Note de curs Dr. Ioan Pop

CAPITOLUL 2

ÎNFIINŢAREA ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII

2.1. Oportunitatea iniţierii unei afaceri

Punctul de plecare al oricărui întreprinzător şi de demarare a oricărei firme sau afaceri îl reprezintă existenţa şi identificarea unor oportunităţi economice. De aici decurge importanţa capitală a oportunităţii economice sau de afaceri pentru activităţile antreprenoriale. Aceasta explică de ce, în toată literatura consacrată domeniului antreprenorial, abordarea oportunităţii economice reprezintă un subiect specific primordial.

Prin prisma elementelor prezentate putem defini oportunitatea economică ca o necesitate şi/sau o cerere potenţială de un produs sau serviciu într-un anumit context, a cărei sesizare, identificare, luare în considerare şi satisfacere printr-un proces economic de către o persoană sau un grup poate în viitor genera profit.¹

Deci, oportunitatea economică prezintă concomitent mai multe dimensiuni:

• 
  economică, în sensul generării de profit;
  
• 
  psihologică, „existând” numai ca percepţie a anumitor persoane care cred în profitabilitatea sa;
  
• 
  contextuală, concretă, manifestându-se numai în anumite situaţii şi condiţii;
  
• 
  prospectivă, devenind o realitate în viitor, ca urmare a unor decizii şi acţiuni concertate, de natură economică, antreprenorială şi managerială;
  

Conştientizarea acestor dimensiuni este deosebit de instructivă, facilitând succesul demersurilor antreprenoriale.

Pentru facilitarea conceptului de oportunitate economică în completitudinea sa, este utilă prezentarea principalelor categorii de surse ale oportunităţilor economice, în funcţie de natura lor:

• 
  comerciale, reprezentate de cererea deschisă sau latentă pentru anumite produse sau servicii;
  
• 
  ştiinţifice, constând din descoperirea de noi legi, principii, metodologii etc. aplicabile în realizarea de produse şi servicii noi şi modernizate;
  
• 
  tehnice, reprezentate de noi echipamente, tehnologii, materii prime etc. care pot servi ca bază pentru o nouă afacere sau pentru diversificarea, modernizarea, specializarea etc. a unei firme;
  
• 
  juridice, constând în apariţia de noi legi, ordonanţe, hotărâri de guvern etc. sau modificarea celor existente, cu consecinţe semnificative asupra iniţierii, derulării şi profitabilităţii activităţilor economice;
  
• 
  fiscale, atunci când se schimbă felul, dimensiunea, modul de calcul etc. al diferitelor taxe şi impozite, modificând astfel motivaţiile întrepărinzătorului şi condiţiile de valorificare a capitalului;
  
• 
  bancare, ca urmare a modificării semnificative a condiţiilor de acordare a creditelor (mărimea şi tipul creditului, durata de acordare, volumul garanţiilor, nivelul dobânzii etc.)
  
• 
  informaţionale, reprezentate de noi abordări şi tehnologii informatice, care permit accesul mai rapid, mai ieftin şi mai complet la informaţii importante pentru demararea şi realizarea de acţiuni economice;
  
• 
  educaţionale, manifestate de pregătirea prin şcoală de persoane cu viziune, cunoştinţe, abilităţi, aptitudini, deprinderi şi comportamente favorizante activităţilor de tip antreprenorial;
  
• 
  manageriale, reprezentate de noile abordări, metode, tehnici, know-how, cunoştinţe etc. ce facilitează identificarea şi valorificarea oportunităţilor economice.
  

Există mari diferenţe în ceea ce priveşte toate aceste categorii de surse ale oportunitţilor economice cu mare impact asupra intensităţii fenomenului antreprenorial şi asupra performanţelor economice de ansamblu ale firmelor.

