Phare – Twinning Projekt ro/2007-ib/JH/01

A. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii

Reclamanta S.C. „...” SA a chemat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea deciziei nr.232 din 15 august 2007 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea parţială a Deciziei de impunere nr.22 din 5 mai 2007 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi exonerarea societăţii de la plata sumei de 742.007 lei, prevăzută în Raportul de inspecţie fiscală, compusă din 525.104, impozit pe profit; 214.966 lei majorări şi 2.007 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamata a arătat că la soluţionarea contestaţiei nu au fost avute în vedere efectele juridice ale contractului de prestări servicii încheiat de reclamantă la 24 august 2000, cu Societe ... , în virtutea căruia reclamantei trebuia să i se asigure asistenţă şi experienţă tehnică necesară îmbunătăţirii gestiunii sale, şi că aceste efecte au fost prorogate anual, ca urmare a nedenunţării contractului de către părţi.

S-a mai susţinut şi că potrivit motivării deciziei de soluţionare a contestaţiei, contractul nu ar conţine elementele prevăzute de H.G.nr.859/2002 şi H.G. nr.44/2004, deşi acesta cuprinde atât obligaţiile asumate de societatea străină cât şi modalitatea de plată a serviciilor de consultanţă.

Reclamanta a solicitat suspendarea actului administrativ (Decizia nr.22/2007) a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş, până la soluţionarea pe fond a acţiunii, justificând urgenţa cauzei şi prejudicierea intereselor societăţii: creanţa pretinsă nu este certă, executarea silită a acesteia îi poate bloca activitatea, datorită lipsei de lichidităţi, precum şi disponibilizarea angajaţilor, astfel că s-ar anula efectele privatizării. În plus, deşi instanţa s-a pronunţat deja pe o asemenea cerere, prin sentinţa nr.69 din 31 iulie 2007, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a început o nouă executare silită, ceea ce contravine legii.

Repusă pe rol cauza în vederea clarificării acestui petit, reclamanta a susţinut că renunţă la soluţionarea lui, instanţa fiind chemată să se pronunţe doar cu privire la nelegalitatea actelor administrative atacate.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr.50 din 17 martie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, dispunând anularea în parte a deciziei nr.232 din 15 august 2007 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor precum şi a deciziei de impunere nr.22 din 5 mai 2007 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş, în sensul exonerării reclamantei de plata impozitului pe profit suplimentar aferent perioadei 1 iulie 2002 – 31 decembrie 2006.

De asemenea, a luat act de renunţarea reclamantei la soluţionarea petitului privind suspendarea efectelor actelor atacate şi a obligat pârâta la cheltuieli de judecată, în cuantum de 49.624 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut privitor la fondul pricinii că deductibilitatea cheltuielilor cu servicii de natura celor în litigiu este reglementată de mai multe acte normative în vigoare de-a lungul întregii perioade supuse controlului, dar condiţiile care se regăsesc în toate reglementările aplicabile în speţă sunt:

a) cheltuielile cu servicii (inclusiv consultanţă sau management) să fie justificate de un contract scris;

b) posibilitatea verificării prestatorilor, în legătură cu natura serviciilor şi verificarea prestaţiei prin analiza documentelor justificative;

c) contribuabilii să poată justifica necesitatea prestării serviciilor în scopul desfăşurării activităţii proprii;

d) contractul trebuie să cuprindă suficiente elemente necesare verificării modului de executare a contractului: date referitoare la prestatori, termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate şi a tarifelor percepute, valoarea totală a contractului, defalcarea cheltuielilor să se facă pe întreaga durată de desfăşurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului, şi

e) pentru perioada 01.01.2002 - 30.06.2002, plata acestor servicii să nu determine pierderi la nivelul unui exerciţiu financiar.

