Organizaţii europene şi euroatlantice prof univ dr. Andrei popescu obiective

RELAŢII INTERNAŢIONALE (II)

Prof. univ. dr. VASILE PUŞCAŞ

Semestrul II

1. MANAGEMENT INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI

DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ

GENERALITĂŢI:

– Politica internaţională are două teme majore: 1) cooperare;

2) conflict. Cele două, combinate, sună astfel: se caută căi şi forme

de cooperare chiar şi în perioade/evenimente conflictuale =

prin management internaţional.

SURSE ALE COOPERĂRII:

– Guvernele = teoretic, sunt interesate a spori bunăstarea populaţiei,

conform aspiraţiei ei eficientizarea guvernării prin cooperare.

– Interese comune = procesul globalizării determină statele/guvernele/

grupurile să se asocieze şi să coopereze în realizarea unor programe

de interes comun.

– Ameninţări şi probleme = cu adresă la mai mulţi actori din

sistemul internaţional (ex. poluare, epuizarea unor resurse etc.).

Multiplicarea şi complexitatea actelor/relaţiilor între persoane =

aglomerare şi acumulare.

FORME DE COOPERARE (CÂTEVA EXEMPLE):

Bilaterale = între actori statali sau non-statali

Regimuri internaţionale:

reguli, norme, principii care ghidează efectuarea tranzacţiilor

şi găsirea soluţiilor la probleme care afectează mai multe state;

se referă la: tranzitul navelor comerciale, exploatarea comună

a unor resurse, protecţia unor grupuri sociale, proliferarea nucleară,

standardizarea măsurilor, siguranţa traficului aerian etc.;

instituţionalizarea regimurilor internaţionale: includerea unor

proceduri de monitorizare multinaţională şi înfiinţarea unor agenţii de

aplicare;

35

mijloace de reglementare a activităţilor prin regimuri: impunerea

standardelor, obligaţii, alocări, prohibiri;

în mod tradiţional sunt creaţia guvernelor, dar acestea nu au

exclusivitatea;

oferă o considerabilă predictibilitate tranzacţiilor internaţionale;

există mii de regimuri internaţionale.

„Comunitatea de securitate pluralistă” (CSP), ori „securitatea

prin cooperare” (cf. K. Deutsch):

definită prin existenţa unor condiţii între două sau mai multe

state care elimină soluţia recurgerii la folosirea forţei;

dorinţa negocierii până la final, chiar dacă acesta nu este clar

conturat;

colaborare şi negociere la Bruxelles Uniunea Europeană;

„zonă a păcii” = forţele armate nu mai au un rol proeminent în

reglarea raporturilor între state accente pe instrumentele economice

şi politice (pe glob există doar câteva asemenea zone);

formula CSP se va extinde atunci când statele „slabe” vor

deveni „puternice” (nu în sens militarist) principala condiţie este

dezvoltarea.

MANAGEMENTUL CRIZEI ŞI REZOLVAREA CONFLICTELOR

Tipuri de relaţii (internaţionale):

acţiuni, interacţiuni

armonie, dependenţă, dominanţă, conflictualitate.

Notă:

Virtual, toate relaţiile conţin caracteristici şi germeni conflictuali –

chiar atunci când se construiesc relaţii de colaborare, o preocupare

este eliminarea stărilor conflictuale posibile/probabile.

Precizări terminologice (pentru domeniul în discuţie):

Conflict = situaţie de ostilitate deschisă ori „înăbuşită” între

două sau mai multe părţi.

Criză = stadiu al conflictului (pre- sau post-); situaţie în care

avem de-a face cu:

acţiune neanticipată (surpriză) din partea unei părţi;

perceperea unei ameninţări grave;

timp limitat pentru decizie ori pentru răspuns;

percepţia unor consecinţe grave care ar rezulta din inacţiune.

36

Dispută = situaţie de relaţie între părţi care nu afectează

obiectivele comune ale părţilor/guvernelor.

Incident = situaţie de relaţie între părţi care are o gravitate

sporită, în comparaţie cu disputa, dar care nu a fost organizată şi/sau

condamnată de guvern.

2. DREPT INTERNAŢIONAL ŞI ORGANIZAŢII