Partea I capitolul Despre tradiţie în cultura educaţiei fizice transilvănene

Vasile Geleriu : îşi găseşte loc, cu suficiente temeiuri, printre marii şi devotaţii oameni de sport care şi-au făcut din „U” o a doua familie. Nu doar rezultatele muncii sale, profesionalismul probat în cei 25 de ani de antrenorat la secţia de baschet a lui „U”, între 1960-1985, aproape egal împărţiţi între echipa feminină, pentru început, şi cea masculină, în finalul activităţii sale, îi conferă aceste aprecieri: ci şi altceva, la fel de important şi preţios; anume, calitatea sa umană, trăsăturile deosebite ale caracterului său, recunoscute şi apreciate de sportivi, colegi, prieteni. Loialitatea, spiritul de colegialitate, corectitudinea sunt numai câteva dintre acestea. Îi erau străine invidiile şi atitudinile emfatice. Sfida imposturile; fire deschisă, îşi asuma cu luciditate riscurile unor atitudini ce-i puteau aduce adversităţi, uneori. Absolvent al I.C.F.-ului din Bucureşti, promoţia 1955, este repartizat la Braşov. Aici, în cadrul Şcolii sportive se ocupă de depistarea, iniţierea şi pregătirea tinerilor elevi pentru secţiile de baschet ale şcolii, obţinând rezultate dintre cele mai bune în această activitate. În anul 1960, ocupă prin concurs postul de asistent la Catedra de Educaţie Fizică a Universităţii clujene. În acelaşi an, este numit antrenor al echipei de baschet de fete, ce activa în divizia A. Debutant la cârma unei divizionare A, va porni la drum înarmat cu o dorinţă imensă de a se impune, de a conduce echipa spre performanţe de vârf. Dovedind largi posibilităţi de perfecţionare, reuşeşte ca în scurt timp să reînoade tradiţia baschetului feminin performant ce cu 6-7 ani în urmă îşi trecea în palmares primele două titluri de campioană naţională. În cei 12 ani ai activităţii sale la conducerea tehnică a echipei, obţine rezultate bune şi foarte bune. În clasament echipa va ocupa un loc II, 2 locuri III, precum şi alte locuri fruntaşe, numeroase victorii în întâlnirile cu echipele pretendente la titlu. Multe din jucătoarele sale vor îmbrăca tricoul echipei naţionale: Virginia Jujescu, Rodica Pop, Sanda Dumitrescu, Magdalena Wagner, Ildiko Horvath, Anca Demetrescu, Maura Popa, Magdalena Godri, Doina Rizescu, Olimpia Păcuraru. El însuşi va fi o vreme antrenor la echipele naţionale de junioare şi senioare. Din păcate, încheierea activităţii lui Vasile Geleriu la echipa de baschet fete va fi mai puţin fericită. Criza de efectiv declanşată de procesul schimbării generaţiilor, ce apărea periodic mai în toate secţiile clubului, se va abate şi asupra acesteia: la sfârşitul campionatului 1969/70 retrogradează în divizia B şi vreme de două campionate, 1970/71 şi 1971/72, nu are forţe să-şi reia locul în prima divizie. În 1972, echipa „U” fuzionează cu cea a Asociaţiei Sportive Armata Cluj, divizionară A, antrenată de Nicolae Martin. Vasile Geleriu va prelua, începând cu sezonul 1972/73, echipa masculină de baschet a lui „U”, ce avusese până atunci în frunte pe dr. Mircea Bugnariu. A caştigat de 5 ori locul III în divizia A de baschet masculin.

Nicolae Martin. Un om providenţial pentru destinele echipei feminine de baschet, se poate spune. Aşa cum s-a arătat, fuziunea „U”-A.S.A. Cluj s-a realizat în 1972, echipa astfel rezultată va activa în cadrul clubului „U”, având ca antrenor pe Nicolae Martin. Cu condiţii mai bune de pregătire, cu un lot ce se va rotunji valoric, echipa va obţine curând rezultate încurajatoare, dar afirmarea deplină va veni ceva mai târziu. Abia spre sfârşitul anilor 1970 se va închega o echipă al carei joc va prefigura marile performanţe de mai târziu. Nicolae Martin, un meseriaş experimentat, ştia prea bine cum se construieşte o echipă competiţivă, ştia pe ce pedale să apese; ambiţios şi el, stăpânit total de gândul făuririi unei mari echipe, se dedică trup şi suflet realizării acestui îndrăzneţ proiect. Îl vom vedea cu toţii realizat în anul 1981, când echipa de baschet feminin a lui „U” cucereşte, după 27 de ani, cel de-al treilea său titlu de campioană naţională, în luptă cu Politehnica Bucureşti, Voinţa Braşov, Voinţa Bucureşti, Comerţul Târgu Mureş şi Crişul Oradea, în cadrul unor turnee pe grupe valorice.