Practica antreprenorială a identificat anumite tipuri de oportunităţi, care se întâlnesc cu o frecvenţă mai mare în viaţa economică. Acestea sunt:

1. 
   o invenţie proprie sau cumpărată;
   
2. 
   desprinderea sau separarea unor elemente dintr-un produs sau serviciu existent şi transformarea lor în obiectul unei afaceri de sine stătătoare;
   
3. 
   transformarea propriului hobby într-o afacere;
   
4. 
   conştientizarea existenţei unui anumit client pentru un anumit produs;
   
5. 
   descoperirea unor nişe de piaţă;
   
6. 
   dezvoltarea unei activităţi realizate anterior în afara orelor de program de muncă;
   
7. 
   valorificarea competenţei sau experienţei profesionale deosebite dintr-un domeniu;
   
8. 
   cumpărarea unei firme existente;
   
9. 
   achiziţionarea unei francize.
   

2.2. Formele juridice pentru desfăşurarea unei afaceri

Principalele forme juridice în care poate fi lansată o afacere sunt următoarele:

1 . persoană fizică;

2. asociaţie familială;

3. societate comercială.

La alegerea formei juridice pentru afacerea pe care întreprinzătorii doresc să o înceapă este necesar să se aibă în vedere anumite aspecte, cum ar fi:

• 
  natura activităţii care urmează a fi desfăşurată;
  
• 
  volumul activităţii şi posibilităţile de extindere ale acesteia;
  
• 
  numărul partenerilor de afaceri;
  
• 
  gradul de implicare şi de răspundere asumat de fiecare partener;
  
• 
  capitalul social disponibil în comparaţie cu cel necesar;
  
• 
  ponderea participării fiecărui partener la constituirea capitalului social.
  

Autorizarea persoanelor fizice sau a asociaţiilor familiale de a desfăşura activităţi economice în mod independent este reglementată prin Legea nr.300 din 28 iunie 2004 (care abrogă Legea nr.507/2002, care a abrogat Decretul – Lege nr. 54/1990).

Persoana fizică

Constituie cea mai simplă formă de manifestare a iniţiativei particulare în domeniul economic. Persoanele fizice, cetăţeni români sau cetăţeni străini, care provin din statele membre ale Uniunii Europene şi din statele aparţinând Spaţiului Economic European, pot desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în mod independent, sau pot constitui asociaţii familiale în condiţiile prevăzute de lege. Persoana fizică nu are personalitate juridică.

Asociaţia familială

Asociaţia familială se poate înfiinţa la iniţiativa unei persoane fizice şi se constituie din membrii de familie ai acesteia. Sunt consideraţi membrii unei familii, în sensul legii, soţul, soţia, şi copiii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani, la data autorizării asociaţiei familiale, precum şi rudele acestora până la gradul al patrulea inclusiv.

Activităţile economice care pot fi desfăşurate de către persoanele fizice sau în cadrul asociaţiilor familiale sunt cele prevăzute în cadrul Clasificării Activităţilor din Economia Naţionala – CAEN ( HG nr.656/1997).

Hotărârea de Guvern nr. 201/1990 prevede categoriile de activităţi care nu pot fi desfăşurate în unităţi particulare, astfel:

- fabricarea şi comercializarea produselor explozibile, toxice, a otrăvurilor, narcoticelor, produselor radioactive, instalaţiilor şi echipamentelor nucleare, echipamentelor militare, armelor, muniţiilor, materialelor pornografice

- remediile secrete (vrăjitorie, ghicitori);

- prelucrarea tutunului;

- extracţia şi prelucrarea ţiţeiului şi a gazelor naturale;

- prospectarea şi extracţia cărbunelui, minereului, pietrelor preţioase şi a sării;

- fabricarea spirtului;

- imprimarea hărţilor;

- contrabandă, speculă.

Activităţile care nu sunt interzise se consideră a fi permise.

