Note de curs Dr. Ioan Pop

8.1. Implicaţiile mecanismului de piaţă asupra activităţii de vânzare

Economia de piaţă este o formă modernă de organizare a activităţii economice, în care oamenii acţionează în mod liber, autonom şi independent, în concordanţă cu facilităţile şi regulile pieţei, fapt care face posibilă valorificarea maximă a resurselor existente pentru satisfacerea dorinţelor şi nevoilor nelimitate ale consumatorilor. Este un mod de organizare al economiei pe baza principiilor concurenţei, în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în producerea bunurilor, organizarea producţiei, a persoanelor care au acces la aceste bunuri şi dinamica preţurilor.

Elementele caracteristice economiei de piaţă sunt:

- proprietatea privată

- autonomia subiecţilor economici

- orientarea activităţii agenţilor economici spre satisfacerea nevoilor pieţei, într-un mediu concurenţial

- limitarea intervenţiei statului în economie doar la menţinerea echilibrelor macroeconomice şi a unor obiective de interes social general

- modul de organizare, în care raportul între cerere şi ofertă determină metodele de producţie, organizarea producţiei, grupul de persoane care au acces la aceste bunuri prin dinamica preţurilor şi proprietatea bunurilor realizate

Mecanismul economiei de piaţă

Definirea mecanismului economiei de piaţă se poate face pornind de la distincţia clară a modalităţii de dezvoltare economică: economie liberă de piaţă sau economie dirijată, centralizată şi planificată.

Datorită orientării României înspre economia liberă de piaţă, ne vom referi în continuare la acest model de dezvoltare economica.

Piaţa este locul de întâlnire a dorinţelor consumatorilor, exprimate prin cerere, cu dorinţele producătorilor, exprimate prin ofertă. În condiţiile în care fiecare din aceştia îşi urmează interesele personale, suma comportamentelor acestora formează cadrul echilibrului general. Pentru a putea folosi piaţa ca mijloc de reglare a economiei unei ţări sau chiar a economiei mondiale, trebuie cunoscut mecanismul de funcţionare al acesteia, condiţiile de desfăşurare şi factorii de influenţă, regulile de comportament între agenţii economici, etc.

Mecanismul de funcţionare a economiei libere de piaţă este format dintr-un sistem de relaţii general şi unul particular, care se antrenează unul pe altul generând acte de piaţă şi schimbări de activităţi, stabilind echilibrul general dintre resurse şi nevoi. Mecanismul pieţei este compus din două părţi:

- cadrul general al acestui mecanism, care se referă la raportul între individ şi mediul său de acţiune, este esenţa actului de piaţă şi mobilul acţiunilor respective

- cadrul particular, modul specific în care se desfăşoară, în cadrul pieţei, relaţiile dintre individ şi mediul său de activitate, în zone de timp şi spaţiu. Concret, această parte a mecanismului se referă la modul de acţiune a individului (înţelegeri, tranzacţii, acte de vânzare-cumpărare, etc) şi la rezultatele şi aprecierile sale (volum vânzări, profit, etc).

Cadrul general este mai constant comparativ cu cel particular, care se schimbă continuu, odată cu condiţiile pieţei.

Fig. 8.1.: Structura mecanismului de piaţă⁶
Este uşor de observat, din cele relatate mai sus, relaţia strânsă care există între cele două cadre componente ale structurii mecanismului de piaţă, prin elementele de structură ale acestora. Activitatea comercială, ca şi componentă a mecanismului de piaţă trebuie să se bazeze pe conştientizarea acestui mecanism şi respectarea exigenţelor acestuia, pentru ca el să devină un mijloc al dezvoltării economice.
Modul de funcţionare a mecanismului de piaţă

Cunoaşterea modului de funcţionare a mecanismului economiei de piaţă are o importanţă deosebită pentru specialiştii din comerţ, iar fundamentarea lui se află în comportamentul opus al vânzătorilor şi cumpărătorilor. Pentru înţelegerea acestui mecanism este necesar să se găsească relaţia între cerere şi ofertă, să se separe oferta şi cererea individuală de cea colectivă şi de a se contura noţiunea de barem al cererii şi ofertei.

