UNIUNEA EUROPEI OCCIDENTALE
Uniunea Europei Occidentale s-a născut din Tratatul de cooperare
în materie economică, socială şi culturală şi de apărare colectivă
legitimă, semnat la Bruxelles pe 17 martie 1948 (cunoscut sub numele
de „Tratatul de la Paris”), amendat şi completat de Protocolul semnat
la Paris la 23 octombrie 1954.
Semnat, în mare parte, ca reacţie la controlul Uniunii Sovietice
asupra statelor din Europa Centrală şi de Est, Tratatul constituie prima
încercare de concretizare a idealurilor mişcărilor europene. Elementul
fundamental al Tratatului îl reprezintă angajamentul statelor semna-
115
tare* de a se apăra reciproc dacă unul dintre ele ar fi victima unei agresiuni
armate în Europa.
O dată cu înfiinţarea, în 1949, a Alianţei Atlanticului de Nord,
exercitarea atribuţiilor militare ale Organizaţiei Tratatului de la Bruxelles
au fost transferate în competenţa NATO. În octombrie 1954 au fost
semnate, la Paris, acordurile prin care organizaţia s-a extins prin aderarea
Republicii Federale Germania şi Italiei, fiind în acelaşi timp
rebotezată cu numele de „Uniunea Europei Occidentale”.
În preambulul Tratatului de la Bruxelles modificat, statele membre
enunţă principalele obiective ale Organizaţiei:
• constituirea, în Europa occidentală, a unei baze solide în ve-
derea reconstrucţiei economiei europene;
• acordarea de ajutor reciproc pentru a se opune oricărei poli-
tici de agresiune;
• promovarea unităţii şi încurajarea integrării progresive a Europei.
Până la începutul anilor ’80, UEO a contribuit la favorizarea
concertării şi cooperării în Europa occidentală după cel de-al doilea
război mondial.
Anii ’80 relansează dezbaterea asupra securităţii europene. Reuniunea
comună a miniştrilor de externe şi ai apărării din 26/27 octombrie
1984 a fost încununată de Declaraţia de la Roma, ale cărei obiective
sunt, între altele, definirea unei identităţi de securitate europeană şi de
armonizare progresivă a politicilor de apărare din statele membre,
recunoscându-se „necesitatea constantă de a întări securitatea
occidentală”, impunând o „mai bună utilizare a UEO” pentru a contribui
„nu doar la securitatea Europei occidentale, dar şi la ameliorarea apărării
comune a ansamblului ţărilor Alianţei Atlantice”.
Reunit la Haga, în octombrie 1987, Consiliul UEO, alcătuit din
miniştrii de externe ai ţărilor membre, a adoptat o „Platformă a intereselor
europene în materie de securitate” în care îşi afirmau în mod
solemn hotărârea de a consolida componenta europeană a Alianţei
Nord-Atlantice oferind, în acelaşi timp, o dimensiune de securitate şi
apărare pentru o Europă integrată. Această platformă definea relaţiile
dintre UEO şi NATO precum şi condiţiile pentru asigurarea întăririi
rolului său ca forum de dezbateri periodice asupra problemelor de
apărare şi securitate care afectează continentul european.
Uniunea Europei Occidentale dispune de un Consiliu şi un
Dostları ilə paylaş: |