Iată numele jucătoarelor acestei prime reuşite: Floarea Anca, Doina Mathe-Prăzaru, Mariana Merca, Măndica Ciubăncan, Viorica Jurcă, Virginia Popa, Adriana Mangu, H. Adăscăliţei, El. Czegledi, S. Lukasy, Ad. Tarniţa, I. Macavei, D. şi C. Persache. În campionatul următor, 1981/82, avea să-şi facă prezenţa în echipă acea extraordinară jucătoare venită de la Braşov şi căreia echipa Universităţii îi datorează enorm: Magdalena Pall. Şi, de aici, cu o întrerupere de un sezon, 1982/83, succesele se vor ţine lanţ, spre bucuria publicului, mândria clubului şi a oraşului şi satisfacţia celor ce vegheau şi sprijineau activitatea acestei echipe. Imbatabilă şi după plecarea Magdalenei Pall-Jerebie, care va lăsa aici, la Cluj, partea sa de contribuţie la stabilirea acelui record de neegalat – 12 titluri naţionale – seria fastă a rezultatelor echipei avea să continue. Antrenorul Nicolae Martin se va „abate”, o vreme bună, şi pe la conducerea echipei naţionale de senioare, notabile fiind şi rezultatele obţinute cu aceasta.

Trebuie să alăturăm însă celor doi de mai sus, şi pe mai tânărul antrenor, prof. Horia Pop, secund, un timp, al lui Nicolae Martin, care a mai adăugat, în nume propriu de astă dată, între 1991/1994, ultimele două titluri faimoasei serii de douăsprezece; colaboratoare fiindu-i prof. Elena Popescu. Dar nu acesta este, considerăm noi, mai marele merit al prof. Horia Pop în baschetul feminin clujean. Încheindu-şi activitatea de jucător divizionar A, începe o muncă ce până la urmă se dovedeşte a fi adevărata sa chemare: aceea, atât de pretenţioasă, de instruire şi formare a tinerelor jucătoare. Se dedică acestei munci cu pasiune, o cooptează şi pe prof. Elena Popescu în colectivul de lucru, şi începe producţia pe bandă rulantă de jucătoare ce vor completa sistematic lotul echipei mari. Cine nu ştie că Aurora Dragoş, Tünde Enyedi, Ildiko Manasses, Simona Musat şi multe alte titulare ale echipei mari i-au fost eleve şi că el le-a predat a.b.c.-ul baschetului?

Echipa debutează în 1981 în cupele europene cu un scor fluviu: 108-26 cu Sporting Atena (acasă) şi 84-49 (deplasare) în primul tur al Cupei Campionilor. În turul doi, „U” câştigă cu Southgate Technical College Londra 83-77 (deplasare) şi 107-69 (acasă). În continuare „U” face parte din grupa A alături de Steaua Roşie Belgrad, Minior Pernik şi Ceramica Treviso, ocupând ultimul loc. În 1984, „U” joacă în primul tur cu Beşiktas Istanbul câştigând cu 73-43 (acasă) şi 78-48 (deplasare). În turul doi, întâlneşte formaţia Stade Francais Paris, cu care pierde în deplasare (58-77) la o diferenţă mai mare faţă de meciul câştigat acasă (82-73) şi nu se califică mai departe.

Paralel cu succesele interne, Universitatea devine o formaţie tot mai puternică şi în CCE, reuşind două calificări consecutive (1986 şi 1987), în sferturile de finală ale competiţiei. La prima încercare, „U” a ratat calificarea în semifinale, doar datorită coşaverajului, terminând la egalitate de puncte în grupa A cu echipa italiană AC Primigi Vicenza (câştigătoare de 5 ori a Cupei Campionilor Europeni între 1983 şi 1988). Traseul echipei „U”, în acel an, a fost: în primul tur, câştigă cu Elizur Tel Aviv 87-63 (acasă) şi 90-69 (deplasare); în turul doi, după înfrângerea din deplasare de la Tungsram Budapesta, cu scorul de 66-84, „U” căştigă acasă cu scorul de 86-61 calificandu-se în grupe. Din grupa A, mai făceau parte Partizan Belgrad şi Levski Sparta Sofia. Rămân în memoria iubitorilor baschetului clujean victoriile de pe teren propriu cu Levski (85-77), Partizan (87-71), dar mai ales victoria de renume cu Primigi (76-72), echipă care va câştiga în acel an finala cu Agon Dusseldorf cu 71-57. În 1987, „U” Cluj termină din nou pe locul trei, tot în grupa A, în sferturile de finală, reîntâlnindu-le pe Vicenza şi Partizan, dar şi pe campioana URSS, Dinamo Novosibirsk. Singura victorie a clujencelor este realizată împotriva iugoslavelor (96:84), fiind întrecută de celelalte două formaţii care ulterior au disputat finala competiţiei, Primigi Vicenza şi Dinamo Novosibirsk (86-73).

