Note de curs Dr. Ioan Pop

CAPITOLUL 9

PERSPECTIVELE ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII ÎN ETAPA DE POSTADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

9.1. Globalizarea economică

Într-o largă accepţiune, globalizarea economiei mondiale se poate defini ca fiind un proces dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii activităţilor economice ale marilor companii multinaţionale şi ale instituţiilor financiar-bancare internaţionale. Altfel spus, globalizarea este echivalentă cu accentuarea legăturilor dintre economiile naţionale, pe piaţa globală a bunurilor, serviciilor şi, mai ales, a capitalurilor.

Globalizarea economică reprezintă, de fapt, stadiul la care a ajuns procesul real şi de lungă durată al internaţionalizării economiei. Conceptul de internaţionalizare se referă la creşterea implicării firmelor în operaţiuni comerciale, investiţionale şi financiare externe şi a apărut pentru prima dată în scrierile economice în anii ’50.

Procesul globalizării este reflectat de o serie de aspecte ale vieţii economico –sociale, precum:

- natura globală a şiinţei şi tehnologiei (chiar dacă progresul tehnic se concentrează în ţările dezvoltate, cercetarea ştiinţifică se bazează pe resurse globale, iar beneficiile sunt pentru întreaga omenire);

- marketingul global (strategiile de marketing ale firmelor răspund cerinţelor globalizării promovând mărcile universale);

- infrastructura de comunicaţii (acoperirea mass-media la scară mondială, Internetul, etc.)

Globalizarea este considerată ca un factor ce determină diminuarea rolului guvernului naţional, ca urmare a extinderii acţiunii capitalului investiţional extern şi a societăţilor transnaţionale. Altfel spus, asistam la un proces de administrare a lumii de către forţe transnaţionale.

Susţinătorii globalizării consideră că principalele avantaje economice, generate de procesul mondializării sunt urmatoarele:

• 
  reducerea costurilor de producţie, ca urmare a economiilor de scară;
  
• 
  creşterea vitezei de derulare a operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice;
  
• 
  extinderea puternica a pieţelor şi crearea de noi pieţe independente de anumite surse sau zone tradiţionale.
  

Dar, în acelaşi timp, globalizarea n-a reuşit să asigure stabilitatea economiei mondiale, să reducă sărăcia şi poluarea mediului înconjurător. Statele industrializate urmăresc să beneficieze într-o proporţie mult prea mare de avantajele acestui proces, în dauna ţărilor mai slab dezvoltate.

În acest context, oponenţii globalizării invocă şi uneori absolutizează consecinţele negative ale acesteia:

• 
  reducerea locurilor de muncă în ţările în curs de dezvoltare, cu un nivel mai redus al productivităţii muncii;
  
• 
  specializarea unor state în activităţi de producţie generatoare de poluare şi care necesită un consum mare de muncă, materii prime şi energie;
  
• 
  accentuarea decalajelor economice, atât între state, cât şi între persoanele fizice din întreaga lume (se apreciază că în prezent cu puţin peste 200 de persoane miliardare în $ deţin o bogăţie egală cu cea a unei treimi din populaţia planetei).
  

Aceste aspecte conduc la două concluzii principale: pe de o parte nu sunt resimţite în mod egal de către ţările lumii, iar pe de alta parte, globalizarea nu este un proces controlabil în totalitate şi nu poate fi evitată. Orice economie naţionala şi orice întrepridere, indiferent de mărimea ei, trebuie să-şi construiască destinul luând în considerare acest fenomen.

9.2. Condiţiile mediului economic pentru întreprinderile mici şi mijlocii

O funcţie dintre cele mai importante a guvernului este asigurarea unor condiţii favorabile de dezvoltare a firmelor mici, elementul cheie al creşterii la nivel microeconomic. Realizarea acestui mediu favorizant pentru întreprinderile mici şi mijlocii se manifestă pe două planuri:

• 
  Stabilirea de legi şi politici adecvate. Punctul de plecare îl constituie realizarea unui cadru general economic favorabil atât pentru manifestarea spiritului antreprenorial, cât şi pentru funcţionarea firmelor.
  
• 
  Conceperea şi implementarea de programe, metodologii şi proceduri. Politicile raţionale asigură baza pentru crearea unui mediu favorizant, dar nu sunt suficiente. Întotdeauna politicile se implementează de către organismele administraţiei de stat centrale şi locale, singure sau împreuna cu alte instituţii şi organizaţii economice. În acest scop se elaborează programe, metodologii şi proceduri de natură economică, administrativă etc. Este foarte important ca acestea să reflecte integral politicile stabilite şi concomitent să fie uşor şi eficace de aplicat. Pentru a satisface aceste necesităţi este indispensabilă cunoaşterea şi luarea în considerare a următoarelor cerinţe:
  

a) Elaborarea şi aplicarea transparentă a programelor, metodologiilor şi procedurilor;

b) Evitarea prea multor programe, metodologii şi proceduri care împiedică valorificarea de către firmele mici a oportunităţilor de afaceri oferite de piaţă şi accesul la inputuri convenabile;

c) Evitarea unor programe, metodologii şi proceduri prea complicate, dificil de înţeles şi aplicat;

d) Asigurarea stabilităţii programelor, metodologiilor şi procedurilor elaborate de organismele statului;

e) Aplicarea corectă şi integrală a programelor, metodologiilor şi procedurilor, preîntâmpinând birocraţia şi corupţia;

f) Implementarea unitară, pe tot cuprinsul ţării, a programelor, metodologiilor şi procedurilor stabilite la nivel national.

Recunoaşterea rolului major al întreprinderilor mici şi mijlocii, amplificarea sa substanţială în perioadele următoare se reflectă şi în atenţia deosebită pe care o primesc din partea celor mai importante organizaţii şi organisme internaţionale (ONU, OIM, OCDE, UE etc.) care elaborează studii şi adoptă documente programatice focalizate asupra lor, cu acceptul şi prin contribuţia statelor membre.

9.3. Întreprinderile mici şi mijlocii pe piaţa internaţională

Managerii întreprinderilor mici şi mijlocii sunt interesaţi de piaţa internaţională pentru că ei importă anumite produse pe care le folosesc ca materii prime (sau le vând ca atare) şi de asemenea exportă produse proprii.

Comerţul internaţional comportă două aspecte, şi anume:

• 
  importul;
  
• 
  exportul.
  

Importul, adică cumpărarea unor produse fabricate în alte ţări este practicat de întreprinderile mici şi mijlocii care se află în una din următoarele situaţii:

• 
  întreprinderi care au ca obiect de activitate comercializarea produselor de import, deci care importă produse şi le revând unor intermediari sau direct consumatorilor finali;
  
• 
  întreprinderi specializate în comerţ cu amănuntul şi în servicii, acestea oferind spre vânzare, între altele, şi produse provenite din import.
  

Există mai multe motive pentru care întreprinderile mici şi mijlocii recurg la import, şi anume:

- produsele importate pot fi folosite ca materii prime în întreprinderile respective;

- produsele importate pot genera concurenţă pentru alte întreprinderi mici şi mijlocii în fazele de cumpărare, fabricaţie şi vânzare;

- crează obiect de activitate pentru întreprinderile mici şi mijlocii care se ocupă cu distribuirea şi vânzarea acestor produse.

În multe situaţii mai persistă concepţia greşită că numai întreprinderile mari se pot angaja în operaţiuni de import şi export. Practica a dovedit injusteţea acesteia, astfel spre exemplu, în S.U.A., aproximativ 3 din 4 întreprinderi care exportă sunt de mărime mică sau mijlocie.

