63. Întrebare: Domnul a zis: „Dacă îţi vei aduce darul tău la altar și acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău.” (Matei 5, 23-24) Deci dacă cei de altă credință au ceva împotriva noastră, că nu participăm la întâlniri ecumeniste sau slujbe ecumeniste, noi nu mai putem să aducem daruri la altar ?
Răspuns: Domnul nu se referă aici la eretici. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne depărtăm de cei care se împotrivesc învăţăturii ortodoxe: „Și vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări și sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.” (Romani 16, 17) Deci nu se cuvine să participăm la întâlniri și slujbe cu ereticii.
La Sfintele Sinoade Ecumenice, cum au gândit Sfinții Părinți? Au cugetat cumva că nu mai pot aduce daruri la altar din cauza faptului că ereticii sunt supăraţi pe ei? Nicidecum. Ci au mărturisit cu mult curaj dreapta credință și au anatematizat pe eretici.
64. Întrebare: Ce înseamnă anatema ?
Răspuns: „Cuvântul anatema înseamnă lepădare. Când Biserica dă anatemei o învăţătură, asta înseamnă că învăţătura cu pricina cuprinde hulă asupra Sfântului Duh, și pentru mântuire este de trebuinţă ca ea să fie lepădată și îndepărtată cum este îndepărtată otrava de mâncare. Când este dat anatemei un om, asta înseamnă că omul cu pricina și-a însuşit cu hotărâre învăţătura hulitoare, lipsindu-se prin ea de mântuire pe sine și pe semenii săi, cărora le împărtăşeşte felul său de a gândi. Când cineva se hotărăşte să părăsească învăţătura hulitoare și să primească învăţătura pe care o ţine Biserica Ortodoxă, el e îndatorat, după rânduielile Bisericii Ortodoxe, să dea anatemei învăţătura mincinoasă pe care o ţinea până atunci și care îl ţinea în pierzare, înstrăinându-l de Dumnezeu, făcându-l să rămână vrăjmaş lui Dumnezeu, hulitor al Sfântului Duh, părtaş al satanei.
Însemnătatea anatemei este de doctorie duhovnicească a Bisericii împotriva unei boli a duhului omenesc, boală care pricinuieşte moarte veşnică.” 104
65. Întrebare: Anatemele date asupra ereticilor nu arată și o lipsă de iubire ?
Răspuns: „Erezia are ca efect ruperea de trupul Bisericii și autoexcluderea din viața ei.” 105
Deci ereticul însuşi se exclude pe sine din Biserică. El însuşi, cugetând împotriva Sfinților Părinți, renunţă la comuniunea cu aceştia. El singur se face vrăjmaş al lui Dumnezeu prin blasfemie împotriva Sfântului Duh care a grăit prin Sfinții Părinți. Nu anatema îl rupe de Biserică, ci propria lui erezie. Dacă n-ar avea nici o erezie, n-ar cădea sub influenţa anatemei.
Ereticul este lipsit de iubire faţă de Dumnezeu și de Sfinții Părinți. Dacă ar iubi pe Dumnezeu ar păzi poruncile Lui, ar păstra cu evlavie învăţătura dată de Dumnezeu prin Sfinții Părinți.
Deci nu Sfinții Părinți erau lipsiţi de iubire, ci ereticii. Iar Sfinții Părinți îi mustrau pe eretici din iubire.
66. Întrebare: Dar cum se pot împăca iubirea și mustrarea ?
Răspuns: Iubirea și mustrarea nu sunt incompatibile. „Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte și ca un părinte pedepseşte pe feciorul care îi este drag.” (Pilde 3, 12; Evrei 12, 6)
În Sinaxarul Sfântului Grigorie Episcopul Acragantiei (sec VII) găsim scris că acesta s-a dus la Constantinopol, unde atunci se adunase Sinod împotriva monoteliţilor Serghie, Pir și Pavel. Și„s-a luptat cu dânşii Sfântul Grigorie și atât de mult a mustrat nebunia lor, încât vestea despre el a ajuns până la urechile împăratului.” Prin această mustrare, Sfântul a dat dovadă de dragoste adevărată, dorind îndreptarea ereticilor și arătând binecredincioşilor pericolul ereziei. De aceea și Biserica îl numeşte „icoana curăţiei, sprijinul Bisericii, sfeşnic al dragostei”. 106
67. Întrebare: Dar acesta era episcop, de aceea a îndrăznit să-i mustre. Cineva care nu este episcop, are voie să mustre pe eretici ?
