Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit. Chiar de s-ar ruga un Sfânt pentru un asemenea păcat al

altuia, nu e de auzit.(Sfântul Marcu Ascetul)

Păcatele cele mici deschid uşa celor mari. (Sfinţii Părinţi)

Păcatele dezlegate nu se mai au în vedere. 8.17

Păcatele mele curg în spatele meu, eu nu le văd, dar vin astăzi ca să judec păcatele altuia. 12.4

Păcatele săvârşite cu trupul sunt împiedicate de multe pricini, dar cel ce păcătuieşte cu gândul, păcătu-

ieşte tot atât de repede pe cât a şi gândit. (Sfântul Vasile cel Mare)

Păcatele se plătesc în cer, greşelile, pe pământ. (Sandro Montalto)

Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni. După mila Ta pomeneşte-mă Tu, pentru

bunătatea Ta, Doamne. (Psalmi 24.7, 8)

Păcătuind, să nu învinovăţeşti fapta, ci gândul. Căci dacă mintea nu o lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Pe când mândria este moartea virtuţilor şi viaţa păcatelor, smerenia este moartea păcatelor şi viaţa virtu-

ţilor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pe cât se apropie omul de Dumnezeu, pe atât se vede pe sine mai păcătos, căci proorocul Isaia

văzând pe Dumnezeu, se făcea ticălos şi necurat pe sine. (Avva Matoi)

Pentru ce te strici de râs când eşti vinovat de atâtea păcate? (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pierderea harului Duhului Sfânt. 10.4

Pocăinţa este înlănţuirea păcatului. (Avva Pimen)

Pocăinţa este părăsirea păcatului. Fără părăsirea păcatului nu există pocăinţă. (Părintele Teofil Pârâian)

Pocăinţa este renunţarea la păcate. (Sfântul Vasile cel Mare)

Pocăinţa este starea de trecere de la iluzie la realitatea care contează pentru mântuire. Păcatul este întot-

deauna o iluzie. Sfinţii Părinţi spun că atunci când demonii ne ispitesc, dau o strălucire deosebită lucru-

rilor şi persoanelor, le amplifică o valoare pe care nu o au. “În păcat este o căutare infinită a lucrurilor

finite”, cum spunea Maurice Blondel. Deci, pocăinţa însemnează revenire la un realism, se văd lucru-

rile trecătoare în dimensiunea lor de lucruri limitate şi de aceea ne întoarcem spre cele ce nu sunt limi-

tate, nu sunt trecătoare, spre valorile veşnice şi astfel ajungem la bucurie. (Patriarhul Daniel)

Pocăinţa pentru păcate se face toată viaţa, nu doar într-un timp anume, ci toată viaţa. Pocăinţa devine lucră-

toare în momentul în care nu mai săvârşeşti păcatul. (Sfântul Vasile cel Mare)

Postul curăţeşte păcatele şi fărădelegile tale. 2.10

Postul este frâu călugărului asupra păcatului. Cel ce îl leapădă, cal turbat după parte femeiască se află.

(Avva Yperehie)

Postul poate să ne ajute în lupta cu păcatul. (Sfântul Vasile cel Mare)

Postul trebuie ţinut în chip deosebit numai pentru Dumnezeu, spre umilinţa inimii şi curăţirea de păcate.

(Sfântul Ioan Casian)

Precum virtuţile obişnuiesc să se nască din dureri şi din ocări, aşa păcatele se nasc din plăceri şi laude.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Prefer un om care a păcătuit şi ştie că a păcătuit şi se pocăieşte decât un om care nu a păcătuit şi se

crede că este drept. (Avva Sarmata)

Prin bunătatea Lui, Dumnezeu este aproape de toţi. Noi înşine, prin păcat, ne depărtăm de El.

(Sfântul Vasile cel Mare)

Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pă-

timească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că bat-

jocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.