Întreprinderile mici şi mijlocii manifestă uneori reţineri în efectuarea exportului datorită următoarelor idei greşite:

a) numai întreprinderile mari pot efectua export cu succes, dar de fapt mărimea întreprinderii nu poate constitui o barieră în marketingul internaţional. În S.U.A. de exemplu, cei mai probabili exportatori sunt întreprinderile cu un număr de angajaţi sub 500, adică tocmai întreprinderile mici şi mijlocii.

b) plata pentru produsele vândute la consumatorii externi este incertă, dar realitatea practică a demonstrat că sunt mai frecvente situaţiile de neplată în comerţul intern.

c) costurile de iniţiere a operaţiunilor de export sunt mari, dar de fapt o întreprindere mică sau mijlocie nu trebuie neapărat să se angajeze singură în asemenea operaţiuni, ci poate apela la intermediari în schimbul unei taxe acceptabile.

Comerţul internaţional oferă întreprinderilor mici şi mijlocii multiple perspective, între care amintim:

• 
  posibilitatea de diversificare a produselor şi de extindere a pieţelor;
  
• 
  folosirea mai eficientă a resurselor umane şi în unele ţări chiar un cost mai redus al forţei de muncă;
  
• 
  disponibilitatea mai mare a resurselor materiale şi eventual la un preţ mai mic;
  
• 
  anumite avantaje pe linia taxelor şi a impozitelor.
  

Există totodată anumite riscuri şi probleme în derularea operaţiunilor de export- import, referitoare la:

• 
  dificultăţi în transferul resurselor băneşti între ţări;
  
• 
  concurenţa nu este întotdeauna loială;
  
• 
  în anumite ţări se acordă un tratament preferenţial produselor şi întreprinderilor autohtone;
  
• 
  pot apare schimbări rapide în sistemul politic al ţărilor respective.
  

Pot fi identificate mai multe nivele la care o întreprindere se implică în operaţiuni de comerţ internaţional, astfel:

♦ Nivelul 1, când o întreprindere mică sau mijlocie poate chiar să nu ştie că este implicată în comerţ internaţional, întrucât aceasta îşi vinde produsele unui intermediar, care apoi le revinde consumatorilor externi. Totuşi ocazional, când întreprinderea dispune de un surplus de produse în stoc ea poate derula direct operaţiuni de export.

♦ Nivelul 2, când întreprinderile mici şi mijlocii se preocupă activ de găsirea unor parteneri străini pentru a-şi exporta produsele.

♦ Nivelul 3, când o întreprindere mică sau mijlocie a încheiat înţelegeri cu întreprinderi din alte ţări pentru a-i comercializa produsele.

♦ Nivelul 4, când întreprinderea îşi vinde singură produsele sale în alte ţări, prin deschiderea unor birouri de desfacere pe aceste piete .

♦ Nivelul 5, când o întreprindere se angajează direct în activităţi de comercializare pe pieţe externe, ceea ce implică un grad mare de risc. Alternativele pe care le are o întreprindere mică sau mijlocie în acest sens sunt:

• 
  să-şi desfăşoare prin forţe proprii aceste operaţiuni;
  
• 
  să achiziţioneze o întreprindere existentă care se ocupă cu operaţiuni de export-import;
  
• 
  să participe la constituirea unor societăţi mixte.
  

Când o întreprindere mică sau mijlocie doreşte să facă export, ea trebuie să fie convinsă că dispune de un potenţial de export concretizat în următoarele:

- are produse adecvate pentru a fi exportate;

- poate satisface cu produsele sale nevoile consumatorilor externi;

- poate oferi produsele sale la preţuri competitive, precum şi clauze contractuale adecvate.