Răspuns: Pe atunci, Sfântul Grigorie nu era episcop, ci numai diacon. De la Constantinopol s-a întors la Roma și acolo a fost hirotonit Episcop al Acragantiei. 107
Iar pe ereticul Nestorie, care era patriarh al Constantinopolului, l-a mustrat prima oară un mirean, de faţă cu toți oamenii din biserică.
Tot astfel, Sfântul Grigorie Decapolitul, abia intrat în mănăstire, l-a mustrat pe egumenul eretic, în faţa întregii obşti, „spunând că nu este vrednic a păstori atâtea oi cuvântătoare, fiind eretic și luptător contra sfintelor icoane. Iar egumenul acela, nesuferind mustrările Sfântului și umplându-se de mânie, cu multă trufie a poruncit celor ce-i stau înainte să bată pe Sfântul fără milă. Sfântul a primit mulţimea loviturilor ca o rouă cerească și mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit a suferi aceasta pentru dreapta credință. Deci a fugit din acea mănăstire, că nu suferea să stea cu ereticul acela la un loc.” 108 De aceea, Biserica îl cinsteşte cu laude ca acestea:
„Înţelegerea cea răzvrătită a răucredinciosului egumen cunoscând-o, cu îndrăzneală l-ai înfruntat în sobor mustrându-l; iar el trufaşul, mâniindu-se a poruncit ca să te bată fără milă; tu însă primind mulţimea loviturilor ca nişte rouă cerească, mulţumit-ai lui Dumnezeu; pentru care noi lăudând râvna ta cea dumnezeiască, grăim ţie:
Bucură-te, că ai vădit cu îndrăzneală eresurile celor răucredincioşi;
Bucură-te, că ai fugit de locuinţa cea împreună cu dânşii;
Bucură-te, că pentru dreapta credință primind răni te bucurai ca apostolii;
Bucură-te, apărătorul dogmelor celor soborniceşti și apostoleşti.” 109
Însă este bine să ne sfătuim în toate cu Părintele Duhovnic, deci și în problema atitudinii faţă de eretici. De asemenea, trebuie să cunoaştem bine învăţătura ortodoxă.
68. Întrebare: Stim că adevărata dragoste nu se aprinde de mânie. Cum se explică atunci faptul că adevărata dragoste îngăduie mustrarea ?
Răspuns: „Adevărata dragoste nu se aprinde de mânie, nu se mânie pe aproapele, chiar dacă suferă necazuri din partea lui. […] Și chiar dacă uneori se arată a fi mânioasă, această mânie este îndreptată împotriva păcatelor, nu împotriva oamenilor; prigoneşte și se străduieşte să stârpească păcatele, nu pe cei care au păcătuit. Această mânie vine cel mai adesea din partea mai-marilor și păstorilor binecredincioşi. O astfel de mânie este îndreptăţită și arată marea iubire ce se ascunde în inima celui ce se mânie, iubire care caută în tot chipul mântuirea aproapelui. Unii ca aceştia se aseamănă doctorului bun și iscusit, care dă câteodată o doctorie amară celui bolnav, ca astfel să gonească mai lesne din el boala. […]
O astfel de mânie este trebuincioasă păstorilor și mai-marilor, care sunt datori să gonească și să dezrădăcineze răutatea și proastele năravuri ale celor aflaţi sub ascultarea lor. Treaba lor este să rabde cu blândeţe atunci când sunt jigniţi ei înşişi, însă atunci când e călcată legea lui Dumnezeu și aproapelui i se face nedreptate, ei sunt datori să înfiereze acest lucru, să nu tacă”. 110
În Sfânta Slujbă din Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic se arată că „Dumnezeeştii Păstori, ca nişte slujitori cu totul credincioşi ai lui Hristos și cunoscători preasfinţiţi ai dumnezeeştii propovăduiri, strângându-și toată iscusinţa lor păstorească și mânaţi fiind acum de o prea îndreptăţită mânie, au alungat cu praştia Duhului pe lupii cei primejdioşi și molipsitori”. Cu harul Sfântului Duh, Sfinții Părinți i-au alungat pe eretici, așa cum un bun păstor ar alunga cu o praştie pe lupii care atacă turma.
69. Întrebare: Cum vorbeau Sfinții Părinți despre eretici și cum vorbesc ecumeniştii ?
Răspuns: Sfinții Părinți, Dumnezeieştii Dascăli ai Bisericii, îi numeau pe eretici: „semănători de neghină”, „mădulare putrede”, „spurcaţi”, „pângăriţi”, „smintiţi”, „nebuni”, „vase ale necurăţiei”, „vrăjmaşi ai lui Dumnezeu”, „urgisiţi de Dumnezeu”, „ceată blestemată”, „lupi primejdioşi și molipsitori”, „cumpliţi lupi ciumaţi”.
Iar ecumeniştii îi numesc pe eretici: „păstori”, „Excelenţa Sa...”, „Sanctitatea Sa...”, „Sfântul Părinte Papa...”.
70. Întrebare: Am auzit că există și un ecumenism biblic. Cum este acela?
Răspuns: Nu există ecumenism biblic, deoarece în Sfânta Scriptură găsim argumente împotriva ecumenismului. Dar unii pseudoteologi, în dorinţa lor de a găsi argumente ecumeniste chiar și în Dumnezeiasca Scriptură, au definit ecumenismul ca fiind „buna înţelegere dintre oameni” și au găsit argumente biblice pentru aceasta. Rezultatul a fost numit „ecumenism biblic”.
S-a ajuns chiar să se afirme că „la temelia ecumenismului biblic se află în mod firesc toate scrierile canonice ale Vechiului Testament, textele profeţilor fiind de mare folos între oamenii de bună credință, creştini sau necreştini.” 111 și că „dialogul interreligios se poate baza pe nenumărate temeiuri neotestamentare.” 112
71. Întrebare: Care sunt cele mai importante argumente biblice împotriva ecumenismului ?
Răspuns: Cele mai importante argumente biblice împotriva ecumenismului sunt următoarele:
Dumnezeul Cel Adevărat interzice să avem alţi dumnezei:
„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului și din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine!” (Ieşirea 20, 2-3)
O singură credință este adevărată; un singur Botez este adevărat:
„Este un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez.” (Efeseni 4, 5)
Învăţăturile heterodoxe provin din îngâmfare:
„Iar de învață cineva altă învăţătură și nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos și de învăţătura cea după dreapta credință, acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor și a certurilor de cuvinte”. (I Timotei 6, 3-4)
Se cuvine să păstrăm dreapta credință pe care am învăţat-o de la înaintaşii noştri binecredincioşi:
„Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat și de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat”. (II Timotei 3, 14)
„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmaţi-le credința. Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este acelaşi. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri”. (Evrei 13, 7-9)
Pe heterodocşi nu se cuvine să-i primim în casă, nici să le zicem Bun venit!:
„Oricine se abate și nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă cineva vine la voi și nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă și să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele.” (II Ioan 1, 9-11)
Trebuie să ne depărtăm de eretici:
„Și vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări și sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.” (Romani 16, 17)
Ierarhii trebuie să-i mustre pe eretici:
„De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te.” (Tit 3, 10)
Ereticii să fie anatema:
„Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1, 9)
72. Întrebare: De ce ecumenismul îi „prinde” așa de uşor pe oamenii din zilele noastre?
Răspuns: Din cauza slăbirii vieţii duhovniceşti.
Cuviosul Paisie Aghioritul spune că „astăzi cei mai mulţi oameni nu au gustat bucuria jertfirii și nu iubesc osteneala. Au intrat trândăvia, căpătuiala și multul confort. Lipseşte mărimea de suflet, jertfirea.” 113
„Astăzi există un duh căldicel, deloc bărbăţie, deloc jertfă. Toate le-au prefăcut cu logica stricată de azi.” 114
„În epoca noastră, din păcate, oamenii nu vor să-și taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe lângă asta, vorbesc cu obrăznicie și alungă harul lui Dumnezeu. Și după aceasta, oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeşte înrâuriri diavoleşti.”115
Mintea întunecată de patimi nu poate distinge sensurile fine din cugetarea dogmatică a Sfinților Părinți. Patimile împiedică simţirea duhovnicească.
