PARTEA a V -a
Capitolul 1.
Atletism
Leagănul atletismului clujean
„Există în oraşul de la poalele Feleacului un colţ de lume unic şi fascinant:
Parcul Sportiv "Dr. Iuliu Haţieganu". Născut dintr-o tragedie - dispariţia prematură a
propriului copil, pe care omul de ştiinţă şi medicul nu l-a putut salva - parcul, ce
poartă numele generosului său ctitor, a devenit o oază de reculegere şi rugă
sportivă, o vatră unde s-au plămădit mari sportivi, campioni şi recordmeni, dar,
deopotrivă, mari oameni ! Acolo, în parcul de farmec şi lumină, aşa cum dorise înţelept profesorul, alergau sute şi mii de tineri şi priveau doar câteva zeci. Alergau pentru viaţă, pentru viitor, pentru naţiune. Pe frontispiciul parcului sunt aşezate ca o poruncă sau ca un testament cuvintele: "Pro patria est ludere dum videmur". Adică: "Se pare că ne jucăm, însă ne pregătim pentru a servi patria". În acel templu de pe Someş, tulburător şi mereu viu pentru cei ce l-au cunoscut şi au trăit anotimpuri şi victorii sub cerul lui, nu era ură, invidie, nici egoism sau îngrădire, nici pizmă sau neadevăr. Era doar pasiune arzândă, trudă şi virtute. Acolo a fost şi a rămas leagănul atletismului clujean şi nu numai. Căci a fost, în parte, şi al atletismului naţional! Mai cu seamă în primele decenii de după al doilea război mondial.
Eroii unei legende şi, în acelaşi timp, ai unei lumi pilduitoare îmi trec prin minte ca dulci şi cuceritoare eresuri, cum ar zice poetul. Se muncea pentru performanţă, se lupta pentru recorduri, pentru titluri naţionale şi internaţionale. Şi totul se făcea doar din pasiune. Şi pentru un loc, nu la cămin, ci, la cabana din parc, unde studenţii învăţau şi trăiau ca într-un mic paradis de ocazie. Pe vremea aceea nu ştia nimeni de G.P.-iuri, de dolari şi mărci! Oamenii de pe pistele de atletism erau atunci mai adevăraţi, mai curaţi, mai cinstiţi, mai Oameni !!!
Tatăl tuturor lucrurilor şi oamenilor din parc era "Domnul doctor!" Aşa îi spuneau toţi. "Dom' doctor". Era vorba de doctorul în drept Ioan Arnăutu. Intors după un lung prizonierat şi aşezat în parc, ca într-un altar, a început să slujească sportul ca nimeni altul. Credinţa sa de o viaţă: atletismul. A crescut campioni şi recordmeni, a şlefuit cu migală şi trudă talente de excepţie, deşi era, în fond, un autodidact. Unul care a gândit profesia, care a creat în meserie durabil şi util. Zi de zi, decenii la rând, doctorul a fost spiritul şi flacăra care a menţinut înaltă şi luminoasă pasiunea pentru atletism, omul care a clădit în materie şi spirit.
Ion Moina, cu aerul grav şi solemn, distins şi distant ca un filozof, a fost şi a rămas efigia atletismului universitar clujean. Un alergător formidabil, în care natura şi-a risipit daruri alese. Moci, cum i se spunea, a fost un recordmen şi un sprinter de neegalat. Campion naţional şi balcanic pe 100 şi 200 m., la ştafete de 4x100 şi 4x400 m. plat, el n-a avut, din nefericire, şansa marilor G.P.-riuri şi a dolarilor! În 1953 a câştigat titlurile naţionale la sută şi 4x400 m. După acele titluri, în plină glorie, Moina s-a retras. Avea 32 de ani. Vârsta nu iartă pe nimeni. Nici pe marii campioni, sau mai ales pe ei. Moina şi-a făcut cu prisosinţă datoria faţă de culorile naţionale şi faţă de cele ale lui "U".
Venit la Cluj din Moldova, Aurel Palade Ursu era un om atât de simplu după vorbă, după port. Văzându-l, auzindu-l vorbind molcom şi cu vagă ironie, nu l-ai fi crezut capabil să bată recorduri şi să obţină titluri de campion. Ani de zile a apărat culorile lui "U" şi a rămas apoi un comentator sportiv fidel, generos şi neobosit al presei scrise.