Având în vedere aceste condiţii, pentru a beneficia de deductibilitatea cheltuielilor aferente serviciilor, instanţa a reţinut că, pentru perioada 01.01.2002 - 30.06.2002, era necesar ca plata serviciilor să nu determine pierderi la nivelul unui exerciţiu financiar; or, în prezenta cauză, pentru anul 2002, societatea a înregistrat, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, pierderi, astfel că, pentru primul semestru, cheltuielile aferente serviciilor nu pot fi deduse, întrucât deducerea ar contribui la mărirea pierderii pentru acest an.

Concluzionând, instanţa de fond a apreciat că acţiunea reclamantei este întemeiată pentru restul perioadei, iar decizia atacată şi actele subsecvente sunt întocmite cu încălcarea legii, urmând ca prin admiterea acţiunii, acestea să fie anulate.
3. Recursul autorităţii fiscale

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin reprezentat Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Mureş, criticând sentinţa pentru nelegalitatea şi netemeinicie în baza art.304 pct.9 şi art.304¹ Cod procedură civilă.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond s-a prevalat, în adoptarea soluţiei date, doar de susţinerile reclamantei, ignorând apărările fundamentate ale autorităţii fiscale şi actele depuse la dosar şi că societatea nu a prezentat documente din care să rezulte prestarea efectivă a serviciilor de asistenţă tehnică, în baza unui contract care să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege şi a cărui durată de valabilitate să se încadreze în perioada supusă verificărilor.

A mai arătat că soluţia dispusă de autorităţile fiscale prin decizia de impunere şi prin decizia de soluţionare a contestaţiei este în deplină concordanţă cu prevederile succesive ale art.9 alin.(7) din Legea nr.414/2002 privind impozitul pe profit şi art.21 alin.(4) din Codul fiscal, care impun anumite condiţii cumulative pentru deductibilitatea cheltuielilor:

- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate, precum şi tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfăşurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.

În plus, a arătat că pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 30 iunie 2002, O.G.nr.70/1994, atunci în vigoare, prevedea explicit nedeductibilitatea cheltuielilor cu serviciile facturate de persoane fizice şi juridice nerezidente, dacă plata acestora determina pierderi la nivelul unui exerciţiu financiar sau mărea pierderea deja înregistrată.

Un alt aspect pe care – în opinia recurentei-pârâte – instanţa de fond nu l-a analizat suficient a fost cel referitor la forma contractului încheiat cu Societe ... (Franţa) la data de 24 august 2000, contract care nu conţine elementele expres prevăzute de H.G. nr.859/2002 şi H.G.nr.44/2004: termenul de execuţie, tarifele percepute, valoarea totală a contractului şi modul de defalcare a cheltuielilor.

În concluzie, a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

B. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art.304¹ Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1.Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Prin actele administrativ - fiscale deduse judecăţii potrivit art.218 alin.(2) Cod procedură fiscală s-a reţinut în sarcina intimatei-pârâte un debit fiscal în cuantum de 742.077 lei, reprezentând impozit pe profit aferent perioadei 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2006, în sumă de 525.104 lei şi majorări de întârziere accesorii în sumă de 216.973 lei.

Izvorul obligaţiilor fiscale suplimentare a constat în stabilirea nedeductibilităţii unor cheltuieli cu prestări servicii de management şi asistenţă tehnică, în privinţa cărora autorităţile fiscale au reţinut că nu au fost efectuate în temeiul unui contract întrunind toate cerinţele legii, nu s-a făcut dovada caracterului lor necesar şi nu au fost însoţite de documente justificative care să dovedească realizarea efectivă a prestaţiilor.