Învăţământul teologic de astăzi este mai mult raţionalist decât duhovnicesc. Studenţii provin din licee și şcoli în care învăţământul a avut o influenţă negativă asupra lor. Întregul învăţământ actual se bazează pe principii neortodoxe. „Scopul lor este acum să depărteze pe copii de Biserică. Îi otrăvesc, îi molipsesc cu diferite teorii, le clintesc credința. Îi împiedică de la bine, ca să-i netrebnicească. Îi distrug de mici.”116 Televiziunea are și ea un efect negativ foarte puternic.
73. Întrebare: Există vreo legătură între televiziune și ecumenism?
Răspuns: Da. În primul rând, televiziunea actuală favorizează iubirea de slavă deşartă, iubirea de avuţie materială și patimile trupeşti. Un om cuprins de aceste patimi va fi o victimă uşoară a ecumenisnului. Acolo unde este comoara lui va fi și inima lui. Un astfel de om nu are duh de jertfă. Nu este în stare să apere dreapta credință cu preţul vieţii sale.
În al doilea rând, televiziunea actuală are orientare ecumenistă, contribuind astfel la formarea unor concepţii ecumeniste. Sub pretextul păcii și al iubirii se trece uşor peste aspectele dogmatice.
În al treilea rând, televiziunea produce o slăbire intelectuală și spirituală. „Vizionarea TV slăbeşte mult controlul intern al atenţiei, capacitatea tinerilor de a-și susţine sau concentra atenţia până la finalizarea activităţii desfăşurate și, practic, deprinde creierul să răspundă automat la stimulii externi cultivând o atitudine mentală pasivă.”117 „Copiii nu mai pot urmări cu atenţie o prezentare obişnuită, iar profesorii nu știu ce să mai facă pentru a le captiva și a le menţine această putere a minţii, fără de care nici o activitate, fie ea de învăţare sau de alt tip nu se poate desfăşura.”118 „Toate studiile privitoare la efectele televiziunii, fie că se referă la copii, fie la adulţi, constată că vizionarea este un factor important în generarea unui comportament pasiv. Proporţional cu timpul dedicat vizionării, se poate constata o micşorare a vigilenţei generale. De asemenea, se înregistrează o scădere vizibilă a perseverenţei, a voinţei și dispoziţiei de a urmări activ rezolvarea unei probleme.”119 În gimnaziu apar dificultăţi în înţelegerea lecturii și în exprimarea ideilor. Ca efect al vizionării TV „ în liceu, dificultăţile de limbă continuă să se arate în chestiuni subtile precum: planificarea, succesiunea și organizarea ideilor, clasificarea, diferenţierea nuanţată a conceptelor, înţelegerea raporturilor dintre cauză și efect, raţionament matematic și ştiinţific, înţelegerea relaţiilor dintre idei în timpul citirii, exprimarea directă și cu acurateţe a ideilor, reflecţia interioară etc.”120
Un om cu comportament pasiv, cu dificultăţi în organizarea și exprimarea ideilor, incapabil de o diferenţiere nuanţată a conceptelor, un om cu vigilenţă și perseverenţă scăzută, nu va fi în stare să sesizeze ereziile fine și să organizeze un plan de rezistenţă ortodoxă. Nu va fi în stare să apere dreapta credință cu preţul vieţii lui.
Din aceste trei aspecte deducem că televiziunea favorizează foarte mult ecumenismul.
74. Întrebare: Ce caracteristici au ereziile în vremea noastră ?
Răspuns: „Este quasi unanim recunoscut că epoca globalizării este și o epocă a confuziei și relativizării principiilor și valorilor. De la această relativizare nu face excepţie nici valoarea de adevăr religios. Astfel, astăzi, se creează un mediu destul de propice proliferării ereziilor. Învăţăturile eretice îşi schimbă cu uşurinţă masca sub care apar, fără a înceta să rămână la statutul de imitaţii și surogat al adevărului credinţei în Hristos. În epoca actuală, ereziile aplică tot mai frecvent tactica adaptării aparente la mediul spiritual în care vor să se implanteze. Capacitatea adaptabilităţii cameleonice este favorizată de concepţiile și mentalităţile propagate pe diverse căi în noua epocă. […] În epoca globalizării, reprezentanţii și adepţii ereziilor, în general, invocă tot mai insistent dreptul la libera circulaţie a ideilor și la libertate religioasă.”121
75. Întrebare: Mulţi oameni de altă credință fac fapte bune. Cu ei ce se va întâmpla ?