Între anii 1981- 1987, echipa feminină de baschet „U” Cluj a cucerit 5 titluri de campioană naţională şi a jucat, asadar, o semifinală în Cupa Campionilor Europei. Echipa era formată din Magdalena Páll- Jerebie, Doina Prăzaru, Floarea Anca, Mariana Bagiu, Gheorghiţa Bolovan, Gabriella Kiss, Aurora Dragoş, Enyedi Tünde, Manasses Ildiko.

Alături de antrenorul Nicolae Martin, se remarcă talentatul şlefuitor de talente junioare, mai apoi şi antrenor al senioarelor Horea Pop, precum şi membrii secţiei: Ioan Proinov şi ing. Lupău.

Ştafeta acestei generaţii de baschetbaliste clujene de excepţie a fost preluată de un lot deosebit de valoros pentru perioada anilor 1989- 1994, formată din : 1. Dragoş Aurora; 2. Kiss Badiu Gabriela; 3. Moroşanu Daniela; 4 Kamiska Ioniţa; 5. Cocârlan Ioana; 6. Simion Svetlana; 7. Popa Virginia; 8. Enyedi Tünde; 9. Manasses Ildiko; 10. Misăilă Paula; 11. Muşat Simona; 12. Geleriu Georgiana; 13. Diacenco Delia; 14. Velicica Daniela; 15. Pop Ramona. Antrenori: N.Martin, Horea Pop, E.Popescu.

Din 1992 Horia Pop, care a fost desemnat antrenor emerit datorită rezultatelor de excepţie de la junioare, devine antrenor principal la echipa de senioare, semnând ultimele două titluri cucerite de către „U” şi cel de al zecelea consecutiv. După 1993 urmează un regres la nivelul rezultatelor. Până în 1996, echipa mai ajunge în finală, dar pierde în faţa echipelor din Arad şi Târgovişte. După Horia Pop, echipa este antrenată de Elena Popescu, iar din 1999 de fosta mare jucătoare a echipei, Magdalena Pall-Jerebie, care reuşeşte, în 2003, locul doi, după accederea în finală, pierdută însă cu scorul general de 2-3 împotriva echipei Livas Târgovişte şi un loc 3 (2004). În sezonul următor „U” a revenit în cupele europene după o pauză de un deceniu, însă nu a reuşit să obţină nicio victorie în cadrul grupei C din FIBA Europe Cup.

Iata loturile echipei de baschet feminin în perioada 1959 – 1993 :

În anul 1959, echipa promovează în divizia A, sub conducerea lui Iuliu Mike. Lotul: R. Pop, Bereczki, Mike, Bugar, Hirsch, Baradi, Papp, Winczeller.

1960 – R. Pop-Demian, Clara Bugar, V. Jujescu, M. Szilagyi, A. Demetrescu, S. Dumitrescu, Il. Horvath, M. Wagner, Enea.

1962-64 – M. Gödri, S. Dumitrescu, E. Brechner, Il. Horvath, A. Demetrescu, M. Popa, M. Wagner, R. Pop-Demian, V. Jujescu, A. Marton, D. Ungur, C. Arif Ahmet, M. Szilagyi, S. Ionescu, O. Dumitru, Demianschitz.

1965-69 – M. Wagner, M. Popa, D. Rizescu, V. Pop, A. Marton, Il. Horvath, I. Sereş, A. Wagner, Ol. Păcuraru, A. Moţiu, Britzki, M. Topor, S. Kiss, Cl. Dobri, I. Iacob, A. Verzar, V. Hăurleţ, M. Covalcic, G. Vanea, M. Aramă, A. Dobri.

Locuri ocupate în clasament: camp. 1962 – locul al II-lea, camp 1965/66 – locul al IV-lea, camp. 1966/77 – locul al III-lea, camp. 1967/68 – locul al III-lea, camp. 1969/69 – locul al V-lea.

În anul 1972, „U” fuzionează cu A.S.A. Cluj, antrenor Nicolae Martin. Noul lot: L. Lazăr, E. Farkas, C. Călinescu, A. Neţa, S. Pop, A. Farkas, Il. Petruşca, L. Jichişan, V. Moraru, M. Merca, I. Szekely.

Lot 1974-77: V. Moraru, D. Prăzaru-Mathe, Il. Portik-Szekely, Fl. Anca, E. Farkas, M. Merca, A. Farkas, M. Perde, L. Lazăr, Fernea, Covaci, Bartoş, Mico, Asztalos, Pop, Lucaciu, Neţa.

Lot 1977-80: M. Merca, Pop, Moraru, Ciubăncan, Marton, Anca, Prăzaru, Asztalos, Bolovan, Mangu, Vlad, Schuster, Farkas.

