Întrebare: Mulţi creştini nu cunoşteau în amănunt dogmele ortodoxe

50. Întrebare: Aceasta înseamnă implicit că Sfinții Părinți nu admit căsătoriile mixte. Există și un canon explicit care să le interzică?

Răspuns: Da. Canonul 72 al celui de al şaselea Sfânt Sinod Ecumenic nu admite ca bărbatul dreptslăvitor să se însoţească cu femeie eretică, nici bărbat eretic a se însoţi cu femeie dreptslăvitoare, ci deşi s-ar afla ceva de acest fel că s-a făcut de vreunul, nunta să se socotească neîntărită, și nelegiuita însoţire să se deslege, că nu trebuie cele neamestecate a se amesteca. ⁹⁷

51. Întrebare: Există și alte canoane care interzic slujirea și prăznuirea împreună cu ereticii ?

Răspuns: Da. Între Canoanele Sfinților și întru tot lăudaţilor Apostoli se află și acestea:

CANONUL 46

„Episcopul, sau Presbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte Credinciosului cu necredinciosul?”[Apost: 47, 68; Sobor 2: 7; Sobor 6: 95; Cartag: 1; Vasilie: 1, 20, 47, 2, Cartag: 6, 15]

TÂLCUIRE

„Dreptslăvitorii creştini se cuvine a se feri de eretici, și slujirile lor a le urî. Iar mai vârtos însuşi ereticii se cuvine a se mustra și a se înţelepţi de către Episcopi și Presbiteri, doar cumva vor înţelege și se vor întoarce din rătăcirea lor. Pentru aceasta și Canonul acesta rânduieşte, că, oricare Episcop, sau Presbiter, ar primi ca de drept și adevărat botezul ereticilor sau jertfa ceea ce se proaduce de dânşii. Unul ca acesta, poruncim ca să se caterisească. Fiindcă ce conglăsuire are Hristos cu diavolul? Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Căci cei ce primesc cele de către eretici, sau și ei au aceleaşi socoteli ale acelora, sau cel puţin nu au osârdie spre a-i scoate pe dânşii din cacodoxia (credința cea rea – n. n.) lor. Că cei ce bine voiesc (adică se învoiesc) la slujbele acelora, cum pot a-i mustra pe ei ca să lepede eresul lor cel cacodox și rătăcit?”

CANONUL 70

„Dacă vreun Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricine din catalogul Clericilor, va posti împreună cu Iudeii, sau va prăznui cu dânşii, sau ar primi de la dânşii ospăţurile praznicului, precum azime, sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar de va fi mirean, să se afurisească.”[Apsotolic: 7, 65, 71; Sobor 6: 11; Ant: 1; Lao: 29, 37, 38; Car: 60, 81, 117]

TÂLCUIRE

„Dacă cel ce numai se roagă împreună cu cei afurisiţi, se afuriseşte, sau cu cei caterisiţi numai, împreună se cateriseşte. Cu mult mai vârtos cel ce posteşte și serbează împreună cu Iudeii ucigaşii lui Hristos, Cleric fiind se cateriseşte, iar mirean se afuriseşte. Pentru aceasta și Canonul acesta rânduieşte, că oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon, sau oricare fiind din catalogul Clericilor, posteşte cu Iudeii, sau serbează cu dânşii Paştile, sau alte sărbători, sau primeşte de la dânşii daruri de ospăţ ale sărbătorii lor, precum sunt azimile (pe care ei la zilele pascăi lor le mănâncă, și la toată sărbătoarea lor, și la toată jertfa azimele proaduce), sau altceva ca acestea, primind să se caterisească. Iar de va fi mirean să se afurisească. Căci măcar deşi cei ce primesc unele ca acestea, și împreună postesc și împreună prăznuiesc, nu sunt de o cugetare cu Iudeii (că de ar fi fost unii ca aceştia, s-ar cuvenit nu a se caterisi, sau a se afurisi, ci și anatemei a se da după Canonul 29 al Soborului din Loadiceea). Dar însă dau prilej de sminteală, și presupunere că cinstesc slujbele Iudeilor, care lucru este străin de Dreptslăvitori. Las a zice, că și se spurcă unii ca aceştia cu împreună petrecerea ucigaşilor de Hristos. Către care zice Dumnezeu, Postul și nelucrarea și sărbătorile voastre le urăşte sufletul meu.”

