Particularit~[i ale examin~rii clinice {i paraclinice în psihiatria copilului {i adolescentului

5.1.5. Bradipsihia consta în încetinirea fluxului gândirii, cu perioade mari de latenta. În planul limbajului extern se exprima prin bradilalie, raspunsuri scurte, laconice. Apare în depresie, epilepsie, insuficienta psihica secundara, intoxicatie cronica cu barbiturice, stari postconvulsivante, traumatisme cranio-cerebrale.

5.1.6. Fadingul presupune o încetinire, o slabire a fluxului ideativ, cu opriri la un moment dat. Oprirea nu este brusca, ea fiind anuntata de tonalitatea mai scazuta, apoi vorbirea este reluata. Apare în nevroze de epuizare, boli cronice.

5.1.7. Barajul mintal este oprirea brusca a fluxului ideativ, adesea la mijlocul frazei, cu reluare ulterioara (eventual). Nu exista un motiv exterior care sa determine blocajul. Apare în schizofrenie.

5.1.8. Perseveratiile reprezinta tot o încetinire a ritmului gândirii, exprimata prin tendinta la repetarea unor idei, fraze, pe fondul unei stari de epuizare psihica. Apar în stari de oboseala marcata, stari infectioase, psihoze acute.

5.1.9. Stereotipiile verbale (iteratiunile verbale) presupun o gândire stereotipa. Bolnavul repeta mereu aceleasi notiuni. În formele cele mai ilustrative comunicarea se poate reduce la repetarea aceluiasi cuvânt. Se întâlnesc în schizofrenie.

5.1.10. Gândirea autista apare în psihozele cronice ale copilului, se caracterizeaza prin refuzul comunicatiei. Acesti copii traiesc într-o lume proprie, opusa realitatii pozitive, cu propriile productiuni patologice.

5.1.11. Destramarea gândirii presupune ruperea legaturilor logice dintre notiuni, cu pastrarea formei gramaticale. Bolnavii vorbesc cursiv, cuvintele sunt cele uzuale, dar nu se poate întelege nimic din ce spun ei. Când amestecul cuvintelor se face le întâmplare vorbim de salata de cuvinte.

5.2. Tulburari în continutul gândirii

5.2.1. Ideea prevalenta este o idee aparuta la un moment dat, care ocupa pentru o perioada de timp scena gândirii (idee fixa). Bolnavul este preocupat monotematic, adesea pe baza acestei idei constituindu-se delirul. Apare în psihoze, ca o preocupare axata pe boala, de aici trecându-se usor la ideea hipocondriaca. Ideea prevalenta se caracterizeaza prin faptul ca are o pozitie dominanta în câmpul constiintei; are neconcordanta si semnificatie aberanta, orienteaza si diferentiaza cursul gândirii; celelalte idei adiacente si concomitente, în loc sa i se opuna, sa o contrazica, graviteaza în jurul ei, se articuleaza cu ea, sprijinind-o; întâmplarile din realitate sunt luate drept argumente de sprijin în sustinerea ei.

5.2.2. Ideea obsesiva este o idee care parca s-ar impune constiintei bolnavului, nu este o convingere, însa paraziteaza ideatia lui. Bolnavul recunoaste caracterul patologic al trairii sale si lupta împotriva ei fara succes. Apare în nevroza obsesiva, înconjurata de un halou anxios, sau în debutul schizofreniei ("obsesia prea frumoasa"). Ca forme particulare se recunosc:

5.2.2.1. Abulia profesionala (medicul se îndoieste de reteta data).

5.2.2.2. Meditatia bolnavicioasa (individul se simte mereu constrâns sa mediteze asupra unei idei absurde).

5.2.2.3. Boala scrupulelor (bolnavul se îndoieste de propria conduita, traieste permanent cu impresia ca a jicnit, ca a deranjat pe cei din jur).

Ideile obsesive desfasurate pe plan de gândire se pot contopi cu actiunile obsesive: îndoiala ca usa este închisa duce la actiunea obsesiva de control. Ideea obsesiva de infectie duce la actiuni obsesive de spalat permanent, de deschidere a usilor cu cotul. Aceste actiuni sunt multiple, umplu întreaga activitate de peste zi a copilului, aceasta desfasurându-se dupa un anumit tipic, de la care nu poate savârsi nici o abatere, numit ritual sau ceremonial.