Răspuns: Dumnezeu ştie ce se va întâmpla cu ei. Dar noi ştim de la Sfinții Părinți că cel ce vrea să se mântuiască trebuie să aibă și dreaptă credință și fapte bune.
Sfântul Paisie de la Neamţ spune foarte clar: „Dumnezeu Preamilostivul, prin credința ortodoxă și fapte bune, și darul Său, lucrează mântuirea sufletelor creştinilor ortodocşi. Credinţa ortodoxă este aceea pe care o ţine Una Sfânta Soborniceasca și Apostoliceasca Biserică a Răsăritului, iar fără ea, adică fără credința ortodoxă, nicidecum nu este cu putinţă nimănui a se mântui. Credinţa ortodoxă fără fapte bune moartă este, precum și faptele cele bune fără credința ortodoxă sunt moarte. Iar cel ce vrea să se mântuie, trebuie să unească întotdeauna credința ortodoxă cu faptele cele bune și să aibă fapte bune întru credința ortodoxă.” 122
Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov spune că „Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mântuire.” 123
Sfântul Teodosie de la Pecerska spune: „Numai cel ce trăieşte în Credinţa Ortodoxă îşi va mântui sufletul.”124
În Proloage, la 20 septembrie, găsim scris despre Sfântul Mare Mucenic Eustatie (+120). El era un om bogat și împreună cu femeia lui, deşi erau păgâni, erau foarte milostivi spre săraci. Fiind odată la vânătoare, Plachida (că așa se numea el înainte de Botez), a văzut între coarnele unui cerb strălucind cinstita Cruce, iar pe dânsa chipul lui Hristos. Și a auzit un glas venind de la Cruce și zicând: „Pentru ce mă goneşti, Plachida ? Eu sunt Hristos. Mergi la unul din preoţii mei creştini și el îţi va arăta calea pe care s-o urmezi.” Și s-au botezat, el și toată familia lui. Iar mai târziu, nevrând ei a se lepăda de Hristos, au fost arşi de vii, pe vremea tiranului împărat Adrian (117-138). De aici vedem că Dumnezeu nu i-a lăsat în păgânism, ci i-a îndrumat spre credința creştină și spre Sfântul Botez. Deşi aveau fapte bune, le era de trebuinţă și credința creştină.
76. Întrebare: Dar Domnul i-a spus lui Plachida: „Eu sunt Hristos. Mergi la unul din preoţii mei creştini și el îţi va arăta calea pe care s-o urmezi.” L-a îndrumat spre unul din preoţii creştini. De unde ştim că s-a referit la un preot creştin ortodox ?
Răspuns: Era înainte de anul 120. Pe atunci nu existau nici protestanţi, nici romano-catolici, nici monofiziţi. Este evident că s-a referit la un preot creştin ortodox. Biserica Ortodoxă este unica Biserică întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos.
77. Întrebare: Atunci de ce există mai multe Biserici ?
Răspuns: Nu există mai multe Biserici. Biserica este „Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” așa cum mărturisim în Crezul alcătuit la primele două Sfinte Sinoade Ecumenice.
Sfântul Iustin Popovici ne învață astfel: „Dat fiind că Domnul Hristos nu poate avea mai multe trupuri, în El nu pot fi mai multe Biserici.”125
Sfântul Lavrentie de Cernigov spune că „Una este doar Biserica Ortodoxă Sobornicească și Apostolească, celelalte ce se numesc ‹‹Biserici›› nu sunt Biserici, ci sămânţă stearpă a diavolului în lanul de grâu al lui Hristos.”126
78. Întrebare: Unii spun că toți oamenii se roagă la acelaşi Dumnezeu, că toate religiile sunt unul și acelaşi lucru, toate slujesc lui Dumnezeu. Este corect ?