CANONUL 71

„Dacă vreun creştin ar aduce unt de lemn la Altarul păgânilor, sau în Sinagoga Iudeilor, în sărbătorile lor, sau lumânări ar aprinde, să se afurisească.” [Apost: 7, 65, 70; Sobor 6: 11; Ant: 1; Laod: 29, 37, 38; Cart: 59, 82, 123]

TÂLCUIRE

„Că din aceasta ce face se arată că cugetează de adevărate mincinoasele slujbele acelora, și tainele lor cele spurcate.” ⁹⁸

52. Întrebare: Unii consideră că eretici sunt doar cei care nu recunosc Sfânta Treime și pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat. Este corect ?

Răspuns: Nu este corect. Mai există și alţi eretici: monofiziţi (care consideră că Domnul Iisus Hristos are doar o fire), monoteliţi (care consideră că Domnul Iisus Hristos are o singură voire), iconoclaşti (luptători împotriva sfintelor icoane); mai sunt cei care consideră că harul este creat, cei care spun că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, cei care spun că papa este infailibil, precum și mulţi alţi eretici. Acest fapt se vede foarte clar în Sinodiconul Ortodoxiei, în care sunt anatematizaţi toți ereticii. Sfânta Slujbă a Sinodiconului Ortodoxiei se află în Triodul grecesc, la Duminica Ortodoxiei.

53. Întrebare: Dar iubirea ne îndeamnă să respectăm părerile celor de altă credință. De ce Sfinții Părinți erau așa de categorici?

Răspuns: Chiar credeţi că Sfinții Părinți nu aveau iubire? Credeţi că ecumeniştii contemporani au ajuns la o măsură duhovnicească mai înaltă decât Sfinții Părinți ale căror Sfinte Moaşte izvorăsc până astăzi bună mireasmă și tămăduiri?

Tocmai iubirea era cea care îi îndemna pe Sfinții Părinți să le arate ereticilor unde greşesc. Fiindcă doreau îndreptarea ereticilor. Adevărata iubire nu se manifestă prin acceptarea rătăcirilor celuilalt, ci prin dorinţa sinceră de a-l ajuta să se îndrepte.

Sfinții Părinți erau așa de categorici în probleme dogmatice deoarece ereziile fac imposibilă mântuirea. Erezia este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu; ea este blasfemie împotriva Sfântului Duh. Iar ereticii „sunt potrivnici și duşmani ai Bisericii, strică turma lui Hristos și batjocoresc moştenirea credinţei“, așa cum arată Canonul.

54. Întrebare: Am înţeles acum că iubirea faţă de un om rătăcit se manifestă prin dorinţa sinceră de a-l ajuta să se îndrepte și să ajungă la Adevăr. Dar Canonul referitor la eretici îndeamnă pe ortodocşi „să se ferească cu desăvârşire de ei, și să nu se întovărăşească cu ei nici la vorbă, nici la rugăciune.” Atunci cum să-l ajutăm pe eretic să se îndrepte?

Răspuns: Pentru a înţelege corect Canonul trebuie să-l privim în ansamblu:

„Pe ereticii cei nelegiuiţi, care nu se pocăiesc, afurisiţi-i și-i lepădaţi de ceilalţi credincioşi, aducând la cunoştinţă publică îndepărtarea lor din Biserica lui Dumnezeu și porunciţi credincioşilor să se ferească cu desăvârşire de ei, și să nu se întovărăşească cu ei nici la vorbă, nici la rugăciune, căci ei sunt potrivnici și duşmani ai Bisericii, strică turma lui Hristos și batjocoresc moştenirea credinţei. “

