| Conţinut:
cea mai extinsă = la nivel de guverne – pentru schimburi de
opinii, probarea unor intenţii, încercarea constrângerii unor parteneri;
Metode – forme
conferinţe bilaterale sau multilaterale pentru crearea contextului
de negociere ori pentru prospectarea şanselor unor anumite acţiuni;
informare, clarificare a poziţiilor la tema specifică (ex. dezarmare,
ocrotirea mediului, raporturi regionale etc.).
8. COMUNICAREA INTERNAŢIONALĂ
GENERALITĂŢI
Domeniu foarte nou de studiu în relaţiile internaţionale (2-3 decenii):
1955 – la MIT = primul program de pregătire în comunicare
internaţională, finanţat de câteva fundaţii;
32
1968 – la American University (Washington, D.C.) = primul
program american (şi unul dintre primele din lume) de specializare (cu
diplomă) în comunicare internaţională;
primele programe de pregătire în comunicare internaţională =
destinate prioritar specialiştilor în relaţii internaţionale;
în ultimii 20 de ani – domeniul = foarte complex, de la libera
circulaţie la subiecte privind proprietatea şi controlul structurilor
comunicării internaţionale.
Se consideră că aproape toate tipurile de activităţi politice implică
şi comunicare. „Tradiţional”, în sistemul internaţional, comunicarea
a fost prezentă în relaţiile actorilor sistemului cu masele („propaganda”)
şi între factorii politici propriu-zişi („semnale”).
IMAGINEA
Tentativa de a influenţa anumite atitudini ale unui grup-ţintă =
proiectare de imagine – statele caută să-şi proiecteze cea mai bună
imagine posibilă;
Imaginea = tipuri de mesaje şi tipuri de comunicări.
Elemente pentru un mesaj eficient (imagine):
trebuie să fie simplu;
să se adreseze emoţionalităţii;
comunicarea să fie de interes direct pentru receptor;
trebuie să fie credibil;
pentru a fi credibil, trebuie să fie vizibil, perceptibil empiric;
mesajul trebuie să se identifice simpatetic cu experienţa locală
a populaţiei.
SEMNALE:
Dostları ilə paylaş: | 
