Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

(Ieremia 23.13-16)

Şi toate acestea li s-au întâmplat acelora, ca preînchipuiri ale viitorului, şi au fost scrise spre povăţuirea

noastră, la care au ajuns sfârşiturile veacurilor. (I Corinteni 10.11)

Şi zicea: Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui? Cu grăuntele de

muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ; dar,

după ce s-a semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari,

încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului. (Marcu 4.30-32)

Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu ştiu. Cei ce nu ştiu, mai amarnic decât cei ce ştiu. Flămândul îşi

închipuie că umblă după pâine, dar îi este foame de Tine. Însetatul crede că vrea să bea apă, dar îi

este sete de Tine. Bolnavul se mângâie că râvneşte sănătate, dar boala lui nu-i dă nicio şansă. În

momentul în care Îl găsesc pe Hristos, toate îşi găsesc rezolvare. (Giovanni Papini)

Trecutul este în amintire, viitorul – în închipuire. (Sri Nisargadatta Maharaj)

"Tu, fiul omului, închipuieşte-ţi două drumuri pe care trebuie să treacă sabia regelui Babilonului; aces-

tea amândouă trebuie să plece din aceeaşi ţară; apoi închipuieşte-ţi o mână, închipuieşte-o în ce-

tatea Babilonului, de unde pleacă drumurile. Închipuieşte drumul pe care sabia trebuie să vină îm-

potriva cetăţii Raba, a fiilor lui Amon şi împotriva lui Iuda, împotriva Ierusalimului celui întărit, pen-

tru că regele Babilonului s-a oprit la o răspântie, unde încep două drumuri, şi stă să ghicească:

scutură săgeţile, întreabă terafimii şi cercetează ficatul. (Iezechiel 21.19-21)

Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb,

n-aţi văzut nici un chip. Să nu greşiţi dar şi să nu vă faceţi chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui

idol, care să înfăţişeze bărbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pământ, sau închi-

puirea vreunei păsări ce zboară sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târăşte pe pământ,

sau închipuirea vreunui peşte din apă, de sub pământ; sau, privind la cer şi văzând soarele, luna,

stelele şi toată oştirea cerului, să nu te laşi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujeşti, pentru că

Domnul Dumnezeul tău le-a lăsat pentru toate popoarele de sub cer. (Deutoronomul 4.15-19)

Încrederea nesocotită în dumnezeiasca milostivire este şi mai primejdioasă. 9.21

Încrederea nu se impune, ea se câştigă. (Piere Véron)

Încrederea/ Adevăratul curaj este o încredere deplină pe care nimic nu o tulbură. (Condillac)

Ambiţia este expresia normală a încrederii în sine. (Iovan Ducici)

Boala poate fi un prilej de asceză, de apropiere de Dumnezeu. Este o transformare, o transfigurare chiar

a urmării păcatului, care este boala, într-un instrument de curăţire de patimi şi de înţelegere a lui Dum-

nezeu. Răbdarea şi încrederea în Dumnezeu pot fi calea către unirea cu Acesta. (Amma Sincletica)

Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt şi Căruia mă închin, zi-

când: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi

cei ce sunt în corabie cu tine. De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că

aşa va fi după cum mi s-a spus. Şi trebuie să ajungem pe o insulă. (Faptele Apostolilor 27.23-26)

Ce este omul ca să se creadă curat, şi cel născut din femeie, ca să se creadă neprihănit? Dacă Dumne-

zeu nu are încredere în sfinţii Săi şi dacă cerurile nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi, cu

atât mai puţin o făptură urâcioasă şi stricată cum este omul cel ce bea nedreptatea ca apa.

(Iov 15.14-16)

Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa. Acestea am scris vouă, care

credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă veşnică. Şi aceasta este încrederea

pe care o avem către El, că, dacă cerem ceva după voinţa Lui, El ne ascultă. Şi dacă ştim că El ne

ascultă ceea ce Îi cerem, ştim că dobândim cererile pe care I le-am cerut. (II Ioan 5.12-15)

Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în

Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi, (II Corinteni 1.9)

Coroana vieţii noastre este această încredere în noi. (Ion Agârbiceanu)

Cu cât te vei cunoaşte mai bine pe tine, cu atât vei fi mai modest şi vei căpăta o mai mare încredere în

puterile tale. (Samuel Smiles)

Dacă nu ai încredere, ai pierdut deja bătălia. (Bill Cosby)

De aceea Eu vă voi spulbera ca pleava împrăştiată de vântul pustiului. Fiica Sionului, iată soarta ta, plata

răzvrătirii tale, măsurată ţie de Mine, zice Domnul, pentru că M-ai uitat şi ţi-ai pus încrederea în

minciună. De aceea ţi se vor da poalele peste cap, ca să se dezgolească ruşinea ta.