(Evrei 11.24-26)

Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul şi prin frica de Dumnezeu te fereşti de rele. (Solomon 16.6)

Sau te va ţine Biblia departe de păcat, sau păcatul te va ţine departe ce Biblie. (Jim Smith)

Să nu căutăm false argumente pentru lipsurile noastre. (Sfinţii Părinţi)

Să nu te faci vrăjmaş în loc de prieten, că numele rău ruşine şi ocară va moşteni; aşa este păcătosul cel

cu două limbi. (Ecclesiasticul 6.1)

Să sărbătorim necontenit şi să nu facem niciun păcat; aceasta-i sărbătoarea. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Scopul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului este sfinţirea sufletului şi a trupului, dar şi dobândirea

mântuirii, adică iertarea păcatelor şi viaţa de veci. În acest sens, împărtăşirea euharistică ne dăruieş-

te putere pentru a răstigni egoismul şi orgoliul din noi şi a cultiva o iubire smerită şi milostivă, expri-

mată prin rugăciune şi prin fapte bune. (Patriarhul Daniel)

Se cuvine să te mărturiseşti fără ruşinare, căci ruşinarea pe care o înfrângi când te mărturiseşti îţi aduce

mărire şi dar de la Dumnezeu. De ce te ruşinezi păcătosule? Când ai făcut păcatul nu te-ai

ruşinat şi acum când cauţi să-l uşurezi, te ruşinezi? Nu ştii că ruşinea aceasta este de la diavol,

care când face păcatul îţi dă îndrăzneală şi neruşinare, iar când îl mărturiseşti îţi dă frică şi ruşinare?

Deci, să-ţi mărturiseşti păcatele, nici adăugând, nici scăzând, nici spunând jumătate din păcatele tale

la un duhovnic şi jumătate la altul, cum fac oarecare vicleni, nici arătându-te cu oarecare cuvinte

meşteşugite ca să-ţi împuţinezi ruşinea, căci să ştii că nu numai se va face urâtă mărturisirea ta la

Dumnezeu, ci încă şi păcatele pe care le-ai mărturisit vor răsări la tine iarăşi, după puţină vreme.

(Sfântul Nicodim Aghioritul)

Sfinţenia este excluderea şi părăsirea răutăţii şi a păcatului. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Sminteala/ Această cale le este sminteală lor şi celor ce vor găsi de bune spusele lor. (Psalmi 48.13)

Atunci Iisus le-a zis: Voi toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este:

"Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei". (Matei 26.31)

Biserica ne învaţă că uneori popoare întregi sunt călăuzite de un fals Hristos, care le aruncă

în sminteală. 8.19

Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dum-

nezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii.

Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos

cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. (I Corinteni 1.19-23)

Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie,

dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau pri-

goană pentru cuvânt, îndată se smintesc. (Marcu 4.16, 17)

Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el. Iar cel ce urăşte pe frate-

le său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul

a orbit ochii lui. (I Ioan 2.10, 11)

Dacă un om nu este smintit, poate fi vindecat de orice nebunie în afară de vanitate.

(Jean Jacques Rousseau)

Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?

Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis:

Vă sminteşte aceasta? (Ioan 6.60, 61)

Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej

de poticnire sau de sminteală. (Romani 14.13)

Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne

de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. (Matei 18.6)

Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti.

Zis-a Iisus lui: Adevărat zic ţie că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoşul, de trei

ori te vei lepăda de Mine. Petru i-a zis: Şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi

lepăda de Tine. Şi toţi ucenicii au zis la fel. (Matei 26.33-35)

Întăriţi inimile copiilor voştri în frica lui Dumnezeu, pentru ca ele să nu se clatine din pricina

smintelilor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Întoarce-te la Domnul şi părăseşte păcatele, roagă-te înaintea feţei Lui şi împuţinează smin-

teala ta. (Ecclesisticul 17.20)

Mănâncă cuviincios cele ce sunt puse înaintea ta şi nu plescăi, ca să nu te faci nesuferit. Ispră-

veşte cuviincios cel dintâi şi nu fi nesăţios, ca să nu sminteşti. (Ecclesiasticul 31.18, 19)

Nu cerca să fii judecător, ca nu cumva să nu poţi ridica nedreptăţile; ca nu cumva să te sfieşti

de faţa celui puternic şi să pui sminteală întru dreptatea ta. (Ecclesiasticul 7.6, 7)

Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc. (Psalmi 118.165)

Pe plan tehnologic, am progresat, am înaintat foarte repede, dar pe plan psihologic comporta-

mentul nostru, atitudinile, acţiunile noastre, au rămas mai mult sau mai puţin neevoluate.

