Phare – Twinning Projekt ro/2007-ib/JH/01

III. Principiul priorităţii dreptului comunitar. Cazul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Raportul dintre dreptul comunitar şi Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale
R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.1432/11 martie 2010

Dosar nr.8796/1/2009

A. Circumstanţele cauzei
1.Decizia pronunţată în recurs

Prin decizia nr.3478 din 23 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr.970/CA din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal şi a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că, a respins pe fond acţiunea reclamantei S.C. „...” SRL ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, în urma inspecţiei fiscale desfăşurată în luna mai 2008 la societatea reclamantă, ce are ca obiect principal de activitate transport naval şi operare portuară de mărfuri, organele de control au constatat că în perioada anilor 2004 – 2008, societatea reclamantă s-a aprovizionat cu motorină în regim de scutire directă de la plata accizelor, în conformitate cu dispoziţiile art.201 alin.(1) lit.c) din Codul fiscal, o parte din cantitatea aprovizionată, respectiv 314.716 litri motorină, fiind utilizată pentru consum la macaralele plutitoare, în vederea manipulării de mărfuri.

Contrar însă celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte a apreciat că raportat la prevederile art.201 din Codul fiscal, constatările organelor de control sunt corecte, în sensul că reclamanta nu putea beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru cantităţile de motorină folosite în exploatarea macaralelor plutitoare, întrucât acestea nu au un sistem de propulsie propriu şi drept consecinţă nu pot naviga.

Astfel, s-a apreciat că societatea reclamantă nu poate beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru motorina utilizată, deoarece nu este îndeplinită condiţia impusă de art.201 alin.(1) lit.b) din Codul fiscal, care precizează că produsele energetice trebuie utilizate „drept combustibil de motor pentru navigaţie în apele comunitare şi pentru navigaţie pe căile navigabile interioare, în cauză,macaralele plutitoare neavând motoare de propulsie proprie, pentru a naviga pe căile navigabile interioare”.

Ca atare, instanţa de control judiciar a constatat că produsele energetice (motorina) au fost consumate în alt scop, aspect reţinut şi în actele de control fiscal şi, în aceste condiţii, nu poate beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor aferente acestor produse.

Apărarea intimatei-reclamante, întemeiată pe conţinutul adresei emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor către un alt agent economic, ulterior soluţionării contestaţiei reclamantei, în care se exprimă o opinie contrară celei din cuprinsul recursului, a fost înlăturată, Înalta Curte constatând că din respectiva corespondenţă nu a rezultat tipul de activităţi desfăşurate de acel agent economic, pentru a stabili identitatea sau similitudinea situaţiilor .

Cu privire la criticile recurentei-pârâte, ce au vizat modalitatea de soluţionare a celui de-al doilea aspect contestat, al cantităţii de motorină achiziţionată de la S.C.”...”SRL, Înalta Curte a apreciat că în lipsa dovezii că societatea mai sus-amintită este un distribuitor agreat, în sensul art.23 alin.(1), (4) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobat prin H.G. nr.44/2004, în vigoare la data achiziţionării produsului energetic de către intimata-reclamantă, argumentele primei instanţe nu au decât un caracter prezumtiv şi nu pot fi reţinute.

Mai mult, intimata-reclamantă trebuia să deţină autorizaţie de utilizator final pentru a putea beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru motorina achiziţionată, iar împrejurarea că în factura de achiziţie a fost înscrisă o menţiune referitoare la existenţa unei autorizaţii, ce ar fi putut aparţine S.C.”...”SRL, nu este de natură a acoperi cerinţa legală referitoare la obţinerea autorizaţiei de utilizator final de către societatea reclamantă, în calitate de distribuitor agreat.
2.Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva deciziei menţionate, intimata-reclamantă S.C. „..” SRL a formulat cerere de revizuire în temeiul art.21 alin.(2) din Legea nr.554/2004 şi art.322 pct.5 Cod procedură civilă, arătând, în esenţă, următoarele:

2.1.În cauză a fost încălcat principiul priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art.148 alin.(2), coroborat cu art.20 din Constituţia României, precum şi dispoziţiile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul cărora judecătorul naţional are obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice prevedere contrară din legislaţia naţională, fără a fi nevoie să aştepte abrogarea acesteia (hotărârea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în cauza Dumitru Popescu împotriva României, Monitorul Oficial nr.830 din 5 decembrie 2007).