În perioada supusă inspecţiei fiscale, deductibilitatea cheltuielilor de natura celor deduse judecăţii a fost reglementată, succesiv, de următoarele prevederi legale:

Pentru perioada 01.01.2002 - 30.06.2002, art.4 alin.(6) din
Ordonanţa Guvernului nr.70/1994:

„în înţelesul alin. (1) cheltuielile nedeductibile sunt:[...] r) cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultantă(în situaţia în care nu sunt justificate de un contract scris şi pentru care nu pot fi verificaţi prestatorii în legătură cu natura acestora). Nu sunt deductibile serviciile facturate de persoane fizice şi juridice nerezidente, în situaţia în care plata acestora determină pierdere la nivelul unui exerciţiu financiar sau în situaţia în care aceste servicii nu sunt aferente activităţii entităţii din România”, şi următoarele prevederi din Hotărârea Guvernului nr.402/2000 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit:

„în baza acestor prevederi este necesar ca serviciile prestate să se facă în baza unui contract scris să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate şi a tarifelor percepute, respectiv valoarea totală a contractului.”

Pentru perioada 01.07.2002 - 31.12.2003, art.9 alin.(7) din Legea nr.414/2002:

„Potrivit prezentei legi, cheltuielile nedeductibile sunt:[...] s) cheltuielile cu serviciile de management, consultantă, prestări de servicii sau asistentă, în situaţia în care nu sunt încheiate contracte în formă scrisă şi pentru care beneficiarii nu pot justifica prestarea acestora pentru activitatea autorizată”, şi pct.9.14 din Hotărârea Guvernului nr.859/2002 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit:

„în baza acestor prevederi este necesar ca serviciile să fie

efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract scris care să
cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuţie, precizarea
serviciilor prestate, precum şi a tarifelor percepute, respectiv valoarea
totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se
facă pe întreaga durată de desfăşurare a contractului sau pe durata
realizării obiectului contractului.

Verificarea prestaţiei se realizează prin analiza documentelor justificative care atestă efectuarea serviciilor - situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare”.

Pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2006,art.21 alin.(4) din Legea nr.571/2003:

„Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:[…] m) cheltuielile cu serviciile de management, consultantă, asistentă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii si pentru care nu sunt încheiate contracte” si pct.48 din Normele de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004:

„Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

- serviciile trebuie sa fie efectiv prestate, sa fie executate în baza unui contract care sa cuprindă date referitoare la prestatori,termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate, precum si tarifele percepute, respectiv valoarea totala a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de aceasta natura sa se facă pe întreaga durata de desfăşurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectiva a serviciilor se justifica prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul trebuie sa dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.”

Cheltuielile a căror deductibilitate este supusă analizei au fost efectuate în temeiul unui contract de prestări servicii încheiat la data de 24 august 2000 între Societe ... (Franţa) şi S.C. „...” SA Luduş, prin care societatea franceză, „în calitate de acţionar indirect la S.C. „...” SA Luduş … este dispusă să aducă acestei societăţi asistenţa şi experienţa tehnică de care ar putea avea nevoie pentru îmbunătăţirea gestiunii sale”, scop în care urma să pună la dispoziţia partenerului român „proprii săi ingineri, cadrele de conducere şi experţii săi pentru a o asista la sarcinile sale de conducere, îndeosebi în următoarele domenii: strategie, chimie, sfeclă de zahăr, financiar, fabricarea zahărului”. În concret, activitatea preconizată constă în vizite periodice a acestor persoane la S.C. „...” SA Luduş, „pentru a se întâlni cu responsabili locali şi pentru a examina cu ei problemele legate de activitatea întreprinderii”.

Durata de valabilitate a contractului a fost stabilită până la data de 31 decembrie 2000, cu posibilitatea reînnoirii de comun acord pe perioade de câte un an, cu excepţia cazului când una dintre părţi renunţa cu cel puţin trei luni înainte.

Pentru perioada 01 ianuarie 2002 – 30 iunie 2002 instanţa de fond a reţinut corect nedeductibilitatea cheltuielilor în raport cu prevederile art.4 alin.(6) din O.G.nr.70/1994, nefiind îndeplinită condiţia ca plata serviciilor să nu determine pierderi la nivelul exerciţiului financiar.