Suntem în continuare agresivi, brutali, cruzi, smintiţi. (Krishnamurti, filosof indian)

Pentru că scris este în Scriptură: "Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare

preţ, şi cel ce va crede în ea nu se va ruşina". Pentru voi, deci, care credeţi, (Piatra) este

cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a

ajuns să fie în capul unghiului, şi piatră de poticnire şi stâncă de sminteală, de care se po-

ticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre care au şi fost puşi. (I Petru 2.6-8)

Sminteală, urâciune şi ruşine este când femeia hrăneşte pe bărbatul său.(Ecclesiasticul 25.24)

Şi a zis către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele

vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare,

decât să smintească pe unul din aceştia mici. (Luca 17.1, 2)

Şi el a dat poruncă s-o introducă înăuntru, unde erau aşezate tacâmurile de argint, şi să i se întin-

dă masă, ca să mănânce din bucatele lui şi să bea din vinul lui. Dar Iudita a zis: "Nu mănânc

dintr-acestea, ca să nu iasă vreo sminteală, ci să mi se aducă din merindele pe care le-am

adus cu mine!" Atunci Olofern i-a răspuns: "Şi dacă cele care le ai cu tine se vor isprăvi, de

unde să mai aducem ca să-ţi dăm la fel? Căci aici n-avem pe nimeni din neamul tău". Şi Iu-

dita i-a zis: "Să trăieşti în pace, stăpâne. Eu, roaba ta, nu voi isprăvi proviziile mele, pâ-

nă ce Domnul nu va împlini prin mine planurile Sale!" (Iudita 12.1-4)

Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi

se întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano!

Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.

(Matei 16.22, 23)

Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin

care vine sminteala. (Matei 18.7)

Sufletul care cunoaşte păcatul îl urăşte ca pe o fiară. Dar dacă nu-l cunoaşte, îl iubeşte.

(Sfântul Antonie cel Mare)

Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei. (Luca 15.2)

Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a

osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc

nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti. (Ioan 8.10, 11)

Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate

şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. (Ioan 20.22, 23

Ştiinţa fără religie este schioapă, religia fără ştiinţă este oarbă. (Albert Einstein)

Timpul este cel mai bun profesor. Din păcate, el îşi omoară toţi elevii. (Hector Berlioz)

Timpul liber petrecut fără frica de Dumnezeu este dascăl de păcate pentru cei ce nu ştiu să folosească

timpul. (Sfântul Vasile cel Mare)

Toate sunt după fire, numai păcatul este împotriva firii. (Sfântul Ioan Damaschinul)

Toţi oamenii sunt încercaţi dintr-un întreit motiv: adesea pentru verificare, uneori pentru curăţire, iar alteori

pentru plata greşelilor. (Sfântul Ioan Casian)

Trebuie să punem şi diagnoza gândurilor pătimaşe, prin care se săvârşeşte păcatul. Gândurile în care se cu-

prind toate păcatele, sunt opt: al lăcomie pântecelui, al desfrânării, a iubirii de argint, al mâniei, al întris-

tării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei. Ca aceste opt gânduri să ne tulbure, sau ca să nu ne

tulbure, nu atârnă de noi. Dar ca să stăruiască, sau ca să nu stăruiască, sau ca să stârnească patimile,

sau ca să nu le stârnească, atârnă de noi. (Sfântul Ioan Damaschin)

Valoarea timpului, ca posibilitate a ridicării din păcat şi restabilirii comuniunii cu Dumnezeu, ni se descoperă

mai ales în iconomia mântuirii. Fiecare clipă care trece, şi noi n-am luat în ea decizia pentru realizarea sa

