Phare – Twinning Projekt ro/2007-ib/JH/01

Mandat european de arestare. Amânarea predării. Condiţii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- mandat european de arestare

- amânarea predării

                         

Legea nr. 302/2004, art. 97
Conform art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, numai când persoana solicitate este urmărită penal sau judecată de autorităţile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, instanţa de judecată, ca autoritate judiciară de executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, poate amâna predarea până la terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei. Prin urmare, în cazul în care împotriva persoanei solicitate autorităţile judiciare române nu au dispus începerea urmăririi penale, instanţa de judecată nu poate dispune amânarea predării.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2904 din 30 mai 2007
Prin sentinţa penală nr. 38 din 15 mai 2007, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată cererea de predare amânată formulată de persoana solicitată L.C.

În motivarea cererii, L.C. a precizat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, deoarece este urmărit penal în dosarul nr. 2359/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău pentru infracţiunea de lovire.

Analizând cererea formulată, instanţa de fond a constatat că, prin sentinţa penală nr. 31 din 27 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, rămasă definitivă la 2 mai 2007, s-a dispus în temeiul art. 94 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, admiterea cererii pentru executarea mandatului european de arestare emis la 5 martie 2007 de Procuratura Kaiserlautern, privindu-l pe L.C.

Prin încheierea nr. 24 din 3 aprilie 2007, Curtea de Apel Bacău a dispus, potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate pentru o perioadă de 29 de zile.

În ceea ce priveşte cererea ce face obiectul prezentei cauze, s-a reţinut că art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prevede că atunci când persoana urmărită este urmărită penal sau judecată de autorităţile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei.

Analizând actele efectuate în cadrul dosarului nr. 2359/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, instanţa de fond a constatat că la 4 mai 2007 numitul B.A. a formulat plângere penală împotriva numiţilor L.S. şi L.C. sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire, în prezent efectuându-se acte de cercetare penală, fără să se fi dispus începerea urmăririi penale faţă de persoana solicitată L.C.

Or, în aceste condiţii nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care foloseşte noţiunea de persoană urmărită penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată, care a criticat-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei respingeri a cererii sale de predare amânată, în condiţiile în care în România are un dosar penal în care este acuzat de lovire şi în care trebuie să-şi facă apărările pe care le va considera necesare.

Recursul nu este întemeiat.

Instanţa de fond a constatat în mod corect că plângerea penală împotriva persoanei solicitate a fost formulată la 4 mai 2007, după pronunţarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare şi predare a acesteia, iar până la data judecării cererii de predare amânată nu a fost începută urmărirea penală împotriva persoanei solicitate, pentru ca aceasta să fie o persoană urmărită penal, în sensul art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, se constată că dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 nu au caracter imperativ, lăsând la latitudinea instanţei aprecierea oportunităţii amânării predării. În raport cu datele concrete ale cauzei - obiectul şi momentul formulării plângerii penale împotriva persoanei solicitate - instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu se impune amânarea predării persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.

Mandat european de arestare. Motive de refuz al executării. Prescripţia răspunderii penale. Încadrare juridică

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

 - mandat european de arestare

- motive de refuz al executării

- prescripţia răspunderii penale

- încadrare juridică

                         

                                        Legea nr. 302/2004, art. 88 alin. (2) lit. g)

 

1. În temeiul art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată, ca autoritate judiciară română de executare, poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris. Refuzul executării mandatului european de arestare constituie o facultate a instanţei de judecată şi, prin urmare, aceasta poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar dacă termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea pe care se întemeiază s-a împlinit potrivit legii penale române.

2. În procedura de executare a mandatului european de arestare, instanţa de judecată, ca autoritate judiciară română de executare, are competenţa de a stabili prevederile din legea penală română în care se încadrează fapta descrisă în mandat şi de a constata, în raport cu această încadrare, dacă termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a împlinit conform legii penale române.  

 

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3141 din 12 iunie 2007

           

Prin sentinţa penală nr. 56/PI/18 mai 2007, Curtea de Apel Timişoara  a dispus, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, predarea cetăţeanului român M.A. autorităţilor judiciare germane competente, în baza mandatului european de arestare emis de Procuratura din Hof la 23 aprilie 2007 în dosarul nr. 292 Js 543/99.

 

            În baza art. 89 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, a dispus arestarea preventivă a susnumitului, pe o durată de 29 zile, începând cu 18 mai 2007 până la 15 iunie 2007 inclusiv.

