEA – 16.11.2009
Tragerea la sorti a sefilor de sectii, anulata de BEJ
De, Mihaela Besleaga
Procedura privind desemnarea presedintilor si loctiitorilor din sectiile de votare va fi reluata
La doar o saptamina pina la scrutinul prezidential din 22 noiembrie, in Vrancea nu se cunosc presedintii si loctiitorii celor 430 de sectii de votare. Dupa scandalul listelor cu propuneri pentru aceste functii strategice din sectii, transmise si de fostul prefect Raluca Dan si de actualul prefect, Ion Oprea, a aparut un alt hop: procesul verbal intocmit cu ocazia tragerii la sorti care a avut loc joi la Tribunalul Vrancea a fost contestat de PD-L la Biroul Electoral Judetean. Dupa lungi deliberari, care s-au prelungit pina seara, BEJ a decis ieri, cu majoritate de voturi, anularea procesului verbal semnat de presedintele Tribunalului, Adrian Toni Neacsu, cu ocazia sedintei publice de desemnare a presedintilor si loctiitorilor sectiilor de votare pentru alegerile prezidentiale. Votul nu s-a facut simplu, intrucit au existat presiuni din partea PSD ca listele sa ramina neatinse. Totusi, ca urmare a acestei decizii, procedura de tragere la sorti va fi reluata, intrucit hotarirea BEJ este definitiva si executorie. “S-a anulat procesul verbal intocmit de presedintele Tribunalului pe data de 12 noiembrie privind desemnarea presedintilor si loctiitorilor birourilor electorale ale sectiilor de votare din judetul Vrancea. In mod normal ar trebui sa se reia procedura de tragere la sorti, intrucit legea prevede ca decizia BEJ este definitiva”, a spus judecatorul Viorel Voineag, presedintele BEJ. Pentru a putea solutiona plingerea, magistratul a mers si la Prefectura, pentru a consulta documentele din spatele listei. Pentru anularea procesului verbal s-au pronuntat sase membri BEJ, respectiv reprezentantii PNL, PDL, UDMR, PNG-CD, Partidul Ecologist si judecatorul Viorel Voineag, iar impotriva au fost reprezentantii PSD, PRM si cei doi judecatori loctiitori, Rodica Neagu si Mariela Dibus. Joi, 12 noiembrie, la Tribunal a avut loc, in ultima zi prevazuta de lege, procedura de desemnare a presedintilor si loctiitorilor din sectiile de votare, intr-o atmosfera care a lasat multe semne de intrebare. In urma dezbaterilor, presedintele Neacsu a decis sa desemneze sefii din sectii din listele cu propuneri avizate de Autoritatea Electorala Permanenta, transmise de fostul prefect Raluca Dan. PD-L a contestat procedura, la fel ca si unele persoane fizice, care se regaseau pe liste, desi nu isi dadusera acordul pentru a participa la alegeri. Ramine de vazut cine va conduce sectiile de votare dupa acesta decizie. Vom reveni cu amanunte. (Mihaela BESLEAGA)
MONITORUL de VRANCEA – 16.11.2009
PDL trage de BEJ pentru a frauda alegerile
PSD va contesta decizia Biroului Electoral Judetean care a anulat, ieri seara, tragerea la sorti a prese-dintilor si loctiitorilor sectiilor de votare din Vrancea. BEJ nu avea competenta sa judece o astfel de contestatie, cu atit mai mult cu cit, saptamina trecuta, Biroul Electoral Central a respins sesizarea presedintelui Tribunalului Vrancea, Adrian Toni Neacsu, privind avizarea listelor propuse de prefectul portocaliu. De altfel, se pare ca aseara, reprezentantii BEC au atentionat conducerea BEJ ca si-au depasit atributiile cind a fost luata aceasta decizie. Practic, prin decizia de aseara, BEJ, in urma contestatiei depuse de PDL, vrea sa fie luata in considerare lista cu propuneri a prefectului, care nu a fost avizata de Autoritatea Electorala Permanenta (AEP). „Decizia este nula de drept deoarece BEJ nu avea competenta sa judece o astfel de contestatie. PD-L a cerut anularea procesului verbal intocmit de Tribunalul Vrancea cu ocazia tragerii la sorti si a mai cerut reluarea tragerii cu includerea celei de-a doua liste, a prefectului Ion Oprea. Pe cale de exceptie vom invoca la BEC necompetenta BEJ“, ne-a declarat Constantin Guguianu. Tragerea la sorti a avut loc dupa ce Biroul Electoral Central a respins sesizarea presedintelui Tribunalului Vrancea, Adrian Toni Neacsu. În adresele transmise de BEC se arata ca sint indeplinite conditiile pentru efectuarea tragerii la sorti iar AEP a avizat, inca din 8 octombrie, o lista inaintata de Institutia Prefectului care continea 992 de propuneri ce depaseste numarul minim necesar cu peste 10% fiind suficient pentru organizarea tragerii la sorti.
|