Pentru a pătrunde pe piaţa externă, întreprinderile mici trebuie să facă un studiu al pieţei, care să ofere răspuns următoarelor probleme:

• 
  modificările necesare a fi efectuate la produsele pe care le fabrică în scopul satisfacerii nevoilor consumatorilor externi (de exemplu la aparatele electronice şi electrocasnice diferă voltajul între ţări);
  
• 
  nivelul de tehnologie folosit în diferite ţări, în sensul că, anumite ţări cumpără utilaje şi echipamente cu grad mai redus de automatizare pentru a preveni creşterea şomajului;
  
• 
  nivelul veniturilor din ţările în care se intenţionează să se exporte, întrucât acesta constituie un factor limitativ al cererii;
  
• 
  nivelul de acceptare al unor produse în anumite ţări (de exemplu preparatele din carne de porc nu au desfacere asigurată în ţările care nu consumă acest tip de carne).
  

9.4. Exportul – oportunitate pentru întreprinderile mici şi mijlocii

Pentru a desfăşura cu succes activităţi de export, întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să-şi elaboreze o strategie de export, bazată pe informaţii corespunzătoare şi pe o evaluare analitică a factorilor implicaţi.

Elaborarea unui plan de export oferă garanţia celor mai bune alternative şi a folosirii eficiente a resurselor. Acest plan trebuie să cuprindă obiective, să identifice restricţii, să programeze implementarea şi să permită evaluarea rezultatelor obţinute.

Pentru fundamentarea planului de export este necesar să se dea răspuns la următoarele întrebări:

• 
  în ce ţări urmează a se exporta ?
  
• 
  care este cea mai bună strategie ce poate fi folosită pe pieţele respective ?
  
• 
  care sunt etapele concrete ce trebuie parcurse ?
  
• 
  ce resurse financiare sunt necesare ? .
  
• 
  ce perioadă de timp este necesară pentru a implementa planul ?
  
• 
  cum vor fi evaluate rezultatele ?
  
• 
  cum vor fi folosite evaluările pentru a modifica eforturile viitoare ?
  

O parte importantă în fundamentarea planului de export este alegerea pieţelor, aspect care implică următoarele:

• 
  alegerea ţărilor în care să se facă exportul;
  
• 
  selectarea produselor care trebuie vândute;
  
• 
  alegerea segmentului de consumatori;
  
• 
  culegerea informaţiilor despre piaţă .
  

Întreprinderile mici şi mijlocii au următoarele posibilităţi de export, care pot fi folosite izolat sau în combinaţie, şi anume:

• 
  Vânzarea produselor către cumpărători interni, care apoi exportă aceste produse. Din punct de vedere al producătorului aceste vânzări nu se deosebesc de cele efectuate în mod curent pe piaţa internă. De exemplu, anumite întreprinderi de comerţ cu amănuntul cumpără produse de la producători cu intenţia de a le exporta, situaţie în care ele îşi asumă toate riscurile care decurg.
  
• 
  Exportul prin intermediari, situaţie în care întreprinderile mici şi mijlocii îşi găsesc agenţi de intermediere care au posibilitatea de a găsi consumatori externi pentru aceste întreprinderi. Aceşti agenţi de intermediere pot oferi întreprinderilor mici şi mijlocii servicii de calitate datorită experienţei lor, dar în acelaşi timp aceste întreprinderi îşi menţin controlul asupra întregului proces de export.
  
• 
  Exportul direct, care presupune o puternică implicare a unei întreprinderi mici sau mijlocii în desfăşurarea tuturor activităţilor privind vânzarea pe pieţe externe. Această modalitate nu este cea mai adecvată pentru orice întreprindere, produs sau piaţă, dar constituie cea mai bună cale de a obţine profit maxim şi de a asigura o creştere pe termen lung.
  

