Outline of research on social inclusion in moldova

1. 2. Excluziune socială versus incluziune socială
Reieşind din abordările privind conţinutul excluziunii sociale, descrise în paragraful anterior, în care excluziunea socială este văzută ca o lipsă sau un deficit de acces al indivizilor la instituţiile şi sistemele sociale-cheie, se poate presupune că incluziunea socială reprezintă un proces invers excluziunii sociale, şi este realizată prin intermediul aceloraşi instituţii şi sisteme sociale. Iar integrarea socială în diferite „reţele” sociale, economice, politice, culturale (piaţa muncii, sistemul de protecţie socială, sistemul de sănătate, educaţie, etc.) a persoanelor aflate în dificultate, presupune un proces legat de incluziunea socială. Totodată, luând în consideraţie numeroasele definiţii ale integrării sociale şi ale incluziunii sociale, se poate conchide că lucrurile nu sunt atât de simple cum par.

Incluziunea socială nu este doar un proces invers procesului de excluziune socială. Combaterea excluziunii sociale reprezintă doar unul din elementele sale.

Incluziunea socială reprezintă termenul principal de referinţă utilizat în cadrul ONU, Consiliului Europei, precum şi în politicile europene anti-sărăcie, care vizează combaterea excluziunii sociale şi asigurarea integrării sociale şi necesită o definiţie mai complexă şi mai detaliată.
1.2.1. Definirea incluziunii sociale
Incluziunea socială este un termen mult mai recent decât excluziunea socială, fiind definită drept politică de răspuns la situaţiile de excluziune socială în documentele Consiliului European din anul 2000, între care se distinge Strategia Lisabona. În anii ce au urmat, promovarea incluziunii sociale, ca linie de politică publică, a înlocuit combaterea excluziunii sociale.

Potrivit definiţiei formulate în cadrul Uniunii Europene, incluziunea socială reprezintă un proces care asigură peroanelor expuse riscului sărăciei şi a excluziunii sociale oportunităţile şi resursele necesare pentru o participare deplină la viaţa economică, socială şi culturală din societate, şi care le-ar asigura un nivel de trai considerat decent în societatea în care trăiesc. Acest fapt le va asigura şi o mai mare participare la procesele de luare a deciziilor care afectează vieţile lor, precum şi accesul la drepturile lor fundamentale (Consiliul Europei, 2004).

Prin urmare, următoarele elemente sunt distincte în această definiţie:

• incluziunea socială reprezintă un proces;

• principalii beneficiari ai politicilor de incluziune socială sunt persoane fizice sau grupuri de persoane expuse riscului sărăciei şi excluziunii sociale;

• scopul principal al incluziunii sociale reprezintă asigurarea celor mai vulnerabile persoane oportunităţile şi resursele necesare pentru o participare deplină la viaţa economică, socială şi culturală din societate, precum şi pentru o participare mai mare în procesele de luare a deciziilor care le afectează viaţa lor şi acces la drepturile lor fundamentale¹³.

Se creează o impresie că această definiţie consideră incluziunea socială, drept un proces invers excluziunii sociale, în special, datorită faptului că ea (incluziunea socială) se centrează anume pe sprijinirea persoanelor cu risc de excluziune socială şi se preocupă de atenuarea acesteia din urmă. Cu toate acestea, incluziunea socială trebuie văzută şi ca un proces care asigură integrarea socială şi coeziunea socială în societate care reprezintă procese cu mult mai complexe decât depăşirea excluziunii sociale a persoanelor marginalizate.

Astfel, potrivit lui Meg Luxton (2002), incluziunea socială este văzută mai mult decât o reacţie la excluziunea socială. Incluziunea socială „recunoaşte că soluţia la inegalitate nu este de a oferi simplu celor excluşi aceleaşi drepturi formale. În loc de a aştepta conformarea marginalilor faţă de normele şi practicile prevalente ale celor de la centru, incluziunea socială implică o reconfigurare a centrului pentru a cuprinde practicile celor marginali”.¹⁴

Într-un sens mai larg, sociologic, integrarea socială defineşte, într-o măsură oarecare, eficienţa sistemelor sociale şi calitatea relaţiilor sociale. Integrarea socială reprezintă o stare a organizării, a modului de conectare şi de armonizare a diferitelor elemente care constituie comunitatea socială, care presupune sistemul de norme şi valori umane existente, precum şi activităţile care vizează coeziunea între oameni şi grupuri sociale. Integrarea socială reprezintă o condiţie esenţială a existenţei societăţii, activităţile şi acţiunile colective întreprinse de către orice grup sau comunitate socială. Integrarea socială se caracterizează prin intensitatea contactelor între membrii societăţii.

Luând în considerare numeroase definiţii şi interpretări ale excluziunii şi ale incluziunii sociale,