(Ieremia 13.24-26)

De foarte mare trebuinţă ne este încrederea în Hristos, care ne dăruieşte nădejdea, apoi rugăciunea şi

din rugăciune încredinţarea de ajutorul dumnezeiesc. Toate acestea rezultă din cuvintele: Toate câte

veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. De asemenea, Mântuitorul Hristos ne dăruieşte harul,

mila şi iertarea păcatelor, ca medicamente contra sentimentelui de vinovăţie şi izbăvirea de greutatea

copleşitoare a conştiinţei vinovate, tuturor celor care cu pocăinţă se apropie de Dumnezeu şi de

tainele Sale în Sfânta Biserică. … (Sfântul Isihie)

Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El

în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui. Cei nelegiuiţi vor fi pedepsiţi după cugetul

lor cel viclean, pentru că nu le-a păsat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au depărtat.

(Cartea înţelepciunii lui Solomon 3.9, 10)

Frica – neîncrederea arătată faţă de propriul eu. (Sarghis Sakaian)

Frica ta de Dumnezeu nu-ţi dă încredere şi desăvârşirea căilor tale nu-ţi dă nădejde? (Iov 4.6)

În patru laturi se aflau portari: la răsărit, la apus, la miazănoapte şi la miazăzi. Iar fraţii lor trăiau în sălaşu-

rile lor, venind la ei din timp în timp, pentru şapte zile. Aceste patru căpetenii de portari leviţi erau de

încredere şi tot ei aveau grija casei Domnului şi vistieriei ei. (I Paralipomena 9.24-26)

Logica este arta de a da greş cu încredere. (Joseph Wood Krutch)

Mândria se manifestă prin încrederea foarte mare în sine. 11.8

Mulţi oameni au luat încrederea pe care o dă iluzia drept energie. (Honoré de Balzac)

Neîncrederea în adevăr aduce moarte, după cum încrederea în adevăr aduce viaţă. (Pitagoreanul

Filon, autorul cărţii “Despre Moise”)

Niciun om nu este îndeajuns de înţelept, nici îndeajuns de bun, ca să îi fie încredinţată o putere nelimi-

tată. (Charles Caleb Colton)

Nu-ţi pune încrederea în bani, dar banii pune-i la loc de încredere! (Proverb american)

O naţie care a pierdut încrederea în sine, între toate altele este cea mai mizerabilă, pentru că a frânt

bastonul pe care se putea răzima. (Gheorghe Asachi)

Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea. (Seneca)

Problema cu internetul este că îţi oferă orice, material de încredere şi material aiuritor. Problema este,

aşadar, cum facem diferenţa între ele. (Umberto Eco)

Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la

timp potrivit. (Evrei 4.16)

Şi a mai zis proorocul Ieremia către Anania proorocul: "Ascultă, Anania: Domnul nu te-a trimis şi tu dai

poporului acestuia încredere în minciună. De aceea aşa zice Domnul: Iată te voi arunca de pe faţa

pământului; chiar în anul acesta vei muri, pentru că ai grăit împotriva Domnului". Şi a murit Anania

proorocul chiar în anul acela, în luna a şaptea. (Ieremia 28.15-17)

Tot aşa se întâmplă cu toţi aceia care uită pe Dumnezeu şi aşa se veştejeşte nădejdea celui nelegiuit. În-

crederea lui e spulberată şi bizuinţa lui este o pânză de păianjen. Se sprijină pe casa sa, dar ea nu

se ţine; se agaţă de ea, dar casa se prăvale. (Iov 8.12-14)

Valoarea timpului, ca posibilitate a ridicării din păcat şi restabilirii comuniunii cu Dumnezeu, ni se desco-

peră mai ales în iconomia mântuirii. Fiecare clipă care trece, şi noi n-am luat în ea decizia pentru rea-

lizarea sa în bine, este o clipă sau un timp pierdut. Clipa se prezintă astfel ca semn al unei posibile

mântuiri, dar şi ca semn al unei posibile căderi sau pierderi. Ortodoxia priveşte cu încredere şi opti-

mism, însă şi cu gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe şansă divină a răscumpără-

rii păcatului, ca timp al ridicării, ca şansă de rodire şi valorificare a darurilor primite de la Dumnezeu.

(Patriarhul Daniel)

Îndeajuns/ Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie deajuns ca să poată mânca mielul, să ia cu sine de la veci-

nul cel mai aproape de dânsul un număr de suflete: număraţi-vă la un miel atâţia cât pot să-l mănânce.