Echipa participă în această perioadă (1972-1980) în campionatul diviziei A, grupa valorică I-VI. În anul 1980/81 cucereşte primul titlu de campioană (al treilea, după cele două obţinute în anii 1953 şi 1954) din seria celor 12 ce-i vor aduce celebritatea. Redăm lunga listă a jucătoarelor care în cei 12 ani de supremaţie au îmbrăcat tricourile de campioane, precum şi numărul de titluri ale fiecăreia:

Camp. 1980/81: Fl. Anca, 2; D, Prăzaru-Mathe, 2; M. Merca, 4; M. Ciubăncan, V. Jurcă,2; V. Popa, 11; Adr. Mangu, 3; H. Adăscăliţei, E. Czegledi, 4; S. Lukasz, 3; Adr. Tarniţa, I. Macavei, D. Persache, C. Persache.

Camp. 1981/82: M.Pall, 5; G. Bolovan, 3; A.M. Kirr, 2; V. Moraru, H. Schuster, 2.

Camp. 1983/84: G. Kiss-Badiu, 9; A. Dragoş, 10; S. Şandor, 4; C. Costanaşiu, 5; T. Enyedi, 7; A.M. Steriu.

Camp. 1984/85: G. Mărgineanu, 3; Il. Manasses, 9; Mioara Radu.

Camp. 1985/86: P. Misăilă, 6; M. Vigh, 3; D. Dragoste, 8; A. Şerbănoiu, 3; M. Vereş, 3.

Camp. 1986/87: S. Morar-Muşat, 7; A. Böyte, M. Cociş, D. Moroşan, 7; G. Geleriu, 7;

Camp. 1987/88: fără nume noi.

Camp. 1988/89: S. Simion, 5; I. Cocârlan, 5.

Camp. 1990/91: D. Racka, 3; I. Kaminska, 3; L. Tulbure, 2, D. Velicica .

Camp. 1991/92: R. Pop, 2.

Camp. 1992/93: A. Anghel.

Iată şi un clasament al jucătoarelor după numărul de titluri obţinute: I. Virginia Popa, 11; II. Aurora Dragoş, 10; III. Gabriela Kiss-Badiu, 9; Ildiko Manasses, 9; IV. Delia Dragoste, 8; V. Tunde Enyedi, 7; D. Moroşan, 7; Simona Morar-Muşat, 7; Georgiana Geleriu, 7; VI. Paula Misăilă, 6; Carmen Costanasiu, 6; Anca Serbanoiu, 6; VII. Magdalena Pall, 5; Svetlana Simion, 5; Ioana Cocârlan, 5.

Capitolul 2

HANDBAL

În anul 1935, prin strădania profesorului Onoriu Cheţianu, ia fiinţă prima echipă masculină de handbal în 11 la Cluj: Universitatea Cluj. Aceasta va susţine numai jocuri amicale, în centre în care handbalul era deja cunoscut: Mediaş, Sibiu, Sighişoara. Dintre jucătorii echipei de atunci, amintim pe: A. Ştefan, T. Cernăuţeanu, Titus Capeţianu, Măgheruşan, Sabin Novac. În preajma războiului ea se va desfiinţa.

În toamna anului 1948, Huniade Anton, student la Facultatea de Agronomie, încropeşte o echipă de hanbal în 11, adunând, de prin facultăţi, 25-30 de studenţi. Pentru scurtă vreme echipa este antrenată de dr. Cheţianu. În anul 1949, întărită cu noi jucători studenţi, echipa se înscrie în campionatul de calificare pentru divizia A. Tentativă nereuşită, dar reluată în 1950 şi încununată de succes. Iată numele jucătorilor care au reuşit această performanţă: Taropa Tiberiu, Brotea Gavril, Breckner Otto, Cosma Enea, Giurgiu Emil, Videa Emil, Egyed Alexandru, Tőrők Ştefan, Kessler Hans, Nagy Alexandru, Gothárdt Dionisie, Soó Alexandru, Körödi Ion, Pivaru, Galoş Alexandru, Secui Ion, Stan Ioan.

Primul preşedinte al Secţiei de handbal a fost prof. Ion Stamate, primul antrenor oficial, Lukács Iosif. Au mai antrenat echipa Aurel Encuţescu şi Francisc Monis.

Destinul echipei „Ştiinţa”, în confruntarea cu cele mai bune echipe din ţară, a fost zbuciumat. Tinerii studenţi clujeni, neavând experienţa colegilor din alte centre (Bucureşti, Timişoara etc.), nu se ridică la valoarea acestora. Deşi echipa avea antrenori pricepuţi (amintim pe prof. Aurel Encuţescu şi pe Monis Francis) şi va da chiar lotului naţional câţiva jucători (Videa, Brotea, Gothárd, Nagy şi Tőrők), ea va retrograda în divizia B, apoi, prin anii 1956-1957, se va dizolva şi va dispărea din activitatea competiţională.