Revizuenta a mai arătat că problema de drept supusă litigiului, referitoare la calificarea macaralelor plutitoare ca fiind nave sau nu în sensul art.23 lit.b) din O.G. nr.42/1997, pentru a beneficia de scutirea de accize, a fost tranşată diferit în alte cauze identice (e.g. decizia nr.659 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa) şi sunt întrunite condiţiile pentru a putea fi invocată puterea lucrului judecat a unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu valoare de precedent judiciar, edificatoare în acest sens fiind hotărârile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în cauza Beian contra României şi în alte cauze în care s-a pus problema încălcării principiului securităţii juridice ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenţie. Puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci se întinde şi asupra considerentelor, care susţin în mod necesar dispozitivul, făcând corp comun cu acesta.

2.2. Înscrisul nou în accepţiunea art.322 pct.5 Cod procedură civilă este decizia nr.389 din 24 noiembrie 2008, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală într-o cauză identică, în care a anulat decizia de impunere emisă iniţial, întemeindu-se pe un punct de vedere al Direcţiei de legislaţie în domeniul accizelor, care, în urma reanalizării legislaţiei naţionale ce reglementează regimul accizelor, corelată cu legislaţia în domeniul transporturilor şi cu liniile directoare ale Comitetului de Accize la nivelul Comisiei Europene, a stabilit că produsele energetice utilizate pentru desfăşurarea activităţii respective intră sub incidenţa scutirii de la plata accizelor, în temeiul art.201 alin.(1) lit.b) din Codul fiscal, macaralele plutitoare, cu sau fără propulsie, fiind considerate nave conform art.23 lit.b) din O.G.nr.42/1997.

În dezvoltarea acestui motiv, revizuenta a făcut din nou referire la obligaţia judecătorului naţional de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară în legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (hotărârea CEDO pronunţată în cauza Dumitru Popescu împotriva României, publicată în M.Of. nr. 830/05.12.2007).

De asemenea, a arătat că prin hotărârea pronunţată în cauzele conexate C-388/06 şi C-385/06, Curtea de Justiţie de la Luxembrug a reţinut (în materia dreptului administrativ) cu privire la rolul ce revine judecătorului naţional în calitate de prim judecător comunitar că „este de competenţa instanţei naţionale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând în măsura necesară un act normativ naţional precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice si protecţiei încrederii în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi al autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare.”

În dovedirea susţinerilor sale, revizuenta a depus la dosar înscrisuri constând în decizia nr.659/2009 a Curţii de Apel Galaţi şi mai multe acte emanând de la autoritatea fiscală, menţionate în nota de probatorii formulată la data de 10 ianuarie 2010.

3. Apărările intimatelor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, în numele său şi al celorlalte două intimate, a formulat, în esenţă, următoarele apărări:

3.1. Cu privire la motivul de revizuire constând în încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, a arătat că principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate, şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii, bucurându-se de o anumită marjă de apreciere în această privinţă.

O soluţie definitivă a unei instanţe nu poate fi repusă în discuţie, măcar atâta vreme cât circumstanţele în care a fost luată nu s-au schimbat.

A mai arătat că în Decizia nr. 3478/23.06.2009 înalta Curte a reţinut în mod corect aprecierile şi constatările organelor de control în sensul că societatea nu putea beneficia de regimul de scutire de la plata accizelor pentru cantităţile de motorină folosite în exploatarea macaralelor plutitoare, deoarece în sensul art. 201, alin. 1, lit. b din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, macaralele, nu au un sistem propriu de propulsie şi drept consecinţă nu pot naviga. Textul prevede „ Sunt scutite de ia plata accizelor: ... b) produsele energetice livrate in vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigaţia in apele comunitare si pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigaţia ambarcaţiunilor private de agrement. ...”

Referitor la macaralele plutitoare, autoritatea vamală nu contestă faptul că acestea sunt nave, ci dreptul de a beneficia de scutire de la plata accizei pentru combustibilul pe care îl consumă la desfăşurarea activităţii de încărcare/descărcare în porturi.