Canonul spune: „porunciţi credincioşilor să se ferească cu desăvârşire de ei”. Oamenii care nu cunosc în amănunt Dogmatica Ortodoxă și Istoria Bisericească, precum și cei care nu au blagoslovenie să stea de vorbă cu ereticii, trebuie să se ferească cu desăvârşire de eretici. De ce? Fiindcă ei pot cădea pradă ereziilor, stricându-se astfel turma lui Hristos. Aceşti oameni nu au datoria să-i îndrume pe eretici la Ortodoxie. Dar Sfinții Părinți, la Sfintele Sinoade, stăteau de vorbă cu ereticii, mărturisind învăţătura ortodoxă și combătând ereziile. Însă această convorbire cu ereticii nu dura prea mult timp. Ereticii care nu se pocăiau erau anatematizaţi. După anatematizare nu mai urma nici un dialog. De exemplu, după cel de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic de la Calcedon (451), Sfinții Părinți nu i-au mai invitat la dialog pe ereticii monofiziţi. De ce? Fiindcă nu mai aveau ce discuta. A fost stabilită învăţătura ortodoxă, iar ereticii au fost anatematizaţi împreună cu ereziile lor. Dar ecumeniştii poartă un „dialog teologic” cu ereticii monofiziţi din anul 1964 până astăzi, în diverse întâlniri oficiale și neoficiale. Și în loc să-i anatematizeze pe monofiziţi, vor să ridice anatemele date de Sfinții Părinți la Calcedon împotriva monofiziţilor. Adică se aliază cu ereticii monofiziţi împotriva Sfinților Părinți.

55. Întrebare: Nu cumva ecumeniştii au lungit acest timp de dialog tocmai pentru a-i ajuta pe monofiziţi să se întoarcă la Ortodoxie?

Răspuns: Dacă ar fi așa, încă ar fi bine. Dar pomul se cunoaşte după roade. Care sunt roadele acestui dialog care durează de peste 42 de ani? Ce au hotărât ecumeniştii la propunerea monofiziţilor? Iată ce au hotărât:

• 
  să nu-i mai considere eretici pe monofiziţi;
  
• 
  să se considere că ortodocşii și monofiziţii au aceeaşi credință;
  
• 
  să ridice anatemele date de Sfinții Părinți la Sinodul Ecumenic de la Calcedon;
  
• 
  să elimine din cărţile de cult toate textele care se referă la monofiziţi ca la nişte eretici;
  
• 
  să realizeze un „program educativ” prin care credincioşii să fie pregătiţi să accepte cărţile de cult modificate;
  
• 
  să modifice Istoria Bisericească în funcţie de rezultatele dialogului, eliminând acele texte care nu convin monofiziţilor;
  
• 
  să introducă în calendarul Bisericii Ortodoxe - ca Sfinţi - pe ereticii monofiziţi anatematizaţi;
  
• 
  adunările monofizite să se numească „Biserici Ortodoxe Vechi Orientale”, iar adunarea monofiziţilor egipteni să se numească „Biserica Ortodoxă Coptă”;
  
• 
  după ridicarea anatemelor să se intre în comuniune euharistică (împărtăşire în comun). ⁹⁹
  

Acestea sunt roadele dialogului ecumenist. I-au batjocorit pe adevăraţii Sfinţi, modificând Istoria Bisericească și considerând drept sfinţi pe ereticii anatematizaţi. Au hulit pe Sfântul Duh care a grăit prin Sfinții Părinți la Sfintele Sinoade Ecumenice. S-au împotrivit adevăratei Biserici, numind „Biserici Ortodoxe” nişte adunări de eretici anatematizaţi. Au batjocorit credința ortodoxă, considerând-o una cu credința rătăcită a monofiziţilor. Și- dacă vor ajunge - vor strica turma lui Hristos prin împărtăşire în comun cu ereticii. Bine a spus Canonul că ereticii „sunt potrivnici și duşmani ai Bisericii, strică turma lui Hristos și batjocoresc moştenirea credinţei. “

56. Întrebare: De ce se strică obştea binecredincioşilor prin împărtăşire în comun cu ereticii? Dacă ereticii n-au har în taine, împărtăşania lor nu este simplă pâine?

Răspuns: Sfântul Theodor Studitul spune că „împărtăşania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu și îl predă diavolului.”

„După măsura deosebirii dintre lumină și întuneric, așa e și deosebirea dintre împărtăşania drept slăvitoare (ortodoxă) și cea ereticească: cea drept slăvitoare luminează, cea ereticească întunecă; una îl uneşte cu Hristos, cealaltă – cu diavolul; una dă viaţă sufletului, cealaltă îl ucide. Împărtăşania din mână eretică este otravă, nu simplă pâine.” ¹⁰⁰

57. Întrebare: Am văzut că s-au luat mai multe hotărâri care favorizează unirea ecumenistă cu monofiziţii. Ce legătură există între aceste hotărâri?