Cu aceasta se termină practic activitatea la handbal în 11. El va fi înlocuit cu handbalul în 7, mai dinamic, mai accesibil, mai spectaculos, cu posibilităţi mai mari de evoluţie. Primele echipe de handbal în 7 se înfiinţează în anii 1959-1960.

Acestea participă la competiţiile oficiale Cupa de iarnă şi Cupa Sportul Popular. În 1961, ia parte la campionatul de calificare cu următorul lot: Radu, Dorin Almăşan, Zeriu, May Gunther, Pop Elekes, Mokes Volker, Hnat II, Cornel Neamţu, Stelian Coman, Neguleasa. Antrenor, Titus Lobonţ, student la medicină. Echipa îşi continuă tentativele de promovare, având în lot noi jucători: Vătafu, Franschy, Opreanu, Petru Pop, Tiberiu Prişcu, Ştefan Boeru, Rizescu, Kiraly, Gyarfas.

Începând cu anul 1961, echipa are la conducerea tehnică pe profesorul Romeo Sotiriu. Tentativele de promovare din campionatul regional în divizia B sunt ratate an de an, dar anul 1964 aduce profesorului Sotiriu şi elevilor săi (mai precis, studenţilor săi) primul succes: promovarea în divizia B a campionatului naţional. Această performanţă a fost obţinută în urma câştigării turneului de calificare din oraşul Victoria. Iată lotul pe care antrenorul Romeo Sotiriu l-a avut la dispoziţie: Sergiu Vătafu, Karacsony Carol, Franschy Hans, Dorin Almăşan, Möckesch Volker, Bartmes Dieter, Ştefan Oprean, Petru Pop, Rolf Speck, Darai Zoltan, Tiberiu Prişcu, Lucian Albu, Sabin Burcă, Stelian Coman.

Experienţa competiţională căpătată, dar mai cu seamă profesionalismul şi ambiţia prof. Romeo Sotiriu, care îşi va dirija eforturile spre a crea o echipă performantă, vor asigura premizele realizării unui alt mare pas: participând în campionatul 1966/67 în seria studenţească a diviziei B, o câştigă detasat, promovând astfel în divizia A. Lotul: Konert Dieter, Sergiu Vătafu, Petru Albu, Roth Dieter, Gheorghe Răzor, Speck Gűnther, Constantin Panţâru, Reich Udo, Palko Ioan, Schwartz Holger, Darai Zoltan, Mihai Redeş, Dorin Paznicu, Simion Isac, Virgil Oană, Zamfir, Raul. Este meritul incontestabil al jucătorilor, dar şi al profesorului lor, care a înţeles, dar a şi acţionat pentru a alătura ideii de performanţă, cerinţele majore ale realizării ei: implicarea totală a jucătorilor, dăruire şi disciplină perfectă, acceptare a sacrificiilor.

Alături de acest prim mare succes, în primăvara anului 1967, „U” Cluj îşi va înscrie în dreptul numelui său, un altul: câştigarea Cupei F.R. Handbal, într-un turneu de 4 la Braşov, alături de Dinamo Braşov, Dinamo Bacău şi Universitatea Bucureşti.

Echipa a obţinut câteva rezultate foarte bune, dintre care amintim ocuparea locului III în campionatul naţional 1968-1969, precum şi câştigarea de două ori consecutiv (1967 şi 1968) a Cupei României. Handbaliştii clujeni au susţinut de asemenea numeroase jocuri internaţionale în ţară sau peste hotare. Trei dintre componenţii echipei (Tudosie C-tin, Chircu Ioan, Stuparu Paul) au făcut parte din echipa universitară a României care la Lund (Suedia), în 1973, a câştigat titlul mondial studenţesc. Echipa a fost antrenată de prof. Eugen Trofin. Numeroşi componenţi ai echipei „U” Cluj au făcut parte din loturile olimpic, universitar, de juniori sau au făcut parte din echipe puternice ale ţării. Amintim doar pe Panţîru C-tin, Tudosie C-tin, Oros Iosif, Slavici Mihai, Keil Gh., Chircu Ioan, Palko, Răzor Gh., Negovan Ioan, Roth Dieter, Oană Virgil, Iancu Adrian, Speck G., etc.

La prima participare în campionatul Diviziei A, echipa”U” ocupă locul V. Un bilanţ absolut pozitiv, nu numai prin realizarea acestor performanţe, dar şi prin calitatea jocului prestat şi impunerea în plan naţional a unor jucători. Sunt promovaţi, astfel, în lotul lărgit al naţionalei, jucătorii Roth Dieter şi Speck Gűnther.