Mai mult, în susţinerea acestui punct de vedere prin adresa nr.285276/19.03.2008 Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor precizează că „motorina utilizată de macaralele plutitoare pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 201 Cod fiscal şi pct. 23 din H.G. nr. 44/2004 şi astfel nu beneficiază de scutire de la plata accizelor.

în ceea ce priveşte regimul de taxare a produselor energetice utilizate drept combustibil de către structurile plutitoare la nivel comunitar, menţionăm că, în acest sens Comitetul de accize a prezentat în cadrul reuniunii din 31 ianuarie - 1 februarie 2008 o soluţie (linie directoare) aferentă problemei în cauză”.

Astfel, pornind de la premiza că şi dragele care efectuează operaţiuni de dragare sunt nave, iar activitatea de dragare face parte din activităţile conexe transportului naval, ar rezulta faptul că aceste structuri plutitoare ar beneficia de scutirea directă de la plata accizelor prevăzută de art. 201, lit.b), Cod fiscal. în acelaşi timp, acestea beneficiază şi de scutirea indirectă prevăzută de art. 201, lit. g), lucru absurd în contextul în care pentru aceeaşi activitate nu pot exista concomitent două regimuri de scutire acordate.

în mod corect a reţinut înalta Curte şi condiţia impusă prin textul incident în sensul că produsele energetice, pentru a fi scutite de la plata accizelor trebuie „să fie utilizate drept combustibil pentru motor pentru navigaţia în apele comunitare şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare”. Or, atâta timp cât navele în discuţie (macaralele plutitoare) nu aveau propulsie proprie, deci nu aveau motoare pentru realizarea propulsiei, care să utilizeze produse energetice (motorină) reiese în mod evident că acele produse energetice utilizate la bordul acestor nave au fost consumate în cadrul altor activităţi desfăşurate la bordul navelor pentru care legea nu poate acorda scutire de la plata accizelor aferente produselor energetice achiziţionate.

De altfel, din analiza „Memorandumului de Raportare” aprobat de conducerea M.E.F. privind reuniunea Comitetului de Accize din 31 ianuarie-01 februarie 2008, reiese că faţă de cele trei opţiuni prezentate la reuniunea din 05-06 iulie 2007, statele şi-au exprimat adeziunea, urmând să se încerce elaborarea unui proiect de linie directoare unitară.

Din vizualizarea celor trei opţiuni, se remarcă faptul că nici una nu face referire la structuri plutitoare fără propulsie, ci numai la structuri plutitoare cu autopropulsie şi la cele care remorchează structuri plutitoare fără propulsie (opţiunea nr.1 - scutire totală, opţiunea nr.2 - scutire totală pentru activităţi comerciale, industriale sau profesionale) sau strict la structurile plutitoare propulsate prin mijloace proprii (opţiunea nr.3).

Astfel, în propunerea Comisiei (CED 603) se menţionează faptul că statele membre au căzut de acord cu acordarea regimului de scutire pentru produsele energetice utilizate drept combustibil de către structurile plutitoare cu autopropulsie, cât şi de către vasele care remorchează structuri plutitoare fără propulsie, conform art. 14.1.C) din Directiva 2003/ 96/ CEE.

Pentru produsele energetice utilizate atât la bordul structurilor plutitoare autopropulsante, cât şi al structurilor plutitoare fără autopropulsie în alte scopuri decât navigaţie şi manevrare şi în principal pentru desfăşurarea activităţii lor comerciale, industriale etc., acciza trebuie taxată potrivit prevederilor din Directiva 2003/ 96/ CEE şi în principal cele de la art. 8, par.2b).

Ca atare, justificarea privind liniile directoare emise de Comitetul de accize, adusă în sprijinul revizuirii acordării regimului de scutire pentru structurile plutitoare fără propulsie, nu îşi are corespondenţa în conţinutul „de facto” al prevederilor actelor comunitare clamate în adresa Direcţiei de legislaţie în domeniul accizelor.

Punerea în aplicare în legislaţia naţională a regimului fiscal instituit reprezintă, conform prevederilor Directivei 2003/ 96/ CEE a Consiliului Europei, apanajul fiecărui stat membru, acest regim fiscal fiind susţinut de prevederi exprese şi explicite ale legii fiscale.