în bine, este o clipă sau un timp pierdut. Clipa se prezintă astfel ca semn al unei posibile mântuiri, dar şi

ca semn al unei posibile căderi sau pierderi. Ortodoxia priveşte cu încredere şi optimism, însă şi cu gravi-

tate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe şansă divină a răscumpărării păcatului, ca timp al ri-

dicării, ca şansă de rodire şi valorificare a darurilor primite de la Dumnezeu. În ortodoxie, clipa nu este

doar un pas spre moarte, ca în filosofia lui Heidegger, ci clipa oferă şi posibilitatea valorificării potenţe-

lor umane creatoare, nealterate de păcat. Ea poate releva capacitatea noastră de a dobândi, în condiţiile

temporalităţii, valori eterne şi poate redescoperi vocaţia originară. Clipa poate răscumpăra timpul pier-

dut, când se restabileşte în ea comuniunea cu Dumnezeu, sau poate pierde un timp bun, de o viaţă întrea-

gă, când în ea se săvârşeşte, prin păcat, ruperea comuniunii cu Dumnezeu. (Patriarhul Daniel)

Vai de feciorii răzvrătiţi, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fără Mine, care fac legăminte ce nu sunt în

Duhul Meu, ca să grămădească păcate peste păcate. (Isaia 30.1)

Viaţa e un dar al lui Dumnezeu dat nouă, oamenilor, pentru a ne curăţi sufletele de păcat şi a ne pregăti,

prin Hristos, spre a primi viaţa veşnică. (Valeriu Gafencu)

Violenţa este arma celor slabi. (Mahatma Gandhi)

Violenţa este replica incultului. (Alan Brien)

Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei. (Isaac Asimov)

Violenţa generează, de obicei, violenţă. (Eschil)

Violenţa naşte violenţă. (Anthony Burgess)

Violenţa/ A răspunde agresiunii prin nonviolenţă e un act de voită indiferenţă, dar de indiferenţă bine prac-

ticată. (Andrei Pleşu)

Agresivitatea este întotdeauna o consecinţă a frustrării. (John Dollard)

Comunismul a lucrat cu înverşunarea drăcească şi violentă să izgonească pe Hristos din viaţa

noastră şi să crească atei liberi-cugetători şi indiferenţi. Şi au rămas încă urme, răni încă

nevindecate de credinţa noastră. (Părintele Constantin Voicescu)

Frumosul este superior sublimului pentru că este permanent şi nu satură; în timp ce sublimul este

relativ, trecător şi violent. (Henri-Frédéric Amiel)

În viaţa noastră, plină de nervozitate şi violenţă, avem o mare nevoie de umilinţă. 10.18

Mai mult câştigi prin iertare decât prin violenţă. (La Fontaine)

Multe lucruri sunt violente dar nimic mai violent ca omul. (Sofocle)

Omul este încă la fel cum a fost. Este încă brutal, violent, agresiv, avid, competitiv. Şi … a con-

struit o societate după aceste trăsături. (Krishnamurti, filosof indian)

Orice societate bazată pe dominare susţine violenţa. (Bell Hooks)

Zis-a Avva Ilie: Ce poate păcatul unde este pocăinţă şi ce foloseşte dragostea unde este mândrie?

Zis-a Avva Sisoe: Orice fel de ispită va veni omului, să zică: Pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta.

Iar dacă vreun lucru bun se va întâmpla lui, să zică: Din mila lui Dumnezeu este aceasta.

Pădurea/ A stricat-o pe ea mistreţul din pădure şi porcul sălbatic a păscut-o pe ea. Dumnezeul puterilor, întoarce-

Te dar, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, şi o desăvârşeşte pe ea, pe care a sădit-o

dreapta Ta, şi pe Fiul Omului pe care l-ai întărit Ţie. (Psalmi 79.14-16)

Am să vă spun eu ce realizează pustnicii. Dacă mergi foarte departe, într-o pădure, şi devii foarte tăcut,

vei ajunge să înţelegi că eşti conectat la tot. (Alan Watts)

Au ieşit deci oamenii la câmp în întâmpinarea Israeliţilor, şi s-a dat bătălia în pădurea lui Efraim. Acolo a

fost în ziua aceea bătălie mare; poporul israelit a fost înfrânt de robii lui David, căzând ucişi douăzeci

de mii de oameni. Lupta s-a întins în tot ţinutul acela şi pădurea a mâncat în ziua aceea mai mulţi oa-

meni decât a doborât sabia. Când s-a întâlnit Abesalom cu oamenii lui David, era călare pe un catâr.