Există o serie de bariere care trebuie depăşite pentru a asigura un succes al exportului, acestea fiind următoarele:

• Barierele naturale care se referă la:

• 
  amplasarea geografică, adică distanţa întreprinderii respective faţă de pieţele externe, ceea ce face ca costul transportului pentru multe produse să fie un factor restrictiv în exportul acestora;
  
• 
  limba folosită, în sensul că multe ţări preferă să încheie afaceri cu întreprinderi din ţările care pot utiliza aceeaşi limbă;
  
• 
  factorii socio-culturali pot constitui o barieră pentru întreprinderile care doresc să pătrundă pe o piaţa externă fără a avea o pregătire adecvată, mai ales în situaţiile în care sunt uşor de identificat caracteristicile culturale (de exemplu: păpuşa Barbie nu s-a putut vinde pe piaţa Japoniei până când ea nu a fost adaptată standardelor de frumuseţe japoneze);
  
• 
  obiceiurile şi tradiţiile fiecărei ţări pot limita operaţiunile de export;
  
• 
  standardele stabilite pentru aceleaşi produse pot diferi între ţări, aspect care implică anumite modificări sau adaptări ale produselor în cazul exportării lor în alte ţări.
  

• Barierele artificiale care sunt impuse de anumite ţări pentru a limita importurile, acestea fiind:

• 
  impozite pe veniturile obţinute din operaţiuni de export-import;
  
• 
  tarife de protecţie care se folosesc pentru a descuraja importurile, prin stabilirea lor la un nivel ridicat;
  
• 
  embargouri care interzic importul sau exportul unor produse din motive sanitare, morale sau politice;
  
• 
  cote de import care limitează cantitatea dintr-un anumit produs care poate fi importată într-o anumită ţară.
  

• Bariere psihologice sau de comportament, care fac ca întreprinderile mici sau mijlocii să manifeste anumite reţineri faţă de export şi care se referă la:

• 
  teama de necunoscut generată de dificultăţi în informarea managerilor întreprinderilor respective;
  
• 
  neîncrederea în relaţiile cu partenerii aflaţi la distanţă mare;
  
• 
  teama faţă de situaţii complexe care pot apare, generate de sistemul financiar-valutar.
  

Termeni cheie:

- globalizarea economică

- mediul economic

- comerţ internaţional

- strategie de export
Întrebări cheie, de verificare:

- Ce înţelegeţi prin fenomenul de globalizare a economiei mondiale?

- Ce consecinţe pozitive şi negative aţi identificat în procesul globalizării economiei mondiale?

- Cum caracterizaţi mediul economic în care evoluează întreprinderile mici şi mijlocii?

- Care sunt particularităţile comerţului internaţional pentru întreprinderile mici şi mijlocii?

- Care sunt nivelurile de implicare a unei întreprinderi mici şi mijlocii în comerţul internaţional?

1 Nicolescu O., Managementul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Bucureşti, Editura Economică, 2001

2 KOTLER Ph., Managementul marketingului, Teora, Bucureşti, 1997, pag. 299.

3 KOTLER Ph., SAUNDERS J., ARMSTRONG G., WONG V., Principiile marketingului, Teora, Bucureşti, 1998, pag 569.

4 KOTLER Ph., Managementul marketingului, Teora, Bucureşti, 1997, pag. 299

5 citat în KOTLER Ph., Managementul marketingului, Teora, Bucureşti, 1997, pag. 300.

6 PATRICHE D., Tratat de economia comerţului, Eficient, Bucureşti, 1998, pag. 80-81.

7 PATRICHE D., Tratat de economia comerţului, Eficient, Bucureşti, 1998, pag. 86, 88.

8 PATRICHE D., Tratat de economia comerţului, Eficient, Bucureşti, 1998, pag. 90.

9 POP M., D., Conducerea şi promovarea vânzărilor, Alma Mater, Cluj-Napoca, 2002, pag. 107.

10 PAINA N., POP M.D., Politici de marketing, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998, pag. 313.

11 POP N.Al. (coord.), Marketing strategic, Economică, Bucureşti, 2000, pag. 141.

12 POP N.Al. (coord.), Marketing strategic, Economică, Bucureşti, 2000, pag. 144.

13 POP M., D., Conducerea şi promovarea vânzărilor, Alma Mater, Cluj-Napoca, 2002, pag. 23-24.

14 POP M., D., Conducerea şi promovarea vânzărilor, Alma Mater, Cluj-Napoca, 2002, pag. 57.