(Ieşirea 12.4)

Inteligenţa este pretutindeni utilă, dar nicăieri îndeajuns. (Henri-Frederic Amiel)

Mintea are aceeaşi putere ca şi mâinile, nu îndeajuns cât să cuprindă lumea, dar îndeajuns cât să o

schimbe. (Colin Wilson)

Niciun om nu este îndeajuns de înţelept, nici îndeajuns de bun, ca să îi fie încredinţată o putere nelimi-

tată. (Charles Caleb Colton)

Nu e îndeajuns să ai o minte bună, scopul principal e să o foloseşti bine. (René Descartes)

Un om trebuie să fie destul de mare să-şi recunoască greşelile, suficient de deştept ca să înveţe din ele şi

îndeajuns de tare ca să le îndrepte. (Alphonse Allais)

Îndeletnicirea/ Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său,

ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi

cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neîn-

frânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. (I Corinteni 7.4-6)

Fuga de răutate, exerciţiul cel mai la îndemână în timpul postului. Răutatea este o dispoziţie internă a

sufletului de a face rău, opusă bunătăţii. Termenul a fost folosit de mai multe ori vizând oameni şi

lucruri în Noul Testament. Mântuitorul spunea în predica de pe munte: Ajunge zilei răutatea ei.

Aici se înţelege prin răutate grija, munca şi necazurile, care se repetă zilnic fără încetare, destul

deci pentru o singură zi, aşa ca să nu mai adăugăm şi grija zilei de mâine, s-o încărcăm prea mult

încât să nu putem avea posibilitatea îndeletnicirii şi cu lucruri spirituale. Nu numai vicleşugul este

numit răutate, ci şi cele amintite mai sus (Teologul Teoclitos)

În multele tale îndeletniciri nu te ţine de lucrurile zadarnice, că ţi s-au descoperit destule din cunoştin-

ţele omeneşti. (Ecclesiasticul 3.22)

Îndeletniciţi-vă cu rugăciuni neîncetate. (Sfântul Ignatie Teoforul)

Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.

(Ecclesiastul 3.1)

Şi dacă vă va chema Faraon şi vă va zice: "Cu ce vă îndeletniciţi?" Să-i răspundeţi: "Robii tăi am fost

crescători de vite din tinereţile noastre până acum, şi noi şi părinţii noştri", ca astfel să vă aşeze în

pământul Goşen. Căci pentru Egipteni este spurcat tot păstorul de oi. (Facerea 46.33, 34)

Zis-a cel nebun în inima sa: "Nu este Dumnezeu!" Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru înde-

letnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. (Psalmi 13.1)

Îndelung/ Ajungând curând la desăvârşire, dreptul a apucat ani îndelungaţi. (Cartea înţelepciunii lui

Solomon 4.13)

Caracterul este o deprindere îndelungată. (Plutarh)

Ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi,

în strâmtorări, în bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi; în curăţie, în cunoştin-

ţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică. (II Corinteni 6.4-6)

Dacă vrei să biruieşti mânia, câştigându-ţi blândeţea şi îndelunga răbdare, adu-ţi aminte de Domnul Iisus.

(Sfântul Efrem Sirul)

Domnul este îndelung-răbdător şi multmilostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă. În vifor şi în furtună Îşi face

loc, norii sunt pulberea de sub picioarele Lui. (Naum 1.3)

Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru

voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când

cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se

vor mistui. (II Petru 3.9, 10)

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeş-

te. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu

se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte,

toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va în-

ceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e

desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. (I Corinteni 13.4-10)

Dumnezeu este îndelung-răbdător şi mult-milostiv. 9.21

Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung-răbdător şi nu se mânie în fiecare zi. (Psalmi 7.11)

Fiecare om doreşte un trai îndelungat, dar niciunul nu vrea să fie bătrân.(Jonathan Swift)

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, cre-

dinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. (Galateni 5.22, 23)

Iar Tu, Dumnezeul nostru, eşti bun şi adevărat, îndelung-răbdător şi cu milă cârmuitor a toate. (Cartea

înţelepciunii lui Solomon 15.1)

Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu sme-

renie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are

cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.

(Coloseni 3.12, 13)

Luaţi, fraţilor, pildă de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului.

(Iacob 5.10)

Pentru ce se trufeşte cel ce este pământ şi cenuşă, când în viaţă el le leapădă mereu dinăuntrul său? Boala

îndelungată o taie doctorul şi împăratul astăzi este şi mâine va muri. Că murind, omul va moşteni

şerpi şi fiare şi viermi. (Ecclesiasticul 10.9, 10)

Şi Domnul nu va zăbovi, nici va îndelunga răbdarea peste ei, până nu va zdrobi mijlocul celor nemilostivi.