Răspuns: Există un singur Dumnezeu Adevărat. Dar aceasta nu înseamnă că toți oamenii se roagă aceluiaşi Dumnezeu.
Papistaşii se roagă unui dumnezeu la care Sfântul Duh purcede și de la Fiul, nu se roagă Adevăratului Dumnezeu.
Monofiziţii se roagă unui hristos inventat de ei, care are o singură fire.
Evreii (necreştini) se roagă unui dumnezeu monopersonal. Ei nu recunosc pe Fiul lui Dumnezeu și pe Duhul Sfânt ca Persoane Dumnezeieşti. Deci nu se roagă Adevăratului Dumnezeu.
Cuviosul Paisie Aghioritul spune că „sunt unii care pe nişte înşelaţi îi iau de prooroci. Cu câţiva ani în urmă, un protestant umbla peste tot cu o valiză de piele, care avea pe ea o inscripţie în engleză: ‹‹Sunt Proorocul Ilie!››. Purta o cămaşă cu mâneci scurte, avea și o Sfântă Scriptură în engleză și spunea că a coborât din cer. Când l-au întrebat ce crede, de ce religie ţine, a spus: ‹‹Ei, astea sunt pierdute. Atunci nu existau religii!››. Ai înţeles. Pentru el, toți: catolicii, protestanţii, penticostalii, toate ereziile și tot lăstărişul ereziilor sunt unul și acelaşi lucru. Din asta nu-și poate da seama oricine despre ce este vorba? Câte scrisori nu mi-a trimis! Cita diferite locuri din Sfânta Scriptură și avea numai poziţii protestante. Trimitea și la alţii o mulţime de scrisori, când din Anglia, când din altă parte. Unii au crezut în cele ce le scria și voiau chiar să publice într-o revistă că a venit Proorocul Ilie. ‹‹Sunteţi sănătoşi? Ce vreţi să faceţi?›› - le-am spus. Sărmana lume este ameţită.” 127
Afirmaţia că „toți oamenii se roagă la acelaşi Dumnezeu” este specifică ecumenismului panreligios. „Victimă a acestui ecumenism sinistru, nenorocitul Iacov al Americii a avut sinceritatea vrednică de laudă să nu-și ascundă cugetele sale lăuntrice: ‹‹Mişcarea ecumenică, deşi este de provenienţă creştină trebuie să devină mişcare a tuturor religiilor (!!!), a uneia spre cealaltă, așa cum se face dialogul, dacă este adevărat că toate religiile slujesc pe Dumnezeu și pe om. Nu există decât un Dumnezeu…›› (ziarul Orthodoxos Tipos, august-septembrie 1968) Adică, nici mai mult nici mai puţin, prin Mesajul de mai sus de la al 19-lea Congres clerico-mirenesc din Atena, la două mii de ani după ce a strălucit în Betleem lumina dumnezeiască a Adevărului și s-a revărsat până la marginile pământului, Arhiepiscopul „ortodox” readuce sincretismul și „Theoxenia”(sărbătoare păgână în cinstea tuturor zeilor) vechilor religii misterice!
De la Hristos și până azi au apărut multe și felurite erezii. Dar care erezie creştină, care eretic a susţinut vreodată că ‹‹toate religiile slujesc lui Dumnezeu și pe om››? […] Până și iehoviştii, care au întrecut orice măsură prin lipsa de evlavie și hulele lor, n-au ajuns nici măcar aproape de grozăvia ecumenismului. Mulţi monştri a născut iadul în vremurile noastre, dar de mărimea ecumenismului nu este niciunul!”128
79. Întrebare: Unii sunt de părere că am putea să numim religiile „acumulatori încărcaţi la razele Soarelui Dreptăţii” și că trebuie să recunoaştem inspiraţiile care există în alte religii. Este corect ?
Răspuns: Nu este corect. Ştim că Soarele Dreptăţii este Domnul nostru Iisus Hristos, care este Calea, Adevărul și Viaţa. Există un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez (cf. Efeseni 4, 5). O singură credință este adevărată, Credinţa Ortodoxă primită de la Cel care este Adevărul.