            În baza art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, a dispus ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana urmărită să fie transferată pentru executarea acesteia în România.

            Prima instanţă a reţinut că, sub nr. 867/59/2007, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sesizarea Autorităţii Federale de Criminalistică din Germania referitoare la executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura din Hof pe numele cetăţeanului român M.A.

            Potrivit mandatului european de arestare, persoana solicitată a comis 6 fapte penale în calitate de conducător al unei bande de trafic de persoane în perioada 1997 - 1998, facilitând intrarea ilegală a unor persoane de cetăţenie română în Franţa şi Belgia, prin Germania. Aceste fapte  se sancţionează în legislaţia germană cu pedeapsa închisorii de 10 ani pentru fiecare infracţiune, pedeapsa totală putând atinge 15 ani închisoare.

            Persoana solicitată a arătat, între altele că, potrivit legii române, a intervenit prescripţia răspunderii penale, faptele reţinute încadrându-se în dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 56/1992, în prezent abrogată.

            Instanţa a avut în vedere împrejurarea că, şi în situaţia invocată de persoana solicitată, respectiv aceea a prescripţiei răspunderii penale, care reprezintă un motiv al refuzului predării persoanei solicitate, aceasta este o opţiune a instanţei de judecată.

            Argumentându-şi opţiunea acordului la executarea mandatului european de arestare, curtea de apel a reţinut că faptele ce se impută persoanei solicitate prin mandatul european de arestare sunt fapte grave potrivit legislaţiei germane, iar această legislaţie nu reglementează instituţia prescripţiei răspunderii penale, invocată de persoana solicitată. Totodată s-a apreciat şi că legislaţia din ţara noastră a devenit mai aspră în ceea ce priveşte regimul sancţionator al unor astfel de fapte, ele pedepsindu-se cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În concluzie, curtea de apel a apreciat că se impune  predarea persoanei solicitate către autorităţile germane  ca modalitate eficientă de  realizare a unei cooperări judiciare transfrontaliere în materie penală.

            Recursul declarat de M.A., prin care a arătat, între altele, că prima instanţă avea posibilitatea refuzului executării mandatului european de arestare, având în vedere că, potrivit legii române aplicabilă faptelor reţinute în sarcina sa, a intervenit prescripţia, este nefondat.

            Potrivit art. 77 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 224/2006, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecaţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.

            Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Art. 90 alin. (6) din aceeaşi lege prevede că persoana solicitată poate formula opoziţie la predare numai pentru existenta unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în dovedirea cărora trebuie să existe probe concludente.

Definiţia dată acestui act procesual şi normele care conturează instituţia mandatului european de arestare degajă un principiu fundamental pentru cooperarea judiciară între  statele membre ale Uniunii Europene care au formulat declaraţii în sensul aplicării deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, acela al obligativităţii punerii în executare a mandatelor europene de arestare

            Numai în situaţiile expres prevăzute de lege  autoritatea judiciară de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare.

            Pornind de la aceste reguli de bază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod justificat prima instanţă a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane.

Cu privire la critica recurentului în legătură cu intervenţia prescripţiei răspunderii penale potrivit legii penale române, este de constatat că art. 67 alin. (2) din Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României sancţionează fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzeşte o altă persoană în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar dacă fapta săvârşită priveşte un grup de persoane ori a urmărit obţinerea de foloase materiale sau de alta natură, pedeapsa este închisoare de la un an la 5 ani. Aceasta ar reprezenta încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina persoanei solicitate, potrivit legii penale române, dacă acuzarea s-ar rezuma numai la activitatea de racolare, îndrumare sau călăuzire a unui grup de persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.

Mandatul european de arestare face, însă, referire la calitatea persoanei solicitate, de conducător de bandă de trafic de persoane, împrejurare caracteristică infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută în art. 323 C. pen. român, text de lege în vigoare la data la care se reţin a fi săvârşite infracţiunile şi  care prevede o pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare. 

În raport cu această încadrare juridică şi cu data săvârşirii infracţiunii nu se poate reţine împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale prevăzută în art. 124 C. pen. român.

Constatările de mai sus nu reprezintă o agravare a situaţiei recurentului în propria cale de atac, ci o fundamentare mai exactă a soluţiei juste de punere în executare a mandatului european de arestare cu privire la persoana solicitată.