Anul 1968 aduce din nou în vitrina echipei Cupa F.R. de handbal, câştigată în întrecerea cu Dinamo Bacău, Poli Timişoara şi campioana naţională şi câştigătoarea Cupei campionilor europeni din acel an, Steaua Bucureşti. Jocul din finală cu Steaua reconfirmă bunele aprecieri asupra valorii echipei. Ea domină tehnic, tactic, dar ceea ce a impresionat şi a fost determinant în obţinerea victoriei, au fost ambiţia şi dorinţa de victorie. Este factorul asupra căruia profesorul Sotiriu va insista permanent, iar rezultatele vor confirma realizările în acest plan. Oana, Pantiru, Roth, Speck, Darai, vor puncta pentru clujeni în acest meci de referinţă, câştigat cu 19-18.

Ediţia 1968-1969. Locul 3 în clasament (medalii de bronz, deci) şi reeditarea performanţei, în campionatul 1969-1970. Din nou jocuri spectaculoase şi evoluţii de înalt nivel tehnico-tactic. Este rândul jucătorilor Oană V. şi Panţîru C. să sporească prestigiul echipei, fiind convocaţi la lotul naţional de tineret. În continuare, echipa ocupă următoarele locuri în clasament: ’70-’71 – locul 4, ’71-’72 – locul 5, ’72-’73 – locul 5, ’73-’74 – locul 6, ’75-’76 – locul 6, ’76-’77 – locul 10, ’77-’78 – locul 7, ’78-’79 – locul 7. Aici îşi încheie activitatea ca antrenor al echipei de handbal, profesorul Romeo Sotiriu, activitate apreciată unanim ca excepţională. Aceasta ca urmare a rezultatelor obţinute în competiţiile interne, mai întâi, dar şi a calităţii jocurilor prestate, imprimând echipei o concepţie modernă de joc. Ca o recunoaştere a valorii sale, Federaţia Română de Handbal îi încredinţează pregătirea echipei naţionale universitare, pe care o va conduce la câştigarea titlului mondial în 1973 şi echipei naţionale de tineret, care va ocupa locul I în Cupa ţărilor latine, în 1971.

Din rândul jucătorilor pregătiţi la club de profesorul Sotiriu vor fi selecţionaţi şi se vor impune la echipele naţionale: Schobel S. şi Tudosie C. – medalii olimpice, Tudosie C. – campion mondial, Speck G. – campion mondial de tineret, Schobel S., Tudosie C., Chircu I., Stuparu Paul – campioni mondiali universitari.

Bogat a fost şi calendarul internaţional al jocurilor amicale susţinute de „U”: turnee în Iugoslavia, Cehoslovacia, R.F.Germania, R.D. Germania, Polonia, peste tot cu rezultate bune în compania unor echipe de renume în handbalul european.

Demn de remarcat este faptul că echipa „U”, fiind prin excelenţă studenţească, lotul de jucători era supus fluctuaţiei an de an, absolvenţii facultăţilor clujene luând drumul altor centre handbalistice unde problemele socio-profesionale erau mai uşor rezolvate. Iată componenţa pe cicluri de 3-4 ani a loturilor din care antrenorul şi profesorul Romeo Sotiriu şi-a alcătuit echipele:

1. Albu P., Negovan I., Roth D., Speck G., Petri H., Oană V., Palko I., Răzor Gh., Panţîru C., Reich U., Redeş M., Barai Z., Isac S. (anii 67-70).

2. Szlávits M., Keil Gh., Iancu A., Schobel S., Chircu I., Tudosie C., Capră V., Stuparu P., Sajgo A., Popa S., Schmidt O., Bürger H., Oros I., Udrea A., Kaumert N. (anii 70-74).

3. Szlávits M., Szász B., Rus A., Jurcă L., Dan P., Voik Klaus, Zamfirescu C., Tătaru Fl., Sobec Gh., Mircea C., Avram V., Marian G., Căldare C. (anii 76-79).

Tuturor celor de mai sus şi altora care, poate, nu şi-au găsit numele printre cei numiţi, profesorul Romeo Sotiriu le-a mulţumit pentru a-l fi înţeles în intenţiile şi eforturile sale de a crea echipe valoroase, de a-l fi ajutat să îşi realizeze obiectivele şi ţelurile cărora s-a consacrat.

Nu se poate uita nici numele multor oameni care i-au stat alături în munca sa de antrenor-educator: prof. Lucaciu Titus, prof. Comănaru Gh., prof. Pic Gheorghe, dr. Coldea Viorel, domnii Maior Liviu, Mureşan Nicolae, Marina M., Simuţ I. şi mulţi alţii.

August 1979 – Om nou la conducerea tehnică a echipei. Acesta este profesorul Gheorghe Zamfir. Ce-l recomanda pentru ca, atât conducerea clubului cât şi a secţiei, să-l investească cu această mare răspundere? Fişa lui personală arată astfel: antrenor la C.S.S. Viitorul. Tehnician cu rezultate dintre cele mai bune în activitatea cu juniorii. Medalii şi locuri fruntaşe în campionatele de juniori I şi II, jucători pregătiţi şi selecţionaţi în echipele naţionale de juniori, el însuşi antrenor la lot, jucători promovaţi la echipa divizionară „U”.