3.2. Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, intimata a arătat că din interpretarea textului reiese că revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evoca fondul se mai poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: înscrisul să fie nou, să fi existat la data la care a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul să nu fi putut fi prezentat în proces fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, înscrisul să fie determinant în soluţionarea cauzei şi înscrisul să fie prezentat de partea care cere revizuirea, neputându-se pretinde instanţei să-l administreze din oficiu.

Din examinarea motivelor şi a actelor depuse de revizuentă rezultă că nu sunt întrunite cumulativ toate cerinţele mai sus evocate.

B. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Analizând motivele invocate de revizuent prin prisma prevederilor art.326 alin.(3) Cod procedură civilă, potrivit cărora în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că pentru niciunul dintre cele două cazuri de revizuire supuse examinării nu sunt întrunite cerinţele impuse de prevederile legale care le reglementează.
1.Argumente de drept relevante
1.1. Motivul de revizuire prevăzut de art.21 alin.(2) din Legea nr.554/2004.

Potrivit textului legal menţionat, „constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art.148 alin. (2), coroborat cu art.20 alin.(2) din Constituţia României”.

Conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, motivul de revizuire instituit prin art.21 alin.(2) din Legea nr.554/2004 nu poate fi interpretat însă ca un instrument de repunere în discuţie a fondului litigiului în afara cadrului general al procedurii căii de atac extraordinare, de retractare, a revizuirii, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile.

În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene s-a decis că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză (hotărârea din 16 martie 2006, cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C-234/2004).

În concret, revizuenta nu invocă încălcarea unei norme comunitare direct aplicabile raportului de drept fiscal supus evaluării instanţei de contencios administrativ, ci încălcarea principiului securităţii juridice dedus din interpretarea prevederilor art.6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ale cărei valori au fost consacrate în spaţiul comunitar prin art.6 paragraful (2) al Tratatului privind Europeană, ca principii generale ale dreptului comunitar. În urma modificărilor recente introduse prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009, art.6 paragrafele (2) şi (3) din tratatul Uniunii Europene au căpătat următorul cuprins:

„(2) Uniunea aderă la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Competenţele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate prin această aderare.

(3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi astfel cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii”.

Principiul securităţii juridice constituie un element fundamental al preeminenţei dreptului, enunţată în preambulul convenţiei ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părţi, în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti (cauza Brumărescu c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, M.O. nr.414 din 31 august 2000, cauza Sovtransavto Holding c. Ucraina, cererea nr.48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002).

Dar în argumentarea insecurităţii juridice produse ca efect al deciziei atacate revizuenta nu face referire la o jurisprudenţă constantă, prin care să fi fost clarificată aplicabilitatea prevederilor art.201 alin.(1) lit.b) din Codul fiscal în cazul combustibililor folosiţi în exploatarea macaralelor plutitoare, ci menţionează, cu titlu de precedent judiciar, o singură decizie contrară cele pronunţate de Înalta Curte, şi anume decizia nr.659 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi.

existenţa unor divergenţe în jurisprudenţă a fost acceptată în lumina Convenţiei europene ca fiind inerentă oricărui sistem judiciar caracterizat de o pluralitate de jurisdicţii, important fiind să se evite un climat general de incertitudine şi nesiguranţă, concretizat în divergenţe profunde de jurisprudenţă, ce persistă în timp , mai cu seamă la nivelul jurisdicţiei supreme, climat ce s-ar putea crea în lipsa unui mecanism care să asigure coerenţa practicii judiciare (Beian c. România, Păduraru c. România, Zielinski şi Pradal & Gonzales şi alţii c. Franţa).

Dintr-o altă perspectivă, se impune menţiunea că reglementarea accizelor intră în competenţa statelor membre ale Uniunii Europene, nefiind supusă unor norme comunitare general obligatorii şi că regimul combustibililor utilizaţi pentru navigaţie a format obiectul unor reuniuni ale Comitetului pentru Accize al Comisiei Europene, în scopul armonizării legislaţiilor naţionale.