Dacă s-ar fi reţinut în cuprinsul mandatului european de arestare că persoana solicitată ar fi acţionat singură sau nu ar fi constituit un grup organizat în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, încadrarea juridică ar fi fost cea oferită de art. 67 alin. (2) din Legea nr. 56/1992 şi termenul de prescripţie specială a răspunderii penale s-ar fi împlinit, situaţie în care, potrivit art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, instanţa ar fi putut refuza executarea mandatului european.

Refuzul executării mandatului ar fi fost, însă, nejustificat şi din perspectiva celorlalte prevederi ale legii privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, dar şi a raţiunii recurgerii la instituţia mandatului european de arestare.

Astfel Capitolul III¹ intitulat “Dispoziţii pentru punerea în aplicare a unor instrumente juridice în materie de extrădare adoptate la nivelul Uniunii Europene”, introdus în sistemul Legii nr. 302/2004 prin Legea nr. 224/2006 urmăreşte simplificarea procedurii de extrădare în relaţia cu acele state membre ale Uniunii Europene care au formulat declaraţii în sensul neaplicarii deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene.

În acest capitol în cuprinsul art. 76³ alin. (1) se arată că în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale şi a executării pedepsei, sunt aplicabile numai dispoziţiile din legislaţia statului solicitant, neinteresând, deci prevederile  în materie ale legislaţiei statului solicitat.

În raport cu extrădarea, procedura mandatului european de arestare simplifică şi mai mult modalitatea de urmărire internaţională a unor persoane care au săvârşit fapte penale şi obligă la celeritate,  astfel că                                                             pentru se a da eficienţă cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene şi a se asigura o ripostă rapidă  infracţionalităţii transfrontaliere, instanţele de judecată trebuie să manifeste prudenţă în a refuza executarea mandatului european de arestare.

În cauză, se reţin a fi săvârşite infracţiuni deosebit de grave de către M.A., acesta fiind acuzat că este conducătorul unei bande de trafic de persoane şi că a fost implicat în calitate de organizator în 6 operaţiuni de trecerea ilegală a numeroşi cetăţeni români în Franţa, Belgia prin Germania.

Faptele imputate, regimul sancţionator al acestora şi amploarea fenomenului criminalităţii transfrontaliere impun cooperarea judiciară a autorităţilor tuturor statelor implicate.

Din aceste considerente, şi în situaţia în care fapta persoanei solicitate s-ar circumscrie dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 56/1992 şi ar fi intervenit prescripţia specială potrivit legii penale române, refuzul executării mandatului european de arestare ar fi fost nejustificat, aşa cum a apreciat şi prima instanţă. 

În consecinţă, recursul declarat de persoana solicitată a fost respins.

 

Mandat european de arestare. Amânarea predării. Competenţa instanţei. Respingerea cererii de amânare a predării

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- mandat european de arestare

- amânarea predării

                         

Legea nr. 302/2004, art. 97
Potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, când persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de autorităţile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, instanţa de judecată, ca autoritate judiciară de executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, poate amâna predarea până la terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei. În consecinţă, amânarea predării constituie o facultate, iar nu o obligaţie, a instanţei de judecată, care poate să respingă cererea de amânare a predării, chiar dacă persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de autorităţile judiciare române, ţinând seama de gravitatea faptelor care motivează mandatul european de arestare în raport cu gravitatea faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală sau judecata de autorităţile judiciare române, precum şi de efectele pe care le are amânarea predării asupra cauzelor în care este implicată persoana solicitată.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3611 din 5 iulie 2007
Prin sentinţa penală nr. 68 din 18 iunie 2007, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 97 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, a respins cererea de amânare a predării către autorităţile judiciare din Italia a persoanei urmărite M.B., cetăţean italian, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În temeiul art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, s-a dispus menţinerea stării de arest a persoanei urmărite pe o durată de 30 zile, începând cu 18 iunie 2007.

Instanţa de fond a stabilit că, prin sentinţa penală nr. 57 din 21 mai 2007 a Curţii de Apel Timişoara, în baza art. 93 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, s-a luat act de consimţământul persoanei urmărite internaţional M.B. de a fi predată autorităţilor judiciare italiene, în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul din Napoli la 3 mai 2007. În baza art. 89 din aceeaşi lege, s-a dispus arestarea preventivă a cetăţeanului italian pe o perioadă de 30 zile.

Tribunalul din Napoli a emis mandatul de arestare pe numele lui M.B. pentru două capete de acuzare, şi anume trafic de mari cantităţi de substanţe stupefiante de tipul cocaină şi participarea la o organizaţie criminală.