În ceea ce priveşte perioada ulterioară, deşi a reţinut că din contractul de prestări servicii lipsesc unele dintre elementele impuse de prevederile art.9 alin.(7) din Legea nr.214/2002 şi apoi ale art.21 alin.(4) din Codul fiscal, cu detalierile cuprinse în normele de aplicare ale acestora, curtea de apel a considerat că neregularităţile nu sunt de natură să lipsească de efecte contractul analizat şi să ducă în mod automat la sancţiunea legală a imposibilităţii deducerii cheltuielilor.

Este adevărat că, în virtutea principiilor generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale, prevăzute de Capitolul II din Codul de procedură fiscală, autorităţile competente au dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia pe care o presupune o bună administrare, de a aprecia în ansamblu relevanţa stărilor de fapt fiscale şi de a analiza în profunzime, iar nu în mod formal, toate circumstanţele edificatoare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului.

La rândul său, în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită, instanţa de contencios administrativ şi fiscal, are de analizat conţinutul şi obiectul juridic fiscal prin prisma unui just echilibru între interesul public pe care îl are de îndeplinit autoritatea fiscală şi drepturile subiective ori interesele legitime private cu care acesta poate veni în concurs, întrucât măsurile dispuse prin actele administrativ-fiscale nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar şi rezonabil pentru atingerea obiectivelor propuse.

Documentele pe care contribuabilul îşi fundamentează susţinerile trebuie să fie însă de natură să ofere elemente consistente şi credibile în conturarea necesităţii reale a operaţiunilor şi a unui conţinut economic efectiv, care să poată constitui temei al instituirii unui anumit regim fiscal.

Expertiza contabilă dispusă potrivit art.201 alin.(1) Cod procedură civilă are rolul de a oferi instanţei o opinie de specialitate asupra documentaţiei financiar-contabile supuse analizei, dar concluziile ei pot fi înlăturate, motivat, întrucât în aprecierea probelor intervine raţionamentul judecătorului, care o poate corela cu toate celelalte probe administrate şi o analizează prin prisma normelor juridice aplicabile în materie.

Or, în speţă, conţinutul sumar al contractului de prestări servicii, lipsa unor documente specifice din care să rezulte efectiv aportul societăţii franceze la retehnologizarea societăţii şi la îmbunătăţirea calităţii managementului, termene de execuţie, tarife, defalcarea cheltuielilor pe operaţiuni prestate în concret şi a celorlalte elemente datorate în motivele de recurs conferă consistenţă soluţiei adoptate de autorităţile fiscale în raport cu cerinţele impuse de prevederile legale enunţate mai sus.

2.Soluţia pronunţată în recurs

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul şi în temeiul art.20 alin.(3) din Legea nr.554/2004 şi al art.312 alin.(3) Cod procedură civilă, va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca nefondată.

3. Limitele controlului judiciar asupra exercitării dreptului de apreciere de către autoritatea publică

I. Separaţia puterilor statului. Obiectul şi limitele contenciosului administrativ
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.1257/28 februarie 2007

Dosar nr.48001/3/2005

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 9223/LM/2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Educaţiei şi Cercetării a solicitat, în contradictoriu cu Sindicatele din Învăţământ încetarea grevei declanşate la 7 noiembrie 2005 de către sindicate ca fiind ilegală.

Prin încheierea din data de 2 decembrie 2005, Tribunalul a luat act de renunţarea la judecata solicitată de reclamant şi a disjuns cererea reconvenţională care face obiectul prezentei cauze.

Prin această cerere, Federaţia Educaţiei Naţionale a chemat în judecată Administraţia Prezidenţială, prin Preşedintele României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca Preşedintele României în baza art.20 din Constituţia României şi art.32 din acelaşi act normativ să ceară Guvernului României să respecte dispoziţiile art.102 alin.1 din Constituţia României, iar Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să respecte art.47 din Constituţia României. A mai solicitat ca autorităţile pârâte cu care înţelege să se judece să fie obligate să elaboreze măsurile necesare identificării surselor de finanţare în vederea asigurării 6 % din PIB pentru educaţie conform programului politic adoptat.