Preluând echipa de seniori, care nu depăşise criza în care se afla de o bună bucată de vreme, păstrându-şi şi postul de antrenor la C.S.S., noul antrenor va întâmpina dificultăţi serioase în pregătirea echipei cu urmări directe şi nefericite în jocuri, rezultate şi până la urmă în clasament. În plus, o formulă de campionat (turneu de sală în centre neutre) care dezavantajează echipa şi o mână de „ajutor” de la cine nu te aşteptai (Poli Timişoara) şi mâhnirea şi decepţia unei retrogradări în Divizia B, neaşteptate, dar şi nemeritate, cad din primul an pe umerii antrenorului Gh. Zamfir.

Nu se vor pierde cu firea nici conducerile clubului şi secţiei şi nici Gh. Zamfir în faţa acestei situaţii nedorite, desigur, dar care trebuia reparată. Cum? Păi, înhămându-se, acesta-i termenul, cu toţii la treabă: antrenori, jucători, conducători (prof. Liviu Maior, prof. Tiberiu Rusu, dr. Viorel Coldea, prof. Pic Gheorghe). Profesorul Gh. Zamfir va antrena exclusiv echipa de seniori a lui „U”, lăsând altora grija creşterii juniorilor la C.S.S. Eforturile astfel conjugate aduc răsplata revenirii echipei în Divizia A, după un singur an de şedere în Divizia B.

Bucuria o dată trăită, încep grijile noului campionat. Campionatul ’80-’81, este atacat cu câteva „găuri” în lotul echipei. Vor pleca la alte echipe câţiva jucători de bază (Marian Gabriel, Mircea Constantin, Zamfirescu C.). Locul ocupat în final – VI – în aceste condiţii este considerat onorabil. Următoarele două campionate, ’81-’82 şi ’82-’83, marchează consolidarea echipei, structurarea unui joc bazat nu numai pe elanul de-acum caracteristic, dar şi cu suficiente valenţe tehnico-tactice, care va aduce după sine rezultate valoroase şi public ca niciodată în jocurile de acasă. Echipa realizează un meci egal la Bucureşti cu Dinamo, învinge Steaua la Cluj şi reclama-i gata. Prestigiul sporeşte. În campionatul ’82-’83, echipa se clasează pe locul IV, ocupând acelaşi loc şi în Cupa României. Şi de astă dată amicii de pe Bega îşi „bagă coada” şi îi privează de „bronz” în campionat.

În campionatul ’83-’84, se revine la formula de campionat cu turnee de sală în centre neutre. Echipa se claseză pe locul IX. Încep să se facă simţite diferenţele de condiţii materiale între echipele participante la campionat. Echipa studenţească „U” rămâne să activeze pe mai vechile şi neîndestulătoarele condiţii studenţeşti, pe când alte colege de întrecere, din centre chiar proaspăt înfiinţate, beneficiază de condiţii cu totul deosebite (Constructorul Arad, Constructorul Oradea, Tractorul Braşov, Minerul Cavnic).

Au plecat steagul la Cluj echipe ca Steaua, Dinamo Bucureşti, Minaur Baia Mare, Poli Timişoara. Deci jocuri bune, spectaculoase, rezultate bune şi foarte bune şi o sală plină, cu un public care ştia să răsplătească cu aplauze ceea ce handbaliştii îi ofereau. Iată numele celor care în această perioadă au redat strălucire handbalului clujean: Chirilă Sorin, Romoceanu Dumitru, Avram Vasile, Moldovan Radu, Dan Petru, Pál Tiberiu, Tătaru Florin, Jurcă Liviu, Căldare C-tin, Bădosu Stelian, Pop Sergiu, Rău Mircea, Tetcu Ioan.

Un moment trist petrecut în Sala Sporturilor la unul din meciurile echipei. Aflat mereu lângă echipă, prof. universitar Gheorghe Pic suferă un atac de cord şi moare. Îl regretă întreaga familie a handbalului pentru devotamentul şi pasiunea cu care i s-a alăturat ani mulţi.

Probleme materiale tot mai mari apar în viaţa secţiei. Situaţia nu este nouă, dar în vara anului 1984 se acutizează şi vor părăsi echipa şapte jucători de bază, în căutarea unor locuri mai călduţe, primitoare. Cu potenţialul de joc redus, folosind mulţi juniori fără experienţă, în campionatul ’84-’85, echipa se clasează pe locul XI, retrogradând din nou în Divizia B.