Desăşurarea anumitor activităţi este permisă numai pe baza atestării profesionale a persoanelor respective. Atestarea se face prin intermediul actelor, şi anume: diplomă de absolvire, carte de meşteşugar sau lucrător, dovezi oficiale (autorizaţii, procese verbale de impunere) din care să rezulte exercitarea în prealabil a meseriei cel puţin 3 ani. Meseriile şi specialităţile pentru care este necesară atestarea profesională sunt prevăzute în Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 201/1990.

Desfăşurarea unei afaceri sub forma juridică de persoană fizică sau asociaţie familială prezintă următoarele avantaje:

• procedura de autorizare şi înregistrare este mai simplă (nu este necesară redactarea unui act constitutiv şi nici depunerea unui capital minim);

• costurile de constituire sunt mai reduse ;

• sistemul de evidenţă contabilă este în partidă simplă;

• sistemul de impozitare este pe venitul anual, fapt care oferă avantajul conducerii afacerii chiar de către persoana fizică sau familia respectivă.

Principalele dezavantaje sunt:

• angajarea unui număr mai mic de personal;

• răspunderea este nelimitată (cu întreaga avere);

• credibilitatea este mai mică la solicitarea creditelor;

• posibilităţi mai reduse de dezvoltare a afacerii.

Persoana fizică, care desfăşoară activităţi economice în mod independent, precum şi persoanele fizice care sunt membri ai asociaţiilor familiale au, în sensul legii (Legea 300/2004), calitatea de angajat propriu. Această calitate se referă la dreptul de a fi asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale al asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.

Persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţiile familiale autorizate, nu pot angaja persoane cu contract individual de muncă pentru desfăşurarea activităţilor pentru care s-a obţinut autorizaţia.

Societatea comercială

Societăţile comerciale se constituie ca persoane juridice distincte de persoana proprietarilor, în baza Legii nr. 441 din 28 noiembrie 2006 (care modifică şi completează Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale), prin asocierea între două sau mai multe persoane fizice sau juridice. Ele desfăşoară activităţi în nume propriu, au conducere, respectiv sediu propriu.

Societăţile comerciale se pot constitui în una din următoarele forme juridice:

a. societate în nume colectiv (SNC);

b. societate în comandită simplă (SCS

c. societate pe acţiuni (SA);

d. societate în comandită pe acţiuni (SCA);

e. societate cu răspundere limitată (SRL).

Societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă prezintă următoarele avantaje:

- lipsa unui capital minim obligatoriu de subscriere;

- costurile de constituire sunt mai reduse ;

- posibilitatea utilizării unui sistem simplificat de contabilitate, respectiv de impozitare pe venitul anual, în cazul când sunt întrunite condiţiile legale pentru microîntreprinderi.

Principalele dezavantaje ale societăţii în nume colectiv şi ale societăţii în comandită simplă sunt:

• 
  răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor pentru obligaţiile societăţii (cu excepţia asociaţilor comanditari);
  
• 
  asociaţii nu pot lua parte ca asociaţi cu răspundere nelimitată în alte societăţi concurente fără consimţământul celorlalţi asociaţi.
  

Societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni au următoarele avantaje:

- răspunderea acţionarilor pentru obligaţiile sociale (cu excepţia asociaţilor comanditari de la SCA) numai până la concurenţa capitalului subscris;

- acces mai uşor la credite, datorită credibilităţii mai mari;

- posibilităţi multiple de dezvoltare a afacerii .

Principalele dezavantaje sunt:

• 
  costurile de constituire, înregistrare şi autorizare a funcţionării sunt mai mari;
  
• 
  sistemul de conducere, administrare şi control al societăţii este mai complicat.
  

Societatea cu răspundere limitată are avantajele:

- se poate constitui ca unic asociat; costurile de constituire, înregistrare şi autorizare a funcţionării sunt mai mici,

- răspunderea întreprinzătorilor este numai cu capitalul subscris,

Principalele dezavantaje sunt:

• 
  posibilităţi mai limitate de acces la credite;
  
• 
  nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată înfiinţată de către un asociat unic.