5.2.3. Fobiile - obsesiile fobice constau în teama de anumite evenimente, lucruri, aparuta pe fondul unei anxietati difuze. Desi teama nu este justificata, pacientul nu reuseste sa se elibereze de ea, are un caracter invadant, ca si obsesia. Spre deosebire de aceasta din urma, fobia presupune o frica cu obiect bine determinat. Si în aceasta situatie bolnavul recunoaste caracterul patologic, o apreciaza critic, lupta pentru a o înlatura, dar fara succes. Fobiile au fost sistematizate în:

5.2.3.1. Frica de locuri-de a intra într-o piata (agorafobia), de spatii închise, înguste (claustrofobia) .

5.2.3.2. Frica de obiecte –ace, foarfece (oxifobia), apa (hidrofobia).

5.2.3.3. Frica de boala, oameni, moarte, animale – singuratate (monofobia), societate (petofobia), boala (nozofobia), moarte (tanatofobia), animale (zoofobia).

Teama de a nu reveni la vechile fobii se numeste fobofobie.

5.2.4. Obsesiile impulsive –sunt obsesii cu caracter impulsiv, al caror impuls nu se realizeaza însa, niciodata. Teama de a nu da curs tendintei impulsive se numeste compulsiune (teama de a nu lovi trecatorii pe strada, de a nu se arunca de la etaj).

Când anxietatea este extrema, reprezentarea obsesiva poate fi perceputa de bolnav la modul obiectiv, când poarta numele de obsesie halucinatorie (copilul se teme atât de mult de câine, încât îi percepe fals muscatura).

Tulburarile de ordin obsesiv apar în nevroza obsesiva, la personalitati de tip psihasten, în schizofrenie.

5.2.5. Ideea deliranta este o productiune ideativa morbida, care apare în afara realitatii obiective si în care bolnavul are credinta de nezdruncinat. Continutul ideilor delirante este diferit în functie de nivelul intelectual al bolnavului, mediu, profesie, vârsta, sex. Sub vârsta de 10 –12 ani ideea deliranta este o exceptie pentru ca sub aceasta vârsta copilul nu are acces la gândirea formala si nu îsi poate organiza delirul.

Ideile delirante nu apar izolate, ci se asociaza adesea, într-un complex, constituind delirul. În functie de maniera lor de organizare, delirele pot fi:

5.2.5.1. Delire primare (primitive) care apar brusc, înaintea altor tulburari psihice.

5.2.5.2. Delire secundare ce apar dupa alte simptome clinice premergatoare.

5.2.5.3. Delire nesistematizate, când temele delirante nu au legatura între ele, nu sunt durabile.

5.2.5.4. Delirele sistematizate în care exista o tema centrala, unica, sau eventual, aditioneaza subteme ce converg spre tema principala.

În functie de continutul lor, ideile delirante pot fi: expansive (bolnavul traieste dimensiunile propriei personalitati mai mari decât sunt în realitate –megalomanie, grandoare, inventie, reforma, filiatie, erotomanie); micromanice (umilinta, disperare, ruina, culpabilizare); persecutorii, paranoide (urmarire, influenta, persecutie, otravire, revendicare); mixte, care nu se încadreaza exact în nici una din cele trei categorii anterioare (mistice, de gelozie, cosmogonice, zooantropice).

Din perspectiva evolutiva, se pot întâlni sub forma acuta sau cronica. Delirele acute apar în psihoze toxiinfectioase, stari oniroide, stari crepusculare postepileptice. Sunt însotite de agitatie psihomotorie intensa, progresiva, anxietate marcata, grimase, tulburari neurovegetative (hipertermie), azotemie, deshidratare, reflexe osteotendinoase exagerate, confuzie si idei delirante. Delirele cronice sunt caracteristice psihozelor endogene, sub aspectul delirelor reziduale (postconfuzional –onirice, alcoolice, encefalitice), delirelor primitive (paranoiace, interpretative, de imaginatie, care nu evolueaza cu degradarea personalitatii), si a delirelor dementiale (paranoide, parafrenice). Delirele experimentale sunt produse de substante psihostimulante ca mescalina, psilocina. Au coloritul unor stari oniroide, cu confuzie, tulburari perceptive, depersonalizare.

5.3. Tulburarile în formarea notiunilor, se vor relua în capitolul tulburarilor de limbaj ("învelisul extern" al gândirii).

Sunt caracteristice schizofreniei si acompaniaza destramarea gândirii. Apar cu usurinta la copii pentru ca notiunile nu sunt bine consolidate.

5.3.1. Încurcarea sensului real cu cel figurat al cuvintelor; exprimarea primeste astfel, un caracter absurd.

5.3.2. Fenomenul de condensare: bolnavul foloseste un singur cuvânt pentru mai multe notiuni, cel care i se pare lui mai adecvat întelegerii, modificând în întregime simbolica exprimarii.

5.3.3. Neologismele presupun inventarea de cuvinte noi.

5.3.4. Jargonofazia este vorbirea neinteligibila, cu utilizarea neologismelor în prezenta unei salate de cuvinte.