Inalt şi masiv, cam taciturn. Ilarie Măgdaş măcina în fuleul lui gigant sprinturile pe sută şi două sute. Părea un atlet ce întruchipa perfecţiunea fizică şi morală. Mircea Pop era mai adunat în el, mai scund, părea mai firav, dar, ca şi Măgdaş domina şi domnea în împărăţia celor mai scurte probe. Ei nu s-au despărţit niciodată, căci, ingineri fiind, au lucrat o viaţă în aceeaşi uzină. Un loc aparte şi imediat după Moina îl ocupa Alexandra Taifas Sicoe, vitezistă din viţa lui Privalova. Numai că nici ea, la fel ca şi Moina, n-a prins vremea dolarilor, a marilor olimpiade şi campionate mondiale. Doamne, ce mare ar fi fost! A fost şi a rămas marea doamnă a sportului românesc. Traian Sudrigean, mai auster, mai închis în sine şi în truda sa, a alergat şi învins pe 800 m., cucerind titluri şi stabilind recorduri. Nimic nu-l interesa, decât sfaturile lui dom' doctor. Grigore Cojocaru a fost singur printre fondişti, stăpânul probei de 3000 m. obstacole. Traian Chitul, blond şi mereu pus pe şotii, îşi făcea sutele şi miile de salturi pentru lungime şi triplu, programul de haltere şi alergări, condus de dom' doctor spre recorduri şi performanţe ieşite din comun. O boală nemiloasă l-a furat brutal în plină maturitate, ca şi pe Tiberiu Corneşan, un optsutist talentat care a completat armonios galeria marilor atleţi ai lui "U". Corneşan a fost şi un om de carte şi un pedagog de clasă la Institutul Politehnic din Cluj. El a realizat cu migală o culegere de aforisme sub titlul: "Sportul în aforisme". Gabriel Georgescu, un uriaş cu inimă de copil, aruncător de greutate, a fost primul la noi care a trecut graniţa celor 16 m. rezultat de excepţie pentru vremea aceea. Nina Pasciuc şi Marilis Cuţui, două atlete de vis, de neînvins în probele de semifond, completează legenda Parcului Sportiv dăruit nouă de Iuliu Haţieganu. Au venit mai târziu decatlonistul Kurt Sokol şi Ana Beşuan, urmaşă demnă a Tanţei Sicoe; a venit, elegant şi rasat, Cornel Porumb, campion mondial universitar la înălţime... Şi nu pot să nu amintesc, fie şi doar numai în treacăt, numele marilor conducători: Mircea Dimoftache, dr. Pop Alexandru, Nicolae Jenei şl Mircea Gogonea.
O lume de vis şi legendă, cu mulţi omişi, desigur, care au dat Clujului personalitate, victorii şi titluri. O lume în care mă refugiez în clipe de singurătate şi sfârşeală, căci găsesc acolo izvor de curaj şi putere, de înţelepciune şi adevăr.”(Viorel Cacoveanu)
Atletismul are străvechi tradiţii în Cluj, precum şi rezultate pe măsură. Cei mai îndreptăţiţi prezentatori ai activităţii atletice clujene ( Dr. Ion Arnăutu şi Prof. Dorin Almăşan) care, în anul 1968, în materialul “Din întunericul atletismului clujean” scriau: “După terminarea războiului, sportivii clujeni se întorc în oraşul lor, începând din nou să se pregătescă pentru concursuri. Este o epocă de puternic avânt colectiv, o perioadă de entuziasm şi de particapare a maselor în întreceri sportive.” “Cupa Tineretului Muncitor”,”Cupa Unităţii Tineretului” şi alte competiţii populare descoperă elemente talentate.
Se remarcă, în acestă perioadă: dr. Sergiu Macavei (săritura în înălţime), Tiberiu Negrutiu (disc şi greutate), Toth Elizabeta (80 de m garduri), Ileana Birlea (sprint şi garduri), Luiza Ernst (sprint şi lungime), surorile Medrea, sprinterul Toma şi alţii.
Imediat după aceşti ani, apare o generaţie de sprinteri şi demifondişti care vor concura cu succes în ţară şi peste hotare. Iată câţiva dintre ei : Ilarie Magdas, Mircea Pop, Aurel Palade-Ursu, Grigore Cojocaru, Virgil Grobei, Traian Sudrigeanu. Generaţia atletelor este la fel de valoroasa, reprezentată mai ales de sprintere, semifondiste şi săritoare: Alexandra Sicoe, Ema Conrad, Marilis Cutui, Nina Pasciuc, Leontina Holhos, Dora Copandeanu-Pop, etc.
Alte individuaităţi atletice de prestigiu, care se remarcă în deceniul al şaselea sunt: Gabriel Grigorescu, aruncător de greutate, campion al ţării în 1953 şi 1954, alt aruncător de greutăţi, şi el campion al ţării, Constantin Cretu, Traian Chitul, valoros săritor în lungime şi triplusalt, triplusaltistul Constantin Ene şi campionul mondial universitar la săritura în înălţime (Torino 1959), Cornel Porumb.
Apropiindu-ne de generaţia contemporană, ne vom opri, la început, la soţii Ana Besuan şi Kurt Sokol, amintind că ea a fost campioană a Festivalului Internaţional al Tineretului, la 100 m. (1962, Helsinki) iar el, de mai multe ori, campion şi recordman al ţării la decatlon, precum şi campion balcanic. Pomenind şi de fostele talentate junioare, Sanda Tanase şi Mariana Toader, ajungem aproape de anii noştri. Remarcăm în primul rând cuplul de decatlonişti Andrei Şepsi şi Vasile Bogdan, din a caror frumoasă rivalitate sportivă s-au născut rezultate de valoare. De asemenea, rezultate bune au obţinut demifondistul Florin Purghel, alergătorul de garduri Tiberiu Szatmary, săritoarea de înălţime Draga Comsa, alergătoarea de garduri Mariana Nedelcu, semifondistul Alex Moldovan, alergătorul de garduri Alexandru Imbroan, pentatlonista Anca Hoinărescu, aruncătoare de suliţă Eva Zorgo şi deosebit de valorosul saritor de lungime Vasile Sărucan. Vom incheia această enumerare cu Ileana Gergely-Silai, câştigătoarea unei medalii olimpice de argint la J.O. de la Mexico City (1968).
Nu putem, fireşte, în aceste succinte rânduri să amintim pe toţi atleţii clujeni. Suntem convinşi că au mai fost încă destui care prin rezultatele, prin comportarea lor îşi vor avea locul într-o viitoarea istorie a sportului clujean. Fie că au făcut parte din cluburi şcolare, universitare sau muncitoreşti, fie că au fost reprezentanţi ai cluburilor U, KAC,Vasas, Şoimii, Haggibor, U.E.C, C.S.M. sau S.S.E. ei au apărat culorile cluburilor lor şi ale oraşului.
E cazul, credem, ca în încheiere să aducem cuvinte omagiale antrenorilor, profesorilor, conducătorilor, arbitrilor, tuturor animatorilor atletismului din oraşul nostru, care, alături de sportivi, au contribuit în bună măsura la dobândirea succeselor.Vom începe cu dr. Ioan Arnăutu, de care se leagă istoria atletismului clujean. Prin anii 1932-1938 fost sportiv de performanţă, atlet multilateral, el a devenit, apoi, antrenor şi a crescut, cu pricepere şi migală, generaţii de atleţi pe care le-a trimis apoi să cucerească lauri pe pistele ţării şi ale Europei.
Enumerăm, în continuare, într-o aproximativă ordine cronologică, pe câţiva din cei care au contribuit la evoluţia atletismului din Cluj: Somodi Ştefan, Boldiş Vasile, Covaci Adalbert, Ioan Arnăut, Kiss Gheorghe, Hegedüs Alexandru, Nicolae Dragomir, Paşcalău Marian, Biro Gheorghe, Nagy Péter, Olteanu Dumitru, Traian Chitul, Mircea Dumitrescu, Leontina Holhoş, Silai Paul, Kilény Péter, fraţii Davidovici, Valentin Moisescu, Traian Bocu, Mircea Alexei, Monea Gheorghe, Bogdan Vasile, Sarucan Laszlo, Raduly Karol, Macelaru Ioan, Theil Toma, Crisan Iosif, Nagy Stefan, Kanizsai Magda, Tatar Calin, etc.”