Răspuns: Dialogul ecumenist între ortodocşi și monofiziţi are ca scop recunoaşterea bisericească reciprocă și împărtăşirea în comun, ca semne exterioare ale comuniunii (fără ca monofiziţii să renunţe la ereziile lor). Toate hotărârile menţionate urmăresc acest scop. Pentru a se împărtăşi în comun, au nevoie de recunoaşterea bisericească reciprocă. Pentru a se recunoaşte reciproc, afirmă că au aceeaşi credință. Ca să pară că au aceeaşi credință, vor să elimine din cărţile de Dogmatică și din cărţile de cult ortodoxe textele care îi consideră eretici pe monofiziţi. Considerând că au aceeaşi credință, vor să arate că anatemele date la Sfintele Sinoade nu sunt valabile. Pentru aceasta consideră că la Sfintele Sinoade a fost o neînţelegere de termeni. Iar pentru a face plauzibilă această idee, trebuie să modifice cărţile de Istorie Bisericească. Aceasta va permite acceptarea ca sfinţi a ereticilor monofiziţi anatematizaţi.

Este evident că ecumeniştii urmăresc îndoctrinarea binecredincioşilor cu aceste idei false. Iar pentru aceasta se străduiesc să pregătească în stil ecumenist pe actualii și viitorii preoţi. Deci au nevoie de un învăţământ teologic ecumenist.

58. Întrebare: Se pot aplica hotărâri ecumeniste de acest fel în mod paşnic, fără prigoană?

Răspuns: Toate măsurile ecumeniste vor determina o reacţie de împotrivire din partea dreptcredincioşilor ierarhi, preoţi și mireni. Aceştia vor scrie și vor grăi împotriva ereziei ecumeniste. În acest fel vor împiedica răspândirea ecumenismului, vor împiedica aplicarea planurilor ecumeniste la nivel naţional și mondial. Iar sistemul oficial îi va prigoni, căutând să-i compromită și să-i elimine prin diverse metode. În acest fel, cei ce se sfinţesc, se vor sfinţi și mai mult, iar cei ce se spurcă, se vor spurca și mai mult. Cei ce se sfinţesc (prin mărturisirea dreptei credințe), se vor sfinţi și mai mult (prin mucenicie), iar cei ce se spurcă (cu ereziile), se vor spurca și mai mult (făcându-se prigonitori).

59. Întrebare: De unde ştim că va fi așa?

Răspuns: Din Istoria Bisericească ştim că așa s-a întâmplat de fiecare dată când ereticii se aflau în funcţii mari bisericeşti.

Printre apărătorii Crezului alcătuit la primul Sfânt Sinod Ecumenic se număra și episcopul Eustatie al Antiohiei. Ereticul Eusebiu al Nicomidiei, găsind un moment prielnic, a improvizat în anul 330 la Antiohia un sinod pentru judecarea lui Eustatie, acuzat pe nedrept de imoralitate, erezie și infidelitate faţă de împărat. Acest pseudo-sinod s-a pronunţat pentru exilarea episcopului Eustatie; hotărarea a fost pusă în practică, iar Sfântul Eustatie a murit în exil, in anul 337.

Episcopul Marcel al Ancyrei era de asemenea un apărător neînfricat al dreptei credințe. Și acesta a fost acuzat pe nedrept într-un sinod eretic ţinut la Constantinopol și a fost exilat. În locul lui a fost ales ereticul arian Vasile de Ancyra.

După eliminarea acestor doi ierarhi dreptcredincioşi, ereticii arieni au declanşat o violentă campanie de denigrare a Sfântului Athanasie cel Mare, episcopul Alexandriei, care rămase cel mai important apărător al Ortodoxiei. Acesta a fost acuzat că l-a omorât pe episcopul Arsenie de Hypsele. Cenzorul Delmatius, delegat de împarat să ancheteze acest caz, l-a găsit însă în viaţă pe episcopul Arsenie în mănăstirea Ptemencyris.

Toată viața Sfântului Athanasie a fost o luptă contra ereziei lui Arie și o luptă pentru mărturisirea de credință de la Niceea, o luptă de 45 de ani, trebuind să îndure patru izgoniri de pe scaunul său, mărturisind până la capăt dreapta credință, ca un adevărat stâlp al Ortodoxiei.

Împăratul eretic Valens (364-378) a încercat să facă din arianism religia statului său. Cei ce susţineau învăţătura Sfântului Sinod de la Niceea au fost alungaţi, iar bisericile lor închise sau predate arienilor. Episcopii binecredincioşi au fost exilaţi, preoţii omorâţi, iar monahii bătuţi cu toiege și înrolaţi în armată.