În religiile vechilor mexicani există două grupe de zei: zeii creatori și zeii naturii. Din prima grupă fac parte „stăpânul și stăpâna cărnii noastre”, „marele şarpe verde cu pene” și „oglinda fumegândă”. Din grupa zeilor naturii fac parte zeul focului și zeiţa dragostei, care este soţia zeului porumb. Se consideră că zeii au creat la început focul și numai o jumătate de soare. Ar fi urmat apoi crearea stăpânilor lumii subpământene, a zeului apelor și a soţiei acestuia, a apei și în apă a unei fiinţe uriaşe asemănătoare crocodilului, din care a fost modelat pământul. Se consideră că marele şarpe verde cu pene a prăvălit oglinda fumegândă în adâncurile apelor, iar el a devenit soare. Dar o furtună a distrus omenirea, iar unii oameni s-au transformat în maimuţe. Într-o altă etapă, zeul apelor a devenit soare, iar omenirea s-a transformat în păsări și fluturi. Se mai consideră că fiinţele umane actuale au fost create de către marele şarpe verde cu pene din oasele măcinate ale oamenilor morţi care se găseau în lumea subpământeană.129
Vechii mexicani practicau jertfe umane. Victima era întinsă pe piatra de sacrificiu, iar un popă idolesc sfâşia coşul pieptului în dreptul inimii cu un cuţit ceremonial, smulgea inima care, încă bătând, era consacrată zeului soare. Trupul se arunca pe trepte în jos către mulţime, de unde era luat pentru a fi mâncat în cadrul sărbătorii.130
În religia Mesopotamiei antice exista o mare mulţime de zei. Zeităţile erau dispuse în panteon după tiparul prezent la curtea regală. Magia și ghicitul făceau parte integrantă din cult. Se considera că lumea a fost creată de un zeu din cadavrul unui monstru.131
Fenicienii adorau mai mulţi zei, printre care și Baal, considerat creatorul zeilor, născut din Aşerata mării (mama zeilor, care ar fi avut 70 de copii). Cultul cuprindea, printre altele, sacrificiul uman și prostituţia rituală.132
Cultul galilor cuprindea și sacrificii umane. Nişte momâi uriaşe, împletite din nuiele, erau umplute cu oameni vii. Acestora li se dădea foc, iar cei dinăuntru piereau cuprinşi de flăcări.133
În religia vechilor germani erau mai mulţi zei. Părintele zeilor era zeul războiului; el avea următoarele însuşiri: violenţa, iuţeala, posibilitatea de a-și schimba înfăţişarea și priceperea în lucrările magice. Se considera că vântul cald a topit gheaţa și, din picăturile care cădeau, a luat naştere un gigant și o vacă. Din gheaţă au apărut într-o zi perii capului unui om, a doua zi capul, iar a treia zi omul întreg, a cărui urmaşi au omorât pe gigant și au creat din el lumea: cu sângele marea, cu oasele munţii, cu dinţii piertoaiele, cu craniul cerul, cu părul arborii, cu creierii norii.134
În budism, „vehicolul tantric” pune accent pe vrăjitorie, credință idolatră și imoralitate voită.135
Aceste inspiraţii nu aparţin Soarelui Dreptăţii. Ele sunt vădit satanice și se îndreaptă ca și cult spre întemeietorul lor.
De aceea, Sfântul Teodosie de la Pecerska spune: „Nu se cade să lauzi o credință străină. Cine laudă o credință străină face la fel ca și cel care-și huleşte propria credință. Cine laudă credința sa și pe cea străină e un făţarnic și apropiat de erezie […] Dacă cineva îţi spune: ‹‹Credinţa noastră și a voastră este de la Dumnezeu›› atunci, fiule, răspunde-i așa: ‹‹Făţarnicule! Cum pot fi amândouă de la Dumnezeu? Nu ştii ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez.›› (Efeseni 4,5) Aşadar, fiule, fereşte-te de aceştia și întotdeauna apără-ţi credința ta! Nu te înfrăţi cu ei, ci fugi de ei și întăreşte-te în credința ta prin fapte bune! Fiule, chiar dacă va trebui să mori pentru Credinţa ta Sfântă, du-te cu îndrăzneală la moarte! Așa au murit și Sfinții pentru Credinţă, iar acum vieţuiesc întru Hristos.”136
Dostları ilə paylaş: |