În căutarea unor soluţii pentru ieşirea din impasul material, în anul 1985, cu sprijinul unor oameni de sport din Cluj: prof. Gheorghe Pavel, ing. Ioan Turcu, prof. Ioan Rusu, prof. Liviu Maior, se pun bazele unui început de sponsorizare a echipei de către marea unitate economică CUG. Campionatul ’85-’86 nu oferă satisfacţia promovării echipei în Divizia A. Aceasta se va produce în campionatul ’86-’87, în urma unei mai bune colaborări cu conducerea CUG – ing. Mihai Tălpeanu, ing. Dorin Ilieş, ing. Victor Rusu, ec. Doru Adam. Jucătorii vor beneficia de condiţii materiale mai bune, repercutate în pregătire şi rezultate.

Deci, echipa „U”–CUG de-acum, promovovează din nou în Divizia A, în campionatul ’86-’87, având la conducere cuplul de antrenori Gheorghe Zamfir şi Dumitru Bălan.

Alături de „veteranii” echipei, jucători de bază, ca: Jurcă Liviu, Căldare Constantin, Chirilă Sorin, la reuşita echipei au contribuit mai tinerii lor colegi: Kiss Robert, Pop Sergiu, Botorce Dan, Sîmboan Flaviu, Vălean Lucian, Cristea Marius, Crainic Marius. Începând cu campionatul 1987-88, echipa activează cu succes în primul eşalon al handbalului românesc, obţinând rezultate bune: ’87-’88 – locul VI, ’88-’89 – locul VII, ’89-’90 – locul VII, ’90-’91 – locul IV, ’91-’92 – locul VI, ’92-’93 – locul VI, ’93-’94 – locul VII.

Echipa obţine în această perioadă unele rezultate foarte bune în compania formaţiilor fruntaşe ale handbalului românesc. Sub conducerea aceluiaşi, nu numai inimos, dar şi excelent tehnician Gheorghe Zamfir, îşi trece în palmares două jocuri egale obţinute cu Minaur la Baia Mare şi îşi păstrează invincibilitatea pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti.

Componenţii de bază ai lotului în aceşti ani au fost: Chirilă Sorin, Marc Radu, Florean Marcel, Botorce Dan, Aldica Ion, Crainic Marius, Valean Lucian, Pop Sergiu, Sîmboan Flaviu, Kiss Robert, Cristea Marius, Marc Ovidiu, Moldovan Remus, Hossu Călin, Năstase Adrian.

Aceiaşi mari pasionaţi din conducerea CUG continuă să sprijine echipa în eforturile ei de a se menţine pe locurile fruntaşe: ing. Dorin Ilieş, ing. Flaviu Moldovan, ing. Victor Rusu, ec. Dumitru Ianovici, tehnician Gh. Balint.

Au fost selecţionaţi din lotul Universităţii pentru loturile de tineret, universitar sau seniori, următorii jucători: Pop Sergiu, Sîmboan Flaviu, Kiss Robert, Marc Radu, Marc Ovidiu, Florean Marcel, Moldovan Remus, Dăncilă Dacian, Neţa Bogdan. Însuşi profesorul Gheorghe Zamfir îşi aduce contribuţia la obţinerea unor succese internaţionale în calitate de antrenor al echipelor reprezentative. Astfel, la campionatul mondial universitar din anul 1990 – medalia de argint, locul 2, Campionatul Balcanic de tineret – locul 1, medalia de aur.

Paralel cu activitatea acestor cluburi de performanţă se naşte şi activitatea handbalistică şcolară în Cluj. Datorită unor activişti sau profesori inimoşi dintre care amintim doar pe Bartha Bela, Liviu Harosa, Mircea Vinaşi, Fehérvári Ervin, la unele licee din oraşul nostru se formează echipe care vor fi angajate în competiţii şcolare sau de juniori.

Înfiinţarea secţiei de handbal a Şcolii Sportive Cluj va da un nou impuls acestui sport şi va creşte elemente chiar pentru loturile republicane şi echipele divizionare. La acestea au contribuit mai ales profesorii pricepuţi care în diferite perioade au funcţionat ca antrenori: Bodroghi Ştefan, Dumitru Olteanu, Mihai Pivaru, Demeter Artur (care a pregătit echipa de fete de două ori consecutiv finalistă a campionatului naţional al şcolarilor şi juniorilor) şi Mattis Claudiu şi soţii Cîrjoescu.

În 1970 se înfiinţează Şcoala Sportivă Viitorul, echipa de handbal fiind antrenată de fostul jucător al Universităţii Cluj, prof. Gh. Zamfir. În 1972, echipa se califică pentru divizia şcolară, iar în 1973 este prezentă în turneul final, unde ocupă locul IV. Peste un an numai, echipa „Viitorul” se claseză pe locul III pe ţară la juniori I şi pe locul II la juniori II. Vasile Avram, Mircea Oprea, Dan Petru, Claus Voic sunt chemaţi la loturile republicane, iar Florentin Ulici este golgheter al turneului final.