Outline of research on social inclusion in moldova

Coeziunea socială reprezintă un liant al vieţii unei societăţi bazat pe o serie de factori care îi determină pe membrii acesteia să convieţuiască împreună. Aceasta presupune responsabilitatea tuturor membrilor unei societăţi pentru bunăstarea socială, dezvoltarea relaţiilor de încredere şi parteneriat bazate pe egalitatea în drepturi, demnitatea umană, autonomia personală etc. Un grad înalt al excluziunii sociale poate compromite coeziunea socială.

Deşi mulţi autori consideră, că excluziunea socială, care este legată nemijlocit de accesul limitat la realizarea drepturilor fundamentale ale omului, poate avea loc în societăţi subdezvoltate, cazuri de nerespectare a drepturilor fundamentale ale omului şi, prin urmare, de excluziune socială, sunt frecvente şi în societăţi dezvoltate.

Prin urmare, sărăcia şi excluziunea socială pot fi interpretate ca încălcări ale drepturilor sociale fundamentale ale omului. Eficienţa politicilor naţionale de a asigura accesul populaţiei la drepturile lor fundamentale depinde de acurateţea identificării şi înlăturării mecanismelor care împiedică indivizii să se bucure de aceste drepturi sociale.
1.1.5. Sursele excluziunii sociale
Marginalizarea şi excluziunea socială ca un rezultat al proceselor sociale şi economice, este frecvent înrădăcinată în structura relaţiilor sociale, politice sau economice existentă în societate. Deseori, excluziunea socială este determinată şi de procesele macrosociale legate de transformările social-economice, modernizare a societăţii, urbanizare etc. Acestea pot exclude cele mai vulnerabile grupuri sociale sau persoane fizice din procesele de integrare socială. De asemenea, excluziunea socială poate fi determinată şi de factori de ordin instituţional. Se are în vedere atât existenţa unui cadru juridic discriminatoriu, care nu este în stare să protejeze pe deplin drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor fizice, cât şi procesul de realizare a acestor drepturi, atunci când respectarea drepturilor omului este limitată. Această situaţie conduce la un acces limitat la resurse, instituţii, „reţele” sociale.

În funcţie de principalele surse, excluziunea socială poate fi¹⁰:

• 
  excluziunea structurală – este rezultatul unor procese structurale determinate de efectele transformărilor social-economice din societate şi se manifestă prin persistenţa şomajului, deficitul unei politici sociale viabile, lipsa unui răspuns adecvat a sistemului social la o nevoie;
  
• 
  excluziunea determinată de apartenenţa teritorială – este rezultatul unor deficienţe a dezvoltării unei comunităţi concretizată, de regulă, în dezvoltarea insuficientă a infrastructurii sociale, compromiterea sistemului de prestare a serviciilor publice etc., care nu permite satisfacerea unor nevoi sociale, nevoi care sunt satisfăcute în alte comunităţi.
  
• 
  autoexcluziunea – este determinată de opţiunea personală a individului pentru respingerea oricărei forme de participare în viaţa societăţii. Autoexcluziunea este strâns legată de astfel de concepte ca „marginalii” sau „underclass”. În perioada anilor 70’, marginalii erau grupuri de tineri, fără o relevanţă a apartenenţei de clasă, semiboemi, care respingeau acceptarea socială şi participau în tulburări sociale de tip Mai 1968 în Franţa (Vincent 1979). Cu timpul, marginalizarea a fost folosită în state vest-europene pentru a descrie un proces prin care anumite grupuri sunt îndepărtate temporar sau drastic de centrul vieţii sociale. Termenul de underclass, de origine americană, se referă la persoane care se autoexclud social, prin faptul că nu încearcă să participe deplin în societate. Sunt persoane sărace, al căror element definitoriu este angajarea în aşa-numite comportamente deplorabile, cum ar fi refuzul de a se angaja, recursul la infracţiuni pentru câştigarea existenţei sau naşterea de copii în afara unei căsătorii legal recunoscute (Murray, 1989).
  

Prin urmare, excluziunea socială poate fi văzută ca un rezultat al proceselor structurale, culturale şi comportamentale, precum şi a mecanismelor care împiedică accesul la bunurile publice ale societăţii şi nu asigură oportunităţi egale pentru toţi, împingând cele mai vulnerabile persoane la marginea societăţii. Un grad înalt al excluziunii sociale generează compromiterea coeziunii sociale şi instabilitate socială.

Sursele excluziunii sociale, la fel ca şi dimensiunile acesteia, sunt multiple şi includ aspecte tangibile (materiale) şi intangibile (relaţionale). Însăşi procesele excluziunii pot să conducă la excluziune ca rezultat, ca urmare a unui efort nesemnificativ sau a lipsei de efort pentru contribuirea la schimbarea potenţialelor rezultate ale acestora. Cu alte cuvinte, nu totdeauna sărăcia sau problemele generate de nivelul educaţiei joase rezultă în excluziune.

Drept alte surse ale excluziunii sociale pot fi identificate: