Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

5. GÂNDIREA este acea functie psihica prin intermediul careia se realizeaza reflectarea mijlocita, generalizata, subiectiva, notional abstracta a laturii esentiale a lumii obiective. Reflectarea este mijlocita, pentru ca se realizeaza prin intermediul limbajului, care este învelisul material al gândirii. Exista un limbaj interior, gândit, si unul exterior, care este gândit sau scris. Gândirea se descrie filozofic "ca o miscare a notiunilor". Prin notiune se întelege reflectarea însusirilor generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor, reflectarea acelor trasaturi care au un caracter legic. Notiunile se elaboreaza pe baza perceptiilor, reprezentarilor, constituind un produs al interactiunii dintre cele doua sisteme de semnalizare în procesul activitatii practice. Reflectarea relatiilor dintre notiuni constituie judecata, iar stabilirea raporturilor dintre judecati constituie rationamentul, care poate fi inductiv, deductiv, sau prin analogie.

Prin gândire se integreaza si se prelucreaza informatia privitoare la realitatea interioara si la cea exterioara, cu trecerea la un nivel calitativ superior la cunoasterii; de la fenomenul aleator, particular, la esential, cauzal si general.

Legile care stau la baza gândirii, guvernând legaturile dintre notiuni si reprezentari sunt:

1. 
   Legea asociatiilor prin simultaneitate - se asociaza lucrurile percepute în acelasi timp si spatiu.
   
2. 
   Legea asociatiilor prin asemanare - se poate face asocierea fie în functie de continutul notional, fie în functie de forma.
   
3. 
   Legea asociatiilor prin contrast - o reprezentare stimuleaza evocarea opusului ei.
   
4. 
   Legea asociatiilor prin cauzalitate - fiecare fenomen este asociat cu cauza care l-a generat.
   

Ansamblul actiunilor si procedeelor prin care informatia este transformata în cadrul schemelor si notiunilor, în mod organizat, constituie operatiile de gândire. Acestea pot fi operatii fundamentale si operatii instrumentale.

Operatiile fundamentale ale gândirii sunt:

1. 
   Analiza consta în delimitarea esentialului de neesential prin divizarea mintala a unui fenomen si determinarea calitatilor sale în cadrul întregului.
   
2. 
   Sinteza presupune reconstituire amintala a obiectului din elementele lui esentiale.
   
3. 
   Abstractizarea este desprinderea mintala a trasaturilor esentiale ale fenomenului si posibilitatea de a opera cu ele în lipsa obiectelor.
   
4. 
   Concretizarea consta în descrierea unui fenomen prin toate atributele sale.
   
5. 
   Generalizarea extinde rezultatele sintezei asupra cazurilor particulare, specifice.
   
6. 
   Compararea permite stabilirea asemanarilor si deosebirilor existente între obiecte si fenomene.
   
7. 
   Clasificarea presupune încadrarea în anumite tipare, între anumite repere ale obiectelor si fenomenelor de acelasi fel.
   

5.1. Tulburari de forma si dinamica ale gândirii

5.1.1. Tahipsihia consta în accelerarea fluxului de idei. Asocierile se fac cu multa usurinta. Vorbirea este rapida, logoreica, solicitând atentie crescuta din partea interlocutorului. Apare la microencefalopati, epileptici, schizofreni.

5.1.2. Mentismul este o derulare pe plan mental, fara verbalizare obligatorie, a unor idei care nu au legatura de cauzalitate între ele, însotita de sentimentul trairii automate (nedorita si imposibil de oprit). Apare în depresie, psihastenii, oboseala, intoxicatii, debutul schizofreniei.

5.1.3. Fuga de idei apare în toate procesele ce merg cu predominenta patologica a excitatiei psihice, în manie, intoxicatii. Ideile se succed rapid, se atrag una dupa alta, asociatiile se fac la întâmplare, mai mult pe baza unor legaturi externe (prin asonanta). Gândirea este superficiala, însotita de hiperprosexie, atentie distributiva si hipermnezie de evocare.

5.1.4. Ruminatia mintala apare în nevroze, schizofrenie: individul nu reuseste sa se debaraseze de anumite idei, cu o nota de disconfort afectiv.