Înainte de a fi dispusă predarea efectivă a persoanei urmărite către autorităţile judiciare italiene, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a formulat o cerere de amânare a predării acesteia, cu motivarea că M.B. este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

Instanţa de fond a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 302/2004, amânarea predării persoanei urmărite poate fi dispusă de autorităţile judiciare de executare române până la terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei, în cazul în care se instrumentează în România o cauză pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare.

Numai că, neexecutarea imediată şi promptă a mandatului european de arestare, din care rezultă că persoana urmărită M.B. este acuzată de săvârşirea unor fapte grave, nu a fost considerată ca oportună de către instanţa de fond, în raport şi cu infracţiunea imputată acesteia de autorităţile române, de o gravitate redusă şi pentru care nu s-a dispus luarea vreunei măsuri preventive.

În consecinţă, cererea de amânare a predării către autorităţile judiciare italiene a persoanei urmărite a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri, procurorul a declarat recurs.

Procurorul a arătat că, pe numele cetăţeanului italian, s-a emis de Tribunalul din Pavia un alt mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de jaf armat asupra unei bănci, prin sentinţa penală nr. 47 din 26 aprilie 2007 Curtea de Apel Timişoara dispunând predarea acestuia autorităţilor judiciare din Italia.

La 3 mai 2007, prin sentinţa penală nr. 51, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea formulată de parchet şi, în temeiul dispoziţiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dispus amânarea predării persoanei urmărite M.B. până la finalizarea cercetărilor ce se efectuează de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, iar în cazul în care va fi trimisă în judecată, până la judecarea definitivă, respectiv până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În aceste împrejurări, respingerea cererii de amânare a predării cetăţeanului italian, dispusă prin sentinţa penală nr. 68 din 18 iunie 2007, de către aceeaşi instanţă, cu privire la mandatul european de arestare emis de Tribunalul din Napoli apare ca fiind în contradicţie cu sentinţa menţionată, executarea celor două hotărâri judecătoreşti devenind astfel imposibilă.

Verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:

Art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prevede posibilitatea pentru autoritatea judiciară de executare română să amâne predarea persoanei urmărite, atunci când aceasta este urmărită sau judecată de autorităţile judiciare române pentru o cauză diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, până la terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei.

Nefiind o obligaţie, ci doar o facultate pentru autoritatea judiciară română, aceasta are posibilitatea de a refuza amânarea predării, chiar dacă se constată existenţa situaţiei menţionate, care implică persoana urmărită într-un proces penal pe teritoriul României, în condiţiile în care intervenţia altor împrejurări impun efectuarea predării.

Astfel, instanţa de fond a constatat că împotriva persoanei urmărite s-a emis un mandat european de arestare de către Tribunalul din Napoli, Secţiunea judecătorilor pentru cercetări preliminare, aceasta fiind învinuită de săvârşirea infracţiunilor de trafic de mari cantităţi de cocaină şi participarea la o organizaţie criminală.

Întârzierea în predarea persoanei urmărite către autorităţile judiciare italiene poate periclita iremediabil efectuarea urmăririi penale, afectând stabilirea cu celeritate şi completă a adevărului în cauză, inclusiv a situaţiei juridice a persoanei urmărite.

Pe de altă parte, cauza aflată în curs pe rolul autorităţii judiciare române se referă la săvârşirea unei infracţiuni de fals privind identitatea prevăzută în art. 293 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O. U. G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte care prezintă un pericol social mai redus în comparaţie cu cele instrumentate de autorităţile italiene şi în legătură cu care s-a şi încheiat faza urmăririi penale, fiind sesizată instanţa de judecată la 21 iunie 2007.

Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat în mod just asupra necesităţii predării neîntârziate a persoanei urmărite către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, întârzierea acestei operaţiuni nefiind nici oportună, nici benefică rezolvării niciuneia din cauzele penale în care este implicat M.B. pe teritoriul ambelor state membre.

Între sentinţele penale nr. 51 din 3 mai 2007 şi nr. 68 din 18 iunie 2007 ale Curţii de Apel Timişoara nu există nicio stare de contrarietate, fiecare dintre ele referindu-se la un alt mandat european de arestare şi la o altă situaţie a persoanei urmărite, iar executarea lor nu este imposibilă, prin prisma posibilităţilor pe care legea specială le prevede.

În consecinţă, recursul declarat de procuror a fost respins ca nefondat.