Credinţa ortodoxă era apărată în Constantinopol de Sfântul Grigorie de Nazianz, care la stăruinţa binecredincioşilor veni aici din Capadocia îndată după moartea lui Valens (379). Fiindcă bisericile din Constantinopol erau în stăpânirea arienilor, el săvârşea Sfânta Liturghie într-o casă particulară a unei rude, casă transformată de el în biserică și numită biserica Invierii. Dar Sfântul Grigorie a fost trădat chiar de un prieten al său -Maxim Cinicul - care arăta la suprafaţă un mare zel pentru dreapta credință și părea că duce o viaţă de ascet. În realitate, el era un intrigant ipocrit și mincinos care lucra în ascuns pentru a fi ales episcop la Constantinopol. Ales și hirotonit în secret, cu ajutorul episcopului Petru al Alexandrei, poporul binecredincios îl izgoni din oraş. Vremurile erau atât de grele încât Sfântul Grigorie, descurajat de greutăţile pe care i le făceau chiar ai lui, a hotărât să plece din Constantinopol; dar a revenit asupra hotărârii la insistenţele poporului binecredincios care credea în Treimea cea de o Fiinţă.

Sfântul Vasile cel Mare a fost ales Arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, atunci când ereticii lui Arie și Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuşi împăratul Valens. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, cu scrisul și cuvântul, pentru apărarea dogmei Sfintei Treimi. De aceea și-a atras mânia împăratului și a suferit multe prigoniri din partea lui.

60. Întrebare: Organizaţiile mondiale ale tinerilor creştini sunt implicate în unirea ecumenistă dintre ortodocşi și monofiziţi ?

Răspuns: „În întâlnirea din anul 1991, ce a avut loc în Egipt, la mănăstirea Amba Bishoy, s-a recomandat ca ‹‹mişcările tuturor tinerilor ortodocşi și oriental ortodocşi (monofiziţi – n. n.) să se pregătească pentru iminenta comuniune a Bisericilor prin activităţi comune, informaţii și împreună colaborare››. Tot acum Syndesmos (Organizaţia Internaţională a Tineretului Ortodox – n. n.) a fost de acord să modifice statutul său, pentru a permite mişcărilor și şcolilor teologice ale tinerilor vechi orientali (monofiziţi – n. n.) să se afilieze organizaţiei.” ¹⁰¹

61. Întrebare: Ecumenismul are legătură cu francmasoneria și cu Noua Eră?

Răspuns: Da. Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din naţiuni. Francmasoneria urmăreşte instaurarea unui stat unic condus de ea. Pentru a realiza acest stat unic, are nevoie de un teritoriu unic (obţinut prin desfiinţarea graniţelor), de o armată unică, de o legislaţie unică, de o economie unică, de un învăţământ unic și de o religie unică. ¹⁰² Religia unică se obţine pe calea ecumenismului.

Noua Eră are două scopuri de bază: o nouă ordine a lucrurilor pe plan politico-economic și o nouă ordine a lucrurilor pe plan religios (o nouă religie mondială).

Robert Müller, fostul sub-secretar al O.N.U. și un important exponent al Noii Ere, scrie în cartea sa Noua Geneză că religiile trebuie:

- să accelereze ecumenismul și să creeze fundaţii religioase mondiale comune;

- să înalţe steagul O.N.U. în toate locurile de cult;

- să se roage și să organizeze rugăciuni comune mondiale. ¹⁰³

62. Întrebare: Biserica Ortodoxă Română a luat vreo măsură împotriva francmasoneriei?

Răspuns: Da. În anul 1937, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat următoarea hotărâre publicată în Telegraful Român:

„În urma raportului I. P. Sf. Mitropolit Nicolae al Ardealului, s’au hotărât următoarele:

Biserica osândeşte francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie și ca metodă de lucru ocultă, și în special pentru următoarele motive:

Francmasoneria propagă necredinţa.

1. 
   Francmasoneria învață pe adepţii ei să renunţe la orice credință și adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceeace descopere cu raţiunea lor. Ea propagă astfel necredinţa și lupta împotriva creştinismului ale cărui învăţături sânt revelate de Dumnezeu. Vânând pe câţi mai mulţi intelectuali să și-i facă membri și obişnuindu-i pe aceştia să renunţe la credința creştină, francmasoneria îi rupe dela biserică, și având în vedere influenţa însemnată ce o au intelectualii asupra poporului , e de aşteptat ca necredinţa să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În faţa propagandei anticreştine a acestei organizaţii, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.
   
2. 
   Francmasoneria propagă o concepţie despre lume panteistnaturalistă, reprobând ideia unui Dumnezeu personal deosebit de lume și ideia omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
   
3. 
   Din raţionalismul și naturalismul său, francmasoneria deduce în mod consecvent, o morală pur laică, un învăţământ laic, reprobând orice principiu moral ‹‹heteronom›› și orice educaţie ce rezultă din credința religioasă și din destinaţia omului la o viaţă spirituală eternă. Materialismul și oportunismul cel mai cras, în toate acţiunile omului, este concluzia necesară din premisele francmasoneriei.
   

Francmasoneria consideră pe evrei superiori creştinilor

4. 
   În lojile francmasone se adună la un loc evreii și creştinii, și francmasoneria susţine că numai ceice se adună în lojile ei cunosc adevărul și se înalţă deasupra celorlalţi oameni. Aceasta însemnează că creştinismul nu dă un avantagiu în ce priveşte cunoaşterea adevărului și dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai duşmanii de moarte ai lui Hristos să fie consideraţi într’o situaţie superioară creştinilor, din punct de vedere al cunoaşterii adevărurilor celor mai înalte și al mântuirii.
   

Francmasoneria vrea să se substitue creştinismului

5. 
   Francmasoneria practică un cult asemănător celui al misterelor precreştine. Chiar dacă unii din adepţii ei nu dau nici o însemnătate acestui cult, se vor găsi multe spirite mai naive asupra cărora acest cult să exercite o oarecare forţă quasi religioasă. În orice caz prin acest cult francmasoneria vrea să se substitue oricărei alte religii, deci și creştinismului.
   

În afară de motivele acestea de ordin religios, Biserica mai are în considerare și motive de ordin social când întreprinde acţiunea sa contra francmasoneriei.

Francmasoneria subminează ordinea socială

6. 
   Francmasoneria este un ferment de continuă și subversivă subminare a ordinei sociale prin aceea că îşi face din funcţionarii statului, din ofiţeri, unelte subordonate altei autorităţi pământeşti decât acelea care reprezintă ordinea stabilită vizibil. Îi face unelte în mâna unor factori neştiuţi încă nici de ei având să lupte pentru idei și scopuri politice ce nu le cunosc. E o luptă nesinceră, pe la spate, niciodată nu există o siguranţă în viața statului și în ordinea stabilită. E o luptă ce ia în sprijinul ei minciuna și întunerecul. Împotriva jurământului creştinesc pe care acei funcţionari l-au prestat statului, ei dau un jurământ păgânesc.
   
7. 
   Francmasoneria luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din naţiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al naţiunilor și le-a ajutat să-și dobândească libertatea și să-și menţină fiinţa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietăţii spirituale din sânul omenirii.
   

Măsuri ce se impun

Iar ca măsurile cele mai eficace, pe care Biserica înţelege să le ia împotriva acestui duşman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale și al naţiunii, sânt următoarele:

1. 
   O acţiune persistentă publicistică și orală de demascare a scopurilor și a activităţii nefaste a acestei organizaţii.
   
2. 
   Îndemnarea intelectualilor români, care se dovedesc a face parte din loji, să le părăsească. În caz contrar, ‹‹Frăţia Ortodoxă Română›› extinsă pe toată ţara va fi îndemnată să izoleze pe ceice preferă să rămână în loji.
   

Biserica le va refuza la moarte slujba înmormântării, în caz că până atunci nu se căesc.

De asemenea le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti.

3. 
   Preoţimea va învăţa poporul ce scopuri urmăreşte acela care e francmason și-l va sfătui să se ferească și să nu dea votul candidaţilor ce aparţin lojilor.
   
4. 
   Sf. Sinod și toate corporaţiile bisericeşti și asociaţiile religioase stărue pe lângă guvernul român și corpurile legiuitoare să aducă o lege pentru desfiinţarea acestei organizaţii oculte. În caz că guvernul nu o va face, Sf. Sinod se va îngriji să fie adusă o astfel de lege din iniţiativă parlamentară.”