(Ecclesiasticul 35.20)

Şi le zicea în învăţătura Sa: Luaţi seama la cărturari cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să li se ple-

ce lumea în pieţe, şi să stea în băncile dintâi în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe, ei, care

secătuiesc casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung, îşi vor lua mai multă osândă.

(Marcu 12.38-40)

Şi socoteşti tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, că tu vei scăpa de

judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui

răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? (Romani 2.3, 4)

Tot ce ţi se va întâmpla, primeşte cu plăcere şi în necazurile tale fii îndelung-răbdător.(Ecclesiasticul 2.4)

Totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere. Şi

a zis Domnul: Auziţi ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor

Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate

în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? (Luca 18.5-8)

Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei

neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. (I Tesaloniceni 5.14)

Viaţa este o îndelungată lecţie de umilinţă. (James Matthew Barrie)

Deplin/ Adevăratul curaj este o încredere deplină pe care nimic nu o tulbură. (Condillac)

Dacă există în lume o forţă, care poate să depăşească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămâ-

nă nepăsătoare la orice pagubă până pe patul de moarte, această forţă este iubirea. (Poetul bengalez

Rabindranath Tagore)

Fericirea adevărată şi efectivă nu o găsim deplin pe pământ, ci în ceea ce noi numim veacul ce va să fie.

Viaţa din acest veac este copleşită mai mult de nenorociri, iar pentru suflet este prima şi cea mai grea

luptă. (Origen)

Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă

nerăbdare am până ce se va îndeplini! (Luca 12.49, 50)

În lumea aceasta vremelnică nu există stare de fericire deplină. (François Rabelais)

Înţelepciunea este o ştiinţă desăvârşită a lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti. Ea cuprinde totul şi întrucât su-

praveghează pe toţi oamenii, înţelepciunea este o artă despre viaţă şi ca atare este alături de noi tot tim-

pul cât trăim, îndeplinindu-şi lucrarea ei, adică să ne facă viaţa fericită. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Sfânta Cruce pecetluieşte întregul univers. La sfârşitul veacurilor această pecetluire se va arăta în deplinăta-

tea ei. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Îndestularea/ A luat cele şapte pâini şi peşti şi, mulţumind, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mân-

cat toţi şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri pline, cu rămăşiţe de fărâmituri. (Matei 15.36, 37)

Care om, îndestulat cu hrană îmbelşugată şi trăit într-o necontenită desfătare, a primit vreun har

duhovnicesc? (Sfântul Vasile cel Mare)

Cum, adică, să te iert, Ierusalime, pentru aceasta? Fiii tăi M-au părăsit şi se jură pe dumnezei care n-au

fiinţă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrânare, umblând în grup prin casele desfrânatelor.

(Ieremia 5.7)

Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta, şi la dreapta Ta de frumuseţi

veşnice mă vei sătura. (Psalmi 15.11)

Dacă ai găsit miere, mănâncă atât cît îţi trebuie, ca nu cumva să te saturi şi s-o verşi. (Solomon 25.16)

Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foa-

me! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înantea ta; nu

mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. (Luca 15.17-19)

Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. (Matei 5.6)

Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.

(Luca 6.21)

Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: "Nu te voi

lăsa, nici nu te voi părăsi". Pentru aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: "Domnul este

într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?". (Iacob 13.5, 6)

Fraţilor, prea-săturarea este maica desfrânării, iar postul şi înfrânarea este bogăţia sufletului.(Patericul)

Frica de Dumnezeu duce la viaţă şi ne îndestulăm fără să fim loviţi de nenorocire. (Solomon 19.23)

Frumosul este superior sublimului pentru că este permanent şi nu satură; în timp ce sublimul este rela-

tiv, trecător şi violent. (Henri-Frédéric Amiel)

În pustia aceasta toată obştea fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi Aaron. Şi au zis către ei fiii

lui Israel: "Mai bine muream bătuţi de Domnul în pământul Egiptului, când şedeam împrejurul căldă-

rilor cu carne şi mâncam pâine de ne săturam! Dar voi ne-aţi adus în pustia aceasta, ca toată

obştea aceasta să moară de foame". (Ieşrea 16.2, 3)

Linguşirea umflă, dar nu satură. (Lope de Vega)

Milă fie-vă de mine, aveţi milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit! De ce

mă prigoniţi cu urgia lui Dumnezeu şi nu vă mai săturaţi de carnea mea? (Iov 19.21, 22)

Nelegiuitul se va sătura de căile sale şi omul bun de roadele sale. (Solomon 14.14)

Nu te sătura cu pâine şi nu vei pofti vin. (Amma Singlitichia)

Omul bine-crescut se îndestulează cu puţin şi în aşternutul său nu va gâfâi de prea multă mâncare.