Tribunalul Bucureşti a constatat caracterul administrativ al cererii reconvenţionale şi prin sentinţa civilă nr. 631/6 februarie 2006 a declinat soluţionarea cererii reconvenţionale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată sub nr. 48001/3/2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti –Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În această fază procesuală reclamanta – Federaţia Educaţiei Naţionale a declarat că înţelege să renunţe la judecata faţă de pârâţi Instituţia Prezidenţială şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 1845 din 14 septembrie 2006 , Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale şi a respins cererea reconvenţională formulată de reclamanta – Federaţia Educaţiei Naţionale, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, ceea ce se solicită prin formularea cererii reconvenţionale este obligarea autorităţilor pârâte de a îndeplini anumite promisiuni electorale, neputându-se reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri privind un drept recunoscut de lege în favoarea reclamantei.

A concluzionat prima instanţă că cererea reconvenţională este inadmisibilă şi în raport de dispoziţiile art.1 alin.4 din Constituţia României, care garantează principiul separaţiei puterilor în stat, fiind inadmisibil a solicita ca în baza Legii nr.554/2004, instanţa de contencios administrativ să oblige autoritatea executivă să-şi îndeplinească o promisiune politică cuprinsă în programul de guvernare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Federaţia Educaţiei Naţionale invocând prevederile art. 304 pct.7, 9 şi art. 304¹ Cod procedură civilă respectiv hotărârea cuprinde elemente contradictorii sub aspectul lămuririi admisibilităţii acţiunii şi competenţei instanţei în contencios administrativ şi reprezintă o denegare de dreptate întrucât nu s-a cerut respectarea unor promisiuni electorale, ci materializarea unor dispoziţii obligatorii din lege care prevăd că pentru învăţământ se va aloca un minim 6% din PIB.

Recurenta arată în esenţă că s-au încălcat prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 respectiv dreptul persoanelor de a se adresa instanţelor de judecată în situaţia în care sunt lezate de o autoritate publică prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri şi respectiv a dispoziţiilor constituţionale referitoare la rolul şi modalitatea de exercitare a puterii executive de către Guvern.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de Federaţia Educaţiei Naţionale, se constată că recursul este nefondat şi a fost respins pentru următoarele considerente:

Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Recurenta a formulat în cauză cerere reconvenţională prin care a investit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de a obliga Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze măsurile necesare identificării surselor de finanţare în vederea asigurării a 6%din PIB, procent la care sau obligat în programul politic adoptat şi în acest sens s-au invocat prevederile art. 102 alin.1 şi 2 din Constituţia României şi art. 1 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

Instanţa de fond în mod corect sesizată în contencios administrativ a constatat că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 întrucât invocarea unor principii constituţionale şi a prevederilor Constituţiei României, nu pot suplini obligaţia legală a reclamantului de a se conforma dispoziţiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ, respectiv ca în cauză să existe un act administrativ vătămător pentru reclamant sau un refuz de soluţionare a unei cereri în termenul legal.

De asemenea, corect s-a reţinut pe baza prevederilor constituţionale ce consacră principiul separării puterilor în stat că este inadmisibilă cererea de obligare a autorităţii executive să îndeplinească promisiunile electorale din programul politic adoptat.

Cererea este inadmisibilă şi sub aspectul obligării autorităţii administrative, în speţă Guvernul României, să emită un act normativ cu conţinut special de identificare a surselor de finanţare, pe baza aceluiaşi principiu constituţional întrucât competenţa de legiferare revine exclusiv Parlamentului. Sub acest aspect rezultă că sunt nefondate criticile de nelegalitate ale hotărârii instanţei de fond conform art. 304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă.

Constatând că cererea este inadmisibilă în contencios administrativ conform Legii nr. 554/2004, raportat la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 115/1999 respectiv a respectării programului de guvernare sau emiterea unor acte normative cu caracter special, competenţa de legiferare revenind Parlamentului, recursul declarat în cauză este nefondat şi în baza art. 312 Cod procedură civilă a fost respins.