STATISTICI, CLASAMENTE
Participări la Jocurile Olimpice. 1952 – Helsinki: Alexandra Taifas, 200 m; Emma Konrad-Jenei, 100 m; 1960 – Roma: Cornel Porumb, săritura în înălţime, 2,03 m, locul XI; 1972 – Munchen: Eva Zorgo, aruncarea sulitei, locul XII; 1976 – Montreal: Eva Zörgö, aruncarea suliţei, locul VIII; 1980 Moscova: Eva Zörgö, aruncarea suliţei, locul VII.
Participări la Campionatele mondiale universitare. 1959 – Torino: Cornel Porumb, săritura în înălţime, locul I, 2,01; Eva Zörgö, aruncarea suliţei, 3 participări: 1975 – Roma, locul III; 1977 – Sofia, locul V; 1979 – Ciudad de Mexico, locul I. 1999 – Palma de Mallorca, Eva Miklos, locul 13.
Participări la campionatele europene. 1968 – Leipzig: Bogdan Vasile, decatlon, locul VI; 1971 – Helsinki: Bogdan Vasile, decatlon, locul 14; 1974 – Roma: Bogdan Vasile, decatlon; 1978 – Praga: Eva Zörgö, aruncarea suliţei, locul V; 1993 – San Sebastian: Szarucan Laszlo, locul VI; 1997 – Ljubljana: Eva Miklos, lungime locul IV şi 100 mg locul II; 1999 – Goteborg: Eva Miklos, 100 mg locul III şi lungime locul III.
Finala Cupei Europei. 1976 – Poiana Braşov, Vasile Bogdan, decatlon, locul VI; 1979 – Torino, Eva Zörgö, aruncarea suliţei, locul I. 2001 – Gateshead, Eva Miklos, locul V; 2002 – Bremen, Eva Miklos, locul V.
Participări la Jocurile Balcanice. Ion Moina – 7 titluri la 100m, 200m, 400m, lungime, ştafete; Vasile Bogdan – 7 titluri de decatlon; Kurt Sokol – 4 titluri de decatlon; Cornel Porumb – 2 titluri la săritura în înălţime; Traian Sudrigean – 2 titluri la ştefata 4x400m. Câte un titlu: Pompiliu Stoichiţescu, săritura în lungime; Marilis Cuţui, cros; Eva Zörgö, aruncarea suliţei; Mircea Pop şi Ilarie Măgdaş, ştafetă 4x100m.
Clasament al deţinătorilor de titluri de campioni (individuale, ştafete, echipe). Ion Moina -20, Sarucan Vasile – 15,Zorilă Pop – 8, Kurt Sokol – 8, Bogdan Vasile – 8, Eva Miklos – 8, Pompiliu Stoichiţescu – 6, I. Bejenariu – 6, A. Palade–Ursu -6, Traian Sudrigean – 6, Ilarie Măgdaş – 6, Cornel Porumb – 3, Alexandra Taifas-Sicoe – 27, Eva Zörgö-Raduly – 12, Marilis Cuţui – 9, Ileana Bârlea -8, Nina Pasciuc -8, Ilona Miklos 4, Dora Copândeanu 4.
Tabloul campionilor naţionali
1946
100m Ion Moina 10,8 sec.
200m Ion Moina 21,9 sec.
400m Ion Moina 49 sec.
4X100m Sârbu, Moll, Pincas, Moina 45,6
1947
Lungime E. Ghiuriţă 6,38 m,
Disc Ileana Medrea 33,14m.
1948
Lungime Laurian Taus 6,71 m
Suliţă Ileana Medrea 29,26
1949
200m Alexandra Taifas 26.2 sec
4X100m F. Schuster, Grosli, Balc, Taifas 53,5 sec
Decatlon Laurian Taus 6045 p.
Suliţă Mariane Plattner 29.79 m
1950
200 m Lothar Marcks 22.5 sec
400 m Ion Moina 49,8 sec
100 m F. A. Taifas 13,2 sec
200 m F. A. Taifas 27.0 sec
4X100 m F. Schuster, Taifas, Grosli, Conrad
4X200 m F. Schuster, Taifas, Grosli, Conrad
Suliţă F. M. Plattner 33.53 m
1951
Greutate Tiberiu Negruţiu 14,57m
Disc Tiberiu Negruţiu 42,55m 100m. F. A. Sicoe 12,5 sec
200m F. A Sicoe 26,1 sec Greutate F. Ol. Câmpeanu 11,98m
Suliţă F. I. Micloş 37,84m
Grenadă F. I. Micloş
1952
800m M. A. Palade - Ursu 1,54,7 sec 100m F. A. Sicoe 12,7 sec.
200m F. A. Sicoe 25,7 sec
Greutate F. Ol. Câmpeanu 12,0 m 4X100m F. Conrad, Marx. Sicoe, Copândean 51,1 sec
4X200m F. Conrad, Marx, Sicoe, Copândean 1,51 sec
1953
800m A. Palade - Ursu 1,54,7 Greutate G. Georgescu 15,34 m 4X400m Boitoş, Grobei, Ursu, Moina 3.20.08
100m F. A. Sicoe 12,5 sec
200m F. A. Sicoe 25,1 sec
Greutate F. Ol. Câmpeanu 12,03 m Suită F. I. Micloş 41,01 m
Grenadă F. I. Micloş 47,79 m
4X100 m F. Copândean. Haffer, Haiduc, Sicoe 51,1 sec
4+3+2+100 m Pasciuc, Sicoe, Haiduc, Copândeanu 2,21,8 min
1954
100m Ilarie Măgdaş 11,1 sec
200m I. Măgdaş 22,3 sec
Greutate G. Georgescu 15,34 m 4X400m Ursu. Grobei, Boitoş, Sudrigean 3.18,2 min
4+3+2 + 100m Sudrigean, Boitoş, Măgdaş, Pop 1,55,8 min
100m F. A. Sicoe 13.1 sec
200m F. A. Sicoe 25,5 sec
3X800 F. Miclea, Pasciuc, Cuţui 7,16,8 min
3000m obst. G. Gojocaru 9:07:4 min
1955
100m Mircea Pop 11,0 sec
800m A. Palade - Ursu 1,53,1 min
Lungime Traian Chitul 7,08 m
4X400m M. Ursu. Grobei, Boitoş, Sudrigean 3,22,3 min
Greutate C-tin Creţu 14,89 m
Cros ind. F. Nina Pasciuc
Cros echipe F. Pasciuc. Sicoe, Miclea, Cuţui
100m F. A. Sicoe 12,3 sec
200m F. A. Sicoe 25.1 sec
400m F. A. Sicoe 58,2 sec
3X800m Cuţui, Miclea, Pasciuc 7,09 min
1956
4X100m M. Măgdaş, Ardeleanu, Pop, Cambanis 43,2 sec
Cros ind. F. Nina Pasciuc
Cros echipe F. Pasciuc. Sicoe, lonescu
100m F A. Sicoe 12.5 sec
200m F Dora Copândeanu 25,4 sec
3X800m F Miclea. Pasciuc, Cuţui 7,00 min
1957
100m. M. I. Măgdaş 10,9 sec 800m M.Tr. Sudrigean 1,52 min
4x200m M. Ştiinţa 1.28 min
400m F. A. Sicoe 57,3 sec
800m F. M. Cuţui 2.13,4 min
4+3+2+100m F. Cuţui, Pasciuc, Sicoe, Copândeanu 2,24,5 min
3X800m F. Miclea, Cuţui, Pasciuc 6,59,8 min
Cros ind. F. Nina Pasciuc
Cros echipe Pasciuc, Miclea, Cuţui
Greutate Constantin Creţu 16,56m
1958
400m M. Tr. Sudrigeanu 47,5 sec
400m F. A. Sicoe 57,5 sec
Cros ind. F. Nina Pasciuc
Cros echipe F. Cuţui, Pasciuc, Miclea
1959
400m M. Tr. Sudrigean 48,4
Greutate M. C. Creţu 16,18 m
Inălţime M. Cornel Porumb 1,98 m
Cros echipe F. Cuţui, Pasciuc, Czuli
400m F.M. Cuţui 57,9
1960
Inălţime M. Cornel Porumb 1,98 m
Cros echipe F. Cuţui, Pasciuc, Czuli
1961
Inălţime M. C. Porumb 2,067 m
1962
Inălţime M. C. Porumb 1,95 m
1963
Decatlon Kurt Sokol 6.966 p.
1964
Decatlon Kurt Sokol 7.148 p.
1965
Decatlon Kurt Sokol 7.118 p.
1966
110mg M. Kurt Sokol 14,75 sec.
Decatlon Kurt Sokol 7.060 p.
1967
Suliţă Kurt Sokol 70,34 m
Decatlon Kurt Sokol 7.262p.
1968
Decatlon Kurt Sokol 7.614 p.
Decatlon Vasile Bogdan - juniori
1969
Decatlon Andrei Şepci 7.402 p.
Decatlon Vasile Bogdan - juniori
1970
Lungime Valentin Jurcă 7,65 m
Decatlon Andrei Şepci 7.470 p.
1971
Decatlon Vasile Bogdan 7.810 p.
1972
Decatlon Vasile Bogdan 7.288 p.
Sulită Eva Zorgo 55,36 m
1973
Decatlon Vasile Bogdan 7.599 p.
Suliţă Eva Zorgo 54,74 m
1974
Decatlon Vasile Bogdan 7.842 p.
Suliţă Eva Zorgo 58,50 m
1975
Suliţă Eva Zorgo 59,50 m
1976
Suliţă Eva Zorgo 55,10 m
Decatlon Vasile Bogdan
1977
110mg Pallfy Pal 14,59 sec.
Suliţă Eva Zorgo 56,04 m
1978
110mg Pallfy Pal 14,15 sec.
Suliţă Raduly Carol 79,86 m
Decatlon Vasile Bogdan 7.596 p.
Suliţă Eva Zorgo-Raduly 59,28 m
1979
Suliţă Vasile Bonţidean 76,62 m
110mg Pallfy Pal 14,32 sec.
4x100m Darvaş, Pallfy, Selever şi Szekernyes 41,48 sec.
Decatlon Dan Goia 7.126 p.
Suliţă Eva Zorgo-Raduly 59.90 m
Greutate Csakany Csaba 16.58 m
1980
Suliţă Eva Zorgo-Raduly 68,36 m
1981
4x100 m Ivan, Pallfy, Selever, Darvaş 41,16 sec.
1982
100 m Constantin Ivan 10,4 sec.
Greutate Csakany Csaba 15,45 m
1983
200 m Constantin Ivan 21,33 sec.
4x1 4x100 m Darvaş, Pallfy, Selever, Ivan 40,92 sec.
Suliţă Eva Zorgo-Raduly 62,76 sec.
1984
4x100m Darvaş, Pallfy, Selever, Ivan 41,7 sec.
1985
Suliţă Eva Zdrgo-Raduly 59,078 m
1986
Suliţă Eva Zorgo-Raduly 57,98 m
Decatlon Aştliean Aurel 7.714 p.
200m Constantin Ivan 21,28 sec.
1990
-
Ioan Bărbos 200m tineret 22.86
-
Ioan Şerban 800m tineret 1.54.95
-
Bărbos - Şerban Ştafetă 4x200m seniori 1.26.50 (sală)
Negreanu - Mureşan
-
Bărbos - Şerban Ştafetă 4x200m tineret 1.26..50 (sală)
Negreanu – Mureşan
-
Bărbos - Şerban Ştafetă 4x200m seniori 3.26.51 (sală)
Negreanu – Mureşan
-
Bărbos - Şerban Ştafetă 4x400m tineret 3.26.61 (sală)
Negreanu – Mureşan
-
Ioan Bărbos 400 m tineret 46.89
-
Bărbos - Şerban Ştafetă 4x400m tineret 3.12.85 (sală)
Negreanu – Mureşan
-
Dorin Mureşan 800 m tineret 47.40
-
Popa – Şerban Ştafetă 4x400 tineret 3.18.34
Bărbos – Mureşan
1991
-
Călin Şpan heptatlon tineret 4806 p (sală)
-
Sărucan Laszlo 50 mg juniori 6.7, record naţional sala
-
Sărucan Laszlo 50 mg juniori 6.7, record naţional egalat sală
-
Ioan Bărbos 400 m seniori 50.32 (sală)
-
Ioan Bărbos 400 m tineret 50.32 (sală)
-
Cosmin Şpan decatlon tineret 6582 pct
-
Dan Monea 200 m juniori 23.49
-
Cosmin Şpan decatlon tineret 6282 pct
-
Dan Monea 200 m juniori 23.49
1992
-
Sărucan Laszlo 60 mg juniori 8.11 (sală)
-
Cosmin Şpan 60 mg tineret 8.14 (sală)
-
Cosmin Şpan heptalon tineret 4140 p (sală)
-
Sărucan Laszlo 110 mg juniori 14.40
-
Călin Şpan decatlon tineret 6741 pct
-
Cosmin Şpan 110 mg tineret 14.59
-
Călin Şpan lungime tineret 7.02 m
1993
-
Călin Şpan heptatlon tineret 4966
-
Sărucan Laszlo 60 mg tineret 8.18 (sală)
-
Sărucan Laszlo 60 mg juniori 7.97 (sală)
-
Sărucan Laszlo 60 mg juniori 6.93 (sală)
-
Dan Monea 200 m juniori 22.72
-
Dan Monea 200 m juniori 22.92 (sală)
-
Monea-Tripon ştafetă seniori 1.24.86 (sală)
Ursu-Sărucan 4x1 tur
-
Monea-Tripon ştafetă tineret 1.24.86 (sală)
Ursu-Sărucan 4x1 tur
-
Monea-Ursu Ştafetă juniori 1.26.74(sală)
Luchianov-Sărucan 4x1 tur
-
Sărucan Laszlo 110 mg juniori 14.21
-
Dan Morea 200 m juniori 22.23
-
Monea-Ursu ştafetă juniori 42.23
Lochianov-Sărucan 4x100m
-
Miklos Eva 80mg juniori 11.71
-
Sărucan Laszlo 110mg 14.20
-
Dan Monea 400m 49.52
-
Dan Monea 200m 22.20
-
Dan Monea 200m juniori 22.22
-
Dan Monea 400m juniori 49.51
1994
-
Cosmin Şpan heptatlon seniori 5100 p (sală)
-
Sărucan Laszlo 60 mg tineret 7.98
-
Dan Monea 200m tineret 22.61
-
Dan Monea 400m tineret 49.83 (sală)
-
Dan Monea 200m tineret 22.72
-
Dan Monea 400m tineret 60.46 (sală)
-
Monea-Sărucan ştafetă seniori 1.25.73 (sală)
Grecu-Luchianov 4 x 1 tur
-
Monea-Sărucan ştafetă tineret 1.25.73 (sală) Grecu-Luchianov 4 x 1 tur
-
Sărucan laszlo 110 mg tineret 14.04
-
Florin Grecu decatlon tineret 6495 p
-
Dan Monea 400 m tineret 48.11
-
Dan Monea 400 m juniori 48.13
-
Dan Monea 200 m juniori 22.10
-
Dan Monea 200 m seniori 21.94
-
Dan Monea 400 m seniori 48.30
-
Monea-Luchianov ştafetă seniori 42.20
Tripon-Sărucan 4 x 100 m
-
Monea-Luchianov ştafetă tineret 42.20
Tripon-Sărucan 4 x 100 m
1995
-
Florin Grecu heptatlon tineret 4901 p (sală)
-
Soos Levente 60 m tineret 6.88 (sală)
-
Sărucan Laszlo 110 mg tineret 14.08
-
Cristian Homorodean suliţă juniori 60.78 m
-
Miklos Eva 100 mg juniori 13.97
1996
-
Dan Monea 400 m seniori 9.69 (sală)
-
Dan Monea 400 m tineret 49.69 (sală)
-
Sărucan Laszlo 60 mg tineret 7.94 (sală)
-
Monea-Luchianov ştafeta seniori 1.24.16 (sală)
Grecu-Sărucan 4 x 1 tur
-
Monea-Luchianov ştafeta tineret 1.24.16 (sală)
Grecu-Sărucan 4 x 1 tur
-
Dan Monea 200 m tineret 21.82
-
Sărucan Laszlo 110 m g tineret 13.93
-
Adina Navradi 100 mg tineret 13.95
-
Dorel Greţa suliţă tineret 67.98 m
-
Monea-Luchianov ştafeta seniori 42.95
Grecu-Sărucan 4 x 100 m
-
Monea-Luchianov ştafeta juniori 42.95
Grecu-Sărucan 4 x 100 m
Dostları ilə paylaş: |