Sensul economic al noţiunilor de cerere şi ofertă este diferit de sensul utilizat în vorbirea curentă, şi anume: cererea reprezintă cantităţi de bunuri şi servicii care sunt dorite şi pot fi cumpărate la anumite preţuri, relaţie reprezentată prin curba cererii; ofertă, înseamnă tot o relaţie preţ-produs care semnifică cantitatea de produs oferită pe piaţă la un anumit preţ. Relaţia dintre cerere şi ofertă ne dă posibilitatea de a aprecia relaţia dintre dorinţă şi capacitatea de realiza tranzacţii comerciale la diferite preţuri. Diferenţierea ofertei şi cererii individuale de cea colectivă şi admiterea importanţei pe care o au cererea şi oferta individuală, în cadrul evoluţiei de ansamblu a ofertei şi cererii, reprezintă elementul esenţial al funcţionării mecanismului de piaţă. (Figura 8.2)


Fig. 8.2: Reprezentarea cererii şi ofertei individuale şi colective existente la un moment dat pe piaţă⁷
La intersecţia curbei cererii şi a curbei ofertei se află preţul de echilibru. Preţul de echilibru apare spontan, datorită jocului liber al cererii şi ofertei, în consecinţă orice modificare a acestora va influenţa preţul de echilibru, situaţie reprezentată în figura 8.3:



Fig. 8.3.: Modificarea preţului de echilibru sub influenţa modificării cererii şi a ofertei⁸

Implicarea statului în cadrul mecanismului de piaţă

Evoluţia economică a demonstrat că şi în cadrul unei economii de piaţă implicarea statului în mod diferenţiat este necesară, prin acţiuni menite a soluţiona probleme cu implicaţii complexe pentru dezvoltarea societăţii în ansamblul ei, cum ar fi: intervenţii cu caracter social (protecţia mediului), intervenţii directe în economie când iniţiativa particulară este slabă sau de supraveghetor al dezvoltării. Statul este implicat în crearea cadrului instituţional şi a unor reguli de desfăşurare a afacerilor cum ar fi: controlul inflaţiei, controlul emisiei de bancnote, protecţia mediului.

Argumentele implicării statului în mecanismul economiei de piaţă sunt:

- necesitatea protejării prin intervenţii de natură socială şi economică a categoriei de persoane care nu pot face faţă mecanismului concurenţial al pieţei. Deoarece la baza mecanismului economiei de piaţă stă competiţia şi jocul cererii şi ofertei, piaţa devine insensibilă faţă de indivizii care au o productivitate slabă (de exemplu, persoanele cu handicap).

- bunurile esenţiale pentru viaţă, cum ar fi aerul şi apa, nu intră în jocul pieţei, motiv pentru care ele sunt adeseori exploatate iraţional sau sunt poluate. Statul intervine cu reglementări pentru protejarea acestora.

- există activităţi economice importante pentru membrii unei societăţi, care se pot desfăşura doar cu sprijin din partea statului sau din partea unor organisme sociale, ca de exemplu: agricultura, sănătatea, învăţământul.

Metodele de implicare a statului în mecanismul de piaţă sunt extrem de diverse având în vedere complexitatea fenomenelor economice care presupun intervenţia statului. Ele pot fi grupate în trei mari categorii:

► metode de intervenţie în materie de preţ: fiscalitatea, fixarea unor preţuri, susţinerea unor preţuri, îngrădirea inflaţiei prin controlul sau încadrarea preţurilor, blocajul preţurilor

► implicarea directă în organizarea unor activităţi economice şi fixarea unor preţuri publice pentru anumite servicii sau activităţi de producţie

► controlul concurenţei prin sancţionarea infracţiunilor economice şi a concentrărilor monopoliste sau oligopoliste care ar împiedica funcţionarea normală a mecanismului de piaţă prin practici anticoncurenţiale.

Implicarea statului în perioada de tranziţie, în transformările economice necesare pentru trecerea de la economia planificată la cea de piaţă este importantă. Atribuţiile ce-i revin statului în acest context sunt:

- de a reglementa şi de a impune legislaţia care să asigure această tranziţie cât mai logic şi rapid. A aştepta ca piaţa, cu libera ei concurenţă să aducă aceste reglementări înseamnă prea mult timp şi implică riscuri în privinţa interesului public.

- realizarea consensului şi cooperării sociale pentru a pune în concordanţă nivelul de trai cu producţia, prin stimularea interesului agenţilor economici

- prin măsuri de liberalizare economică, să asigure cadrul necesar desfăşurării mecanismului economiei de piaţă

- printr-o politică de stabilizare economică, treptat statul trebuie să reducă subvenţionarea preţurilor şi a producţiei, să asigure convertibilitatea monedei naţionale, elaborarea unei politici monetare restrictive care să reducă cererea internă de credit, astfel încât să se poată ajunge la rate pozitive reale ale dobânzii.

- vânzarea proprietăţii de stat către persoane sau corporaţii particulare

Intervenţia statului în tranziţia spre economia de piaţă poate duce la unele contradicţii, cum ar fi: planificare contra piaţă, stat contra societate, public contra privat. Specialiştii susţin că sunt cinci aspecte pe care statul trebuie să le aibă în vedere în promovarea programelor concrete de tranziţie de la economia socialistă la cea capitalistă:

- crearea contextului socio-economic

- crearea pieţei

- înlocuirea distrugerii cu producţia

- trecerea de la criza economică la creşterea economică

- implicarea în contextul internaţional