Conform extrasului din Memorandumul privind reuniunea Comitetului de Accize din 31 ianuarie – 1 februarie 2008, anexat întâmpinării, proiectul de linii directoare a propus scutirea de plata accizelor a combustibilului utilizat în scopuri de navigaţie de structurile plutitoare cu autopropulsie şi de vasele care remorchează structuri plutitoare fără autopropulsie. Produsele energetice utilizate la bordul structurilor plutitoare în alte scopuri decât navigaţia şi manevrarea, în principal pentru desfăşurarea activităţilor comerciale, industriale sau altor activităţi profesionale, trebuie taxate potrivit prevederilor Directivei 2003/96/CEE.

Toate aceste considerente converg către concluzia că, în raport cu elementele cauzei, argumentele utilizate de revizuentă nu pot fundamenta revizuirea deciziei atacate în temeiul art.21 alin.(2) din Legea nr.554/2004.

2. Motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 Cod procedură civilă

Conform prevederii legale menţionate, constituie motiv de revizuire descoperirea, după darea hotărârii, a unor înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică ori care nu au putut fi înfăţişate din motive mai presus de voinţa părţilor.

Printre condiţiile de admisibilitate a acestui caz de revizuire se numără aceea ca înscrisul să nu fi fost cunoscut şi folosit în proces, pentru că, în caz contrar, cercetarea lui în cadrul revizuirii ar încălca puterea de lucru judecat a hotărârii .

De asemenea, este necesar ca înscrisul să fie determinant, adică apt să conducă la pronunţarea unei soluţii contrare celei atacate.

Revizuenta a indicat, ca înscris nou în accepţiunea art.322 pct.5 Cod procedură civilă, o adresă prin care Direcţia de legislaţie în domeniul accizelor a arătat că în urma reanalizării legislaţiei naţionale care reglementează regimul accizelor, în corelare cu legislaţia în domeniul transporturilor şi cu liniile directoare ale Comitetului de Accize la nivelul Comisiei Europene, s-a stabilit că produsele energetice utilizate pentru desfăşurarea activităţii respective intră sub incidenţa scutirii de la plata accizelor prevăzută la art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003. înscrisul mai atestă că, în conformitate cu art. 23 lit. b) din O.G. nr. 42/1997, „sunt considerate nave şi instalaţiile plutitoare, cum ar fi: drage, elevatoare plutitoare, macarale plutitoare, grai fere plutitoare şi altele asemenea, cu sau fără propulsie.”

Înscrisul respectiv nu a fost identificat prin număr şi dată în cuprinsul revizuirii, dar elementele de conţinut indicate se regăsesc atât în adresa nr.285.924 din 15 octombrie 2008 a Ministerului Economiei şi Finanţelor – Direcţia legislaţie în domeniul accizelor (filele 28-29 dosar revizuire), cât şi în adresa nr.285763 din 16 octombrie 2008 a aceluiaşi emitent, aflată la fila 58 a dosarului de fond format la Curtea de Apel Constanţa. Punctul de vedere exprimat a fost, aşadar, cunoscut instanţei de recurs, care a făcut referire la el în motivarea deciziei: „nu poate fi reţinută apărarea intimatei-reclamante întemeiată pe conţinutul unei adrese emisă către un alt agent economic, la o dată ulterioară soluţionării contestaţiei reclamantei, de către Ministerul Economiei şi Finanţelor în care se exprimă o opinie contrară celei din cuprinsul recursului de faţă câtă vreme rezultă cu certitudine tipul de activităţi desfăşurate de acel agent economic. În plus, dată fiind formularea evidentă a textului de lege, aplicarea acestuia nu poate fi înlăturată pe temeiul arătat de intimată”.

Considerentul hotărâtor pe care s-a fundamentat decizia din recurs nu a fost acela al încadrării macaralelor plutitoare fără motor în categoria navelor în sensul art.23 lit.b) din O.G.nr.42/1997, încadrare care nu a fost negată, ci destinaţia combustibilului utilizat, care în optica instanţei de recurs nu a fost navigaţia, ci alte activităţi desfăşurate cu macaraua plutitoare.

Rezultă, aşadar, că în cauză nu a fost îndeplinită niciuna dintre condiţiile menţionate mai sus pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul art.322 pct.5 Cod procedură civilă.

3. Temeiul legal al soluţiei pronunţate asupra revizuirii

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art.326 şi art.328 Cod procedură civilă şi al art.21 alin.(2) din Legea nr.554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.