Paulo coelho unsprezece minute

A fost odată ca niciodată...
NOTĂ FINALĂ
Ca tuturor oamenilor din lume — şi în cazul acesta n-am nici o reţinere să generalizez —, mi-a tre­buit mult timp pînă cînd am descoperit semnificaţia sacră a sexului. Tinereţea mea a coincis cu o epocă de extremă libertate, cu descoperiri importante şi nu­meroase excese, urmată de o perioadă conservatoare, represivă, preţ ce trebuia plătit pentru exagerări care lăsaseră într-adevăr sechele destul de dure.

În deceniul exceselor (vorbim de anii 70), scrii­torul Irving Wallace a scris o carte despre cenzura americană, pornind în acest scop de la manevrele ju­ridice vizînd blocarea publicării unui text despre sex: Cele şapte minute.

În romanul lui Wallace, cartea care face obiectul discuţiei despre cenzură este doar sugerată, iar tema sexualităţii apare rareori. Am încercat să-mi imagi­nez ce putea povesti cartea interzisă; dacă aş încerca să o scriu?

Fapt este că, în romanul său, Wallace face multe referiri la cartea inexistentă, ceea ce pînă la urmă a limitat — şi a făcut imposibilă — sarcina pe care mi-o imaginasem. A rămas doar amintirea titlului (cred că Wallace a fost mult prea conservator în pri­vinţa timpului, aşa că m-am decis să-l amplific) şi ideea că era important ca sexualitatea să fie abordată într-o manieră serioasă — ceea ce, de altminteri, a şi fost făcut de numeroşi scriitori.

În 1997, imediat după sfîrşitul unei conferinţe de la Mantova (Italia), am găsit la hotelul unde eram găzduit un manuscris care fusese lăsat la recepţie. Nu citesc manuscrise, dar pe acela l-am citit — po­vestea adevărată a unei prostituate brazilience, di­ficultăţile cu legea, aventurile ei. În 2000, trecînd prin Zurich, am intrat în legătură cu acea prostituată — al cărei pseudonim e Sonia — şi i-am spus că textul ei îmi plăcuse. I-am recomandat să-l trimită editurii mele braziliene, care a decis să nu-l publice. Sonia, care la acea dată îşi stabilise reşedinţa în Italia, a luat un tren şi a venit să se întîlnească cu mine la Zurich. Ne-a invitat — pe mine, pe un prieten şi pe un re­porter de la jurnalul Blick, care tocmai îmi luase un interviu — să mergem în Langstrasse, zona locală a prostituţiei. Nu ştiam că Sonia îşi prevenise colegele de vizita noastră şi, spre surprinderea mea, am sfîr­şit prin a da diverse autografe pe cărţi de-ale mele, în diverse limbi.

In acea epocă, mă şi hotărîsem să scriu despre sex, dar nu aveam încă un scenariu şi nici personajul principal; mă gîndeam la ceva mult mai orientat spre căutarea convenţională a sacrului, dar acea vizită în Langstrasse a însemnat pentru mine o lecţie: ca să scrii o lecţie despre latura sacră, era necesar să înţe­legi de ce aceasta fusese atît de profanată.

Stînd de vorbă cu un ziarist de la revista L'Illustre (Elveţia), i-am povestit întîmplarea cu noaptea aceea improvizată de autografe din Langstrasse şi el a pu­blicat un mare reportaj pe această temă. Rezultatul a fost că, în timpul unei seri de autografe de la Geneva, mai multe prostituate au apărut cu cărţile lor. Una din ele mi-a atras în mod special atenţia, am plecat — cu agenta şi prietena mea Monica Antunes — să luăm o cafea, care s-a transformat în cină, care s-a trans­format în alte întîlniri de-a lungul zilelor următoare. Acolo s-a născut firul conducător al celor Unsprezece minute.

Vreau să-i mulţumesc Armei von Planta, editoarea mea din Elveţia, care m-a ajutat cu date importante despre situaţia legală a prostituatelor din ţara ei. Ur­mătoarelor femei din Zurich (pseudonime): Sonia, pe care am întîlnit-o pentru prima oară la Mantova (cine ştie dacă cineva nu se va interesa într-o bună zi de cartea ei!), Martha, Antenora, Isabella. La Ge­neva (tot pseudonime): Amy, Lucia, Andrei, Vanessa, Patrick, Therese, Anna Christina.

Îi mulţumesc de asemeni Antonellei Zara, care mi-a permis să folosesc pasaje din cartea sa Ştiinţa pasiunii, ca să ilustrez unele părţi din jurnalul Mariei.

În sfîrşit, îi mulţumesc Mariei (pseudonim), astăzi stabilită la Lausanne, căsătorită şi cu două fete fru­moase, care în cursul numeroaselor noastre întîlniri ne-a împărtăşit, mie şi Monicăi, povestea ei, pe care se întemeiază cartea de faţă.

Paulo Coelho

1 Zeiţă a oceanului, de sorginte africană, prezentă în cul­tul brazilian sincretic Macumba (combinaţie de religii afri­cane tradiţionale, cultură europeană, spiritualism brazilian şi catolicism), unde este asimilată şi cu Fecioara Maria. (N.t.)