este libertatea. Pentru asta va trebui să executaţi întocmai următoarele instrucţiuni. Înainte de
sfârşitul zilei de muncă, vă apropiaţi de stiva de trunchiuri dinspre râu, un trunchi va fi marcat
cu cretă, dar acesta e doar un capăt de lemn, pe care-l scoateţi şi vă strecuraţi între buşteni,
după care fixaţi bucata de trunchi la loc. Strădui-ţi-vă să nu fiţi văzuţi. După ce v-aţi convins
că gardienii şi deţinuţii au părăsit zona, ieşiţi din ascunziş şi mergeţi spre răsărit către
muntele Alalai. Fâşia de pini o să vă conducă spre o peşteră de la mijlocul muntelui. Acolo
mă aşteptaţi. Un prieten”.
Conţinutul scrisorii îl zăpăci.
Nu ştiu ce să creadă.
Cine e acest tainic prieten? Şi ce doreşte?! Ce scop urmăreşte? De ce să-l salveze?! De
ce pe el?! Cine putea şti aici, la capătul lumii, că azi e ziua lui de naştere?! Nu e oare o
provocare?
Mii de întrebări îi roiesc în cap.
Munci toată ziua cu însufleţire, gândindu-se la binefăcătorul anonim.
Îşi făcuse şi el, ca şi toţi ceilalţi deţinuţi, zeci de planuri cum să evadeze. Dar reușita i se
păru fără şanse. La ieşirea din lagăr, la intrarea în zonă, la ieşirea din zonă, la intrarea în lagăr
sunt efectuate obsedantele apeluri, de la care nu poţi lipsi.
Acestea au loc pe orice vreme şi sunt reluate de fiecare dată când supraveghetorii
greşesc sau nu le ies la număr toţi închişii.
Dacă lipseşte un singur deţinut, imediat toată paza e pusă în alertă. Soldaţi cu câini
pornesc pe urmele proaspete ale celor evadaţi.
Primi această invitaţie când se convinsese definitiv că de aici orice evadare e imposibilă.
De câteva ori, pe parcursul acelei zile, se apropie de grămada de trunchiuri de lângă râu,
zări şi urma de cretă.
Soarele căzu de mult după orizont, dar munca în zonă continua.
Părăsi roaba lângă alte roabe, care urmau a fi reparate, se furişă către stiva de lângă râu
şi, când se convinse că nu-l vede nimeni, desprinse bucata de buştean însemnată şi, făcându-şi
loc, dispăru fulgerător în miezul acelei grămezi de lemne, trase capacul din urma lui şi, rămas în
întunericul dintre copacii stivuiți ca într-un sicriu, se puse pe aşteptat.
Apoi auzi cum brigadierii comandară încolonarea şi cum şeful escortei începu
numărătoarea.
Se auzea până la el fiecare număr strigat:
− M 1-1…
− Prezent!
− M 1-2
− Prezent!
…
− M 1-313
− Prezent!
Inima-i bătea să-i sară din piept: se va constata că lipseşte şi soldaţii cu câini vor porni
imediat să-l caute.
…………
− M 1-314
− Prezent!
− M 1-315
Era numărul lui.
− Prezent! răspunse cineva.
Răsuflă uşurat. Cine putea fi? Cine-l salvă? Poate Mendelstam, văzând că lipseşte, îşi
dezmorţi limba în locul lui? Poate altcineva?!
Când apelul se încheie, auzi cum coloanele părăsiră zona abia târându-şi picioarele.
Liniştea deveni deplină. Ulmu împinse capătul de trunchi şi ieşi.
Era liber, liber, liber.
Muntele Alalai se profila nu prea departe: o stâncă urcată în cer, ca o clopotniţă.
Porni într-acolo. Mai mult se furişa decât mergea.
Văzu în curând şi fâşia de pini pleşuvi, care urmau să-i arate drumul spre peşteră.
Găsi cu uşurinţă grota. Era una nu prea mare, ca o scoică tăiată în perete.
Se puse pe aşteptat, trăgând cu urechea, cu răsuflarea tăiată, cu toate simțurile la pândă.
Luna împrăştia o lumină rece, care-l înfiora, strângându-i carnea, în care parcă înfigea mii
de ace minuscule.
Timpul trecea greu.
În curând cei din lagăr vor descoperi că lipseşte şi supraveghetorii vor porni pe urmele
sale.
Trebuie să reuşească să se îndepărteze cât mai mult de acest loc.
Aşteptarea devenise tot mai chinuitoare…
Dar autorul bileţelului întârzia.
La un moment dat auzi paşi îndepărtaţi în noapte.
Văzu cum o umbră se strecura printre pini, urcând pe potecă în sus către peştera unde se
afla el.
Era izbăvitorul lui.
Ardea de nerăbdare să-l cunoască, să-i vorbească şi să-i arate recunoştinţa, dar, se
întrebă, îi va putea oare vreodată mulţumi cu adevărat celuia care i-a dăruit, după săptămâni
de umilinţă şi calvar, acest aer de libertate, pe care îl lăsa să-i invadeze fiinţa şi pe care învăţa
acum din nou să-l respire?!
|