Când catârul a fugit cu el pe sub crăcile unui stejar mare, părul lui Abesalom s-a încurcat în crengile

stejarului şi el a rămas spânzurat în văzduh, iar catârul de sub el s-a dus înainte. Atunci cineva a văzut

aceasta şi a spus lui Ioab, zicând: "Iată, am văzut pe Abesalom spânzurat de un stejar".

(II Regi 18.5-9)

Ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii, aşa alungă-i pe ei, în viforul Tău şi în urgia Ta.

(Psalmi 82.13, 14)

David văzuse că Saul a ieşit să caute sufletul lui, dar el se afla într-o pădure din pustiul Zif. Atunci s-a scu-

lat Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David în pădure şi l-a întărit cu nădejdea în Dumnezeu, zicându-i:

"Nu te teme, căci nu te va găsi mâna tatălui meu Saul şi tu vei împărăţi peste Israel, iar eu voi fi al do-

ilea după tine; Saul, tatăl meu, ştie aceasta". Şi au încheiat ei între ei legământ înaintea feţei Domnului.

Apoi Ionatan s-a întors la casa sa, iar David a rămas în pădure. Atunci au venit Zifeii la Saul în Ghi-

beea şi au zis: "Iată David stă ascuns la noi prin locuri nestrăbătute, în pădure, pe muntele Hachila,

care vine la dreapta Ieşimonului. (I Regi 23.15-19)

În ziua aceea s-au obosit oamenii din Israel. Iar Saul a pus poporul să jure, zicând: "Blestemat tot cel ce

va mânca până seara, până când eu îmi voi răzbuna pe vrăjmaşii mei". De aceea nimeni din popor n-a

gustat hrană, ci s-a dus tot poporul în pădure, şi acolo într-o poiană era miere. Şi a intrat poporul în

pădure şi a zis: "Iată curge miere". Dar nimeni nu şi-a dus mâna spre gura sa, căci poporul se temea

de blestem. (I Regi 14.24-26)

Ideile sunt un vânat rar în pădurea cuvintelor. (Victor Hugo)

Şi a făcut regele Solomon două sute de scuturi de aur ciocănit, câte şase sute de sicli pentru fiecare scut,

şi trei sute de scuturi mai mici tot din aur ciocănit; câte trei mine de aur intra în fiecare scut; şi le-a

pus regele în casa numită Pădurea Libanului. (III Regi 10.16, 17)

Şi el a zis: "Aduceţi-mi o oală nouă şi puneţi sare în ea!" Şi i-au adus şi a ieşit el la fântâna de apă şi, arun-

când sarea în ea, a zis: "Aşa zice Domnul: Iată am făcut apa aceasta sănătoasă şi nu va mai pricinui nici

vătămare, nici moarte, nici nerodire". Şi s-a făcut apa curată până astăzi, după cuvântul pe care l-a spus

Elisei. De acolo s-a dus el la Betel. Şi cum mergea pe drum, au ieşit din cetate nişte copii şi s-au apu-

cat să râdă de al zicând: "Hai, pleşuvule, hai!" Iar el, întorcându-se şi văzându-i, i-a blestemat cu numele

Domnului. Atunci, ieşind din pădure doi urşi, au sfâşiat din ei patruzeci şi doi de copii. De aici Elisei

s-a dus la muntele Carmelului, iar de acolo s-a întors în Samaria. (IV Regi 2.20-25)

Un arbore mi-e mai drag decât un om, în pădure mă simt fericit – ferict în pădure unde fiecare copac gră-

ieşte prin tine. Doamne ce minunăţie! În păduri, pe dealuri e linişte, linişte spre a Te slăvi! (Ludwig

van Beethoven)

Pământul pe care trăim este poarta cerului. (Sfinţii Părinţi)

Pământul/ A cunoaşte Esenţa Divină – acesta este cel mai înalt ţel al sufletului trimis de Creator pe Pământ!

(Pitagora)

Acela care preferă bunurile pământeşti în locul bunurilor spirituale, le va pierde şi pe unele şi pe altele.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de

pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Şi ce

a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. (Ioan 3.30-32)

Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi

înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine. (Ioan 12.31, 32)

Alexandru Macedon a avut trei dorinţe înainte de moarte: Să fie purtat spre mormânt de către medicii

eminenţi ai vremii sale, pentru a arăta cât de neputincioşi suntem în faţa morţii. A doua dorinţă era să

arunce bani şi pietre scumpe pe marginea ultimului său drum, semn că tot ceea ce agonisim rămâne

pe pământ. Iar ultima dorinţă, probabil se ştie mai bine decât celelalte, a fost ca mâinile sale să

atârne în afara sicriului, pentru că murim cum ne-am născut.

Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, din sânul vijeliei, şi i-a zis: "Cine este cel ce pune pronia sub obroc,

prin cuvinte fără înţelepciune? Încinge-ţi deci coapsele ca un viteaz şi Eu te voi întreba şi tu Îmi vei da

lămuriri! Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât

măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? (Iov 38.1-5)

Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi

s-a făcut omul fiinţă vie. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus a-

colo pe omul pe care-l zidise. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi,

plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştin-

ţei binelui şi răului. (Facerea 2.7-9)

Binele e nevăzut, ca cele din cer; răul se vede, ca cele de pe pământ. (Sfântul Antonie cel Mare)

Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: "Pământul lui Zabulon şi pământul lui

Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut

lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit". (Matei 4.14-16)

Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt. Şi trei sunt

care mărturisesc pe pământ:Duhul şi apa şi sângele, şi aceşti trei mărturisesc la fel. (I Ioan 5.7, 8)

Cel mai mare test de curaj de pe pământ este să suporţi înfrângerea fără să te descurajezi. (Robert G.

Ingersoll)

Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie,

nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. (Matei 24.35, 36)

Cine vrea, poate să se ridice de la pământ la cer. Nu are nevoie pentru aceasta decât de bunăvoinţă şi

de virtute. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Copacii sunt efortul nesfârşit al Pământului de a vorbi cu cerul. (Rabindranath Tagore)

Cum am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi pentru împăratul pământesc, tot aşa voim şi vom lupta şi pentru

Împăratul ceresc, împotriva vrăjmaşilor Lui. (Sfântul Mucenic Tiron, comandantul celor

40 de ostaşi din Sevastia Armeniei. Toţi au primit moarte mucenicească în anul 320)

Cultura este puterea cea mai tare de pe pământ şi o cetate nouă a unităţii naţionale. (Simion Bărnuţiu)

Cumplit lucru e beţia. E în stare să adoarmă simţurile, să întunece mintea. Face mort şi fără de putere pe

omul înzestrat cu raţiune, omul care a primit stăpânirea peste toate, îl doboară la pământ

legându-l cu lanţuri de nedezlegat. … (Sfântul Ioan Gură de Aur, vezi Beţia/ )

Dacă Galileo ar fi spus în versuri că pământul se învârte, poate că inchiziţia l-ar fi lăsat în pace.

(Thomas Hardy)

Dacă un popor n-are o tinerime entuziastă, cultă şi cu dor de ţară, este pierdut pentru totdeauna. Aceste

vlăstare ale tinereţii ţin pe umerii lor viitorul, precum odinioară Atlas ţinea pământul. (Vasile Conta)

Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi

patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. (Matei 9.6, 7)

Deşi corpul vrea să fie pământ în pământ, sufletul vrea să fie cer în cer. (Lope de Vega)

Diavolul se foloseşte de obicei de slăbiciunile noastre, adică de împătimirea noastră pentru cele